ÎNCHEIEREA TRATATELOR INTERNAȚIONALE

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor

internaţionale şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul
acestei relaţii.
Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între două
sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau
stingerii drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele. Tratatele au constituit şi în
secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre state, dar numărul acestora a
crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării raporturilor internaţionale în
condiţiile intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple planuri şi în forme tot mai variate
între membrii comunității mondiale.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de
probleme, de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii
internaţionale până la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.1
Clasificarea tratatelor internaţionale încheiate de autorităţile statului român o regăsim
redactata si in art. 2 alin. (1) al Legii nr. 590/2003 şi anume:”România, Guvernul României,
precum și ministerele și alte autorități ale administrației publice centrale, pentru care
această atribuție este expres prevăzută de legislația in vigoare, pot încheia tratate la nivel de
stat, tratate la nivel guvernamental, respectiv tratate la nivel departamental.” 2 Luând în
considerare întreaga dispoziţie reglementară amintită se poate cu uşurinţă deduce ideea că
această clasificare are la bază acelaşi criteriu precum în cazul clasificării rezultate din
interpretarea textului constituţional, respectiv entitatea care are capacitatea de a încheia tratate
internaţionale, potrivit legislaţiei române. Cu toate acestea, de această dată clasificarea este
mai detaliată şi, totodată, exprimă în mare măsură importanţa domeniului în care intervine
tratatul ce se încheie. De altfel, aşa cum se va observa ulterior, această idee este evidenţiată şi
de alte norme ale Legii nr. 590/2003.
Astfel tratatele pot fi: de natură politică sau juridică, cu caracter economic, comercial,
financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului umanitar, pentru
constituirea de aoganizaţii internaţionale, însă dintre toate cel mai important tratat este Carta
ONU, actul constitutiv al organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac parte marea
majoritate a statelor lumii. Conform Convenţiei de la Viena din 23 mai 1969 cu privire la
dreptul tratatelor în art. 2 pct.1 lit. a) prin termenul de tratat înţelege „un acord internaţional,
încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un
instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa
particulară”. Prezenta convenţie reglementează procedurile de încheiere, executare, încetare
a tratatelor internaţionale încheiate între state. Tratatele încheiate între state şi organizaţii
internaţionale sau dintre organizaţii internaţionale sunt guvernate de prevederile Convenţiei
de la Viena din 1986.3
Orice stat are capacitatea de a încheia tratate. Exprimându-şi consimţământul de a fi
legat printr-un tratat (prin semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare) şi urmare
faptului că tratatul respectiv a intrat în vigoare, statul parte la tratat este ţinut să ia măsurile
corespunzătoare, edictând legi şi alte acte normative, pentru a asigura executarea obligaţiilor
asumate. Tratatul, în sens larg, este considerat, în doctrină, ca fiind orice acord, orice
1
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-international/
2
https://www.ilegis.ro/oficiale/index/act/49010
3
https://administrare.info/drept/11558-referat-tratatul-interna%C5%A3ional
înţelegere între state, cu scopul de a crea, a modifica sau a stinge între acestea un raport de
drept.4 Pe de altă parte, în mod tradiţional, denumirea de „tratat” este atribuită doar unor
categorii de acorduri internaţionale, prin care se reglementează probleme de importanţă
deosebită, cum sunt tratatele de pace, tratatele de alianţă 5 etc. Ceea ce este într-o măsură
importantă necesar de identificat, privitor la tratatul internaţional, este dacă natura sa juridică
se particularizează în sfera exclusivă a dreptului internaţional sau nu. Interesul practic al
problemei constă în aceea că de soluţia adoptată depinde analiza altor probleme de drept şi de
fapt: raportul dintre dreptul intern şi internaţional, culpabilitatea unui stat în relaţiile
internaţionale.
Practica îndelungată a dus la formarea unor reguli cutumiare privind condiţiile în care 
trebuie să se facă încheierea tratatelor internaţionale, în parte codificate prin Convenţia de la
Viena din 1969 referitoare la tratatele internaţionale.
Tratatul poate fi încheiat în formă scrisă sau verbală, aceasta neavând efect asupra valorii
juridice a tratatului, dreptul internaţional neimpunând în general o formă obligatorie. De
regulă, însă, tratatele se încheie în formă scrisă, întrucât astfel se oferă garanţii mai mari în ce
priveşte consemnarea exactă a voinţei părţilor, atât pentru respectarea lor riguroasă, cât şi
pentru probarea conţinutului obligaţiilor atunci când una din părţi nu le respectă.
Competente să încheie tratate internaţionale în numele statelor sau organelor constituţionale
ale acestora, dreptul internaţional recunoscând competenţele stabilite prin legislaţia internă a
fiecărui stat. Aceasta se stabileşte de regulă prin constituţia statului, dar şi prin legi speciale.
Constituţiile majorităţii statelor prevăd că negocierea  şi semnarea tratatelor se fac de către
organele executive ( preşedintele sau guvernul), iar ratificarea este atributul parlamentului.
Practic, însă, spre deosebire de trecut când şefii de stat (împăraţi, regi, preşedinţi) încheiau
direct tratatele internaţionale, astăzi aceştia negociază numai în mod excepţional, ei
participând de regulă prin reprezentanţi împuterniciţi.6
Tratatul internaţional, ca instrument al relaţiilor dintre state, se concretizează în
practică printr-o foarte mare diversitate de forme, fiecare cu denumirea sa specifică. În
literatura juridică se consideră că ar exista 38 de asemenea denumiri. Cele mai utilizate dintre
acestea sunt: tratatul, convenţia, acordul, pactul, carta, statutul, constituţia, protocolul, actul,
declaraţia, aranjamentul, compromisul, modus-vivendi, schimbul de note, schimbul de
scrisori, gentlemen’s agrement, concordatul şi cartelul. De asemenea, principalele categorii de
tratate, au o anumită formă pe care acestea trebuie să le prezinte: preambu, care cuprinde
menţiuni referitoare la scopul tratatului, hotărârea statelor de a-l încheia, principiile directoare
ale reglementării ce urmează, participanţii, nivelul negocierilor, locul încheierii, eventual
interpretarea unor termeni din tratat,  cuprinsul, care cuprinde precizarea problemelor de
reglementat, într-o ordine logică a acestora, astfel ca primele formulări să stabilească un cadru
mai general al problemei şi, în continuare, folosindu-se şi prevederile din partea iniţială, să se
facă formularea amănunţită a tuturor aspectelor pe care părţile doresc să le reglementeze,
partea finală, care face referiri la termenul şi condiţiile de intrare în vigoare a tratatului, durata
acestuia, modalităţile prin care se pot stinge efectele lui, dacă tratatul poate sau nu să fie
denunţat, condiţiile de denunţare sau de prelungire a efectelor tratatului, statul depozitar, dacă
e necesară ratificarea, condiţiile de aderare etc și semnăturile e depun după ultima formulare
din  tratat, astfel: la tratatele bilaterale, prin metoda alternatului, fiecare parte având prima
semnătură (în stânga pe exemplarul care îi revine; la tratatele multilaterale, în ordinea literelor
alfabetului asupra căreia părţile sunt de acord.7

4
Le Fur, L., Précis de droit international public, Dalloz, Paris, 1931, 189
5
Le Fur, L., Précis de droit international public, Dalloz, Paris, 1931, 190
6
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-international/
7
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-international/
 Pentru că orice tratat, pentru a fi valid din punct de vedere juridic, trebuie să satisfacă
unele condiţii esenţiale de formă şi de fond este necesar să cuprindă anumite elemente
obligatorii şi poate cuprinde şi unele elemente accesorii, referitoare la termene sau condiţii, a
căror includere în conţinut este lăsată la aprecierea părţilor.
Elementele esenţiale ale tratatului sunt: subiectele (părţile), voinţa liber exprimată a
părţilor, conformitatea cu dreptul internaţional. Convenţia de la Viena din 1969 a dus la
formarea unor reguli cutumiare privind condiţiile în care  trebuie să se facă încheierea
tratatelor internaţionale. În România, preşedintele încheie tratate în numele ţării, care sunt
negociate de guvern. De asemenea, tot presedintele poate da împuterniciri în acest scop
primului –ministru, ministrului afacerilor externe sau altor membri ai guvernului, precum şi
unor reprezentanţi diplomatici ai României, conform art. 91 din Constituția României” (1)
Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le
supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri
internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.”8
Procedura de încheiere a tratatelor se desfăşoară în trei faze principale: negocierea
textului tratatului, semnarea tratatului şi exprimarea consimţământului statului de a fi luat
parte la tratat. Negocierile propriu –zise încep prin verificarea deplinelor puteri, pentru a se
evita ca ulterior una din părţi să invoce incompetenţa reprezentantului său şi a se stabili de la
început cadrul exact al tratativelor şi rezultatul la care se poate ajunge. În afara situaţiilor
prevăzute de legislaţia internă a fiecărui stat, tratatele vor mai fi supuse ratificării ori de câte
ori însuşi tratatul prevede ca fiind necesară ratificarea, ori când părţile au convenit ulterior. 
Nu există obligaţia de a ratifica un tratat și de asemenea nu există un termen pentru ratificarea
tratatelor. Organizaţiile internaţionale, care reprezintă cadre permanente ale colaborării
statelor în anumite domenii, desfăşoară o importantă activitate în domeniul tratatelor
internaţionale, care este totuşi subordonată principiului „specializării”, prevăzut de statutul
organizaţiei respective. Organizaţia internaţională nu va putea, deci, să încheie tratate decât în
domeniul ce formează obiectul activităţii sale.9
Etapa negocierii unui tratat nu este urmată în toate cazurile, imediat, de semnarea definitivă a
textului. Există situaţii în care, după încheierea negocierilor, se procedează doar la semnarea
„ad-referendum” sau la parafarea textului. Semnarea cu menţiunea „adreferendum” semnifică
autentificarea tratatului, dar numai cu caracter provizoriu. Parafarea, care constă în înscrierea
iniţialelor numelui negociatorului împuternicit al fiecărui stat pe textul negociat, are de
asemenea, efect provizoriu.Procedurile prezentate trebuie să fie urmate de semnarea definitivă
a tratatului, condiţie obligatorie pentru declanşarea procedurilor etapei următoare și anume
”Exprimarea consimțământului.” Această etapă constă în exprimarea consimţământului
statului de a deveni parte la tratat, acceptând obligaţiile care decurg din dispoziţiile acestuia.
Legislaţia internă a statelor prevede mijloacele juridice prin care statul îşi exprimă voinţa de a
fi legat prin tratat (ratificarea, aprobarea sau acceptarea, aderarea). Consimţământul poate fi
exprimat numai prin semnare. De regulă, semnarea tratatului are ca efect autenticitatea
textului stabilit prin negocieri. În anumite cazuri, semnarea echivalează cu exprimarea
consimţământului statului de a fi parte la tratat urmat de câteva condiții prevăzute în
Convenția privind dreptul tratatelor. ” Articolul 12 Exprimarea, prin semnătură, a
consimţămîntului de a fi legat printr-un tratat 1. Consimţămîntul unui stat de a fi legat printr-
un tratat se exprimă prin semnătura reprezentantului acestui stat: a) cînd tratatul prevede că
8
Constituția României, art.91
9
Stelian Scăunaş, Drept Internaţional Pubic, Editura C.H.Beck ,Bucureşti 2007, pag.95.
semnătura va avea acest efect; b) cînd este stabilit pe altă cale că statele care au participat la
negociere conveniseră că semnătura va avea acest efect; sau c) cînd intenţia statului de a
conferi semnăturii acest efect rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său sau a fost
exprimată în cursul negocierii. 2. În aplicarea paragrafului 1: a) parafarea unui text are
valoarea semnăturii tratatului dacă este stabilit că statele care au participat la negociere
conveniseră în acest fel; b) semnătura ad referendum pusă pe un tratat de către
reprezentantul unui stat, dacă acesta o confirmă, are valoarea semnăturii definitive a
tratatului.”10
Data intrării în vigoare a unui tratat, în general, este prevăzută expres în textul
acestuia. Dacă tratatul nu o prevede, momentul intrării în vigoare este convenit ulterior de
către părţi. Intrarea în vigoare a unui tratat coincide cu momentul de la care acel tratat produce
efecte juridice faţă de statele părţi. Tratatele supuse ratificării intră în vigoare în momentul
schimbului instrumentelor de ratificare în cazul celor bilaterale, dacă statele nu au convenit alt
termen. În cazul tratatelor multilaterale părţile vor hotărâ prin însuşi tratatul respectiv asupra
condiţiilor intrării în vigoare. Pentru statele care aderă la un tratat, în principiu aderarea face
ca dispoziţiile tratatului să  se aplice din momentul aderării şi nu din cel al intrării în vigoare a
tratatului.
Potrivit Constituţiei României art.11, tratatele ratificate de parlament potrivit legii fac parte
din dreptul intern. Au prioritate reglementările internaţionale numai dacă privesc drepturile
fundamentale ale omului, atunci când legea internă nu este în concordanţă cu acestea.
Efectele asupra unor state terţe constituie excepţii de la principiul efectului relativ al
tratatelor, pentru că de regulă tratatele nu creează nici obligaţii, nici drepturi pentru alte state
decât cu consimţământul expres al acestora, însă pot produce efecte şi asupra altor state, fără
ca acestea să-şi dea consimţământul
”Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern – Statul român se obligă să îndeplinească
întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2)
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptulintern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.”11
Tratatele internaţionale aflate în vigoare pot să fie modificate dacă raţiunile pentru
care au fost încheiate sau condiţiile de aplicare impun transformarea unor prevederi pentru a fi
adaptate la noile realităţi. Adaptarea conţinutului unui tratat, transformarea textului acestuia,
se pot face prin amendare sau revizuire, iar modificarea propriu-zisă se face numai prin voința
părților contractante. De asemenea încetarea tratatului prin voinţa părţilor este situaţia cea
mai frecventă şi are loc prin inserarea în convenţie a unui termen, sau încheierea unui nou
tratat abrogă pe cel vechi parţial sau în totalitate, însă este de preferat ca această abrogare să
fie menționată in noul tratat încheiat.12

În concluzie, după cele prezentate, încheierea unui tratat presupune îndeplinirea unor
condiţii care să asigure exprimarea liberă a voinţei de a se angaja prin acel tratat, dar
presupune totodată şi respectarea de către părţile contractante a principiilor  şi normelor
dreptului internaţional, întrucât tratatele reprezintă instrumentul de bază al diplomației.
Și pentru că în decursul evoluţiei conceptului de drept internaţional, tratatul s-a evidenţiat ca
mijloc al relaţiilor dintre state, modalităţile folosite fiind, în linii mari, relativ apropiate de
cele din prezent, tratatele internaţionale îşi vor păstra importanţa şi utilitatea având drept scop
asigurarea colaborării în cele mai bune condiţii.

10
Convenția de la Viena Art 12 - http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=4mKw8IxR66Y
%3D&tabid=144
11
Art.11 Constituția României
12
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-international/
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituția României - art.11

2. Constituția României - art.91
3. Convenția de la Viena – art. 12 http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?
fileticket=4mKw8IxR66Y%3D&tabid=144
4. https://administrare.info/drept/11558-referat-tratatul-interna%C5%A3ional
5. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-
international/
6. https://www.ilegis.ro/oficiale/index/act/49010
7. Le Fur, L., Précis de droit international public, Dalloz, Paris, 1931, 189
8. Le Fur, L., Précis de droit international public, Dalloz, Paris, 1931, 190
9. Stelian Scăunaş, Drept Internaţional Pubic, Editura C.H.Beck ,Bucureşti 2007, pag.95.