Sunteți pe pagina 1din 8

TEMA SEMINAR EDUCATIE TIMPURIE

Educația timpurie este cea mai importantă și mai complexă etapă în dezvoltarea copiilor,
ea acoperă intervalul de la naștere până în jurul vârstei de intrare a copilului în
învățământul obligatoriu (de regulă, 6 ani) și reprezintă perioada în care au loc cele mai
profunde transformări și achiziții fundamentale. Acest interval de vârstă trebuie abordat cu
toată atenția, dăruirea și profesionalismul celor implicați în oferirea de servicii integrate de
calitate. Acestea vizează corelarea optimă a domeniilor sănătății, nutriției și igienei, al
protecției sociale cu sfera educației, o educație bazată pe conceptul de dezvoltare
cognitivă, afectivă și socială a copilului, fără a se pierde din vedere, în toate demersurile
întreprinse, cele trei concepte integrate și multidimensionale: interesul superior al copilului,
starea de bine a acestuia, bucuria și plăcerea de a învăța. Focalizarea pe educaţia timpurie
este firească, ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de vârstă, iar
valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru acesta premisele performanţelor
lui ulterioare. Cercetările în domeniul educaţiei timpurii preşcolare au evidenţiat corelaţii
puternice între frecventarea grădiniţei şi comportamente copiilor ca elevi.
Educaţia timpurie este fundamentul in dezvoltarea copilului preşcolar, deoarece această
perioadă reprezintă baza formării ca adult. Intre 3 şi 6/7 ani copilul invaţă şi asimilează
informaţii şi cunoştinţe şi reuşeşte să facă rapid conexiuni ce vor dura intreg parcursul vieţii.

Educaţia timpurie urmăreşte nişte obiective principale care stau la baza formării ca adult al
copilului :

·        Formarea şi educarea personalităţii prin identificarea cu modele valoroase, dezvoltarea


sinelui, dezvoltarea conştiinei morale şi dezvoltarea conduitei civilizate ;

·        Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare prin discuţii libere ;

·        Cunoaşterea şi inţelegerea lumii, mai intâi prin formarea primelor reprezentări despre
mediul familial, apoi lărgirea sferei de reprezentări la oraş şi ţară ;

·        Dezvoltarea creativităţii şi a simţului estetic ;

·        Dezvoltarea psihologică-jocul ca activitate de baza şi dezvoltarearelaţşi dezvoltarea


relaţiilor interpersonale ;

·        Pregătirea pentru şcoală, probabil cel mai important scop al invăţământului preşcolar.
Astăzi educaţia a devenit mai importantă ca oricând. Teoria educaţiei formulează o serie
de norme, menite să orienteze şi sa ghideze activităţiile de predare, invăţare şi evaluare
desfăşurate in cadrul procesului de invăţământ. Toate aceste propoziţii de sinteză poartă numele
de principii pedagogice. Teoretizată din ce în ce mai frecvent ca un segment important al
educaţiei permanente a individului, educaţia copiilor de vârstă preşcolară recunoaşte şi aplică
nuanţat acest ansamblu de principii pedagogice şi didactice în proiectarea şi desfăşurarea
activităţilor instructiv-formative din grădiniţă. În spiritul reformei învăţământului românesc,
noile reglementări legislative privind organizarea şi funcţionarea învăţământului preprimar
descriu câteva principii generale ce trebuie avute permanent în vedere în procesul de educare a
copiilor preşcolari şi care reprezintă esenţializări ale normativităţii pedagogice pentru nivelul de
învăţământ preprimar: principiul educaţiei globale şi individualizate, principiul asigurării
integrale a drepturilor copilului, principiul asigurării serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în
situaţii speciale, principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea locală, principiul asigurării
respectului faţă de copil.

Aceste principii pot fi impărţite in:

1.      Principii referitoare la specificul predarii in invatamantul primar si prescolar : 

- Principiul diferenţierii şi individualizării,

- Principiul medierii invăţarii

-  Principiul predării interdisciplinare a conţinuturilor educaţiei preşcolare

2.      Principii privind perspective de abordare a copilului cuprins in programe de educatie


timpurie si in programul invatamantului primar cum ar fi:

- Principiul considerării copilului ca intreg

- Principiul respectării depline a drepturilor copilului.

Aceste principii din urmă sunt determinate de orientările şi politicile educaţionale la nivel
internaţional.

Diferenţierea presupune adaptarea activităţii de predare-invaţare-evaluare, sub raportul


continutului, al formelor de organizare şi al strategiilor didactice la particularităţile copiilor şi la
tipurile de individualităţi. Individualizarea presupune adaptarea activităţii didactice la
potenţele/particularităţile individuale ale copilului.

Principiul tratării diferenţiate şi individuale a elevilor urmăreşte să asigure unitatea


dintre particular şi general în educaţie, dintre obiect şi subiect, dintre strategiile de educaţie de
grup cu cele de educaţie individuală. Individualizarea invăţării exprimă necesitatea de a
valorifica cât mai bine posibilităţile şi  eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele
înzestrate cat şi pe cele mai puţin înzestrate. In contextul tratării diferenţiate sunt folosite
strategii de individualizare a ainvăţării precum: fişe de lucru individualizate (de recuperare, de
dezvoltare, de exerciţiu, e autoinstruire), fişe de evaluare pentru asigurarea conexiunii inverse,
pregătire individuală sub  formă de meditaţii, consultaţii, discuţii şi autoinstruire.

Diferenţierea şi individualizarea în educaţia preşcolară presupun o deosebită atenţie din


partea instituţiei şcolare şi a cadrelor didactice, astfel ele implică acţiuni ale acestora precum :

       identificarea timpurie a copiilor cu cerinţe educative speciale şi cu risc de eşec


şcolar ;
       derularea unor programe de diferenţiere şi individualizare curriculară care să
permită evitarea apariţiei problemelor asociate sau efectelor secundare unei rămâneri  în
urmă în dezvoltare sau unor aptitudini speciale ;
        promovarea unor acţiuni complexe de asistenţă psihopedagogică, medicală,
socială care să dezvolte intervenţia educaţională diferenţiată ;
        asigurarea intervenţiei educaţionale precoce pentru depaşirea dificultăţilor
respectiv potenţarea aptitudinilor speciale într-un mediu tolerant şi flexibil, specific
grădiniţei ;
        asigurarea şanselor egale de dezvoltare ca individualităţi a copiilor şi de
pregătire pentru integrarea socială şi şcolară.

Individualizarea şi tratarea diferenţiată a elevilor constituie două dintre strategiile principale de


ameliorare a randamentului şcolar şi de înlăturare a insucceselor. Invăţământul individualizat şi
diferenţiat presupune următoarele avantaje:

 copilul cucereşte pas cu pas cunoştintele;


 investeşte mai mult efort personal pentru inţelegerea fenomenelor;
 il obisnueşte cu diferite responsabilităti,oferindu-i o mai larga autonomie;
 işi insuseşte deprinderi de munca fizică si intelectuală;
 stimulează formarea deprinderilor de muncă independentă;
 dezvoltă spiritul de iniţiativă, priceperea de organizare a muncii;
 il determină să caute noi mijloace de informare, să gasească soluţii viabile de soluţionare
a situaţiilor ivite;
 sporeşte increderea in forţele proprii;
 dezvoltă mai intens procesele psihice;
 dezvoltă aptitudini;
 ajuta la eliminarea lacunelor;
 respectă particularităţile de vârstă şi individuale;
 oferă libertate şi iniţiativă;
 favorizează spiritul de investigare;
 are certe valenţe formative; munca individuală permite asimilarea temeinica a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
 dezvoltă autonomia in comportare.
Invăţământul individualizat şi diferenţiat presupune următoarele dezavantaje:

 nu favorizează colaborarea,stabilirea de relaţii,altruismul;


 poate incuraja individualismul,egocentrismul;
 il poate izola pe copil de colectiv dacă activitatea nu este dirijată atent şi nu este imbinată
şi cu activităţi frontale sau de grup;
 influenţa educatoarei este mult diminuată;
 activitatea individuală rapeşte mai mult timp.

Principiul medierii invăţării postulează societatea de efecte formative in profilul


psihofizic al copilului, datorate intolerantei mediatoare a adultului si a contextului invatarii
pentru cunoaşterea realităţii. Asumarea de către adultul educator din grădiniţa, dar si de părinte a
acestui rol de mediator care sa asigure apariţia in structura psihica a copilului/ şcolarului mic a
schimbărilor structurale,caracterizate prin permanenta capacitate de difuziune si centralitate
,presupune achiziţia unor abilitaţi de mediere eficienta  privind : medierea
individualizării,medierea cognitiva (ajutorul in rezolvarea sarcinilor de lucru ,medierea noutăţii
si a complexităţii),medierea controlului comportamentului copilului (apreciere, căldura
,empatie,încurajare insuflarea încrederii in capacitatea de dezvoltare).  Rolul educatorului
implicat in programele de educaţie preşcolara este in acest sens acela de a conştientiza valenţele
formative ale acestor factori si de a-si exersa competentele de utilizare a lor ca instrumente de
mediere a dezvoltării copiilor.

           Funcţia fundamentala a educaţiei este de a vehicula, actualiza si valorifica experienţa


sociala in vederea asigurării unei integrări eficiente si rapide a individului in societate si, prin
acesta, in vederea creării premiselor autodeterminării individului ca factor de progres social.

Principiul predarii interdisciplinare a continuturilor este generat de noile planuri cadru


in invatamant si conduce la integrarea disciplinelor de studiu intr-un sistem si la interrelationarea
lor in modernizarea si optimizarea procesului instructiv-educativ. Interdisciplinaritatea
pedagogica reprezinta ansamblul relatiilor si interactiunilor dintre diferitele continuturi si mesaje
educationale ale unui demers didactic.

        Abordarea interdisciplinara odata cu asimilarea in practica scolara a noii viziuni


educationale propuse este astazi o provocare cat si un timp imperativ pentru toate cadrele
didactice si pentru toate nivelele de scolaritate. Gruparea disciplinelor scolare in arii curriculare
si formularea de finalitati comune pentru fiecare din acestea este o invitatie catre o abordare
curriculra integrata, cel putin in cadrul aceleiasi arii curriculare . Interdisciplinarea consta in
organizarea si parcurgerea continuturilor intr-o maniera integrata ce corespunde finalitatiilor
educationale.

          Aceasta abordare este o necesitate data de nevoia copilului de a explora mediul
inconjurator, fizic si social, de a-l cunoaste si stapani si duce la integrarea informatiilor,
priceperilor si deprinderilor diverse in jurul unei teme de interes sau elemente din viata reala.
Astfel se asigura achizitia unor concepte si legitati fundamentale, a unor proceduri de lucru si
instrumente de cunoastere a realului.

     Abordarea interdisciplinara a continuturilor educatiei permite luarea in considerare a nevoilor


de cunoastere in cadrul unor teme sau proiecte sugerate de domeniile curriculare. Prin functia de
organizare a cunoasterii se asigura o asimilare mai temeinica datorita conextiunilor logice in
aceasta abordare. Functia formativa este data de achizitia unor competente de obtinere a
cunostintelor si de utilizare creatoare a informatiei. Mai tarziu aceste capacitati vor fi integrate
intr-un stil personal de cunoastere.

           Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, obiectivelor, dar se


creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu liber
sentimentelor, să lucreze în echipă, individual. Predarea interdisciplinară pune accentul simultan
pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.
Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi progresivă a unei culturi comunicative
necesară elevului în învăţare, pentru interrelaţionarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a
treptelor următoare în învăţare, pentru învăţarea permanentă.

Principiul considerarii copilului ca intreg.

Copilul este o individualitate, o personalitate in formare ele carei arii de


manifestare:fizica, spirituala, emotionala, cognitiva, sociala, se influenteraza reciproc si se
dezvolta simultan,fiecare din acestea fiind in egala masura importante si trebuie sa faca obiectul
educatiei timpurii inclusive. Caracterul unic al personalitatii copilului este dat de specificul
nevoilor individuale de cunoastere si de formare al copilului, considerate punctul de start al
interventiei educationale. Centrarea procesului educational asupra copilului,un principui de plin
acceptat al educatiei contemporane,presupune in esenta preocuparea permanenta a cadrelor
didactice pentru cunoastea copilului ca individualitate si adaptarea programelor de educatie la
profilul individual al subiectului supus eductiei. Din aceasta perspectiva considerarea copilului
ca intreg,ca un ansamblu structurat cu trasaturi,necesitati,inclinatii,potentialitati definitorii aflate
intr o stransa determinare si relationare reciproca este o conditie esentiala pentru formare,prin
mijloace specifice educatiei,a unei personalitati integre si armonioase.

Programele educationale oferite in perioada educatiei de la 1-7 ani trebuie sa identifice si


sa utilizeze secvente de curriculum care sa se adapteze nu doar ariei cognitive a personalitatii dar
si celei afective,sociale si motorii,astfel incat dezvoltarea intr-o anumita latura sa sustina si sa
stimuleze evolutia celorlalte laturi si a personalitatii ca intreg. Acest lucru presupune din partea
cadrelor didactice o preocupare permanta de explatare din perspective multiple a situatiilor de
invatare create.

  In opinia specialistilor educatia timpurie este ansamblul tuturor obiectivelor,cunostintelor


si modalitatilor de realizare a dezvoltarii optimale a copilului de la nastere pana la 6-7 ani,bazat
pe considerarea fiecarui act de ingrijire ca pe o experienta de invatare,educatie si de crestere de
situatii noi,predominant prin joc,care sa stimuleze si sa directioneze cat mai devreme formarea
personalitatii copilului. Acest proces este posibil numai in parteneriatul educational dintre
familie,profesionisti competenti de comunitate.

        Este important sa amintim acest fapt,deoarece viata copilului pana la varsta de 3 ani se
deruleaza in familie si in comunitate,iar strategiile educationale trebuie sa se extinda atat sub
raportul varstei la care are loc interventia educativa,cat si sub raportul stabilirii actorilor
interventi in actul educativ (atat parinti cat si ingrijitori sau educatori care intra in contact cu
copilul).Educatia timpurie este un demers care vizeaza copilul si dezvoltarea sa integrata, dar si
dezvoltarea abilitatilor parentale si institutionale cu scopul de a raspunde cat mai adecvat
nevoilor individuale ale copilului.

Principiul respectării depline a drepturilor copilului

     Drepturile reprezintă  condiţii constante,comune si obligatorii care permit fiecărui persoane


sa-si dezvolte si sa-si folosească eficient calităţile fizice,intelectuale,socio-afective si spirituale.
Drepturile decurg din conspiraţia sporita a omenirii la o viata in care demnitatea si valoarea
fiecăruia sa fie respectate si protejate. Conform cu prevederile legislative recunoscute
copilului,oriunde,oricum si oricare ar fi acestea,trebuie sa i se garanteze si sa fie respectate o
suma de drepturi:

1. Drepturi de dezvoltare, care se refera la disponibilitatea si accesul la toate tipurile de


servicii de baza,precum educaţia serviciile de îngrijire medicala. Tuturor copiilor
trebuie sa li se asigure satisfacerea nevoilor de baza,nu numai pentru supravieţuire si
protecţie,ci si pentru a-si dezvolta personalitatea,talentele, abilitățile mentale si
fizice. Ei au nevoie de tot ceea  ce îi poate ajuta sa crească si sa se dezvolte. Toate
lucrurile de care au nevoie copiii pentru dezvoltare trebuie sa corespunda fiecărui stadiu
de dezvoltare în parte .Daca se sare o etapa,copilul va avea nevoie de ajutor special
pentru a o compensa. Daca se ratează aceasta *fereastra de oportunitate* ,copilul va
avea nevoie de îngrijire speciala sau de recuperare ca sa ajungă din urma stadiul de
dezvoltare. Prin urmare,copiii au drepturi de dezvoltare,precum dreptul la
educaţie,dreptul la îngrijiri medicale,dreptul la asistenta sociala si dreptul la joaca.
2. Drepturi de protecţie, care se refera la protecţia împotriva oricăror forme de abuz fizic
sau emoţional, precum si împotriva oricăror forme de exploatare. Majoritate drepturilor
copiilor au un caracter protector. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii de risc.
Protecţia este necesara si în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile,copii
refugiaţi,copii cu dizabilitati,copii aparţinând minoritarilor naţionale. Copiii au dreptul
sa fie protejaţi împotriva: oricăror forme de violenta,abuz,rele tratamente sau
neglijenta,pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare  ori degradate,lipsirii în mod
ilegal  de elemente constitutive ale identitatii sale sau din unele dintre acestea.
3.  Drepturi de participare, care se refera  la dreptul copilului de a fi implicat  în deciziile
care îl privesc. Drepturile de participare la permit copiilor sa aibă un cuvânt de spus în
ceea ce priveşte viata lor. Acestea la oferă copiilor posibilitatea de a-si exprima părerile,
de a discuta problemele pe care ei la considera importante, precum si de a cauta si de a
primi informaţii relevante pentru ei.
4. Dreptul la supravieţuire si dezvoltare include mai multe drepturi. Unele articole din
lege subliniază rolul-cheie al părinţilor si al familiei  în dezvoltarea copilului,precum si
obligaţia statului de a-i sprijini. Protecţia împotriva violentei si exploatării este la fel de
necesara pentru asigurarea dezvoltării optime a copilului; acest principiu stabileşte, spre
exemplu,obligaţia de a proteja copiii străzii,prin asigurarea recunoaşterii si respectării
drepturilor acestora,inclusiv dreptul la educaţie si la îngrijire medicala.
5. Dreptul copilului de a-si exprima liber opiniile asupra oricăror probleme care îl
privesc,precum educaţia, sănătatea, mediul este un alt  principiu de luat în considerare
pentru implementarea tuturor celorlalte drepturi. Copiii,de exemplu,trebuie implicaţi
sistematic în deciziile luate la scoală sau de instanţele judecătoreşti ,atunci când  părinţii
divorţează sau în caz de adopţie .

În concluzie, putem spune: copilul este unic, are dreptul la copilarie,dezvoltare


individualizata, în sensul promovarii propriei identitati  si trebuie sa devina “actor” principal în
propria-i viata, prin participare, exprimarea opiniei, nedisciminare.Copilul trebuie sa fie
sustinut ,în devenirea sa, de programe educative timpurii de calitate, construite pentru el si
împreuna cu el.
Bibliografie:

1. ALDEA, I., “Munca diferenţiată, premisă a succesului şcolar “, ORADEA, 2011.


2. CUCOS, C., “Pedagogie”, POLIROM   Iasi , 2006.
3. ILIE, M., “Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi teoria instruirii“,
MIRTON, Timişoara, 2005.
4. GLAVA, A., “ Curs de Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar “.
5. http://centruldeziagigeaprevenireabuz.wgz.ro
6.  www.didactic.ro