Evreii

Istoria poporulul evreu este cea mai lunga si in acelasi timp cea mai framintata. Ea se
desfasoara de-a lungul a treizeci si cinci de secole... Gasim evrei in zeci de cetati antice
cu mult inaintea erei crestine; astazi, ei sunt cetateni a vreo suta de tari din lume. Pentru a
simplifica, putem distinge trei perioade:

- perioada biblica din secolul al XIlI-lea i.Ch. pana m secolul al IV-lea d.Ch.,

- diaspora,

- perioada contemporana - secolul al XIX-lea si secolul al XX-lea.

Epoca biblica Avraam

Avraam era originar din Ur, oras in Chaldeea (Mesopotamia), regiune care corespunde
Iraqului de astazi. El a trait fara indoiala in epoca lui Hamurabi, intemeietorul primului
imperiu al Babilonuiui (secolul al XVlH-lea i.Ch.). A cunoscut probabil stralucita
civitizatie sumeriana din aceasta epoca. Povestea sa este relatata pe larg in cartea Facerii
(prima carte a Pentateuhului). Avvaam si familia lui, supunindu-se poruncii lui
Dumnezeu, parasesc cetatea Ur si se indreapta spre tara Canaanului. Aceasta este situata
intre cele doua puteri care domina Orientul Mijiociu, Mesopotamia la nord si EgiptuI la
sud, atat prin raspindirea culturii lor cit si prin prosperitate.

Descendentii sai, intre care cei doisprezece fii ai lui lacob, nepotul sau, sant constrinsi de
foamete sa paraseasca aceasta tara si sa se refugieze in Egipt, unde, la inceput, datorita lui
lacob, traiesc in prosperitate, apoi, in robie. Dar Dumnezeu i-a fagaduit lui Avraam ca ii
va dezrobi intr-o buna zi si ii va duce inapoi in Canaan.

Moise

Evreii si-au mentinut in Egipt identitatea si originalitatea. Noul faraon care domneste in
Egipt ia impotriva lor ? serie de masuri represive si-i aduce intr-o stare de crunta robie.
Moise, un evreu crescut la curtea faraonului, da semnalul revoltei si ii convinge sa
parascasca tara (lesirea). Ei traverseaza in mod miraculos Marea Rosie si pornesc prin
desertul Sinai. Dumnezeu i se arata lui Moise pe muntele Horeb si in fata intregului popor
adunat acolo (600.000 de suflete), rosteste cele ,.zece porunci"", pe care El insusi le scrie
pe Tablele Legii.

Timp de 40 de ani, evreii strabat desertul sub conducerea lui Moise si a marelui preot
Aaron.fratele sau. Poporul se revolta de mai multe ori impotriva acestei vieti ratacitoare,
dar de fiecare data, rebelii sint pedepsiti prin interventia divina. Intreaga generatie plecata
din Egipt va muri in desert. Dupa moartea lui Moise, evreii se angajeaza in lupta si intra
in posesia pamantului fagaduintei (Canaan), sub conducerea lui losua.

Regii. Primul Templu

Tara este impartita intre cele douasprezece triburi care poarta numele fiilor lui lacob.
Intre ele nu domneste intotdeauna pacea si intelegerea si conflictele sunt numeroase.
Institutia regalitatii, patronata de profetul Samuel, aduce ? oarecare unitate. Saul este
primul rege al Israelului, urmat de David, care stabileste capitala la lerusalim. Dupa el,
fiul sau, Solomon, va construi Templul unde sunt depuse Tablele Legii, mostenite de la
Moise.

Exilul din Babilon

Dupa moartea lui Solomon, apar divergentele. Tara se scindeaza in doua: la nord, regatul
lui Israel, cu capitala Samaria (astazi - Napluz), iar la sud, regatul lui luda, cu capitala
lerusalim (722 i.Ch.).

In anul 586 i.Ch., regatul lui luda este cucerit de Nabucodonosor, regele Babilonului.
Templul este distrus si locuitorii sunt luati ostatici.

In Babilonia, situatia evreilor este relativ buna. Ei simt nevoia de coeziune, de a se

constitui intr-o comunitate. Sinagoga, care inlocuieste Templul, devine centrul vietii
evreiesti.

In anul 539 i.Ch., Cirus pune stapanire pe Babilon si intemeiaza imperiul persan. Noul
stapan ii va trata pe evrei cu multa bunavointa. El le ingaduie sa se intoarca la lerusalim si
sa-si recladeasca Templul.

Sub indemnul lui Ezdra si al lui Neemia, ia amploare invatamantul religios. Se instituie ?
noua liturghie (lectura publica a Torei). /

Dupa ce a fost cucerita de Alexandru Macedon (326 t.Ch.), ludeea, care era ? provincie a
imperiului persan, devine provincie a imperiului macedonean.

Cuceritorul le-a lasat evreilor libertatile traditionale, ceea ce echivaleaza cu ? autonomie

in fapt. Ei profita de acest lucru pentru a aprofunda studiile sacre, initiindu-se astfel
diverse curente de gaindire, deseori opuse.

- Saducenii se recrutau indeosebi din randul marilor preoti si al persoanelor insemnate. Ei

respingeau legea orala si nu acceptau decat legea scrisa (Tanak).

- Esenienii predicau egalitatea sociala. Ei duceau ? viata monahala, practicau agricultura

si artizanatul, iubirea de Dumnezeu si de oameni.

- Fariseii isi spuneau ei insisi „perushim" (separati), pentru ca se demarcau de sectele

precedente. Ei apartineau clasei populare si acceptau atit legea scrisa cit si intreaga lege
orala.
Aceste tendinte diferite se inscriu in efervescenta spirituala a acestei epoci. Dar in paralel,
clasa conducatoare, sensibila la cultura helenistica, a adoptat treptat obiceiurile, limba si
modul de comportare ale cuceritorilor greci.

Acestia au vrut sa-i sileasca pe evrei sa renunte la specificul religios, ceea ce a produs
revolta acestora. In anul 162 i.Ch., in timpul hasmonenilor, a izbucnit un razboi de
eliberare si ludeea si-a recapatat independenta.

Cucerirea romana

In anul 63 I.Ch., ludeea este ocupata de Pompei. Irod este numit guvernatorul Galileii,
apoi regele ludeii. El isi impune cu ? energie brutala puterea cu care il investise Roma.
Spre sfirsitul colonizarii romane, bintuie spiritul de revolta: razvratirile, miscarile
populare sunt din ce in ce mai frecvente. In anul 66 i.Ch., izbucneste marea rascoala.
Garnizoana romana este decimata, ? armata expediata din Siria este invinsa de poporul
evreu.

In anul 70 i.Ch., Titus asediaza lerusalimul, il preface in cenusa si distruge cel de al

Doilea Templu. Aceasta catastrofa a cutremurat atit de mult spiritele incat ea este
comemorata si in zilele noastre printr-o zi de post si doliu (9 Ab). Citeva puncte de
rezistenta au mai existat pina in anul 73. Atunci a fost capturata ultima fortareata,
Massada; sinuciderea colectiva a aparatorilor sai, care n-au vrut sa cada vii in mainile
romanilor, va face din Massada simbolul vitejiei militare si al onoarei. Astfel s-a incheiat
primul razboi al evreilor, relatat pe larg de Flavius Josephus.

0 noua rascoala a izbucnit in anul 132 si a declansat al doilea razboi al evreilor, la fel de
nemilos si de catastrofal ca primul. El a fost condus de ? capetenie emblematica, Bar
Korba, sustinuta de un vestit rabin, Rabbi Akiba. Bar Korba a murit la Betar, ultimul
bastion de rezistenta, in 135.

Diaspora

Pentru a defini raspindirea evreilor, se folosesc in mod curent doua cuvinte: unul ebraic,
„galut" (sau golah), iar celalalt grecesc, „diaspora".

In perioada persana, implantarea exilatilor s-a limitat la doua tari, Babilonia, unde au
hotarat sa se stabileasca multi exilati, si Egiptul, unde s-au refugiat numerosi evrei dupa
distrugerea celui de al Doilea Templu. Aceste doua miscari schiteaza deja cele doua axe
majore ale diasporei, pe de ? parte, Europa si Occidentul, pe de alta parte, Asia si
Orientul.

Inca inainte de inceputul erei crestine, numerosi autori isi exprima surprinderea fata de
extraordinara raspandire a evreilor, Imperiul Roman numarand 4 milioane, fara a socoti
Palestina. Totalul poate fi estimat la 8 milioane. Numarul lor reprezinta aproape de patru
ori populatia evreiasca din ludeea.
Doua aspecte majore marcheaza istoria acestei diaspore, care a pastrat intacte specificul
si cultura sa, unulpozitiv - aprofundarea gandirii evreiesti, pe de ? parte, celalalt negativ,
tragic: persecutiile si expulzarile, pe de alta parte.

Persecutiile

Istoria consemneaza ca pe la anul 958, Bulan, regele kazarilor, din Balcani, dorind sa-si
curete regatul de idolatrie, a chemat trei soli straini, un crestin, un musulman si un evreu,
ca sa aleaga religia cea mai potrivita pentru poporul sau. Dupa ce a ascultat pe indelete
argumentele fiecaruia, el a optat in cele din urma pentru religia lui Avraam, religia
evreiasca, si toti supusii s-au convertit dupa el.

In afara de aceasta experienta ciudata si iesita din comun, istoria evreilor din Europa in
Evui Mediu este marcata de durere, suferinte si martiri, iata ? trecere in revista a
persecutiilor din diverse tari.

Spania

Evreii din Spania obtin cele mai inalte ranguri in perioada dominatiei musulmane, epoca
socotita in analele iudaismului spaniol Varsta de Aur a comunitatii. Maimonide, cel mai
mare invatat evreu din secolul al XII-tea, isi scrie in araba opera filosofica fundamentala,
„Indrumarul ratacitilor", destinat evreilor care se indeparteaza de traditia lor. In timpul
Virstei de Aur, ia nastere de asemenea misticismul evreiesc, Kabbala si tratatul sau
principal, Zohar-ul. Dar in perioada recuceririi crestine de la inceputul secolului al Xl-lea,
situatia se inrautateste. Considerand anormala prezenta evreilor intr-o tara crestina,
Biserica nu precupeteste nici un efort pentru a-i converti. Aceste eforturi au culminat cu
torturile Inchizitiei. Decretul din 1492 ii obliga pe evrei sa adopte credinta crestina sau in
caz contrar sa paraseasca tara. Timp de multe secole, viata evreiasca nu s-a mai
manifestat liber in Spania. Refugiatii se raspindesc in comunitatile evreiesti - in sudul
Frantei, in Africa de Nord, in Italia, in Sicilia, in Olanda, in Turcia - alcatuindu-si grupari
proprii denumite sefarde (in ebraica: spanioli).

Franta si Germania

Inca din primul secol al erei crestine, citeva comunitati evreiesti s-au stabilit in Galia. In
secolele al X-lea si al Xl-lea, in Franta, ca si dincolo de Rin, infloresc ? cultura originala
si ? viata spirituata intensa. Acesti evrei, denumiti ashkenaze (in ebraica: germani),
tolerafi, izolati in mediul lor, la periferia societatii (ghetou). scapa intluentelor exterioare.
0 legislatie restrictiva le interzice orice functie administrativa. Evreii sint mai ales
comercianti sau negustori ambulanti: ei nu intretin cu vecinii lor decat relatii superficiale.
Cultura pamantului si numeroase meserii le sunt inaccesibile. Intrucit Biserica interzicea
crestinilor imprumutul cu dobanda, evreii au fost siliti sa se ocupe de acest negot, ceea ce
li se va reprosa in mod violent si le va atrage crunte persecutii.
Cruciadele au produs evreilor suferinte cumplite; cruciatii care porneau spre Tara Sfinta
ca s-o elibereze de sarazini au jefuit si au distrus comunitati intregi.

In 1348, cind ciuma neagra face prapad, reducind cu ? treime populatia Europei, evreii
sunt acuzati ca au otravit fantanile. Deseori sunt invinuiti de uciderea rituala a unor copii
crestini. Asemenea calomnii servesc drept pretext unor masacre si persecutii religioase.

Lituania

In secolul al XVII-lea, evreii din Lituania sunt prinsi intre doua forte rivale: guvernul
polonez si cazacii, ale caror bande se napustesc asupra populatiei evreiesti cu ? cruzime si
? barbarie fara precedent. Mii de evrei sunt torturati, comunitati intregi sunt exterminate,
victimele se cifreaza la zeci de mii. Disperarea si spaima apasa asupra populatiei
evreiesti.

Rusia si pogromurile

In Rusia tarista, evreii sunt persecutati, constransi sa locuiasca in anumite zone, supusi
unei legislatii restrictive. Tarii maresc numarul decretelor care-i defavorizeaza; preotii
atita ura taranilor inpotriva evreilor. Aceasta politica va culmina cu cumplitele pogromuri
de la sfarsitul secolului al XIX-lea. In 1881,cel mai ucigator a fost cel de la Kiev; in
1903, cele de la Chisinau si Odesa. Aceste manifestari de antisemitism ii descurajeaza
chiar si pe cei care-si pusesera toate sperantele in asimilare. Reactia evreilor tineri va fi sa
i se alalure miscarii revolutionare sau gruparilor nationaliste evreiesti, sau sa emigreze,
mai ales in Statele Unite.

Expulzarile

Alungati cand dintr-o t???, cand din alta, aflati la cheremul suveranilor momentului
respectiv, evreii au dus ? viata ratacitoare si migratoare, intorcandu-se deseori in tara de
unde fusesera alungati, cu ? extraordinara perseverenta.

Am amintit mai sus expulzarea evreilor din Spania in urma cu 500 de ani. Franta nu s-a
aratat nici ea mai primitoare.

Timp de sase secole, din secolul al XIII-lea pana in secolul al XVIII-lea, a fost un sir
neintrerupt de expulzari, urmate de autorizatii de intoarcere. Cu toate acestea, este sigur
ca niciodata n-a incetat sa existe in Franta ? prezenta macar sporadica a evreilor.

Perioada contemporana Emanciparea

Ideea emanciparii evreilor se raspandesteinm Secolul Luminilor, in Prusia, Austria, apoi

in Franta. Ea da glas unei reactii impotriva dispretului general fata de evrei, provocat de
obiceiurile, limba si cultura lor.
Un stralucit filosof din Berlin, Moise Mendelsohn (1729-1786) si scoala de umanisti
evrei, Maskilim, din jurul lui, dau exemplul si incearca sa-i convinga pe evrei sa iasa din
izolare, sa studieze si stiintele profane si sa frecventeze scolile laice si universitatile.

In 1787, Mirabeau publica ? lucrare intitulata: „Despre reforma politica a evreilor".

Emanciparea este de fapt ? consecinta fireasca a „Declaratiei drepturilor omului" care
proclama libertatea religioasa. Sustinuta cu curaj de abatele Gregoire si de contele de
Clermont Tonnerre, emanciparea este votata de Constituanta pe 28 septembrie 1791.

???zu/ Dreyfus

Din acel moment, evreul devine cetatean cu drepturi depline. Pentru prima data, ii sunt
deschise, fara discriminare, orice cariera si toate posturile inalte din administrate.

In 1870, ministrul de Justitie evreu, Adolphe Cremieux, determina votarea unui decret
care acorda nationalitate franceza evreilor din Algeria. Dar asta n-a insemnat ca au
disparut prejudecatile antisemite. mai ales in cercurile dreptei conservatoare.

Cazul Dreyfus s-a declansat in 1894, Alfred Dreyfus, tinar ofiter in Statul major, este
acuzat pe nedrept ca ar fi predat Germaniei documente secrete. El este condamnat pentu
inalta tradare, degradat in public si trimis la ocna, in Insula Diavolului, in Guyana. Emile
Zola publica in „L'Aurore" celebrul articol „Acuz", in care demasca aceasta scandaloasa
eroare judiciara.

Opinia publica franceza este profund scindata intre cei pro si cei contra Dreyfus. Dupa
numeroase peripetii, adevarul iese in cele din urma la iveala si nevinovatul! va fi
reabilitat in l905.

Shoah

Prima jumatate a secolului al XX-lea a fost marcata de doua evenimente, cele mai
importante din istoria evreilor din ultimele doua milenii: genocidul nazist si infiintarea
statului Israel.

Hitler ia puterea in 1933. In ideologia nazista, evreul apartine unei rase inferioare; el
trebuie suprimat pentru a salva puritatea rasei ariene. Aceasta este „solutia suprema". In
anii premergatori celui de al doilea razboi mondial, ei sunt arestati, deportati laolalta cu
tiganii si inchisi in lagare de concentrare. Propaganda nazista se raspandeste in toate tarile
ocupate, intre care si Franta. Guvernul de la Vichy adopta in 1940 Statutul Evreilor, care-
i exclude din toate functiile publice, din profesiunile liberale si din scoli. Anticipand
exigentele ocupantului, guvernul organizeaza arestari in masa. Copii, batrini si bolnavi
sunt ingramaditi in vagoane pentru vite care se indre apta spre lagarele de concentrare.
Auschwitz, din Polonia, ramane simbolul zecilor de lagare ale mortii unde sunt gazati si
arsi. 700.000 de evrei, francezi de spita veche sau refugiati din Europa de Est sint astfel
exterminati, sub privirile indiferente ale unei parti a populatiei. Cateva glasuri s-au ridicat
totusi pentru a protesta fata de aceasta monstruozitate, printre altii, cardinalul Salieges si
pastorul Boegner. De asemenea, mii de francezi au ascuns evrei la ei in casa, cu pretul
vietii lor. In total, 6 pana la7 milioane de evrei-din 15milioane - s-au prefacut in scrum.
Prin faptul ca a fost organizat metodic si legal, acest genocid este cel mai grav pe care l-a
cunoscut istoria. El este impropriu denumit „holocaust". Evreii i-i spun in ebraica Shoah,
ceea ce inseamna „nimicire".

Statul Israel

De-a lungul secolelor de dispersare, evreii nu si-au pierdut niciodata speranta de a se

intoarce intr-o buna zi in Palestina. De fapt, au existat intotdeauna evrei pe acest teritoriu,
fara intrerupere. In secoiul al XIX-lea, m urma pogromurilor, numerosi evrei rusi s-au
stabilit in Palestina, unde au intemeiat colonii agricole. Astfel a luat fiinta sionismul.

In 1895, un ziarist austriac, Theodor Hertzl, care tocmai asistase la degradarea in public a
capitanului Dreyfus, scrie la Paris „Statul evreu". El subliniaza: „Daca vreti, acesta nu va
ramane un vis".

In 1917, guvernul britanic, in semn de recunostinta pentru jertfele aduse de brigada

evreilor care a luptat alaturi de aliati, s-a angajat sa infiinteze un „camin national evreiesc
in Palestina": aceasta a fost Declaratia Balfour.

In urma celui de al doilea razboi mondial, au sosit In Palestina mii de refugiati. Ei cer
crearea unui stat evreu independent.

In noiembrie 1947, ONU aproba impartirea Palestinei: se vor crea doua state suverane, un
stat evreu si un stat Palestinian. In mai 1948, este proclamat statul evreu. Arabii refuza
impartirea: are loc primul razboi israeliano-arab. O parte a palestinienilor se refugiaza in
lordania.

Timp de patruzeci de ani, au avut loc mai multe conflicte intre Israel si tarile arabe
vecine, fara nici un rezultat, cu exceptia notabila a unei paci separate cu Egiptul in 1979
(Acordul de la Camp David). .

In 1991, la Conferinta internationala de la Madrid, se hotaraste initierea negocierilor cu

OEP. Negocierile incep efectiv in 1993 la Washington si duc la un acord asupra
autonomiei teritoriilor Gaza si lerihon, in 1994. Pacea se apropie...

Evreii in lumea de astazi Reparitzarea geografica

Populatia evreiasca mondiala numara aproximativ 20 de milioane de oameni. In aceasta

cifra sunt inclusi toti cei care se declara evrei, fiind de la sine inteles ca ? mare parte
dintre ei nu practica deloc sau prea putin religia lor. Aceste 20 de milioane sunt
repartizate aproximativ in felul urmator:

- in Israel, 5 milioane,

- in America, 7 milioane (dintre care 6 in SUA),

- in Europa, 5 milioane.

Existau probabil 2 pina la 3 milioane in fosta URSS. Dupa Glasnost si rasturnarile

survenite ulterior, 600.000 de evrei au emigrat in Israel.

In restul Europei, cea mai mare comunitate este cea din Franta (600.000), urmata de cea
din Marea Britanie (400.000).

Evreii in Franta

Dupa revolutie si emancipare, s-a intors ? pagina. Ca in numeroase alte cazuri, Napoleon
i-a inzestrat cu structuri organice oficiale. El a creat Consistoriul Israelitilor din Franta, in
forma in care exista si astazi. Fiecare oras important are un Consistoriu local care gireaza
locurile de cult si personalul rabinic. Toate aceste comunitati sunt afiliate la Consistoriul
Central, in fruntea caruia se ?fla Marele Rabin al Frantei, ales pe sapte ani.

Principala comunitate este cea din Paris, care numara 80 de sinagogi. Majoritatea
acestora, situate la marginea oraselor, au fost construite dupa 1962, in urma afluxului de
evrei magrebieni repatriati.

Evreii sefarzi originari din tari mediteraneene au trait in trecut intr-un mediu musulman.
Ei reprezinta in mod simtitor jumatate din populatia evreiasca.

Evreii ashkenazi sunt originari din Europa.

In ciuda deosebirilor de traditii si obiceiuri, ei sunt uniti prin legaturi foarte profunde si
interesele personale sunt menite sa se estompeze rapid.

Majoritatea asociatiilor cu caracter social sau educativ sunt afiliate la Fondul Social
Evreiesc Unificat (FSJU).

Aceste asociatii, ca si organismele cu caracter strict religios, sunt reunite in „Consiliul

Reprezentativ al Institudilor Evreiesti din Franta" (CRIF), care se doreste purtatorul de
cuvant al tuturor evreilor din Franta, fara deosebire.