Sunteți pe pagina 1din 16

PSIHOLOGIA GRUPULUI SI CREATIVITATEA ACESTUIA

CLASA DE ELEVI CA GRUP SOCIAL

1.CARACTERISTICI GENERALE
Pentru o mai bună studiere a fenomenelor care se petrec în interiorul claselor de
elevi şi, mai ales, a influenţelor acestor fenomene asupra evoluţiei personalităţii copiilor,
s-a recurs la o abordare din perspectiva sociologiei şi a psihologiei sociale. S-.a ajuns
astfel la aocierea clasei de elevi cu grupul social, şi anume cu grupul social mic.
Raportarea clasei de elevi la grupul social mic se bazează pe similitudinile
sesizabile între cele două grupări umane. Studiind definiţiile date grupului social se
constată că elemntele definitorii acestuia sunt caracteristice şi grupurilor şcolare. Astfel,
în 1950 Homans definea grupul ca fiind “un număr de persoane care comunică unii cu
alţii în spaţiu şi timp, în poziţia faţă în faţă.” (Caluschi, M.)
În 1974, Adrian Neculau definea grupul drept “un ansamblu de persoane aflate în
interrelaţii în vederea atingerii unui scop şi diferenţiindu-se după funcţii saiu sarcini.”
Psihologul Mielu Zlate, preocupat de problematica grupurilor sociale în general şi
de cea a grupurilor şcolare în special, a stabilit drept definiţie a grupurilor-clase de elevi
aceea de “ansambluri de indivizi (elevi), constituite istoric, între care există diverse tipuri
de interacţiune şi relaţii comune determinate”.(Iucu, R.) Adrian Neculau se raportează la
clasa de elevi ca la “un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membri egali
între ei (elevii), şi dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate,
oficial, de tipul sarcinii şi de normele de funcţionare.”
Clasa de elevi este astfel un grup social cu importanţă esenţială pentru elev care
respectă normele de constituire şi de funcţionare ale oricărui grup social şi în care fiecare
se integrează prin intermediul mecanismelor socializării, integrarea fiind necesară unei
bune desfăşurări a activităţii şcolare în ansamblu.
De altfel, clasei de elevi nu-i lipseşte nici unul dintre elementele definitorii
oricărui grup social mic: scopul comun tuturor membrilor, interacţiunea directă a
membrilor, o istorie (un trecut). Pornind de la aceste considerente, clasa de elevi poate fi
categorizată în funcţie de citeriile utilizate în clasificarea grupurilor sociale ca fiind:

1
 grup formal – fiind organizat oficial, după reguli stabilite din exterior, după norme şi
regulamente impuse;
 grup primar – deoarece presupune un ansamblu redus de indivizi ce stabilesc relaţii
faţă în faţă şi aderă la valori sociale comune;
 grup mic – presupune un număr redus de indivizi;
 grup educativ – urmăreşte transmiterea valorilor culturale.
Apartenenţa clasei de elevi la toate aceste categorii de grup social dă posibilitate
determinării unui tablou unitar cu privire la structura unei clase de elevi, dinamica internă
a acesteia, interacţiunea existentă între grup şi personalitatea fiecărui elev în parte. Clasa
de elevi este un mijloc esenţial de socializare a copilului şi de pregătire a acestuia pentru
integrarea la nivelul societăţii în ansamblu. Este cadrul potrivit de satisfacere a
trebuinţelor de afiliere ale elevului, a trebuinţelor de stimă şi statut dar şi de autorealizare,
iar nivelul de aspiraţie creşte. Se conturează astfel, în paralel cu identitatea de grup şi cu
sentimentul apartenenţei, identitatea de sine.
Funcţionarea grupului-clasă poate fi uşor determinată printr-o stabilire a
caracteristicilor generale ale clasei de elevi ca grup social:
 talia sau numărul de membri, întinderea – se consideră ca fiind ideal un număr
de 20-22 elevi, dar, în general, numărul fluctuează între 25 şi 30 de elevi;
 interacţiunea directă, faţă în faţă – se stabileşte nu numai un număr mare de
relaţii directe între elevi ci şi foarte variate sub raportul intensităţii şi al
conţinutului;
 scopurile comune – sunt stabilite atât pe termen lung cât şi pe termen scurt şi
sunt legate de procesul educativ şi de scopurile instrucţiei şcolare; prin
conştientizarea acestora de către elevi ele pot deveni motorul dezvoltării
grupului pe perioada şcolarităţii;
 structura – se delimitează în timp status-ul şi rolul fiecărui membru în cadrul
grupului; se constituie iniţial o structură formală, impusă de cele mai multe
ori de cadrul didactic(mai ales la clasele primare) în care fiecare elev este în
mod oficial “numit” să deţină o anumită poziţie la nivelul grupului-clasă, iar
pe măsură ce se construieşte o istorie comună a membrilor grupului şi relaţiile
dintre aceştia se bazează pe intercunoaştere, se instituie o structură informală

2
ce reflectă în mod real relaţiile dintre elevii clasei şi poziţia pe care o ocupă în
mod real fiecare în funcţie de competenţe şi indice de sociabilitate;
 compoziţia şi organizarea – rezultă din interacţiunea celorlalte caracteristici
ale grupului şi indică gradul de omogenitate sau de eterogenitate al grupului;
clasa deelevi este în general u grup omogen sub aspectul vârstei, nivelului
anterior de pregătire şcolară, nivel de dezvoltare psihofizică, dar poate fi
considerată eterogenă ca şi apartenenţă socială a membrilor, religioasă şi
uneori chiar etnică, sau ca caracteristici indiviaduale de personalitate ale
elevilor.
 coeziunea – gradul de unitate al clase de elevi este dependent în mare măsură
de felul în care cadrul didactic ca manager şcolar reuşeşte să ofere copiilor
elementele de sprijin în menţinerea unor legături strânse, dar şi de “vechimea”
grupului-clasă, de existenţa unui trecut comun al membrilor, de gradul de
omogenitate a grupului, dar şi de internalizarea unor norme acceptate ca fiind
comune tuturor; ea se exprimă prin existenţa unui sentiment de apartenenţă, în
trecerea în plan verbal de la referirea la “eu” la referirea la “noi”, obligând pe
cei care nu se “aliniază” să respecte normele şi ritmul de lucru al grupului
printr-o presiune tacită. Coeziunea oferă elevilor clasei o eficienţă sporită în
activitate şi capacitatea de a depăşi uşor momentele dificile;
 sintalitatea – personalitatea grupului se conturează în timp şi implică
existenţa nor norme care reglementează viaţa grupului, a unor reprezentări
comune, a unei memorii a grupului-clasă şi a unor acţiuni comune, de grup,
care toate împreună determină o conduită specifică grupului care-l diferenţiază
în raport cu celelalte clase de elevi; desemnează clasa de elevi ca ansamblu
dinamic sub raport structural-funcşional, relaţional, interacţional, de climat şi
de atmosferă axiologică;
 autonomia sau dependenţa – se raportează mai ales la celelalte grupuri-clasă
din şcoala în care funcţionează sau la cadrele didactice implicate în
managementul clasei respective şi are în vedere angajarea clasei în mod
inependent sau nu faţă de scopurile altora;

3
 conformismul sau nonconformismul membrilor – există clase ai căror elevi
respectă foarte uşor normele pe care grupul le impune şi clase în care
respectarea acestora presupune o “luptă” continuă a membrilor, în care este
implicat adesea şi cadrul didactic manager al grupului;
 stabilitatea sau instabilitatea – la nivelul grupurilor şcolare stabilitatea este
destul de mare pe durata unui ciclu de şcolaritate, modificările intervenite
fiind foarte reduse; calitatea însă de grup formal a clasei şcolare face ca
stabilitatea acesteia să fie strict determinată instituţional;
 permeabilitatea sau impermeabilitatea - disponibilitatea clasei de accepta
uşor sau nu noi membri depinde în mare măsură de atitudinea pe care o
formează în acest sens managerul şcolar, dar şi de gradul de coeziune a
grupului şi de stabilitatea acestuia, dar şi de normele interne, mai ales cele
informale, care funcţionează la nivel de grup;
 normativitatea – normele apar ca norme de conduită recunoscute şi acceptate
de toţi membrii clasei şi prescriu modele de comportament, având rol de
reglare şi de evaluare a grupului; există norme de tip constitutiv ( referitoare la
activitatea de învăţare), norme instituţionale (referitoare la specificul
instituţiei), dar şi norme implicite, subînţelese şi explicite; normativitatea
influenţează atitudinea elevilor faţă de învăţătură şi faţă de întreaga activitate
din şcoală în ansamblu.
Tuturor acestor caracteristici li se adaugă şi altele, văzute ca procese de grup şi
consemnate de Adrian Neculau şi Mielu Zlate şi reluate de Andrei Cosmovici , ce oferă o
imagine mult mai completă asupra clasei de elevi din punctul de vedere al fenomenelor
psihosociale din interiorul său.
Se consideră foarte important pentru clasă procesul de realizare a sarcinii,
aceasta fiind considerată ca fiind strict necesară pentru atingerea scopului grupului. Ea îi
motivează pe membrii grupului să depună eforturi pentru realizare dar important este ca
aceasta să fie precis formulată. Predominant, sarcinile clasei de elevi sunt sarcini de
învăţare, dar nu se limitează la această categorie.
Unul dintre procesele dominante în activitatea clasei de elevi îl constituie cel de
comunicare, proces de care depinde şi realizarea sarcinii de către elevi. Nu trebuie uitat

4
faptul că orice clasă de elevi este constituită tocmai în scopul desfăşurării unui proces
educativ iar acesta se bazează pe însuşi actul comunicării, în afara căruia nu se poate
realiza. Se dezvoltă la nivelul fiecărui grup clasă adevărate reţele de comunicare ce
antrenează pe toţi elevii clasei dar şi pe cadrul didactic ce lucrează cu clasa. Există reţele
centralizate şi reţele descentralizate, acestea structurându-se diferit în funcţie de gradul de
complexitate a sarcinii.
Nu sunt neglijabile nici procesele de natură afectivă care însoţesc viaţa clasei de
elevi, esenţială fiind atracţia interpersonală în clasa de elevi. Aceasta e un factor al
coeziunii grupului, dar şi o sursă de satisfacţie personală, de succes şcolar. Atracţia
interpersonală este influenţată de o serie de factori, dintre aceştia făcând parte:
- proximitatea – manifestată ca “preferinţă pentru persoanele care îşi desfăşoară
activitatea în apropierea noastră; colegii de bancă şi colegii aflaţi în vecinătate au
posibilitatea de a se integra în interacţiuni puternice.” (Iucu, R.)
- similaritatea – implică o asociere a persoanelor pe criterii de afinitate, de aptitudini
şi interese comune, ceea e favorizează în mare măsură comunicarea; cu cât clasa de
elevi va avea o istorie comună mai îndelungată şi un grad mai ridicat de omogenitate
cu atât similarităţile dintre membrii grupului-clasă vor creşte din punct de vedere
calitativ şi cantitativ.
- complementaritatea – implică manifestarea atracţiei interpersonale pe baza
identificării unor diade de elemente complementare, de trăsături individuale care
există doar la unul din partenerii de relaţie dar completează perfect relaţia şi
echilibrează comunicarea şi activitatea desfăşurată în comun.
Cunoaşterea sistemului de relaţii de atractivitate din clasa de elevi este importantă
pentru o bună determinare a sensurilor în care se produce comunicarea, a structurii
grupului şi a modului în care se produc influenţe diverse, astfel încât elevii cu potenţial
de lider, cu potenţial organizatoric să fie valorificaţi iar cei cu dificultăţi de integrare să
fie identificaţi şi stimulaţi pentru participare la viaţa de grup.
Îndeplinirea de către toţi membrii grupului-clasă a unui ansamblu de sarcini
determină conturarea rolurilor ce se atribuie fiecărui elev în funcţie de resursele
personale ale fiecăruia.

5
Pornind de la aceste realităţi ale grupului-clasă nu trebuie trecut cu vederea
fenomenul de influenţă în cadrul grupului care presupune dezvoltarea, pe baza relaţiilor
şi interacţiunilor din interiorul grupului, a unui sistem unitar de norme şi valori valabil pe
termen lung. Relaţiile de influenţare se bazează pe ierarhia ce funcţionează la nivel de
grup şi implică internalizarea unor conduite ca rezultata al fenomenului de facilitare
socială, pe care doar grupul o poate determina. Simpla prezenţă a celorlalţi membri, a
colegilor, la realizarea unei activităţi schimbă poziţia faţă de activitate, modalitatea de
abordare şi, mai ales, motivaţia.

2. FUNCŢII ALE CLASEI DE ELEVI CA GRUP SOCIAL


Faptul că teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei au căzut de acord că
organizarea pe clase a procesului de învăţământ este cea mai eficientă modalitate de
organizare a elevilor dovedeşte faptul că şi din punct de vedere psihosocial clasa îşi
îndeplineşte funcţionalitatea necesară actului didactic. Evident, grupul-clasă va îndeplini
toate funcţiile specifice grupurilor mici , funcţii ce îi aparţin în virtutea constituirii sale ca
grupare umană:
 funcţia de integrare socială şi de dominare – se referă la faptul că în cadrul oricărui
grup, deci şi în cadrul clasei de elevi, fiecare individ joacă un anume rol prin care îşi
afirmă personalitatea iar grupul oferă astfel posibilitatea satisfacerii trebuinţelor de
afirmare, de exercitare a puterii, dar şi de participare la activităţi comune;
 funcţia de satisfacere diferenţiată – porneşte de la organizarea ierarhică a grupului
care determină şi structurarea de nevoi diferenţiate ale membrilor dar oferă şi ocazii
de satisfacere diferenţiată a acestor nevoi;
 funcţia de creare de noi trebuinţe – evidenţiază ideea că influenţa grupului asupra
individului se extinde până la crearea de nevoi noi, legate atât de propria persoană cât
şi de grup în ansamblu;
 funcţia de securitate – are în vedere crearea unui cadru afectiv în interiorul grupului
ce oferă confort afectiv, protecţie şi siguranţă fiecărui membru;
 funcţia de reglare a relaţiilor dintre membri – e generată de nevoia unei coeziuni
interne pe care o resimt toţi membrii unei grupări umane, nevoia de recunoaştere

6
colectivă şi de confort interpersonal, nevoi pe care grupul le poate satisface datorită
climatului intern pe care îl generează;
 funcţia de reglare a relaţiilor intraindividuale – în sensul armonizării cu propria
persoană, al oferirii posibilităţii de autocunoaştere şi a celei de satisfacere a
trebuinţelor de autorealizare, de stimă şi statut.
Nu trebuie uitate valenţele formativ-educative ale grupului, aşa încât pot fi
identificate şi alte funcţii ale grupului-clasă de elevi:
 funcţia de socializare – în sensul formării de comportamente şi atitudini
prosociale necesare viitoarei integrări a adultului în societate;
 funcţia educativă – în sensul formării unei conduite şi conştiinţe moral-
civice, al formării unor trăsături pozitive de personalitate, al cultivării
calităţilor voinţei, atenţiei, a unor aptitudini,;
 funcţia formativă – în sensul dezvoltării proceselor şi capacităţilor de
cunoaştere, al stimulării inteligenţei şi creativităţii;
 funcţia informativă – în sensul considerării grupului-clasă drept sursă de noi
informaţii, de noi achiziţii în planul cunoaşterii.
Toate aceste funcţii se constituie de fapt o dată în plus ca argumente în favoarea
desfăşurării procesului instructiv-educativ cu colective de elevi, colective ce aduc un plus
în ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea personalităţii fiecărui copil în parte. Grupul
este atât cadrul perfect de manifestare plenară a personalităţii fiecărui copil cât şi mijlocul
cel mai potrivit de stimulare a progresului acesteia.

3. METODE DE CERCETARE ŞI CUNOAŞTERE A CLASEI DE ELEVI CA GRUP


SOCIAL

Cunoaşterea grupului de elevi, a clasei trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar


al activităţii cadrului didactic. Acest lucru este important din perspectiva elaborării unor
strategii didactice particularizate la clasă, a intervenţiei în cazul unor situaţii de criză în
clasa de elevi, a speculării relaţiilor interpersonale pentru optimizarea actului didactic,
dar şi pentru determinare acelor copii care au nevoie de ajutor pentru stimularea unor

7
dimensiuni ale personalităţii, pentru valorificare lor sau pentru creare unor mecanisme de
adaptare socială care le sunt deficitare.
În cadrul psihologiei sociale există anumite metode consacrate de cercetare a
grupului, metode aplicate cu succes şi în studierea clasei de elevi ca grup social. Cele mai
des practicate dintre aceste metode ar fi: metodele şi tehnicile sociometrice,
experimentul psihosocial, observaţia psihosocială, ancheta psihosocială, aprecierea
obiectivă a personalităţii, organigrama, sociodrama.

Metodele şi tehnicile sociometrice


În această categorie se încadrează testul sociometric, matricea sociometrică şi
sociograma.
Testul sociometric constă într-o serie de întrebări care vizează opţiunile elevilor
cu privire la colaborarea cu colegii de clasă în situaţii foarte diverse, întrebările fiind
grupate în perechi iar fiecare pereche vizând aceeaşi situaţie în raport cu care trebuie
exprimate alegeri şi respingeri.
Aplicarea lui duce la :
 Determinarea locului ce-l ocupă individul în cadru relaţiilor interpersonale din
grup (apreciat, popular, izolat, respins, ignorat etc.);
 Detectarea structurii psihosociale globale a grupului, cu eventualele lui
substructuri, centre de influenţă, grade de coeziune, capacitate de autocontrol.
Eficienţa şi valoarea aplicării testului sociometric depinde de buna formulare a
întrebărilor şi de alegerea inspirată a situaţiilor în raport cu care elevii trebuie să exprime
alegerile şi respingerile
Este bine ca anterior aplicării testelor să se realizeze şi anchete sociologice care să-i
familiarizeze pe elevi cu chestionarea lor în legătură cu relaţiile dintre ei şi să-i determine
astfel să fie cât mai sinceri în exprimarea opţiunilor.
Matricea sociometrică (sociomatricea) constă într-un tabel cu dublă intrare în
care atât pe verticală cât şi pe orizontală sunt plasaţi toţi elevii clasei iar în interior vor fi
consemnate alegerile şi respingerile exprimate unii în raport cu ceilalţi. Pe orizontală sunt
consemnate alegerile şi respingerile emise, iar pe verticală alegerile şi respingerile
primite. se pot calcula pe această bază indicatori sociometrici ce oferă informaţii cu

8
privire la statusul sociometric al fiecărui elev din clasă, ca joc al atracţiilor şi
respingerilor prevăzute de subiect, asupra expansiunii afective percepute (indicator de
transparenţă socială), rezultat di „ghicirea” de către fiecare subiect a posibililor parteneri
ce se cred atraşi sau respinşi, cu privire la posibilele disonanţe sociometrice a grupului, cu
privire la gradul de coeziune a grupului.
Calcularea indicatorilor sociometrici pentru fiecare elev în parte se face după
formula:

x
I = x 100
(N-1)xC

unde: I – indicatorul sociometric, X – datele expansiuni sau incluziunii (valoarea lui X


este dată de alegerile exprimate, respingerile exprimate, alegerile primite, respingerile
primite); N – numărul elevilor din grup; C – numărul de întrebări.
Sociograma reprezintă o tehnică sociometrică ce constă în prezentarea datelor
obţinute prin testele sociometrice şi matrici sociometrice aplicate la clasa de elevi.
Presupune prezentarea sub formă grafică a alegerilor şi respingerilor elevilor ce se
constituie ca o „hartă” a intereselor şi obiectivelor comune, a intensităţii interacţiunii
membrilor grupului, a gradului de coeziune şi apartenenţă la grup, a configuraţiei
relaţiilor preferenţiale, se determină astfel foarte uşor structura internă a grupului, liderul
sau liderii clasei, subgrupuri care funcţionează în interior, marginalizaţii din cadrul
grupului-clasă. Se pot alcătui sociograme individuale dar şi colective, fie sub forma unor
cercuri concentrice, unde fiecare cerc reprezintă o treaptă în ceea ce priveşte gradul de
acceptare sau de respingere, sau simplu, sub forma unor simple hărţi. Sociogramele pot
reflecta fie situaţia de ansamblu, fie doar reciprocităţile (pozitive sau negative), fie doar
alegerile sau respingerile unilaterale. Indiferent la ce aspecte se opreşte sociograma oferă
o oglindă reprezentativă pentru sistemul de relaţii interpersonale de la nivelul clasei de
elevi.

9
Observaţia psihosocială
La nivelul grupului şcolar observaţia poate fi aplicată cu succes de către cadrul
didactic având în vedere faptul că nu presupune nici un fel de intervenţie din partea
cercetătorului ci doar înregistrarea cât mai fidelă a felului în care se derulează viaţa
grupului în condiţii naturale. Poate să se realizeze o observaţie directă, participativă în
raport cu activităţile clasei de elevi sau o observaţie indirectă, axată pe studierea
produselor activităţii elevilor, eventual chiar ale unor activităţi de grup.
Observaţia participativă este cea mai eficientă datorită posibilităţii urmăririi din
interior a fenomenelor de grup.

Experimentul psihosocial
Acesta presupune provocarea unor fenomene la nivelul grupului menite a
optimiza activitatea grupului. Implică stabilirea unor ipoteze, a unui , a unor grupuri
şcolare experimentale şi martor program de investigare, a unor instrumente de urmărire şi
înregistrare a efectelor modificărilor introduse. Se pot utiliza în cadrul experimentului,
drept procedee, chestionare, observaţia, ancheta.

Sociodrama
Reprezintă o modalitate sociometrică utilizată atât în studierea grupurilor cât şi în
psihoterapia grupului de elevi şi presupune improvizarea unui scenariu social, pe o temă
dată, în care fiecare subiect primeşte câte un rol social spre interpretare. Astfel, fiecare
elev se va afla în postura de a conştientiza ce presupune fiecare rol social din punct de
vedere comportamental, dar poate şi identifica posibilele cauze ale unor tensiuni în cadrul
relaţiilor de grup. De asemenea, cadrul didactic poate identifica eventuale măsuri
ameliorative şi chiar terapeutice necesare îmbunătăţirii relaţiilor de grup. Poate îmbrăca
forma unui joc dramatic ce poate chiar determin punerea în evidenţă a unor conflicte de
grup, simpatii şi antipatii.

Ancheta psihosocială pe bază de chestionar


Presupune o serie de întrebări, sau chiar imagini grafice, cu valoare de stimuli
intelectuali şi afectivi ce se inserează pe un formular la care membrii grupului dau

10
răspunsuri în formă scrisă sau orală. Aceste răspunsuri sunt analizate de pe bază de grilă
sau alte sisteme de evaluare şi se prelucrează şi interpretează în maniere diferite (grafice,
tabele, diagrame, coeficienţi).

Aprecierea obiectivă a personalităţii


Metoda iniţiată de Gh. Zapan este folosită pentru studierea performanţelor
membrilor grupului şi a trăsăturilor lor de personalitate. Se poate aplica doar la grupurile
care au deja o „istorie” comună pentru că implică o cunoaştere reciprocă a membrilor şi
existenţa deja a unor percepţii sociale reciproce. Aplicarea acestei metode presupune
parcurgerea a trei etape:
1. consemnarea aprecierilor emise asupra performanţelor proprii, ca şi a
celorlalţi, înainte de a se derula anumite activităţi sau a se aplica anumite
probe;
2. efectuarea de aprecieri privind rezultatele colegilor la diferite activităţi sau
probe şi ierarhizarea colegilor în funcţie de aceste rezultate;
3. corelarea celor două ierarhii.
Cu cât ierarhia exprimă mai exact însuşirile existente cu atât aprecierea este mai
obiectivă. Metoda implică timp şi un mare grad de implicare din partea elevilor.

Acestea nu sunt singurele metode utilizabile în cunoaşterea grupului de elevi dar


sunt cu siguranţă cele mai la îndemâna cadrului didactic ce lucrează cu clasa. Se poate
apela, în cazurile fericite în care există, la consilierul şcolar care poate aduce un plus de
informaţie cu privire la fenomenele sociale din interiorul grupului, iar aceste date oferă o
bază reală pentru o mai bună proiectare a activităţii didactice şi a întregii activităţi
educative cu clasa de elevi.

3. Cunoaşterea elevului prin intermediul grupului-clasă


Învăţământul românesc, în demersul său de modernizare, manifestă preocupări
inclusiv pentru realizarea unei educaţii integrate, a unei educaţii care să asigure în mod
real egalizarea şanselor tuturor copiilor prin educaţie. Integrarea copiilor cu nevoi
educative în şcoala de masă reprezintă un obiectiv prioritar la nivelul politicii

11
educaţionale actuale astfel încât demersurile întreprinse în acest sens sunt multiple şi
foarte variate. Bineînţeles că problema este foarte complexă, pornind de la identificarea
copiilor cu nevoi educative speciale până la elaborarea celei mai pertinente strategii de
integrare în raport cu cazuistica în domeniu.
Fiecare copil în parte reprezintă o entitate cu particularităţi specifice, cu o anume
simptomatologie şi cu o receptivitate deosebită la anumite strategii de lucru. De aceea,
important este a se descoperi exact ceea ce îl deosebeşte pe fiecare copil în parte de
ceilalţi, a se observa şi interpreta conduitele fiecăruia, deci a-l cunoaşte pe copil.
Cunoaşterea psihopedagogică a copilului nu este nici pe departe o problema nouă iar
cadrele didactice de la toate nivelurile învăţământului preuniversitar desfăşoară o
activitatea constantă în acest sens. E necesară însă o redimensionare a acestei activităţi şi
din perspectiva cunoaşterii copilului pentru a-i determina aptitudinile deosebite, talentele
dar şi dificultăţile pe care le întâmpină cu cauzalitatea lor specifică.
Cunoaşterea elevului este văzută, conform Dicţionarului de termeni pedagogici al
lui Sorin Cristea, ca o activitate de investigare ştiinţifică a resurselor existente la nivelul
personalităţii elevilor, activitate proiectată şi realizată de către cadrul didactic în mod
independent sau cu sprijinul unor factori specializaţi: profesori-consilieri, profesori-
logopezi, profesori-cercetători.
Bineînţeles că această activitate urmăreşte în primul rând scopuri pedagogice
legate de evidenţierea nivelului de dezvoltare psihică, fizică şi socială a elevului, în
raport cu standardele vârstei psihologice şi ale treptei şcolare, a nivelului de cunoştinţe
dobândite în raport cu obiectivele propuse, şi apoi, dar nu în al doilea rând, stabilirea
strategiilor de educaţie şi instruire adaptate la situaţia concretă a fiecărui elev.
Prin cunoaşterea fiecărui elev în parte se asigură premisele tratării individualizate
şi diferenţiate a elevilor, însă nu trebuie pierdut din vedere faptul orice copil se integrează
într-o comunitate şcolară, într-un grup-clasă care oferă ocazii variate de manifestare. Ion
Holban consideră că într-un cerc lărgit de relaţii solicitările sunt mult mai diverse, ceea ce
permite apariţia în conduita elevului a unor forme de manifestare de natură diferenţiată.
Privind copilul în acest context – al grupului din care face parte la nivelul şcolii – este
important ca activitatea de cunoaştere a copilului să se extindă şi asupra studiului
relaţiilor sale sociale. Integrarea elevului în grupul-clasă, interpretarea unui rol social şi

12
crearea uni statut sunt dependente de particularităţile psihologice ale fiecărui copil în
parte, dar aceste caracteristici individuale îşi pun la rândul lor amprenta asupra
psihologiei de grup.
Grupul de elevi oferă deci ocazia nu numai a manifestării plenare a fiecărui copil
în parte ci şi sursă permanentă de informaţii cu privire la membrii grupului.
Luând în discuţie posibila relaţie între cunoaşterea elevului şi clasa de elevi în
care se integrează ideile de la care se pleacă ar fi:
- clasa de elevi ca grup social mic, primar poate fi considerată un mijloc şi o
ocazie pertinentă pentru a aduna informaţii ce pot duce la o mai bună
cunoaştere a copilului;
- personalitatea umană însăşi este o construcţie socială ce se realizează într-un
mediu sau o realitate socială;
- între grupul-clasă şi personalitatea elevilor-membri există o relaţie de
interacţiune şi interdependenţă, personalitatea fiind, pe de o parte, oglinda
grupurilor prin care a trecut individul şi, pe de altă parte, ea este cauza
generatoare a unor fenomene de grup, a interacţiunii sociale care a dus la
constituirea grupului, la generarea unor climate diferite de grup, cât şi la
trecerea grupului de la un stadiu de dezvoltarea la altul;
- formele sub care apare grupul sugerează necesitatea organizării unor acţiuni
speciale de cunoaştere a personalităţii;
- grupul în sine constituie un mijloc esenţial de socializare, formare şi
dezvoltare a personalităţii, ceea ce înseamnă că a cunoaşte caracteristicile
grupului-clasă atrage după sine şi o bună cunoaştere a personalităţii fiecărui
membru al grupului.
Având în vedere aceste aspecte, metodele de cunoaştere a grupului şcolar oferă o
dublă perspectivă: asupra elevului şi a grupului totodată. Aplicând deci aceste metode,
informaţiile pot fi prelucrate astfel încât datele să fie relevante şi în raport cu
personalitatea elevilor din clasa respectivă.
Dintre metodele de cercetarea pentru cunoaşterea clasei de elevi şi care pot fi
valorificate şi pentru identificarea anumitor trăsături individuale ale elevilor enumerăm:

13
ancheta, metoda aprecierii obiective şi testul sociometric de personalitate elaborat de
Ion Holban.
Informaţiile dobândite pe aceste căi au un mare grad de relevanţă, întregind
imaginea cu privire la elev formată prin intermediul procesului didactic. Se oferă astfel
posibilitatea de a aprecia valoarea fiecărui copil prin prisma grupului căruia îi aparţine,
grup în care conduita copilului este mult mai degajată şi, deci, mult mai relevantă pentru
caracteristicile sale reale. Datele obţinute au mare importanţă nu doar pentru organizarea
acţiunilor formative ci şi pentru orientarea elevului spre anumite forme de activitate
socială, spre anumite categorii de demersuri educaţionale la care să fie supuşi.
Dintre toate metodele amintite, ancheta se bucură în ultimul de o utilizare tot mai
largă, folosindu-se atât în forma orală cât şi în cea scrisă. Ancheta realizată în rândul
colegilor de clasă aduce date importante cu referire fie la conduitele specifice, motivaţii
ale copilului care face obiectul cercetării, fie la gradul de acceptare şi imaginea, statutul
la nivel de grup. Spre deosebire de ancheta sociologică, ancheta psihologică de care
vorbim invită cadrul didactic la analiza comportamentului copilului. Ceea ce este foarte
important pe parcursul realizării anchetei este relaţia pe care cadrul didactic reuşeşte să o
stabilească cu persoanele intervievate. Sunt necesare raporturi relaxate, bazate pe
încredere reciprocă, în care interlocutorul să capete convingerea că părerea lui este utilă şi
că aduce o contribuţie valoroasă la cunoaşterea copilului. Persona căreia se adresează
educatorul-cercetător trebuie îndemnată să facă incursiuni în fondul său informaţional cu
privire la copil, să realizeze analize şi să găsească linii directoare în conduita acestuia sau
suportul real al unei anumite manifestări. Pornindu-se mereu de la fapte concrete, da la
cât mai multe situaţii relevante, investigaţia trebuie să conducă, prin analiză comparativă,
la formularea unor concluzii cu valoare explicativă. Se întâmplă uneori ca, pe parcursul
discuţiei, persoana interogată să ajungă la concluzii diametral opuse celor formulate
iniţial. De altfel, o astfel de convorbire în cadrul anchetei psihologice presupune o
confruntare permanentă de păreri referitoare la copil şi la grupul din care face parte.
Ancheta psihologică realizată în rândul elevilor unei clase poate semnala cazurile
de excluziune la nivelul grupului şi, ceea ce este mai important, motivele marginalizării
unor copii: provoacă deseori conflicte, terorizează, agresează verbal sau fizic, nu
comunică, au un egoism deosebit izvorât din supraapreciere. Cazurile speciale de copii,

14
descoperite prin anchetă, pot deveni punctele de plecare pentru identificarea eventualilor
copii cu nevoi educative speciale. Spunem acest lucru deoarece primele indicii ale
existenţei unor probleme de tipul deficienţelor, handicapurilor sociale dar şi prezenţei
unor abilităţi deosebite sunt date de inadaptarea la viaţa grupului, dezvoltarea unor
conduite sociale deficitare cu efect de neacceptare din partea grupului de elevi. Deci
excluziunea din grup, antipatia, sancţionarea la nivel de grup a unor conduite negative pot
fi tot atâtea semnale ale posibilităţii existenţei unor conduite deviante, ale unor deficienţe
mentale sau tulburări de personalitate şi deci ale iniţierii unor studii de caz serioase.
Eforturile de cunoaştere a elevului prin intermediul grupului au fost destul de
intense, Gheorghe Zapan elaborând chiar o metodă special destinată unor astfel de
demersuri, şi anume metoda aprecierii obiective a personalităţii. Cercetătorul pleacă de
la premisa că elevii, datorită experienţei pe care o au în comun, reuşesc să se cunoască
între ei sub aspecte cât mai variate iar informaţia respectivă, chiar structurată empiric şi
nu ştiinţific, se dovedeşte a avea o valoare deosebită. Aplicând această metodă se
adresează o invitaţie întregii clase de elevi de a stabili ierarhic poziţia fiecărui elev,
rangul pe care îl ocupă între colegi, în funcţie de o anumită caracteristică. Se indică
primii 30% dintre elevii consideraţi cei mai buni precum şi ultimii 30% dintre elevi
consideraţi a fi cei mai slabi dintr-un anume punct de vedere. În urma prelucrării
statistice a răspunsurilor date de elevi se poate stabili poziţia fiecărui elev în clasă.
Bineînţeles, criteriile ce pot fi supuse reflecţiei elevilor sunt foarte variate şi nu
pot fi limitate decât de posibilitatea elevilor de a se raporta obiectiv şi de sesiza şi
decripta semnificaţiile anumitor comportamente. Dacă se va cere elevilor să şi
argumenteze plasarea într-un anume loc a unui coleg sau altul, metoda va fi cu atât mai
eficientă din perspectiva identificării unor copii cu nevoi educative speciale. Este necesar
însă, pentru creşterea gradului de obiectivitate a aprecierilor emise de elevi, ca elevii să
fie iniţiaţi în tehnica aprecierii. Datele obţinute permit comparaţii, în special, între elevii
aceleaşi clase, impunându-se atenţiei cadrului didactic mai ales primii 30% şi ultimii 30%
dintre elevi plasaţi astfel după criterii diverse. Acestora li se va acorda o atenţie specială,
plasarea lor de către elevi în categoriile respective fiind primul pas spre determinarea
motivelor care-i plasează fie pe o poziţie superioară fie pe una inferioară.

15
Pe de altă parte, o metodă consacrată ca metodă de studiere a grupului, se
dovedeşte a fi utilă şi pentru cunoaşterea elevului ca individ, şi anume testul sociometric
de personalitate. Acest tip de test permite descifrarea formulei personale cu relevarea
dominanţelor psihice prin analiza felului în care fiecare copil în parte se integrează în
grup, dar, în acelaşi timp este sesizabilă modalitatea în care grupul proiectează în afară
personalitatea fiecăruia dintre membrii săi. Rezultatele comunicate elevilor contribuie la
formarea unei imagini de sine cât mai obiective.
Rezultatele aplicării metodelor de cunoaştere a grupului de elevi pot pune în
evidenţă aspecte ale personalităţii şi ale conduitei copiilor ce pot fi speculate şi folosite în
sensul cultivării unor talente, optimizării relaţiilor interpersonale pentru valorificarea lor
pe parcursul actului didactic, al dezvoltării tuturor laturilor personalităţii fiecărui copil în
parte. Pot fi depistate aptitudini diverse, competenţe sociale şi de comunicare sau
inteligenţa practică deosebită ce pot sta la baza construirii unor strategii individualizate
de învăţare şi dezvoltare.

16

S-ar putea să vă placă și