Tema 5.

Efetuaţi o analiyă a libertăţilor funcţionarului public (orice stat UE la alegere)

România

Drepturile funcţionarilor sunt unanim marcate la nivel european de categoria drepturilor care se
exercită în mod colectiv, aceasta fiind şi una dintre temele avute în vedere la diverse congrese şi
simpozioane internaţionale pe tema funcţionarului şi a funcţiei publice (de 19 Simona Cristea –
“Consideraţii privind statutul legal al funcţiei publice”, în Revista de drept public (nr. 2/1999),
revistă editată de Institutul de ştiinte administrative al României .

Este astăzi o certitudine recunoaşterea dreptului la asociere în sindicate şi a dreptului la grevă

pentru funcţionarii publici, deşi există încă o serie de restricţii şi limitări cu privire la exerciţiul
efectiv al acestui din urmă drept. Din punct de vedere al drepturilor recunoscute funcţionarilor
publici, întreaga legislaţie occidentală europeană vizează apropierea funcţionarilor publici de
regimul recunoscut celorlalţi salariaţi în general, deşi diferenţele sunt notabile, mergând de la
exemplul Italiei unde se vorbeşte despre o revoluţie a funcţiei publice la Germania şi Olanda care
menţin prevederile conservatoare statutare. În esenţă, doctrina europeană de drept administrativ
reţine următoarele categorii de drepturi pentru funcţionarul public:

- dreptul la protecţie, care are două laturi (garantarea stabilităţii în funcţie şi apărarea împotriva
defăimării, insultei, ameninţării, ultrajului, respective repararea prejudiciilor suferite în exerciţiul
funcţiunii);
- dreptul la salariazare pentru serviciul prestat, la odihnă şi la asigurări sociale;
- dreptul de a participa, prin organismeleconsultative, la organizarea serviciilor publice şi
elaborarea regulilor statutare;
- dreptul de a beneficia de o perfecţionare profesională permanentă;
- dreptul la carieră, inclusive posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii;
- dreptul a se asocial în sindicate şi a participa la activitatea organizaţiilor sindicale (în Franţa,
acest drept nu este recunoscut militarilor);
- dreptul la grevă
- dreptul la opinie politică, sindicală, filozofică şi religioasă, limitat în exercitarea sa de obligaţia
de neutralitate şi de rezervă în momentul prestării serviciului public.
Într-o prezentare succintă, statutul actual al funcţionarilor publici la nivel uropean
reglementează următoarele categorii de drepturi:
1. Dreptul la opinie. Dreptul la liberă opinie al functionarului public se apreciază diferit in
timpul exercitării sarcinilor aferente funcţiei ocupate faţa de conotaţiile pe care le poate
primi în afara timpului oficial de muncă. În timpul serviciului, funcţionarii sunt ţinuţi de
obligaţia de neutralitate, care îi impune să dea dovadă de loialitate faţă de instituţia pentru
care lucrează. În afara serviciului, dreptul la liberă opinie este în principiu exercitat
funcţie de prorpiile păreri şi afinităţi.. Doctrina occindentală recunoaşte că una din
îndatoririle funcţionarului public pe cea de rezervă şi de discreţie, prevăzute expres în art.
17 din Statut. Textul vorbeşte expres desrpre obligaţia de a da dovadă de cea mai mare
discreţie. Astfel, funcţionarului comunitar îi este recunoscut un drept de opinie şi de
exprimare, care trebuie însă exercitat cu respectarea obligaţiei de loialitate faţă de instituţia
comunitară căreia îi aparţine, precum şi de obligaţia de rezervă şi discreţie. Libertatea de
expresie este prevăzută şi în art. 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, conform
căruia “orice persoană are libertatea de expresie. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi
libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice
şi fără considerarea frontierei…” Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici
pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materială, origine socială sau de
orice altă natură. Se remarcă faptul că legiuitorul român a înţeles să nu facă nici un fel de
restricţii cu privire la dreptul la opinie, însă anumite restricţii există totuşi, mai ales prin
prisma obligaţiilor de confidenţialitate şi de păstrare a secretului.

2. Dreptul de asociere sindicală Conform statului, funcţionarii se bucură de dreptul la

asociere în organizaţii sindicale şi profesionale.Cei interesaţi pot, în mod liber, să înfiinţeze
organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.
Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca
scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea
statutului lor. Dreptul de asociere reprezintă un drept fundamental al cetăţeanului, recunoscut
şi garantat funcţionarului public şi de legislaţiile naţionale. Acest drept exprimă posibilitatea
recunoscută funcţionarilor de a se asocia în mod liber, în partide sau formaţiuni politice, în
sindicate sau în alte forme şi tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni, cu scopul de a participa la
viaţa politică, ştiinţifică, socială şi culturală sau de a-şi realiza o serie de interese legitime
comune. La ora actuală sunt recunoscute şi funcţionează şase sindicale, din care două sunt
cele mai importante: Federaţia Funcţiei Publice (FFPE) care are o orientare profesională şi
mai puţin desfăşoară activităţi de tip sindicalist, şi l’Union Syndicale care are o orientare
socialistă şi care este afiliată Confederaţiei Europene a Sindicatelor.22 21 Celelalte patru
sindicate sunt: Sindicatul funcţionarilor Internaţionali Europeni, de fomraţie creştin
democrată, Sindicatul Funcţionarilor Europeni, desprins din cel anterior, Asociaţia
Funcţionarilor Internationali, un sindicat indepenedent, şi Sindicatul Reînnoire şi Democraţie
cu orientare de stanga. Relevan teste faptul că doar 30% din personalul Comunităţii este
înscris într-unul din cele şase sindicate. Dreptul de asociere sindicală, de a crea împreună cu
alte sindicate şi de a se afilia la ele este prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, alături de cel de reuniune paşnică (art. 11 alin 1) şi de articolul 5 din Carta Socială
Europeană intitulat chiar “dreptul sindical”.

3. dreptul la grevă, in condiţiile legii Deşi nu este prevăzut în mod expres de Statut, dreptul
la grevă este recunoscut funcţionarilor comunitari în Europa, chiar dacă exerciţiul dreptului
la grevă al funcţionarilor publici determină deosebiri considerabile de la o ţară la alta.
Inaintea celui de-al doilea război mondial, principiul consacrat era cel al interzicerii grevei în
serviciile publice. După cel de-al doilea război mondial, cele mai multe ţări şi-au modificat
percepţia asupra exerciţiunlui dreptului la grevă. Din punct de vedere al recunoaşterii sau nu
a dreptului la grevă pentru funcţionarii publici există patru categorii de ţări la nivel european:
- ţări unde este în continuare interzisă greva funcţionarilor (Danemarca, Germania,
Portugalia, Belgia); - ţări în care se aplică o interdicţie generală a grevei în serviciile publice,
cu posibilitatea intervenţiei, în caz contrar, a unor sancţiuni disciplinare sau chiar penale; -
ţări în care, deşi dreptul la grevă nu este prevăzut expres, exerciţiul lui nu antrenează
intervenţia unor sancţiuni (Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord); - ţari
în care este recunoscut liberul exerciţiu al dreptului la grevă al funcţionarilor publici, cu
precizarea existentei unei categorii de funcţionari cărora le este interzisă greva, de regulă
poliţiştii (Spania, Franţa, Grecia, Luxemburg, Italia). În concordanţă cu prevederile art. 8 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul al grevă este supus unor restricţii ce
derivă din principiul continuităţii serviciului public, nefiind recunoscut pentru anumite
categorii de funcţionari. De exemplu, în Franţa nu au dreptul la grevă poliţia naţională,
administraţia penitenciarelor, militarii. Restricţii cu privire la dreptul al grevă întânim şi în
Grecia, Spania, Italia şi Luxemburg pe când în ţări ca Belgia, Danemarca,Germania şi
Portugalia dreptul la grevă este interzis tuturor funcţionarilor, în sensul strict al termenului.
Dreptul la grevă nu este singurul drept constituţional care în cazul funcţionarilor cunoaşte o
serie de restricţii. În aceeaşi categorie intră şi dreptul al liberă exprimare cu privire la
exprimarea opiniilor politice şi dreptul la libertate economică, cu privire la interdicţia de a
deveni comerciant. Se face trimitere directă la legea cu privire la soluţionarea conflictelor
collective de muncă, care distinge între conflictele de interese şi conflictele de drepturi, şi
care reglementează o întreagă procedură pentru exercitarea legală a dreptului la grevă.

4. dreptul la concediu Statutul recunoaşte dreptul la concediul de odihnă anual cu o

durată de 24 de zile lucrătoare, la care se adaugă un număr de zile suplimentare, funcţie de
vărsta şi vechimea funcţionarului respectiv. Dreptul la concediul se mai poate manifesta şi
sub forma concediului pe perioada cand functionarul îndeplineşte o funcţie electivă şi
concediul pentru creşterea unui copil mai mic de 5 ani sau cu handicap; în acest din urmă
caz, durata este stabilită la un an şi este reînnoibilă anual timp de încă 4 ani. Pentru statele în
care mai este reglementată obligatia de efectuare a stagiului militar, statutul prevede
posibilitatea de a formula o cerere pentru acordarea unui concediulin acest scop. Regimul
juridic al functionarului aflat în concediu pentru satisfacerea stagiului militar diferă de
regimul juridic al functionarului în concediu de odihnă, doarece în prima situaţie retribuntai
nu se mai achită pe durata concediului. Durata concediului pentru satisfacerea stagiului
militar obligatoriu este prevăzută de legea natională cu privire la obligaţia de a satifcare
serviciul militar.

5. dreptul de a candida la funcţii elective Cadrul reglementativ pentru acest drept îl

formează art. 15 din Statut, recunoscanduse functionarului dreptul de a candida şi dreptul de
a solicita un concediu în interes persoanl în ipoteza în care caştigă mandatul pentru functia
respectivă.

6. dreptul la carieră Cariera reprezintă dezvoltarea în timp, a situaţiei profesionale a unui

funcţionar de la recrutare şi pană la momentul în care îşi încetează activitatea profesională.
Dreptul la carieră permite funcţionarilor să avanseze în interiorul aceleaşi categorii, cu
aspecte specifice pentru fiecare dintre ele. Titlul III al Statutului contine un capitol distinct
care tratează problema avansării în eşalon şi promovării funcţionarilor. Avansare
funtionarilor publici nu poate fi apreciată decat în urma notării funcţionarului respectiv.
Functionarii sunt supuşi la evaluări periodice, care se finalizează cu întocmirea unui
raport/referat de evaluare. Notare trebuie să aibă în vedere competenţă respectivei persoane,
randamentul ei pe funcţia ocupată dar şi conduita generală la serviciu. Evaluarea trebuie să
aibă în vedere meritele, formaţia şi performanţele profesionale ale funcţionarilor selectaţi
pentru promovare. Din punct de vedere al retribuţiei, funcţionarul promovat nu poate primi o
remuneratie inferioară plafonului postului de pe care s-a făcut promovare, dar nici nu are
garantia unei indemnizaţii superioare.

Fiecare instituţie are competenţa de a-şi stabili modul concret în care se realizează evaluare,
prin regulamente interne, cu respectarea următoarelor norme minimale impuse de statut:
 - evaluarea se desfăşoară periodic, cel puţin o dată la 2 ani (exceptand funcţionarii din
catagoria A1 şi A2);

- functionarul are posibilitatea de a-si formula punctul de vedere personal cu privire la

evoluţia carierei sale de la precedenta evaluare sau de la data investirii pe funcţie;

- raportul/referatul de evatuale se comunică în mod obligatoriu şi funcţionarului în cauză,

pentru ca acesta să îşi poate susţine punctul de vedere şi să poată face eventual completări;
Conform art. 44 din statut, functionarul care a împlinit 2 ani vechime trece în mod automat în
eşalonul superior, afară de cazul in care a săvarşit abateri grave pentru care a primit
sancţiunea suspendării pe o anumităperioadăa drepului de a promova. Promovarea înainte de
împlinirea termenului de 2 ani are loc în baza unei selecţii, adicăîn baza unui concurs.
Promovarea poate avea loc şi fără concurs, în ipoteza unei mutări dintr-o instituţie în altă
instituţie şi schimbarea categoriei de la A la LA sau invers. 7.

2. Dreptul la pensie Pensionarea poate avea loc atat la cerere cat şi pentru limita de varsta.
Pensionarea la cerere presupune acordarea drepturilor băneşti de 70% din retribuţia de
bază. Pensionarea pentru limită de varstă se realizează din oficiu la împlinirea a 65 de
ani, indiferent dacă subiectul este bărbat sau femeie
3. . Dreptul la perfecţionare profesională Curtea Europeană de Justiţie a statuat că
noţiunea de formare profesională are o sferă mai largă, presupunand inclusiv posibilitatea
de a apela la studii universitare sau postuniversitare în domeniu. Art. 24 din Statut
prevede obligaţia Comunitătilor de a sprijini perfecţionarea profesională a funcţionarilor
comunitari, în măsura în care aceasta este compatibilă cu exigenţele unei bune funcţionări
a serviciului şi în conformitate cu interesele comunităţilor. Pe parcursul întregii sale
cariere, funcţionarul are atat dreptul la perfecţionare profesională cat şi obligaţia de a se
perfecţiona.
4. dreptul la salariu pentru activitatea depusă, care se compune din salariul de bază,
sporuri şi indemnizaţii Sistemul de salarizare a functionarilor publici se stabileste prin
lege, avându-se în vedere următoarele: a. necesitatea de a restrânge costurile
administraţiei publice, în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie
motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător; b. crearea unei ierarhii a sistemului de
salarizare pe categorii, grade, clase şi trepte, bazate pe evaluarea postului; c. stabilirea
unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului, care să ţină seama de
activitatea depusă şi de importanţa ei. Funcţionarul european are dreptul de a fi remunerat
pentru activitatea prestată. Salariile sunt stabilite prin Statut, cu modificările din 2004, pe
grade iar în interiorul gradelor pe eşaloane (trepte). Avansarea către eşalonul superior se
face în mod automat, din doi în doi ani. Fiecare grad are cate 8 eşaloane (exceptand
gradele A1, A2 directori şi consilieri, unde există doar 6 eşaloane). Dreptul la
remuneraţie al funcţionarului public este reglementat in titlul V al Statutului, intitulat
“regimul pecuniar şi avantantajelesociale ale funcţionarilor”.
In literatura de specialitate23 au fost identificate următoarele principii cu privire la
remuneraţia funcţionarilor:
- acordarea retribuţiei reprezintă un drept al funcţionarului european;
- dreptul la remuneraţie nu poate face obiectul unei renunţări din partea funcţionarului
(art. 62 din statut);
 - retribuţia se acordă în funcţie de grad şi de eşalon, şi este atrasă de numirea
functionarului comunitar, reprezintă deci un efect al actului de numire pentru
funcţionarul respectiv;
- retribuţia este exprimată în euro şi poate fi supusăunor corecturi anuale;
- nivelul retribuţiei, funcţie de grad şi de eşalon, este stabilit expres prin art. 66 din Statut
(principiul legalităţii nivelului renumeraţiei funcţionarului european);
- funcţionarii achită contibuţii pentru fondurile de securitate socială, pensie, alte retribuţii
etc.;
- pe langă salariul de bază, prevăzut în statut pe grade şi eşaloane, funcţionarii mai au
dreptul la sporuri şi indemnizaţii, cum ar fi: alocaţiile familiale, în care sunt incluse sume
de bani pentru copii,
 taxe de şcolarizare sau pentru grădiniţă;
indemnizatia de deplasare, de cel puţin 16% din salariul de bază;
 restituirea cheltuielilor ocazionate de debutul său în funcţie, de  mutare sau de
încetare a activităţii;
în caz de deces al unui funcţionar, moştenitorii săi primesc  drepturile băneşti ale
defunctului pe o perioadăde încă trei luni
10. dreptul la uniformă Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte
uniforma în timpul serviciului o primesc gratuit.
11. dreptul la plata orelor suplimentare sau la recuperarea lor. Durata normală a
timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe
săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la
plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul
de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.
12. dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii. Conform
prevedrilor statutului funcţionarului public, aceştia au dreptul, pe lângă indemnizaţia de
concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,
care se impozitează separat. In perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate
şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu
pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
–. dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă, pentru ocrotirea sănătăţii şi
integrităţii fizice. Ca o consecinţă a recunoaşterii acestui drept, pentru motive de sănătate
funcţionarilor publici li se poate aproba, în mod excepţional, schimbarea
compartimentului sau a autorităţii ori a instituţiei publice în care îşi desfăşoara
activitatea, cu păstrarea gradului, clasei şi treptei avute. Schimbarea se poate face numai
dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi
revin. 14. dreptul la protecţie socială Acest drept vizează în principal pe membrii familiei
funcţionarului (soţie, copii, alte persoane aflate în întreţinerea sa). Unele anexe ale
Statutului prevăd riscul împotriva bolilor, asigurări medicale, anumite prestaţii băneşti

acordate în caz de deces, de invaliditate permanentă totală sau parţială, pentru cheltuieli medicale
şi farmaceutice.
15. dreptul la ajutor şi asistenţă a funcţionarului public din partea comunităţilor.
Formularea din Statut a acestui drept indică în mod cert că funcţionarii au posibilitatea de a fi
asistaţi de către Comunităţi în orice situaţie de urmărire împotriva autorilor unor fapte de
ameninţări, ultraje, injurii, defăimări sau atentate împotriva persoanei şi bunurilor funcţionarului
sau a membrilor familei sale care sunt încă legate de calitatea de funcţionar. Statutul instituie
principiul solidarităţii între instituţie şi funcţionar pentru prejudiciile produse de acesta, doar
dacă aceste prejudicii nu au fost generate cu intenţie sau prin neglijenţă gravă a funcţionarului.
Principiul nu poate fi invocat nici dacă fapta cauzatoare de prejudiciu se datorează exclusiv
activităţii victimei sau părţii vătămate. Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl
despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau a
instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiil

16.dreptul de a primi orice comunicare oficială în scris Forma scrisă a documentelor care
vizează activitatea funcţionarului este impusă pentru a putea fi utilizate drept mijloace de probă,
la nevoie. De asemenea, funcţionarul dispune astfel de o modalitate pentru a demonstra că a
acţionat în conformitate cu indicaţiile primite, înlăturand orice culpă a sa.

Prin cerinţa formei scrise se aplică şi principiul transparenţei în activitatea funcţionarului şi este
înlesnit controlul exercitat asupra activităţii funcţionarului de către autorităţile competente. 17.
dreptul la pensie de urmaş În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au,
potrivit legii, dreptul la pensie de urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului
de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat. Dacă decizia pentru pensia
de urmaş nu a fost emisă din vina autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data
decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevazute de lege până la emiterea deciziei
pentru pensia de urmaş. Dacă ne referim la obligaţiile ce revin funcţionarilor publici, în sistem
european predomină ideea fidelităţii, a îndeplinirii cu profesionalism şi imparţialitate a
prerogativelor funcţiei, existând o procedură disciplinară pentru sancţionarea greşelilor, peste tot
fiind reglementată şi sancţiunea revocării din funcţie, ca fiind sancţiunea cea mai severă ce poate
fi luată împotriva unui funcţionar public, cu excepţia sancţiunii de retragere a dreptului la pensie,
prevăzută în dreptul francez. Din cercetarea legislaţiilor statelor comunitare reţinem ca obligaţii
comune reţinute în sarcina funcţionarilor publici următoarele: a) obligaţia îndeplinirii serviciului;
b) obligaţia de supunere ierarhică; c) obligaţia de imparţailitate, înţeleasă ca obligaţie de a se
abţine de la orice favoritism sau nepotism şi asigurarea egalităţii de tratament; d) obligaţia de
rezervă, înţeleasă ca obligaţie de a se abţine de la exprimarea opiniilor personale şi mai ales a
celor politice, ideologice, religioase, inclusive de a se abţine să comenteze activitatea instituţiei
publice în care funcţionează, funcţionarul public trebuie să se manifeste cu prudenţă şi măsură;
e) obligaţia de discreţie şi de păstrare a secretului profesional. Statutul funcţionarilor publici din

ARTICOLUL 430

Respectarea Constituţiei şi a legilor (1) Funcţionarii publici au obligaţia ca prin actele şi faptele
lor să promoveze supremaţia legii, să respecte Constituţia şi legile ţării, statul de drept, drepturile
şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică, precum şi să
acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în conformitate cu atribuţiile care le
revin, cu aplicarea normelor de conduită care rezultă din îndatoririle prevăzute de lege. (2)
Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi, datorată naturii funcţiilor publice deţinute.
ARTICOLUL 432

Obligaţii în exercitarea dreptului la libera exprimare (1) Funcţionarii publici au dreptul la libera
exprimare, în condiţiile legii. (2) În exercitarea dreptului la liberă exprimare, funcţionarii publici
au obligaţia de a nu aduce atingere demnităţii, imaginii, precum şi vieţii intime, familiale şi
private a oricărei persoane. 246 (3) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au
obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu
promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. (4) În
activitatea lor, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa
influenţaţi de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcţionarii
publici trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate
schimbului de păreri.

Dreptul la exercitarea funcţiei publice Izvorând din actul de numire, prin care funcţionarul
public este învestit legal cu exercitarea funcţiei, dreptul la exercitarea funcţiei publice are o
natură duală: – priveşte atât pe cei cărora li se adresează funcţia publică, anume pe beneficiarii
serviciului public– persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate
care au obligaţia corelativă de a înlesni realizarea funcţiei publice dând toate informaţiile şi expli
- caţiile necesare în vederea realizări atribuţiilor funcţionarului public legal învestit, cât şi –
instituţia sau autoritatea publică în care funcţionarul îşi desfă - şoară activitatea care trebuie la
rândul ei să sprijine şi să asigure exer - ci tarea atribuţiilor stabilite în fişa postului. Mai mult,
deoarece funcţionarul public este „agentul puterii publice” şi, în exercitarea prerogativelor de
putere publică, este înzestrat cu instrumentele necesare îndeplinirii serviciului public cu
respectarea prevederilor legale, cu imparţialitate, obiectivitate, transparenţă, eficienţă, eficacitate
şi responsabilitate286, administraţia publică, la rândul ei, este obligată să intervină şi să-i acorde
sprijin folosind, fie mijloace de convingere, fie mijloace de constrângere în cazuri extreme, ori
de câte ori acesta este împiedicat să-şi exercite dreptul la funcţia publică.

Dreptul de a beneficia, în exercitarea funcţiei sale de protecţia legii Un alt drept legat de
profesia funcţionarilor publici este acela de a beneficia, în exercitarea atribuţiilor, de protecţia
legii. Pentru ca funcţionarii publici să-şi realizeze operativ şi eficient sarcinile de serviciu, statul
trebuie, prin norme juridice, să asigure acestora condiţiile şi autoritatea necesare, ferindu-i de
atacuri din afară Activând în cadrul unui serviciu public, funcţionarul public poate fi expus unor
reacţii de nemulţumire a cetăţenilor cu care vine în contact direct, ceea ce impune protecţia sa
împotriva ameninţărilor, violenţelor şi faptelor de ultraj, cărora le-ar putea fi victimă, în
exercitarea funcţiei. Tendinţa europeană este de a nu considera infracţiuni de ultraj unele fapte de
calomnie sau injurii, argu - mentându-se această tendinţă prin egalitatea de tratament pentru toţi
cetăţenii.

Dreptul de alegere a profesiei şi a locului de muncă. Ocuparea unei funcţii publice doar de
către cei care au o pregătire profesională corespunzătoare Acest drept exprimă două instituţii
indisolubil legate în concepţia legiuitorului constituant şi de aceea le-a cuprins într-un singur
drept, pe care l-a prevăzut în articolul 41 alineatul 1 teza a doua din Constituţia României. Acest
drept trebuie înţeles în raport cu condiţiile specifice de acces la funcţia publică. Prevederi,
referitoare la necesitatea unei pregătiri medii, superioare sau postuniversitare pentru ocuparea
unor funcţii în administraţia publică sunt cuprinse în dispoziţiile Statutului funcţionarilor publici.
Astfel, desprindem categoriile înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere,
managerilor publici şi funcţio - narilor publici de execuţie29

Dreptul la opinie şi expresie Libertatea de expresie este o libertate fundamentală a omului

recunoscută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului297 care statuează, prin art 10 că
„Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie
şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice
şi fără considerarea frontierei”. Aşadar, funcţionarul public are, ca orice cetăţean, libertatea de a-
şi exprima public opinia. Exerciţiul acestui drept trebuie circumstanţiat, raportându-ne la
momentul când funcţionarul public se află în timpul orelor de serviciu şi la momentele în care se
află în afara acestora. S-a considerat astfel, că în timpul serviciului funcţionarul public trebuie să
respecte o obligaţie de neutralitate, de loialitate faţă de instituţia învestită cu puterea de numire,
în timp ce, în afara orelor de serviciu, funcţionarul public are o obligaţie de rezervă, de
măsură298. Statutul funcţionarilor europeni instituie obligaţia de discreţie a funcţionarilor
europeni cu privire la tot ceea ce priveşte faptele şi informaţiile ce au ajuns la cunoştinţa lor în
exercitarea sau cu ocazia exercitării funcţiilor. Deşi este o obligaţie de discreţie legată exclusiv
de exerciţiul funcţiei, ea continuă şi după încetarea acesteia pentru că, potrivit art. 17 din
Statut299, funcţionarul european rămâne supus acestei obligaţii şi după încetarea funcţiei sale

Dreptul la integritate fizică şi psihică Rezultatele unui studiu al Institutului Naţional de Justiţie
din Statele Unite, au dezvăluit că, în cadrul relaţiilor de serviciu este răspândit un anumit tip de
hărţuire psihologică, denumit „mobbing”. Este vorba despre un mod agresiv şi imoral de
comportament dezvoltat în mediul de lucru, ce vizează agresarea în mod sistematic a unuia sau
mai multor indivizi ale căror reacţii sunt la început defensive, dar care apoi dau dovadă de
agitaţie şi stres. În conformitate cu dispoziţiile articolului 12 bis al Statutului funcţionarilor
Uniunii Europene „orice funcţionar trebuie să se abţină de la orice formă de hărţuire morală sau
sexuală. Hărţuirea morală este definită ca o conduită abuzivă care se manifestă într-o manieră
repetitivă sau sistematică, pe parcursul unei perioade îndelungate prin comportamente, cuvinte,
acţiuni, gesturi care sunt intenţionate şi care atentează grav asupra personalităţii, integrităţii fizi
ce sau psihice a unei persoane.

Dreptul la pregătire profesională şi perfecţionare a pregătirii profesionale Acest drept al

funcţionarilor publici este prevăzut în art. 32 din Constituţie, sub denumirea „dreptul la
învăţătură”. Unii autori322 considerau formarea permanentă doar ca pe o obligaţie, respectiv
îndatorire, însă aşa cum se arată şi în art. 50 din Statut, perfecţionarea profesională a
funcţionarilor publici este şi un drept, pentru că numai dacă este recunoscut şi ca drept
autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a-l sprijini pe funcţionarul public, de a-i crea
condiţii optime pentru perfecţionarea pregătirii sale. Cu toate că la ocuparea postului
funcţionarul public are studiile necesare, el are dreptul, iar instituţia publică are obligaţia să-l
sprijine în a beneficia de condiţiile create în societatea noastră pentru ridicarea necontenită a
nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului de cultură generală, în raport cu cerinţele
progresului tehnicoştiinţific, economico-social şi cultural.

Dreptul la continuitate, la carieră în exercitarea funcţiilor pe care le îndeplinesc Dreptul la

carieră este unul dintre drepturile legate de profesia funcţionarului public, consacrat de normele
juridice care prevăd continuitatea, cariera în funcţiile pe care le îndeplinesc, acesta fiind punctul
de plecare pentru stabilitatea în funcţie a celor care îşi desfă - şoară activitatea în cadrul
administraţiei publice. Necesitatea stopării amestecului crescând al politicii în admi - nistraţie şi
crearea unei independenţe a funcţionarilor publici faţă de politică, pentru buna funcţionare a
serviciului public, au determinat reglementarea principalelor elemente componente ale dreptului
la carieră: stabilitatea, inamovibilitatea şi promovarea

Dreptul la promovarea în funcţie Aşa cum am mai arătat, Statutul funcţionarilor publici
distinge între trei categorii de funcţii publice, stabilite în raport de nivelul atribuţiilor, respectiv
categoria înalţilor funcţionari publici, a funcţionarilor publici de conducere şi a funcţionarilor
publici de execuţie. Dreptul de a promova în funcţii superioare, în clase, grade, precum şi
avansarea în trepte de salarizare are loc conform dispoziţiilor art. 63 şi următoarele din Statutul
funcţionarilor publici şi art. 121 şi urm. din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind
organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici. Aspectele privind promovarea în
funcţie au fost analizate pe larg în capitolul intitulat „Cariera funcţionarilor publici”, pragraful
„Promovarea funcţionarilor publici şi evalurea performanţelor profesionale”

Drepturi cu caracter personal Dreptul la salariu Legiuitorul recunoaşte funcţionarului public

dreptul la salariu ca oricărui salariat. Folosirea şi în cazul funcţionarului public a aceleaşi noţiuni
nu înseamnă că şi regimul juridic este acelaşi cu cel de salariu acordat unui salariat cu contract
individual de muncă. Între retribuţia cuvenită funcţionarului şi cea cuvenită salariatului există
atât elemente comune, dar şi diferenţe. Dincolo de această identitate de formă, de terminologie,
legea reglementează în mod diferit, pe fond, salariul funcţionarului public faţă de cel al
salariatului

Dreptul la asociere sindicală, la încheierea de acorduri colective de muncă şi la grevă, care

constituie aşa-zisele drepturi ce se exercită colectiv Dreptul la asociere sindicală Este un drept
fundamental, social-politic, clasificat, de regulă, în categoria libertăţilor de opinie, alături de
libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare etc., cu care şi prin care se explică în ce priveşte
conţinutul său”349. Art. 27 din Legea nr. 188/1999, în forma anterioară, îl recunoştea de o
manieră principială, trimiţând la lege pentru determinarea condiţiilor exercitării lui. În forma
modificată, potrivit art. 29 alin. 1 şi 2, dreptul de asociere sindicală este recunoscut tuturor
funcţio - narilor, cu excepţia înalţilor funcţionari publici, a funcţionarilor publici de conducere si
a altor categorii de funcţionari cărora dreptul respectiv le este interzis prin statute special.

Dreptul la informare cu privire la deciziile care se iau în aplicarea Statutului funcţionarilor

publici şi care îi vizează în mod direct Recunoaşterea acestui drept este condiţionată de
conţinutul deciziei, care trebuie să îl privească în mod direct pe funcţionar pentru a se naşte
respectivul drept, si, corelativ, obligaţia autorităţii publice de a-l informa cu privire la decizia
respectivă. Textul instituie un drept pentru funcţionarul public si o obligaţie legală pentru
autoritatea sau instituţia publică. Aceasta înseamnă că, odată adoptată, decizia trebuie adusă la
cunoştinţa funcţionarului public de către acelaşi organ care a adoptata-o, de preferat în formă
scrisă

Dreptul la concediu de odihnă, concedii de boală, concedii de maternitate şi la alte concedii

prevăzute de lege Art. 35 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată consacră trei categorii de
concedii pentru funcţionarii publici şi anume: concediul de odihnă, concediile medicale, alte
categorii de concedii (exemplu, concedii fără plată sau cu plată pentru studii, concedii pentru
creşterea şi îngrijirea copilului). De asemenea, funcţionarii publici pot beneficia, în afara conce -
diului de odihnă, de zile de concediu plătite pentru anumite eveni - mente familiale deosebite.
Concediul mai poate avea şi alte forme pentru funcţionarii europeni, respectiv concediu pe
perioada când funcţionarul îndeplineşte o funcţie electivă; concediu pentru creşterea copilului
mai mic de 5 ani sau handicapat. Durata iniţială este de un an şi este reînnoită anual timp de 4
ani. 5.2.6.

Dreptul la asigurarea unor condiţii de muncă şi igienă pentru ocrotirea sănătăţii precum şi
a integrităţii fizice şi psihice Potrivit art. 37 din Legea nr. 188/1999, autorităţile şi instituţiile
publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă, de
natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică. Dacă funcţionarii publici sunt
puşi în pericol, în cazuri speciale, pentru motive de sănătate se poate schimba locul de muncă cu
condiţia ca funcţionarul să fie apt profesional pentru a îndeplini noile atribuţii. 5.2.7.

Dreptul la asigurările sociale de stat şi la pensie Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Statut, dreptul
la asistenţă medicală, proteze si medicamente, îi este asigurat funcţionarului public, în condiţiile
legii. Observăm că de prea multe ori legiuitorul foloseşte sintagma „în condiţiile legii”, în acest
fel estompându-se specificitatea Statutului funcţionarilor publici. Nu este normal să concepi o
lege specială fundamentând-o atât de frecvent pe legi generale. În baza dispoziţiilor art. 39,
funcţionarul public beneficiază de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale de
stat, tot potrivit legii, în prezent fiind vorba de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de
pensii355. Pentru funcţionarii europeni, dreptul la protecţie socială este reglementat în capitolul
2 al titlului V intitulat “Securitatea socială”, precum şi în unele anexe la Statut şi ele vizează:
riscul împotriva bolilor, asigurări medicale, anumite prestaţii băneşti acordate în caz de deces, de
invaliditate permanentă sau parţială, pentru cheltuieli medicale. 5.2.8.

Dreptul funcţionarilor publici, cu excepţia funcţionarilor publici civili din ministerele

privind apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională, de a fi aleşi sau numiţi
intr-o funcţie de demnitate publică, în condiţiile legii. Dreptul amintit se asigură cu
respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. 2 din Statut, în care se prevede că raportul de serviciu al
funcţio narului public se suspendă atât pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară
alegerilor, dacă nu este ales, cât şi pe perioada cât exercită o funcţie de demnitate publică în care
a fost ales sau numit, până la încetarea acesteia.

Apărarea drepturilor funcţionarilor publici români de către Avocatul Poporului

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate,
ci şi o finalitate a întregii activităţi 255 355 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 852 din 20 decembrie 2010. umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi
atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi
practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale
persoanei umane. Drepturile omului pot fi definite ca fiind acele prerogative conferite de dreptul
intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea
şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea
unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în contextul economico-social, politic,
cultural şi istoric, ale unei anumite societăţi356.