Săpunuri şi detergenţi

În societatea primitivă, chiar şi în zilele de azi, hainele erau curăţate, cu pietre

pe malul unei ape curgătoare. În dicţionar, ”detergent” este definit ca agent de curăţare.
În ultimii 20 de ani, însă, cuvântul descrie mai de grabă detergent sintetic, decât
obişnuitul săpun. Detergenţii sintetici conţin anumite componente numite substanţe
tensio-activa.
Săpunul, prin definiţie este o substanţă tensio-activa. De fapt, el este cea mai veche
substanţă tensio-activa şi a fost folosită cam de 4500 de ani .
Un material care, prin compoziţie este foarte asemănător cu săpunul a fost găsit într-
un vas de lut datând din 2800 î.e.n. , descoperit în timpul cercetării făcute asupra locului
în care se afla Babilonul.Inscripţiile de pe vas spun că grăsimile au fost fierte cu cenuşă,
care este o metodă de obţinere a săpunului, dar nu precizează la ce era folosit acest
material. Mai târziu, s-a descoperit că asemenea materiale erau folosite ca “gel” de păr.
Numele de săpun , după o veche legendă romană, vine de la Muntele Sapo, unde erau
sacrificate animale. Ploaia a amestecat grăsimile cu seu cu cenuşa de pe malul râului
Tibet. Femeile au observat că acest amestec le uşura munca şi au început să folosească
acest sol lutos, îmbibat cu amestecul de grăsimi.
În timpul ascensiunii civilizaţiei romane, băile publice au devenit din ce în ce mai
populare. Prin secolul II e.n , medicul grec Galen a început recomandarea săpunului atât
cu scop medicinal, cât şi pentru curăţire.
Se pare că în secolul 15 se producea săpun în Veneţia, apoi, în secolul 17 în Marsilia. În
secolul 18 fabricarea săpunului s-a răspândit în întreaga Europa şi în America de Nord,
în secolul 19, fabricarea săpunului a devenit una din cele mai importante industrii.
În 1907, săpunul s-a transformat în detergent când o firmă germană a început
comercializarea detergentului “Persil”. Pe lângă săpunul de acid carboxilic, “Persil”
conţinea perbotat de sodiu (NaBO3), silicat de sodiu şi carbonat de sodiu. De aici
perborat + silicat = “PERSIL”
Până în 1940 săpunul era cel mai folosit detergent. În timpul celui de-al doilea război
mondial, lipsa grăsimilor , ingredientul predominant din săpun, a dus la cercetarea
detergenţilor sintetici. Apoi, după război, apariţia maşinilor de spălat automate a
accentuat nevoia unor noi alternative de săpun.

SĂPUNURI
Sărurile acizilor din grăsimi, săpunurile, au numerose aplicaţii. Cel mai mult se fabrică şi
se utilizează săpunul de sodiu.
a) Materii prime. Pentru fabricarea săpunului pot servi grăsimile cele mai diverse.
Grăsimile solide, bogate în acizi saturaţi cum sunt seul de bou sau de oaie, grăsimile de
cocos sau palmieri şi grăsimile hidrogenate ,dau săpunuri tari; grăsimile lichide dau
săpunuri cu atât mai moi, cu cât au un conţinut mai mare de acizi nesaturaţi. Uleiurile
vegetale lichide se utilizează la fabricarea de săpun, de obicei în amestec cu grăsimi
solide sau hidrogenate.Un conţinut prea mare în acid stearic (C18) micşorează
solubilitatea şi puterea de spumegare. Dimpotriva, acidul lauric (C12) dă naştere unui
săpun ce spumegă abundent, de aceea, în săpunurile bune, se adaugă grasimi de cocos sau
de palmier, bogate în acest acid. Acidul oleic este de asemenea, un săpun de bună
calitate.
b) Fabricarea săpunului. În procedeul obişnuit de fabricare a săpunului se încălzeşte
grăsimea, cu aburi introduşi direct, la 1000 C şi se adaugă soluţia de hidroxid de sodiu, la
început în mici porţiuni, pentru a obţine o emulsie; aceasta se saponifică mai repede (12-
24 ore) decât amestecul neomogen al grăsimii cu soluţia apoasă a întregii cantităţi de
sodă. Îndată ce se formează săpun, în concentraţie apreciabilă în acest amestec, viteza de
reacţie creşte brusc, fiindcă săpunul topit este un bun dizolvant atât pentru grăsime cât şi
pentru hidroxidul de sodiu şi reacţia are loc, către sfârşitul procesului, în soluţie omogenă
de săpun.
Produsul astefel obtinut, numit in tehnica sapun-clei, contine toata glicerina,
rezultata din reactia de saponificare si multa apa. Pentru adaugarea unei solutii
concentrate de clorura de sodiu se separa sapunul miez, topit, la fund ramanad un strat
apos, care contine glicerina. (Aceasta pote fi utilizata la fabricarea glicerinei, dar pentru
aceasta fabricatie este mult mai avantajoas sa se faca scindarea grasimii prin procedeul in
autoclava; acizii grasi obtinuti pot fi apoi transformati in sapun prin neutralizare cu
hidroxid si chiar cu carbonat de sodiu).
Sapunul miez contine 62-64% acizi grasi si el poate fi utilizat ca sapun de rufe.
Pentru fabricarea sapunului de toaleta, sapunul miez (obtinut din grasimi mai pure) se
usuca pana ce continutul in acizi atinge 80-85% apoi I se inglobeaza un parfum si se
preseaza in bucati.
c) Proprietatile sapunurilor si a solutiilor au fost studiate deosebit de intens, din cauza
marelui interes practic al problemei. S-a constata ca sarurile acizilor, cu molecule mai
mari decat aprox C6, arata unle proprietati prin care se deosebesc in mod caracteristic de
sarurile acizilor cu molecule mai mic, de ex. De acetatul de sodiu. Aceste proprietati
specifice, de sapunuri, sunt deosebit de marcate la sarurile acizilor C12-C18.
Astfel, solutiile de sapun, chiar diluate, au o tensiune superficiala mult mai mica
decat apa curata (75 dyn/cm2, la apa de 250; 25-30 dym/cm2 la sarurile de sodiu ale
acizilor lauric, palmitic si oleic). Vascozitatea solutiilor diluate de sapun nu difera mult
de aceea a apei; ea creste insa foarte mult la solutiile concentrate, care pot ajunge pana la
consitenta de gel. Conductibilitatea electrica (echivalenta) a solutiilor foarte diluate (sub
n/1000) de sapun arat o comportare normala, ea scazand putin si continu cu cresterea
concentratiei, la fel ca in cazul altor electriloti. Cand concentratia trece de la anumita
valoare (intre n/1000 si n/100, dupa natura acidului din sapun) conductibilitatea scade
brusc.
Aceasta comportare arata ca, in solutii foarte diluate, sapunurile sunt dizolvate
sub forma de ioni individulai. RCOO- si Na+ ; cand concentratia depaseste un anumit
prag, anionii se impreuna insa in numar mare, formand particule coloidale de asociatie
sau miceli. In solutiile concentrate de sapun, asociatia aceasta merge atat de departe incat
solutia capata o structura fibroasa macroscopica(cristale lichide). Solutii de acest fel dau
nastere la interferente de Fraze X, ca si cristalele. S-a putut stabili astfel, de ex in cazul
oleatului si-a laurtaului de sodiu, ca moleculele de acid sunt asezate paralel, la distanta
de 4,4Å, formand straturi duble, cu planurile de metil fata in fata si planurile de carboxili
indreptae spre apa. Mai mult asemena structuri duble de anioni de sapun se asociaza
lasand intre planurile de carboxili straturi relativ groase de apa, in care se acumuleaza
majoritatea ionilor de sodiu. Catenle hidrocrbonate ale moleculelor de acid sunt unite
intre ele prin forte van der Waals.

d) Puterea de spalare. Sapunurile se caracterizeaza prin aceea ca moleculele lor, de

forma alungita, poseda la una din margini o grupa polara, hidrofila. Datorita acestei
structuri, moleculel de sapun, sau mai corect anioni lor, au tendinta de a se acumula la
suprafata despartitore a solutiei fata de mediul inconjurator, orientandu-se cu grupa COO-
insprea apa. Acesta proprietate confera sapunului puterea sa de curatire.
Acumularea moleculelor de sapun pe interfata solutiei-aer explica tensiunea
superficiala mica a solutiilor de sapun si deci puterea de udare mare a acestei solutii. O
fibra de bumbaf, aruncata la suparafat unei ape curate, pluteste mai mult ore, fiindca nu
se uda; pe suprafata unei solutii de sapun, ea se uda repede si se cufunda.
Formarea si stabilitatea spumei se datoresc fortelor de atarctie dintre moleculele
de sapun, orientate perendicular pe suprafata basici de sapun. Daca solutia de sapun vine
in contact cu un lichid nemiscibil in apa, de ex. cu o grasime lichida, un ulei mineral, etc.
moleculele de sapun se orienteaza perpendicular pe suprafata despartitoare, cu carboxilul
spre apa, si radicalul hidrocarbonat spre ulei. Prin acesta se micsoreaza tensiunea
superficiala a uleiului, care dobandeste din cauza aceasta tendinta de a-si mari suprafata,
de aceea el se transforma (daca este agitat) in picaturi mici ce se imprastie in solutia de
sapun; se formeaza o emulsie, iar sapunul joaca rolul unui emulgator.
In mod similar se orienteaza moleculele de sapun pe suprafat corpilor solizi. Daca
se agita funinginea cu apa si se torna amestecul pe un filtru ud, apa trece lara. Daca se
agita funinginea cu o solutie de sapun, ea formeaza o dispersie neagra care trece in
majoritate prin filtru. Particulele de carbune ce alcatuies funinginea sunt mai mici decat
porii filtrului, dar ele adera tare una de alta prin forte vad der Waals. Apa curata ne le
pote desprti, fiindca nu le uda. Moleculele de sapun fixandu-se se suprafata acestor
particue, cu restul hidrocarbonat spre crbune si grupele COO- spre exterior, aceste grupe
se inconjouar cu o atmosfera de molecule de apa, facand posibila solubilizarea particului
solide, chiar daca acesta este forte mare. Printr-un proces asemanator, sapunul deplaseaza
particulele de murdarie (grasimi, uleiuri, proteine, funingimea, argila, oxid de fier etc.)
care adera pe fibrele textile sau pe piele si le emulsioneaza sau le disperseaza, lasand
fibrele sau pielea curata, dar acoperite cu un strat de molecule de sapun orientate. Acest
strat se indeprteaza in opertia ulterioara de “limpezire.”
Alte sapunuri. Numai sapunurile metalelor alcaline si al amoniaclui sunt solubile
in apa. Sapunul de potasiu, utilizat in industria textila este moale. Sapunurile de calciu,
sodiu si aluminiu servesc la fabricarea de unsori onsistente. Sapunurile de aluminiu se
utilizeaza la impermeabilitatea anumitor panze. Sapunul de plumb, insolubil in apa si
lipicios, serveste la fabricarea de emplastre.
Sapunul de sodiu nu spumega in apa “dura”, adica in apa continand ioni de calciu
si magneziu, fiindca se formeaza sapunurile acestor metale, care sunt insolubile in apa. Pe
acest fenomen se bazeaza o cunoscuta metoda de detrminare a duritatii apei. Consumul
de sapun este mai mare in apa dura, fiindca sapunul nu-si poate produce actiunea de
cratire decat dupa ce se precipita toti ionii de calciu si magneziu, sub forma de sapunuri
insolubile.
DETERGENTI SI AGENTI DE UDARE SINTETICI
Dupa cum s-a arata mai sus, sapunurile isi datoresc proprietatile lor specifice
existentei intr-o molecula de forma alungita, a unei grupe polare, hidrfile, COO-, si a unui
rest hidrocarbonat, nepolar, hidrofob. Multe alte substante, cu o grupa polara (alta decat
grupa carboxil), fixata de o catena hidrocarbonata de oarecare lungime, poseda proprietati
mai mult sau mai putin asemanatore cu alte sapunuri.
Inca de mult se intrebuinteaza, in industria textila, ca agenti de udare,
pentru prepararea fibrelor in vederea colorarii si ca emulgatori, acidul sulforicinoleic
(“ulei de rosu turcesc ”) si acidul sulfooleic, sub forma de saruri de sodiu. Acesti
compusi se obtin prin tratarea acidului ricinoleic, a acidului oleic sau a gliceridelor
respective de cu acid sulfuric. In aceasta “sulfonare” se formeaza esteri ai acidului
sulfuric (sulfati acizi), fie prin esterificarea grupei OH, din acidul ricinoleic, fie prin
aditia acidului sulfuric, la dubla legatura a acidului oleic.
De cateva decenii se produc, in mari cantitati, compusi
sintetici folositi in industria textila si a pielariei, precum si in gospodarie, ca agenti de
curatire (detergenti), agenti de udare, emulgatori si dispersati. Proprietatile acestor
produsi care se pot cuprinde sub denumirea de “agenti de activitate superficiala”, variaza
putin in functie de structura. S-a observat ca activitatea superficiala nu apare
decat in compusii cu cateva catenu hidrocarbonate mai lungi decat C8. Compusii cu
catene C8-C12 precum si compusii cu grupa polara fixata la mijlocul unei catene lungi,
cum este cazul la esterii acidului sulfosuccinic, formulat mai departe, sunt buni agenti de
udare, cei cu o grupa polara marginala intr-o catena C14-C18, au proprietati degenerate mai
dezvoltate. Din punctul de vedere al naturii grupelor polare se disting 3 calse mai
importante.Aici trebuie sa ne limitam la o tratare tabelara.

Agentii sunt clasificati dupa proprietatile lor ionice (incarcatura electrica) in apa. Astfel
distingem 4 mari grupe:

Anionici ( incarcatura negativa ) :

Neionici ( fara incarcatura )

Cationici ( incarcatura pozitiva )

Amfolitici ( incarcatura sau negativa sau pozitiva )

Detergentii anionici:
Grupa polara este SO3- (sau SO3 Na) Spre deosebire de sapunuri,
detergentii din aceasta clasa pot fi utilizati in solutie acida sau in apa dura (caci sulfonatii
de calciu si magneziu sunt solubili in apa). Se va observa principiul structural al
produsilor de tipul 3, in care grupa carboxil a unui acid gras este blocata prin esterificarea
cu un acid hidroxi-sulfonic sau prin amidificarea cu un acid amino sulfonic.
Sunt folositi in detergentii pentru spalatorii si detergentii
pentru spalarea vaselor cu mana. Ei se ionizeaza in solutie, au proprietati de curatire
excelente , si sunt foarte spumanti. Ex: sapunul ,alcoolul etoxisulfat

Detergentii neionici:
Compusii din clasa aceasta contin o grupa polara neionica, compusa din mai multi
atomi de oxigen eterici si o grupa OH alcoolica marginala. Neavand sarcina electrica,
actiunea detergenta a acestor compusi este independenta de PH-ul solutiei sau de prezenta
altor ioni.
Nu creeaza multa spuma, si sunt folositi in spalatorii si in masinile automate de
spalat vase, si ca ajutoare la clatire .Pentru ca nu se oxideaza, sunt rezistenti la taria apei
si curata bine majoritatea petelor. Cei mai folositi sunt hidroxieteri

Detergentii cationici:
Contin o grupa polara anionica. Compusii din prezenta clasa contin, legata
de o catena lunga, o grupa cuaternara de anioni si se numesc, de aceea si “sapunuri
inverse” sau “agenti cation-activi”. Sapunurile inverse sunt dezinfectanti deosebit de
eficace, caci floculeaza proteinele (sarcina negativa) din bacterii.
Sunt folositi pentru a face fibrele mai moi si mai delicate(gen
Cocolino,Silan) . Alte intrebuintari sunt ca dezinfectanti si alte produse de igienizare si
curatare a casei. Compusii quaternali de amoniu sunt cei mai importanti cationi.

Detergentii amfolitici:

Sunt folositi in igiena personala, si in curatenia casei datorita spumei, blandetei si

stabilitatii.Ei pot fi anionici, cationic sau neionici ,in functie de pH-ul (aciditatea sau
bazicitatea) apei.Ex: sapunuri lichide,sapunuri

 Pentru o curatare cat mai buna , sunt necesare 3 feluri de energie :

• Energie chimica , care provine de la sapun sau detergent;

• Energie termica , care provine de la apa calda sau fierbinte si
• Energie mecanica , care provine de la masina de spalat sau mainile

De exemplu:
Avem o pata uleioasa pe o bluza. Numai apa nu va indeparta pata , si unul din
motive este ca uleiul nu se dizolva in apa.
Daca adaugam sapun sau detergent , partea hidrofoba a agentului va fi respinsa de apa dar
atrasa de uleiul din pata. In acelas timp , partea hidrofila va fi atrasa de apa.
Astfel, aceste forte opuse vor captura pata, si o vor mentine suspendata in apa.
Apa calda sau fierbinte va ajuta la dizolvarea grasimilor si/sau uleiurilor din pata.
Centrifugarea masinii de spalat sau frecarea cu mana ajuta la desprinderea petei.
Astfel, cele 3 forme de energie interactioneaza.