Sunteți pe pagina 1din 7

Cuvânt înainte

„Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.”(Matei 7,19)

De mult timp mi-am propus să vin în ajutorul tinerilor, prin încercarea de a scrie
câteva sfaturi utile, înţelegându-i zic eu, mai ales că vârsta pe care o am mă
aşează printre ei.

Dumnezeu a rânduit ca nevrednicul de mine să fiu aşezat în înalta treaptă a


preoţiei, de unde să-L slujesc atât pe El cât si pe oameni. Nu întâmplător am
început cu acel verset de la Matei, ci doresc ca prin el să se înţelegă că toţi trebuie
să înmulţim darurile de la Dumnezeu aşa cum putem noi şi mai mult decât atât,
trebuie ştiut că Hristos aşteaptă de la fiecare în parte roadele noastre.

Marea problemă a zilelor noastre spun mulţi, o reprezintă tineretul, rebel,


dezordonat, fara responsabilitate, tocmai de aceea o să vin atât cât pot în ajutorul
lor. Ceea ce voi scrie nu este nici un tratat de teologie care stă să încurce mintea
cititorilor, nici nu este o carte tipărită doar pentru o anumită clasă socială sau şi
mai mult pentru cei cu un IQ ridicat. Sincer m-aş bucura ca această carte şi
sfaturile date să ajungă în casele a cât mai multor tinerilor. Nu îmi propun să dau
sfaturi care să rămână la un nivel de idee preconcepută, învăţată sau aflată de la
alţii, mi-ar placea ca teoria să fie punsă în practică.

Cineva imi spunea că nu am nici o şansă ca prin această carte să reuşesc o


izbândă sau să-i sensibilizez pe tineri, aducându-i pe calea adevărului. Poate că în
lupta cu celelalte ziare sau publicaţii de scandal gen „LIBERTATEA”, „CLICK” etc.
( în care fiecare mizerie este mediatizată şi orice „baiat de Dorobanţi” îşi etalează
prostia şi incultura), nu o să reuşesc să mă impun. Sincer scopul meu este de a-i
face pe tineri sa realizeze că aparentul lux pe care „idolii” şi vedetele lor îl afişează
nu este altceva decât o mocirlă urât mirositoare care dezgustă pe foarte mulţi
oameni şi care îi ţine pe ei departe de adevarata lume şi de adevărata viaţă. Vreau
să-i fac pe tineri să realizeze că adevăratele bucurii ale vieţii şi în special ale
tinereţii nu se găsesc nici în discoteci şi nici în cluburile de noapte. Foarte mulţi
dintre ei pierd cele mai frumoase clipe ale vieţii prin destrăbălări şi party-uri
(petreceri) doar pentru a fi în rând cu ceilalţi. Asta înseamnă să fii „cool”, cel puţin
această variantă am auzit-o la tineri de foarte multe ori. Nu vreau să judec pe
nimeni, nici nu vreau să generalizez pentru că există şi acele excepţii care trăiesc
în umbră, tocmai pentru că ceilalţi îi consideră ciudaţi şi nu se vor integra
niciodată printre ei.

Un parinte(Avva Antonie) spunea:”Vine vremea când oamenii vor înnebuni


şi,dacă vor vedea pe cineva că nu e nebun, se vor ridica împotriva lui, pentru că
nu e ca ei, spunându-i: Eşti nebun!”. Uşor, începem să ne manifestăm asemenea
oamenilor despre care ne vorbeşte acest părinte.

Majoritatea subiectelor pe care le voi atinge sunt de fapt răspunsuri la


problemele pe care le întâmpină orice tânăr al zilelor noastre.

CĂSĂTORIA ŞI NAŞTEREA DE PRUNCI BUNI

„Căsătoria este mai mult decât umană. Ea este o micro-împărăţie în


miniatură, adică micul locaş al Domnului.”(Sf. Clement Alexandrinul)

Căsătoria este o cale care duce atât femeia cât şi bărbatul la unirea cu
Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur învaţă zicând:”rugăciunile voastre să fie în
comun. Amândoi sa mergeţi la biserică; şi soţul să-şi întrebe soţia acasă şi ea pe
soţul ei, despre ce s-a spus şi s-a citit acolo.” Cu adevrat aceasta este familia
creştină. Oare aşa suntem cu toţii? Oare împlinim noi ceea ce învăţăm de la sfinţi?

Fiecare familie întemeiată îşi doreşte mai devreme sau mai târziu un copil.
Ceea ce dă naştere copilului este rodul dragostei dintre cei doi soţi. De ce am zis
un copil? Pentru că familia modernă a zilelor noastre vrea un copil care să crească
cu toate placerile lumii şi căruia să nu-i lipsească nimic, puţini fiind cei care se
gândesc la doi cel mult trei copii. Până aici nu este nimic ieşit din comun vor
spune mulţi. Trebuie să ne uităm un pic şi în urmă, la bunicii noştri care au crescut
în familii numeroase, sănătoşi, fără să fie vaccinaţi împotriva vreunui virus sau cu
prea multa grijă a zilei de mâine pe care o aducem în faţă ca scuză a acestor
probleme.Uităm un lucru aici, anume că nunta(Taina Cununiei) este
binecuvântată de Dumnezeu şi are ca scop printre altele naşterea de prunci prin
care femeia se binecuvintează.

Dar ce se intâmplă în familiile noastre? Tinerii căsătoriţi nu dau naştere imediat la


copii, ci doresc ei să mai copilărească, nu îşi asumă încă o „responsabilitate”
pentru că nu este momentul. Familiile noastre nou întemeiate vor să se plimbe,
să-şi facă un rost în viaţă, mai nou pleacă prin strainătate pentru a muncii cu
gândul că la întoarcere vor înfăptui ceea ce şi-au propus....lux şi confort. În cele
din urmă după ce timpul trece realizează că de fapt nu au facut decât să amâne
lucrurile care au cea mai mare însemnătate. Confortul vatămă natura umană mai
mult decât orice. De aceea Dumnezeu a dat în viaţa noastră efortul şi suferinţa, ca
un fel de căpăstru care îl îndrumă pe om. Este adevărat că trăim alte vremuri şi că
viaţa acum e mai grea. Viaţa grea o facem noi, ea în schimb este foarte frumoasă,
ne este dată de Dumnezeu cu un scop pe care l-am uitat de foarte mult timp. Am
uitat să ne bucurăm de micile plăceri oferite de viaţă si ne afundăm în probleme
care de cele mai multe ori ne depăşesc. Toate astea pentru că vrem noi, nimeni
nu ne obligă, nimeni nu ne opreşte să ne trezim dimineaţa şi să ne bucurăm de
soarele de pe cer sau de pomii înfloriţi în parcuri. Preferi omule să te intoxici cu
cafeaua şi ţigara de dimineaţă, cu noutăţile din ziarul pe care-l răsfoieşti în
cautarea senzaţionalului. Toate lucrurile astea nu fac decât să îţi menţină atenţia
şi să te obosească. Pentru astfel de lucruri avem timp, cu astfel de înşelăciuni ne
amăgeşte diavolul, dar pentru copil rămâne prea puţin timp. Copilul mic te
supără şi te oboseşte când se trezeşte noaptea şi plânge, dar asta pentru că te
obosesc celelalte lucruri pe care le tratezi cu importanţă.

O altă problemă a tinerilor căsătoriţi este aceea că nu ţin la rânduiala zilelor


de post, pentru foarte mulţi miercurea şi vinerea nu reprezintă zile de post, să nu
mai vorbim de posturile de peste an. Tot în aceste perioade nu ţin curăţie şi se
împreunează dând naştere la copii sau şi mai rău cînd sunt „furaţi” de aburul
alcoolului. Abia după naştere se întreabă de ce a ieşit copilul cu handicap sau de
ce atunci când creşte acesta, nu se mai înţelege nimeni cu el, e agitat, e nervos,
nu ascultă pe nimeni.

Aceste manifestări sunt urmări ale păcatului pe care părinţii l-au facut. Îmi
aduc aminte că am citit într-o carte despre o mamă care nu se mai înţelegea deloc
cu propriul copilul de numai zece ani. După ce a fost pe la tot felul de doctori, a
mers la un preot bătrân văzător cu duhul. Povestindu-i părintelui necazul său
acesta îi spune direct că acel copil a fost zămislit în săptămâna mare a postului.
Iată deci că multe lucruri cărora nu le găsim explicaţie se explică prin simplu fapt
că nu acordăm atenţia cuvenită lucrărilor duhovniceşti cu adevărat importante. Să
nu mai vorbim de cei care fac avorturi, dacă e cu voia bărbatului sau dacă acesta o
îndeamnă pe soţie şi el se face părtaş păcatului. Sunt foarte multe cupluri în care
femeia foloseşte anticoncepţionale, iar după o perioadă atunci când vrea să
rămână însărcinată află că nu mai poate avea copii. Este răsplata păcatelor pe
care le-au făcut cei doi. Dumnezeu a vrut să le dea copii dar ei au refuzat, iar când
au vrut ei nu s-a mai putut. Dumnezeu îngăduie uneori ca să trecem prin suferinţe
tocmai ca să ne îndreptăm. După o perioadă îndelungată de suferinţe şi
tratamente costisitoare aceştia reuşesc cu ajutorul lui Dumnezeu să nască un
copil. Oare cu banii pe care îi cheltuiesc aceştia pe tratamente nu creşteau un
copil sau doi fără să mai treacă prin atâtea necazuri?

Asta se întâmplă fraţilor cu cei care trăiesc doar în trup,care nu au nicio


treabă cu Dumnezeu. Sunt foarte mulţi care şi-au încredinţat sufletele diavolului
fără ca ei să fi dat vreo importanţă. Cel mai mult contează banul, cu el se
cumpără orice în ziua de astazi, doar mântuirea nu. Părinţii caută naşi pentru copil
care să-i închine mult la masă, să-i aduca cadouri multe, să îşi facă relaţii, dar pe
nimeni nu mai interesează dacă naşul ştie rugaciunea „Tatăl nostru...” ca să nu
mai amintesc de „Crez” pe care cei mai mulţi îl citesc, iar ceilalţi se amuză de
neştiinţa lor făcând haz de necaz că doar nici ei nu-l ştiu. Atunci de ce ne mirăm că
tinerii noştrii sunt aşa cum sunt? De unde trebuie să înveţe un copil dacă nu mai
întâi acasă.dacă mama şi tata nu cunosc nici o rugăciune cum să-l înveţe pe cel
mic? Dacă mama şi tata nu fac rugaciune seara şi semnul Sfintei Cruci înainte de
culcare copilul de la cine să înveţe?
Sunt foarte multe lucruri pe care părinţii le trec cu vederea crezând că nu
sunt de importanţă majoră şi că se poate fără ele. Poate pentru ei nu sunt
importante, dar copilul aşa se formează şi nevăzând la tine părinte nici el nu face.
Se depărtează de Dumnezeu cu voia ta şi vei da socoteală pentru creşterea şi
educaţia lui.

Îşi pun nadejdea că şcoala îi va învăţa ce trebuie de cuviinţă. Şcoala are rolul
ei în predare, dar părintele îl formează. Copilul creşte precum pomul, dacă nu ai
grijă de mic să crească drept, dacă nu-i menţii trunchiul,dacă nu dai formă
coroanei, atunci el creşte strâmb,se arcuieşte. Tot aşa şi copilul, dacă nu-i oferi la
timp necesarul de cunoştinţe, bagajul informaţional cu care va pleca la drum în
viaţă atunci va pierde startul, acel handicap îşi va pune amprenta asupra
comportamentului său.

Educaţia creştină ajută sufletul să respingă patimile, trândăvia, pofta şi


ataşamentul de cele lumeşti, de această educaţie trebuie să se ocupe părinţii cel
mai mult. Educaţia creştină se află în opoziţie cu educaţia generală a zilelor
noastre, care îi limitează scopurile la viaţa prezentă a omului. Teama de
Dumnezeu realizează o desăvârşită lucrare pedagogică în suflet.

Despre educarea copiilor ne vorbeşte foarte frumos Sf. Ioan Gură de Aur, el
învaţă că mama este indiscutabil cea mai potrivită persoană care poate să
înfăptuiască această lucrare în mod firesc, deoarece ea rămane mai mult timp
acasă. În mod special el atribuie educaţia fetei cand spune: „şi mama să înveţe să
educe pe copil ei în felul acesta şi s-o îndepărteze de lux şi de podoabă.”În familie
parinţii sunt asemenea unor învăţători, educaţia pentru copii şi efortul pe care
aceştia îl depun va atrage atât pe Dumnezeu cât şi pronia Lui asupra întregii case.

Răutatea de care dau dovadă unii copii arată lipsa de interes a părinţilor în
educarea lor. Îndeosebi în zilele noastre când copii din fragedă pruncie sunt
bombardaţi din toate direcţiile cu mesaje negative, când ei sunt la vârsta imitării,
părinţii trebuie să se implice direct şi decisiv, aducându-le o atitudine pozitivă care
să-i întărească în faţa păcatului.
Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor frica de Dumnezeu, cea care îi va
proteja şi îi va feri de patimile lumeşti până va veni vremea ca aceştia să discearnă
între ceea ce este de folos şi ceea ce nu pentru dânşii.

Este adevărat că în goana după bani, timpul este de aur, mulţi ar face orice
pentru o zi de libertate sau de odihnă. Acest fapt ne înspăimăntă şi realizăm că
timpul zboară pe langă noi. Stăteam de vorbă cu cineva care mi-a mărturisit că
timpul a schimbat multe la el în familie, că nici nu a realizat cât de mult au crescut
copii lui şi câte cunoştinţe au. A rămas impresionat să vadă cum copiii lui ajutau la
treabă şi ştiau să facă atât de multe lucruri pe care el nu îi învăţase. Foarte puţini
sunt cei ca el care se trezesc din această stare şi conştientizează ceea ce au
pierdut, atât ei cât şi copiii lor.

Bogăţia l-a robit pe om, l-a făcut sclav transformându-l într-un robot setat
numai să muncească. Un parinte spunea că bogaţia este bună, dar ca slugă şi nu
ca stăpân. Omul nostru nu mai ţine cont şi se afundă tot mai mult în această
prăpastie adâncă ale cărei urmări se revarsă asupra întregii familii.

Cu cât aleargă omul sa adune mai mult pentru familie şi casă, cu atât mai
mult pierde. „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde
sufletul? ”(Mate 8.36)

Am găsit o povestioară despre un fermier care a văzut odată un roi de


albine în păduricea de lângă casă. Dorind să aibă un stup la fermă, a cumpărat
unul, a mers în pădure şi a prins câteva albine pe care le-a dus în stup. A doua zi a
mai prins câteva albine şi le-a dus în stup. A făcut aşa şi în zilele următoare dar nu
avea spor: multe dintre albine se întorceau în pădurice. Uimit, fermierul a întrebat
un apicultor: “Care e problema cu albinele acestea? De ce nu stau în stupul meu?”
Răspunsul primit a fost: “Singurul mod de a muta un roi unde vrei tu este să prinzi
mai întâi sufletul roiului. Odată ce l-ai prins, restul albinelor vor veni să stea în
stupul tău.” “Şi care este sufletul roiului?”, a întrebat fermierul. ” Apicultorul i-a
explicat: “Sufletul este regina. Prinde-o, şi toate celelalte albine, care toată viaţa o
slujesc pe aceasta, o vor urma.” Toate pildele şi povestioarele pe care le gasim în
diferite cărţi sunt inspirate din realitate şi foarte mulţi se regăsesc, doar că sunt
atât de bine ţinuţi în ghearele diavolului încât li se pare imposibil să “evadeze” de
sub povara grijilor.