Sunteți pe pagina 1din 5

MODALITĂȚI DE REALIZARE A PROCESULUI EDUCAȚIONAL LA

VÂRSTELE TIMPURII

Educația timpurie asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii


copilului, conform ritmului şi nevoilor sale. Educaţia oferită trebuie să asigure stimularea
diferențiată a copiilor, vizând dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi fizică a fiecărui
copil în parte şi are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale educaţiei timpurii (de la
naştere la 6/7 ani):

-Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul


propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.

-Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi


cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor,
încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.

-Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei


imagini de sine pozitive.

-Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini


necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

Tipuri de activităţi

Conform Legii Educației Naționale (Legea nr.1/2011, cu modificările și completările


ulterioare), Curriculumul național pentru educația timpurie este centrat pe dezvoltarea fizică,
cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea precoce a eventualelor
deficiențe de dezvoltare.Curriculumul pentru educație timpurie este stabilit de Ministerul
Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice.

Educaţia antepreşcolară vizează dezvoltarea generală a copilului, care urmează să îi


asigure acestuia un start bun în viaţă. Domeniile de dezvoltare ale copilului vizate în
curriculumul specific vârstei antepreşcolare, precum dezvoltarea fizică, sănătatea, igiena
personală, dezvoltarea socio-emoţională, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea limbajului şi a
comunicării, dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor în învăţare, sunt esenţiale pentru
realizarea unei educaţii particularizate, prin identificarea de către cadrul didactic a
potenţialului copilului, cât şi a dificultăţilor/ deficienţelor fiecărui copil în parte.

Tipurile de activităţi

a) jocul cu jucăria, jocul simbolic, jocul senzorial, jocul cu nisip şi apă, jocul de construcţie,
jocul didactic;

b) activităţi artistice şi de îndemânare: desen, pictură, modelaj, activităţi practice şi


gospodăreşti;
c) activităţi de muzică şi de mişcare: audiţii, jocuri muzicale, jocuri cu text şi cânt, cântece,
euritmie;

d) activităţi de creaţie şi de comunicare: povestiri, memorizări, lucrul cu cartea, citire de


imagini;

e) activităţi de cunoaştere: observări, lecturi după imagini, activităţi matematice, convorbiri,


jocuri didactice, experimente;

f) activităţi în aer liber: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri şi întreceri sportive, utilizarea
aparatelor de joacă.

Metode şi materiale didactice

Cadrul didactic este responsabil de alegerea metodelor, luând în considerare structura grupei,
materialele didactice existente în grădiniţă şi urmând orientările metodologice oferite în
Curriculumul Naţional şi materialele publicate pentru cadre didactice.

În timpul unei activităţi date, managementul grupei este în responsabilitatea cadrului didactic.
Cadrele didactice aleg independent organizarea activităţilor cu toţi preşcolarii (activitate
frontală), pe grupe sau individual (activitate diferenţiată) - în funcţie de obiectivele specifice
propuse pentru activitate şi de nivelul copiilor.

În ceea ce priveşte metodele didactice, pot fi luate în considerare următoarele menţiuni cu


caracter general:

-Metodele bazate pe comunicare orală utilizate pot fi clasificate în metode bazate pe expunere
(povestirea, descrierea, explicaţia etc.) şi metode bazate pe conversaţie (conversaţia,
conversaţia euristică, problematizarea etc.).

-Cadrele didactice utilizează de asemenea şi metode de învăţare şi explorare prin descoperire:


explorarea directă a obiectelor şi fenomenelor (observaţii sistematice şi independente, mici
experimente etc.) şi explorarea indirectă (demonstraţia prin imagini, filme etc.);

-În timpul majorităţii activităţilor, cadrele didactice utilizează pe scară largă metode bazate pe
acţiunea voluntară a copiilor (exerciţii, activităţi practice etc.) şi acţiunea stimulată (jocuri
didactice, învăţare prin dramatizare etc.);

-În învăţământul preşcolar jocul este modalitatea de bază pentru stimularea capacităţilor
mentale şi psihice ale copiilor şi facilitarea adaptării copiilor la cerinţele educaţiei formale.

Materialele didactic utilizate în învăţământul preşcolar constau din:

-materiale naturale (plante, scoici, seminţe, insecte, roci etc.),

-obiecte tehnice (instrumente de măsură, aparate casnice etc.),

-materiale intuitive (mulaje, machete etc.),

-materiale figurative (ilustraţii, fotografii, atlase, hărţi, albume jocuri de masă cu jetoane etc.)
-materiale tipărite (cărţi pentru copii, caiete de lucru etc.). Materialele tipărite pot fi
achiziţionate de grădiniţă sau pot fi recomandate de cadrul didactic şi achiziţionate de părinţii
copiilor.

La nivelul sistemului educaţional, demersul didactic tradiţional dominant era


caracterizat de predarea frontală prin utilizarea aceloraşi metode de lucru şi sarcini pentru toţi
copiii fără a se ţine cont de particularităţile individuale. Această corelare necorespunzătoare
între volumul, gradul de complexitatea cunoştinţelor, metodele de învăţare şi particularităţile
socio-emoţionale şi cognitive ale copiilor poate avea drept consecinţă demotivarea şi apoi
insuccesul şcolar şi chiar social, pe termen lung.

Respectarea diferenţelor individuale duce la crearea unor situaţii de învăţare care să


permităcopiilor progresul pe căi diferite, pentru realizarea aceloraşi obiective. Defnitor pentru
progresul copiilor este modul în care aceştia conectează informaţiile şi procesele psihice
specifice învăţării. Implicarea unei multitudini de procese psihice potenţează caracterul
formativ al demersului educaţional şi creează condiţiile favorabile pentru activitatea ulterioară
de învăţare.

Ca proces, învăţarea implică o serie de componente psihice, diferite de la un copil la


altul. Drept urmare, organizarea situaţiilor de învăţare urmează să asigure condiţii favorabile
activităţii de învăţare ca proces complex de informare şi formare,de asimilare a cunoştinţelor
şi dezvoltare a componentelor structurale ale personalităţii umane. Aceasta implică crearea
situaţiilor de învăţare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învăţare
prin interacţiuni directe.

Învăţarea individualizată

Învăţarea individualizată poate fi definită ca acţiune a cadrului didactic în direcţia proiectării


şi realizării activităţii didactice/ educative în funcţie de particularităţile biopsihosocioculturale
ale fiecărui copil. Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de
învăţământ şi a metodelorde predare – învăţare – evaluare – autoevaluare (Cristea, S., 2002).

Premise ale învăţării individualizate

1. Dreptul de a fi diferit sau dreptul la diversitate este un drept fundamental al omului.

2. În activitatea de învăţare, între copii există diferenţe semnificative de ritm, volum,


profunzime şi stil.

3. Egalitatea şanselor în ceea ce priveşte educaţia trebuie să se instituie prin recunoaşterea şi


respectarea diferenţelor de capacitate înnăscută şi dobândită.

4. Egalitatea accesului la educaţie presupune o şcoală adaptată posibilităţilor aptitudinale şi


nevoilor fiecăruia

Centrarea pe copil poate fi considerată o cale de abordare a procesului educaţional ce


are ca finalitate valorificarea optimă a acestuia ca subiect al învăţării. Centrarea pe copil este
o abordare complexă, ce necesită construirea în timp real a unei experienţe de învăţare
pozitive şi semnificative,într-o relaţie democratică.

Strategiile de predare centrate pe copil au ca punct central facilitarea învăţării, a-l ajuta pe
copil să se dezvolte, să înregistreze progrese. De aceea, strategiile didactice se aleg şi în
funcţie de caracteristicile specifice ale fiecărui copil, de stilul de învăţare, profilul
inteligenţelor multiple, dar şi de tipul de învăţare adecvat.

Învăţarea prin cooperare

A învăţa să cooperezi reprezintă o competenţă socială indispensabilă în lumea actuală şi care


trebuie iniţiată de la cele mai fragede vârste. Indiferent de sintagma preferată – fie învăţarea
prin cooperare,colaborare, învăţare colaborativă – avem în vedere aceeaşi realitate, adică o
situaţie de învăţare în care copiii lucrează împreună, învaţă unii de la alţii şi se ajută unii pe
alţii. În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele
proprii, cât şi ale celorlalţi membri ai grupului.Rezultatele cercetărilor arată că acei copii care
au avut ocazia să înveţe prin cooperare, învaţă mai repede şi mai bine, reţin mai uşor şi
privesc cu mai multă plăcere învăţarea şcolară. Prin accentul pus deopotrivă pe competenţe
academice şi competenţe sociale, metodele de învăţare prin cooperare îi ajută pe copii să
relaţioneze şi să-şi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă. Copiii se familiarizează cu diferite
roluri. În grupurile cooperative, fiecare copil are o responsabilitate specifică, fiecare copil
trebuiesă fie antrenat în realizarea proiectului comun şi nici unul nu are voie să stea deoparte.
Succesul grupului depinde de succesul în muncă al fiecăruia.

Caracteristicile învăţării prin cooperare:

1.Scopul învăţării prin cooperare este de a face din fiecare membru al grupului o
individualitate mai puternică, prin valorificarea potenţialului fiecărui individ şi de a întări
acest potenţial prin crearea de contexte interactive reale.

2.Învăţarea prin cooperare ar trebui să funcţioneze continuu, ca şi matrice a modului de


învăţare.

3.Deviza învăţării prin cooperare:învăţaţi împreună, aplicaţi singuri!

4. Învăţarea prin cooperare cere ca educatoarea să structureze grupul cu mare atenţie astfel
încât copiii să conştientizeze că:

-reuşesc împreună;

-îi ajută şi încurajează şi pe alţii să reuşească;

-sunt responsabili pentru îndeplinirea muncii ce le revine;

-trebuie şi sunt capabili să-şi formeze capacitatea de a relaţiona şi de a fi un membru


util în cadrul grupului;

- pot îmbunătăţi performanţa grupului, discutând despre modul de funcţionare a


grupului
Bibliografie:

1. Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani (2008). București:


Ministerul Educaţiei, Cercetării Şi TineretuluI;

2. Dragu, A. & Cristea, C (2003). Psihologie și pedagogie școlară. Ediția a II-a revăzută și
adăugită. Constanța: Ovidius University Press;

3. Șchiopu, U.& Verza, E.(1981). Psihologia vârstelor. București: Editura Didactică și


Pedagogică.