2.2.

Condiţiile legitimei apărări (privitoare la atac şi privitoare la apărare)

Din analiza teoretică a art. 19 Cod penal reiese faptul că pentru a fi incidentă instituţia legitimei apărări trebuie să fie îndeplinite
cumulativ mai multe condiţii. Cu toate că alin. (2) al articolului menţionat face precizări numai cu privire la condiţiile pe care trebuie
să le îndeplinească atacul, suntem de părere că trebuie îndeplinite şi câteva condiţii speciale cu privire la apărarea cu care se
răspunde atacului, deşi nu există o prevedere legală în acest sens.

Analizând mai departe textele legale, putem observa că o persoană este în legitimă apărare atunci când săvârşeşte fapta prevăzută de
legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, împotriva sa, a unei alte persoane, a drepturilor acestora sau
împotriva unui interes general. În continuare, vom analiza aceste condiţii enumerate de lege.

a) Atacul să fie material – După cum a subliniat şi doctrina, atacul trebuie să fie un atac de agresiune reală, deoarece nu se poate
invoca legitima apărare în situaţia în care făptuitorul crede că este victima unui atac, fără a exista condiţiile materiale ale acestuia. În
practică[11], s-a statuat ca atât timp cât nu a existat un atac efectiv din partea victimei, orice apreciere de ordin subiectiv a
inculpatului că victima ar putea declanșa un atac împotriva sa, nu justifică aplicarea art. 19. De asemenea, presupunerea că atacul va
avea loc sau teama de un eventual atac nu sunt de natură să justifice aplicarea legitimei apărări[12]. Pe lângă aceasta, proliferarea de
injurii de către partea vătămata inculpatului, nu justifică apărarea în condițiile art. 19[13]. În această direcție, este posibilă invocarea
erorii de fapt, drept cauză de neimputabilitate, dar nu legitima apărare, pentru ca nu sunt îndeplinite condițiile atacului[14].

Materialitatea atacului rezultă din acţiunile fizice exercitate în scopul de a periclita valorile sociale ocrotite. Jurisprudenţa[15] a
subliniat că este îndeplinită condiţia materialităţii atacului, atunci când victima a pătruns în locuinţa făptuitorului noaptea, prin
escaladare şi efracţie, şi a lovit cu băţul în cap pe cel aflat în încăpere, aşa încât s-a considerat că riposta, deşi a avut urmări mortale
pentru victimă, este justificată. În continuare, Instanţa Supremă a considerat ca irelevant faptul că victima a fost lovită pe când
încerca să se retragă şi după ce scăpase băţul din mână, de vreme ce pericolul nu a încetat, ea putându-se înarma din nou cu unul din
parii aflaţi la îndemână. Totuși, în practică[16] s-a stabilit că insistenţa victimei de a-i da o ţigară, însoţită de gestul de a-l prinde pe
inculpat de mâneca bluzei şi de ţeava armei, neurmat de niciun act din care să rezulte intenţia de a-i pune în pericol viaţa sau
integritatea corporală, nu constituie un atac material, așa încât nu se impune aplicarea dispozițiilor legitimei apărări, ci eventual
circumstanța provocării.