CAPITOLUL 6

AVARII PRIN OBOSEALA

6.1 TIPURI DE INCARCARI LA SOLICITARILE VARIABILE

In linii mari, se deosebesc încărcări pulsatorii şi alternative. In cazul încărcării în

domeniul pulsator, sarcina variază continuu între zero şi o valoare maximă pozitivă la
tracţiune, sau o valoare maximă negativă la compresiune, tensiunea limită se numeşte
rezistenţă la pulsaţii.
In cazul încărcării alternative, sarcina oscilează între o valoare maximă pozitivă şi una
maximă negativă, tensiunea limită se numeşte rezistenţă la solicitare alternativă.
In rezistenţa materialelor de concepţie modernă se face deosebirea între solicitarea
continuă şi alternativă.
Solicitarea continuă şi o dată cu ea şi deformarea, creşte fără întrerupere, adică
mărimea ei variază într-un singur sens, la solicitarea alternativă, sarcina îşi modifică repetat
mărimea şi sensul.
Solicitările repetate cu amplitudine constantă sau variabilă sunt definite de următorii
parametrii, figura 2.22.

a b
Fig.2.22. Solicitari ciclice echivalente
a-solicitari cu amplitudine constanta; b- solicitari cu amplitudine variabila

-amplitudinea ciclului: 𝜎𝑚𝑎𝑥 − 𝜎𝑚𝑖𝑛 (2.101)

𝜎𝑎 =
2
𝜎𝑚𝑎𝑥 + 𝜎𝑚𝑖𝑛
-tensiunea medie: 𝜎𝑚 = (2.102)
2
deci: 𝜎𝑚𝑎𝑥 = 𝜎𝑚 + 𝜎𝑎 (2.103)

-perioada ciclului:
T

61
 𝜎𝑚𝑖𝑛
-coeficientul de asimetrie R ( figura 2.22. ): 𝑅= (2.104)
𝜎𝑚𝑎𝑥

-tensiunile:
𝜎𝑚𝑎𝑥 ; 𝜎𝑚𝑖𝑛 ; 𝜏𝑚𝑎𝑥 ; 𝜏𝑚𝑖𝑛

-caracteristica ciclului: 𝜎𝑎 (2.105)

𝑎=
|𝜎𝑚 |
Variatia coeficientului de asimetrie R este prezentata in figura 2.23.

Fig.2.23. Variatia coeficientului de asimetrie

Citeva cicluri de solicitare la oboseala sunt aratate in figura 2.24.
Cel mai defavorabil ciclu de încărcare este ciclul simetric, R= -1, deoarece rezistenţa
la oboseală a unui material are cea mai mică valoare, pentru celelalte cicluri, rezistenţa la
oboseală este cu atât mai mare cu cât coeficientul de asimetrie R este mai mare. Atunci,
rezistenta la oboseală a unei îmbinări sudate nu depinde atât de mult de materialul ales, cât de
evoluţia liniilor de forţă în îmbinarea sudată.
Modificarea evoluţiei liniilor de forţă se poate datora unei proiectări
necorespunzătoare sau unor neomogenităţi ale materialului depus ca: pori incluziuni, suduri la
rece etc.Toate aceste modificări conduc la vârfuri locale de tensiune, iar acestea conduc la
scăderi apreciabile ale rezistenţei la oboseală a materialului construcţiei sudate.
Chiar şi calitatea suprafeţei are o influenţă considerabilă asupra rezistenţei la oboseală a
materialului. Datorită factorilor de mai sus, care exercită influenţă asupra mărimii rezistenţei
la oboseală a unei îmbinări sudate, cuprinderea prin calcul a rezistenţei la oboseală, în mod
practic, nu este posibilă. Pot fi determinate numai valorile limită ale tensiunii decisive, pe
baza încercărilor de rezistenţă la oboseală.

𝜎𝑚𝑎𝑥 ≅ 𝜎𝑚𝑖𝑛 > 0; 𝜎𝑚 = 𝜎𝑚𝑎𝑥 = 𝜎𝑚𝑖𝑛 > 0

𝑅 = ±1; 𝜎𝑎 = 0

62
 𝜎𝑚𝑎𝑥 > 0; 𝜎𝑚𝑖𝑛 > 0; 𝜎𝑚 > 0; 𝜎𝑎 < 𝜎𝑚
0<𝑅<1

𝜎𝑚𝑎𝑥 𝜎𝑚𝑎𝑥
𝜎𝑚𝑎𝑥 > 0; 𝜎𝑚𝑖𝑛 = 0; 𝜎𝑚 = ; 𝜎𝑎 =
2 2
𝑅=0

𝜎𝑚𝑎𝑥 > 0; 𝜎𝑚𝑖𝑛 < 0; 𝜎𝑚 > 0; 𝜎𝑎 > 𝜎𝑚

−1 < 𝑅 < 0; 𝜎𝑚𝑎𝑥 > |𝜎𝑚𝑖𝑛 |

𝜎𝑚𝑎𝑥 > 0; 𝜎𝑚𝑖𝑛 < 0; 𝜎𝑚 = 0; 𝜎𝑎 = 𝜎𝑚𝑎𝑥

𝑅 = −1; 𝜎𝑚𝑎𝑥 = −𝜎𝑚𝑖𝑛

e
Fig.2.24. Tipuri de solicitare la oboseala
a-static; b- oscilant;c- pulsant;d- alternant;e- alternant simetric
Pentru determinarea rezistenţei la oboseală se prelevează epruvete din îmbinarea
sudată şi se supun unor încărcări pe maşini speciale menţinându-se constante forma, calitatea,
felul de încărcare şi forma încărcării.
Pe timpul determinării numai mărimea încărcării se reduce până când se atinge un
anumit număr de cicluri fară ca epruveta să se rupă.
Pentru diferite feluri de încărcări din fiecare serie de încercări se obţine o anumită
valoare a rezistenţei Ia oboseală, cu aceste valori se construieşte o diagramă a rezistenţei la
oboseală, care poate fi de mai multe feluri, figura 2.25.

a b

63
 c
Fig.2.25. Tipuri de curbe Wohler
a-cu o panta;b-cu o panta si palier;c-cu doua pante
2.2.4.3. Diagrama de rezistenta la oboseala
Diagrama de rezistenţă la oboseală este reprezentarea grafică a tuturor valorilor de
rezistenţă obţinute dintr-o serie de curbe Wöhler pentru diferite domenii de tensiune.
In general s-a răspândit cel mai mult diagrama de rezistenţă la oboseală după Smith, utilizată
mai ales în construcţia de maşini şi pentru determinări experimentale.
Pe un sistem de axe la 90° sunt trecute la aceeaşi scară în sistemul de axe 𝜎𝑚 − 𝜎𝑚𝑎𝑥 ,
𝜎𝑚𝑖𝑛 astfel că fiecare ciclu este reprezentat prin două puncte, astfel figura 2.26:
-ciclul simetric, reprezentat de perechea A,a;
-ciclul pulsator, reprezentat de perechea P,p;
-ciclul alternativ asimetric, reprezentat de perechea M,m.
Ciclurile limită, corespunzătoare rezistenţelor la oboseală au punctele situate pe
curbele AR pentru 𝜎𝑚𝑎𝑥 şi aR pentru 𝜎𝑚𝑖𝑛
Linia mediană a diagramei trasată Ia 45° conţine ca şi abscisele valorile tensiunii
medii şi împarte Aa; Pp; Mm etc. în două segmente egale, ce reprezintă amplitudinea
ciclurilor:
𝜎𝑚𝑎𝑥 − 𝜎𝑚𝑖𝑛
𝜎𝑎 = (2.106)
2

Fig.2.26. Diagrama rezistentelor limita ( Smith )

Diagrama lui Smith are forma unei bucle, punctul limită superior este R, unde 𝜎𝑚𝑎𝑥 =
𝜎𝑚𝑖𝑛 = 𝜎𝑅 , iar lăţimea de oscilaţie este zero.
64
 Acest punct corespunde limitei de rupere statică, când sarcina este constantă.
In punctul de origine O, solicitarea este alternativă pură, tensiunea medie este zero, iar
tensiunile sunt egale şi au semne contrare.
La aplicarea valorilor de rezistenţă la oboseală în calculul de rezistenţă, tensiunea
superioară nu poate să depăşească limita de curgere, deoarece în caz contrar ar apărea
pericolul deformării permanente, al rigidizării materialului şi al ruperii prin oboseală, chiar şi
la solicitare pulsatorie.
Pentru materialele tenace, la care limita de curgere este evidentă se construieşte o
diagramă schematizată în care curbele AR şi aR se înlocuiesc cu drepte, figura 2.27.

Fig.2.27. Diagrama Smith schematizata

In diagrama Smith, ciclurile asemenea (cu acelaşi coeficient de asimetrie R) au
2
punctele situate pe drepte ce trec prin origine, şi au coeficientul unghiular 𝑡𝑔 𝑥 = 𝑙 + 𝑅

; de exemplu, toate ciclurile pulsante sunt situate pe dreptele OP şi Op, ciclul limită fiind la
intersecţia acestor drepte cu diagrama. După cum s-a arătat în introducere, rezistenţa la
oboseală este influenţată de mai mulţi factori, în general, orice îmbinare sudată este inferioară
materialului de bază în ceea ce priveşte rezistenţa la oboseală.
La rândul ei, dintre tipurile de îmbinări sudate în construcţiile sudate, îmbinarea cap la
cap este cea mai avantajoasă formă constructivă din punct de vedere al rezistenţei la oboseală.
Rezistenţa la oboseală poate fi mult îmbunătăţită prin prelucrarea supraînălţării
cordonului şi prin resudarea rădăcinii.
In figura 2.28. este trasată diagrama rezistenţei la oboseală pentru o îmbinare cap la
cap executată din oţel carbon de uz general după Smith.
Chenarul exterior trasat cu linie continuă reprezintă diagrama de rezistenţă la oboseală
a materialului de bază 1; cu linie punct s-a trasat diagrama îmbinării cap la cap cu
supraînâltarea prelucrată şi rădăcina nesudatâ 2; iar cu linie steluţă pentru îmbinarea cap la
cap neprelucrată 3.
65
 Fig.2.28. Diagrama Smith schematizata

La solicitarea statică, încercările pe îmbinările cap la cap dau valori de rezistenţă

corespunzătoare cu ale materialului de bază, adică gâtuirea şi fisurarea care precede ruperea
se produce aproape întotdeauna în materialul de bază al epruvetei, de aceea cusătura care este
supusă unei stări spaţiale de tensiune este împiedicată să curgă.
La oboseală, îmbinările cap la cap executate neîngrijit, 3 din figură, din cauza efectului
de crestătură, ruperea se produce în zona de trecere metal de bază-metal depus.
Deoarece, rezistenţa la oboseală în cazul încovoierii oţelurilor este mai ridicată decât
rezistenţa la tracţiune-compresiune, calculul de rezistenţă este acoperitor utilizând valorile
tracţiune-compresiune.
2.2.4.4. Tensiuni admisibile in exploatare
Exploatarea unei construcţii sudate este caracterizată prin diagrama de încărcare
ridicată pentru o anumită perioadă de exploatare, din care se deduce curba de frecvenţă
necesară pentru calcul.
Tensiunile admisibile se compară cu tensiunile nominale şi trebuie determinate de la
caz la caz.
Tensiunile admisibile pentru secţiunile neslăbite ale materialului pot fi determinate din
diagramele de rezistenţă la oboseală.
In figura 2.29. este reprezentată diagrama de rezistenţă la oboseală şi stările de
tensiune la tracţiune pulsatorie cu tensiunea iniţială σi; şi cu tensiunea nominală superioară
σQ în exploatare.

66
 Fig.2.29. Starile de tensiune la tractiune pulsatorie

In figura 2.30. este reprezentată diagrama de rezistenţă la oboseală şi starea de

tensiune în domeniul alternativ.
Dacă punctele cu ordonatele 1 şi 2 ale stării de tensiune 𝜎𝑚 sunt unite cu originea O şi
apoi prelungite până în punctele de intersecţie l" şi 2" cu liniile limită ale diagramei de
rezistenţă la oboseală, se obţine rezistenţa la oboseală a materialului de bază cu tensiunea
limită inferioară 𝜎𝑖 şi superioară 𝜎𝑠 .
In proiectarea construcţiilor sudate trebuie să se deosebească siguranţa la durabilitate
nelimitată şi la durabilitate limitată.
Calculul de verificare al îmbinărilor sudate se poate face în două moduri:
-se stabileşte coeficientul de siguranţă al îmbinării sau;
-comparând eforturile unitare maxime cu rezistenţa admisibilă k oboseală.
In cazul proiectării construcţiilor sudate la durabilitate nelimitată, tensiunea superioară
σs care apare în exploatare trebuie să fie despărţită de un interval de siguranţă suficient de
mare de tensiunea nominală periculoasă σnp, punctul 2 în figurile 2.28 şi 2.29.
Proiectarea la durabilitatea limitată se face cu diagrama Wöhler pentru un număr redus
de cicluri N faţă de numărul de cicluri Nb.

Fig.2.30. Starile de tensiune in domeniul alternativ

Pentru îmbinările sudate siguranţa în exploatare este dată de relaţia:

67
 𝜎𝑛𝑝 𝑏 ∙ 𝛼 ∙ 𝛽 ∙ 𝜎𝑠
𝑆𝑒𝑥𝑝 = = (2.107)
𝜎𝑎 𝜎𝑜
unde: 𝜎𝑜 -tensiunea nominală a cusăturii sudate; 𝜎𝑠 - rezistenţa la oboseală a materialului; b=l
pentru suduri de calitate şi este coeficientul de calitate al sudurii, (β=0,8 sau 0,9 ţine cont de
tensiunile reziduale ale îmbinării sudate ,α- coeficientul de formă al îmbinării sudate; 𝜎𝑛𝑝 -
tensiunea nominală periculoasă:
𝜎𝑛𝑝 = α βb𝜎𝑠 . (2.108)
Figura 2.31. indică valorile siguranţei în exploatare pentru încărcare maximă, fără
şocuri ale construcţiilor din oţel, linia punctată dă valorile minime, pentru evaluarea
solicitărilor foarte precisă.

Fig.2.31. Starile de tensiune in domeniul alternativ

In cazul I de încărcare (statică) siguranţa necesară este luată egală cu 1,5...2, iar la
solicitare pulsatorie, cazul II şi III de încercare este 2...3.

6.2.MECANISMUL DE BAZA ŞI FACTORII CARE INFLUENŢEAZA RUPERILE

PRIN OBOSEALĂ
Oboseala este definită ca fiind fenomenul ce constă în acumularea de tensiuni si
deformatii ce determina fisurarea si uneori scoaterea din functionare prin distrugere a unor
structuri, ca urmare a aplicarii unor sarcini variabile in timp ca intensitate si pozitie, sarcini
care au o valoare sub limita de curgere statica a materialului din care este confectionata
structura. Prin urmare,se poate spune că fisurile la oboseala apar in elementele sudate care
sunt supuse sarcinilor variabile in timp ( repetitive ). In multe structuri sudate, aceste sarcini
repetitive au condus la cedari uneori cu consecinte dezastruase.
Comitetul Executiv de Securitate si Sanatate UK a prezentat principalele cauze de
distrugeri ale structurilor instalatiilor din Marea Nordului intre anii 1974 – 1992 [196], dupa
cum urmeaza:
- cedari datorate oboselii - 25%;
- cedari datorate accidentelor navale - 24 %;

68
 - distrugeri datorate caderii unor obiecte - 9%;
- cedari datorate coroziunii - 6%;
- alte cauze- 36 %.
Dupa cum se poate observa, oboseala, este principala cauza a cedarilor, urmata de un
grup de doua cauze care poate fi considerat responsabil de distrugeri accidentale si care in
parte are o pondere mai mica fata de ponderea cedarilor datorate oboselii. Coroziunea, este
clasata abia pe al patrulea loc in topul celor mai frecvente cauze de distrugeri sau cedari
structurale.
6.2.1.Mecanismul de bază al ruperii prin oboseală
Asa cum a fost definit mai sus, oboseala este un proces de distrugere al structurilor sub
actiunea unor sarcini variabile in timp ( ca intensitate si sau pozitie ) care genereaza tensiuni
variabile in timp si care acumulindu-se ciclu după ciclu au drept consecinta aparitia cedarii si
scoaterea din functionare a structurii respective.
Pentru structurile in serviciu, procesul cumulativ de distrugere poate dura citiva ani
pina se atinge un nivel critic care sa aiba ca rezultat cedarea sau scoaterea din functionare.
Procesul de oboseala de obicei este impartit in trei faze:
faza A – initierea fisurii;
faza B – cresterea fisurii;
faza C – fisurarea şi ruperea finala
Initierea fisurii, faza A, apare de obicei pe suprafata materialului, in vecinatatea unei
crestaturi. Fenomenul se explica prinntr-un mecanism de alunecare la nivel microscopic
determinat de tensiunile maxime de forfecare. Cind este aplicata sarcina, citiva graunti se vor
deforma plastic,datorita alunecarii unor plane cristalografice. Mecanismul cuprinde doar
citiva graunti, unde acele plane cristalografice au o orientare nefavorabila in raport cu
tensiunea locala maxima de forfecare. Cind sarcina aplicata este cu semn schimbat, planele
care au alunecat initial nu vor realuneca la pozitia initiala, datorita efectului de ecruisare
( intarire ), astfel ca rezultatul final la nivel microscopic va fi, aparitia unor intruziuni si
extruziuni la suprafata materialului. Intruziunile se vor comporta ca niste microfisuri,
determinind extinderea ulterioara a fisurilor in timpul aplicarii ciclurilor ulterioare de
incarcare. Mecanismul este schematic prezentat in figura 4.1.

a b
Fig. 4.1. Schema de principiu a fazelor procesului de oboseală:
a – iniţierea fisurii (faza A); b – extinderea fisurii( faza B);

69
 In faza B, dupa ce initierea fisurii s-a facut in interiorul a citiva graunti, cresterile
fisurii la nivel microscopic vor extinde fisura peste citeva limite de graunti. Cind frontul de
fisurare va trece peste ciţiva graunţi, fisura va continua sa creasca intr-o directie
perpendiculara la cea mai mare tensiune principala de tractiune. Aceasta trecere de la nivel
microscopic la o scara marita de crestere a fisurii este deasemeni indicată in figura4.1. Chiar
dacă faza de initiere a fisurii depinde de starea suprafetei materialului si este guvernata de
tensiunile ciclice de forfecare, iar creşterea fisurii in continuare depinde de proprietatile
materialului, fisura fiind condusa de tensiunea principala ciclica [76].
In faza de crestere, procesul este explicat printr-un mecanism de deschidere a fisurii si
netezire a virfului acesteia, urmata ulterior de un mecanism de inchidere a fisurii si ascutire a
virfului , dealungul fiecarui ciclu de incarcare. Dupa un ciclu complet, frontul de fisurare a
avansat cu un mic increment care poate fi pe suprafata supusa oboselii. Acest avans
corespunzator unui ciclu de incarcare este de fapt distanta dintre asa zise doua striatii care se
pot observa cu ochiul liber la o suprafata rupta prin oboseala. Acest avans depinde de variatia
factorului de intensitate a tensiunii.
Ruperea aparuta in faza C, se va produce cind fisura va deveni atit de larga, incit
sectiunea portantă a legăturii ramase, este prea mica pentru a trasfera virful de tensiune al
ciclului de incarcare, sau cind tensiunile si deformatiile locale ale frontului de fisurare
cauzeaza o rupere fragila locala. In primul caz tensiunile medii ce actioneaza asupra sectiunii
nete insuficiente , determina aparitia rupturii. In al doilea caz, ruperea fragila locala care este
determinata de factorul de intensitate maxim al tensiunii, determina aparitia rupturii. Acest
factor caracterizeaza din punct de vedere unic marimea cimpului de tensiune la frontul de
fisurare in conditii liniar elastice.
6.2.2.Factorii care influenteaza ruperea prin oboseala
4.2.2.1.Incarcarile exterioare si tensiunile aparute asupra unui element
structural
Fortele exterioare pot produce efecte de intindere / compresiune, incovoiere si torsiune
asupra unor elemente structurale, asociind tensiuni corespunzatoare in apropierea punctelor
potentiale de fisurare.
Sarcinile de tractiune/compresiune si de incovoiere, vor determina cresteri ale
tensiunilor normale care vor actiona ca pricipali factori de initiere si crestere a fisurarii. In
acest caz planele de fisurare vor fi dirijate de catre tensiunile normale. Aceste doua tipuri de
incarcari determina acelasi mecanism de distributie a tensiunilor si de cedare prin oboseala,
atunci cind creeaza tensiuni normale in aceeasi directie.
Cind se actioneaza asupra elementului cu o sarcina ( sau tensiune ) variabila in timp,
conteaza in principal variatia sarcinii si numarul de cicluri care actioneaza. Frecventa de
repetare a aplicarii sarcinii, de obicei nu influenteaza procesul de cedare. Daca asupra
elementului actioneaza mai multe forte din exterior, lucrurile se complica deoarece fortele
externe aplicate pot avea frecvente diferite si pot fi mai mult sau mai putin corelate in timp.
4.2.2.2. Geometria concentratorilor de tensiuni si deformatii
70
 Este foarte importanta atit starea generala de tensiune, dar si mai mult sunt importante
virfurile locale de tensiune, generate de anumite discontinuitati.
Concentrarea tensiunii este definita ca fiind o crestere locala a tensiunii determinata de
o schimbare de geometrie sau o discontinuitate a elementului structural respectiv. Adesea
numim aceste schimbari locale de geometrie mai line sau mai abrupt se numesc crestaturi.
Exemple tipice in acest sens sunt: filetele; gaurile si cordoanele de sudura.
Tensiunile in zona crestaturii pot fi local marite de 3 pina la 8 ori, comparativ cu
tensiunea nominala medie din elementul respectiv. Aceasta marire este definita de factorul de
concentrare al tensiunii care se noatează Kt.
Cresterea de tensiune in zona crestaturii este foarte nociva din punct de vedere al
procesului de cedare prin oboseala in sensul ca scade durata de viata la oboseala a elementului
respectiv. Aceasta crestere locala a tensiunii poate fi redusa prin:
-cresterea dimensiunilor elementului, in faza de proiectare;
-imbunatatirea inca din faza de proiectare a geometriei locale a crestaturii
( discontinuitatii ), in speta a razei de racordare a discontinuitatii.
Prima abordare care se refera la cresterea dimensiunilor elementului pentru reducerea
starii de tensiuni va determina o crestere nedorita a masei de material, iar a doua abordare cu
privire la marirea razei de racordare, poate fi realizata fara cresteri de greutate si costuri
suplimentare. Pe de alta parte, marirea dimensiunilor elementului respectiv, va avea un efect
nefavorabil asupra rezistentei la oboseala, efect denumit in literatura de specialitate efectul
maririi dimensiunilor ( size effect ). Acesta se refera la faptul ca toate beneficiile
determinate de reducerea tensiunilor vor fi partial pierdute, datorita rezistentei slabe la
oboseala a elementului obtinuta la cresterea grosimii acestuia, deoarece odata cu cresterea
grosimii creste si densitatea de defecte sau de discontinuitati posibile.
Exemple de concentrare a tensiunilor sunt aratate in figura 4.2 a si b.

a b
Fig.4.2. Distributia tensiunilor in diferite zone [7]
a- placa cu crestatura la ambele margini; b- imbinare sudata cap la cap cu crestaturi la margini
1-distributia tensiunilor reale in zona crestaturii; 2-distributia tensiunilor nominale in afara zonei
crestaturii; 3- distributia tensiunii nominale in crestatură
In figura 4.2 a se prezinta o tabla cu crestaturi la ambele margini, pozitionate simetric
una fata de alta in raport cu axa de simetrie longitudinala.
71
 Dupa cum se vede, tensiunile cresc in zona reducerii sectiunii, dar mai importanta este
creterea de tensiune datorita crestaturii insasi. Acest efect de crestere locala a tensiunii
depinde foarte mult de raza crestaturii, ρ. Fisuri pot aparea in cazul ambelor crestaturi.
Acelasi fenomen de concentrare a tensiunilor se poate observa si in figura 4.2 b, in
cazul unei imbinari sudate cap la cap. De data aceasta nu este nici o reducere a sectiunii, ci
cresterea de tensiune este determinata de efectul de crestatura care se manifesta la trecerea
dintre materialul de baza si cordonul de sudura. Cu toate ca nu exista o reducere a sectiunii,
dimpotriva o cantitate suplimentara de material determinata de suprainaltarea cordonului de
sudura, aceasta va actiona ca un factor de crestere a tensiunii. Tensiunea, dupa cum se observa
creste la trecerea dintre materialul de baza si cordonul de sudura. Aceasta este o zona foarte
periculoasa si trebuie atent studiata, in literatura de specialitate gasindu-se sub denumirea de
virful sudurii ( weld toe ). Acest virf al sudurii este locul potential de aparitie al fisurilor.
Geometria locala a virfului sudurii se caracterizeaza prin: unghiul flancului virfului sudurii θ
si raza de racordare a virfului sudurii notata cu r.
Factorul de concentrare al tensiunii Kt [7] se defineste ca fiind raportul dintre cresterea
de tensiune locala datorata efectului de crestatura al discontinuitatii 𝜎𝑙 si tensiunea nominala
𝜎𝑛 ,
𝜎𝑙
𝐾𝑡 = (4.1)
𝜎𝑛

4.2.2.3.Proprietatile materialului
Proprietatile de baza ale materialelor ca: limita de curgere, rezistenta la rupere prin
tractiune statica, modulul de elasticitate, influenteaza rezistenta la oboseala a elementului
respectiv.
Totusi pentru a caracteriza rezistenta la oboseala in mod explicit sunt utilizate epruvete
cu suprafete netede ( prelucrate la rugozitate mică ) asupra carora se va determina durata de
viata la oboseala ca o functie de variatia de tensiune aplicata. In plus, teste pentru cresterea
fisurii cu epruvete standardizate prefisurate pot fi efectuate pentru a scoate in evidenta
comportamentul la fisurare.
Prima abordare determina durata de viata la oboseala ca o functie intre numarul de
cicluri de solicitare si aplicarea unei variatii de tensiune cu amplitudine constanta, asupra
elementului structural, ca in figura 4.3. [155]

72
 a b
Fig.4.3. Curbele S-N(tensiune, numar, cicluri pană la rupere) la incercari la oboseala la aplicarea unei
variatii de tensiune constanta
a-aplicarea tensiunii; b- curbele de durabilitate
Dupa cum se vede in figura 4.3 a, variatia de tensiune Δσ are o amplitudine constanta.
Aceasta variatie de tensiune Δσ este parametrul cheie pentru determinarea duratei de viata la
oboseala, dar o influenta mare o are si marimea tensiunii aplicate.
In figura 4.3 b, se poate constata ca odata cu scaderea tensiunii principale de solicitare
aplicate, creste durata de viata la oboseala, adica elementul structural cedeaza la un numar de
cicluri din ce in ce mai mare, pentru o anumita variatie a tensiunii aplicate Δσ.Exista o
anumita valoare a variatiei de tensiune aplicate, notata cu ΔσD, incepind de la care in mod
descrescator, nu se mai produce ruperea. Aceasta este de fapt rezistenta la oboseala.
Folosind o scara logaritmica log-log, se poate face o aproximare liniara a partii
superioare a curbei. Apare astfel urmatoarea ecuatie:
𝑙𝑜𝑔 𝑁 = 𝑙𝑜𝑔 𝐴 − 𝑚𝑙𝑜𝑔∆𝜎 (4.2)
care se mai poate scrie sub forma:
𝐴
𝑁= (4.3)
∆𝜎 𝑚
unde 𝑙𝑜𝑔 𝐴, este intersectia curbei cu axa verticală, -1/m panta curbei. Dupa cum se observa
in figura 4.3 b, cind tensiunea este suficient de mica, nu se produce nici o rupere prin
oboseala. ΔσD reprezinta rezistenta la oboseala sub amplitudine constanta, a materialului
respectiv. La tensiuni mai mici decit valoarea lui ΔσD , ruperea nu se mai produce. Aceasta
rezistenta la oboseala ΔσD poate fi privita ca o constanta de material, care caracterizeaza
rezistenta la obosela a materialului, dar de fapt aceasta rezistenta la oboseala depindea de
marimea si geometria epruvetei pe de o parte, dar si de calitatea prelucrarii suprafetei pe de
alta parte. Acesta este si cazul constantelor A si m.
Cresterea fisurii se bazeaza pe teste efectuate cu ajutorul epruvetelor standardizate
prefisurate, unde rata de crestere a fisurii da/dn ( m/ciclu) se masoara in functie de variatia
factorului de intensificare a tensiunii ΔK ( SIFR – stress intensity factor range ), ca in figura
4.4 [4].

73
 a b

Fig.4.4. Rata de crestere a fisurii comparativ cu variatia factorului de intensificare a tensiunii:

a – creşterea fisurii la aplicarea sarcinii; b-variaţia factorului de intensificare a tensiunii
Epruveta este una asupra careia se aplica o variatie de tensiune constanta, cu
dimensiunile standardizate pentru o anumita grosime.
Aceasta variatie a factorului de intensificare a tensiunii este un parametru care singur
guverneaza variatia tensiunilor oscilatorii ale frontului de fisurare, aşa cum se vede din relaţia
∆𝐾 = ∆𝜎𝑛 √𝜋𝑎𝐹 (4.4)
unde: ∆𝜎𝑛 este variatia de tensiune nominala aplicata; 𝑎 - lungimea fisurii; F- o functie
geometrica ce insoteşte fisura si componenta geometrica a modului de incarcare.
Referitor la incercarile tensiune / numar de cicluri pina la rupere S-N, realizate pe
epruvete cu suprafata prelucrata, exista o limita de la care fisura se opreste sa mai creasca –
(fig 4.4, b). Aceasta limita ∆𝐾0 este valoarea pragului de oboseala – figura 4.4 b. Pentru valori
ale lui ∆𝐾 > ∆𝐾0 , se intră in regiunea II din diagrama de crestere a fisurii, unde există o zona
de crestere stabila a fisurii. Daca valoarea variatiei factorului de intensificare a tensiunii ∆𝐾,
creste prea mult, vom intra in regiunea III, care este o zona de crestere instabila a fisurii. Din
nou rezultatele depind de nivelul tensiunii principale aplicate. Acest nivel poate fi caracterizat
de coeficientul de asimetrie R, care se defineste ca raportul dintre sarcina minima aplicata si
cea maxima aplicata. Rata de crestere a fisurii va creste pentru un anumit ∆𝐾, daca
coeficientul de asimetrie R va creste. Aceasta in acord cu efectul tensiunii principale aratat in
(figura 4.3), pentru curbele S-N ( tensiune/deformatie). In regiunea II, rezultatele cresterii
fisurii pot fi aproximate ca au o distributie liniara intr-un sistem de coordonate log-log, dată
de relaţia:
𝑑𝑎
𝑙𝑜𝑔 = 𝑙𝑜𝑔𝐶 + 𝑚𝑙𝑜𝑔∆𝐾 (4.5)
𝑑𝑁
sau
𝑑𝑎
= 𝐶∆𝐾 𝑚 (4.6)
𝑑𝑁

74
unde: C si m sunt constante de material ce caracterizeaza cresterea fisurii. Daca intreaga
durata de viata ar consta numai in propagarea fisurii, exponentul puterii m coincide cu
parametrul m ce defineste curbele tensiuni/deformatii S-N.
In completare fata de curbele S-N prezentate in figura 4.3 si fata de testele de crestere
a fisurii prezentate in figura 4.4 este posibil să se efectueze teste pe epruvete mici in care să
se studieze timpul necesar pentru initierea fisurii in material.
Testele sunt efectuate pe epruvete atit de mici astfel incit ruperea se va manifesta dupa
initierea unei fisuri de citeva zeci de mm grosime. Pentru acest tip de test, variatia deformatiei
Δε, in timpul unui ciclu de incarcare este adesea folosita ca parametru cheie pentru initierea
fisurii in timp. Aceasta variatie a deformatiei Δε este un parametru mai bun de initiere a fisurii
decit variatia de tensiune Δσ, in cazul in care ciclul de incarcare determina deformatii
concept.
Un ciclu tipic de incarcare tensiune-deformatie, avind ca rezultat curba tensiune
deformatie este prezentat in figura 4.5 [177].
Pentru partea din stinga a curbei de durabilitate, există o deformatie plastică
semnificativă, iar numărul de cicluri pină la rupere a elementului este relativ mic, sub 1000 de
cicluri sau mai putin. Apare conceptul de oboseală la un numar scazut de cicluri de solicitare
( low cycle fatigue ).
In partea dreapta a curbei de durabilitate,ciclul tensiune deformatie este complet linear
elastic iar durata de viata la oboseala va fi de peste 10 000 de cicluri de solicitare. Aceasta
parte a curbei descrie aparitia oboselii la un numar ridicat de cicluri de solicitare ( high cycle
fatigue ).
Asa cum s-a aratat anterior, rezultatul depinde de marimea tensiunii principale.
Curba tensiune deformatie din partea dreapta este data de ecuatia Manson – Coffin
cu corectia Morrow’s, aplicată tensiunii principale [177], adică:

a b
Fig. 4.5. Ciclu local de deformatie utilizat ca parametru pentru initierea fisurii in timp, bazat pe
incercari cu epruvete la scara mica
a- ciclul de incarcare tensiune/deformatie; b- curba de durabilitate deformatie numar de cicluri
75
 ∆𝜀𝑇 (𝜎𝑓′ − 𝜎𝑚 )
= (2𝑁)𝑏 + 𝜀𝑓′ (2𝑁)𝑐 (4.7)
2 𝐸

unde: ∆𝜀𝑇 –este variatia locala totala a deformatiei; 𝜎𝑚 – tensiunea principala la virful sudurii
( weld toe ); b - parametru exponential referitor la rezistenta la rupere prin oboseala; c -
parametru exponential referitor la plasticitate; 𝜎𝑓′ - coeficient referitor la rezistenta la rupere
prin oboseala; 𝜀𝑓′ - coeficient referitor la plasticitate.
Comportarea locala tensiune-deformatie este data de curba de deformare ciclica
Ramberg – Osgood stabilizată,dată de relaţia:
1
∆𝜎 ∆𝜎 𝑛′ (4.8)
∆𝜀 = + 2 ( ′)
𝐸 2𝐾
unde: K’– este coeficientul de rezistenta la oboseala ciclica; n’– este exponentul de
ecruisare prin deformatie;
Aceasta ecuatie guvernează curba de histerezis din figura 4.5,a.
4.2.2.4. Tensiunile reziduale
Tensiunile reziduale sunt definite ca fiind tensiuni statice inerente, existente in
elementul structural, inainte ca fortele externe sa fie aplicate. De multe ori aceste tensiuni
reziduale sunt create in timpul fabricatiei. Aceste tensiuni reziduale se echilibreaza reciproc.
Astfel daca exista zone in care se manifesta tensiuni de intindere, trebuie sa existe si zone in
care sa se manifeste tensiuni de compresiune.
Zonele asupra carora actioneaza tensiunile de intindere, vor fi mai vulnerabile la
aparitia oboselii. Explicatia este legata de efectul tensiunii principale, care a fost discutat
anterior. Prezenta unei tensiuni reziduale mari de intindere va creste tensiunea principala din
elementul structural. Chiar si tensiunile de compresiune, determinate de incarcarile exterioare
pot actiona cind sunt suprapuse peste tensiuni de intindere preexistente, similar cu un ciclu de
tensiune de tractiune in material.
4.2.2.5.Calitatea fabricatiei si pregatirea suprafetei
Predictiile referitoare la oboseala nu se pot baza in intregime pe modelele ideale care
rezulta din proiectare si pe dimensiunile nominale care se citesc in desenele de executie. In
final rezistenta la oboseala este determinata de calitatea de fabricatie a elementelor structurale.
In acest sens, trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:
- dimensiunea reala a elementului si alinierea acestuia;
- razele crestaturilor adinci;
- calitatea finala a suprafetei ( rugozitatea );
- existenta unor defecte ascutite.
Controlul dimensional trebuie facut pentru a verifica daca dimensiunile elementului
sunt situate in tolerantele prescrise.
Daca exista anumite nealinieri ale elementelor, acestea pot introduce tensiuni de
incovoiere suplimentare in cazul unui model axial de incarcare.

76
 Defectele ascutite pot actiona ca si initiatori pentru cresterea fisurilor prin oboseală.
Astfel, pentru a asigura calitatea cu privire la aspectele mentionate mai sus, trebuie sa
se faca neaparat asupra elementului un control dimensional si nedistructiv. O suprafata neteda
cu rugozitate mica, va mari timpul pina la initierea fisurii.
4.2.2.6.Influenta mediului inconjurator
Uneori mediul inconjurator poate schimba comportarea la oboseala si scadea dramatic
parametrii asociati fenomenului.
Un exemplu important este comportarea la oboseala a otelurilor in apa de mare sarata,
otelurile neavind nici un fel de protectie anticorozivă. In acest caz va lua nastere un efect
sinergic intre mecanismul de deteriorare prin coroziune si procesul de cedare prin oboseală.
Deasemenea frecventa de incarcare devine imporatntă, deoarece fenomenul de coroziune este
dependent in timp de un proces electrochimic.
S-a constatat eperimental ca durata de viata la oboseala poate scadea de 3 pina la 5 ori
in mediu umed ( de exemplu: apa de mare ) fata de rezistenţa la oboseală a aceluiasi element,
determinată in aer uscat.
6.3.PARTICULARITĂŢI ALE FENOMENULUI DE OBOSEALĂ IN CAZUL
STRUCTURILOR SUDATE
6.3.1.Tipuri de imbinari sudate
Imbinările sudate prezintă unele aspecte mai deosebite care determina ca unii dintre
parametrii care intervin in fenomenul de oboseala al sudurilor sa joace un rol mai important
decit altii. De aceea pentru a putea studia durata de viata la oboseala a structurilor, se impune
să fie studiate diferenţiat impactul fenomenului de oboseală pe tipuri elementare de imbinări
sudate. Astfel cind se caracterizează un element de imbinare sudata, trebuie sa se facă referire
la urmatoarele:
- geometria elementului ( nervuri de rigidizare, gusee de intarire );
- directia de incarcare ( paralela sau perpendiculara la cordonul sudat );
- tipul imbinarii ( cap la cap, de colt );
- caracteristicile procedeului de sudare ( tip procedeu, patrundere, pozitie de
sudare );
- caracteristicile de calitate ( tolerante, rugozitate );
- tipuri de examinari nedistructive ( vizuala sau detaliata );
- tratamentele post sudare ( detensionare, polizare cordon )
- locul potential de fisurare ( virful sudurii, radacina sudurii ).
Pe baza caracterizarii descrise mai sus, standardele recomanda categorii ( clase ) de
imbinari sudate, astfel ca fiecare categorie ( clasa ) va avea o anumita durata de viata la
oboseala pentru un anumit loc potential de fisurare. Explicatia este data de faptul ca
fenomenul de oboseala este guvernat de aspecte geometrice, de conditiile locale de suprafata
de la virful sudurii ( weld toe ), precum si de tensiunile reziduale aparute la sudare.
Doua exemple de categorii de imbinari sudate sunt prezentate in figura 4.6 .a si b.

77
 In figura 4.6, a este prezentata o imbinare sudata cap la cap cu patrundere completa, la
care sudarea se executa din ambele parti, solicitata de o sarcina axiala de intindere,
perpendiculara la directia de sudare. Acesta este cel mai intilnit tip de imbinare sudata de
mare rezistenta.
In figura 4.6, b se prezinta o imbinare sudata de colt dintre o tabla orizontala si un
guseu vertical. Tabla orizontala este solicitata la incovoiere pura, intr-un plan perpendicular
pe cordonul de sudura.
Intre aceste doua tipuri de imbinari sudate exista citeva diferente importante.
Se poate observa ca in timp ce la imbinarea sudata cap la cap solicitata la tractiune,
sarcina se transmite prin cordonul de sudura, la imbinarea sudata de colt solictata la
incovoiere, sarcina se transmite doar prin placa orizontala si nu prin cordonul de sudura. In
felul acesta se poate spune că imbinarea sudată de colţ nu transmite sarcini de incarcare [177].

a b
Fig. 4.6. Tipuri de imbinari sudate:
a- imbinare sudata cap la cap; b- imbinare sudata de colt
Imbinarea sudata cap la cap prezinta variatii geometrice de forma pe directia de
actionare a sarcinii mai mici in comparatie cu imbinarea de colt. Astfel factorul de
concentrare a tensiunilor va fi mai mic in comparatie cu factorul de concentrare al tensiunilor,
la imbinarile sudate de colt, care prezinta o variatie geometrica de forma mai mare. Acesta
este principalul motiv pentru o durata de viata mai mare la oboseală a imbinarii sudate cap la
cap, comparativ cu imbinarea sudată de colţ. Pentru ambele tipuri de imbinări fisura la
oboseală se va iniţia in locul de intersectie dintre cordon si placa orizontala ( toe welding –
virful sudurii ). Regiunea virfului sudurii este regiunea cea mai critica pentru majoritatea
imbinarilor sudate.
In figura 4.7 [4], sunt prezentati parametrii geometrici ai unei suduri de colt . Trebuie
de la inceput facuta distinctie intre parametrii geometrici globali si locali care caracterizeaza
imbinarea, după cum urmează:

78
 Fig. 4.7. Definirea parametrilor geometrici la o îmbinare sudată de colţ [4]:
- parametrii geometrici globali sunt: grosimea tablei s si lungimea peste catete a
sudurii L ( lungimea piciorului sudurii );
- parametrii geometrici locali de sudare sunt: unghiul virfului cordonului de sudare
θ ( weld toe angle ) si raza de racordare a virfului cordonului de sudura r( weld toe
radius ).
Parametrii geometrici prezentati mai sus sunt cei mai importanti parametrii care
influenteaza durata de viata la oboseala a imbinarii sudate, deoarece ei determina concentrarea
tensiunilor la virful cordonului de sudura. Daca la acesti parametrii se adaugă conditiile de
calitate a suprafetei la virful cordonului de sudura pe de o parte, iar pe de alta parte adaugam
tensiunile reziduale, se poate spune că durata de viata la oboseala este aproape determinata.
Toare aceste consideratii conduc conform normelor si prescriptiilor catre determinarea unei
categorii de imbinari sudate, la care se asociaza curbele S –N ( tensiune - numar de cicluri ).
Aceste categorii sunt definite in mai putine detalii decit am discutat aici. Geometria virfului
sudurii si calitatea suprafetei nu sunt incluse in definirea unei categorii. Tensiunile reziduale
nu sunt controlate. Ca rezultat, experimentele pentru care au fost obtinute curbele S-N, pot
prezenta o mare imprăştiere in durata de viaţă la oboseală.
Daca experimentele ( definite de o categorie ) au fost definite de geometria locala a
virfului cordonului de sudura , calitatea suprafetei si tensiunile reziduale, durata de viata la
oboseala ar trebui sa prezinte o imprastiere mai mica si ridicarea curbelor de oboseala ar
trebui sa fie mai facila.
In realitate, reguli recente au definit un numar mare de clase in ultima vreme, pe baza
celor discutate mai sus.
S-a aratat prin cele prezentate că, oboseala imbinarilor sudate este o problema care tine
de geometria imbinarii si a cordonului pe de o parte, iar pe de alta parte de calitatea suprafeţei.
Prin urmare, imbinarile sudate realizate din oteluri de inaltă rezistenţă nu se vor comporta la
oboseala semnificativ mai bine, fata de aceleasi imbinari sudate, realizate din oteluri de
79
rezistenta medie, executate in aceleasi conditii ca si primele. Aceasta este una din
particularitatile imbinarilor sudate.
O alta particularitate a imbinarilor sudate este aceea ca tensiunea principala aplicata,
conteaza in comportamentul la oboseala. Acest lucru trebuie sa se inteleagă că este valabil in
anumite conditii, ca de exemplu in cazul incercarilor accelerate, cum sunt cele din laborator.
La valori mici ale variatiei de tensiune, exista o faza de initiere a fisurarii prezenta in
imbinarea sudata respectiva, in acest caz tipul otelului jucind un rol important. Oricum acest
rol este nesemnificativ in comparatie cu efectul de crestatura la virful cordonului de sudura si
conditiile de suprafata la zona de imbinarii. In plus, tensiunea principala aplicata, in mod
evident joaca un rol important in cazul imbinarilor sudate detensionate.
6.4.CURBE DE DURABILITATE S-N [155, 4]
4.4.1.Factori importanti de care depind curbele de durabilitate
4.4.1.1.Zona de prag a curbei de durabilitate
In figura 1.8. se prezinta o curba de durabilitate S-N pentru o imbinare sudata de colt.
Dupa cum se observa in figura 4.8., la curba biliniara de durabilitate, exista un palier
orizontal care delimiteaza asa zisa limita de oboseala obtinuta in urma incarcarilor cu
amplitudini constant, CA. Dupa cum se observa, theoretic, daca variatia de tensiune aplicata
Δσ este sub acest palier, nu se va produce nici o cedare si piesa va putea sa suporte un numar
infinit de cicluri de solicitare fara cedare. Aceasta reprezinta rezistenta la oboseala. In realitate
o asemena rezistenta infinita la oboseala nu se poate atinge. Daca piesa va fi solicitata un
numar suficient de cicluri, in cele din urma aceasta va ceda pina la urma. Explicatia pentru
durata mare de viata fara cedare, la solicitari cu variatii mici ale tensiunii, se datoreaza unei
perioade lungi de initiere a fisurarii, neexistind de fapt un prag asa cum este el evidentiat de
catre palierul orizontal al curbei de durabilitate cu incarcari de amplitudini constant, CA.
Se observă că:
𝛥𝜎 = 𝜎𝑚𝑎𝑥 − 𝜎𝑚𝑖𝑛
(4.9)
Şi se defineşte coeficientul de asimetrie R, dat de relatiile 1.9 si 1.10:

𝜎𝑚𝑎𝑥 (4.10)
𝑅=
𝜎𝑚𝑖𝑛

Dupa cum se observa din figura 4.8, existenta unei rezistente la oboseala nu poate fi
acceptata in cazul solicitarilor cu amplitudini variabile, VA. In acest caz, se observă ca cel de-
al doilea palier al curbei in cazul VA nu mai este orizontal ci este inclinat si se va intersecta
pina la urma cu axa orizontala, neputindu-se vorbi aici de o rezistenta la oboseala.

80
 a b

c
Fig. 4.8. Definirea incarcarii si a curbei de durabilitate S-N, pentru o imbinare sudata de colt
a-modul de incarcare; b- ciclurile de solicitare; c- curba de durabilitate

4.4.1.2.Tensiunea medie si coeficientul de asimetrie R

Curbele de durabilitate pentru imbinarile sudate au doar un singur parametru cheie
care caracterizeaza durata de viata la oboseala si anume, variatia de tensiune Δσ ca urmare a
aplicarii sarcinilor variabile exterioare.
In cazul componentelor prelucrate, fără sudura, o valoare scăzută a coeficientului de
asimetrie, R, determina o rezistenta la oboseala mare. Partea variatiei de tensiune din zona de
compresiune ( R<0 ), nu va contribui la cedarea prin oboseala in aceeasi masura in care ar
contribui partea de variatie a tensiunii in zona de intindere. Numai variatia tensiunii de
intindere va contribui la initierea, deschiderea si propagarea fisurii.
Motivul pentru care in cazul imbinarilor sudate nu se tine cont de coeficientul de
asimetrie, este acela ca in marea majoritate a imbinarilor sudate exista tensiuni reziduale de
intindere. Prin urmare, o sarcina externa care determina variatie de tensiune partial de
compresiune, va determina un ciclu de tensiuni de intindere de amplitudine mai mica ca
raspuns la suprapunerea acesteia peste tensiunile reziduale statice de intindere prezente in
imbinarile sudate.

4.4.1.3.Detensionarea

81
 Daca imbinarile sunt detensionate, trebuie sa se profite de faptul ca variatiile de
tensiune in zona de compresiune sunt mai putin periculoase decit variaţiile de tensiune de
întindere.
Cele mai multe normative recomanda sa inmultim cu un factor de reducere f=0,6,
partea de compresiune a variatiei de tensiune.
4.4.1.4.Efectul grosimii [199]
Odata cu cresterea grosimii tablei, s-a observat o scadere a duratei de viata la oboseala,
pentru aceeasi variatie nominala a tensiunii aplicate.
Acest efect, poate fi cauzat de mai multi factori:
- efectul de crestătură adică o creştere a concentratorului de tensiune la virful
cordonului de sudura;
- efectul marimii fisurii adica cimpul de tensiune locala la virful fisurii (de
exemplu in cazul unei fisuri cu adincime de 1mm), va fi mult mai sever in cazul unei table
groase decit in cazul unei table subtiri;
- efectul statistic volumetric, in sensul ca odata cu cresterea volumului de
material creste si probabilitatea existentei defectelor;
- efectul metalurgic, in sensul ca microstructura tablelor sudate de grosimi mari
este de o calitate mai slaba decit cea a tablelor sudate de grosimi mai mici.
Pentru a intelege efectul de crestatura trebuie acceptat ca oboseala incepe ca un
fenomen local, in apropierea crestaturii virfului cordonului de sudura. Concentrarea tensiunii
la aceasta crestatura este puternic dependenta de geometria virfului cordonului de sudura
determinata de unghiul θ, al virfului cordonului de sudura si de raza de racordare ρ dintre
cordonul de sudura si materialul de baza – (figura 4.7).
Factorul de concentrare al tensiunilor este sensibil influenţat de raportul dintre raza de
racordare r si grosimea S a tablei ce se sudeaza. Cu cit raportul r/S descreste cu atit factorul de
concentrare al tensiunilor, SCF, creste, scăzind astfel durata de viaţă la oboseală. Ambele faze
de initiere si de propagare a fisurii vor fi reduse. Problema este de fapt ca atunci cind
grosimea tablei creste,raza de racordare a cordonului este variabila si nu poate fi controlata.
Raza de racordare este dependenta de geometria rindului de sudura in apropierea liniei de
fuziune.
Efectul de mărime a grosimii tablei subliniază importanţa, cimpului de tensiune din
fata fisurii careva fi mult mai sever la tablele groase fata de table mai subtiri, pentru o anumita
adincime a fisurii, (de exemplu de 1 mm). Aceasta este aratata clar de faptul ca factorul de
intensificare al tensiunilor, SIF, pentru o fisura este o functie de raportul a/S si nu de valoarea
absoluta a lui a. Factorul de intensificare al tensiunilor, SIF, determina cimpul de tensiune in
fata fisurii.
Ultimii doi factori ( efectul statistic volumetric si efectul metalurgic ) sunt mai putin
importanti decit efectul de crestatura si efectul de marime a grosimii tablei.
Cresterea tensiunii datorata efectului de crestere a grosimii se gaseste deseori exprimat
in literatura de specialitate prin relatia 4.11 [199]:
82
 𝑘
𝑆
𝑆𝐶𝐹 = ( ) (4.11)
𝑠𝑟𝑒𝑓
unde S este grosimea imbinarii in cauza iar 𝑠𝑟𝑒𝑓 este grosimea de referintă. Grosimea de
referinţă este reprezentativă pentru imbinarile carora le apartin curbele S-N. De obicei,
grosimea de referinta este apropiata de 25 mm iar parametrul k, poate varia de la 0,25 la 0,33,
in conformitate cu standardele si normativele aplicabile.
Trebuie mentionat ca mai exista un efect de marime legat de cresterea lungimiii
cordonului de sudura, la o anumita valoare a grosimii tablei sudate. Explicaţia acestui efect
este probabil existenţa unei geometrii nefavorabile la virful cordonului de sudură care este in
creştere odata cu creşterea lungimii cordonului de sudură. Unghiul θ al flancului cordonului
de sudură si raza ε de racordare a vîrfului cordonului de sudură, sunt de fapt variabile aleatorii
în lungul cordonului de sudură, efectul lungimii putind fi demonstrat statistic pe baza valorilor
extreme, măsurate.
4.4.1.5.Efectul datorat nealinierilor pieselor
Din cauza imperfecţiunilor de fabricaţie, necoliniaritaea planelor si nealinierea
unghiulară, pot apărea in cazul structurilor sudate, ca in figura 4.9. Aceste distorsiuni creează
tensiuni suplimentare. Daca spre exemplu imbinarea sudata din figura 4.9, a prezinta o
nealiniere in planul unei feţe exterioare a uneia din tablele care se imbină prin sudare si care
sunt solicitate axial, excentricitatea,”e”, va determina o incovoiere suplimentară şi o
concentrare a tensiunilor SCF, determinată prin urmatoarea aproximaţie [199],[200]:
3𝑒
𝑆𝐶𝐹 = 1 + (4.12)
𝑆
unde: e este excentricitatea determinată de nealinierea planelor iar S este grosimea
componentelor care se sudeaza.

a b
Fig. 4.9. Nealinierile tablelor ce se sudeaza
a- nealinierea planelor fetelor exterioare; b- nealiniere unghiulara
4.4.1.6.Tehnici de imbunatatire post sudare [135], [201]
Îmbinrile sudate de calitate se caracterizează printr-o geometrie globală favorabilă şi
printr-o racordare lină a intersecţiei dintre cordon si materialul de bază. În plus este important
ca punctele potenţiale de apariţie a fisurilor să fie fără fisuri si sa aibe o suprafaţă lin racordată
după fabricare. Acest lucru poate fi controlat pe de o parte prin alegerea tehnologiei de
sudare, iar pe de altă parte prin intermediul diferitelor metode de tratament post-sudare. Dintre
aceste tehnici amintim: tehnica frezării vîrfului cordonului de sudura; tehnica retopirii WIG;
tehnica detensionării si deformării plastice prin ciocanire mecanică.
Aceste tehnici de imbunatăţire post sudare vor fi tratate in detaliu in capitolul următor.
4.4.1.7.Mediul coroziv
83
 Cînd există îmbinari sudate solicitate la sarcini variabile in timp într-un mediu coroziv,
există un efect sinergic care se manifestă intre procesul mecanic de distrugere prin oboseală şi
procesul de coroziune electrochimică. Coroziunea poate aparea in cavităţi de suprafaţă, care
vor scurta perioada de iniţiere a fisurării. Mai mult procesul de coroziune agravează condiţiile
într-o fisură in apropierea frontului de fisurare si poate mări considerabil rata de creştere a
fisurii. Proiectanţii de structuri sudate pentru apa sarată trebuie sa ţină cont de acest efect
sinergic. Structurile sudate care lucrează in apa sarată trebuie întotdeauna sa fie protejate
anticoroziv. Protectia anticorozivă se realizează de obicei prin protectie catodică şi/sau
acoperiri de protecţie.
Cel mai bun mod de a îmbunatati durata de viată la oboseală, este acela de a întirzia cît
mai mult cu putinţă, iniţierea fisurării. Suduri cu trecere lină, racordate, tratamente post sudare
de imbunataţire si menţinerea unui potential moderat catodic reprezintă cele mai bune măsuri
pentru a lupta împotriva efectului sinergic. În timpul creşterii fisurii, un potenţial catodic
moderat reprezintă cea mai buna măsura de a evita creşterea fisurii. Un potential catodic
cuprins intre -850 si -1,50 mV obţinut într-o celulă standard Ag-Cl este de preferat. Dar
pentru oţeluri de inaltă rezistentă, protecţia catodică poate cauza mecanisme de distrugere
prin fragilizarea in prezenţa hidrogenului [15],[136].
Cercetari recente arată că la valori mari ale tensiunii de solicitare, durata de viaţă în
cazul protecţiei catodice este de 2,5 ori mai mică decît in cazul duratei de viaţă in aer uscat, în
timp ce in cazul variaţiilor mici ale tensiunilor de solicitare, protecţia catodică, CP, este foarte
eficientă.
4.4.2. Curbele S-N si tipuri de concentratori de tensiuni
Se vor analiza diversele niveluri de concentratori de tensiune luind ca exemplu un
element sudat realizat dintr-o placă de grosime S si un guseu de lungime L si inaltime H,
sudat pe aceasta placă, ca in figura 4.10.

Fig. 4.10. Definirea nivelurilor de tensiune într-o imbinare

sudată [177]
Placa este acţionată la întindere de o forţă F in aceeaşi direcţie cu orientarea guşeului.
Geometria locală a cordonului de sudură este dată de unghiul θ si raza de racordare ρ.

84
 Rezultatele experimentale au arătat că, locul potenţial de fisurare pentru această
îmbinare sudată este vîrful cordonului de sudură de la capătul guşeului ( numit in literatura de
specialitate internaţională weld toe ). Linia potenţiala de fisurare este linia punctata A-A din
figura 4.10.
După cum se vede s-a ales tipul de solicitare axială, dar chestiunile ce vor fi
demonstrate sunt valabile si pentru încarcarea sub forma de solicitare la incovoiere.
Din figura 4.10. se poate observa că exista trei tipuri de tensiuni pentru detaliul sudat
si anume:
-𝜎𝐵 = 𝜎𝑛 , care este tensiunea nominală in placa de baza orizontala la o anumită
distanţă faţă de cordonul de sudură ( linia B-B );
-𝜎𝑔 , care este tensiunea datorată efectului geometric la locul potenţial de iniţiere a
fisurării ( partea de sus a secţiunii A-A;
- 𝜎𝑊 , care este tensiunea datorată efectului de crestatură al cordonului de sudare, la
locul potenţial de iniţiere a fisurării ( partea de sus a secţiunii A-A );
În realitate numai tensiunea nominală σB si tensiunea datorata efectului de crestătură al
cordonului de sudare 𝜎𝑊 apar în material, în timp ce tensiunea datorată efectului geometric
𝜎𝑔 este definită doar la nivel teoretic.
Relaţiile dintre tensiunea nominală 𝜎𝐵 = 𝜎𝑛 si celelalte două tensiuni, sunt date de
următoarele relaţii:
𝜎𝑔 = 𝐾𝑔 𝜎𝐵 (4.13)
si
𝜎𝑤 = 𝐾𝑤 𝜎𝑔 (4.14)
În consecinţă:
𝜎𝑘 = 𝐾𝑔 𝐾𝑊 𝜎𝐵 = 𝐾𝑡 𝜎𝐵 (4.15)
unde Kg, este denumit concentratorul geometric de tensiune; KW , este denumit concentratorul
de tensiune de crestatură (de sudură ); Kt ,este factorul de concentrare a tensiunilor care
inglobeaza de fapt pe 𝐾𝑔 si pe 𝐾𝑊 .
Toate aceste ecuaţii se bazează pe faptul că tensiunile se află în zona de comportare
liniar elastică a materialului. Acest lucru nu este întotdeauna valabil, cel puţin nu în cazul
tensiunii datorate efectului de crestatură al cordonului de sudură 𝜎𝑊 .
Concentratorul geometric de tensiune 𝐾𝑔 , se datorează doar efectului dat de prezenţa
guşeului. Acest guşeu este o neuniformitate geometrică care creşte valoarea tensiunii de la
valoarea nominală, 𝜎𝐵 la valoarea 𝜎𝑔 n zona vîrfului cordonului de sudură. Acest salt al
tensiunii s-ar face şi dacă cordonul de sudură nu ar exista şi guşeul ar fi lipit de placa
orizontală. În acest caz s-ar putea măsura această tensiune 𝜎𝑔 , datorată efectului geometric,
utilizind mărci tensometrice în locul unde ar trebui sa fie cordonul de sudură.
Factorul geometric de concentrare al tensiunilor 𝐾𝑔 , poate fi uşor pus in evidenţă
aplicînd Analiza cu Elemente Finite ( FEA ) îmbinarii sudate. Acest tip de analiză va necesita
cerinţe speciale referitoare la calitatea modelului cum ar fi tipul elementului şi reţeaua aleasă.
Acest 𝐾𝑔 , depinde de înalţimea H, a guşeului şi chiar mai mult de lungimea L, a acestuia. De
85
obicei 𝐾𝑔 are valori cuprinse intre 1,2 si 1,5. Cu cît lungimea L a guseului va fi mai mare, cu
atît va creşte mai mult concentrarea tensiunilor. Din cauza faptului că 𝐾𝑔 este determinat de
geometria globala a îmbinarii ( S, H si L ), se numeşte factor geometric de concentrare al
tensiunilor.
Dacă în continuare se consider că pe placă se depune un cordon de sudură atunci
tensiunea la vîrful cordonului de sudură va creşte din cauza discontinuităţii create de insuşi
cordonul de sudură. In acest caz, factorul care determină concentrarea tensiunilor este 𝐾𝑊 si
se numeşte concentratorul de tensiune de crestatură (de sudură ). Acest factor de concentrare a
tensiunilor va depinde unghiul θ, de inclinare al vîrfului cordonului de sudură si de raportul
r/S, dintre raza de racordare dintre cordonul de sudură si materialul de baza si grosimea piesei.
Sunt favorabile valori scăzute ale unghiului θ si valori ridicate ale raportului r/S. Tensiunea
poate fi aproximativ determinată utilizînd mărci tensometrice mici, localizate in zona
cordonului de sudură.
Din punct de vedere al proiectarii este important să se menţină ambii factori de
concentrare ale tensiunilor 𝐾𝑔 si 𝐾𝑊 daţi de relaţiile (4.13) şi (4.14) , la valori cît mai mici
posibile ( valoarea dorită fiind de 1,0 pentru ambele cazuri ).
În continuare elementul sudat din figura 4.10. va fi testat la oboseală şi în urma unui
test s-a determinat un anumit număr de cicluri, 𝑁 ∗ , pînă la cedare. Pentru a trasa o curba de
durabilitate S-N, trebuie deasemenea să existe şi alte rezultate dar pentru simplificare se
adminte ca punctele determinate urmează curba S-N mijlocie din figura 4.11.
Rezultatele pot fi exprimate alternativ in funcţie de 𝛥𝜎𝐵 , 𝛥𝜎𝑔 sau 𝛥𝜎𝑊 ,ca în fig.
4.11.

Fig. 4.11. Prezentare alternativă a rezultatelor obţinute in urma testelor de oboseală in funcţie
de tensiunea nominală, tensiunea datorată geometriei globale a elementului şi tensiunii datorate
efectului de crestatură al cordonului de sudare

După cum se observa în figură, se prezintă rezultatele din trei puncte de vedere diferite
de exprimare a tensiunilor, dupa cum se poate observa pe axa verticală.
Utilizatorul unor astfel de curbe S-N trebuie să ţină cont de care dintre cele trei
concepte de exprimare a tensiunii a fost aplicat, acesta trebuind sa utilizeze acelaşi concept. În

86
cazul în care nu se utilizeaza acelaşi concept de exprimare al tensiunii care a fost folosit, vor
aparea rezultate eronate.
De exemplu dacă proiectantul utilizează tensiunea nominala 𝜎𝐵 , pentru o curbă de
durabilitate S-N, care este trasată pe baza tensiunii geometrice , aceasta va conduce la o
supraestimare a duratei de viaţă la oboseală de la 𝑁 ∗ la 𝑁 ∗∗ , asa cum se arată în figura 4.11.
Va fi o chestiune de alegere care variatie de tensiune este aleasă avînd în vedere că ele sunt
proporţionale.
În continuare dacă se testează îmbinari sudate similare cu diferite geometrii globale
determinate ca in figura 4.10. de S, H si L, conceptul de tensiune nominală nu va arăta
variaţiile de tensiuni asociate diferenţelor geometrice ale fiecarei epruvete în parte, în timp ce
conceptul de tensiune datorată geometriei globale a îmbinării va putea evidenţia aceste
variaţii. În consecinţă pentru o curbă de durabilitae S-N, bazată pe tensiune nominală, toate
punctele vor fi poziţionate la un anumit nivel de tensiune, în timp ce pentru abordarea
tensiunii din punct de vedere al geometriei locale, punctele vor fi poziţionate pe niveluri
diferite ale tensiunilor. Acest lucru este evidenţiat în figura 4.12. pentru o baza de date de 5
puncte numerotate de la 1, pentru cea mai scurtă durată de viaţă la oboseală pînă la 5, care
reprezintă cea mai lungă durată de viaţă la oboseală.
După cum se poate observa, imprăştierea în cazul duratei de viată la oboseală cînd
utilizăm conceptul de tensiune nominală este apreciabil, în timp ce atunci cînd utilizăm
conceptul de tensiune datorată geometriei globale, imprăştierea este redusă.

Fig.4.12. Poziţia obţinută a punctelor utilizînd conceptul de tensiune nominală şi conceptul de

tensiune datorată variaţiei globale de geometrie [177]
Trebuie observat cum cea mai mică durată de viaţă la oboseală N1, este asociată cu cel
mai înalt nivel al tensiunii geometrice, în timp ce cea mai lungă durată de viaţă la oboseala N5
se asociază cu o tensiune geometrică mai mică dar nu cea mai mică ( figura 4.11).
Cea mai mică tensiune datorată geometriei globale apare la testul numărul 4, dar acest
test nu arată durata cea mai mare de viaţă la oboseală. Explicaţia pentru acest fapt este legată
de o geometrie nefavorabilă a vîrfului cordonului de sudura si/sau condiţiilor de suprafaţă.
Aceleaşi motive explică şi diferenţa în durata de viaţă la oboseala între testul 2 si 3, care au
aceeaşi tensiune geometrică.
Astfel, cu toată această abordare a conceptului de tensiune datorată geometriei globale,
vor fi încă alte variabile şi impraştieri asociate, care nu pot fi controlate. Aceste variabile se
referă in principal la profilul vîrfului cordonului de sudură şi condiţiilor de suprafaţă.
87
 În concluzie abordarea prin prisma conceptului de tensiune nominală va determina o
mărire a impraştierii în cazul duratei de viaţă la oboseală la aceeaşi tensiune nominală, dacă
geometria globala a îmbinarii nu este mentinută constantă.
Abordarea problemei ţinînd cont de tensiunea determinată de geometria globală a
îmbinării, va reduce impraştierea, deoarece durate mari de viaţă la oboseală se vor inregistra
la tensiuni geometrice reduse, în timp ce durate mici de viaţă la oboseală se vor inregistra la
tensiuni geometrice in creştere.
Ultima abordare este mai precisă deoarece are în vedere concentrarea tensiunilor din
punct de vedere al geometriei globale pentru fiecare epruvetă testată.
Metoda poate fi utilizată cu acurateţe in combinaţie cu Metoda de Analiză cu
Elemente Finite ( FEA ) [201] a structurilor sudate, deoarece aceste tensiuni obţinute în urma
analizei pot fi privite ca tensiuni care sunt datorate geometriei îmbinării.
6.5.REGLEMENTĂRI CU PRIVIRE LA ESTIMAREA DURATEI DE VIAŢĂ LA
OBOSEALĂ A STRUCTURILOR SUDATE
4.5.1.Generalităţi
Există o varietate de reglementari cu privire la estimarea duratei de viaţă la oboseală.
Metoda de abordare a tensiunii nominale este metoda cea mai frecvent abordată de
marea majoritate a normelor si reglementărilor care sunt in vigoare. Exemple tipice in acest
sens ar fi reglementările impuse de Eurocode, DoE (Department of Energy ) , DNV ( Det
Norske Veritas ), şi NORSOK [199, 200, 201 si 202]. Aşa cum s-a arătat, metoda este destul
de precisă dacă se efectuează mai multe serii de teste pentru acelasi element care urmează să
fie analizat. Dacă seriile de teste sunt efectuate pentru elementele similar dar nu identice,
imprăştierea in durata de viata la oboseala va creste si metoda va deveni mai putin precisa.
Metoda care se bazeaza pe abordarea tensiunii prin prisma geometriei globale a
elementului este deasemenea o aproximaţie, dar are multe aspecte atrăgătoare cînd este
utilizată în combinaţie cu Analiza cu Elemente Finite a structurilor complexe de mari
dimensiuni. Aceasta metodă a fost adoptata de HSE ( Health ans Safety Executive ), UK [10].
Metoda bazată pe abordarea tensiunii prin prisma efectului de crestatură al cordonului
de sudare a cîştigat mai puţină popularitate decît celelalte două, din cauza problemelor
întimpinate în a caracteriza variaţia neuniformă a formei vîrfului cordonului de sudură. Totuşi
aceasta metodă a fost adoptată pentru structuri navale de catre DNV ( Det Norske Veritas ) si
BV ( Bureau veritas ) [211, 212 ]. Metoda este convenabilă pentru structurile navale deoarece
aceste structuri au atît de multe variatii geometrice ale detaliilor, astfel încît clasificarea
devine dificilă. Totuşi acest concept, împreuna cu o curba obişnuită de referinţă şi cu calcule
detaliate cu privire la tensiunea datorată crestăturii cordonului de sudură, devin atractive.
Motivul pentru alegerea conceptului de tensiune datorată efectului de crestatură a cordonului
in defavoarea conceptului de tensiune datorata geometriei locale a vîrfului cordonului de
sudură reflectă dorinţa de a elabora proceduri de fabricaţie corespunzatoare ( proceduri de
sudare ).

88
 Indiferent de ce normativ se foloseşte pentru estimarea duratei de viaţă la oboseală,
trebuie să se treacă prin doua etape:
- evaluarea întregii structuri şi a numeroaselor condiţii de incărcare; trebuie descrise
sarcinile de încarcate aplicate, cu amplitudine constanta sau cu amplitudine variabilă;
- identificarea îmbinarilor si elementelor care sunt vulnerabile fenomenului de
oboseală.
Deasemenea este foarte important să se ţină cont de consecinţele unei posibile cedări
prin oboseală şi de aceea trebuie să se evalueze dacă elementele componente ale structurii
sunt sau nu accesibile pentru inspecţii si reparaţii in timpul duratei de viaţă. Daca ele sunt
accesibile pentru inspecţii si reparaţii, atunci poate fi utilizată o durată sigură de viaţă ( safe
life ) cu toleranţă la cedare ( damage tolerance ). Aceasta înseamna că Factorul de Oboseală
FDF ( Fatigue Design Factor ) poate fi redus şi pot fi programate şi efectuate inspecţii la
anumite intervale de timp, optim stabilite. În vederea măririi duratei de viaţă sigure ( safe
life ), fisurile detectate trebuie reparate in vederea prevenirii cedarii. In aceste cazuri, Factorul
de Oboseală FDF va fi stabilit ca avînd valoarea 3, uneori chiar mai mica, de către majoritatea
normativelor.
În cazul în care inspecţiile în vederea detectării eventualelor fisuri nu pot fi efectuate
atunci se impune ca valoarea Factorului de Oboseala sa ia valoarea 10.
4.5.2.Clase de curbe de durabilitate in conformitate cu Do-E ( Department
of Energy)
În conformitate cu DoE, curbele de durabilitate pentru îmbinari sudate din table au fost
denumite B, C, D, E, F, F2, G si W [200]. Curbele sunt validate pentru un număr mare de
cicluri de solicitare la oboseală adică, peste 105. Notaţia B reprezintă curba cu rezistenţa cea
mai mare, în timp ce W reprezintă curba cu cea mai mică rezistenţă. Curbele B si C sunt
reprezentative pentru materialele nesudate, cît si pentru sudurile solicitate paralel cu direcţia
de solicitare a cordonului. Curbele de durabilitate pentru îmbinarile realizate din ţevi sunt
notate cu T.
Pentru îmbinările sudate încadrarea se va face in funcţie de următoarele elemente:
tipul de îmbinare; geometria îmbinării; directia de solicitare; procedul de sudare; toleranţele la
nealinieri; tratament termic post sudare; inspecţii nedistructive ( NDI ); localizarea potenţialei
fisuri, etc. Poate parea surprinzător căci natura materialului nu apare în lista de clasificare a
elementelor care influentează capacitatea de rezistenţă la oboseală. Acest lucru se datoarează
faptului că procesul de oboseală în cazul îmbinarilor sudate este dominat de parametrii
geometrici. Calitatea materialului în cazul structurilor sudate, nu va avea o aşa de mare
influenta asupra capacităţii de rezistenţa la oboseală aşa cum ar fi avut-o în cazul
componentelor nesudate, unde faza de iniţiere a fisurii joacă un rol important. Totuşi calitatea
materialului poate juca şi in cazul structurilor sudate un rol important, în cazul duratelor
foarte mari de viaţă la oboseală, cînd perioada de iniţiere a fisurii este semnificativă. În
asemena cazuri o îmbinare sudată de inaltă calitate va beneficia automat de o calitate inaltă a
materialului de bază de mare rezistentă. Materialul de bază, cordonul de sudură şi zona de
89
influenţa termo-mecanica ( ZIT ) vor trebui să îndeplinească cerinţele referitoare la duritatea
Brinell HB şi la rezilienţa Charpy KCU.
Cifrele obţinute statistic pentru diferite clase de curbe de durabilitate sunt prezentate în
tabelul 4.1. [200], în care A0 si m sunt constante pentru fiecare set experimental care
corespunde unei anumite clase S-N. Inversa pantei curbei notată cu m, este ca valoare 3, la
aproape toate clasele de curbe. Prin urmare durata de viaţa estimată la oboseală este foarte
sensibilă la variaţia de tensiune aplicată, notata cu 𝛥𝜎. Valorile uzuale pentru slogN variaza
intre 0,18 si 0,26. Acestea corespund coeficienţilor de variaţie CoV( deviaţia standard
imparţită la valoarea mediană, pentru durata de viaţă la oboseală ) care variază de la 0,4 la 0,7.
Aceşti coeficienti se referă la o durată de viaţă la oboseală liniară , nu la valorile logaritmice.
Relatia dintre slogN si CoV este dată de ecuaţia:
2
𝑠𝑙𝑜𝑔𝑁 = 0,188ln (1 + CoV 2 (4.16)

Tab.4.1. Detalii statistice pentru diferite clase de curbe S-N, in mediu de

aer [200]
Clasa m A0 slogN CoV
B 4.0 2.343E15 0.182 0.44
C 3.5 1.08E14 0.204 0.50
D 3.0 3.99E12 0.210 0.51
E 3.0 3.29E12 0.251 0.63
F 3.0 1.73E12 0.218 0.54
F2 3.0 1.23E12 0.228 0.56
G 3.0 5.70E11 0.179 0.43
W 3.0 3.70E11 0.184 0.44
T 3.0 4.79E12 0.264 0.67
Cîteva din curbele de durabilitate în cazul încărcărilor cu amplitudini variabile sunt
prezentate în figura 4.13.

Fig.4.13. Curbele de durabilitate S-N, in conformitate cu DoE, pentru încărcări variabile [200]
Curbele sunt validate pentru un numar foarte mare de cicluri de solicitări la oboseală,
multe din teste mergănd pîna la 105 cicluri.
După cum se poate observa, inversa pantei m isi schimbă valoarea de la 3 la 5 la 107
cicluri.
90
 În cazul solicitărilor variabile cu amplitudine constantă, va exista o limita la oboseala
( rezistenta la oboseala la 107 cicluri). Aici există un prag al nivelului de tensiuni la 108
cicluri. Curbele originale se bazau pe rezultatele testelor în aer liber, dar puteau fi utilizate şi
pentru mediul apa de mare cu protecţie catodică ( fig.4.14).

Fig. 4.14. Curbele S-N, de oboseală în aer şi medii corozive, la

sarcini cu amplitudini constante de solicitare [200]
Cîteva clase de curbe de durabilitate întîlnite frecvent în cazul îmbinarilor sudate cu
table, sunt prezentate în tabelele 4.2; 4.3 si 4.4.[200]
Tab. 4.2 - Clase de curbe de durabilitate în cazul îmbinarilor sudate la table
Tipul 2 – Suduri continui paralele la directia de aplicare a tensiunilor

Conditii Locul potential de fisurare Clasa

a. Îmbinari sudate cap la cap din table, cu pătrundere
completa, cu suprainaltarea racordata lin la suprafaţa tablei si Orice defect in cordonul de
B
cu prelucrare mecanică in direcţia sudurii. sudură
Cordonul de sudură trebuie sa nu aiba defecte
b.Îmbinari sudate cap la cap sau de colt între table, folosind
procedeul de sudare cu arc electric acoperit ( sudare sub flux)
Neregularitaţile suprafeţei C
sau cu arc electric protejat ( MIG/MAG; TIG), fără puncte de
oprire si repornire in lungimea cordonului de sudare
c., la fel ca la b., dar cu suduri ce conţin puncte de opriri şi
Punctele de stop şi start D
reporniri în lungimea cordonului
Sudurile continui, paralele la directia de aplicare a tensiunii corespund tipului 2.
Aceste elemente au o mare rezistenta la oboseala deoarece cordonul de sudare nu produce
vîrfuri de tensiune ca în cazul în care sarcina aplicată ar fi fost perpendiculară pe direcţia
cordonului. Cazurile descrise sunt catalogate ca fiind B, C si D asa cum se vede în tabelul 4.2.

91
 Tab.4.3. Clase de curbe de durabilitate în cazul imbinarilor sudate la table
Tipul 3 – Suduri cap la cap perpendiculare la direcţia de aplicare a tensiunilor

Conditii Locul potential de fisurare Clasa

a. Cu patrundere completa, cu
suprainaltarea racordata lin la
suprafata tablei si cu prelucrare Orice defect in cordonul de
C
mecanica in directia solicitarii. sudura
Cordonul de sudura trebuie sa
nu aibe defecte.
b. Cu sudarea realizata manual
sau automat ( alt procedeu decit
Virful cordonului de sudura D
procedeul de sudare cu arc
electric acoperit – SF ).
c. Sudare prin alt procedeu decit
Virful cordonului de sudura E
cele descrise la a. si la b.
Tab. 1.4. Clase de curbe de durabilitate in cazul imbinarilor sudate la table
Tipul 4 – Gusee sudate pe suprafata sau pe marginea unui element tensionat
Materialul de baza al elementului tensionat adiacent la virful cordonului de sudura sau capatul
sudurilor de colt ale guseelor

Conditii Locul potential de fisurare Clasa

a.Cu lungimea guseului paralela
la tensiunea aplicata
Virful cordonului de sudura F
L<150 mm
δ>10mm
b.Cu lungimea guseului paralela
la tensiunea aplicata
Virful cordonului de sudura F2
L>150 mm
δ>10mm
c. Toate tipurile de gusee
Virful cordonului de sudura G
δ<10mm
Cînd sarcina este perpendiculară pe cordonul de sudură, conform cu tipul 3 , îmbinarea
sudată cap la cap dintre două table, cu pătrundere totală, la care sudura se execută din ambele
părti, în pozitie orizontală, va fi clasificată ca apartinind clasei C. Acesta este cazul cel mai
des intîlnit pentru îmbinările de înaltă rezistentă. Locul potential de fisurare este vîrful
cordonului de sudură.
Dacă îmbinarea sudată va fi realizată doar dintr-o parte, sudura realizîndu-se pe o
plăcuţă de sprijin permanentă, aceasta va fi clasificată ca făcînd parte din clasa F. În acest caz
locul potenţial de fisurare va fi radacina cordonului de sudură ( fig. 4.18.b). Plăcuţa de sprijin

92
nu trebuie să fie ataşată la sudură, căci plăcuţa de susţinere ataşată va clasifica îmbinarea ca
facînd parte din clasa G. O solutie des folosita este folosirea unei placuţe de susţinere
ceramica pe spatele tablelor care se sudează. Aceste tipuri de suduri executate dintr-o parte,
pot fi realizate sudînd prima trecere, de radacină, cu procedeul WIG. Dacă în continuare
există posibilitatea să se realizeze o polizare a stratului de radacină dar pe partea pe care s-a
făcut depunerea, este posibil să se clasifice înbinarea în clasa C.
Dacă schimbăm îmbinarea cap la cap cu pătrundere totală cu o îmbinare sudată de colţ
a unui guşeu , conform cu tipul 4, clasificarea îmbinării va putea fi făcută de la clasa D la
clasa F. În continuare dacă vîrful cordonului de sudură este apropiat de marginea tablei,
clasa în care se va incadra îmbinarea va scădea la G. Motivul este ca atît vîrful cordonului de
sudură cît şi marginea tablei constituie concentratori de tensiune. De aceea trebuie să se evite
aceste configuraţii.
Deasemenea pentru aceste cazuri, se observă că o creştere a lungimii guşeului,
determină o retrogradare a îmbinării de la clasa F la clasa F2.

a b
Fig. 4.15 Cazuri cu posibilă fisurare la oboseala a radacinii cirdoanelor de sudura.
Pentru sudurile portante care preiau sarcini, clasificarea îmbinării se va face în funcţie
de locul de unde va creşte fisura adică de la virful cordonului de sudură sau de la rădăcina
acestuia. Variaţia tensiunii aplicate este diferită referitor la aceste două locaţii. Aceeaşi
îmbinare poate fi verificată cu două curbe de durabilitate S-N şi cu doua variatii de tensiuni
diferite. Cazul este prezentat în figura 4.18, unde fisura de oboseală poate să apară la vîrful
cordonului de sudură sau la rădăcina acestuia. Variaţii diferite ale tensiunii sunt aplicate
pentru cele două cazuri. În primul caz îmbinarea este clasificată ca făcînd parte din clasa F
( Categoria 71 Eurocode ), în timp ce în cel de-al doilea caz îmbinarea trebuie catalogată ca
făcînd parte din clasa W ( Categoria 35 Eurocode ). Raportul dintre grosimea tablei şi cateta
cordonului de sudură, va guverna care dintre cele doua moduri de fisurare este critic, de
exemplu unul avînd cea mai mica durată de viaţă la oboseală, estimată.
Previziunea duratei de viata la oboseala pentru fisurarea vîrfului cordonului de sudare
( toe cracking ), trebuie să se facă utilizînd variaţia tensiunii nominale în placa şi clasa F de
curba S-N. Se aplică clasa F, dacă, crestăturile apărute la sudare, în apropierea marginii tablei,
sunt îndepartate.
Pentru fisurarea rădăcinii, variaţia tensiunii nominale dealungul grosimii cordonului de
sudura ( gâtul sudurii ), trebuie utilizată în coroborare cu o curba S-N clasa W. Un asemena

93
caz trebuie privit ca fiind unul special, iar fisurile iniţiate de la vârful cordonului de sudură
sunt de departe cel mai frecvent întâlnite.
Figura 4.15.b, prezintă o îmbinare sudată cap la cap a două table, sudată dintr-o
singură parte, îmbinare care reprezintă un alt caz important cu posibila iniţiere a fisurii la
rădăcina cordonului de sudură.
4.5.3.Curbe de durabilitate S-N in conformitate cu Eurocode 3 - mediul
de lucru aer
Norma Eurocode 3 [199], prezinta 14 curbe paralele toate având inversa pantei m=3.
Aceste curbe aparţin mai mult sau mai puţin aceleaşi clasificări pe categorii ca şi categoriile
originale în conformitate cu DoE, categoriile în acest caz fiind desemnate de cifre si nu de
litere. Cifra care caracterizează fiecare clasa corespunde variatiei tensiunii la 𝑁 = 2 ∗ 106
cicluri. Deasemenea in acest caz, curbele S-N au o forma usor diferita –(fig. 4.16).

Fig. 4.16 Alura curbei S-N in conformitate cu Eurocode 3 [199]

După cum se observă din tabelul 4.5, curba îşi schimbă panta la 𝑁 = 5 ∗ 106 cicluri şi
prezintă un prag ( limita la oboseală ) la 𝑁 = 108 cicluri.
Câteva date extrase din norma Eurocode 3 sunt prezentate în tabelul 4.5.
Tab.4.5 Categorii Curbe S-N in conformitate cu Eurocode 3 [199]
Log A
𝑁 < 5 ∙ 10 6
𝑁 > 5 ∙ 106 𝑁 = 5 ∙ 106 𝑁 = 108 Clasa
∆𝜎𝐶 (𝑀𝑃𝑎)
m=3 m=5 ∆𝜎𝐷 (𝑀𝑃𝑎) ∆𝜎𝐿 (𝑀𝑃𝑎) DoE
100 12.301 16.036 74 40
90 12.151 15.786 66 36 D si T
80 12.001 15.536 59 32 E
71 11.851 15.286 52 29 F
50 11.401 14.536 37 20 G
45 11.251 14.286 33 18 W
Sunt deasemenea prezentate compatibilitatile dintre clasele DoE şi clasele Eurocode 3.
Ca exemplu clasa E in DoE va fi apropiată de categoria 80 in Eurocode 3.
Schema de calcul conforma cu Eurocode 3, presupune calculul Sumei Minner şi a
criteriului de oboseală..

94
 Suma Minner este folosită să se calculeze o variaţie echivalentă a tensiunii, folosind
relaţia 4.17:
∑𝑘𝑖=1 𝑛𝑖 ∗ 𝛥𝜎𝑖𝑚
∆𝜎𝑒𝑚 = (4.17)
∑𝑘𝑖=1 𝑛𝑖
Criteriul de oboseala poate fi acum scris in urmatorul format:
𝛥𝜎𝑅
𝛾𝑓 ∗ 𝛥𝜎𝑒 < (4.18)
𝛾𝑚
unde: 𝛥𝜎𝑅 este rezistenţa la oboseală extrasă din curbele S-N la numărul total de cicluri pe
durata de viaţă n; 𝛾𝑓 si 𝛾𝑚 sunt factorii de siguranţă care ţin cont de incertitudinea încărcării
la oboseală respectiv a calitaţii la oboseală.
Diferenţa faţă de normativul anterior constă în faptul că tensiunea echivalentă aplicată
este comparata cu rezistenţa la oboseală la o anumită durata de viaţă in serviciu, fata de
compararea duratei de viaţa in serviciu cu durata de viaţă la oboseală proiectată, la aplicarea
unui anumit spectru de tensiuni.
Normativul Eurocode 3 ofera oportunitatea să fie luate în considerare explicit
încărcarea şi factorii parţiali de siguranţă ai materialului. Aceşti factori în marea majoritate a
cazurilor au valoarea 1,0, excepţie făcând cazurile când sudurile sunt dificil de examinat şi
consecinţele ruperii ar fi foarte grave.
4.5.4.Curbe de durabilitate S-N pentru estimarea duratei de viaţă la
oboseală în conformitate cu HSE ( Heath and Safety Executive )
Normele HSE [10] au fost primele care au introdus abordarea tensiunii din punct de
vedere al geometriei globale pentru îmbinarile dintre table. Alura curbelor de durabilitate
pentru numeroase îmbinari sudate la table, au fost reduse la o curba S-N de bază, desemnată
curba P care este egală cu curba D.
Ecuaţia pentru curba P este data de relaţia 4.19 [10]:
𝑚 𝑆
𝑙𝑜𝑔𝑁 = 𝑙𝑜𝑔𝐴2 − 𝑙𝑜𝑔 ( ) − 𝑚 𝑙𝑜𝑔 𝛥𝜎𝑔 (4.19)
3 16
unde N este numarul de cicluri până la cedare, iar S este grosimea tablei in mm.
Curba comuna P este utilizată prin aplicarea variaţiei de tensiune geometrica 𝛥𝜎𝑔
asupra punctelor critice, adică, factorul de concentrare al tensiunii ( SCF ), care depinde de
geometria în ansamblu a imbinarii, trebuie luat in considerare. Ideea este că numeroasele
clasificari originale prin prisma calităţii ( D, E, F, DoE [4] şi aşa mai departe ) sunt făcute
din cauza diferenţelor la nivelul factorului geometric de concentrare al tensiunilor. Totuşi ele
vor coincide daca factorul de concentrare al tensiunilor, SCF, va fi luat explicit in
considerare. Presupunerea este evident o simplificare dar este în acelaşi timp utilă şi
acceptabilă dintr-un punct de vedere practic. Curba P este imparţită în două segmente
desparţite de punctual în care panta (-1/m ) se schimbă la la 𝑁 = 107 cicluri, pentru
îmbinarile solicitate în aer. Date în acest sens sunt prezentate in tabelul 4.6.
Din tabelul 4.6. se observă că log A2=12,182 este foarte aproape de valoarea originală
de la clasa D, adică de îmbinarea sudată cap la cap- a se vedea referinţa [4]. Raţiunea pentru

95
care se întimplă acest lucru se datorează evident faptului că aceasta îmbinare are un factor
geometric de concentrare a tensiunii, SCF, egal cu 1.
Tab.4.6. Parametrii curbei P in conformitate cu HSE [10]
𝑁 < 107 cicluri 𝑁 > 107 cicluri
Aer 𝐿𝑜𝑔𝐴2𝑢 𝑚𝑢 𝐿𝑜𝑔𝐴2𝑙 𝑚𝑙
12,182 3 15,637 5
𝑁 < 106 cicluri 𝑁 > 106 cicluri
Apa de mare cu
protectie catodica 𝐿𝑜𝑔𝐴2𝑢 𝑚𝑢 𝐿𝑜𝑔𝐴2𝑙 𝑚𝑙
11,784 3 15,637 5
. Când se utilizează tensiunile în punctele critice, factorul de concentrare a tensiunilor
trebuie calculat pentru alte clasificari. Pentru a face ca rezultatele sa fie conforme cu
clasificarea originală bazata pe variaţia de tensiune nominală, au fost propuşi pentru
numeroasele clase de curbe existente, urmatorii factori geometrici de concentrare a tensiunii,
în conformitate cu tabelul 4.7. În cazuri speciale aceste valori sugerate pot fi inlocuite de
rezultatele obţinute prin Analiza cu Elemente Finite ( FEA ).
Tabelul 4.7. Factorii geometrici de concentrare a tensiunii ( HCS ) [10]
Curba S-N SCF
D 1.0
E 1.14
F 1.34
F2 1.52
G 1.83
W 2.54
4.5.5.Curbe de durabilitate S-N, pentru estimarea duratei de viata la
oboseala in conformitate cu NORSOK si DNV
Curbele S-N prezentate in NORSOK si DNV erau iniţial identice [201], [202]. Totuşi
în ultima versiune a DNV (2005) au fost făcute câteva modificări.
Normele DNV si NORSOK sunt foarte asemanatoare cu recomandările pentru
oboseala ale normei ABS [203]. Îmbinările sudate între table sunt clasificate în grupele A, B,
C, D, E, F, G, si W, în timp ce îmbinarile sudate între ţevi sunt clasificate în clasa T.
Parametrii curbelor de durabilitate sunt prezentaţi în tabelul 1.8. Se poate observa că
în tabel se regasesc clasele prezentate in DoE, dar cu un mai mare rafinament în definirea
claselor. De exemplu clasa F2 a fost imparţită în clasa F1 şi clasa F3. În tabel sunt prezentaţi
parametrii curbelor de durabilitate pentru elementele care lucrează în apa de mare şi au făcut
o protectie catodică anticorozivă. Aceste curbe îşi schimbă panta -1/m de la m=3 la m=5 la
N=106 cicluri de solicitare.
În cazul încărcărilor cu amplitudini constant, limita de oboseală ( rezistenţa la
oboseală) apare la 107 cicluri de solicitare. Aceste curbe obţinute în mediu de apa de mare,
estimează durate mai mici de viaţa la oboseală decât în mediu de aer, la valori mari ale
variaţiei de tensiune, dar totuşi curbele coincid pentru N=107 cicluri de solicitare.
Se observă că în tabelul 4.8., exponentul k pentru corecţia grosimii, este deasemenea
prezentat pentru diverse clase de curbe de durabilitate. Grosimea de referinţa este luată de 25
de mm pentru îmbinările sudate din table si de 32 de mm pentru îmbinarile dintre ţevi.

96
 Tabelul 4.8. Parametrii curbelor S-N conform NORSOK pentru categorii variate în apa
de mare cu protecţie catodică [202]
Log A2
𝑁 𝑁
𝑁 = 106 𝑁 = 107
∆𝜎𝐶 (𝑀𝑃𝑎) < 106 > 106 K CF
∆𝜎𝐷 (𝑀𝑃𝑎) ∆𝜎𝐷 (𝑀𝑃𝑎)
(m=3) (m=5)
C 12.192 16.320 115.9 73.1 0..15
C1 12.049 16.081 103.8 65.5 0.15
C2 11.901 15.835 92.7 58.5 0.15
D 11.764 15.606 83.4 52.6 0.20 1.0
E 11.610 15.350 74.1 46.8 0.20 1.3
F 11.455 15.091 65.8 41.5 0.25 1.27
F1 11.299 14.832 58.4 36.8 0.25 1.43
F3 11.146 14.576 51.9 32.8 0.25 1.61
G 10.998 14.330 46.3 29.2 0.25 1.80
W1 10.861 14.101 41.7 26.3 0.25 2.00
W2 10.707 13.845 37.1 23.4 0.25 2.25
W3 10.570 13.617 33.4 21.4 0.25 2.50
T 11.764 15.606 83.4 52.6 0.25 1.0
Normativul oferă posibilitatea de a aplica abordarea bazată pe tensiunea influenţată de
geometria globală a îmbinării, luând curba D ca şi curba de referinţă. Factorii de concentrare a
tensiunii, SCF, care trebuie folositi pentru fiecare clasa tradiţională de curbe de durabilitate
pentru a obţine aceeaşi durata de viaţă la oboseala la fel ca şi cea obţinută în cazul abordării
tensiunii influenţată de geometria îmbinării, sunt prezentaţi în coloana din dreapta a tabelului
4.8. Se poate observa că sunt aceleaşi valori ale factorilor de concentrare a tensiunii ca si cele
din tabelul 4.7., insă cu mici modificări.
Fiecare curba de durabilitate S-N, pentru table este data de relaţia 4.20:
𝑘
𝑆
log 𝑁 = log 𝐴2 − 𝑚𝑙𝑜𝑔 [∆𝜎 ( ) ] (4.20)
𝑆𝑟𝑒𝑓
O noutate foarte interesanta a normelor DNV ( 2005 ) este prezentarea unor tehnici de
reabilitare menite să mareasca durata de viata la oboseala a imbinarilor sudate.
O scurtă prezentare a acestor tehnici este prezentată în tabelul 1.9.
Tab.4.9. Tehnici de imbunatatire a duratei de viaţă la oboseală
Rezistenţa minima Factor de multiplicare pentru
Metoda de îmbunătăţire
specifica la curgere durata de viaţă la oboseală
<350MPa 0.01fy
Polizare
<350MPa 3.5
<350MPa 0.01fy
Retopire WIG
<350MPa 3.5
Detensionare prin ciocănire <350MPa 0.011f y
şi deformare plastică <350MPa 4
Tehnicile de imbunatatire presupun o calificare inaltă a factorului uman şi respectarea
unor proceduri [135].
Pentru metoda de detensionare prin ciocănire si deformare plastică exista câteva
restricţii asupra tensiunilor aplicate [201].

97
 4.5.6.Curbe de durabilitate S-N, pentru estimarea duratei de viaţă la
oboseală în domeniul structurilor navale
Vasele maritime de mare tonaj sunt alcătuite aproape în întregime din structuri sudate
din oţel. După o perioadă de funcţionare de aproximativ 20 de ani, structura a fost solicitată
cu aproximativ 108 cicluri de solicitare datorate acţiunii valurilor. O privire de ansamblu a
problemei este prezentată în referinţa [67].
În mod tradiţional factorul de oboseală, FDF, ( Fatigue Design Factor ) are valoarea
1,0 pentru vase maritime obişnuite. În timpul duratei de funcţionare, andocările şi inspecţiile
sunt planificate regulat la intervale de aproximativ 5 ani.
Platformele marine plutitoare pentru exploatare minerală sunt proiectate de asemenea
maniera astfel încât să fie menţinute în funcţionare un anumit interval de timp, fără nici o
programare de andocare. Prin urmare, problematica distrugerilor prin oboseală în cazul
acestor platforme marine, este o chestiune care stârneşte o reală îngrijorare [36].
Elemente vulnerabile la distrugerea prin oboseală se găsesc la intersecţia dintre
intăriturile longitudinale ale grinzilor transversale sau pereţilor etanşi (fig. 4.18). Figura
prezintă întăritura, ca un element continuu care trece printr-o gaură efectuată în inima grinzii
transversale. Intersecţia este ranforsată printr-o placă sudată conectată cu inima şi printr-un
guşeu, deasupra intăriturii. Posibilele fisuri sunt indicate în figura 4.18.
Acest tip de îmbinare a fost supus unui studiu detaliat pentru optimizare, în vederea
obţinerii unei bune rezistenţe la oboseală.

Fig.4.18 Intăritura longitudinala la un panou de capat la

intersectia cu o grinda transversala. Fisurile sunt indicate in
cazul guseului cit si a tablei suprapuse [36]
Soluţia prezentată în figura 4.18, nu este una optima, din cauza prezenţei colţurilor
ascuţite şi muchiilor.
Clasificarea DNV, nota 30.2 – “ Evaluarea Oboselii la Structurile Navale “ [211],
recomandă în vederea estimarii duratei de viaţă la oboseală a unor asemenea detalii a
structurilor navale, abordarea tensiunii din punct de vedere al efectului de crestatura al
cordonului de sudura. Cum deja a fost explicat, principalul motiv pentru această abordare
este varietatea de configuraţii ale detaliilor care se găsesc în structura corpului navei şi dorinţa
de a se concentra pe obţinerea unei geometrii favorabile a cordonului de sudură.
O particularitate pentru normativele care se referă la structurile navale este că, curbele
de durabilitate sunt presupuse ca fiind la fel ( asemenea ), în aer sau în apa de mare cu

98
protecţie catodica, la variaţii mari ale tensiunii. Acest lucru poate conduce la o estimare a
duratei de viaţă la oboseală, pe o perioada mai lungă, daca încărcarea este relativ severă.
Regulile de funcţionare în larg modifică această presupunere, în conformitate cu
rezultatele cercetarilor conform cărora, durata de viaţă la oboseală în apa de mare cu protecţie
catodică este mai mica decât durata de viaţă în aer la valori ridicate ale tensiunilor aplicate.
Totusi regulile navale [212] arată o reducere a duratei de viaţă estimată la oboseală,
daca stratul de vopsea cu rol de protecţie pe structură este in deteriorare.
Forma curbelor S-N este data de relaţia 4.21:
𝑚 𝑆
log 𝑁 = log 𝐴2 − 𝑙𝑜𝑔 ( ) − 𝑚𝑙𝑜𝑔∆𝜎𝑤 (4.21)
4 25
Parametrii pentru curbele S-N sunt prezentati in tabelul 4.10.
După cum se poate observa, curbele pentru aer şi protecţie catodică în apa de mare,
pot fi simplificate la o curba cu o singură pantă. Aceasta curba este definită într-un mod în
care va determina acelasi prejudiciu anual asupra unui vas, ca o curbă în două pante, valabilă
pentru un spectru de incărcare standard, pe termen lung.
Tab.4.10 Curbe S-N bazate pe efectul de crestatura al cordonului, in aer sau apa de mare
cu protectie catodica [212]
Mediu 𝑁 < 107 𝑁 < 107
logA2 m logA2 m
Aer sau apa de mare cu
12.65 3 16.42 5 Doua pante
protectie catodica
Aer sau apa de mare cu
12.76 3 12.76 3 O singura panta
protectie catodica
Mediu coroziv 12.38 3 12.38 3
Utilizatorul curbelor trebuie sa fie conştient de faptul ca variaţia de tensiune aplicată
va fi multiplicată cu ambii coeficienţi 𝐾𝑔 si 𝐾𝑊 înainte de a utiliza curba,- ecuaţia 4.14.
Dacă tensiunile geometrice sunt determinate prin Analiza cu Element Finit, rezultatele
trebuie sa fie multiplicate cu un factor de creştere a tensiunii datorată efectului de crestătura
𝐾𝑊 pentru a lua în considerare geometria locală de crestătura a cordonului. Dacă este utilizat
un coeficient 𝐾𝑊 cu valoare de 1,5, atunci curba din tabelul 4.10, va fi identică cu curbele
clasa D sau P, care se bazează pe conceptul de variaţie a tensiunii ţinând cont de geometria
globală a îmbinării. Totuşi, orice îmbinare sudată cap la cap, cu un concentrator de tensiuni
sever la vârful cordonului de sudura , va fi penalizată.
Normativele si regulile BV ( Bureau Veritas ) pentru structurile navale [212],
recomandă aproape aceleaşi curbe S-N ca şi DNV. Curbele sunt de formă:
𝑚 𝑆
log 𝑁 = log 𝐴2 − 𝑙𝑜𝑔 ( ) − 𝑚𝑙𝑜𝑔∆𝜎𝑤 (4.22)
3,33 16
După cum se observă, prin comparaţie cu relaţia 1.21, termenul care penalizează o
grosime mai mare, este cumva mai sever.
Parametrii curbei sunt daţi în tabelul 4.11. Factorul 𝐾𝑊 trebuie ales egal cu 1,65
pentru coincidenţă cu curba D, utilizată pentru abordarea tensiunii geometrice ( influenţată de
geometria globală ).

99
 Tab.4.11 parametrii curbei de durabilitate S-N in conformitate cu BV
𝑁 < 107 𝑁 < 107
Mediu
LogA2 M LogA2 m
Aer/ protectie coroziva 12.76 3 16.61 5
Pentru a facilita schema de calcul, DNV conţine cataloage cu detalii comune
standardizate , ca cele prezentate în tabelul 4.12.
Tab.4.12. Factori de concentrare ai tensiunilor în elemente comune ale structurilor
navale [211]
Geometrie Factorii K
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =4,5 la punctul A
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 =3,0 la punctul A 𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =1,81,8 la punctul
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 =1,8 la punctul B B
Este inclusa o excentriitate egala cu
0,15s
a
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =2,6 la punctul A
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 = 1,7 la punctul A 𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =1,81,8 la punctul
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 = 1,8 la punctul B B
Este inclusă o excentriitate egală cu
0,15s
b
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =2,4 la punctul A
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 = 1,6 la punctul A 𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 ∗ 𝐾𝑡𝑒 =1,81,8 la punctul
𝐾𝑔 ∗ 𝐾𝑊 = 1,8 la punctul B B
Este inclusă o excentriitate egala cu
c 0,15s
Cifrele dau factorul de concentrare total al tensiunilor Kt în apropierea găurilor tip
scoica din grinzile sudate din table. Zona efectului de perturbare datorată tablelor este
prezentată în coloana din dreapta.
După cum se poate vedea în tabelul 4.12, este avantajos să se evite găurile
semicirculare aşa cum se arată în tabelul 4.12 - linia 1 coloana 1. Dezavantajul acestei
configuraţii se datorează faptului că, concentratorul geometric de tensiune al găurii, coincide
cu efectul de crestătura al cordonului de sudură, în punctul A.
Dacă reducem curbura găurii la locul de intersecţie cu sudură cap la cap, adică în
punctul A, factorul de concentrare geometrică a tensiunii 𝐾𝑔 se reduce considerabil, având ca
rezultat o reducere a factorului total de concentrare a tensiunilor 𝐾𝑡 de la 3,0 la 1,7. În
consecinţa va fi mai probabil ca in varianta găurii cu curbura redusă ca în figura tabelul 4.12-
linia 2 coloana 1, fisura să apară în punctul B mai degrabă în punctul A.
Coloana din dreapta a tabelului 4.12, arată influenţa factorului de concentrare
geometric al tensiunii 𝐾𝑔 dacă există o neuniformitate de 15% în tabla sudată a grinzii.
O soluţie care nu este prezentată în tabel este cea în care gaura lipseşte. Dacă această
soluţie este posibilă din punct de vedere al fabricaţiei, va fi preferată elementelor care vor fi
supuse încărcărilor la oboseală. Asemenea soluţii sunt des utilizate pentru structurile marine
care lucrează în afara ţărmului.

100