Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
intitulat
Director Grant
1
Cuprins
Introducere…..………………………………………………………….……..… 1
2
Capitolul 6 – Rezultate numerice semnificative…........………………............................... 73
Concluzii .............................................................................................................................. 82
Bibliografie……………………………………........................……………………………....…. 84
3
Introducere
Una dintre cele mai importante probleme ale epocii moderne o reprezintă poluarea
atmosferică. Acest fenomen, extrem de complex, a devenit obiectul de interes al mai multor
organizaţii internaţionale, deoarece, consecinţele poluării atmosferice se fac resimţite peste
hotarele ţărilor.
Printre tehnicile de filtrare cel mai adesea utilizate pentru reţinerea particulelor
existente în gazele rezultate în urma diferitelor activităţi industriale, un loc important îl ocupă
precipitatoarele electrostatice (numite şi filtre electrostatice sau electrofiltre). Aceste instalaţii de
filtrare au la baza principiului de funcţionare încărcarea cu sarcină electrică a particulelor pentru
ca acestea să fie reţinute. Sub acţiunea câmpului electric, particulele colectate sunt depuse pe
suprafeţele unor electrozi de colectare. Din punctul de vedere al masei particulelor colectate,
precipitatoarele electrostatice asigură o eficienţă de filtrare superioară procentului de 99%. Un alt
mare avantaj al acestor filtre îl constituie şi faptul că acestea pot trata debite foarte mari de gaze,
producând în acelaşi timp pierderi de presiune foarte mici în instalaţiile de evacuare ale acestora.
4
Obiectivul acestui proiect este acela de a lărgi sfera de cunoştinţe privitoare la
modul de încărcare al particulelor în electrofiltre şi la caracteristicile curgerii de gaz între electrozii
acestora, ţinând cont de curgerea de gaz existentă. Astfel, având la bază activităţile de cercetare
în domeniul precipitării electrostatice începute în cadrul LME (UPB) în urmă cu aproximativ opt
ani, au fost realizate o serie de programe de calcul care permit simularea unor procese ce au loc
în interiorul electrofiltrelor.
În ultimul capitol sunt prezentate si discutate principalele rezultate numerice obţinute referitoare la
traiectoriile particulelor şi procesul de încărcare cu sarcină electrică a acestora. Lucrarea
elaborată se încheie cu o parte destinată concluziilor generale.
5
Capitolul 1. Construcţia şi funcţionarea filtrelor electrostatice.
V0
Gaz
+
particule
încărcate
Dacă firul central este conectat la un potenţial electric înalt (zeci de kilovolţi), la suprafaţa
acestuia se produce o descărcare corona şi ionii care au aceaşi polaritate ca firul sunt antrenaţi către
cilindru. Acest fenomen conduce la formarea unei sarcini ionice cu o densitate mare la capătul firului şi
care descreşte de-a lungul suprafeţei cilindrului.
O parte dintre aceşti ioni sunt captaţi de particule din cauza distorsiunii locale a câmpului electric
datorată diferenţei de valoare între permitivitatea relativă a particulelor şi cea a gazului. Astfel,
particulele se încarcă prin captarea ionilor până la o sarcină maximă (limită). Particulele încărcate
sunt supuse unei forţe electrice dirijată de-a lungul suprafeţei cilindrului exterior conectat la pământ. Ele
formează un strat care se poate înlătura pe cale mecanică (Figura 1.2).
Funcţionarea electrofiltrelor este determinată atât de parametri electrici (distribuţia
câmpului electric E , distribuţia curentului electric în spaţiul interelectrodic J C ), cât şi de
proprietăţile gazului de lucru şi mai ales cele ale particulelor separate (rezistivitatea electrică,
permitivitatea electrică r, talia particulelor d p ).
Datorită construcţiei lor simple şi a robusteţei, aceste electrofiltre sunt utilizate în aplicaţii
industriale. Încărcarea şi captarea particulelor sunt realizate simultan în aceeaşi regiune a
electrofiltrului.
6
Suspensie
aer - particule
Ionizarea aerului
Descărcarea E
Corona
Î.T.
Migrarea particulelor
Descărcarea E încărcate
Corona
Î.T.
Captarea particulelor
Descărcarea E încărcate
Corona
Î.T.
Cele mai răspândite electrofiltre din această categorie sunt cele tip placă-placă. Aici,
electrozii de depunere sunt plăci paralele şi echidistante iar gazul este ionizat cu ajutorul
electrozilor ionizanţi situaţi în planul vertical, la jumatatea distanţei dintre plăci. O astfel de
pereche de electrozi de captare plani, între care se găseşte un anumit număr de electrozi de
ionizare constituie o celulă de filtrare. Fiecare secţiune de filtrare (flux sau câmp) este alcătuită
dintr-un mare număr de astfel de celule, în funcţie de aplicaţia la care este utilizat precipitatorul, şi
are propria sa alimentare electrică, independentă de alte părţi ale filtrului. Acest lucru permite
adaptarea condiţiilor electrice în funcţie de mărimea şi concentraţia particulelor prezente în
fiecare câmp.
În cazul precipitatorului fir-cilindru, electrodul ionizant este plasat în lungul axei cilindrului
asezat în pozitie verticala. În cazul acestor electrofiltre, stratul de particule format pe faţa
interioară a cilindrului este înlăturat prin intermediul unui film lichid. Astfel, pătura de particule se
detaşează şi sub influenţa gravitaţiei cade în buncărele situate în partea inferioară a cilindrului.
Din acest motiv, filtrele de acest tip sunt utilizate în cazul filtrării particulelor lichide.
În general, un precipitator electrostatic poate fi alimentat cu un potenţial electric de
polaritate pozitivă sau negativă. Totuşi, pentru o anumită configuraţie de electrozi, valoarea
potenţialului electric de la care se produce amorsarea descărcării corona, cât şi cea a
potenţialului de străpungere a spaţiului dintre electrozi, sunt mai mari în polaritate negativă
(câţiva zeci de kilovolţi). Pentru obţinerea unui maxim al intensităţii câmpului electric şi al
eficacităţii colectării, electrozii de ionizare ai filtrelor industriale sunt puşi la un potenţial negativ iar
plăcile colectoare sunt legate la pământ. Astfel, are loc o puternică ionizare a gazului portor ceea
7
ce conduce la formarea unei sarcini ionice spaţiale foarte dense, si la o bună încărcare cu
sarcină electrică a particulelor.
Aceste filtre prezintă o structură mai complicată şi au dimensiuni mai reduse. Sunt utilizate în
principal pentru filtrarea aerului ambiant din anumite clădiri şi hale de producţie.
Cele două secţiuni ale unui astfel de filtru sunt alimentate separat cu tensiune, acest
lucru necesitând în general o sursă dublă de tensiune cât şi cabluri electrice separate.
Electrozi
emisivi
Electrozi
colectori
a)
Electrod
ionizant
Î. T.
Cilindru
colector
Gaz
+
particule
b)
8
Figura 1.4 prezintă un precipitator cu două etaje cu electrozii colectori sub formă de plăci.
Primul etaj, ce poartă denumirea de etaj de încărcare (sau etaj ionizator), are electrozii de descărcare
sub formă de fir sau de benzi. Electrozii colectori pot avea forma plăcilor paralele şi echidistante sau
forma unor cilindrii coaxiali.
Î. T.
Î. T.
Electrozi corona
Plăci colectoare
Figura 1.4. – Vedere sistematică a unui precipitator electrostatic dublu etaj şi electrozi colectori plani.
9
randamentul filtrării este superior; reantrenarea particulelor colectate este imposibilă (particulele
ce se depun pe suprafeţele colectoare, datorită umezirii, se descarcă complet nemaiputând astfel
să reintre în circuit); performanţele de separare sunt independente de rezisitivitatea depunerilor,
etc.
10
Capitolul 2. Probleme specifice în funcţionarea filtrelor
electrostatice.
Miscarea particulelor în interiorul unui filtru electrostatic depinde de mai mulţi factori, de
obicei grupaţi în două categorii:
cei de natură electrică (distribuţia câmpului electric, densitatea si repartitia sarcinii ionice
spatiale dintre electrozi) – ce determină într-o bună măsură o altă mărime esenţială ce intervine
în procesul de separare electrostatică şi anume, sarcina electrică acumulată de particule în cursul
deplasării lor în interiorul precipitatorului, şi
cei care reunesc toate caracteristicile curgerii gazului – factori aerodinamici: diferenţa de
presiune între intrarea şi ieşirea electrofiltrului, gradul de turbulenta a gazului etc.... Cercetările
realizate până în prezent indică faptul că structura de curgere a gazului este specifică fiecărui
electrofiltru în parte. Studiul aspectelor aerodinamice necesită o bună cunoaştere a
dependenţelor existente între structura de curgere a gazului şi fenomenele legate de producerea
descărcărilor corona (injecţia de sarcină ionică, repartiţia câmpului electric, etc.). Ciocnirile între
moleculele neutre de gaz şi ionii acceleraţi de câmpul electric conduc la apariţia aşa numitului
fenomen de vânt ionic – o mişcare a gazului orientată dinspre planul electrozilor de ionizare către
plăcile colectoare.
În prezenţa curgerii principale a gazului (dată de gradientul de presiune intrare-ieşire),
forţele electrice ce se exercită asupra ionilor şi particulelor încărcate cu sarcină determină apariţia
unei curgeri secundare a gazului. Mişcarea rezultantă a gazului în precipitator este, deci,
rezultatul interacţiunii dintre curgerea primară şi această curgere secundară dată de densitatea
de volum a forţei electrice.
Această curgere foarte complexă a gazului portor are o influenţă mare asupra procesului
de încărcare cu sarcină electrică a particulelor şi, deci, în final, asupra captării particulelor.
Condiţiile electrice depind de forma geometrică a electrozilor şi de polaritatea
potenţialului aplicat. Câmpul electric intens din vecinătatea acestor electrozi conduce la apariţia
descărcărilor corona responsabile de crearea sarcinii spaţiale ionice.
Calculul unei sarcini electrice a unei particule necesită cunoaşterea intensităţii câmpului
electric, a densităţii sarcinii libere cât şi a altor factori care pot influenţa traiectoria acestei
particule. Există mai multe modele ce permit calculul sarcinii unei particule sferice, dar,
deocamdată, măsurările experimentale ce permit calibrarea acestor modele nu sunt foarte
precise.
În momentul de faţă se cunosc doi parametri principali care influenţează direct
eficacitatea colectării: viteza medie a gazului şi intensitatea turbulenţei. Turbulenţa nu este
generată doar de diferenţa de presiune la intrarea şi ieşirea din filtru, ci şi de fenomenele asociate
descărcărilor corona şi mişcării particulelor în câmp electric.
Ciocnirile dintre moleculele neutre de gaz şi ionii acceleraţi de câmpul electric determină
în absenţa curgerii axiale a gazului apariţia vântului ionic – o mişcare a gazului de la electrozii
11
ionizaţi catre plăcile colectoare. Curgerea rezultantă a gazului va fi, în consecinţă, rezultatul
interacţiunii celor doua. Momentan, intensitatea turbulenţei este adesea calculată sau măsurată
în situaţiile particulare care însă oferă informaţii relativ restrânse valabile în cazul precipitatoarelor
industriale.
Având la bază aceste principii cât şi observarea directă a funcţionării câtorva filtre
electrostatice, s-au elaborat mai multe modele de studio a functionării precipitatoarelor
electrostatice. În trecut, au fost create modele teoretice simple care au fost utilizate mai bine de o
jumătate de secol pentru proiectarea si dimensionarea electrofiltrelor. Odata cu dezvoltarea
instrumentelor de calcul, au fost elaborate modele mai rafinate, care iau în considerare mai
multe fenomene prezente în procesul de filtrare electrostatică.
În urma celor amintite mai sus, reţinem câteva observaţii mai importante care vor fi avute
în vedere în conţinutul acestei lucrări:
precipitatoarele electrostatice reunesc fenomene electrice, aerodinamice şi mecanice
strâns legate între ele;
simularea funcţionării unui electrofiltru necesită crearea unor modele care permit calculul
ansamblului de mărimi electrice şi aerodinamice.
12
Pe lângă creşterile foarte mari ale vitezei locale a gazului care pot să apară în anumite
puncte, o repartiţie neuniformă a gazului poate duce la o slăbire a performanţelor filtrului astfel:
Conform Griesco & Fortune [5], în practică, curgerea gazului în interiorul unui electrofiltru
se consideră ca fiind în parametri optimi dacă 85 % dintre vitezele locale (ale particulelor fluide)
au o abatere de 25% faţă de viteza medie (integrată pe toată secţiunea transversală a
electrofiltrului) de curgere a gazului şi dacă nici una dintre acestea nu depăşeşte o abatere
maximă de 40% din viteza medie.
13
particule depuse scade numărul de ioni formaţi într-o primă fază şi se opune creeri de noi ioni
într-o a doua fază, printr-un fenomen ce poartă numele de contra-emisie.
V ed J s , (2.1)
14
J
k ef k e , (2.2)
200 J
part J
unde: J şi Jpart sunt densităţile curentului ionic şi respectiv celui particular, ke este mobilitatea
ionilor în aer şi kef mobilitatea echivalentă în prezenţa particulelor.
Astfel, pentru aceeaşi valoare a potentialului electric aplicat electrozilor de ionizare,
performanţele de filtrare vor fi mai reduse. Pentru a menţine un curent constant, este necesară
creşterea potenţialului cu un V p [8,6]:
part k e2
V p , (2.3)
2 0
15
curgeri
Electrofiltre
Intrarea Ieşire
aerului
curgeri
Coş
Figura 2.3. – Descrierea slabei alimentări a unui electrofiltru
Bump (1977) [1,2,3,4,6].
16
Curentul Particule
corona de praf
Suprafaţa
colectoare
Firele
corona
Figura 2.4. – Schema forţelor electrice de adeziune asupra păturii de particule depuse
White [1,4,9].
Mf
t 1 , (2.4)
Mi
unde: Mf şi Mi reprezintă masa totală a particulelor la intrarea şi, respectiv ieşirea din filtru.
m f ( d ip ) c f (d ip )
n 1
i
f 1 , (2.5)
mi ( d ip ) ci (d ip )
17
unde mf(dpi) şi mi(dpi) sunt masele particulelor din clasa granulometrică i la intrarea şi ieşirea din
precipitator şi cf(dpi) şi ci(dpi) sunt concentraţiile medii ale particulelor de clasa granulometrică i la
intrarea şi ieşirea din precipitator.
Figura 2.5. – Schemă explicativă a mişcării unei particule încărcate între două plăci paralele.
18
Fe q p E , (2.7)
g
Ft c f ( Rep ) S p wE w E , (2.8)
2
cu : cf ( Re ) - coeficientul de frecare particulă-gaz, care depinde de numărul Reynolds,
Sp reprezintă aria secţiunii unei particule, g este densitatea gazului purtător iar wE este viteza
relativă a particulei în raport cu cea a gazului. În cazul unui număr Reynolds mic, dat de expresia
[9] :
d p wE
Re p , (2.9)
g
unde g este vâscozitatea cinematică a gazului., coeficientul de frecare are expresia următoare
[7]:
24
cf . (2.10)
Rep
Această situaţie este tipică pentru precipitatoarele electrostatice industriale, în cazul unor
particule ale căror diametre nu depăşesc 20 m.
În această situaţie, forţa de frecare între o particulă sferică şi gaz, este dată prin relaţia lui
Stokes [7]:
1
F f 3 g d p wE
Cu (d , ) , (2.11)
p g
2 g 2 g dp
Cu 1 1.246 0.42 exp 0.87 . (2.12)
dp dp 2 g
dWE 3 g d p qp
WE E . (2.13)
dt m p Cu mp
Viteza wE a unei particule pe direcţia normală a plăcilor este cunoscută în literatură sub
numele de viteză de migrare.
19
100
Cu 10
1
0.01 0.1 1 10 100
dp[m]
Figura 2.6. – Variaţia factorului de corecţie a lui Cunningham în funcţie de diametrele particulelor.
Dacă considerăm un moment iniţial t = 0, viteza wE a particulei este nulă, iar soluţia
ecuaţiei anterioare dă evoluţia următoare în timp:
t
WE (t ) Wth 1 exp
, (2.14)
p
unde: Wth poartă denumirea de viteza teoretică de migrare [1,7,10] şi are expresia următoare:
qp E
Wth Cu . (2.15)
3 g d p
m p Cu
2
p dp
p Cu , (2.16)
3 g d p 18 g
20
10000
1000
100
10
p [ s] 1
0.1
0.01
0.001
0.0001
0.01 0.1 1 10 100 1000
dp [ m]
Figura 2.7 prezintă variaţia p în funcţie de diametrul particulelor. Se observa că, pentru
particulele fine (dp < 1m ) acest timp este foarte mic (p < 10s ).
Viteza de migrare teoretică poate fi considerată în acest caz, valoarea staţionară a vitezei
particulelor pe direcţia câmpului electric (perpendicular pe plăcile colectoare). Aceasta
caracterizează procesul de migrare a particulelor în interiorul electrofiltrelor. Pe acest concept se
bazează ansamblul de modele analitice.
Un studiu asupra vitezei teoretice de migrare necesită cunoaşterea sarcinii electrice a
particulelor, în funcţie de mărimea lor. Pentru a arăta variaţia vitezei de migrare în funcţie de
mărimea unei particule, facem apel la o relaţie simplă de calcul a sarcinii acumulate conform
Cochet [11]. Această relaţie dă sarcina limită prin câmp (sarcina de saturaţie) a unei particule
care se găseşte într-un câmp electric de intensitate E:
2
2 g
2 r 1
1
2 0 d p E ,
s 2
qP (2.17)
dp 2
1 g r
dp
unde: 0 = 8.85 10 12 F / m este permitivitatea vidului, iar r este constanta dielectrică a
particulelor considerată aici egală cu 4,5. Figura 2.8 reprezintă variaţia sarcinii limită în funcţie de
diametrul particulelor la mai multe valori ale intensităţii câmpului electric E.
21
1.E+06
- E = 2kV/cm
1.E+05 - E = 4kV/cm
1.E+04 - E = 6kV/cm
1.E+03
1.E+02
1.E+01
1.E+00
0.01 0.1 1 10 100
dp [μm]
0.1
w th[m/s]
0.01
- E = 2kV/cm
- E = 4kV/cm
- E = 6kV/cm
0.001
0.01 0.1 1 10 100
dp[ m]
Figura 2.9. – Variaţia vitezei de migrare teoretică wth în funcţie de mărimea particulelor (λg =
0,065 μm şi ηg = 1,85 · 10-5 kg/ms).
Utilizând rezultatele obţinute pentru sarcina electrică a particulelor arătate în Figura 2.8,
s-a evaluat valoarea vitezei teoretice (Figura 2.9). S-a observat că variaţia vitezei în funcţie de
diametrele particulelor are o valoare minimă pentru particule cu diametrul egal cu 0,35 μm. O
viteză mică de migrare diminuează transportul de particule spre plăcile colectoare şi, deci,
eficacitatea colectării. Putem anticipa aici o primă concluzie care rezultă din această teorie
simplă: în cazul filtrelor electrostatice, cele mai mici randamente de colectare sunt obţinute pentru
particulele cuprinse între 0,1 şi 1 μm (Figura 2.9).
Acest model porneşte de la ideea că particulele dintr-un gaz aflate în suspensie prezintă
toate aceeaşi sarcină electrică; câmpul electric de precipitare este presupus uniform, fiind stabilit
între două plăci plane şi paralele. Particulele se deplasează în direcţie axială cu viteza medie a
22
gazului şi sunt supuse acţiunii câmpului electric. Traiectoriile lor sunt deci linii drepte determinate
de vitezele Ug şi wth [1,7].
Astfel, toate particulele de aceaşi mărime, identic încărcate, vor fi colectate la o distanţă
egală sau mai mică decât LD. Eficacitatea fracţionară nf a colectării va putea fi calculată cu
formula următoare:
wth ( d p , E , q p ) L
f (d p ) min[ ,1] . (2.19)
Ug d
23
În precipitatoarele electrostatice industriale, curgerea gazului în spaţiul interelectrodic
este întotdeauna o curgere turbulentă. Turbulenţa este dată în parte de curgerea principală, dar
mai ales se datorează fenomenului de vânt ionic. Mişcarea particulelor este în mare parte
determinată de prezenţa simultană a turbioanelor existente în curgerea de gaz şi forţelor electrice
care se exercită asupra lor. Astfel, traiectoriile particulelor sunt extrem de complicate şi, în
general, nu se pot determina prin expresii analitice simple.
În anul 1919, Anderson [10] remarcă (în urma unei serii de experiente) că procentul de
particule necolectate (scăpate din procesul de precipitare), descreşte exponenţial cu valoarea
lungimii precipitatorului. Trei ani mai târziu, Deutsch [1], realizează o analiză teoretică în care
argumentează această comportare. În 1950, White [1] găseşte o formulă identică cu aceea a lui
Deutsch, bazată pe probabilitatea de colectare a particulelor de acelaşi diametru
(monodispersie).
În cazul modelului său, Deutsch [1,2] consideră existenţa a două zone:
zona de mijloc sau „inima” precipitatorului în care concentraţia de particule este
considerată uniformă în secţiunea transversală.Viteza medie a curgerii este considerată
constantă.
o porţiune de curgere laminară cu o grosime foarte mică, apropiată de placă
colectoare (Figura 2.11);
c wE dx
Ug c U g d c dc U g d
Ug
x x dx
Figura 2.11. – Modelul Deutsch: reprezentare schematică a păturilor laminare şi a bilanţului
masic al particulelor pe o lungime elementară dx.
În zona laminară câmpul electric este presupus uniform iar viteza particulelor pe direcţia
perpendiculară plăcilor este presupusă constantă şi are valoarea calculată prin expresia
următoare:
24
t
WE (t ) Wth 1 exp
. (2.20)
p
w (dp ) L
c f (dp ) ci (dp ) exp E , (2.22)
d Ug
wE ( dp ) L S
f (dp ) 1 exp[ ] 1 exp1 wE (dp ) ,
Ug d Dg
(2.23)
unde: S este suprafaţa totală a electrozilor colectori iar Dg este debitul volumic al gazului.
Chiar şi în zilele noastre, acest model este utilizat ca primă etapă în calculele de
dimensionare a noilor filtre.
Ipoteza modelului Deutsch, cea mai discutată, este aceea privind concentraţia de
particule care este presupusă constantă în secţiunea transversală a filtrului. Din anumite studii
reiese că aceasta este departe de a fi uniformă: structura curgerii gazului cât şi fenomenul de
electroforeză elimină particulele din zona centrală dirijându-le către plăcile colectoare. În general,
viteza particulelor perpendiculare pe placă este considerată egală cu viteza de migrare teoretică
exprimată prin relaţia 2.23.
Acest model ignoră toate fenomenele ce pot diminua randamentul colectării, cum ar fi:
reantrenarea particulelor colectate de fluxul gazos, influenţa sarcinii libere de particule asupra
descărcării corona, etc.
25
În încercarea de a elimina unele din ipotezele modelului Deutsch, au fost elaborate alte
modele mai complexe. Astfel s-a ţinut seama şi de influenţa turbulenţei fluxului gazos asupra
transportului de particule, prin utlilizarea conceptului de difuzivitate turbulentă Dt.
După cum s-a arătat, modelul Deutsch presupune concentraţia de particule ca fiind
uniformă în fiecare secţiune transversală a fluxului principal. Aceasta înseamnă că s-a considerat
un coeficient de difuzivitate turbulentă de valoare infinită. O valoare finită Dt corespunde unui
efect de difuzie care nu se opune decât parţial efectului câmpului electric prezent între electrozi;
rezultă că, concentraţia de particule nu este uniformă pe direcţia perpendiculară pereţilor ci ea
creşte de-a lungul planului median, spre pereţii colectori.
Modelul Leonard porneşte de la studiul influenţei turbulenţelor şi consideră ca punct de
plecare ecuaţia de conservare a masei de particule [12]:
c
div (c V p ) 0 , (2.24)
t
u + uE
Vp U g U E v + vE (2.25)
w + wE
unde: u, v, w sunt componentele vitezei gazului pe direcţiile Ox, Oy, Oz şi uE, vE, wE reprezintă
componentele vitezei particulelor încărcate sub efectul câmpului electric.
c c c c u v w
(u u E ) (v v E ) ( w wE ) c E c E c E 0 . (2.26)
t x y z x y z
c c c c c c c'u ' c'v' c'w'
u v w uE vE wE
t y z x y z x y z
(2.27)
u E v w E
c c E c 0
x y z
Se poate arata că între componentele fluctuante ale vitezei gazului şi cele ale
concentraţiei de particule există o legătură (particulele sunt antrenate de gaz şi deci componenta
fluctuantă a concentraţiei c’ depinde de componentele fluctuante ale vitezei gazului, respectiv u’,
v’, w’). Rezultă deci că ele nu sunt variabile independente. În general, în problemele în care
intervine şi turbulenţa, între corelaţia care există între fluctuaţia unei mărimi scalare (concentraţia,
temperatura, etc.) şi fluctuaţiile vitezei unui fluid, se asociază un efect mediu (în cazul acesta o
concentraţie medie [13]):
26
c c c
c 'u ' Dtx , c 'v' Dty , c 'w' Dtz , (2.28)
x y z
Chiar dacă este vorba de un flux (de particule) rezultat dintr-o mişcare de turbulenţă a
unui fluid, aceşti coeficienţi poartă denumirea de difuzivitate turbulentă. Introducându-i în relaţie,
obţinem :
c c c c c c
u v w uE vE wE
x y z x y z
2 2 2
(2.29)
c c c u v w
Dtx 2 Dty 2 Dtz 2 c E c E c E 0
x y z x y z
c c 2c 2c
u wE Dt ( 2 2 ) 0 . (2.30)
x z x z
Primii doi termeni reprezintă transportul de particule prin convecţie şi migrare iar ultimii
doi termeni reprezintă transportul de particule asociat difuzivităţii turbulente.
În rezolvarea ecuatiei 2.30, intervine un parametru important Pe, numit numărul lui Peclet
, cu expresia următoare [12]:
wE d
Pe . (2.31)
Dt
27
Gaz
+
particule
încărcate
wE
z
Î.T.
Un studiu interesant care foloseşte modelul Leonard a fost realizat de Self & co [15,16].
Aceşti autori au folosit ecuaţia de convecţie-difuzie în cazul unui precipitator fir-placă ce avea un
câmp electric neuniform. Au aratat că, pentru aceeaşi valoare a intensităţii unui câmp electric
mediu format pe pereţi, eficacitatea colectării este practic identică cu cea obţinută într-un caz
simplu de câmp uniform. În calculele efectuate de Self, valorile numărului Peclet electric
considerate au fost însă relativ mari Pe 30 350 .
În concluzie, metodele analitice elaborate de-a lungul mai multor decenii utilizează
conceptul de viteza migrare a particulelor ca punct de plecare. Totuşi , această viteză este dificil
de estimat, motiv pentru care rezultatele obţinute cu ajutorul acestor modele trebuie corectate în
permanenţă în practică prin coeficienţi empirici. Un studiu detaliat asupra estimării vitezei de
migrare a fost realizat de Dumitran [17].
28
99.99
0 10-4
30 20 10 5
Randament η
2
1
99
0 10-2
90
0 10-1
0 1
0 1 2 3 4 5
Numarul Deutsch (WeL/vd)
We·L/v·
d
Figura 2.13. - Variaţia randamentului în funcţie de numărul lui Deutsch.
calculul mărimilor mecanice care caracterizează curgerea de gaz ţinând seama sau nu
de efectul turbulenţei;
Distribuţia câmpului electric în prezenţa unei sarcini libere este calculată pornind de la
ecuaţia Poisson.
29
Câmpul de viteze este obţinut pornind de la ecuaţiile Navier-Stokes incluzând o sursă ce
depinde de timp. Metodele numerice cum ar fi cele bazate pe diferenţe finite, pe elementele finite
sau pe volume finite sunt utilizate pentru a ajunge la valori locale ale câmpului de viteze al
gazului. Mărimea turbulenţei este estimată în general pornind de la modelele k-
. Yamamoto [21,22] sau Yabe [23] care au simplificat problema de dinamică
a gazului considerând doar ecuaţia eliptică a vorticităţii.
Calculul sarcinii particulelor este esenţial pentru deducerea traiectoriilor acestora cât şi
pentru a estima eficacitatea colectării. Există mai multe modele care combină încărcarea prin
câmp cu cea prin difuzie. Cele mai utilizate sunt : Smith & McDonalds [24], McDonalds [25] şi
Lawless [26].
30
Capitolul 3. Încărcarea cu sarcină electrică a particulelor în
filtrele electrostatice.
3.1. Introducere
Studiul funcţionării filtrelor electrostatice necesită, în mod evident, cunoasterea cât mai
amănunţită a mecanismelor ce se produc la nivel microscopic responsabile de procesul de
încărcare cu sarcină electrică a particulelor. Având în vedere acestea, în contiuare vom prezenta
principalele mecanisme de încărcare cu sarcină electrică precum si factorii esenţiali care
influenţează acest proces.
Pentru particulele fine este necesar să ţinem seama de fenomenul de difuzie al ionilor în
procesul de încărcare [1,7]. Ionii prezenţi într-un gaz au o mişcare de agitaţie dezordonată datorită
energiei lor cinetice importante (agitaţie termică). Dacă considerăm o regiune din spaţiu fara câmp
electric, putem considera că ionii au o repartiţie uniformă în vecinătatea unei particule. În aceste condiţii,
pentru fiecare element de suprafaţă al unei particule, probabilitatea ciocnirii cu ioni este aceeaşi şi
particula poate acumula o anumită energie. Acest mecanism de încărcare prin difuzie are o importanţă
mai mare pentru particulele foarte fine, de un diametru inferior 0,5 m [1,10]. Cantitatea de sarcină
acumulată depinde în acest caz de densitatea de ioni, viteza de agitaţie termică a acestora, de
temperatura absolută a gazului, de timpul prezenţei particulelor în regiunile unde se găsesc ionii şi de
talia particulelor.
Desigur, în spaţiul delimitat de electrozii precipitatorului, cele două mecanisme de
încărcare cu sarcină coexistă. În realitate, prezenţa câmpului electric produce o creştere a
31
densităţii de ioni pe una din feţele particulelor, în timp ce, pe cealaltă faţă, numărul de ioni
este mai redus. Există diverse modele fizice de caracterizare a acestui fenomen care vor fi
explicate în cele ce urmează.
Avalanşă de
electroni
Fotoni
O2
Electrodul
emisiv
Ioni
negativi
Ioni
pozitivi
Electroni
Coroana Plan
luminoasă
Figura 3.1. – Reprezentare sistematică a unei descărcări corona: avalanşa electronică şi
formarea coroanei luminoase.
Intr-o asemenea situaţie, dacă electrodul cu raza de curbură mică este pus la un
potenţial negativ egal sau mai mare ca VRS (numit potential de prag sau de amorsare),
intensitatea câmpului la suprafaţa electrodului de emisie atinge valoarea ERS. Astfel, aerul prezent
în imediata vecinătate a firului metalic se strapunge (intensitatea cămpului electric scade foarte
repede pe masura ce distanta fata de fir creşte) ceea ce determină o disociere a modeculelor din
această zonă. Aerul dintre cei doi electrozi se ionizează puternic în urma acestor fenomene care
sunt grupate sub denumirea de descărcare corona. Atâta timp cât potenţialul electric este inferior
valorii maxime, descărcarea corona rămâne localizată în apropierea electrodului ionizat.
Avalanşa de electroni se formează în acest caz doar până la o distanţă la care intensitatea
câmpului electric nu mai este suficientă pentru multiplicarea electronică. În spatele acestei
regiuni, electronii liberi se ataşează rapid de moleculele neutre pentru a forma ioni negativi.
Fenomenul de ionizare care generează electroni liberi determină şi formarea unor ionilor pozitivi.
Sub acţiunea câmpului electric, acesti ioni se deplasează de-a lungul liniilor de câmp şi, din
cauza mobilităţii lor, mult mai mică decât cea a electronilor, în această zonă se formează o
sarcină electrică spaţială pozitivă.
În funcţie de valoarea potenţialului electric aplicat, descărcarea corona poate trece prin
mai multe regimuri. În vecinătatea VRS descărcarea coronna este caracterizată de existenţa
32
impulsurilor regulate ce poartă denumirea de impulsuri Trichel [27]. Pentru aceeaşi tensiune
aplicată, frecvenţa şi amplitudinea acestor impulsuri sunt influenţate de caracteristicile geometrice
ale electrozilor [27]. Diferite particule care vin să se depoziteze pe suprafaţa electrodului emisiv
influenţează, de asemenea, aceste impulsuri.
Vizual, acest regim corespunde apariţiei apoi dispariţiei punctului luminos de culoare
violetă de pe suprafaţa firului. Pe măsură ce valoarea potenţialului electric creşte, punctele
luminoase devin din ce în ce mai numeroase. Pentru o tensiune electrică
suficient de ridicată, frecvenţa impulsurilor Trischel devine foarte mare (de ordinul 1MHz), apoi
descărcarea trece în regim continuu [28]. În acest stadiu, descărcarea corona poate fi
considerată ca 2 descărcări : una staţionară şi alta impulsională. Importanţa lor depinde doar de
valoarea potenţialului electric aplicat [28]. Uneori, componenta continuă a descărcării este
suficientă pentru mascarea impulsurilor. În timpul acestui regim, catodul este înconjurat de o
zonă luminoasă de culoare violetă.
Dacă valoarea potenţialului electric aplicat creşte, poate apărea fenomenul de
străpungere electrică, explicat astfel: când avalanşa electronică începe să se formeze în
vecinătatea catodului, electronii liberi se deplasează antiparalel cu câmpul electric; fotonii emişi
conduc la formarea altor electroni (prin absorbţia acestora de către moleculele de gaz), care se
deplasează în regiunea din faţă a avalanşei, creând astfel o avalanşă secundară, în faţa celei
iniţiale. Atunci când câmpul electric este suficient de intens, noua avalanşă avansează, şi, la fel
ca şi sarcina spaţială a ionilor pozitivi, conduce la creşterea intensităţii câmpului electric între cele
două avalanşe. Acest lucru favorizează înaintarea primei avalanşe, care o întâlneşte pe cea de a
doua, în timp ce alţi electroni, nou formaţi, vor crea o altă avalanşă în faţa celei secunde;
strimerul avansează astfel pas cu pas. Nu se poate vorbi despre o valoare fixă a tensiunii de
străpungere a gazului, însă există o zonă în care probabilitatea ca aceasta să se producă creşte
odată cu valoarea tensiunii aplicate. De altfel, fenomenul de străpungere electrică este foarte
sensibil la prezenţa diverselor impurităţi în gazul considerat.
Valoarea tensiunii de străpungere este influenţată de câţiva factori exteriori: temperatura
şi presiunea gazului, umiditatea, prezenţa anumitor particule, etc.
Considerăm acum cazul în care aplicăm un potenţial pozitiv asupra electrodului cu raza
de curbură mică.
În această situaţie zona câmpului intens nu mai este juxtapus sursei de electroni şi astfel
fenomenul devine mult mai complex. Un electron care se găseşte aproape de fir, produce o
avalanşă dar, când electronul ajunge la electrodul de emisie, el nu mai produce nimic care ar
putea întreţine fenomenul. Catodul situat cel mai departe de zona de câmp intens nu mai joacă
rolul de sursă de electroni. Pentru o anumită gamă de valori a tensiunii, există o succesiune de
avalanşe, dar este încă dificil de obţinut un fenomen stabil.
Pentru acelaşi gaz şi aceleaşi condiţii exterioare, valoarea tensiunii de clacare este net
inferioară în cazul polarităţii pozitive. Din acest motiv, în majoritatea electrofiltrelor, electrozii
emisivi sunt conectaţi la un potenţial electric negativ pentru a asigura o bună încărcare a
particulelor, un câmp electric suficient de intens şi pentru a limita pe cât posibil amorsările.
33
Tensiunea [kV]
40
30
străpungere regim continuu
iţie
de tranz
zona
20
impulsuri TRICHEL
10
34
se produc în aerosolii industriali au fost de asemenea intens investigate. Aceste măsurători au arătat că
majoritatea dispersiei industriale este încărcată şi că sarcina este de obicei distribuită în mod egal pozitiv
şi negativ, astfel încât suspensia de particule, ca un întreg, este neutră din punct de vedere electric şi
sarcina medie a particulei este mică dar nu neglijabilă. Sarcinile specifice ale particulelor obţinute din
procesul de şlefuire a mobilei au fost găsite ca fiind de ordinul 10 4 sarcini elementare pe gram, şi numai
5%-10% sarcina obţinută prin efect corona în precipitatoare.
Aburul industrial prezintă de obicei încărcare şi mai mică, zero sau aproape zero în majoritatea cazurilor
[1].
În ciuda posibilităţilor numeroase de încărcare, doar câteva dintre acestea prezintă eficienţă în
purificarea aerului. Cele mai multe produc o încărcare ambipolară cu o sarcină mică. Cât timp numărul
de particule încărcate creşte, este evident, de exemplu, că, dublarea sarcinii duce la dublarea forţei de
separare şi acest lucru reduce mărimea precipitatorului. Ca un principiu general, politica economică
impune ca încărcarea particulelor să fie cât se poate de mare. Teoriile şi experienţa îndelungată au dus
la concluzia că descărcarea corona unipolară de potenţial înalt este de departe cea mai bună metodă în
obţinerea de particule încărcate puternic în scopul de purificare a aerului. De aceea, atenţia
cercetatorilor s-a concentrat pe metodelele de încărcare ce folosesc efectul corona (sau de “plasmă
rece”).
Particulele prezente într-un gaz sunt purtătoare de sarcină electrică acumulată datorită
fenomenelor de frecare (triboelectrizare), fie prin efect termic fie datorită radiaţiilor terestre naturale.
Mărimea sarcinii electrice acumulate de o particulă depinde de proprietăţile intrinseci ale acesteia
(rezistivitatea electrică, permitivitatea), dar şi de câmpul electric existent în spaţiul considerat. Aceste
sarcini sunt însă mult prea mici pentru ca un câmp electric aplicat din exterior să poată modifica
traiectoriile acestor particule. O acţiune eficientă a unui câmp electric necesită ca particulele să
posede o sarcina electrică cât se poate de mare. Aşa cum s-a arătat în capitolele anterioare, o astfel de
sarcină electrică poate fi acumulată numai în cazul trecerii acestora printr-o zonă unde există un
câmp electric suficient de intens pentru a produce o puternică ionizare a gazului.
Pentru explicarea procesului de încărcare cu sarcină electrică, se vor considera în
continuare numai particule de formă sferică. Captarea ionilor negativi (produşi în interiorul
precipitatoarelor electrostatice de descărcările corona negative) de către o astfel de particulă, se
poate face în urma a două procese distincte:
- câmpul electric intens produce o mişcare a tuturor ionilor în lungul liniilor de câmp,
provocând astfel ciocniri între particule şi aceştia. Aceste ciocniri conduc într-un final
la ionizarea particulelor: mecanismul de încărcare prin câmp electric. Pentru
particule ale căror diametre sunt superioare valorii de
1 μm, acest mecanism de încărcare este preponderent.
- datorită fenomenului de agitaţie termică, un ion negativ poate acumula o energie
cinetică suficient de mare astfel încât să ajungă pe suprafaţa unei particule:
încărcare prin difuzie. Acest mecanism este important pentru particule de dimensiuni
foarte mici (diametre inferioare valorii de 0,1 μm).
În practică, mecanismul de încărcare prin câmp este preponderent pentru particule cu
diametre superioare valorii de 0,5 μm, mecanismul de încărcare prin difuzie predomină în cazul
particulelor cu diametre inferioare valorii de 0,2 μm iar pentru particule cu diametre cuprinse între
0,2 μm – 0,5 μm, ambele procese sunt importante.
35
3.2.1. Încărcarea prin câmp electric. Sarcina limită de încărcare.
Figura 3.3. – Liniile de câmp electric şi liniile echipotenţiale pentru o sferă conductoare aflată într-
un câmp uniform.
Figura 3.4. – Liniile de câmp electric şi liniile echipotenţiale pentru o sferă conductoare încărcată
parţial aflată într-un câmp electric uniform.
Considerăm mai întâi o particulă conductoare, de forma unei sfere de rază a care posedă
o sarcină electrică negativă de valoare –q şi care este plasată într-un câmp electric E (Figura
3.5). Se doreşte identificarea forţelor care se exercită asupra unui ion negativ de sarcină – e,
situat într-un punct A, astfel încât OA = a(1+v), unde v este un coeficient de multiplicare. Se va
considera numai componenta radială a fiecărei forţe, considerându-le pozitive pe cele care caută
să îndepărteze ionul de particulă.
Câmpul electric E exercită o forţă F1 asupra ionului, dată de relaţia:
F1 e E , (3.1)
F1 e E cos , (3.2)
36
Ion negativ (-e)
F2
F1 A E
F3
F4
a (1 +
v)
θ
a x
O F1 - forţa exercitată de câmpul electric E
F2 - forţa de respingere dată de sarcina electrică a
sferei
Particula (-q)
F3 - forţa dată de imaginea electrică a ionului
F4 - forţa datorată repartiţiei inegale a sarcinii pe sferă
Figura 3.5. – Forţele care se exercită asupra unui ion negativ în vecinătatea unei particule
încărcate cu sarcină electrică.
Sarcina electrică negativă a sferei respinge ionul negativ cu o forţă dată de legea
lui Coulomb:
1 ( e) ( q )
F2 r , (3.3)
4 0 a (1 v) 2
respectiv:
1 eq
F2 . (3.4)
4 0 a (1 v) 2
Imaginea electrică a ionului în raport cu sfera (particula) (Figura 3.6) exercită asupra
acesteia o forţă de atracţie, cu expresia [29]:
1 Rv a a
F3 3 e ( e) , (3.5)
4 0 Rv2 a 2
2
Rv
37
Particula (-q)
b Ioni negativi
a
O Imaginea electrica a A
ionului Rv
Figura 3.6. – Definirea mărimilor geometrice necesare calculului forţei create de imaginea
electrică a ionului.
2 E e cos
F4 . (3.6)
(1 v)3
2 e q e 2 (1 v) 1
2
FT E e cos 1 3
. (3.7)
(1 v) 4 0 a (1 v )
2 2
4v 2
v
2
(1 v)3 1
2
2 e q e
FT E e cos 1 3
. (3.8)
(1 v) 4 0 a (1 v) 4 v2
2 2
Cum se observă în relaţia 3.8, forţa totală FT depinde de unghiul θ dintre direcţia
câmpului electric E şi aceea de mişcare a ionului considerat. Fie o sarcină de încărcare a
particulei de valoare q. În aceste condiţii, forţa F1 devine nulă în cazul în care unghiul θ are
valoarea θ0 dată prin relaţia [31]:
1 (1 v)3 q e
cos 0
2 . (3.9)
4 0 E a (1 v) 2 (1 v) 4 v 2
2 2
38
Pentru intensitatea câmpului electric E 1800V / m , raza particulei a 10 m ,
sarcina elementară e 1.6 10 19 C şi sarcina electrică de încărcare a particulei egală cu
10000, 30000 respectiv 38000 sarcini elementare, Pauthenier şi Moreau - Hanot [31] au trasat
punctele unde câmpul electric radial se anulează şi îşi schimbă semnul (Figura 3.7.)
E
Zona de
n=0 respingere
0
o o o T o B C
x x x x
n= numărul de n = 10000
sarcini elementare n = 30000 n = 38000
19
e 1.6 10 C
Figura 3.7. – Evoluţia zonei de respingere din vecinătatea particulei pentru diverse mărimi ale
sarcinii electrice de încărcare şi E = 1800 V / m [31].
Astfel, atât timp cât sarcina electrică care se află pe suprafaţa unei particule nu atinge o
valoare limită, anumiţi ioni negativi aflaţi în vecinătatea particulei şi acceleraţi de câmpul electric
pot fi atraşi (acumulaţi) de aceasta.
Ecuaţia FT 0 nu poate fi rezolvată algebric, însă, în regiunea în care v 1 şi
e2
este neglijabilă, expresiile forţei FT şi cosθ0 pot fi scrise [31]:
a2 v2
eq
FT 3 E e cos , (3.10)
4 0 a2
q
cos 0 . (3.11)
4 0 3 E a2
s
Sarcina electrică acumulată de particulă va atinge o valoare limită q p atunci când
0 0 , adică, în momentul în care ionii nu mai pot ajunge până la suprafaţa sferei. În acest caz,
expresia sarcinii electrice limită se poate scrie [31]:
q p s 4 0 3 E a2 . (3.12)
39
Definind raportul:
q' q
qp s
4 0 3 E a2 , (3.13)
y3
FT E cos y1 ( 1) y2
a2
3 (1 v) 2 cos
y1 e
cos (1 v)3
. (3.14)
3e
y2
cos (1 v) 2
1 e
y3
4 0 4 v2
40
0.2 F T /e
0.1
v · a [ m]
0
0 1 2
-0.1
-0.2
-0.3
-0.4
-0.5
Tabel 3.1.
a 3 104 mm λ = 1.1
a 5 10 4 mm λ = 1.04
a 103 mm λ = 1.014
a 2 103 mm λ = 1.0028
q ps 4 0 p E a2 , (3.15)
r 1 3r
unde: p 1 2 , cu r permitivitatea electrică a particulei.
r 2 r 2
aer 2
2
s
q p 1 r 1 0 2 a 2 E , (3.16)
a aer
r 2
1
a
41
unde: aer este drumul liber mijlociu al ionilor în aer, εr permitivitatea relativă a particulei şi E
intensitatea câmpului electric.
Utilizând relaţia 3.16, s-au realizat curbele de variaţie a sarcinii electrice acumulate
pentru diverse valori ale intensităţii câmpului electric, în funcţie de diametrele particulelor, la
temperatura de 150˚C (Figura 3.9) (permitivitatea este considerată convenţional: εr = 10).
Conform Figurii 3.9, pentru o intensitate a câmpului electric E 3 10 5 V/m, o particula
cu diametrul d p 0,1 μm va acumula 5 sarcini electrice elementare q e
1.6 1019 C , în
timp ce, pentru d p 9 μm, numărul de sarcini elementare acumulate va fi de 10.000.
1.E+09
1.E+08
1.E+07
)C
1.E+06
-19
1.E+05
qp (1.6 ∙ 10
1.E+04
1.E+03 -- -- E = 1.E + 0.5
1.E+02 -- -- E = 3.E + 0.5
1.E+01 -- -- E = 5.E + 0.5
1.E+00
0.01 0.1 1 10 100 1000
Diametrul particulelor dp [μm]
Figura 3.9. – Încărcarea particulelor cu sarcină electrică în funcţie de diametrul acestora pentru
diferite valori ale intensităţii câmpului electric, utilizând relaţia Cochet (3.15).
Din cele prezentate anterior se observă că agitaţia termică nu poate avea decât o
influenţă nesemnificativă asupra valorii sarcinii electrice limită acumulate de o particulă cu raza în
jurul valorii de 1 μm, aflată într-un câmp electric.
Expresia sarcinii electrice în funcţie de timp este:
t
q q ps , (3.17)
t q
unde: q este o constantă de timp, numită timp caracteristic de încărcare, care depinde de
4 0
densitatea ionilor negativi şi de mobilitatea acestora: q , unde μ şi n i reprezintă
ni e
mobilitatea, respectiv densitatea ionilor negativi.
Utilizând relaţia 3.16 pentru determinarea sarcinii electrice limită, în Figura 3.10 este
prezentată încărcarea cu sarcină a particulelor pentru diverse valori ale timpului q . Se poate
observa că, pentru o particulă caracterizată de un timp specific de încărcare q 1 ms, sarcina
acumulată după un interval de timp t 10 ms este de aproximativ 10% din valoarea q p
s
42
s
(sarcina care ar fi acumulată într-un interval de timp foarte mare, identică cu sarcina limită q p
), în timp ce pentru o particulă cu q 100 ms, sarcina acumulată va fi de 90% din valoarea
q sp .
1
0.9
0.8
0.7
q p(t)/q p( )
0.6 q = 1 ms
0.5
0.4 q = 10 ms
0.3 tq = 100 ms
0.2
0.1
0
1 10 100 1000 10000
t [ms]
Figura 3.10. – Evoluţia procesului de încărcare cu sarcină electrică a particulelor în timp pentru
valorile timpului caracteristic de încărcare de 1, 10 şi 100 ms, utilizând relaţia Cochet.
unde: ΔV reprezintă diferenţa de potenţial, k este constanta lui Boltzman şi T este temperatura.
În cazul în care o particulă se află într-un gaz ionizat, considerând sarcina electrică de
încărcare a particulei ca fiind n e , energia potenţială a unui ion aflat la distanţa r faţă de
particulă se exprimă prin următoarea relaţie:
43
1 n e2
V , (3.19)
4 0 r
care este energia necesară pentru a aduce ionul respectiv de la infinit (unde potenţialul este
considerat nul), până la punctul aflat la distanţa r de particulă.
Densitatea ionilor la suprafaţa particulei considerate poate fi scrisă astfel [1]:
d ni v
4 a , (3.21)
dt 4
a k T t
q log1 , (3.22)
2
e
k T
. (3.23)
a v ni 0 e 2
Liu & Pui [34] au propus o altă formulare pentru descrierea vitezei de încărcare cu
sarcină electrică prin difuzie a unei particule. Autorii sugerează că distribuţia ionilor în jurul unei
particule nu respectă distribuţia Boltzman, ci provin din fluxul de ioni j care se deplasează către
aceasta:
dn
j 4 r 2 D i E ni , (3.24)
dr
44
În regim staţionar, fluxul de ioni j este constant şi independent de punctul considerat (de
r). Punând condiţia la limită ni ni 0 când r (concentraţia ionilor la o distanţă suficient de
mare de particula poate fi considerată ca nefiind influenţată de prezenţa particulei), se obţine
următoarea expresie pentru calculul lui ni :
e V j 1 e V
ni exp nio exp dr . (3.26)
k T 4 D 2 k T
r r
Autorii utilizează o expresie a potenţialului electric considerând forţa lui Coulomb şi forţa
dată de imaginea electrică a ionului pe suprafaţa particulei:
n e2 1 e a3
r
V
4 0 r r 1 2 r 2 r 2 a2. (3.27)
Datorită concentraţiei de ioni care nu este decât de 10 2 - 103 ori mai mare decât cea a
particulelor, şi datorită efectului de ecran în vecinătatea particulelor încărcate cu sarcină electrică,
teoriile macroscopice bazate pe conceptul de difuzie datorată existenţei unui gradient de
concentraţie, nu mai pot fi aplicate. Este posibil ca viteza de încărcare cu sarcină electrică a unei
particule să poată fi calculată utilizând teoria cinetico – moleculară a gazelor, ţinând cont de
probabilitatea de ciocnire dintre ioni şi particule. Mecanismul de bază este atribuit fenomenului de
agitaţie termică. Prezenţa câmpului electric este considerată ca o perturbare a procesului de
ionizare a particulelor datorat agitaţiei termice.
45
Prezenţa câmpului electric poate influenţa încărcarea cu sarcină electrică în două
moduri:
500
Încărcarea prin câmp
1000 V/cm, K =
100
50
Figura 3.11. – Contribuţia relativă a mecanismelor de încărcare a particulelor mici prin câmp şi
prin difuzie; N0 t ~ 10 7 sec/cm3.
10
6
- un ion poate primi energie cinetică, fiind accelerat de câmpul electric, energie care îi va
permite acestuia să0.01
învingă0.05 0.1respingere datorate
forţele de 0.5 1 5 electrice
sarcinii 10 a particulelor;
Raza particulelor [μm]
- distribuţia ionilor
1 în jurul unei particule considerate, poate fi modificată de acţiunile
câmpului electric.
În realitate, energia cinetică a unui ion datorată agitaţiei termice este superioară energiei
cinetice pe care aceasta o poate primi de la câmpul electric. Experienţele arată însă că, viteza de
încărcare cu sarcină electrică a unei particule creşte considerabil atunci când se aplică un câmp
electric exterior.
Fie o particulă de formă sferică; va fi considerat numai câmpul electric exterior, presupus
uniform, şi câmpul electric produs de sarcina cu care particula este încărcată. Dacă densitatea
sarcinii electrice aflate într-o regiune depărtată de sferă este uniformă, componenta radială a
câmpului electric într-un punct apropiat de particulă se poate scrie astfel:
r 1 a3 ne
Er E0 cos 1 2 3 , (3.28)
r 1 r 4 0 r 2
46
dn 1 dq
P ni E0 , a, , (3.29)
dt e dt
ni 0 a 2 v e V E 0 , a, / kT .
dn
(3.30)
dt
Integrarea relaţiei 3.30 este similară cu a aceleia dată de White pentru încărcarea cu
sarcină prin difuzie, considerând potenţialul ΔV ca fiind egal cu n e / 4 0 r , unde n este
2
numărul de sarcini elementare deja acumulate. În această situaţie, câmpul electric exterior
influenţează procesul de încărcare cu sarcină electrică a particulei. În realitate, cum ciocnirile cu
moleculele neutre de gaz duc la scăderea energiei cinetice a ionilor, un minim de energie trebuie
transmis acestora pentru a fi aduşi dintr-un punct din spaţiu, definit de r = r’, la suprafaţa
particulei. De acest lucru se ţine seama în următoarea relaţie a potenţialului electric:
a
V E 0 , a, F dr
r'
r a , (3.31)
a
n e2 r 1 a 3
e E r dr e E 0 cos 1 3
r' 4 0 r r 1 r r r '
unde: F este forţa cu care câmpul electric acţionează asupra ionilor pentru a-i deplasa până la
suprafaţa particulei.
Această expresie trebuie aplicată pentru toată suprafaţa particulei. Există o distanţă
radială r’(θ), faţă de particulă, unde densitatea ionilor nu mai este perturbată de prezenţa
particulei (a sarcinii electrice existente pe suprafaţa particulei). Dacă alegem punctul în care
componenta radială a câmpului electric este nulă Er r0 0 , relaţia 3.30 nu se va putea aplica
sub această formă decât pentru regiunea II din Figura 3.12..
dn dn dn dn
. (3.32)
dt dt I dt II dt III
47
Rezolvarea ecuaţiei 3.30 pentru studiul variaţiei sarcinii electrice în funcţie de timp,
revine la a considera dinamica acesteia ca o succesiune de stări stabile.
În regiunea I, ecuaţia 3.30 conduce la obţinerea unor viteze de încărcare cu sarcină prea
mari pentru a putea fi aproximată ca o succesiune de stări stabile, deoarece numărul ionilor ce
pot ajunge pe suprafaţa sferei este limitat. De fapt, viteza de încărcare este limitată de viteza cu
care ionii sunt aduşi la suprafaţa particulei sub acţiunea câmpului electric exterior. Această viteză
poate fi exprimată prin produsul dintre densitatea curentului electric şi suprafaţa regiunii I:
dn
J dAI N 0 Er dAI . (3.33)
dt I A A
I I
Regiunea I
θ=0
E0
Regiunea II Regiunea II
Regiunea III
Figura 3.12. – Definirea diferitelor regiuni ale suprafeţei particulei supuse unor regimuri de
încărcare diferite.
Această ecuaţie este de fapt, cea formulată de Pauthenier, care, explicitând intensitatea
câmpului electric cu ajutorul legii lui Coulomb, poate fi scrisă în felul următor:
2
dn e
ni 0 nlim 1 n , (3.34)
dt I 4 n
0 lim
qps
unde: n şi de unde se poate calcula valoarea unghiului θ0 (Figura 3.11):
lim
e
n
0 arccos . (3.35)
nlim
În regiunea II, sarcina electrică este captată de particulă datorită fenomenului de difuzie,
la care îşi aduce contribuţia şi câmpul electric. Pentru această regiune se pot aplica relaţiile 3.29
şi 3.30, viteza de încărcare având următoarea relaţie:
48
dn ~
v
ni ( E 0 , a , )dAII , (3.36)
dt II 4
A
II
dn ~ /2
v
ni ( E0 , a, ) 2 a 2 sin d . (3.37)
dt II 4
0
Lawless & Altman [26] dezvoltă o teorie care descrie încărcarea cu sarcină electrică a
particulelor, evidenţiind importanţa fiecărui mecanism (prin câmp şi prin difuzie). Pentru
s
simplificarea relaţiilor matematice, autorii introduc numere adimensionale, cum ar fi q p -
sarcina electrică, câmpul electric E* şi timpul de expunere a particulei la fluxul de ioni t*, date de
relaţiile:
qe
qps
4 0 k T
a Ei , j , k e
E* . (3.38)
k T
e ni i , j , k T
t*
0
49
Această teorie combină cele două mecanisme , dar ele sunt tratate diferit, pentru două
regiuni de încărcare.
Pentru q s p p E * , unde p este un factor de multiplicare a intensităţii câmpului electric,
legea adimensională de încărcare, ce consideră în acelaşi timp încărcarea prin câmp şi prin
difuzie, este scrisă astfel [26]:
dq s p p E* q p s
1
*
~
a E . (3.39)
dt * 4
p E
În relaţia 3.39 se regăseşte suma dintre sarcina acumulată datorită câmpului electric
(relaţie determinată de Pauthenier), sarcina acumulată prin difuzie pe o fracţiune din suprafaţa
~
particulei a E , dependentă de intensitatea câmpului electric.
s s
qp p E*
dq p ~
AE
dt s
exp q p p E * 1 . (3.40)
Fracţiunea din suprafaţa particulei prin care aceasta poate acumula alte sarcini
electrice datorită difuziei, se exprimă astfel:
1.13
~
a E sin arctan ~ .
(3.41)
E
Fie cazul unei particule în mişcare aflată într-un câmp electric afectat de o sarcină
spaţială ionică. Atâta timp cât sarcina acumulată de particulă ramâne inferioară sarcinii limitată de
s
câmp q p (care depinde de intensitatea câmpului electric local), intervin ambele modele de
încărcare prin modelul Lawless. Sarcina de saturaţie se calculează cu ajutorul teoriei lui White,
prin relaţia 3.42 şi, în general, este funcţie de poziţia (x,y,z) a particulelor.
În cazul în care q p q sp , în procesul de încărcare a particulei intervine doar fenomenul
de difuzie a ionilor. Mărimea sarcinii este caracterizată în acest caz de a doua ecuaţie (3.43).
q sp d p 3 0
r
r 2
d 2p E x, y, z (3.42)
0 q p q sp
2
qp 2 Ki k T d p
1
qs
p 1
~
a E ,
q qs
p
e
dq p
dt
a E
~
1 qp qp s
, (3.43)
q p q sp
,
4 q q p qs e
p
exp
2 0 Ki k T d p
50
unde: e 1.6 10 19 C este sarcina elementară, k 1.38 10 23 J / K este constanta lui
Boltzman, Ki 2.2 104 m 2 / V s este mobilitatea ionilor negativi în aer,
4 0
q , (3.44)
x, y , z K i
~
Coeficientul de suprafaţă a E are expresia următoare:
1 ~
,
E 0.525
~
a E ~
E 0.457
0.575
,
1,
~
E 0.525
(3.45)
~ dp e
unde E E x, y , z .
2 k T
4.1. Introducere
Scopul proiectului este de a studia procesul de captare a particulelor fine (cu diametru
mai mic de 2 m) eliminate în atmosferă de diferiţi agenţi poluanţi (termocentrale, fabrici de
ciment, combinate metalurgice) cu ajutorul câmpului electric, în filtre electrostatice de mare
randament.
Este cunoscut faptul că, procesele fizice care au loc în interiorul unui electrofiltru sunt
deosebit de complexe. Dificultăţile de înţelegere a acestora provin, în mare parte, din faptul că
într-un filtru electrostatic există o interacţiune complexă a mai multor fenomene: descărcările
corona, curgerea gazului, încărcarea cu sarcină electrică a particulelor, etc. O înţelegere
profundă a acestor fenomene şi a interdependenţelor dintre acestea necesită, în primul rând, o
bună cunoaştere a preocupărilor ce au loc în acest domeniu. Rezultate deosebite pot fi obţinute
într-un asemenea domeniu de vârf numai în urma unor studii complexe care să îmbine
modelarea experimentală cu cea teoretică.
51
În cadrul acestui proiect au fost continuate activităţile de cercetare în domeniul filtrării
electrostatice începute în urma cu cinci ani împreună cu Laboratorul de electrostatică şi materiale
dielectrice LEMD-CNRS din Grenoble, Laboratorul de automatică şi informatică industrială LAII –
Equipe Electronique et Electrostatique din Angoulême şi cu ICPET – S.A. din Bucureşti.
Cercetările efectuate până în prezent în cadrul acestui proiect, au vizat într-o primă etapă
efectuarea unor studii experimentale (cu sprijinul colegilor de la LEMD – Grenoble) privind gradul
de turbulenţă şi structura curgerii gazului în interiorul unui electrofiltru. Având la bază aceste
studii experimentale preliminare, cercetările din cadrul proiectului au fost continuate în direcţia
realizării unor modele numerice care să permită simularea curgerii gazului şi a traiectoriilor
particulelor în interiorul unui electrofiltru cu electrozi de depunere plani.
Descărcarea corona produsă în jurul unui electrod cu raza de curbură foarte redusă,
situat între două plăci paralele conectate la masă (cazul unui precipitator electrostatic), produce o
injecţie continuă de sarcini electrice în imediata sa vecinătate. Electronii care părăsesc suprafaţa
electrodului de ionizare sunt puternic acceleraţi de câmpul electric şi ciocnesc moleculele neutre
de gaz, formând astfel un mare număr de ioni negativi. Aceştia sunt, de asemenea, acceleraţi de
câmpul electric şi se mişcă cu viteze importante către cele două plăci. În mişcarea lor, ionii
ciocnesc moleculele de gaz, determinând îndepărtarea acestora de zona descărcării, producând
astfel fenomenul de vânt ionic. În literatura de specialitate, deplasările ionilor, moleculelor de gaz
şi ale particulelor aflate în suspensie, ca efect al producerii descărcărilor corona în jurul
electrozilor de ionizare ai unui electrofiltru, formează aşa numitul flux secundar (sau curgere
secundară).
Curgerea secundară indusă de o descărcare corona pozitivă într-o configuraţie fir-placă a
fost studiată experimental de Yabe [23]. Aceştia au observat că, în absenţa unei curgeri
principale a fluidului, forţa motrice produsă de descărcarea corona, dă naştere unor turbioane
regulate, situate simetric în raport cu firul ionizator. Yamamoto & Velkoff [22] au studiat, atât
experimental cât şi numeric, efectul unei curgeri principale a fluidului asupra celor secundare
produse de descărcările corona într-un precipitator electrostatic cu electrozi de depunere de
formă plană. În acest studiu, autorii presupun că efectul particulelor încărcate cu sarcină electrică
asupra curgerii secundare este neglijabil şi observă că fluxul principal conduce la dispariţia
turbioanelor din avalul firelor ionizatoare observate de Yabe [23]. Turbioanele dispar complet
pentru viteze ale gazului superioare valorii de 0,5 m/s. De asemenea, se constată că turbioanele
produse de un fir, în amonte, se deplasează în aval de acesta. Liniile de curent ale curgerii
rezultante sunt prezentate schematic în Figura 4.1.
Leonard s.a [36] au realizat măsurători prin anemometrie laser asupra
turbulenţelor induse de o descărcare corona şi au vizualizat curgerea unui fluid (fum) într-un
precipitator cu electrozi de depunere plani. Aceştia au arătat că interacţiunea dintre curgerea
secundară, indusă de descărcările corona pozitive, şi fluxul principal dă naştere la o curgere
turbulentă cu o structură foarte complexă. Aceasta este în concordanţa cu studiul efectuat de
Yamamoto [22] în polaritate pozitivă. În cazul polarităţii negative (situaţia întâlnită la
precipitatoarelor electrostatice industriale), Leonard afirmă că turbulenţă din curgerea fluidului
este produsă de neuniformitatea descărcării corona în lungul firelor de ionizare.
52
Tu rbioanele induse de descarcarea corona
y
Fir ionizator
ncipala
rea pri
Curge
ului
a fluid
53
Figura 4.2. - Curgerea secundară a amestecului de gaz şi particule datorată descărcării corona,
într-un precipitator electrostatic cu electrozi de colectare plani .
Figura 4.4.- Structura curgerii gazului în planul Figura 4.5. – Turbioanele dezvoltate între doi
Ozy (electrozii de ionizare se gasesc în zona electrozi corona alaturaţi aflaţi pe aceeaşi tijă.
centrală)
54
Figura 4.6. – Reprezentare schematică a turbionilor.
Există, deci, o mişcare marcantă a gazului sub forma de rulouri convective. Viteza
gazului în planul de observaţie, în celulele convective este foarte importantă, având acelaşi ordin
de mărime ca şi viteza medie a fluxului principal şi este mult superioară vitezei proprii a
particulelor: w E K p E . Valoarea potenţialului electric aplicat electrozilor ionizanţi are o
influenţă importantă asupra intensităţii mişcării. Astfel, o creştere a potenţialului electric are drept
consecinţă intensificarea mişcării în celulele convective. Aceste observaţii arată că, mişcările
gazului la o scară de ordinul d (semidistanţa între plăcile colectoare) predomină în interiorul
precipitatorului.
Reţinem deci observaţia foarte importantă a existenţei celor doi turbioni în planul de
observaţie considerat şi a invarianţei curgerii gazului în direcţia Ox.
55
o grosime egală cu race şi lăţimea egală cu 2 l ace , situate la distanţa 2·s una faţă de cealaltă
(Figura 4.7).
Considerând că injecţia de sarcină se face uniform în lungul acestor benzi,
rezultă că există o simetrie plan-paralelă a problemei de câmp electric. Identificând axele de
simetrie, domeniul de calcul va fi practic o celulă convectivă, după cum se observă în Figura 4.8.
Figura 4.7. – Trecerea de la precipitatorul real (cu electrozii ionizanţi sub formă de tije cu puncte)
la precipitatorul idealizat pentru modelarea curgerii gazoase.
z
z
y x
O
A B
s
d
0 C y
Electrozi ionizanţi
Electrozi colectori
Axe de simetrie
Domeniu de calcul
56
dU g
g gradp g U g E , (4.1)
dt
unde: p reprezintă presiunea. Ecuaţia 4.1 conduce la un sistem de trei ecuaţii pe cele trei
axe:
u v u w u p
g
t y z
x g u
v v v w v p
g
t y z
y g v
w v w w w p
g
t y z
z g w
, (4.2)
unde: g reprezintă vâscozitatea dinamică a aerului. Examinând sistemul 4.2, se remarcă faptul
că ultimele două ecuaţii sunt decuplate de prima, deoarece componenta u a vitezei nu intervine
în problemă. Astfel, în domeniul nostru de calcul, curgerea secundară va fi caracterizată de
ultimele două ecuaţii ale sistemului 4.2.
g
div g U g 0
(4.10)
t
unde:
u y, z
U g v y , z
w y , z
(4.11)
v
z
(4.13)
w
y
şi voticitatea Ω (aici singura componentă nenulă a vectorului rot U g este cea de-a
lungul axei Ox de valoare Ω):
57
w v 2 2
(4.14)
y z y 2 z 2
g g g E z y E y z
t z y y z , (4.15)
2 2
unde notaţia reprezintă laplacianul în planul Oyz.
y 2 z 2
- pe axa de simetrie z = 0 (segment OC), avem w0 C te . şi v
y
v 2
prezintă o valoare extremă 0 0.
z z 2
- pe axa de simetrie y = 0 (segment OA), avem v 0 C te . şi
z
w 2
w o valoare extremă 0 0.
y y 2
- pe axa de simetrie z = s/2 (segment AB), avem w 0 C te . şi
y
v 2
v prezintă o valoare extremă 0 0.
z z 2
Se observă că pe aceste trei axe de simetrie, derivatele normale ale funcţiei de curent
sunt nule. Aceste trei condiţii vor definii deci valoarea funcţiei de curent si, în cele ce urmează,
pentru simplicitate, vom considera =0 pe frontierele OA, OC et AB.
- în ceea ce priveste condiţia la limită asociată ecuaţiei de vorticitate, vom face appel la rela
(4.14). Pe axa y = d valoarea funcţiei de curent este zero; rezultă deci că la suprafaţa plăcii
58
2 2
0 . Vorticitatea va fi deci : y d . Această relaţie permite stabilirea unei
z 2 y 2
legături între y=d şi valorile funcţiei de curent în vecinătatea plăcilor colectoare. Descompunănd
în serie Taylor funcţia de curent, rezultă:
2 2
d y , z d , z y d , z y 2 d , z ... ,
y 2 y
unde y reprezintă pasul de descompunere în serie. Condiţia w 0 conduce la
y
2 d y , z
următoare expresie a vorticităţii : ( d , z )
y 2
T
0 0
tipică a fluidului şi cea a ionilor. Al doilea număr,
k i g , este o măsură adimensională
a tensiunii aplicate. Acest număr este proporţional cu raportul dintre forţa lui Coulomb şi forţele de
disipaţie vâscoasă.
Influenţa difuzivităţii turbulente asupra mişcării aerului este indirect luată în calcul în
problema considerată prin raportul T/M.
u u u 1 p
v w g u (4.16)
t y z g x
59
Examinând ecuaţia (4.1) se observă ca în membrul drept este prezent un termen sursă
de natură electrică. Modelarea curgerii gazului implică deci cunoaşterea acestuia, adică
cunoaşterea intensităţii câmpului electric şi a densităţii sarcinii spaţiale ionice în fiecare punct al
domeniului de calcul. În cele ce urmează prezentăm un model de studiu al câmpului electric în
domeniul de calcul prezentat în figura 4.7.
Deoarece în domeniul de calcul considerat aerul este un mediu izotrop şi omogen,
caracterizat printr-o pemitivitate foarte apropiată de 0 şi deoarece se neglijează influenţa
mişcării gazului, problema electrică devine independentă de cea mecanică iar sistemul de ecuaţii
electrice pe care trebuie să-l rezolvăm în domeniul ales, este, în regim permanent:
0
E grad
div
Ki E 0
.
(4.17)
Pentru potenţialul electric (prima şi cea de-a doua ecuaţia din 4.17) există două tipuri de
condiţii :
- pe axele de simetrie (frontierele OA, OC şi AB) condiţii la limită de tip Neumann :
0 , pe OC şi AB şi 0 , pe OA.
z y
- la suprafaţa electrodului de ionizare şi la suprafaţa plăcii colectoare, condiţii de tip Dirichlet :
0 , la injector şi 0 , la placa colectoare.
unde 0 reprezintă potenţialul electric aplicat electrozilor de ionizare .
În ceea ce priveşte ecuaţia de conservare a sarcinii electrice (cea de-a treia ecuaţie din
(4.17), care este o ecuaţie de primul ordin, trebuie impusă o condiţie la limită. Atten [40] a arătat
că impunerea unei densităţii de sarcină la suprafaţa electrodului injector, este suficientă din punct
de vedere matematic, pentru ca problema sa fie corect formulată:
60
În acest paragraf vom examina determinarea efectivă a soluţiilor celor doua sisteme de
ecuaţii (electric şi mecanic). Astfel, se are în vedere utilizarea unor metode de calcul numerice
care să ofere suficientă precizie la nivelul unei celule elementare (scara d).
Pentru rezolvarea celor două sisteme de ecuaţii (cel mecanic şi cel electric, decuplate
unul de celălalt), s-au realizat două programe de calcul care utilizează tehnici de calcul numeric.
Pentru aceasta domeniul de calcul a fost discretizat prin utilizarea unui maiaj regula, reprezentat
în Figura 4.9. Deoarece suntem interesaţi de o soluţie la scară mare, presupunem că lamela
injectoare are o formă perfect rectangulară. Pasul reţelei discretizării este constant de-a lungul
celor două axe şi este notat cu Pasx pe direcţia Ox şi Pasy pe direcţia Oy. După cum se observă
în Figura 4.9, discretizarea domeniului este carteziană şi fiecare nod al maiajului este reperat prin
indicii (i,j). Valorile variabilelor sunt calculate în nodurile maiajului. De exemplu, pentru problema
electrică, în fiecare nod determinăm valorile potenţialului electric şi ale sarcinii spaţiale ionice.
Metoda de calcul a soluţiilor celor două sisteme este una iterativă - metoda aproximaţiilor
succesive.
y Pasx
A B
Ny=51
j
Pasy
0 x
i Nx=65
Figura 4.9. – Reprezentarea domeniului de calcul şi maiajului regulat. Aici, numărul total de
noduri este 3315 (ce corespunde a Nx=65 noduri pe direcţia Ox şi a Ny=51 de noduri pe direcţia
Oy.
Discretizarea ecuaţiilor
V I I
i 1, j Vi 1, j
2
Vi, Ij1 Vi, Ij1
Vi, Ij 1 Vi, Ij
,
2 1 2
Pasx 2 i , j 2 1 2 Vi, Ij
(4.19)
61
Pasy
unde: Vi , j reprezintă potenţialul electric în nodul (i,j), reprezintă raportul celor doi
Pasx
paşi iar reprezintă factorul de supra – relaxare care are o valoare optimă furnizată de Roache
[39].
Pentru a rezolva ecuaţia Poisson (sub forma sa discretă (4.19) ), cunoaşterea densităţii
de sarcină spaţială ionică i, j este necesară în fiecare nod. Apoi, discretizarea condiţiilor la
limite conduce la:
- i , j V0 la electrodul de emisie;
- Nx, j 0 la placa colectoare.
i , j
- pe alte frontiere, se impune o condiţie de simetrie: 0, ni , j fiind normala axei
ni , j
considerate.
i 1, j i 1, j i , j 1 i, j 1
E x i, j E y i, j . (4.20)
2 Pasx 2 Pasy
Utilizând ecuaţia 2 a sistemului 4.18, ecuaţia conservării sarcinii se scrie sub forma:
1
E grad 1 . (4.21)
Pentru a obţine o aproximare discretă stabilă a ecuaţiei conservării sarcinii, care este aici
de ordinul întâi, folosim metoda caracteristicilor [17,40]. Din cauza gradientului puternic al
potenţialului electric, ionii se deplasează de-a lungul liniilor de câmp (în domeniul de calcul,
1
E x 0 şi E y 0 . Notând m , ecuaţia 4.21 devine:
m m
Ex Ey 1. (4.22)
x y
62
(i-1,j) N Pasx M (i,j)
R1 Pasy
(i-1,j-1) P R2 Q (i,j-1)
Figura 4.10. - Cele două situaţii posibile ale caracteristicii la nivelul unei celule cunoscute a
maiajului.
Ey 1 1 Pasx
când , rezultă: E , (4.23) unde
Ex i, j R1 x i, j
Pasy
;
Pasx
1 1 Pasy
în caz contrar, i , j R2 Ey
i, j
. (4.24)
Printr-o interpolare liniară, plecând de la valori ale densităţii de sarcină în nodurile celulei,
se obţin relaţiile următoare pentru calculul R1 şi R 2 :
1 1 1 Pasy
1
R1 i, j 1 i 1, j 1 E y
. (4.25)
1 1 1 Pasx
1
R2 i 1, j i 1, j 1 E x
Sistemele (4.19) - (4.25) deduse din ecuaţiile Maxwell prezintă relaţii dependente unele
de altele. Pentru rezolvarea problemei am discretizat domeniul de calcul considerând un număr
total de 3315 noduri, ceea ce asigură o precizie bună şi care nu conduc la calcule extrem de lungi
în timp. Soluţia finală este determinată prin aproximatii succesive: sunt date I şi I şi
rezolvând ecuaţia Poisson ajungem la o nouă distribuţie a potenţialului şi câmpului, I 1 şi
I 1 . Utilizând metoda caracteristicilor, obţinem o distribuţie de sarcina ' I 1 . Noua
aproximare I 1 este obţinută prin interpolarea dintre I şi ' I 1 [39]:
63
Figura 4.11. – Distribuţia spaţială a Figura 4.12. Distribuţia sarcinii ionice spaţiale
potenţialului electric pentru 0 20kV şi pentru 0 20kV şi C 2,5 .
C 2,5
Utilizând distribuţiile câmpului electric şi sarcinii spaţiale ionice calculate anterior, acum
suntem în măsură de a rezolva ecuaţiile Navier-Stokes enunţate anterior.
64
electric şi sarcinii spaţiale ionice sunt independente de abscisa x a planului transversal considerat
(Figura 4.7). Astfel, problema considerată se rezumă în esenţă, la o problemă plană. Ipotezele
principale considerate sunt :
- fluidul este considerat incomprensibil, ipoteză care se justifică prin faptul că viteza
medie a gazului nu depăşeşte câţiva metri pe secundă (vezi formula (4.12) ) :
- problema are o simetrie plană, deci, pentru toate variabilele (exceptând presiunea p) :
0.
x
(4.28)
Figura care prezintă domeniul de calcul care corespunde secţiunii drepte a unei celule
convective a fost descrisă la începutul capitolului (Figura 4.8). Curgerea de aer în interiorul unei
asemenea celule este rezultatul fluxului principal, generat de diferenţa de presiune între intrarea
şi ieşirea din filtru, şi curgerea secundară generată de forţele electrice. Atâta timp cât potenţialul
electric aplicat electrozilor ionizanţi este nul, considerăm doar componenta curgerii gazoase
turbulente pe direcţia Ox (curgerea secundară fiind în acest caz inexistentă). Dacă aplicam un
potenţial electric, curgerea secundară devine importantă şi putem neglija fluctuaţiile de viteze la
scară mică. Câmpul de viteze se poate atunci scrie conform sistemului de ecuaţii (4.11).
Componentele (u,v,w) s-au presupus ca depinzând doar de y şi z ; ele caracterizează
mişcarea permanentă a gazului la scară d (u, v şi w sunt independente de x şi t). Turbulenţa la
scară mică a curgerii nu este luată în calcul.
Pentru calculul traiectoriilor particulelor însă, este necesară şi determinarea componentei
u a vitezei.
De aceea, rezolvarea primei ecuaţii din sistemul (4.9) a fost necesară. În acord cu
u
ipoteza făcută ( 0 ), această ecuaţie a rezultat ca fiind ecuaţia (4.17)
t
Pentru a integra acea ecuaţie cu un termen sursă de natură electrică (T/M), a fost realizat
un program de calcul care determină viteza gazului în fiecare punct al unei celule convective.
Acest câmp de viteze obţinut, va folosi la trasarea traiectoriilor particulelor după cum se va vedea
în figurile 4.14 – 4.18.
65
simetrie. Aici se observă clar faptul că ordinul de mărime al acestor viteze este acelaşi cu cel al
vitezei medii a curgerii principale.
Figura 4.14 prezintă distribuţia componentei axiale a vitezei u(y,z) la nivelul unei celule
convective. Se observă că parametrul T/M, care dă de fapt gradul de turbulenţă a curgerii, are o
influenţă importantă asupra distribuţiei acestei componente a vitezei. Se observă că, viteza axială
scade pe măsură ce se apropie de peretele colector. Pentru
@
D @
D
T/M = 500, maximul vitezei se află în centrul celulei convective.
v
2.5
2
m s w
-0.2
0
m s
z @
D
cm
1.5 -0.4
-0.6
1
@
D
-0.8
0.5
-1
0 y cm
0 1 2 3 4 0 0.25 0.5 0.75 1 1.25 1.5 1.75
60 60
50
50
40
40
30
30
20
20
10
10
0
0
10
1,4 m s
20 30 40
50
0 m s 0
0 10
1,2 m s 20 30 40
50
0 m s
a) b)
66
Figura 4.14. – Distribuţia componentei axiale a vitezei gazului pentru 0 20 kV,
C = 2,5 (abscisele şi ordonatele reprezintă liniile corespunzătoare maiajului). Pentru figura a) T/M
= 100 şi pentru figura b) T/M =500.
Aşa cum s-a prezentat în capitolul anterior, sarcina electrică acumulată de particule
reprezintă un factor esenţial în procesul de filtrare. În acelaşi timp, procesul de încărcare cu
sarcină electrică a particulelor într-un electrofiltru, este extrem de complex şi conduce la valori ale
sarcinii diferite pentru particule de diametre egale. Astfel, pentru fiecare clasă de diametre, vom
avea o distribuţie mai mare sau mai mică de sarcină. Acest fenomen are loc mai ales datorită
faptului că, de-a lungul traiectoriilor lor prin interiorul unui precipitator, particulele „vizitează” zone
diferite din punctul de vedere al densităţii de sarcină spaţială şi intensităţii câmpului electric.
În cele ce urmează, se va prezenta un model de calcul numeric care permite simularea
traiectoriilor particulelor, injectate aleatoriu într-o celulă convectivă.
Pentru a obţine distribuţia de sarcină a particulelor, este necesară definirea unui model
pentru traiectoriile particulelor. Principalele ipoteze considerate în modelul propus pentru
simularea numerică a traiectoriilor particulelor sunt următoarele:
67
- concentraţia particulelor este foarte slabă şi nu influenţează distribuţiile câmpului
electric şi sarcinii ionice spaţiale;
- structura curgerii gazului într-o celula convectivă se stabileşte după o distanţă foarte
mică faţă de intrarea electrofiltrului. Vom neglija această zonă de intrare, unde
convecţia într-un plan Oyz pleacă din zero (în x = 0) şi creşte până la valoarea de
saturaţie;
- ipoteza cea mai importantă şi, probabil, cea mai discutată, constă în neglijarea
efectului turbulenţei gazului la scară foarte mică. Totuşi, aşa cum s-a arătat
precedent, importanţa curgerii secundare a gazului este determinată în procesul de
încărcare cu sarcină a particulelor. Această mişcare a gazului la scara d este cea
care determină practic trecerea particulelor prin zone mai mult sau mai puţin
încărcate cu ioni, fapt ce este esenţial pentru procesele de încărcare şi colectare a
particulelor în electrofiltru.
În cazul transportului de particule într-un gaz, efectul gravitaţiei şi forţa de masă ajutată
de forţa Basset, pot fi neglijate [4]. Mai mult, deoarece este vorba de particule de diametre mici
(0,1 – 2 μm), putem neglija şi efectul Magnus [4] (rezultat din rotirea particulelor) cât şi forţa lui
Lift. Ecuaţia de mişcare a unei particule se poate astfel scrie foarte simplu:
dv p 1
mp q p E 3 g d p Ug vp , (5.1)
dt Cu d p
unde: v p şi m p reprezintă viteza şi masa particulei respective. În primele capitole, am văzut
că, timpii de relaxare sunt foarte mici (de exemplu, pentru o particula de 1 μm, p 0.01ms ).
Rezultă deci că, în absenţa câmpului electric, particulele cu taliile mai mici de câţiva micrometri
urmează liniile de curent fluid. Însă, atunci când particulele încărcate cu sarcină electrică trec
printr-o regiune în care există un câmp electric, ele vor avea o mişcare relativă în raport cu fluidul
portor. Deplasarea lor trece printr-o fază de accelerare (un regim tranzitoriu) până în momentul
când acumulează sarcina limită. Aceasta fază de accelerare este caracterizată de acelaşi timp de
relaxare p . Pentru o particulă de 1 μm, viteza limită va fi: v lim w E 0.3 m / s ; deci, într-un
timp p , particulele parcurg o distanţă 3 m în raport cu aerul, cu mult inferioară scărilor
specificate pentru precipitatoare. Putem deci considera că mişcarea particulelor în raport cu
fluidul portor este bine caracterizat de viteza lor limită (neglijăm astfel regimul tranzitoriu). În
această situaţie, viteza particulelor încărcate de efectul câmpului electric, se poate exprima prin
relaţia :
wE K p E , (5.2)
68
dx
dt
u x, y , z
qp
3 g d p
Cu d p E x x, y , z
qp
dy
dt
v x, y , z
3 g d p
Cu d p E y x, y, z . (5.3)
dz
dt
w x, y, z
qp
3 g d p
Cu d p E z x, y, z
dx*
dt *
u* x* , y* , z*
T
M
q*p E * x x* , y* , z*
dy*
dt *
v* x* , y* , z*
T
M
q*p E * y x* , y* , z* , (5.4)
dz*
dt *
w* x* , y* , z*
T
M
q*p E * z x* , y* , z*
unde valoarea de referinţă a sarcinii particulelor a fost considerată sarcina de saturaţie în câmpul
electric de intensitate medie 0 / d :
3 r
unde coeficientul se scrie: .
r 2
3
Cu d p . (5.6)
T
În (5.4), expresia măsoară importanţa mişcării induse de câmpul electric în
M
raport cu transportul convectiv al particulelor (antrenate de curgerea gazoasă).
Pentru a trasa traiectoriile particulelor vom folosi aceeaşi configuraţie simplă a filtrului
electrostatic (Figura 4.7). Astfel, până acum, dispunem de informaţii suficiente pentru a putea
studia traiectoriile particulelor şi evoluţia sarcinii electrice acumulată de acestea. Deoarece în
acest caz câmpul electric şi componentele vitezei gazului nu depind de x, sistemul de ecuaţii 5.4
devine:
dx*
dt *
u* y* , z *
dy*
dt *
v* y* , z * T
M
q*
p E*
y y* , z *
.
dz*
dt *
w* y* , z * T
M
q*
p E*
z y* , z *
(5.7)
69
La sistemul de ecuaţii anterior se adaugă şi ecuaţiile relative ale sarcinii particulelor
scrise sub formă adimensională [41]:
q*p E *
s*
si
q p E*
2
*
dq p
1
* E*
1
q*
p
a E
~
* ,
dt * 4 M E* G
dq* q* E*
p
a E
~
1
* E*
p
,
dt
* M G
exp
M
q*
p E*
si q*p E *
(5.8)
M e dp 1 0
unde: numărul adimensional G 0 cu M .
2 k T d Ki g
Condiţiile de simetrie explicate când s-au formulat problemele electrice şi mecanice (vezi
Capitolul 4) şi neglijarea turbulenţei, duc la consecinţele următoare: particulele nu pot traversa
planul de simetrie situat între două celule convective vecine. În acest caz, mişcarea particulelor în
interiorul unei celule este reprezentativă pentru tot ansamblul precipitatorului.
70
Capitolul 6. Rezultate numerice semnificative
Figurile 6.1 – 6.3 prezintă câteva exemple de traiectorii ale particulelor de diametru 0,5
μm şi evoluţia sarcinii lor în funcţie de timpul adimensional t*. Se observă că în funcţie de punctul
de intrare, traiectoriile particulelor sunt diferite. Când particulele intră în filtru într-un punct în care
densitatea de sarcină spaţială este mare iar câmpul electric este important, ele sunt colectate la o
distanţă relativ mică faţă de intrare. Din contră, dacă punctul de intrare este situat într-o zonă
centrală a celulei convective, traiectoriile sunt mai lungi şi au formă eliptică, impusă atât de
curgerea gazului cât şi de acţiunea forţelor electrice. În acest caz, sarcina de încărcare a
particulelor este mai redusă.
Figurile 6.4 şi 6.5 prezintă exemple de traiectorii ale particulelor de talii diferite. Se
observă că, sarcina electrică acumulată de particulele mici (d p = 0,2 μm) este net superioară
s
valorii q p . Această diferenţă se explică prin importanţa pe care o are fenomenul de difuzie în
procesul de încărcare cu sarcină a particulelor submicronice. Din contră, pentru particule cu
diametru superior valorii de 1 μm (Figura 4.17), mecanismul de încărcare prin câmp devine cel
s
dominant iar q p este puţin diferit de sarcina de saturaţie prin câmp q p . De asemenea, se
remarcă faptul că valorile maxime ale sarcinilor acumulate sunt în corelaţie cu talia particulelor:
cu cât diametrul particulelor este mai important, cu atât sarcina electrică acumulată este mai
mare.
Exemplele prezentate în figurile 6.1 – 6.5 arată importanţa curgerii secundare a gazului
în procesul de încărcare. Antrenate de gaz, particulele trec de mai multe ori prin zone situate în
vecinătatea lamei injectoare, acolo unde densitatea de sarcină spaţială ionică şi intensitatea
câmpului electric sunt foarte mari. Se observă că, la fiecare trecere prin zona respectivă, sarcina
electrică acumulată se măreşte lucru care conduce la creşterea forţei electrice care se exercită
asupra particulelor. Aceasta provoacă o creştere a amplitudinilor traiectoriilor în planul Oyz, ceea
ce conduce, în anumite cazuri, la captarea particulelor. Din punct de vedere calitativ, rămân totuşi
întrebări legate de validitatea acestor rezultate în cazul precipitatoarelor reale care utilizează ca
electrozi ionizanţi, tije cu vârfuri ionizante. În acest din urmă caz, injecţia de sarcină ionică nu
este uniformă în direcţia Ox, atât ρ cât şi E au variaţii periodice în funcţie de coordonata x.
Pentru a vedea exact modul de încărcare al particulelor cu sarcină precum şi eficacitatea
colectării au fost realizate mai multe simulări numerice ale traiectoriilor particulelor în urma cărora
au fost trasate graficele de mai jos.
71
20
*
x [u.r.]
qp
80
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
15 qp [e]
60 Sarcina limită acumulată
10
prin câmp qE
5 40
z* [u.r.]
0
0.4 20
0.3
0.2
0.1
0 0 t
* 0 0.5 1 1.5 2 2.5
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0
t* [u.r.]
* *
y = 0,06 u.r.; z = 0,05 u.r.
20
*
x [u.r.]
qp
60
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
72
20
qp
80
e
15 qp [e]
10 60
Sarcina limită acumulată
5 prin câmp qE
40
z* [u.r.]
0
0.4 20
0.3
0.2
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 8
t* [u.r.]
* *
y = 0,15 u.r.; z = 0,05 u.r.
Figura 6.1. – Traiectoriile particulelor de diametrul d p = 0,5 μm şi evoluţia sarcinii lor maxime
totale qp şi a sarcinii limită acumulate prin câmp qE în funcţie de timpul adimensional t* pentru
diferite poziţii de intrare (sarcina particulelor este exprimată în sarcină elementară).
20
x* [u.r.] qp
70
e Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
15 qp [e] 60 Sarcina limită acumulată
10 50 prin câmp qE
40
5
30
z*0[u.r.]
0.4 20
0.3
0.2 10
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 *
t [u.r.]
* *
y = 0,2 u.r.; z = 0,05 u.r.
20
x* [u.r.] qp
100
e
t* [u.r.]
y* = 0,25 u.r.; z* = 0,05 u.r.
x* [u.r.]
73
20
qp
80
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
15
qp [e] particula
10 60
Figura 6.2. – Traiectoriile particulelor de diametrul d p = 0,5 μm şi evoluţia sarcinii lor maxime
totale qp şi a sarcinii limită acumulate prin câmp qE în funcţie de timpul adimensional t* pentru
diferite poziţii de intrare (sarcina particulelor este exprimată în sarcină elementară).
20
x* [u.r.] qp
80
e Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
15
qp [e]
10 60
5
40
*
z [u.r.]
0 Sarcina limită acumulată
0.4 20 prin câmp qE
0.3
0.2
0.1
0 0 t
* 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 8 10 12
y [u.r.]
t* [u.r.]
y* = 0,35 u.r.; z* = 0,05 u.r.
15
20 x* [u.r.] qp
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
60
10
qp [e] Sarcina limită acumulată
5 40
z* [u.r.]
0
prin câmp qE
0.4 20
0.3
0.2
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 8
*
10
t [u.r.]
74
20
qp
e
15
60
10
qp [e]
5 40
z* [u.r.]
0
0.4 Sarcina limită acumulată
20
0.3 prin câmp qE
0.2
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 8
t* [u.r.]
10
* *
y = 0,422 u.r.; z = 0,05 u.r.
Figura 6.3. – Traiectoriile particulelor de diametrul d p = 0,5 μm şi evoluţia sarcinii lor maxime
totale qp şi a sarcinii limită acumulate prin câmp qE în funcţie de timpul adimensional t* pentru
diferite poziţii de intrare (sarcina particulelor este exprimată în sarcină elementară).
20
*
x [u.r.] qp
20
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
15 qp [e]
15
10
5
z* [u.r.] 10
20
*
x [u.r.]
qp
100
e
Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
15 80
10 qp [e]
60
*
5 Sarcina limită acumulată
z [u.r.] 40 prin câmp qE
0
0.4
0.3 20
0.2
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2.5 5 7.5 10 12.5 15 17.5
t* [u.r.]
dp = 0,6 μm
75
20
qp
175
e
15
150
10 qp [e]125
5 100
* Sarcina limită acumulată
z [u.r.]
0
75
prin câmp qE
0.4 50
0.3
0.2 25
0.1
0 0 t
* 0 2.5 5 7.5 10 12.5 * 15 17.5
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0
t [u.r.]
dp = 0,8 μm
Figura 6.4. – Traiectoriile particulelor submicronice (dp = 0,2; 0,4 şi 0,8 μm) şi evoluţia sarcinii lor
maxime totale qp şi a sarcinii limită acumulate prin câmp qE în funcţie de timpul adimensional t*
(sarcina particulelor este exprimată prin sarcina elementară) pentru punctul de intrare de
coordonate yp = 0,6 u.r. şi zp = 0,1 u.r.
20
x* [u.r.]
qp
e
t* [u.r.]
dp = 1 μm
20
x* [u.r.] qp
e Sarcina maximă totală qp
pe care o poate acumula
particula
500
15
400
10
qp [e]
5
300 Sarcina limită acumulată
z* [u.r.] prin câmp qE
0 200
0.4
0.3 100
0.2
0.1
0 0 t
* 0 2 4 6 8 10 12 14
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0
t* [u.r.]
dp = 1,5 μm
76
20
qp
e
15
600
10
qp [e]
* 5 400 Sarcina limită acumulată
z [u.r.] prin câmp qE
0
0.4 200
0.3
0.2
0.1
0 0 t
*
y [u.r.] 1 0.75 0.5 0.25 0 0 2 4 6 8 * 10
t [u.r.]
dp = 2 μm
Figura 6.5. – Traiectoriile particulelor submicronice (dp = 1; 1,5 şi 2 μm) şi evoluţia sarcinii lor
maxime totale qp şi a sarcinii limită acumulate prin câmp qE în funcţie de timpul adimensional t*
(sarcina particulelor este exprimată prin sarcina elementară) pentru punctul de intrare de
coordonate yp = 0,6 u.r. şi zp = 0,1 u.r.
1000
900 yp = 0.3 u.r, zp = 0.35 u.r.
Cochet
-19
600
qp ∙ (1.6 ∙ 10
500
400
300
200
100
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
dp[m]
Figura 6.6. – Variaţia sarcinii totale a particulelor în funcţie de diametrele acestora în puncte de
intrare de coordonate diferite.
77
25
xcolectare [u.r.] 20
15
yp = 0.5 u.r, zp = 0.35 u.r.
yp = 0.6 u.r, zp = 0.05 u.r.
yp = 0.5 u.r, zp = 0.05 u.r.
10 yp = 0.5 u.r, zp = 0.4 u.r.
yp = 0.05 u.r, zp = 0.2 u.r.
yp = 0.05 u.r, zp = 0.05 u.r.
5 yp = 0.6 u.r, zp = 0.35 u.r.
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
dp[ m]
1000
qp ∙ (1.6 ∙ 10-19) C
10
0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6
yp[u.r.]
78
diametre diferite. Se observă că, sarcina acumulată de particule creşte odată cu diametrul
acestora. De asemenea, pătrunderea particulelor cu dp > 1 μm în regiunea situată în vecinătatea
lamei injectoare, determină colectarea rapidă a acestora. În cazul particulelor submicronice însă,
randamentul de colectare nu variază semnificativ cu punctul de intrare în filtru. Din punct de
vedere al timpului necesar unei particule pentru a fi colectate, în cazul particulelor prezente iniţial
în zona de mijloc a precipitatorului (în planul Oyz), ce reprezintă zona centrală, timpul de
colectare este mult prea lung şi astfel particulele rămân necolectate. Făcând o comparaţie cu
modelul Cochet, se observă că, programul numeric utilizat conduce la obţinerea unor sarcini
electrice mai mici în cazul particulelor micronice şi mai mari în cazul celor submicronice.
Figura 6.8 reprezintă variaţia sarcinii totale a particulelor funcţie de punctul de intrare al
acestora în electrofiltru. Se observă cum, la acelaşi diametru, particulele se încarcă aproximativ
la fel de mult, indiferent de punctul de intrare (apropiat de placă sau de electrod). Totuşi,
particulele care intră mai aproape de electrod atât pe direcţia Oy cât şi Oz se încarcă mai
repede cu sarcină electrică şi sunt colectate mai repede decât cele de acelaşi diametru intrate în
alte zone ale celulei convective.
O altă observaţie ar fi aceea că, particulele submicronice se încarcă cu până la 10 ori mai
puţin decât cele micronice, având astfel şanse mai mici de a fi colectate.
79
particulele respective. Astfel, colectarea acestor particule depinde de probabilitatea ca acestea să
treacă printr-o zonă cu densitate mare de sarcină ionică. Cum în zona centrală a precipitatorului
densitatea de sarcină ionică nu este intensă, iar curgerea secundară este scăzută ca intensitate,
particulele care se găsesc în acea zonă vor fi în marea lor majoritate necolectate. O posibilitate
de creştere a randamentului de colectare ar fi aceea de a mări lungimea filtrului (particulele
având astfel mai mult timp să se încarce). Acest lucru ar duce însă la creşterea costurilor de
fabricaţie a filtrelor. Motivul pentru care particulele aflate în apropierea plăcii vor fi colectate, este
acela că zona respectivă este caracterizată de o viteză de curgere a gazului foarte mică, de o
intensitate a câmpului electric şi o densitate de sarcină ionică spaţială importante. Astfel, datorită
vitezei mici a gazului, particulele nu sunt antrenate pe axa Ox, ele având timp să se încarce fiind
apoi dirijate de câmpul electric spre placa colectoare. Se observă că pentru punctul de intrare y =
0,6 u.r, particulele care au diametrele cuprinse între 0,3 şi 0,6 μm sunt colectate la distanţe x mult
mai mari decât celelalte particule (de alte diametre).
Concluzii
A fost evidenţiat faptul că cele mai importante efecte care influenţează eficacitatea
colectării sunt cel al repartiţiei gazului, al depunerii de particule pe placa colectoare, al
concentraţiei de particule, al reantrenării particulelor şi al turbulenţei.
80
diametrele lor sunt inferioare valorii de 1 μm . Astfel, s-a observat că variaţia vitezei în funcţie de
diametrele particulelor are o valoare minimă pentru particulele cu diametrul egal cu 0,35 μm.
Pentru a înţelege modul în care particulele acumulează sarcină spre a fi captate, s-au
prezentat principalele mecanisme de încărcare: cel prin câmp şi cel prin difuzie. Se ştie că
particulele prezente într-un gaz sunt purtătoare de sarcină electrică acumulată datorită
fenomenelor de frecare, fie prin efect termic fie datorită radiaţiilor terestre naturale. Mărimea
sarcinilor electrice acumulate de o particulă depinde de proprietăţile intrinseci ale acesteia, dar şi
de câmpul electric existent în spaţiul considedrat. Aceste sarcini sunt mult prea mici pentru ca un
câmp electric aplicat din exterior să poată modifica trraiectoriile acestor particule. O acţiune
eficientă a unui câmp electric necesită ca particulele să posede o sarcină electrică cât se poate
de mare.
Această sarcină poate fi acumulată numai în cazul trecerii particulei printr-o zonă unde
există un câmp electric suficient de intens pentru a produce o ionizare puternică a gazului. Din
simulările numerice efectuate, s-a constatat că mecanismul de încărcare prin câmp este
preponderent pentru particule cu diametre superioare valorii de 1 μm iar cel prin difuzie pentru
particule cu diametru inferior 0,3 μm. În rest
(0,3-1 μm) ambele procese sunt importante.
Folosind acest program, am observat că traiectoriile particulelor au cel mai adesea forme
elicoidale cu diametre crescânde şi că, evoluţia temporală a sarcinii electrice a particulelor este
puternic influenţată de mişcarea secundară a gazului. În cazul distribuţiei bidimensionale a
câmpului electric şi a sarcinii spaţiale ionice, sarcina acumulată de particule este în funcţie de
trecerea particulelor respective prin vecinătatea electrodului ionizant.
Astfel, concluzia esenţială obţinută din acest studiu este aceea că particulele se încarcă
cu sarcină electrică atâta timp cât vizitează zone în care densitatea de sarcina ionică e
importantă. Un factor decisiv care determina trecerile repetate ale particulelor prin aceste zone îl
constituie curgerea secundară a gazului. Importanţa structurii curgerii gazului în interiorul
81
electrofiltrului este deci decisivă în ceea ce priveşte eficienţa de filtrare a unui astfel de
precipitator.
Bibliografie
[1] White H.J., Industrial electrostatic precipitation, Wesley Publishing Company, Inc., 1963.
[3] Bump, R.L., Electrostatic Precipitators in Industry.Chem. Eng., Janvier, 129-136, 1997.
[4] Tochon P., Etude numérique et expérimentale d’electrofiltres industriels, Thése de doctorat de
l’Université Joseph Fourier – Grenoble 1, 1997.
[5] Griesco, G. & Fortune, o. 1976 Flow modelling – key to more effective precipitation. Research
Cottrell Technical Bulletin TB202, Utility Gas Cleaning Division Brook Bound (New Jersey), 1-12.
[6] Oglesby S. & Nichols G.B., Electrostatic precipitation, Marcel Dekker Inc., 1978.
[7] Riehle, C., Basic theoretical operation of ESPs. Electrostatic precipitation, Chapman & Hall,
London, 1997.
[8] Dupuy J., Effect de couronne et champs ionisés. Revue Générale d’Electricité, 67,2, pp. 85-104,
1958.
82
[9] Medlin, A.J. Electrohydrodynamic Modelling of Fine Particule Collection in Electrostatic
Precipitators. Ph. D., University of New South Wales, 1998.
[10] Atten P., McCluskey M.J. & Lahjomri A.C., The electrohydronynamic origin of turbulence în
electristatic precipitator, IEEE Trans. Ind. Appl., Vol. IA23, (4) pp. 705-711, 1987.
[11] Cochet R., Lois de charge des fines particules (submicroniques). Etudes théoriques Contrôles
récents. Spectres de particule. Colloque Intern. no 102: „La physique des forces électrostatiques et leurs
applications”, pp. 331-338, CNRS, Paris, 1961.
[12] Leonard G., Mitchner M. & Self S.A., Particle transport în electrostatic precipitators. Atmospheric
environment. Vol. 14, pp. 1289-1299,1980.
[13] Khim K.D., Effects of non uniformities transport în electrostatic precipitators, Ph. D. Thesis,
Standford University, 1987.
[14] Llewelyn R.P., Two analytical solutions to the linear transport diffusion equation for a parallel plate
precipitator. Atmospheric environment. Vol. 16, no 12, pp. 2989-2997, 1982.
[15] Chassang P. & Minh H.H., Turbulence, Institut National Polytechnique, Toulouse, 1982.
[16] Self S.A., Khim K.D., Choi D.H. & Leach R., Effect of turbulence on precipitator performance,
Proceeding of the Third International Conference on Electrostatic Precipitation, Kyoto, pp. 249-264, 1984.
[17] Dumitran L.M., Collection des fines particules dans un depoussiereur electrostatique, 2001.
[18] Bernstein S. & Crowe C.T., Interaction between electrostatics and fluid dynamics în electrostatic
precipitators. Enviromental International, 6, pp.181-189, 1981.
[19] Lami E., Mattachini F. & Sala R., Modelling of particles deposition on the collecting plates of
electrostatic precipitators. Proceedings of 6th International Conference on Electrostatic Precipitation,
Budapest, pp. 160-165, 1996.
[20] Kallio G.A. & Stock D.E., Flow visualisation inside a wire-plate electrostatic precipitator. IEEE
Trans. Ind. Appl., Vol. IA26, no 3, pp. 503-514, 1990.
[21] Yamamoto T. & Sparks L.E., Numerical simulation of three-dimensional tulf corona and
electrohydrodynamics. IEEE Trans. Ind. Appl., IA-22, (5), pp. 880-885, 1986.
[22] Yamamoto T. & Velkoff H.R., Electrohydrodynamics în an electrostatic precipitator. J. Fluid Mech.,
108, pp. 1-18, 1981.
[23] Yabe A., Mori Y. & Hijikata K., EHD study of corona wire between wire and plate electrodes. AIAA
Journal, 16, (4), pp. 340-345, 1977.
83
[24] Smith W.B. & McDonald J.R., Development of a theory for the charging of particles by unipolars
ions. Journal Aerosol Science, pp. 151-166,1976.
[25] McDonald J.R., A mathematical model of electrostatic precipitators. Southern Research Institute,
Alabama, EPA report 680022114, 1976.
[26] Lawless P.A. & Altman R.F., ESPM : an advanced electrostatic precipitator model. IEEE Industry
Appl. Şoc. 29th annual meeting, Denver, pp. 1519-1526, 2-5 oct. 1994.
[27] Tochon P., Etude théorique d’épurateurs électriques, Rapport technique, 1995.
[28] Bădărău E. & Popescu I., Gaze Ionizate. Descărcări electrice în gaze. Editura Tehnică, Bucureşti,
1965.
[29] Durand E., Electrostatique, Tome III, Méthodes de calcul – Dielectriques, Ed. Masson,1966 Durand
E., Electrostatique, Tome II, Problème généraux – Conducteurs, Ed. Masson,1966.
[30] Cochet R., Lois de charge des fines particules (submicroniques). Etudes théoriques – Contrôles
récents. Spectres de particule. Colloque Intern. no 102: „La physique des forces électrostatiques et leurs
applications”, pp. 331-338, CNRS, Paris, 1961.
[31] Pauthenier M. & Moreau-Hanot M., La charge des particules sphériques dans un champ ionisé.
Ournal de Physique et de Radium, 3, pp. 590-613, 1932.
[32] Pauthenier M. & Guillien R., Etude électromécanique de la charge limite d’une sphère conductrice
dans un champ électrique ionisé. C. R. A. S. Paris, 195, pp. 115-116, 1932.
[33] Brigard, J., Physique des aerosols, Rapport C.E.A. R-4831, 1977.
[34] Liu, B.H. Y. & Pui, D.H.Y., On unipolar diffusion charging of aerosol în the continuum regime.
Journal of colloid an interface science, Vol. 58, (1), pp. 142-149, 1977.
[35] Hewitt G.W., The charging of small particles for electrostatic precipitators. AIEE Transactions, 76,
pp. 300-306, 1957.
[36] Leonard, G.L., Mitchner, M. & Self, S.A. An experimental study of the electrohydrodynamic flow in
electrostatic precipitators. Journal Fluid Mech., Vol. 127, p. 123-140, 1983.
[38] Kallio S.J. and Stock D.E., Flow visualisation inside a wire-plate electrostatic precipitator, IEEE
Trans. on industry application, Vol. 26, No. 3, p. 503-514, 1990.
[39] Roache, P.J. Computational Fluid Dynamics. Hermosa Publishers, Albuquerque, 1972.
84
[40] Atten P., Etude mathématique du problème du champ électrique affecté par un flux permanent
d’ions unipolaires et application à la théorie de la sonde froide. Thèse d’Etat, Université de Grenoble, 1969.
[41] Lawless, P.A. and Sparks, L.E., Modelling particulate charging in epss., IEEE Trans. on industry
application, Vol. 24, No. 5, p. 922 - 927, 1988.
[42] Larsen, P.S. & Sorensen, S.K. Effect of secondary flows and turbulence on electrostatic precipitator
efficiency. Athmospheric Environment, 18(10), p. 1963-1967, 1984.
85