CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND

POLUAREA ELECTROMAGNETIC Ă A MEDIULUI
1.1 Generalităţi

Dezvoltarea explozivă a utilizatorilor de energie electrică precum şi a aplicaţiilor din

domeniul transmiterii informaţiei pe suport electromagnetic, spe cifică civilizaţiei moderne a
condus la apariţia a numeroase probleme referitoare la expunerea biologicului la influenţa
câmpului electromagnetic din mediu.
Utilizarea radiaţiei electromagnetice din domeniul radiofrecvenţelor este din ce în ce
mai frecventă. Transmisiunile prin satelit, telefonie celulară, utilizarea sistemelor termice cu
microunde se extind tot mai mult. În acest sens, efectul net şi cuantificabil al radiaţiei
electromagnetice este cel termic, pentru care organismele internaţionale au stab ilit norme de
siguranţă. De asemenea cercetătorii au semnalat efecte în sinteza naturală a anumitor
substanţe, carcinogeneză, producerea unor stări de depresie, cefalee, etc.
Instalaţiile electrotehnice şi electronice de mică şi medie putere penetrează tot mai
mult viaţa cotidiană, atât în mediul casnic cât şi în cel socio -profesional, în special la
categoriile de populaţie ce au ocupaţii în sau conexe cu telefonia, informatica, instalaţiile sau
sistemele electrice din economie.
Odată cu creşterea numărului de aplicaţii în domeniul electrotehnicii şi electronicii şi a
complexităţii tehnologiei informatice, în interiorul sistemelor şi între sisteme, au fost puse în
evidenţă noi interacţiuni. Domeniul frecvenţelor aplicaţiilor tehnice s-a extins continuu, de
la frecvenţe (f) de ordinul Hz până la ordinul GHz, corespunzând la lungimi de undă (λ) de
la 106m la 10-1 m.
Domeniul frecvenţelor tehnice se suprapune tot mai mult peste spectrul natural de
frecvenţe (Fig. 1). Astfel, dezvoltarea electronicii, în special a aplicaţiilor cu viteze de
procesare si transmisie ridicate şi cu consumuri reduse, a electrotehnicii neliniare, prin
diversificarea reţelelor de comunicare şi transmisii de date, a dus la creşterea gradului de
poluare electromagnetică, atât în mediul înconjurător cât şi în cadrul reţelelor energetice,
de comunicare şi de altă natură. Devine azi tot mai dificil de gestionat această sursă naturală
care este spectrul natural de frecvenţe.

1
 Fig. 1.1. Scara frecvenţelor şi a lungimilor de undă ale undelor e lectromagnetice

Interacţiunea dintre organismele vii şi câmpurile electrice si magnetice din mediu

reprezintă un proces continuu şi din ce în ce mai accentuat prin dezvoltarea civilizaţiei
moderne. Se evidenţiază atât influenţe negative (“poluarea electro magnetică”), cât şi benefice
(terapeutica medicală în mediu electromagnetic); apar probleme de dozare şi control în
expunere.
1.2 Perturbații electromagnetice

Prin perturbaţie electromagnetică se înţelege orice fenomen electromagnetic

susceptibil să degradeze funcţionarea unui aparat, echipament, sistem sau să influenţeze
defavorabil materia vie sau pe cea inertă. Prin degradarea funcţionării se înţelege modificarea
nedorită a caracteristicilor de funcţionare ale aparatului/echipamentului/sistemului în raport cu
cele prevăzute de proiectant. Aparatul/echipamentul/sistemul care emite perturbaţia poate fi
numit sursă sau emiţător de perturbaţie electromagnetică, iar cel care o recepţionează este
numit receptor de perturbaţie electromagnetică. Trebuie reţinut fapt ul că orice aparat,
echipament sau sistem electric/electronic poate fi în acelaşi timp emiţător sau receptor de
perturbaţie electromagnetică.
Nivelul unei perturbaţii electromagnetice se poate exprima:
- în unităţi absolute (valoarea de vârf, valoarea medi e, valoarea efectivă a tensiunii,
curentului, intensităţii câmpului electric, magnetic, puterii etc.)
- în unităţi relative liniare (valoarea relativă este obţinută prin raportarea la o mărime
de referinţă)

2
 - în unităţi logaritmice exprimate în dB

Clasificarea perturbaţiilor electromagnetice :

a) după natura emisiei perturbaţiei :

- perturbaţii conduse: sunt perturbaţii caracterizate prin mărimi referitoare la curent
şi tensiune;
- perturbaţii radiate: sunt perturbaţii caracterizate prin mărimi referitoare la câmp
electric şi magnetic.

b) după durata de timp:

- perturbaţii permanente: de ex.: armonicile introduse în reţea de consumatorii
neliniari, emisiile radio şi TV, etc. – afectează în special circuitele analogice;
- perturbaţii tranzitorii: de ex: desc ărcările atmosferice, supratensiunile şi supracurenţii
în circuite electrice, descărcările electrostatice, emisiile electromagnetice ce însoţesc
comutaţiile şi defectele de izo laţie în instalaţiile de Î.T. - afectează în special circuitele
numerice.

c) după caracteristicile spectrului de frecvenţe :

- perturbaţii de joasă frecvenţă < 9 kHz;
- perturbaţii de înaltă frecvenţă > 9 kHz (1MHz).

d) după gradul de reversibilitate :

- reversibile (exemplu: pierderea temporară a inteligibilităţii convorbirilor telefonice,
pocniturile în aparatele de radiorecepţie care apar la comutarea aparatelor electro- casnice
etc.) sau:
- ireversibile (exemplu: distrugerile unor componente electronice de pe cablajele
imprimate din cauza încărcării electrostatice).

Principalele surse generatoare de perturbații electromagnetice sunt :

 Câmpul electric natural al Pământului care depinde de latitudine şi altitudine ;

 Câmpul electric static artificial ( care de exemplu apare în procesul de prelucrare a
unor mase plastice, în utilizarea unor ţesături din materiale sintetice etc. ) ;
 Câmpul magnetic terestru (care are o componentă variabilă, numită furtună magnetică,
în funcţie de fenomene astronomice, ca de exemplu datorită exploziilor solare ) ;
 Câmpurile electromagnetice naturale ( de exemplu de la fulgere );
 Câmpurile electromagnetice artificiale ( de exemplu, undele radio în gama 3  10 5 -
3  10 7 Hz, reţelele industriale de alimentare cu energie electrică, la fr ecvenţa de 50
Hz etc. )

Cea mai mare parte din echipamentele electrice şi electronice sunt generatoare de
regim deformant şi producătoare de perturbaţii electromagnetice. Acestea produc, alături de
sursele naturale - unele deosebit de puternice (ex. descă rcările electrice) - generatoare de
zgomot electromagnetic, perturbaţii care se transmit către consumatori prin conducţie
electrică şi prin radiaţie electromagnetică.

Un model simplu al interacţiunii electromagnetice între sistemele electrice este prez entat
în figura 2. Cele două sisteme izolate acţionează unul drept sursă emiţătoare de energie

3
electromagnetică iar celălalt drept receptor de energie. Cuplarea energetică între sisteme se
realizează prin sau fără conducţie electrică.
Cuplarea prin conducţ ie electrică (cuplaj galvanic) se referă la situaţiile când
interacţiunea dominantă este determinată de curentul care circulă între s ursă şi receptor.
Cuplajul este galvanic cu legături conductoare între sisteme şi este caracterizat prin tensiunea
dintre conductoare şi curenţii prin acestea. În acest caz, modul de emisie de energie
electromagnetică este sub formă de flux de energie tranzitat prin conexiuni conductoare.
Cuplarea fără conducţie electrică (radiaţie electromagnetică) se referă la situaţia când nu
există legătură galvanică între sisteme. În acest caz, modul de emisie de energie
electromagnetică este sub formă de flux de energie radiată în spaţiul liber .
În mod uzual, în transportul şi distribuţia energiei electrice se utilizează denumirea de surs ă şi
consumator, cuplajul fiind galvanic, spre deosebire de transmisiile de semnale fără
conductoare de transmisie (radio, telefonie mobilă etc.) unde se vorbeşte de emiţător şi
receptor iar cuplajul este radiativ. În practică există multe combinaţii ale a cestor tipuri de
bază.

Cuplaj prin radiaţie

Sursa Receptor
emitator
Cuplaj prin conducţie

Fig.1. 2. Modelul interacţiunii electromagnetice.

Emiţătoare de energie electromagnetică sunt şi surse de producere a perturbaţiilor ,

cum sunt:
- emiţătoare de radio şi televiziune;
- circuite electrice şi sistemele a căror funcţionare are ca efecte secundare producerea de
energie electromagnetică şi poluarea mediului înconjurător, cum sunt:
- instalaţiile de aprindere ale autovehiculelor,
- lămpile cu descărcări în gaze,
- motoarele electrice cu colector,
- electronica de putere şi dispozitivele de comutaţie cu contacte,
- descărcările atmosferice etc.
Receptoarele de energie electromagnetică pot fi simultan şi emiţătoare de perturbaţii:
- receptoarele radio şi TV,
- sistemele de automatizare,
- microelectronica de pe autovehicule,
- mijloacele de măsurare, comandă şi reglare,
- instalaţiile de prelucrare şi transmiterea datelor,
- stimulatoarele cardiace,
- bioorganismele etc.
De menţionat că sursele de producere a perturbaţiilor pot fi:
- naturale (cum ar fi trăsnetele şi descărcările electrostatice) sau
- artificiale (de ex. fenomene care se produc în timpul exploatării echipamentelor
de producere, transport şi utilizare a energiei electrice, procese de anclanşare şi declanşare,
radiaţia circuitelor, respectiv a conductoarelor, armonicile de joasă frecvenţă în reţelele
electrice, nesimetriile, etc).

4
 1.3 Conceptul de compatibilitate electromagnetică

Conceptul de compatibilitate electromagnetică (CEM) a apărut odată cu introducerea

microelectronicii în sistemele de auto matizare, în convertoarele electrice, în sis temele
electrice şi electronice ale autovehiculelor etc., eveniment care a dus la accentuarea nivelului
de poluare electromagnetică a mediului înconjurător.
Într-o accepţiune generală, compatibilitatea electromag netică (CEM) reprezintă
coexistenţa neconflictuală (fără perturbaţii sau interferenţe nedorite) a emiţătoarelor şi
receptoarelor de energie electromagnetică.
Într-o accepţiune mai simplistă, compatibilitatea electromagnetică este proprietatea
unui echipament sau a unui component al acestuia de a funcţiona fără a provoca perturbaţii
nedorite.
În standardul VDE 0870 compatibilitatea electromagnetică este definită prin
“capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în mediul său electromagne tic
fără ca acest mediu, care aparţine şi altor dispozitive, să fie perturbat în mod inadmisibil”.
Un dispozitiv electric este considerat compatibil din punct de vedere CEM dacă, în
calitate de emiţător, produce emisii tolerabile şi, în calitate de recepto r, are imunitate
suficientă la emisii perturbatoare (rezistă la perturbaţii).

1.4 Efectele câmpului electromagnetic asupra mediului

Pentru măsurarea intensităţii câmpului electromagnetic se pot folosi aparate pentru

lucrări de cercetare ( foarte scumpe, de precizie ridicată şi produse intr-un număr redus de
exemplare ) şi aparate pentru verificări experimentale ( de precizie redusă şi produse în serie
mare ).
Pentru măsurarea intensităţii câmpurilor electromagnetice în laboratoare, în spatii
industriale de lucru, în centre urbane etc. se pot folosi aparate, care au costuri reduse şi cu o
precizie satisfăcătoare. Referitor la efectele poluării armonice, ca parte importantă a poluării
electromagnetice se poate semnala afectarea tot mai importantă a parametrilor de funcţionare
a echipamentelor electrice destinate să lucreze în regim permanent sinusoidal, de frecvenţă
constantă, datorită intensificării poluării armonice.
Tabelul 1 prezintă sintetic informaţii referitoare la efectele poluării armonice asupra
echipamentelor din componenţa sistemelor energetice:

Nr. crt. Echipamentul afectat Principalele efecte negative

1 Maşini sincrone
2 Maşini asincrone
3 Transformatoare
4 Linii electrice aeriene
- pierderi suplimentare în înfăşurările statorice şi cele
de amortizare
- cupluri pulsatorii
- pierderi suplimentare în înfăşurări
- cupluri pulsatorii
- reducerea randamentului maşinii
- pierderi suplimentare în înfăşurări
- pierderi suplimentare în fier
- risc de saturare în prezenţa componentei continue
- pierderi suplimentare

5
 5 Linii electrice
subterane (în cabluri)
6 Condensatoare de
putere
7 Calculatoare
electronice
8 Televizoare
- pierderi suplimentare, mai ales în cazul cablurilor cu
conductor neutru, parcurse de armonice de ordinul 3;
- deteriorări determinate de pierderi dielectrice crescute
datorită distorsiunilor curbei de tensiune;
- corodarea cablurilor de aluminiu;
- datorită circulaţiei curenţilor de rang par şi a componentei
continue.
- pierderi dielectrice suplimentare conducând la
îmbătrânirea izolaţiei condensatorilor
- perturbaţii funcţionale
- deformarea imaginii

Sursele de câmpuri electrice şi magnetice de frecvenţă industrială pot fi clasificate în

trei categorii:
- linii electrice de transport (cu tensiuni de ordinul su telor de kilovolţi şi intensităţi de
curent de ordinul kiloamperilor);
- reţele electrice de distribuţie (cu tensiuni de ordinul zecilor de kilovolţi şi sub 10 kV
şi intensităţi de curent de ordinul sutelor şi zecilor de amperi);
- instalaţii electrice din industrie, agricultură, transporturi, aparatură
electrocasnică, de laborator şi de birou ( cu tensiuni sub 1 kV şi curenţi de intensitate sub
100 A).
Prezenţa acestor surse de câmpuri electrice şi electromagnetice a făcut ca mai ales în
ţările puternic industrializate, valoarea intensităţii câmpului electric cât şi al câmpului
magnetic să depăşească cu mult valorile naturale terestre.
În cazul liniilor de transport şi distribuţie a energie electrice studiile epidemiologice şi
statistice realizate au relevat problema creşterii riscului de îmbolnăvire de cancer la
persoanele aflate sub incidenţa câmpurilor produse de sistemul energetic. Astfel,
observaţiile, realizate asupra personalului din staţiile de distribuţie, la cel care execută
lucrări sub tensiune şi la personalul de întreţinere a sistemului electroenergetic indică o
tendinţă de creştere a factorului de risc în privinţa stimulării leucemiei, a tumorilor neurale,
ca şi apariţia unor tulburări comportamentale.
Evident nu numai constructorii sistemelor electroenergetice se confruntă cu problema
poluării electromagnetice ci şi producătorii de aparatură electrocasnică şi de birou. Sunt
cunoscute deja măsurile luate de unii proiectanţi pentru protejarea consumatorilor: contrucţia
videoterminalelor cu emisie slabă de câmp electromagnetic de către IBM şi Apple Computer.
Pentru siguranţa sănătăţii populaţiei se impune informarea cât mai exactă asupra nivelurilor de
expunere şi a cercetărilor biomedicale privind eventualele efecte asupra sănătăţii.
La stadiul actual al cunoaşterii, chiar dacă nu se poate face o separare netă a efectelor
câmpurilor electromagnetice de alte influenţe ale factorilor de poluare din mediu, este
indicat să se ia, la nivel individual, măsuri de evitare a riscurilor, prin modificări ale
mediului ambiental şi mai ales prin îndepărtarea organismului de sursele cunoscute de
câmpuri, ţinând seama că aceste câmpuri variază invers proporţional cu distanţa sau cu o
putere a acesteia.
În prezent, în numeroase ţări din lume se derulează programe de cercetare în domeniul
poluării electromagnetice a mediului, având ca obiective principale evaluarea şi aplicarea
unor metode de reducere a valorii câmpurilor magnetice produse de liniile electrice, staţii,
transformatoare, reţele de alimentare cu energie electrică a locuinţelor, precum şi de aparatele
electrocasnice.

6
 1.5 Nivele de interferenţă. Atenuare

Semnalul de interferenţă se mai poate numi şi zgomot electromagnetic, pentru că prezenţa

lui deformează informaţia transmisă de la sursă l a receptor şi o face mai puţin clară. Dacă
acesta este suficient de mare semnalul util nu se mai poate distinge faţă de zgomot.
Este important să se precizeze că în orice punct al spaţiului există un zgomot
electromagnetic natural sau galactic (radiaţii cosmice, descărcări electrice îndepărtate, etc) .
Funcţionarea echipamentelor electronice construite au la bază semnale electromagnetice ce se
situează deasupra zgomotului galactic.
Nivelurile semnalului util şi al zgomotului pot fi descrise astfel (Fig.1.3):

Semnal util
[dB] 50

Distanta fata de zgomot

40

30
Zgomot functional
20

10
Zgomot galactic
0

fc
∆f

Fig.1.3 Niveluri de semnal

- Nivelul de referinţă al zgomotului electromagnetic sau zgomotul galactic care

există şi sub nivelul solului la o adâncime de 3 -30m;
- Nivelul zgomotului electromagnetic funcţional ;
- Nivelul semnalului util care se situează deasupra nivelelor de zgomot.
Aceste nivele sunt valabile pentru o bandă îngustă de frecvenţe centrale ∆f, în jurul
unei frecvenţe centrale f c. Dacă nivelul de referinţă al zgomotului electromagnetic se
suprapune cu nivelul semnalului ut il, se spune că s-a atins nivelul de prag.

În cazul liniilor electrice, al filtrelor şi al ecranelor electromagnetice se poate

cuantifica amplitudinea semnalului de ieşire a e faţă de amplitudinea semnalului de intrare a i
cu ajutorul logaritmului raportul ui celor două mărimi. Se defineşte astfel atenuarea sub
forma:

ai
a[dB]  20 lg (1.1)
ae
(Unitatea de măsură pentru atenuare este [B] , după numele lui Alexander Graham Bell )

7
 Pentru mărimi electrice şi magnetice, se definesc următoarele niveluri de atenuare:
- Nivel de tensiune:
U
U [dB]  20 lg i (1.2)
Ue
- Nivel de curent:
I
I [ dB ]  20 lg i (1.3)
Ie
- Nivel de câmp electric:
E
E[dB]  20 lg i (1.4)
Ee
- Nivel de câmp magnetic:
H
H [dB ]  20 lg i (1.5)
He
O excepţie o formează rapo rtul puterilor la care numărătorul şi numitorul sunt
proporţionale cu pătratul tensiunii sau curentului:
- Nivel de putere:
P
P[dB ]  10 lg i (1.6)
Pe
În cazul în care se iau în discuţie logaritmii naturali (Neperieni), atenuarea se poate
defini astfel:
a
a[ Np ]  20 ln i (1.7)
ae
Unitatea de măsură în acest caz este [Np] (Neper).
Legătura dintre cele două unităţi de măsură este dată de următoarele relaţii:

1Np  8,868dB
(1.8)
1dB  0,115 Np

1.6 Pământ şi masă

1.6.1 Priza de pământ de exploatare, priza de pământ de protecţie

Noţiunile de pământ şi legare la pământ au apărut ca urmare a faptului că piese

metalice (carcase, structuri metalice de rezistenţă), care pot fi în atingere cu omul, sunt supuse
unei tensiuni periculoase din cauza defectării izolaţiei electrice. Pentru a evita acest fapt, toate
piesele metalice care nu se află sub tensiune, se leagă la pământ printr -o priză de pământ.
Această priză se numeşte priză de pământ de protecţie .
În afară de aceasta, în posturile de transformare coborâtoare pe partea de joasă
tensiune, neutrul transformatorului este conectat la o priză de pământ, urmărindu -se două
scopuri:
 Reducerea tensiunii fazelor active cu 3 şi obţinerea tensiunii de fază;
 Producerea scurtcircuitului la defe ctarea izolaţiei la receptor şi scoaterea acestuia de
sub tensiune de către aparate de protecţie specializate.
Aceste prize se numesc prize de pământ de exploatare .
Rezistenţa electrică a unei prize de pământ formată din n ţevi de rază r 0 şi lungime l se
poate determina plecând de la rezistenţa electrică a unei ţevi:

8
 2r
0
l

Fig.1.4 Priză de pământ

dr
dR  (1.9)
2rl
Rezistenţa prizei:
d
k dr k d
Rn  
n 2l r0 r
 ln , unde:
2nl r0
(1.10)

- d este distanţa de calcul: d  2l ;

- k este factor de ecranare: k  1  3 ;
-  este rezistivitatea solului;
- n este numărul de ţevi.
Valoarea rezistenţei electrice a unei prize de pământ considerată acceptabilă, este de
0,4Ω.

Tensiunea de pas. Intensitatea câmpului electric în jurul unei prize de pământ formată
dintr-o singură ţeavă prin care se scurge curentul i, este:

J i
E  (1.11)
 2rl

Tensiunea de pas (între punctele r 1 şi r2 situate la distanţa de 0,8m) va fi:

r2
i r2
U p   Edr  ln (1.12)
r1
2l r1
Dacă r1  r0 , tensiunea de pas se transformă în tensiune de atingere.

Sunt cunoscute următoarele soluţii pentru realizarea prizelor de pământ:

a) Ţevi de Cu sau ţevi de apă galvanizate înfipte în pământ;
b) Puţuri cu substanţe chimice conductoare în care se imersează ţevi de Cu;
c) Reţea de bare de Cu implantate în fundaţia clădirii odată cu construcţia acesteia;
d) Bară electrolitică încărcată cu o sare, ex. NaCl.

9
 1.6.2 Masa

Noţiunea de masă a fost introdusă odată cu apariţia circuitelor electronice, care din
punct de vedere funcţional, folosesc un conductor (sau o placă) de referinţă a potenţialelor
tuturor nodurilor din schemă.
Dacă într-un dulap („rack”) există mai multe sertare, fiecare sertar este prevăzut cu
masă şi cu pământ. Schema electrică poate funcţiona fără legătură între masă şi pământ, dar
dacă este necesar a se efectua o ecranare electrică, în fiecare sertar va exista o singură legătură
într-un punct a masei cu pământul (Fig.1.5).

1 2 3

Fig.1.5 Rack cu mai multe sertare

La concepţia dulapului cu circuite electronice şi de putere, se vor grupa elementele

componente de circuite electronice pe o placă diferită de placa pe care se grupează
componentele de putere.

1.7 Interferențe

Există situaţii practice în care semnalul util este transferat de la sursă (emiţător) la
receptor prin intermediul conductoarelor electrice. În aceste cazuri interferenţele apar sub
forma unor curenţi de conducţie. În funcţie de modul de intrare prin bornele receptor ului,
aceste interferenţe se clasifică astfel:
 Interferenţe de mod diferenţial (în tact opus), situaţie în care curentul de interferenţă
intră printr-o bornă a receptorului şi iese prin cealaltă;
 Interfeţe de mod comun (în acelaşi tact), caz în care curent ul de interferenţă intră prin
ambele borne ale receptorului şi se închide prin capacităţile parazite.

1.7.1 Interferenţe de mod diferenţial

Se consideră schema electrică din Fig1.6a de măsurare a unui curent intens i 1(t) cu
ajutorul unui şunt a cărui rez istenţă este mică. Şuntul joacă rolul de sursă (emiţător), iar
receptorul îl constituie un aparat de măsură cu impedanţă mare de intrare de natură rezistivă
Rr.
.

10
 Udn
i2 Zdn

i1 Idn
Φ2
A A
R
S Rs Rr

B
B

a) b)

Fig.1.6 Exemplu de producere a interferenţei de mod diferenţial

a – scheme electrică; b – circuit echivalent pentru armonica n

Prezenţa unui conductor parcurs de curentul i 1, variabil în timp, produce prin inducţie
electromagnetică, o tensiune de interferenţă ce determină un curent care intră prin borna A a
receptorului şi iese prin borna B a acestuia. În Fig.1.6b se prezintă schema electrică de
principiu a circuitului de măsurare referitoare la armonica de ordin n a curentului de
interferenţă, curent ce are expresia:

U dn
I dn  (1.13)
Rs  Rr  Z dn

în care s-au făcut notaţiile:

- Udn este armonica de ordin n a tensiunii de interferenţă induse;
- Rs este rezistenţa electrică a şuntului;
- Rr este rezistenţa electrică a receptorului;
- Zdn este impedanţa transformatorică raportată la secundar (datorită cuplajului
magnetic).
Tensiunea de interferenţă la bornele A,B ale receptorului, pentru armonica de ordin n
este:
U dn Rr
U dnr  (1.14)
Rs  Rr  Z dn

Această tensiune se suprapune peste semnalul util rezultat în urma măsurării.

1.7.2 Interferenţe de mod comun

Acest tip de interferenţă este caracterizat de faptul că, în ambele borne ale receptorului
curentul de interferenţă, ca valoare instantanee, este orientat în acelaşi sens.

11
 Receptor
Sursa
Cp3
L1
i
L2
Z
L3 Φ
N

Cp1 Cp2

PE PP

Fig.1.7 Exemplu de producere a interferenţei de mod comun

În Fig.1.7 este schiţată alimentarea cu energie electrică a unui receptor în care sursa
este un transformator cu neutrul conectat la pământ. Cele două conductoare se află în aceeaşi
poziţie şi distanţă faţă de pământ. Curentul variabil i, determină datorită inducţiei
electromagnetice, curenţi de interferenţă orientaţi în acelaşi sens care circul prin conductorul
de alimentare al receptorului. Închiderea acestor curenţi de interferenţă se face prin
capacităţile parazite C p1, Cp2, Cp3, prin pământ şi neutrul transformatorului. Pen tru ca
interferenţa să fie importantă este necesar ca intensitatea curentului i să fie mare iar frecvenţa
armonicelor să fie de ordin superior.

1.8 Analiza în frecvenţă a semnalelor periodice şi neperiodic e

1.8.1 Semnale periodice. Seria Fourier

O funcţie periodică de timp care satisface condiţiile lui Dirichlet (este netedă pe
porţiuni iar intervalul se poate descompune într -un număr finit de subintervale), se poate
descompune într-o serie trigonometrică de forma:


u (t )  U 0   2U n  sin( nt   n ) (1.15)
n 1

în care:
- termenii sumei se numesc armonici;
- U0 - componenta continuă a mărimii;
- Un - valoarea efectiva a armonicii de ordin n;
- ω - pulsaţia fundamentalei (n = 1);
- γn - faza iniţială a armonicii de ordin n.
Funcţia mai poate fi scrisă:

u (t )  U 0   2U n (cos  n  sin nt  sin  n  cos nt ) (1.16)
n 1
Notăm cu:
An  2U n  sin  n
 (1.17)
Bn  2U n  cos  n

12
  
 u (t )  U 0   An cos nt   Bn sin nt (1.18)
n 1 n 1

Coeficienţii A n şi Bn sunt amplitudinile oscilaţiilor componente şi au expresiile:

2 T
T 0
An  u (t ) cos( nt )dt
2 T
Bn   u (t ) sin( nt ) dt (1.19)
T 0
1 T
U 0   u (t )dt
T 0

1.8.2 Semnale neperiodice. Transformata Fourier

Dacă semnalul nu este periodic, transformata Fourier oferă posibilitatea determinării

spectrului de frecvenţă al semnalului analizat. Dac ă f(t) este expresia analitică a semnalului
neperiodic, transformata Fourier a funcţi ei f(t) este definită de integrala:


F ( j )   f (t )e  jt dt (1.20)


Modulul transformatei Fourier:

F ( )  F ( j  Re 2 F ( j )  Im 2 F ( j ) (1.21)

se numeşte densitate spectrală a amplitudinilor sau caracteristica amplitudine -frecvenţă.

Argumentul transformatei Fourier:

ImF ( j )
 ( )  arg F ( j )  arctg (1.22)
ReF ( j )

se numeşte spectrul frecvenţelor sau caracteristica fază-frecvenţă.

13