Sunteți pe pagina 1din 3

Mănăstirea Voroneț

Istoric

Mănăstirea Vororneț a fost ctorită în anul 1488 de către Voievodul Ștefan cel Mare; a
fost ridicată în trei luni și trei săptămâni din douzeci și șase mai până paisprezece septembrie.

O dată cu trecerea nordului Moldovei substăpânire habsburgică, în anul 1785


Mănăstirea Voroneț, împreună cu alte douăzeci și cinci de mănăstiri a fost desfiinţată iar
călugării au fost nevoiți să părăsească mănăstirea, chiliile ajungând treptat ruine.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, personalitățiile culturale și politice ale


vremii recunosc valoarea istorică și artistică a ctitoriei voievodului și declară mănăstirea
monument istoric. Aceeași valoare o are și în timpul comunismului fiind considerată „muzeu
al arhitecturii şi picturii din vremurile lui Ştefan cel Mare și trebuia ferit de uzura altei
destinaţii”.

În 1991, Sfântul Sinod a Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii


Voroneț ca mănăstire de călugărițe.1

Arhitectura

Din punct de vedere arhitectonic, stilul Mănăstirii Voroneț este unul original, specific
moldovenesc. Este un amestesc de caracteristici de origine bizantină (forma treflată sau
triconică a absidelor naosului, împărţirea în altar, naos şi pronaos, sistemul de boltire) și de
origine gotică(înălţimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele uşilor şi ferestrelor în
arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite). Se fac simțite caracteristicile artei autohtone
(simplitatea şi caracterul intim al construcţiei, acoperişul ţuguiat de şindrilă traforată ca la
casele de la ţară). ,,Grația și frumusețea bisericii din piatră vin din măreția construcției și
armonia liniilor cu ziduri largi, masive.”2

Biserica mănăstirii este o construcție masivă din piatră, cu ziduri groase de un metru,
în formă de cruce și cu interiorul împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor închis. Altarul este
luminat natural printr-o fereastră mare la răsărit și alte dou mici plasate lateral. Naosul are
absidele puțin pronuțate în adâncime și este separat de pronaos printr-un zid mai gros de un

1
https://www.manastireavoronet.ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/ , 24.05.2020, 21:45
2
https://editiadedimineata.ro/capela-sixtina-a-estului-in-albastrul-cerului-bucovinean-la-voronet/ , 24.05.2020,
22:45
metru în care este praticată o deschidere cât o ușă. Deasupra naosului este o turlă mare
circulară luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat prin patru ferestre. În partea
dreapta a pronaosului se află mormântul primului stareț al mănăstirii schimonahului Daniil,
3
prăznuit la 18 decembrie. Peretele vestic al pridvorului nu are nici o deschidere și este
acoperit în întregime cu pictură, de la strașină până la temelie.

Bijuteria arhitectonică și picturală, Mănăstirea Voroneț ascunde și alte valori de artă


medievală: lespezi funerare și strane frumos ornamentate. Mănăstirea Voroneț este
împrejmuită cu ziduri groase ca de cetate.

Pictura

Sub îndrumarea Mitropolitului Grigore Roșca, văr al voievodului Petru Rareș, în anul
1547, s-a adăugat construcției privorul închis și s-a realizat pictura atât la interior cât și la
exterior. 4

La interior, în naos, se află tabloul votiv al ctitorului mănăstirii Ștefan cel Mare și
Sfânt, pictat în 1496,înfățișat alături de Doamna Maria Voichița și fiul lor Bogdan. În stânga
ușii este zugrăvit chipul aureolat al Sihastrului Daniil, sfătuitorul domnitorului. Printre scenele
biblice pictate la interior se remarcă Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea
picioarelor (in altar), Ciclul patimilor.5

Datorită picturii exterioare, mănăstirea este considerată „Capela Sixtină a Orientului”.


Este pictată la exterior în întregime cu icoane și scene din Sfânta Scriptură. Culoarea
predominată este renumitul „albastru de Voroneț”, considerat unic și comparabil cu „roșul lui
Rubens” și „verdele lui Veronese”.

Pe peretele apusean al pridvorului închis este pictată Judecata de Apoi, iar pe peretele
sudic este pictat „Arborele lui Iesei”, genealogia lui Iisus Hristos. Pe coloane sunt pictați
filozofii grecii printre care Aristotel și Platon, în timp ce în absidele laterale sunt pictate
chipurile unor Sfinți Mucenici și Părinți ai Biserici. 6 Pe peretele din vest este pictată Judecata
de apoi, o compoziție pe patru registre: în partea de sus este reprezentat Dumnezeu Tatăl, în

3
https://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B, 24.05.2020, 21:50
4
https://ro.orthodoxwiki.org/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B, 24.05.2020, 21:55
5
https://identitatea.ro/tainele-manastirii-voronet-zece-lucruri-mai-putin-stiute-despre-capela-sixtina-a-estului/ ,
24.05.2020, 22:00
6
https://www.manastireavoronet.ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/ , 24.05.2020, 21:45
registrul al doilea apare scena Deisis încadrată de apostoli reprezentați stând pe scaune; un
râul de foc pornește de la picioarele Mântuitorului în care păcătoșii își găsesc pedeapsa pentru
fărădelegile lor. Al treilea registru înfățișează Etimasia Sfântului Duh, Sfânta Evanghelie și
Protopărinții neamului românesc călăuziți de Sfântul Apostol Pavel. Tot aici sunt prezentați
necredincioșii împărțiți în grupuri dojeniți fiind de Moise. În registrul al patrulea apare
cumpăna care stabilește propoția între faptele bune și faptele rele; este reprezentată lupta
dintre îngeri și demoni pentru sufletele oameniilor; la nord este imaginea raiului iar la sud cea
a iadului.7

7
https://identitatea.ro/tainele-manastirii-voronet-zece-lucruri-mai-putin-stiute-despre-capela-sixtina-a-estului/ ,
24.05.2020, 22:30

S-ar putea să vă placă și