Sunteți pe pagina 1din 24

Cuprins

Capitolul 1. Fondul Monetar Internaţional – prezentare generală.......................................2


Capitolul 2. Politicile şi facilităţile normale de finanţare acordate statelor membre de
către FMI..............................................................................................................................6
2.1. Principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la resursele Fondului Monetar
Internaţional.....................................................................................................................6
2.2. Politici şi facilităţile normale de finanţare oferite statelor membre de către FMI....8
2.2.2. Politica tranşei de rezervă................................................................................10
2.2.3. Politica tranşei de credit...................................................................................12
2.2.4. Aranjamentele stand-by...................................................................................14
2.2.5. Facilitatea de finanţare extinsă (Extended Fund Facility – EFF)....................15
2.2.6. Politica accesului lărgit – Extended Acces Policy (1981-1992)......................15
Capitolul 3. Relaţiile României cu FMI.............................................................................16
3.1. Drepturile şi obligaţiile României ca ţară membră a Fondului Monetar
Internaţional...................................................................................................................17
3.2. Aranjamentele strand-by încheiate de România cu Fondul Monetar Internaţional 18
Concluzii............................................................................................................................22
Bibliografie .......................................................................................................................23
Capitolul 1. Fondul Monetar Internaţional – prezentare
generală

Fondul Monetar Internaţional este un organism interstatal autonom specializat, din


sistemul ONU, care a fost creat pe baza acordului din 1944 al Conferinţei Monetare şi
Financiare Internaţionale de la Bretton Woods, când a fost adoptat statutul său (la 22 iulie
1944) şi a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. Şi-a început activitatea la 1 martie
1947, iar sediul său este la Washington. Prin întemeierea FMI s-a urmărit, în principal,
lichidarea asociaţiilor valutare de felul Asociaţiei zonei lirei sterline, în vederea întăririi
poziţiei dolarului SUA, finanţarea statelor membre cu balanţe de plăţi deficitare şi
accelerarea procesului de trecere la convertibilitatea monetară. Elementele sale
constitutive s-au desprins din planurile White şi Keynes, fiind un rezultat al unui
compromis anglo-american, cu predominare americană.
Obiectivul principal al FMI este acela de a acorda credite statelor membre în caz de
deficit al balanţelor de plăţi. În afara acestuia, conform statutului său, FMI are şi alte
obiective1, dintre care amintim:
• promovarea cooperării monetare internaţionale printr-o instituţie permanentă;
• facilitarea dezvoltării echilibrate a schimburilor internaţionale de natură să
contribuie la promovarea şi menţinerea unor niveluri ridicate de utilizare a resurselor
umane, materiale şi financiare ale statelor membre;
• promovarea stabilităţii valutare, menţinerea unor aranjamente ordonate de
schimb între membri şi evitarea manipulării cursurilor valutare ca mijloc de
concurenţă neloială;
• sprijinirea organizării unui sistem multilateral de plăţi, legate de tranzacţiile
dintre membri şi eliminarea restricţiilor valutare, care frânează dezvoltarea comerţului
internaţional;
• propagarea încrederii între statele membre, prin punerea temporară la
dispoziţia acestora a rsurselor generale ale Fondului Monetar Internaţional, oferindu-
le, prin aceasta, posibilitatea de a corecta dezechilibrele balanţei de plăţi.

1
Ion Ignat, Spiridon Pralea, „Economie mondială”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006

2
Aceste obiective urmărite prin FMI sunt atât de natură internă cât şi externă. Pe plan
naţional, FMI a primit misiunea de „a contribui la instaurarea şi menţinerea nivelurilor
ridicate de utilizarea a resurselor de muncă şi ale venitului real şi la dezvoltarea
resurselor productive ale tuturor ţărilor membre”. Pe plan internaţional, FMI trebuia „să
promoveze creşterea armonioasă a comerţului internaţional”. Numai astfel, el a putut să
concure la „prosperitatea naţională şi internaţională şi să evite ca aceste două obiective
fundamentale să devină contradictorii”2.
Urmărind aceste obiective, FMI îndeplineşte trei funcţii:
• funcţia financiară – se manifestă prin mobilizarea de resurse financiare la
nivelul ţărilor membre în vederea echilibrării balanţelor de plăţi, promovării unor
politici de schimb valutar stabile şi dezvoltării schimburilor internaţionale;
• funcţia de reglementare – constă în formularea unor principii cu privire la
politicile valutare şi financiare, efectuarea plăţilor internaţionale şi utilizarea
resurselor;
• funcţia consultativă – prin asistenţa tehnică acordată, pentru a sprijini
utilizarea resurselor productive şi creşterea economică.
Toate mecanismele FMI şi politicile pe care le-a pus în acţiune, au fost orientate în
direcţia realizării obiectivelor prezentate. Disciplina pe care Fondul Monetar a impus-o
membrilor săi în relaţiile lor monetare s-a prezentat sub forma unui cod de bună conduită
care a avut drept scop evitarea crizelor şi conflictelor dintre ei. Potrivit Statutului FMI,
statele membre trebuie să respecte un anumit număr de condiţii care au fost, în general,
minuţios detaliate.
Fondului Monetar Internaţional are stabilit un anumit statut juridic, conform căruia
acesta are o deplină personalitate juridică, un sistem de organe de conducere, un buget
propriu şi un mecanism procedural de decizie şi de interpretare a propriului statut.
De la înfiinţarea sa, scopurile urmărite de FMI au rămas neschimbate, dar operaţiunile
sale, care includ supravegherea şi asistenţa financiară şi tehnică, au evoluat pentru a
răspunde cerinţelor economiei mondiale în schimbare.
Preocupările FMI sunt legate atât de asigurarea echilibrului valutar al ţărilor membre,
cât şi de administrarea Sistemului Monetar Internaţional. Pornind de la obiectivele
2
Droit international economic, 3-e editions, Librairie générale de droit et de jurisprudence, Paris, 1990, p.
310

3
Fondului Monetar Internaţional, care vizează susţinerea expansiunii şi a creşterii
echilibrate a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice a ţărilor lumii,
fiecare ţară membră este chemată să implementeze politici economice şi financiare care
să asigure creşterea economică în condiţii de stabilitate a preţurilor şi să elimine factorii
care perturbă echilibrul financiar şi valutar. În atingerea acestor obiective, FMI
îndeplineşte trei funcţii principale: supraveghere, asistenţă tehnică şi creditare.
Supravegherea politicilor cursurilor de schimb practicate de ţările membre şi
adoptarea unor principii specifice în vederea orientării ţărilor membre spre astfel de
politici a constituit scopul iniţial al Fondului, care se manifestă şi în prezent. Ţările
membre sunt obligate să colaboreze cu Fondul şi cu ceilalţi membri pe probleme de
natură financiar-valutară şi de politică macroeconomică.
Acordarea de asistenţă tehnică de către FMI se realizează în domenii diverse, cum
sunt politicile fiscale şi monetare, balanţa de plăţi externe, sistemul bancar. În ultima
perioadă se constată o diversificare din ce în ce mai mult a asistenţei thenice, concretizată
în: trimiterea gratuită de specialişti în domeniile de expertiză ale FMI, asigurarea de
consultanţă în domeniul politicilor economice şi financiare, sprijin în elaborarea şi
implementarea politicilor valutare şi fiscale, susţinerea creării unor instituţii financiare
(înfiinţării de bănci centrale şi a trezoreriilor), sprijin în revizuirea şi chiar elaborarea
legislaţiei în domenii specifice, asistenţă gratuită în domeniul colectării şi prelucrării
atelor statistice şi perfecţionarea funcţionarilor publici. Asistenţa tehnică reprezintă
aproximativ a cincea parte din bugetul operaţional al FMI, iar finanţarea acesteia se face
atât din resurse interne, cât şi externe (donaţii primite).
Acordarea de asistenţă financiară (creditarea) ţărilor care se confruntă cu dificultăţi
în echilibrarea balanţei de plăţi constă în acordarea unei ţări a dreptului de a cumpăra cu
moneda naţională o monedă a altei ţări membre, cu obligaţia acesteia de a-şi răscumpăra
moneda naţională la un anumit interval de timp. La acordarea unui credit de acest tip de
către FMI unei ţări membre sunt solicitate de la aceasta garanţii speciale, care constau în
obligaţia guvernului ţării beneficiare a împrumutului de a asigura realizarea anumitor
indicatori de stabilitate macroeconomică, definiţi în cadrul strategiei proprii de relansarea
a economiei sau stabiliţi în cooperare cu reprezentanţii Fondului. Aceşti indicatori
macroeconomici vizează politica monetară, cea bugetară, cea fiscală şi politicile

4
structurale macroeconomice. De asemenea, ţara beneficiară a creditului trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii, cum sunt: să facă dovada că valuta solicitaă îi este
neapărat necesară pentru plăţi compatibile cu principiile FMI, să nu fi fost anterior
declarată ca neadmisă la resursele Fondului, din diverse motive, să facă dovada că îşi
poate răscumpăra propria monedă la scadenţa împrumutului. Cele mai importante credite
acordate de FMI sunt orientate spre ţările cu un PNB/locuitor scăzut.

5
Capitolul 2. Politicile şi facilităţile normale de finanţare
acordate statelor membre de către FMI
2.1. Principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la
resursele Fondului Monetar Internaţional
Utilizarea resurselor FMI este, în general, prevăzută şi reglementată prin statutul
său. Principiile care stau la baza accesului ţărilor membre la resursele FMI sunt:
a) accesul egal la resursele sale, în sensul aplicării pricipiului tratamentului egal
şi nediscriminatoriu;
Resursele Fondului Monetar Internaţional se pun la dispoziţia ţărilor membre în mod
uniform, iar prin Statutul FMI accesul ţărilor membre la resursele financiare se află sub
incidenţa principiului tratamentului egal şi nediscriminatoriu. Uneori, aplicarea acestui
principiu este criticată datorită faptului că drepturile şi obligaţiile nu au efecte echivalente
asupra ţărilor membre.
b) accesul depinde de situaţia balanţei de plăţi – în funcţie de necesităţile ţărilor
membre privind corectarea dezechilibrelor acesteia, dar şi de capacitatea de ajustare a
economiei şi de restituire a sumelor către FMI. În acelaşi timp, Fondul Monetar
Internaţional susţine programele ce se aplică de ţările membre şi pe seama asistenţei
financiare din alte surse, respectiv creditori privaţi, oficiali sau în calitate de
intermediari ce asigură redistribuirea fondurilor de la ţările cu surplus la ţările cu
deficit al balanţei de plăţi.
c) accesul liber la resurse – relaţiile ţărilor membre cu FMI se derulează la
cererea ţării respective, respectând prerogativelor sale asupra politicilor economice şi
financiare, ceea ce nu exclude examinarea de către experţii FMI a acestora;
Ţările membre pot fi încurajate să adopte unele programe şi măsuri în vederea
reducerii deficitului balanţei de plăţi externe pe seama resurselor ordinare atunci când se
constată un dezechilibru al balanţei de plăţi sau pentru a preveni un dezechilibru extern
d) condiţionalitatea în utilizarea resurselor – cu excepţia tragerilor în cadrul
tranşei de rezervă ce sunt necondiţionate, celelalte forme de acces la resursele sale
implică elaborarea şi aplicarea de către ţările membre a unor programe economice, în
vederea eliminării cauzelor dezechilibrelor externe. Principalele destinaţii o constituie
împrumuturile acordate cu scopul de a restabili echilibrul balanţei de plăţi.

6
Principiul condiţionalităţii în utilizarea resurselor FMI urmăreşte să asigure
certitudinea că ţara care solicită o sumă de la FMI va acţiona în direcţia eliminării
cauzelor dezechilibrului extern şi va fi în măsură să răscumpere moneda naţională de la
Fond în termenul stabilit3.
Exigenţele FMI la acordarea asistenţei financiare către ţările membre se justifică prin
faptul că asigură protecţia resurselor şi accelerarea procesului de ajustare în ţările
beneficiare.
În vederea asigurării protecţiei resurselor şi pentru a accelera procesul de ajustare în
ţările beneficiare se impun criterii exigente de către FMI la acordarea de asistenţă
financiară acestora.
Dacă dezechilibrul extern se datorează unor factori temporari care determină scăderea
încasărilor din exporturi ţara membră se angajează să aplice anumite politici economice
în vederea restabilirii echilibrului. În cazul unui dezechilibru determinat de modificarea
structurii comerţului exterior, de cererea internă excesivă, de reducerile intrărilor nete de
capital sunt necesare schimbări profunde în politicile şi programele pe care le aplică ţara
membră. Programul de ajustare depinde de dezechilibrul manifestat în balanţa de plăţi
externe a ţării membre şi de factorii care îl determină. În cazul în care corectarea
deechilibrului necesită schimbări structurale perioada necesară ajustării este mai mare
datorită transformării factorilor de producţie4.
Pentru cererile de trageri asupra fondurilor FMI este necesară întocmirea unei
scrisori de intenţie sau memorandum-ul asupra politicilor economice prin care se descrie
programul economic pe care guvernul vrea să-l pună în practică şi se justifică necesitatea
fondurilor de la FMI. Aceste scrisori conţin angajamente precise ale puterii publice
privind măsurile de redresare, iar Fondul poate verifica buna lor punere în practică.
Criteriile de îndeplinit constituie obiectivele, cel mai adesea trimestriale fixate pe
baza proiecţiilor economice realizate de guvernul în cauză împreună cu misiunile
Fondului. Respectarea acestor criterii permite accesul la resursele Fondului, în vreme ce
neîndeplinirea lor atrage oprirea plăţilor.

3
Ariel Buira, “Reflections on the International Monetary System”, Princeton University, New Jersey, 1995,
p. 24
4
“Articles of Agreement”, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. V, p. 14-15

7
Înainte de încheierea unui aranjament stand-by, ţara membră trebuie să îndeplinească
anumite condiţii pentru a exista certitudinea că resursele FMI se vor utiliza pentru
realizarea politicilor elaborate.
Uneori5, Fondul Monetar Internaţional este criticat pentru faptul că aplică un model
ţărilor cărora le acordă asistenţă financiară fără a ţine seama de particularităţile economiei
lor. Fondul Monetar Internaţional urmăreşte reformele macroeconomice, recomandă
devalorizarea monedei petru restabilirea schimburilor externe, măsuri de reducere a
cheltuielilor publice şi creşterea dobânzilor. Devalorizarea nu restabileşte în toate
cazurile echilibrul extern.

2.2. Politici şi facilităţile normale de finanţare oferite statelor


membre de către FMI
FMI furnizează o susţinere generală a balanţei de plăţi a unei ţări membre, care se
poate servi de acest sprijin pentru a efectua multiple plăţi internaţionale. Aceste ajutoare
financiare nu sunt special legate de o activitate sau de un proiect, contrar celor ale
Băncilor de Dezvoltare. Fondurile de rezervă pe care ţara ce se împrumută le obţine de la
FMI sunt depuse la un organism financiar desemnat de ţara în cauză, în mod tradiţional
aceasta fiind Banca sa Centrală, ele putând fi utilizate în mod liber, la fel ca şi alte
rezerve internaţionale.
Statul care împrumută ,,cumpără’’, cu ajutorul monedei sale naţionale, fonduri din
rezerva FMI, fonduri ce provin din cotele–părţi. Acest ajutor financiar este apoi
rambursat prin ,,răscumpărarea’’ propriei sale monede deţinute de FMI prin intermediul
fondurilor de rezervă internaţionale. Aceste cumpărări şi răscumpărări, efectuate în
contextul acordării şi înapoierii ajutorului financiar explică de ce, pe plan contabil suma
globală a resurselor FMI rămâne stabilă, variind doar componentele resurselor Fondului.
Ajutorul financiar este, de regulă, eliberat în tranşe, cu condiţia respectării, înaintea
oricărei plăţi, de către ţara ce primeşte împrumutul, a condiţiilor stabilite în domeniul
politicii economice şi financiare, a ,,criteriilor’’de realizare sau a ,,reperelor’’. Aceste
condiţii sunt stabilite în cadrul acordurilor cu statul membru.
Politicile şi facilităţile de finanţare ale FMI depind de factorii care au determinat
dezechilibrul şi de cuantumul deficitului balanţei de plăţi externe. Potenţialele facilităţi de

5
Patrick Lenain, “FMI-ul”, Ed. CNI Coresi S. A., Bucureşti, 2000, p. 73

8
finanţare ale FMI se grupează în: mecanisme obişnuite sau trageri normale, facilităţi
speciale de finanţare, facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe
locuitor redus, facilităţi de finanţare administrate de FMI.
În altă accepţiune6, Fondul Monetar Internaţional realizează programe de
finanţare/creditare pe termen scurt şi lung prin intermediul unor Mecanisme ordinare,
Mecanisme speciale, Ajutor de urgenţă, Facilităţi în favoarea ţărilor sărace.
Mecanismele ordinare reprezintă operaţiuni de „tragere”, care în practică constau
dintr-un swap – respectiv cumpărarea unei monede străine deţinute de Fond – contra
monedă naţională, cu recumpărare, în sens invers, la o dată ulterioară. Nu este vorba,
deci, de un împrumut, ci de o conversie temporară de monedă naţională, contra devize
deţinute de Fond, pentru o sumă de maximum 125% din cota-parte a ţării care realizează
tragerea. Din punct de vedere juridic tragerile nu reprezintă operaţii de credit, deoarece
reflectă laturile formale ale creditului, şi anume: termenul şi dobânzile.
Mecanismul cumpărărilor (purchase) şi al răscumpărărilor se desfăşoară astfel7:
 ţara membră declarată eligibilă pentru utilizarea resurselor FMI printr-o
anumită politică îşi manifestă opţiunea pentru o monedă pe care doreşte să o cumpere.
 FMI solicită depozitarului ţării membre a cărei monedă este cumpărată să
debiteze contul nr. 1 al FMI şi să crediteze contul desemnat de ţara cumpărătoare cu
suma corespunzătoare.
 ţara cumpărătoare creditează contul nr. 1 al FMI cu echivalentul în monedă
naţională al sumei cumpărate în valută.
 la termen se răscumpără suma în monedă naţională în schimbul unei sume
echivalente în valuta cumpărată.
Suma totală pe care o ţară membră poate să o tragă asupra FMI în diverse monede
depinde de cota de participare şi de mărimea depozitelor în monedă naţională.

6
Paul Bran, „Relaţii financiare şi monetare internaţionale”, Ed. Economică, Bucureşti, 1995
7
Gheorghe Voinea, „Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,
2001

9
Ţara care efectuează Solicită Ţara a cărei monedă
tragerea Declarată cumpărarea(2) se cumpără
eligibilă (1)
Acceptă cumpărarea
valutei (3)

Depozitar
FONDUL MONETAR
Cont nr.1 FMI
INTERNAŢIONAL
Suma în Depozitar
monedă Înregistare Cont nr.1 FMI
fixă în cont (5)
Înregistare Suma în
în cont (4) valută

Fig 1. Mecanismul cumpărărilor şi răscumpărărilor de la FMI

2.2.2. Politica tranşei de rezervă


Prima facilitate priveşte tranşa de rezervă, în baza căreia un stat membru poate
dispune de un depozit de rezerve de schimb la FMI, care rămâne accesibil imediat. O
tragere din tranşa de rezervă limitată în practică la 25% din cota-parte, nu constituie un
credit din partea Fondului, şi poate fi efectuată în orice moment fără nici o condiţie.
Tranşa de rezervă poate fi asimilată unui depozit de rezerve de schimb la FMI, care
rămâne proprietatea statului în cauză.
Până în prezent ajutorul a fost acordat în principal în cadrul acordurilor de
confirmare, ce au ca ţintă ajutorarea statelor în depăşirea dificultăţilor temporare sau
ciclice ale balanţei de plăţi şi trebuie rambursat într-un termen cuprins între 3 ani şi 3 luni
şi 5 ani. Aceste acorduri de confirmare, create de Consiliul de Administraţie în 1952, au
permis punerea bazelor ,,condiţionalităţii’’, creând o legătură între tragerile mai mari de
25% din cota-parte (deci peste tranşa de rezervă) şi criteriile macroeconomice.
Fiecare ţară membră dispunde de o tranşă de rezervă la FMI (denumită tranşa aur
până în anul 1978), în cadrul căreia se pot efectua trageri destinate acoperirii deficitului
balanţei de plăţi care nu sunt condiţionate de implementarea unor politici economice.
Fondul Monetar Internaţional nu poate să refuze acordarea tranşei de rezervă

10
Fondul Monetar Internaţional nu poate să refuze acordarea tranşei de rezervă şi nici
să impună condiţii de utilizare.

Sursa: Financial Organization and Operations of the IMF, Treasure's Departament,


International Monetary Fund,Washington DC, 1995, p. 39.
În utilizarea tranşei de rezervă se pot întâlni următoarele cazuri:
a. Un membru care a plătit în întregime cota sa de subscripţie şi nu şi-a exercitat
dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă. Poziţia tranşei de rezervă
renumerate este egală cu diferenţa dintre norma membrului şi deţinerile Fondului în
moneda membrului.
b. Membrul şi-a exercitat în întregime dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei
de rezervă.
c. Membrul utilizează resursele Fondului, dar nu şi-a exercitat dreptul de tragere
asupra poziţiei tranşei de rezervă. Nivelul deţinerilor suplimentare faţă de cota de
subscriere este subiect de cheltuieli.

11
d. Membrul utilizează resursele Fondului în completarea dreptului de tragere
asupra poziţiei tranşei de rezervă. Nivelul deţinerilor suplimentare faţă de cota de
subscriere este subiect de cheltuieli.
e. Fondul a folosit moneda membrului şi plăteşte membrului o remuneraţie
pentru diferenţa între norma membrului şi deţinerile Fondului în moneda membrului.

2.2.3. Politica tranşei de credit


Tragerile normale se efectuează în patru tranşe de credit care reprezintă fiecare 25%
din cota de participare. Dreptul total de tragere ajunge la 125% din cota subscrisă de ţara
membră din care 25% reprezintă tranşa de rezervă şi 100% patru tranşe succesive de
credit ce se acordă în fiecare an. În urma aplicării unor măsuri de înlăturare a
dezechilibrului balanţei de plăţi în statele membre se acordă prima tranşă, iar pe măsura
aplicării unor programe de ajustare economică se acordă şi tranşele următoare.
Programul de ajustare economică8 poate să includă măsuri de stimulare a producţiei,
devalorizarea monetară pentru a spori competitivitatea produselor la export, descurajarea
importului, liberalizarea schimburilor comerciale, reducerea deficitului bugetar,
reducerea subvenţiilor.
Consiliul Executiv examinează cererile de tragere, având drept scop stabilirea
concordanţei dintre programele şi măsurile prezentate de ţările membre şi prevederile din
statutul şi politica Fondului Monetar Internaţional.
În măsura în care experţii Fondului Monetar Internaţional constată că programele şi
măsurile prevăzute nu se realizează de ţările respective, se întrerupe acordarea tranşei
următoare sau se acordă după examinarea impactului măsurilor din programul de ajustare
economică asupra echilibrului valutar. Tragerile în tranşe nu se mai utilizează în ultimii
ani.
În principiu, tragerile acordate de FMI unui stat membru nu pot să determine
creşterea disponibilităţilor Fondului Monetar în moneda ţării debitoare peste nivelul de
200%. De exemplu, un stat a cărui cotă este echivalentă cu 100 milioane DST, din care
25% este vărsată în valute convertibile sau DST, iar restul în monedă naţională, va putea
împrumuta la FMI valuta unei ţări terţe pentru un nivel egal cu 125 milioane DST.

8
Gheorghe Voinea, „Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,
2001

12
Aceasta, bineînţeles, în ipoteza în care moneda acelui stat nu a fost trasă de către alţi
membri. Dreptul de trageri creşte proporţional cu utilizare monedei ţării respective de
către ceilalţi membri ai Fondului Monetar. În acelaşi timp, FMI poate acorda anumite
derogări, în special, în ceea ce priveşte regula după care moneda unui stat membru nu
trebuie să depăşească 200% faţă de cota sa. În fapt, pentru multe dintre ţările membre,
acest plafon poate atinge şi 600% ţinând cont de nivelul cumulativ al împrumuturilor
posibile în contul diverselor facilităţi ale FMI.
FMI este cel care determină monedele care pot fi cumpărate de către membrii săi, în
funcţie, pe de o parte, de propriile sale disponibilităţi în valutele cerute şi, pe de altă
parte, de starea balanţei de plăţi şi a rezervei monetare ale ţării a cărei monedă este
solicitată. Totodată, FMI nu utilizează moneda unei ţări fără acordul său. Condiţiile
economice impuse de Fondul Monetar sunt cu atât mai constrângătoare cu cât tragerile
solicitate de către o ţară au în vedere tranşe de credit mai mari. Împrumuturile acordate de
FMI trebuie utilizate conform statutului său.
Ţările membre care au recurs la resursele FMI vor trebui să procedeze la rambursări,
mai exact la răscumpărarea monedei lor, cedând, în schimb, o monedă convertibilă sau
DST. Această obligaţie de răcumpărare are drept scop de a menţine lichide şi reînnoibile
resursele Fondului Monetar.

Tabelul nr. 1 . Limitele la tranşele de credit şi la facilităţile speciale9


Facilităţi sau politici Limite %
Aranjamente stand-by şi extinse
Anual 100
Cumulative 300
Facilităţi speciale
Facilitatea compensatorie şi contingentată
Reducerea exporturilor 20
Costul importurilor de cereale 10
Finanţare contingentată 20
Tranşe opţionale 15
Facilitatea de finanţare a stocurilor tampon 25
Facilitatea de ajustare structurală
Extinsă – trei ani de acces

9
“Annual Report 1999”, International Monetary Fund, Washington D.C., pg. 99

13
Regulat 140
Excepţional 185

2.2.4. Aranjamentele stand-by


În afară de tragerile pe tranşe, ţările membre pot încheia cu Fondul un acord de credit
„stand-by” (credit confirmat), pe baza căruia beneficiarul va putea dispune de o linie de
credit. Linia de credit10 se caracterizează prin existenţa unei sume-plafon aprobate pentru
un anumit scop, cu dreptul beneficiarului de a o utiliza succesiv, pe măsura nevoilor, într-
o perioadă convenită.
Aranjamentele stand-by reprezintă înţelegeri prin care ţările membre au dreptul de a
cumpăra o sumă într-o anumită valută de la FMI, în cursul unei perioade date, dacă
respectă criteriile şi condiţiile stabilite.
Statutului FMI defineşte aranjamentul stand-by ca fiind „o decizie a FMI prin care o
ţară membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse generale
până la un nivel specificat în condiţiile stabilite şi în cadrul unei perioade determinate”.
Aranjamentele stand-by au o durată cuprinsă între 12-24 luni sau 3-5 ani la un acord
extins. Aranjamentele stand-by pentru perioada de 12-24 luni urmăresc finanţarea
deficitelor temporare sau ciclice ale balanţei de plăţi. În cazul în care deficitele balanţei
de plăţi sunt determinate de schimbările structurale ale producţiei şi comerţului sau unor
distorsiuni de lungă durată în preţuri şi costuri sunt necesare programe pe durate mai
extinse.
De asemenea, aranjamentul cuprinde termenii şi condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească ţara beneficiară cu privire le eşalonarea cumpărărilor la termenele la care
resursele sunt disponibile, nivelul minim al rezervelor, cuantumul şi scadenţă datoriilor
pe termen mediu şi lung.
Respectarea principiul condiţionalităţii este asigurată prin eşalonarea cumpărărilor în
funcţie de criteriile de performanţă. Prin aceasta se asigură şi utilizarea resurselor primite
de la FMI în scopurile solicitate şi în concordanţă cu programele elaborate de ţările
membre. Ţara poate să obţină pe baza programelor de ajustare economică finanţare şi din
alte surse.
10
Kiriţescu Costin, “Relaţii valutar-financiare internaţionale”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1978

14
Eşalonarea tragerilor la aranjamentele stand-by depinde de politicile şi măsurile de
ajustare aplicate de ţara respectivă, precum şi de momentele calculării unor agregate
macroeconomice (bugetul de stat, creditul bancar, exporturile, rezervele).
Printre trăsăturile acordurilor stand-by se mai numără11:
• acordurile de credit stand-by nu reprezintă acorduri internaţionale şi nu
implică utilizarea termenilor de natură comercială;
• acordurile stand-by includ clauze ce prevăd desfăşurarea unor consultaţii între
reprezentanţii FMI şi ţările membre pe toată perioada aranjamentului;
• programele de ajustare finanţate pe baza aranjamentelor stand-by se
analizează periodic în şedinţele Consiliului Executiv.

2.2.5. Facilitatea de finanţare extinsă (Extended Fund Facility – EFF)


Fondul Monetar Internaţional a instituit în anul 1974 facilitatea extinsă în vederea
asigurării asistenţei financiare ţărilor membre pentru perioade mai mari şi în procente mai
ridicate faţă de cota de participare. Facilitatea extinsă se adresează ţărilor membre ale
căror economii înregistrează dezechilibre structurale în producţie, în comerţ, distorsiuni
la nivelul preţurilor şi costurilor. Tragerile din cadrul acesti facilităţi pot depăşi cu 140%
cota de participare, iar termenul de plată (de scadenţă) este mai lung decât în cazul
celorlalte facilităţi: amortizarea începe după 4 ani, în timp ce întregul împrumut trebuie
înapoiat după 10 ani.
Prin intermediul acestei facilităţi, Fondul Monetar Internaţional finanţează
programele de ajustare pe termen mediu care se implementează de către ţările membre.

2.2.6. Politica accesului lărgit – Extended Acces Policy (1981-1992)


Facilitatea de acces lărgit a fost introdusă în 1981, când a expirat mecanismul lărgit
de credit, pentru a finanţa dezechilibrele masive ale unor ţări membre în raport cu cotele
lor. Acestea trebuiau să facă dovadă că au nevoie de această asistenţă suplimentară pentru
a face faţă unor probleme pe termen lung. Aceste trageri sunt supuse condiţionalităţii
aplicabile celor mai mari tranşe de credit. Rambursarea se face într-un interval de 3 – 7
ani. După revizuirea cotelor de participare din anul 1992 s-a renunţat la politica accesului
lărgit.
11
Gheorghe Voinea, „Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,
2001

15
Capitolul 3. Relaţiile României cu FMI

România a devenit membră FMI la 15 decembrie 1972.


Fondul a avut un reprezentant rezident la Bucureşti începând cu anul 1991. Juan Jose
Fernandez-Ansola este Reprezentant Regional Principal pentru România şi Bulgaria,
începând cu septembrie 2006.
Participarea României la FMI se ridică la 1.030,2 milioane DST sau 0,48% din cota
totală. Puterea de vot a României este de 10.552 voturi reprezentând 0,49% din total.

16
România dispune în prezent de disponibilităţi la FMI care pot fi trase în urma unor
acorduri stand-by, tragerile fiind posibile în limitele implementării programelor de
reformă convenite cu Fondul. România contribuie la luarea deciziilor în cadrul
Consiliului Guvernatorilor al FMI prin guvernatorul BNR, Mugur Isărescu şi ministrul
finanţelor, care îndeplineşte funcţia de guvernator supleant.
După aderarea sa la Fond, România a participat activ, în perioada 1972-1974 la
lucrările Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar în perioada 1974-
1976 la lucrările Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI.

3.1. Drepturile şi obligaţiile României ca ţară membră a Fondului


Monetar Internaţional
În urma aderării la FMI, România a obţinut următoarele drepturi:
• dreptul de a obţine credite în regim normal sau ca facilităţi. Începând cu anul
1990, România a beneficiat de facilităţi sub forma tragerilor curente, acordurilor
stand-by, finanţărilor compensatorii şi a facilităţilor de transformare sistematică;
• dreptul de a obţine credite în monedele altor ţări membre sau în DST din
resursele generale ale Fondului, în schimbul unei sume în monedă naţională, în
condiţii mult mai avantajoase decât cele ale pieţei. Pentru a beneficia de aceste credite
România este obligată să respecte în schimb o serie de condiţii impuse de FMI tuturor
ţărilor membre aflate în postura de debitor faţă de Fond;
• dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. Datorită faptului
că FMI a întrerupt emisiunile de DST începând din 1972, România nu a putut
beneficia de astfel de alocări decât începând cu anul 1979;
• dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul FMI. România deţine un
număr de voturi corespunzător cotei sale de participare, iar acest drept de vot se
exercită prin intermediul unui grup format din 12 ţări (Armenia, Bosnia şi
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda
şi Ucraina), grup condus de reprezentantul Olandei, care reprezintă şi interesele ţării
noastre în Condiliul Executiv al FMI;
• dreptul de aderare la BIRD şi la filialele sale.
În urma aderării la FMI, ţara noastră şi-a asumat şi o serie de obligaţii, şi anume:

17
• subscrierea şi vărsarea cotei-părţi de capital;
• convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului faţă de dolarul american;
• să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente în relaţiile economice
internaţionale;
• să se consulte cu FMI şi să colaboreze cu celelalte ţări membre;
• să furnizeze informaţii cu caracter economic şi financiar privitoare la
deţinerile oficiale de aur şi de mijloace de plată internaţionale, evoluţia importurilor şi
a exporturilor, balanţa de plăţi, investiţiile străine, cursul de schimb şi altele.
Începând cu anul 1972, ţara noastră a încheiat până în prezent cu Fondul Monetar
internaţional zece acorduri stand-by, ca suport financiar al programelor economice.

3.2. Aranjamentele strand-by încheiate de România cu Fondul


Monetar Internaţional
Începând cu anul 1972, România a folosit resursele FMI ca suport financiar la
programelor economice ale Guvernului .
Tabelul nr. 2. Asistenţa financiară acordată României de către FMI12
Tipul acordului Data Data expirării sau Suma aprobată Suma trasă
aprobării rezilierii (milioane DST) (milioane DST)
Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0
Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1
Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5
Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7
Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.4 120.6
Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand-by 07/07/04 07/07/06 250.0
(preventiv)

Până în anul 1989, România a încheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind
semnat după trei ani de la momentul aderării României la această instituţie. Acordurile
stand-by sunt acorduri încheiate cu FMI prin care ţările membre au dreptul de a cumpăra
o sumă într-o anumită valută de la FMI, în cursul unei perioade date, cu condiţia
12
www.mae.ro

18
respectării de către acestea a unor criterii şi condiţii stabilite prin programul elaborat şi
aprobat de Consiliul Executiv la FMI.
Primul acord stand-by al României cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 şi a
fost finalizat cu succes pe 2 octombrie 1976, desfăşurându-se pe o perioadă de 12 luni, în
care România a primit 95 de milioane de DST. Al doilea acord a fost probat pe 9
septembrie 1977 şi a fost încheiat pe 8 septembrie 1978, România primind 64,1 milioane
DST. Cel de-al treilea acord, în valoare de 1.102,5 milioane DST a fost încheiat pe 15
iunie 1981, însă a fost reziliat după 30 de luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984,
după ce România a reuşit să tragă de la FMI suma de 817,5 milioane DST. Până la
sfârşitul aniloe `90, România nu avea datorii externe nici faţă de celelalte state şi nici faţă
de FMI, împrumuturile primite fiind achitate eşalonat, în mai multe tranşe.
După anul 1990, relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional au cunoscut o
îmbunătăţire permanentă, ca urmare a eforturilor depuse de autorităţile române în acest
sens. Începând cu anul 1991 a fost deschisă o reprezentanţă permanentă a FMI la
Bucureşti , care desfăşoară o gamă largă de activităţi în scopul asigurării implementării
de către autorităţile române a recomandărilor de politică economică ale Fondului, de a
menţine legături strânse între organele de conducere ale FMI şi autorităţile din România,
precum şi la asigurarea transparenţei politicilor FMI în România. Încheierea acordurilor
cu FMI după anul 1990 a fost o necesitate pentru România, care se confrunta la acea
vreme cu un deficit extern de amploare (circa 1,5 miliarde de dolari), aceste acorduri
fiind necesare în vederea soluţionării problemelor balanţei de plăţi şi procurării de
capitaluri de pe pieţele internaţionale. După 1990, România a încheiat şapte acorduri cu
FMI, primind de cele mai multe ori doar prima tranşă.
Diferenţele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat şi suma trasă efectiv s-
au datorat atât condiţiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi tranşe de acord,
cât şi nerespectării de către România a programului de reformă.
Primul aranjament stand-by a fost încheiat cu Fondul pe o durată de 12 luni şi a fost
aprobat la 11 aprilie 1991 pentru un volum total de 380,5 milioane DST, care a inclus şi
trageri în cadrul facilităţii de finanţare compensatorie (împrumuturi acordate ţărilor care
fac dovada unui necesar financiar care să compenseze o scădere temporară a încasărilor
din exporturi sau o creştere temporară a volumului importurilor) pentru componenta

19
import de ţiţei. El a avut drept scop accelerarea reformei economice, proces demarat în
1990, şi a fost orientat în special pe reforma sistemului financiar-bancar şi conturarea
unui cadru legislativ şi instituţional specific economiei de piaţă.
Al doilea acord a fost un aranjament stand-by pe 10 luni, aprobat pe data de 29 mai
1992 pentru o sumă de 314 milioane DST, care a inclus încă o facilitate de finanţare
compenatorie pentru importul de ţiţei. Al doilea aranjament a avut ca obiective
macroeconomice încheierea mişcării corective a preţurilor şi liberalizarea cursului de
schimb al leului, diminuarea inflaţiei, menţinerea deficitului bugetar la un nivel ce poate
fi finanţat fără consecinţe inflaţioniste, stoparea declinului economic şi redresarea poziţiei
externe a ţării prin ameliorarea situaţiei balanţei de plăţi externe şi creşterea rezervelor
valutare. La fel ca şi în cazul primului aranjament, şi în cadrul celui de-al doilea au fost
respectate condiţiile cantitative doar în primele trei trimestre de aplicare. Neîndeplinirea
obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui complex de factori nefavorabili, atât
interni cât şi externi.
Al treilea aranjament stand-by cu FMI a fost semnat pe data de 11 mai 1994 pentru o
sumă de 301,5 milioane DST, care a inclus şi o facilitate de transformare sistematică
(aceste facilităţi sunt acordate ţărilor aflate în tranziţie, care se confruntă cu dificultăţi în
echilibrarea balanţei de plăţi). Măsurile de reformă, parţial atinse, au vizat stabilirea unei
rate a dobânzii real-pozitive, devalorizarea substanţială a cursului valutar oficial,
controlul şi reducerea inflaţiei, stabilirea unor obiective cantitative clare în domeniul
privatizării şi de restructurare a sistemului financiar-bancar (inclusiv de înfiinţare a bursei
de valori), eliminarea subvenţiilor acordate de stat producătorilor ineficienţi.
Al patrulea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 22 aprilie 1997 pe o
perioadă de 13 luni şi pentru o sumă de 301,5 milioane DST, care urma să fie trasă în
cinci tranşe trimestriale. Programul economic aprobat viza atingerea unor oiective
importante: liberalizarea pieţei valutare şi a preţurilor utilităţilor, menţinerea deficitului
bugetar la un nivel rezonabil (4,5%), creşterea rezervelor BNR, sistarea creditelor
discreţionare, reducerea ratei inflaţiei. Neîndeplinirea obiectivelor asumate d guvernul
român a condus la atingerea unor performanţe slabe atât la nivel micro cât şi
macroeconomic.

20
Al cincilea acord stand-by cu FMI a fost aprobet pe data de 5 august 1999 pentru o
sumă de 400 milioane DST, pentru a sprijini programul de reformă şi stabilizare
economică al guvernului României .
Al şaselea acord stand-by cu FMI a fost aprobat de data de 31 octombrie 2001 pentru
o sumă de 300 milioane DST. Programul a vizat susţinerea procesului de menţinere a
deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale şi întărirea
perspectivelor de creştere economică.
La 7 iulie 2004 Consiliul Director al FMI a aprobat ultimul Acord Stand-by pentru
România (Precautionary Stand-by Agreement), cu o durată de doi ani, în valoare de
250 milioane DST (aproximativ 367 milioane dolari USD). Acordul stand-by anterior
dintre România şi FMI, în valoare de 300 milioane DST (apoximativ 440 milioane USD)
a expirat la data de 15 octombrie 2003, fiind singurul acord finalizat cu succes de
România după 1990.
Discuţiile cu delegaţia FMI, prezentă la Bucureşti în perioada 20-31 octombrie 2005,
nu au dus la adoptarea unei poziţii comune petru definitivarea celei de-a doua şi a treia
evaluări în cadrul Acordului, reprezentanţii FMI apreciind că Acordul este deraiat (off-
track). Principala diferenţă de poziţie a apărut cu privire la recomandarea instituţiei
financiare pentru bugetul pe 2006 – un excedent de 0,2% din PIB pentru a contracara
adâncirea deficitului de cont curent, datorată sectorului privat – care nu a fost acceptată
de partea română, Guvernul considerând că ar frâna dezvoltarea economică. Recunoscând
presiunea asupra deficitului de cont curent şi inflaţiei, partea română a insistat asupra
menţinerii unui deficit de 0,5% din PIB, dat fiind faptul că este nevoie de un efort bugetar
semnificativ pentru a termina pregătirile pentru aderare la UE. În acelaşi timp, Guvernul
şi-a reafirmat angajamentul de a menţine politici economice prudente şi de a accelera
reformele necesare integrării.
După expirarea Acordului, în iulie 2006, fără a fi apărut necesitatea de trageri,
colaborarea României cu FMI în domeniul macroeconomic continuă sub forma
consultărilor anuale.

21
Concluzii
Colaborarea României cu FMI a avut un rol important în implementarea unor
programe de reformă economică menite să asigura liberalizarea economiei, reducerea
inflaţiei, scăderea şomajului prin creşterea investiţiilor, creşterea producţiei, atragerea
investiţiilor străine prin liberalizarea pieţei de capital şi a fluxurilor monatre,
restructurarea întreprinderilor nrentabile.
FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziţie din România, condiţionând acordarea
de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească.
FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranziţiei în România şi în celelalte ţări
foste comuniste, în măsura în care acestea au implementat programele de reformă în

22
legătură directă cu respectarea condiţionărilor impuse de această instituţie şi cu
dezideratele proprii fiecărei ţări privind reforma economică.
Pentru România, relaţia cu FMI a fost uneori controversată, atât ca urmare a lipsei de
profunzime a reformelor promovate în ţara noastră în diversele perioade ale tranziţiei, cât
şi a rigidităţii FMI în ceea ce priveşte unele pachete de programe propuse, inadecvate
structurii economiei româneşti.

Bibliografie
1. Buira Ariel, “Reflections on the International Monetary System”, Princeton
University, New Jersey, 1995
2. Bran Paul, „Relaţii financiare şi monetare internaţionale”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1995
3. Ignat Ion, Spiridon Pralea, „Economie mondială”, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006
4. Kiriţescu Costin, “Relaţii valutar-financiare internaţionale”, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978
5. Lenain Patrick, “FMI-ul”, Ed. CNI Coresi S. A., Bucureşti, 2000
6. Voinea Gheorghe, „Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”,
Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001

23
7. “Articles of Agreement”, International Monetary Fund, Washington DC, 1985
8. “Annual Report 1999”, International Monetary Fund, Washington D.C.
9. „Droit international economic”, 3-e editions, Librairie générale de droit et de
jurisprudence, Paris, 1990
10. www.mae.ro
11. www.fmi.ro
12. www.imf.org

24