INTRODUCERE

Stocurile sunt necesare pentru a preîntâmpina modificarile neaşteptate în

nivelul cereri pentru produsele sau serviciile pe care compania le oferă sau în nivelul
livrărilor de materii prime realizate de către furnizori.
Din cauza faptului că cererea pentru produsele şi serviciile oferite de întreprindere
fluctuează nu poate exista o determinare precisă a volumului de produse necesar într-o
zi anume. Metodele tradiţionale de statistică şi previziune oferă informaţii utile cu
privire la cerere, dar nu poate fi determinat un nivel exact al acesteia. În aceste
condiţii întreprinderea ar putea decide să producă doar atât cât poate vinde şi să
păstreze un nivel ridicat de factori de producţie capabili să facă faţă celor mai
solicitante zile din punct de vedere al cererii. Această alternativă ar reprezenta o
subutilizare a capacităţilor de producţie în perioadele cu cerere redusă, în lipsa
constituitii de stocuri. O altă alternativă ar fi menţinerea unor capacitaţi de producţie
moderate care însă nu vor fi capabile să asigure toată producţia necesară în perioadele
de creştere a cererii. Ca şi consecinţă directă o parte din clienţii întreprinderii se vor
reorienta către ofertanţi mai flexibili. Ultima alternativă, deţinerea stocurilor de
producţie prin folosirea acestora în mod eficient. În perioadele de cerere redusă se
stocheză produsele care nu pot fi vândute pentru a fi utilizate în perioadele cu vânzari
mari, care nu ar putea fi acoperite cu capcitatea de producţie existentă.
În mod similar modificările în nivelul cererii, apariţia şi dispariţia de pe piaţă a
furnizorilor de materii prime, sezonalitatea producţiei, eficienţa organizarii
aprovizionării din punctul de vedere al intervalelor de timp între aprovizionări şi a
costurilor asociate sunt doar câteva dintre motivele care motivează existenţa unor
stocuri de materii prime.
Stabilită odată necesitatea stocurilor am putea formula o întrebare strâns legată de
existenţa acestora. Daca sunt atât de necesare de ce să nu avem cât mai multe?
Răspunsul şi în acest caz este foarte simplu: costuri de deţinere. De fiecare dată când
există stocuri acestea implică şi costuri de deţinere, ce pot apărea dintr-o varietate de
surse, cum ar fi:
- chirii mai mari determinate de spaţiul de depozitare suplimentar necesar faţă
de cazul în care compania ar funcţiona cu stocuri zero.
- prime de asigurarea suplimentare generate de asigurarea stocurilor.
- pierderi de valoare determinate de deteriorarea, expirarea sau uzarea stocurilor
- dobânzi daca finanţarea stocurilor s-a realizat prin resurse împrumutate.
- costuri de oportunitate, cât am fi putut câştiga daca am fi investit banii şi
spaţiul în altceva şi nu în stocuri.

Indiferent cât ar fi de necesare stocurile acestea reprezintă de fapt imobilizări de

resurse care ar putea fi folosite în alte scopuri. De aceea gestiunea stocurilor a fost şi
va rămâne o problemă delicată care ţine şi de înclinaţia către risc a fiecărui manager.
Deţinerea de stocuri mici poate duce la creşterea rentabilitaţii pe de o parte prin
reducerea resurselor proprii imobilizate şi pe altă parte prin diminuarea îndatorării şi a
costurilor generate de apelul la resurse împrumutate. Însă apare riscul rupturilor de
stoc şi cel al pierderii încrederii clienţilor a căror cerere ar putea rămâne nesatisfacută
în aceste condiţii. Deţinerea de stocuri mari este mai puţin riscantă din acest punct de
vedere dar are asociată o rentabilitate mai mică din cauza costurilor de deţinere mai
mari.

5
 CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND STOCURILE

1.1. STOCURILE – DEFINIRE.CONŢINUT.STRUCTURĂ

1.1.1 Definirea şi criterii de recunoaştere a stocurilor

Un activ este "o resursă controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor

evenimente trecute şi care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare către
întreprindere".
Un activ se recunoaşte atunci când:
- este posibil ca acesta să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare,
respectiv se genereze ieşirea acestora;
- costul său poate fi evaluat în mod credibil.

Activele unei întreprinderi se împart în active imobilizate şi active circulante. Activele

circulante sunt elemente patrimoniale care se utilizează pe o perioada scurtă în
activitatea întreprinderii şi, în general, participă la un singur circuit economic,
modificându-şi în permanenţă forma. Activele circulante cuprind următoarele
categorii de elemente: stocuri, creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi
conturi la bănci.

Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate stocurile sunt active :

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi
folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Aceste calificative nu depind de natura elementului considerat, ci de destinaţia sa care

este puternic influenţată de activitatea întreprinderii deţinătoare. De exemplu,
terenurile şi construcţiile constituie imobilizări pentru marea majoritate a
întreprinderilor, însă pentru societăţile imobiliare acestea constituie stocuri.

Stocuri sunt considerate active curente ale întreprinderii. Un activ fiind clasificat ca
activ curent atunci când:
- se aşteaptă să fie realizat sau deţinut pentru vânzare sau consum în cursul
normal al ciclului de exploatare al întreprinderii. Ciclul de exploatare al unei
întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea bunurilor care intră
într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor
convertibil în numerar.;
- este deţinut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen de 12 luni de
la data bilanţului;
- reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.

Un stoc este o rezervă constituită în vederea satisfacerii unei nevoi ulterioare.

6
Stocurile apar în toate fazele circuitului economic, aprovizionare – producţie –
desfacere, şi implicit în diferite faze ale procesului de producţie. Motivele pentru care
se constituie stocurile sunt multiple, putând fi clasificate astfel:
- tehnice: ritmul fluxului de producţie este diferit de ritmul utilizării
(consumului);
- economice: influenţa costurilor fixe şi randamentele crescânde din procesul de
producţie şi de aprovizionare obligă întreprinderile să comande sau să producă în
serie;
- financiare: existenţa unor pieţe cu preţuri fluctuante;
- securitate: incertitudinea este o caracteristică definitorie a cererii şi a
condiţiilor de aprovizionare.

Deciziile referitoare la stocuri sunt conflictuale: departamentul financiar va dori un

stocaj minim; centrele operaţionale, din contră, au tendinţa de a prefera un stoc mai
ridicat pentru o mai bună supleţe la nivel de producţie sau la nivel comercial.

În mod normal, recunoaşterea stocurilor nu pune probleme. Totuşi, există cazuri în

care forma legală a tranzacţiilor nu reflectă realitatea economică. În asemenea cazuri,
trebuie utilizat principiul prevalenţei economicului asupra juridicului pentru a
determina dacă stocurile respective trebuie să fie recunoscute ca active.

Stocurile contribuie într-o manieră decisivă la flexibilitatea întreprinderii, dar, în

acelaşi timp, constituie şi o imobilizare de capitaluri şi antrenează costuri de naturi
diferite.

Obiectivul Standardului Internaţional de Contabilitate IAS 2 este acela de a descrie

tratamentul contabil pentru stocuri în sistemul costului istoric. O problemă
fundamentală în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmează a
fi recunoscută drept activ şi reportată până când veniturile aferente sunt recunoscute.
Acest Standard furnizează indicaţii practice referitoare la:
- determinarea costului stocurilor;
- recunoaşterea ulterioară a acestor costuri drept cheltuială, incluzând orice
reducere până la valoarea realizabilă netă.

Standardul furnizează, de asemenea, indicaţii practice referitoare la procedeele de

determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor. Acest
Standard trebuie aplicat pentru contabilitatea stocurilor în situaţiile financiare
întocmite în sistemul costului istoric, cu excepţia următoarelor categorii de stocuri:
a) producţia în curs de execuţie obţinută în cadrul contractelor de construcţie,
incluzând şi contractele de prestări servicii direct legate de acestea;
b) instrumente financiare;
c) stocuri de produse agricole, forestiere, minereuri şi producţie agricolă care
aparţin producătorilor, în cazul în care sunt evaluate la valoarea realizabilă netă,
pe baza unor practici bine stabilite în anumite sectoare;
d) active biologice aferente activităţii agricole.

1.1.2 Conţinutul şi structura stocurilor

7
 Stocurile includ bunurile cumpărate şi deţinute cu scopul revânzării, cum sunt
mărfurile achiziţionate de un detailist în vederea revânzării sau terenurile şi alte
proprietăţi imobiliare deţinute cu scopul de a fi revândute.
Stocurile includ, de asemenea, produsele finite şi producţia aflată în curs de
execuţie, precum şi materialele şi alte consumabile destinate utilizării în procesul de
producţie. În cazul furnizorilor de servicii, Standardele Internaţionale de Contabilitate
includ în categoria stocurilor şi costul pe care îl incubă serviciile oferite pentru care
întreprinderea nu a recunoscut încă veniturile aferente.
În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în
funcţie de patru criterii :fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a
gestiunilor.

Ordinul Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055/2009 prevede că în cadrul

stocurilor se cuprind:
- mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea le cumpără în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
- materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în
produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
- materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat,
piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile),
care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de
regulă, în produsul finit;
- materialele de natura obiectelor de inventar;
- produsele, respectiv:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost
terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul
tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, putând fi
depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile sau deşeurile;
- animalele şi păsările, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei,
miei, purcei, mânji şi altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi
păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele
pentru producţie - lână, lapte şi blană;
- ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu obligaţia
restituirii în condiţiile prevăzute în contracte;
- producţia în curs de execuţie, care reprezintă producţia care nu a trecut prin toate
fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele
nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul
producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum
şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.

În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în

consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de
stocuri.
Se întâlnesc mai multe clasificări ale stocurilor care au la bază diferite criterii de
clasificare.
După apartenenţa la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:

8
- stocuri aflate în gestiune care fac parte din patrimoniul propriu al unităţii. Ele se
găsesc în depozitele sau spaţiile proprii (magazine, magazii, locuri de producţie), fie
se află la terţi (materii şi materiale aflate la terţi, produse aflate la terţi, mărfuri aflate
în custodie sau consignaţie la terţi);
- stocuri aflate în gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniul propriu. Acestea
sunt stocurile primite spre prelucrare sau în custodie sau consignaţie.

După provenienţa lor, stocurile pot fi:

- stocurile provenite din cumpărări din afara unităţii, cum sunt: materii prime,
materiale, mărfuri, etc.;
- stocuri provenite din producţie proprie, ca: produse, animale, etc.

Din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare, stocurile pot fi:

- stocuri ce ţin de sfera aprovizionării (materii prime, materiale, combustibili);
- stocuri ce ţin de sfera producţiei propriu-zise (producţia neterminată,
semifabricată, etc.);
- stocuri ce ţin de sfera comercializării (produse finite, mărfuri, etc.).

Ponderea acestor categorii în totalul stocurilor depinde obiectul de activitate al unităţii

şi de condiţiile concrete în care ea îşi desfăşoară activităţile de aprovizionare,
producţie şi comercializare.

De asemenea se pot distinge şi alte tipuri de stocuri, cum ar fi:

- stocul activ este cantitatea în stoc la fiecare livrare şi care este apoi consumată,
mai poartă denumirea de „cantitate economică”;
- stocul de siguranţă are drept scop evitarea apariţiei unor rupturi în stoc, în
cazul în care cererea se dovedeşte a fi superioară cererii medii previzionate şi
pentru a face faţă la întârzieri aleatorii ale livrării;
- stoc de rezervă conjunctural-speculativ: unităţile pot folosi prilejul de a face
achiziţii în condiţii favorabile, în funcţie de posibilităţile lor financiare.

Pentru ca unitatea să funcţioneze normal ea trebuie să îşi menţină stocurile la un nivel

minim indispensabil. Acest stoc poartă denumirea de stoc-util. Există două noţiuni de
stoc-util:
- stocul-normal, optim sau ideal care asigură nivelul de rentabilitate optim;
- stocul-util efectiv, respectiv minimul de stoc care este necesar funcţionării
întreprinderii.

Întrucât stocurile folosite în activitatea unei întreprinderii sunt foarte diversificate,

pentru a uşura operaţiile de aprovizionare şi livrare, păstrare, folosire şi evidenţiere,
este necesar ca fiecare întreprindere să întocmească o listă a tuturor materialelor
folosite, cunoscută sub denumirea de Nomenclator de materiale.
Gestionarea stocurilor, asigurarea şi utilizarea raţională a acestora constituie un
obiectiv principal al managementului întreprinderii, la realizarea căruia contabilitatea
prin funcţiile sale poate avea o contribuţie însemnată.

1.2. EVALUAREA STOCURILOR

9
 Potrivit reglementărilor contabile româneşti, evaluarea stocurilor se face la
următoarele momente: la intrare, la inventariere, la încheierea exerciţiului financiar
şi la ieşire.

1.2.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Stocurile intrate în patrimoniu sunt evaluate şi înregistrate în contabilitate în

funcţie de modul lor de dobândire, astfel:
a) Stocurile cumpărate (materii prime, materiale, mărfuri, ambalaje etc) se
evaluează la costul de achiziţie care are următoarea structură:
- preţul de cumpărare fără TVA;
- taxe nerecuperabile (taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare
etc);
- cheltuieli de transport , manipulare si alte cheltuieli care pot fi atribuite
direct achiziţiei de stocuri;
- TVA inscrisă în factura furnizorului, în cazul în care cumpărătorul nu este
plătitor de TVA.
b) Stocurile fabricate (produse finite, semifabricate etc) se evaluează la costul
de producţie, format din:
- preţul de achiziţie a materialelor consumate;
- cheltuieli directe: cu materiile prime, cu materialele, cu salariile
muncitorilor direct productivi;
- cota de cheltuieli indirectă: cu amortizarea utilajelor, cu reparaţiile, cu
salariile personalului de conducere din secţii etc.
c) Stocurile obtinuţe cu titlu gratuit se evaluează la valoarea justă (de utilitate),
care reprezintă preţul presupus că îl acceptă un client în cadrul unei tranzacţii
comerciale cu preţul determinat obiectiv.
d) Stocurile aduse ca aport în natură se evaluează la valoarea de aport,
stabilită în urma evaluării.

1.2.1. Evaluarea stocurilor la inventariere şi la închiderea exerciţiului financiar

La inventarierea patrimoniului de la sfârşitul exerciţiului financiar, stocurile se

evaluează la valoarea actuală, denumită şi valoare de inventar. Valoarea actuală se
stabileşte în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei.
Cu acest prilej se stabilesc:
- Diferenţele cantitative în plus sau în minus dintre situaţia faptică stabilită
la inventariere şi situaţia scriptică din contabilitate;
- Diferenţele valorice în plus sau în minus dintre valoarea contabilă (de
intrare) şi valoarea actuală (de inventar).
În situaţiile financiare, stocurile trebuie să fie înregistrate la valoarea cea mai
mică dintre valoarea contabilă şi valoarea de inventar. Astfel, dacă se constată că:

10
 - valoarea de inventar > valoarea contabilă, în listele de inventariere se va
înscrie valoarea contabilă;
- valoarea de inventar < valoarea contabilă, în listele de inventariere se va
înscrie
valoarea de inventar. Pentru diferenţa dintre valoarea contabilă (mai mare) şi valoarea
de inventar (mai mică) se calculează ajustări pentru deprecierea stocurilor.

1.2.3. Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

La ieşirea din patrimoniu prin vânzare, consum, donaţii, distrugere etc.

stocurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare, utilizându-se
următoarele metode:
a) Metoda identificării specifice (IS) - constă în evaluarea bunurilor la costul
istoric (de intrare). Se poate folosi în cazul produselor de folosinţă
îndelungată, care se pot identifca prin serie, dată de intrare, cost de achiziţie.

b) Metoda costului mediu ponderat (CMP) – presupune calcularea mediei

ponderate a costurilor unui anumit element, fie periodic (de exemplu, la
sfârşitul lunii), fie după fiecare recepţie.
Când se calculează la sfarşitul lunii, costul mediu ponderat se stabileşte ca un
raport între valoarea stocului iniţial (VSi) plus valoarea intrărilor (Vi) şi
cantitatea existentă în stocul iniţial (QSi) plus cantităţile intrate (Qi), adică:

CMP = (VSi+Vi):(QSi+Qi)

Când se calculează după fiecare recepţie, costul mediu ponderat (CMP) se

stabileşte ca un raport între valoarea stocului precedent (VSp) plus valoarea
intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul precedent (QSp) plus cantităţile
intrate (Qi), adică:

CMP = (VSp+Vi):(QSp+Qi)

Dacă se ponderează cantităţile ieşite (QE) cu costul unitar mediu ponderat se

obţine valoarea bunurilor ieşite (VE) adică:

VE = CMP x QE
c) Metoda “prima intrare – prima ieşire” (FIFO) - se bazează pe ipoteza că
primele articole ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul primelor articole
intrate.
Aplicarea metodei FIFO are ca efect evaluarea stocului final la cele mai
recente preţuri, fiind atribuite stocurilor ieşite preţurile cele mai vechi.
Metoda FIFO poate fi utilizată indiferent de fluxul real al stocurilor, deoarece
presupunerea se face în legătură cu fluxul costurilor şi nu al bunurilor.

11
 d) Metoda “ultima intrare – prima ieşire” (LIFO) - se bazează pe ipoteza că
primele articole ieşite din patrimoniu sunt evaluate la costul ultimelor articole
intrate. În acest fel, stocul final este evaluat la cele mai vechi preţuri.
Presupunerea folosită de această metodă nu corespunde cu mişcarea reală a
stocurilor din majoritatea entităţilor economice.

O entitate trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate

stocurile care au natură şi utilizare similare. Metoda aleasă trebuie aplicată cu
consecvenţă de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale,
administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri, în
Notele explicative din cadrul Situaţiilor financiare anuale trebuie să se prezinte
motivul schimbării metodei şi efectele sale asupra rezultatului.
1.2.4. Comparaţie între principalele metode de evaluare a stocurilor şi efectele
aplicării acestora

Vânzări în luna august 100.000 u.m

Situaţia stocurilor de mărfuri în timpul lunii:

a) Metoda identificării specifice

Pe baza observării directe a mişcării stocurilor, apreciem că stocul de la 31.08 este

format din:

Costul bunurilor vândute în timpul lunii august = Intrările totale – Stocul final de
mărfuri = 125.000 u.m – 53.600 u.m. = 71.400 u.m.
Rezultat(profit) din vânzare = 100.000 u.m. – 71.400 u.m. = 28.600 u.m.

b) Metoda costului mediu ponderat (calculat la sfârşitul lunii)

Se determină costul mediu ponderat (CMP) pe baza formulei:

CMP = Cost total al bunurilor disponibile pentru vânzare / Cantitatea totală
disponibilă pentru vânzare

12
 CMP = 125.000 / 10.000 = 12,5 u.m./buc

c) Metoda primului intrat – primul ieşit (FIFO)

Profitul din vânzare = 100.000 u.m. – 64.800 u.m. = 35.200 u.m

d) Metoda ultimului intrat – primul ieşit (LIFO)

Profitul din vânzare = 100.000 u.m. – 75.200 u.m. = 24.800 u.m

Aşa cum reiese din cele prezentate anterior, metoda identificării specifice se bazează
pe costul curent, în timp ce celelalte trei au la bază ipoteze privind fluxul costurilor.
Termenul de flux al bunurilor se referă la asocierea costurilor cu circuitul lor estimat
(presupus, convenţional) în cadrul operaţiunilor companiei. Fluxul estimat al costului
poate să fie identic sau nu cu fluxul real al bunurilor. Acesta din urmă se referă la
mişcarea fizică efectivă a bunurilor în cursul desfăşurării operaţiunilor companiei.

În tabelul următor vom compara efectele celor patru metode asupra venitului brut,
dupa cum urmează:

13
Din calculele efectuate se observă că în condiţii de creştere a preţurilor, în cazul
metodei LIFO marja brută are valoarea cea mai mică, ce mai mare valoare fiind
obţinută prin metoda FIFO, conform căreia costul bunurilor vândute este stabilit pe
baza celor mai vechi preţuri. Metodele identificării specifice şi CMP au valori situate
între cele două extreme, efectul asupra venitului brut fiind în cazul lor atenuat.
Situaţia prezentată mai sus se inversează pe parcursul unei perioade de creştere a
preţurilor. FIFO va determina o marjă mai mare decât LIFO.

Decizia de alegere a metodei de evaluare capătă o importanţă deosebită în perioadele

prelungite de creştere sau descreştere a preţurilor. Efectul acestor metode asupra
situaţiilor financiare este semnificativ. Fiind acceptate în totalitate pentru întocmirea
situaţiilor financiare, fiecare dintre aceste prezintă avantaje şi dezavantaje, care
împiedică decizia de a alege care este cea mai bună metodă. În încercarea de a se
adopta o metodă de evaluare, trebuie avute în vedere efectele fiecăreia asupra
raportărilor financiare, impozitul pe profit şi deciziilor factorilor de conducere ai
întreprinderii. Greutatea identificării celei mai bune metode se datorează în mare
măsură faptului că stocurile apar atât în bilanţ, cât şi în contul de profit şi pierdere.
Dacă în vederea întocmirii bilanţului FIFO este preferată, deoarece oferă valoarea
curentă a stocurilor şi implicit o valoare reală a activelor ciculante, în contul de profit
şi pierdere este recomandată metoda LIFO, ca urmare a corelării costurilor bunurilor
vândute cu veniturile.

1.4. PREZENTARE INFORMAŢIILOR CU PRIVIRE LA STOCURI ÎN

SITUAŢIILE FINANCIARE

Conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055/2009

situaţiile financiare anuale simplificate cuprind:
(a) bilanţ;
(b) cont de profit şi pierdere;
(c) politici contabile şi note explicative.
Opţional se poate întocmi situaţia fluxurilor de trezorerie.

Conform Ordinul Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055/2009 situaţiile

financiare anuale trebuie să cuprindă:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie;
e) politici contabile şi note explicative.

14
Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi
performanţei persoanei juridice, pentru respectivul exerciţiu financiar.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ,
datorii şi capital propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului financiar,
precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Bilanţul cuprinde toate elementele de
activ, datorii şi capital propriu grupate după natură şi lichiditate, respectiv natură şi
exigibilitate. Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere nu poate fi
modificată de la un exerciţiu financiar la altul.
Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţ sau în contul de profil şi
pierdere, valoarea corespunzătoare pentru exerciţiul financiar precedent se prezintă
într-o coloană separată. În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului
financiar curent şi precedent înscrise în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere nu sunt
comparabile, cele aferente exerciţiului precedent pot fi recalculate şi prezentate
corespunzător în notele explicative. În acest scop, trebuie prezentate rezultatele
recalculării, motivele pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a acesteia.
În situaţia în care acest lucru nu este posibil, se va prezenta acest fapt.

Administratorii trebuie să se asigure că situaţiile financiare furnizează informaţii care

să fie:
a) relevante, pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor;
b) credibile, în sensul că:
1. reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii;
2. reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar forma
juridică;
3. sunt neutre, adică nepărtinitoare;
4. sunt prudente;
5. sunt complete sub toate aspectele semnificative.

Conform standardului IAS 2 informaţiile ce trebuie cuprinse în situaţiile financiare, cu

privire la stocuri sunt:
- politicile contabile, incluzând metoda de determinare a costului stocului utilizată.
Trebuie precizat, în mod special că stocurile sunt declarate la minimul dintre cost şi
valoarea realizabilă netă. De asemenea trebuie precizată metoda prin care s-au evaluat
stocurile: metoda FIFO, metoda CMP (costului mediu ponderat) .
-valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri,
clasificate într-o manieră adecvată întreprinderii. În IAS se prezintă şi cea mai uzuală
clasificare, care este: mărfuri, materii prime, materiale, produse în curs de execuţie şi
produse finite. Totuşi această clasificare nu este potrivită pentru toate întreprinderile
şi trebuie utilizată în mod corespunzător. Se va face apel, aşadar, la raţionamentul
profesional. Odată făcută alegerea, clasificarea trebuie aplicată în mod consecvent.
Stocurile unui prestator de servicii, în cadrul situaţiilor financiare pot fi descrise ca
producţie în curs de execuţie;valoarea contabilă a stocurilor care au fost evaluate la
valoarea realizabilă netă. Această solicitare nu reprezintă o cerinţă uzuală în ceea ce
priveşte prezentarea informaţiilor. Totuşi, Consiliul de Administraţie al IASC
consideră că este important pentru valoarea prognozată a situaţiilor financiare ca
utilizatorii să cunoască valoarea stocurilor unei întreprinderi, a căror valoare contabilă
a fost redusă; valoarea oricărei stornări ale diminuărilor valorii
stocurilor;circumstanţele sau evenimentele care au dus la apariţia unor astfel de

15
stornări ale diminuării valorii stocurilor;valoarea contabila a stocurilor gajate în contul
datoriilor.

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de întreprinderi în elaborarea situaţiilor

financiare este costul istoric. Acesta este, de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.
În bilanţ stocurile, conform legislaţiei în vigoare, trebuie evaluate la valoarea cea mai
mică dintre costul istoric (cuprinde o alocare sistematică a costurilor generale de
producţie care se referă
la aducerea stocurilor în poziţia şi amplasarea lor prezentă) şi valoarea realizabilă
netă.
Reducerea valorii contabile la valoarea realizabilă netă este consecventă cu principiul
conform căruia activele nu trebuie reflectate în bilanţ la o valoare mai mare decât
valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor, în acest scop, valoarea
stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unui
provizion pentru depreciere.

Diminuarea valorii stocurilor până la valoarea realizabilă poate fi de aşa mărime, efect
sau natură, încât să fie necesară prezentarea ei distinctă, conform IAS 8 – „Profit net
sau pierderea netă, erori fundamentale şi modificarea politicilor contabile”.

Reducerea valorii contabile până la valoarea realizabilă netă trebuie recunoscută în

contul de profit şi pierdere în perioada în care apare reducerea sau pierderea. Situaţiile
financiare (Contul de profit şi pierdere) trebuie să cuprindă şi una din următoarele
informaţii:
-costul stocurilor recunoscut ca o cheltuială în cursul perioadei;
-costurile de exploatare imputabile veniturilor din activităţile curente, clasificate după
natura lor.

Conform Ordinul Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055 din 2009 valoarea
care trebuie înscrisă în bilanţ pentru activele din categoria "stocuri" şi a activelor
fungibile, inclusiv activele financiare, poate fi determinată prin utilizarea uneia din
următoarele metode (asupra activelor aparţinând aceleiaşi clase):
a) metoda FIFO;
b) metoda costului mediu ponderat;
c) alta metodă similară, recunoscută de reglementările legale în vigoare.

Metoda aplicată trebuie sa fie considerată de administrator ca fiind cea mai adecvata
situaţiei respective. Materiile prime şi materialele consumabile care sunt reînnoite în
mod constant şi a căror valoare globală este de importanţă secundară pentru
întreprindere pot fi trecute în activ la o cantitate şi o valoare nemodificată, atunci când
acestea nu se modifică semnificativ.

Valoarea stocurilor care au importanţă pentru întreprindere, în bilanţ, va fi ajustată,

prin diminuare, în funcţie de intenţia întreprinderii de a păstra activul în scopul
utilizării sau neutilizării în producţie. Dacă întreprinderea intenţionează să utilizeze
activul în procesul de producţie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este
calculată prin compararea valorii de recuperare prin utilizare cu valoarea contabilă.
Dacă întreprinderea nu intenţionează să utilizeze activul în procesul de producţie,
ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculează prin compararea valorii
realizabile nete cu valoarea contabilă.

16
Dacă valoarea prezentată în bilanţ la închiderea exerciţiului diferă semnificativ de
valoarea realizabilă netă (în cazul în care întreprinderea intenţionează să nu utilizeze
activele în procesul de producţie), respectiv de valoarea de recuperare (în situaţia în
care intenţionează să utilizeze activele respective), această diferenţă se va prezenta, pe
total şi pe categorii, în notele explicative.

Prezentarea acestor informaţii este utilă în efectuarea comparaţiilor datorită

caracterului special al metodei FIFO Totuşi aceasta necesită calcularea valorii stocului
la data bilanţului utilizând fie metoda costului mediu ponderat şi metoda costurilor
curente. Din punct de vedere practic, informaţiile necesare pentru această calculaţie
sunt de regulă disponibile, iar în cele mai multe cazuri, diferenţele între aceste trei
metode sunt nesemnificative.
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055 din 2009 precizează că
elementele nemonetare exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se:
- cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei;
- cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor respective, dacă
elementele nemonetare se înregistrează la valoarea justă.

În notele explicative se precizează costul de achiziţie sau costul de producţie al

stocurilor evidenţiate în bilanţ, ce a fost determinat prin aplicarea uneia din metodele
de evaluare a stocului. Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente
similare stocurilor şi de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale,
administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau
active fungibile, trebuie să se prezinte următoarele informaţii în situaţiile financiare,
mai precis în Nota 6 „ Principii, politici şi metode contabile”:
- motivul schimbării metodei;
- efectul financiar asupra rezultatelor exerciţiului.

De asemenea, trebuie prezentată şi valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.

În cazul în care întreprinderea utilizează metode de evaluare alternative trebuie să
precizeze în notele explicative următoarele informaţii:
- elementele afectate şi valoarea acestora la costul istoric;
- baza de evaluare adoptată;
- ajustările efectuate în vederea aplicării regulilor de evaluare alternative;
- influenţa asupra rezultatului;
- conţinutul, limitele şi modalităţile de aplicare.

În notele explicative trebuie precizată şi suma dobânzilor incluse în costul de

producţie al activelor circulante cu ciclu lung de producţie dacă pentru achiziţionarea
sau obţinerea lor s-a apelat la împrumuturi.

Pe toată perioada de implementare a programului de dezvoltare a sistemului de

contabilitate întreprinderile pot opta pentru evaluarea prin metode care sunt destinate
să ţină seama de inflaţie, pentru toate elementele prezentate în bilanţ. Întreprinderile
care vor opta pentru ajustarea la inflaţie potrivit IAS 29 trebuie să întocmească şi să
prezinte un set distinct de situaţii financiare cuprinzând bilanţul şi contul de profit şi
pierdere, ajustate la inflaţie. Procesul retratării situaţiilor financiare potrivit IAS 29
este precedat de întocmirea unei balanţe de verificare intermediare.

17
În condiţiile unei economii care se confruntă cu efectele inflaţiei costul istoric nu mai
poate fi o bază de reprezentare a realităţii, probleme apărând, în special, la
interpretarea situaţiilor financiare şi în momentul în care trebuie luată o decizie pe
baza acestor informaţii. De asemenea, menţinerea aceloraşi metode de evaluare nu va
reuşi să asigure reflectarea reală a economicului concret. În ceea ce priveşte stocurile,
întreprinderea este posibil să ajungă în situaţia de a nu îşi mai putea recupera
stocurile. Astfel, dacă este folosită metoda FIFO pentru evaluarea ieşirilor, în perioada
de inflaţie se impune folosirea metodei LIFO pentru a limita efectele acesteia.

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA CONTABILITAŢII STOCURILOR

2.1. FACTORII ŞI OBIECTIVELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂTII

STOCURILOR

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în

principal legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:

- urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare: prin
organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi cheltuielilor de
transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu
prevederile programelor, se asigură informaţii utile cu privire la stadiul
aprovizionării;
- asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi
urmărirea permanentă a mişcării lor: se asigură prin organizarea contabilităţii
mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de
stocuri, cantitativ şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului
mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor
fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor ;
- urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate: impune un
asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum
specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a materialelor
neutilizate, precum şi a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în
secţiile de fabricaţie;
- asigurarea delimitării cheltuielilor de transport – aprovizionare faţă de
valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilităţii astfel încât
acestea să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de
transport-aprovizionare;
- înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte
categorii de stocuri destinate spre a fi livrate terţilor;
- evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la
preţuri competitive;
- evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului
şi a rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare;
- promovarea principiului prudenţei şi a principiului continuităţii activităţii la
evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

18
Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în considerare a
factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii activelor materiale,
printre care:
- mărimea întreprinderii, care determină alegerea metodei de contabilitate
sintetică a stocurilor (metoda inventarului permanent sau metoda inventarului
intermitent);
- structura organizatorică şi funcţională a gestiunii stocurilor, care determină
circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni modul de
organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare ,depozitare şi mişcare a
stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât
operaţiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a
căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a informaţiilor
furnizate;
- caracteristicile tehnico – productive ale activelor circulante materiale, în
funcţie de care: se face clasificarea acestora, se stabilesc principalele categorii de
stocuri şi conturile sintetice corespunzătoare, se elaborează nomenclatorul
stocurilor şi pe această bază se organizează evidenţa operativă şi contabilitatea
analitică;
- decalajul ce apare între vânzarea şi livrarea stocurilor;
- sursele de provenienţă ale activelor circulante materiale aprovizionate, care
influenţează conturile sintetice utilizate şi preţurile de evaluare;
- modul de evaluare a activelor circulante materiale, care influenţează modul de
înregistrare în contabilitatea sintetică şi alegerea metodelor de determinare a
preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile;
- sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale, care influenţează
organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi
valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de
transport – aprovizionare;
- documentele însoţitoare la intrarea stocurilor;
- amplasarea depozitelor;
- separarea stocurilor proprii de cele ce aparţin terţilor;
- fazele procesului de aprovizionare;
− mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.

O societate comercială pentru a se asigura că stocurile aflate în proprietatea sa sunt

reflectate în totalitate şi la valoarea corectă trebuie să se asigure că:

a) s-a efectuat recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în unitate şi

înregistrarea lor la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru
prelucrare, în custodie sau în consignaţie se recepţionează şi înregistrează distinct ca
intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi
în afara bilanţului;
b) în situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc
a fi în mod cert în proprietatea unităţii, se procedează astfel:
- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de
depozitare cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare;
− bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare
în gestiune;
c) în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează
ca ieşiri din unitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:

19
− bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în
contabilitate în conturi în afara bilanţului;
− bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât la
locurile de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă
ieşirea din gestiune potrivit legii;
d) bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se
înregistrează la intrări şi, respectiv, la ieşiri, atât în gestiune, cât şi în contabilitate,
potrivit contractelor încheiate.

Toate înregistrările efectuate în contabilitate trebuie să fie făcute pe baza unui

document justificativ.

2.2. SISTEMUL DE DOCUMENTE

În cadrul întreprinderii, stocurile ocazionează numeroase operaţii, care pot fi

grupate după conţinutul lor în:
1.Operaţii de aprovizionare;
2.Operaţii de eliberare din depozit şi ieşire din patrimoniu;
3.Operaţii de inventariere.

Aceste operaţiuni sunt consemnate în diferite documente şi evidenţe operative

distincte.
1.Operaţiile de aprovizionare sunt evidenţiate în următoarele documente:
• Comenzile, se emit de către unităţile patrimoniale către furnizori
• Contractele economice, se încheie cu furnizorii pe baza comenzilor
• Registrul de comenzi, care este utilizat pentru urmărirea modului în care
sunt realizate contractele de aprovizionare.
• Avizul de însoţire a mărfii, este un document de însoţire a stocurilor pe
timpul transportului, document pe baza căruia se întocmeşte factura fiscală, sau
document de primire în gestiunea cumpărătorului;
• Factură de achiziţie, realizează pe lângă funcţiile avizului de însoţire şi pe
cele de transport pentru viza de control financiar preventiv, şi totodată este act
justificativ pentru decontarea contravalorii;
• Nota de recepţie şi constatare de diferenţe, se întocmeşte la sosirea
stocurilor de la furnizor şi la intrarea acestora în depozitul unităţii;
a. Serveşte ca:
- document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Se foloseşte ca document de recepţie obligatoriu numai în cazul:
- bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care fac
parte din gestiuni diferite;
- bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare;
- bunurilor materiale procurate de la persoane fizice;
- bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare;
- bunurilor materiale care prezintă diferenţe la recepţie;
- mărfurilor intrate în gestiunile la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare.
În alte cazuri decât cele menţionate la lit. b), recepţia şi încărcarea în gestiune, după
caz, şi înregistrarea în contabilitate se fac pe baza documentului de livrare care
însoţeşte transportul (factura, avizul de însoţire a mărfii etc.).

20
b. Se întocmeşte în două exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu
amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepţiei. În situaţia în care la recepţie se
constată diferenţe, Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte în trei
exemplare de către comisia de recepţie legal constituită.
În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte câte un formular
pentru fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire a mărfii.
Datele de pe verso formularului se completează numai atunci când se constată
diferenţe la recepţie.
c. Circulă:
- la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepţionate (toate
exemplarele);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind
reglementarea diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum şi pentru
înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică, ataşată la documentele de livrare
(factura sau avizul de însoţire a mărfii);
- la unitatea furnizoare (exemplarul 2) şi la unitatea de transport (exemplarul 3),
pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
d. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
e. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- numărul facturii/avizului de însoţire al mărfii etc., după caz;
- numărul curent; denumirea bunurilor recepţionate; U/M; cantitatea conform
documentelor însoţitoare; cantitatea recepţionată, preţul unitar de achiziţie şi valoarea,
după caz;
- numele, prenumele şi semnătura membrilor comisiei de recepţie, în condiţiile în
care se face recepţia mărfii primite direct de la furnizor sau data primirii în gestiune şi
semnătura gestionarului în situaţia în care apar diferenţe;
- preţul de vânzare şi valoarea la preţ de vânzare, după caz, pentru unităţile cu
amănuntul.
În condiţiile în care nu se înscriu datele valorice în Nota de recepţie şi constatare de
diferenţe, este obligatoriu ca aceste date să se regăsească într-un alt document
justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate a valorii bunurilor.

• Fişa de magazie, este un document de evidenţă operativă a magaziei şi se

întocmeşte separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de stocuri material.
• Bonul de predare - transfer - restituire, se foloseşte pentru predarea la
magazine a stocurilor(produse, semifabricate,etc.) obţinute prin producţie proprie sau
pentru transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiaşi
unităţi. Nu serveşte ca document pe timpul transportului.
În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite la depozit
a. Serveşte ca:
- document de predare la magazie a produselor finite;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate;
- sursă de date pentru urmărirea realizării producţiei;
- sursă de date pentru calculul şi plata salariilor.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a produselor, de
către secţie, atelier etc.

21
 Dacă operaţiunile de predare-primire a produselor nu pot fi suspendate în timpul
inventarierii magaziei de produse finite, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe
documentul respectiv menţiunea "primit în timpul inventarierii".
c. Circulă:
- la magazia de produse finite, semnându-se de predare de către secţie (atelier) şi de
primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare);
- la compartimentul C.T.C. pentru efectuarea controlului tehnic de calitate,
semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare), după caz;
- la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1);
- la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul 2).
d. Se arhivează:
- la compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidenţa
(exemplarul 1);
- la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul 2).
În cazul utilizării ca bon de predare a materialelor refolosibile la magazie
a. Serveşte ca:
- document de predare la magazie a materialelor refolosibile rezultate din secţiile de
fabricaţie principale şi auxiliare;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a materialelor
refolosibile de către secţii, ateliere etc. şi se semnează de şeful secţiei care dispune
predarea.
c. Circulă:
- la magazia de materiale refolosibile, semnându-se de predare de către delegatul
secţiei, atelierului etc. şi de primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare);
- la compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidenţa, pentru
efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1 pentru
evidenţa materialelor şi exemplarul 2 pentru evidenţa costurilor).
d. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
În cazul utilizării ca bon de predare a semifabricatelor la magazie
a. Serveşte ca:
- document de predare la magazie sau între secţii a semifabricatelor rezultate din
producţie;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate;
- sursă de date pentru calculul şi plata salariilor.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a semifabricatelor
de către secţie, atelier etc.
Dacă operaţiunile de predare-primire a semifabricatelor nu pot fi suspendate în
timpul inventarierii magaziei de semifabricate, comisia de inventariere trebuie să
înscrie pe documentul respectiv menţiunea "primit în timpul inventarierii".
d. Circulă:
- la magazia de semifabricate pentru predarea cantităţilor prevăzute, semnându-se
de predare de către delegatul secţiei care face predarea şi de primire în gestiune de
către gestionar (ambele exemplare);
- la compartimentul C.T.C. pentru efectuarea controlului tehnic de calitate,
semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare), după caz;

22
 - la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1);
- la compartimentul care urmăreşte realizarea producţiei (exemplarul 2).
e. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
În cazul utilizării ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unităţii
a. Serveşte ca:
- dispoziţie de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta
unităţii;
- document justificativ pentru scădere din gestiunea predătorului şi de încărcare în
gestiunea primitorului.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsură ce se efectuează transferul, de către
persoana care dispune transferul, care semnează la rubrica corespunzătoare.
Transferul se efectuează numai între gestiuni din incinta aceleiaşi unităţi. În cazul
gestiunilor dispersate teritorial se întocmeşte Aviz de însoţire a mărfii (cod 14-3-6A).
c. Circulă:
- la magazia predătoare pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de
predare de către gestionar (ambele exemplare);
- la delegatul magaziei primitoare care semnează de primire pe exemplarul 1 şi
reţine exemplarul 2;
- la compartimentul financiar-contabil, ambele exemplare, care, după confruntarea
lor, stau la baza efectuării înregistrărilor în evidenţa magaziilor.
d. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
În cazul utilizării ca bon de restituire
a. Serveşte ca:
- dispoziţie de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite (materiale şi
semifabricate) de secţiile de fabricaţie principale şi auxiliare;
- document justificativ de încărcare în gestiunea primitorului;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura restituirii la magazie a valorilor
materiale, de persoana care efectuează restituirea (secţii, ateliere etc.) şi care
semnează la rubrica corespunzătoare.
Nu se completează rubrica "Unitatea".
c. Circulă:
- la magazie, pentru primirea cantităţilor restituite, semnându-se de predare de către
delegatul secţiei (atelierului etc.) care face restituirea şi de primire de către gestionar
(ambele exemplare);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1 pentru evidenţa materialelor,
exemplarul 2 pentru evidenţa costurilor).
d. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
e. În toate situaţiile menţionate, conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al
formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- predătorul;
- primitorul;
- numărul comenzii/codul produsului;
- numărul curent; denumirea valorilor materiale (inclusiv sortimentul, marca,
profilul, dimensiunea); U/M; cantitatea; preţul unitar, valoarea, după caz;
- data şi semnătura predătorului şi primitorului.

23
2.Operaţii de eliberare din depozit şi ieşire din patrimoniu sunt evidenţiate în
următoarele documente:

• Bonul de consum, este utilizat pentru eliberarea din magazie pentru consum
a unuia sau mai multor elemente stocabile; mai serveşte şi ca document
justificativ de înregistrare a ieşirilor din stoc, respectiv de descărcare a
gestiunii;
a. Serveşte ca:
- document de eliberare din magazie a materialelor;
- document justificativ de scădere din gestiune;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
b. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării
materialelor din magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează
lansarea, pe baza programului de producţie şi a consumurilor normate, sau de către
alte compartimente ale unităţii, care solicită materiale pentru a fi consumate.
Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condiţiile utilizării tehnicii
de calcul.
Bonul de consum (colectiv), în principiu, se întocmeşte pe formulare separate
pentru materialele din cadrul aceluiaşi cont de materiale, loc de depozitare şi loc de
consum.
În situaţia în care materialul solicitat lipseşte din depozit, se procedează în felul
următor:
- în cazul bonului de consum se completează rubrica cu denumirea materialului
înlocuitor, după ce, în prealabil, pe verso-ul formularului se obţin semnăturile
persoanelor autorizate să aprobe folosirea altor materiale decât cele prevăzute în
consumurile normate;
- în cazul bonului de consum (colectiv) se taie cu o linie denumirea materialului
înlocuit şi se semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După
înscrierea denumirii materialului înlocuitor se întocmeşte un bon de consum separat
pentru materialul înlocuitor sau se înscrie pe un rând liber în cadrul aceluiaşi bon de
consum.
În bonul de consum, coloanele "Unitatea de măsură" şi "Cantitatea necesară" de pe
rândul 2 se completează în cazul când se solicită şi se eliberează din magazie
materiale cu două unităţi de măsură.
Dacă operaţiunile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul
inventarierii magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe
documentul respectiv menţiunea "predat în timpul inventarierii".
c. Circulă:
- la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele
exemplare);
- la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor
înlocuitoare;
- la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de
predare de către gestionar şi de primire de către delegatul care primeşte materialele
(ambele exemplare);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică şi analitică (ambele exemplare).
d. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

24
e. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea formularului;
- produsul/lucrarea (comanda); norma; bucăţi lansate;
- numărul documentului; data eliberării (ziua, luna, anul); numărul comenzii;
- denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea);
cantitatea necesară; U/M; cantitatea eliberată;
- preţul unitar; valoarea, după caz;
- data şi semnătura gestionarului şi a primitorului.

• Avizul de însoţire a mărfii, este un document de însoţire a stocurilor pe

timpul transportului, document pe baza căruia se întocmeşte factura fiscală,
sau document de eliberare din gestiunea vânzatorului.
Este formular cu regim special intern de tipărire şi numerotare.
a. Serveşte ca:
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz;
- document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;
- dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate
teritorial, ale aceleiaşi unităţi;
- document de primire în gestiune, după caz;
- document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit.
b. Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare, de către unităţile care nu au
posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor
valori materiale, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale unităţii.
În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiaşi unităţi, dispersate teritorial,
precum şi al transportului bunurilor cedate cu titlu gratuit (mostre, bunuri date pentru
stimularea vânzării sau testări la locul de desfacere, premii, materiale promoţionale
etc.) avizul de însoţire a mărfii va purta menţiunea "Fără factură", după caz.
Pe avizul de însoţire a mărfii emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare
la terţi se face menţiunea "Pentru prelucrare la terţi".
În celelalte situaţii decât cele prevăzute mai sus se face menţiunea cauzei pentru
care s-a întocmit avizul de însoţire a mărfii şi nu factura.
c. Circulă, după caz:
- la furnizor:
- la delegatul unităţii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de
primire;
- la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităţilor livrate în evidenţele
acestuia şi pentru întocmirea facturii;
- la compartimentul financiar-contabil;
- la cumpărător:
- la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori
materiale primite, după efectuarea recepţiei de către comisia de recepţie şi după
consemnarea rezultatelor;
- la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţilor aprovizionate în
evidenţa acestuia;
- la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea
sintetică şi analitică.
d. Se arhivează, după caz:
- la furnizor:
- la compartimentul desfacere;

25
 - la compartimentul financiar-contabil;
- la cumpărător:
- la compartimentul financiar-contabil.
e. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al avizului de însoţire a mărfii este
următorul:
- seria şi numărul intern de identificare a formularului;
- data emiterii formularului;
- datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresă, cod de identificare
fiscală);
- datele de identificare ale cumpărătorului (denumire, adresă, cod de identificare
fiscală);
- denumirea şi cantitatea bunurilor livrate;
- preţul şi valoarea, după caz;
- date privind expediţia: numele delegatului, buletin/carte identitate (serie, număr),
numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului;
- semnătura expeditorului.
- data primirii în gestiune si semnătura gestionarului primitor.

• Factura de vânzare, document pe baza căruia se deconteaza contravaloarea

produselor finite şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor
prestate.

3.Operaţiile de inventariere sunt evidenţiate în contabilitate prin intermediul listelor

de inventar.
Privind operaţiile de intrare şi ieşire a bunurilor din patrimoniu, legislaţia in vigoare
prevede urmatoarele obligaţii pentru agentii economici:
-bunurile materiale intrate în patrimoniu se consemnează în documente adecvate şi se
operează în evidenţa locurilor de depozitare.
-bunurile primite pentru prelucrare sau custodie, se recepţioneaza şi se înregistrează
distinct ca intrari în gestiune.
-bunurile materiale în curs de aprovizionare, sau sosite dar nu şi recepţionate, se
înregistrează distinct în contabilitate ca intrări în patrimoniu.
-bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune, pe baza recepţiei şi
a documentelor de însoţire.
-bunurile livrate dar nefacturate , se înregistrează în contabilitate ca ieşiri din gestiune
pe baza documentelor justificative.

2.3. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII ANALITICE A STOCURILOR

Organizarea contabilităţii analitice a stocurilor, se realizează la întreprinderile

mari şi mijlocii, care folosesc metoda inventarului permanent pentru contabilitatea
sintetică a stocurilor.

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită

cunoaşterea acestora cantitativ şi valoric pe fiecare loc de depozitare în parte şi pe
feluri de materiale, produse, mărfuri etc. Contabilitatea analitică este o evidenţă
completă, întrucât se foloseşte atât etalonul valoric cât şi etalonul cantitativ, spre
deosebire de evidenţa operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul
cantitativ.

26
Contabilitatea analitică se poate ţine în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile
proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:
• Cantitativ-valorică;
• Operativ-contabilă;
• Global-valorică;

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o

concordanţă deplină cu contabilitatea sintetică.

2.3.1. Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de conturi analitice)

În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe

categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală se ţine o evidenţă cantitativ valorică,
care prezintă următoarele caracteristici:
- Documentele de intrare şi ieşire se înregistrează mai întâi cantitativ în fişele de
magazie, care se ţin la locurile de depozitare;
- Aceleaşi documente, grupate pe operaţii de intrare şi ieşire, se îmborderează separat
şi împreună cu acesta se predau la biroul contabilităţii stocurilor şi materialelor;
- La biroul contabilităţii materialelor aceste documente se prelucrează conform
necesităţilor, sunt evaluate cantităţile la preţul de înregistrare şi se stabilesc conturile
în care urmează să se înscrie operaţiile respective;
- După prelucrarea datelor din documente, materialele se înregistrează cantitativ şi
valoric în fişele de conturi analitice, deschise pe feluri de materiale şi pe locuri de
depozitare;
- Odată cu consemnarea în fişele contabile a intrărilor şi ieşirilor se obţine şi
centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări şi lunar pentru ieşiri.
Verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturile sintetice şi cele
analitice de materii şi materiale se realizează la sfârşitul lunii prin compararea datelor
înregistrate în fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate şi
întocmirea balanţelor de verificare a conturilor analitice.

2.3.2. Metoda operativ-contabilă (pe solduri)

În cazul utilizării acestei metode, la locul de depozitare se, ţine evidenţa cantitativă a
bunurilor materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ţine evidenţa valorică pe
gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe şi subgrupe de bunuri. Verificarea
exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din
contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din
fişele de magazie în registrul stocurilor.

Tehnica de lucru este următoarea:

- Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fişele de magazie,
stabilind stocul după fiecare operaţie;
- Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fişele de magazie şi preia
documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt
centralizate pe grupe de materiale şi pe conturi corespondente
- Totalurile stabilite se înscriu în „Situaţia de mişcări”, întocmită separat pentru intrări
şi pentru ieşiri.

27
- La sfârşitul fiecărei luni se totalizează situaţiile şi se stabilesc două categorii de
totaluri, pe gestionari şi pe grupe de materiale, atât la intrări cât şi la ieşiri, iar
stocurile din fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor şi se înmulţesc cu
preţul lor. Existenţele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul
stabilit prin fişele de magazie, iar soldurile pe grupe şi gestiuni cu valorile din Situaţia
de mişcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.

2.3.3. Metoda global-valorică

În cazul utilizării acestei metode, evidenţa se ţine numai valoric, atât la nivelul
gestiunii, cât şi în contabilitate, iar periodic se face controlul concordanţei
înregistrărilor din evidenţa lor. Potrivit acestei metode, fişele de magazie sunt
înlocuite cu registru de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările şi
ieşirile, pe baza documentelor justificative şi se stabileşte soldul la sfârşitul zilei.
Raportul de gestiune se întocmeşte zilnic, iar, împreună cu documentele justificative,
sunt transmise la compartimentul de contabilitate.
La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea şi realitatea documentelor înscris în
raportul de gestiune, preţurile, precum şi evaluarea împreună cu celelalte calcule,
astfel că după ce se constată corecta şi legala lor alcătuire le vizează şi le înregistrează
în fişa contabilă analitică ţinută pentru fiecare gestiune în parte.
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii, cu cea din contabilitate
se face periodic, prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din
fişa contabilă analitică.

Evidenţa constituirii şi mişcării stocurilor şi producţiei în curs de execuţie se

realizează prin conturile ce formează conţinutul clasei a-3-a din Planul de conturi
general, denumită „Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”.
Acestea sunt conturi de bilanţ sau de inventar, care furnizează informaţia de reflectare
şi control gestionar privind situaţia şi mişcarea stocurilor şi producţiei în curs de
execuţie. Soldul lor debitor se preia în activul bilanţului. Aceste conturi asigură:
• Condiţii pentru organizarea contabilităţii activelor circulante de natură
materială, pe structură, categorii de stocuri prevăzute de regulamentul pentru
aplicarea legii contabilităţii.
• Realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:
- Stocurile din depozitele proprii;
- Stocurile aflate la terţi;
- Decalajele între aprovizionarea şi recepţia bunurilor;
- Decalajele între vânzarea şi livrarea bunurilor;
- Bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate
• Aplicarea regulilor contabile la evaluarea şi înregistrarea stocurilor;
• Promovarea principiului prudenţei la inventarierea şi evaluarea prin bilanţ a
activelor circulante.

Clasa
a-3-a
Grupa 30 Grupa 32
Conturi de
Stocuri de 328 Diferenţe
stocuri şi Obiecte de
materii prime şi de preţ
producţie inventar
materiale
în curs de
execuţie 28
 2.4. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII SINTETICE A STOCURILOR

La organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din

cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilităţii:
1. Metoda inventarului permanent
2. Metoda inventarului intermitent

2.4.1. Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se

înregistrează toate operaţiile de intrare şi ieşire a stocurilor cantitativ şi valoric, ceea
ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi
valoric.
Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile utilizării inventarului
permanent, unităţile patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor
în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii.
În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările
de bunuri şi se creditează cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La
sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu
stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe în plus sau minus la
inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul
efectiv de producţie, în cazul stocurilor provenite din producţie proprie, iar ieşirile din
stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea
ieşirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt:
CMP, FIFO, LIFO.
Reglementările contabile româneşti dau posibilitatea unităţilor patrimoniale, de a
continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât şi ieşirile din stoc la
preţuri standard sau prestabilite, denumite şi preţuri de înregistrare. Acceptarea
continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de
diferenţe de preţ care să reflecte distinct:
• La intrarea elementelor în stoc, diferenţele dintre costul istoric şi
preţurile de înregistrare;
• La ieşirea elementelor din stoc, repartizarea diferenţelor de preţ
asupra valorii de înregistrare a elementelor ieşite, cu ajutorul coeficientului K.

Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieşite din stoc, la preţ de

înregistrare.
Metoda inventarului permanent este utilizat de unităţile mari şi mijlocii, şi constă în
utilizarea conturilor de stocuri pentru a determina şi urmări în permanenţă stocul

29
scriptic al acestora după fiecare operaţie de intrare şi de ieşire, astfel, contabilitatea
sintetică a stocurilor va reflecta:
• stocul iniţial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna
precedentă şi care nu poate fi decât debitor,
• intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se vor
înregistra în debitul contului,
• ieşirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieşire, vor forma
rulajul creditor al contului
• în baza elementelor menţionate: stoc iniţial, intrări, ieşiri – se va
stabili în permanenţă stocul scriptic al bunurilor, care vor putea apărea în
perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror comparare se pot stabili
plusuri sau minusuri la inventar.

Folosirea acestei metode presupune:

• utilizarea fiecăruia dintre preţurile de înregistrare a stocurilor,
• folosirea conturilor de diferenţe de preţ aferente stocurilor,
• conducerea unei contabilităţi analitice a stocurilor prin adoptarea
uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură
o mai riguroasă cunoaştere, în orice moment a mărimii stocurilor şi un mai bun
control al integrităţii lor.

Intrări = Stoc iniţial +Vânzări – Stoc final

2.4.2 Metoda inventarului intermitent

Unităţile patrimoniale pot opta şi pentru inventarul permanent al stocurilor, cu

condiţia ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de
gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici
şi mijlocii. Această metodă presupune stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în
contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieşirile se
determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe
deoparte şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte.

E = Si + I - Sf

În cazul utilizării acestei metode, se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de

stocuri pentru evidenţierea intrărilor şi , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice
după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul
şi sfârşitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în
conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de factură sau preţ
prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin
inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele
se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.

Metoda inventarului intermitent constă în:

30
- înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exerciţiu financiar, direct în
conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,
- regularizarea stocurilor la finele exerciţiului financiar pe bază de inventare faptice
prin:
- destocarea stocului iniţial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că
acesta s-a consumat în cursul exerciţiului financiar,
- restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exerciţiului
financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.

În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a

acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile
efective cu aceste consumuri.
Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unităţile mici şi mijlocii, şi constă
în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în cursul
perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune
când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de depozitare stabilite prin
inventariere. Mişcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de
stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.

Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unităţii
faţă de cele provenite din producţia proprie şi anume:
a) pentru stocurile aprovizionate din afara unităţii se parcurg următoarele etape:
• se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a
reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;
• achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra
conturilor de cheltuieli;
• la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din
perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea
lor asupra conturilor de stocuri.

În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.

b) pentru stocurile provenite din producţie proprie se parcurg următoarele etape:
• se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri
pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;
• bunurile obţinute din producţie proprie nu se înregistrează în
contabilitatea sintetică, ci numai în evidenţa operativă de la locurile de depozitare;
• pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de
venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;
• la finele perioadei se inventariază bunurile obţinute din producţie
proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar nevândută, şi se
înregistrează asupra conturilor de venituri din producţia stocată.

Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile

produse în unitate.
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.
c) pentru producţia în curs de execuţie, determinarea ei se face numai la sfârşitul
perioadei prin metode diferite şi se înregistrează în contabilitate ca stocuri la
costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operaţia respectivă
se stornează în „roşu”.

31
Folosirea acestei metode presupune:
• utilizarea ca preţuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a
costului de achiziţie pentru bunurile achiziţionate din afara unităţii şi respectiv a
preţurilor de producţie pentru bunurile obţinute din producţie proprie;
• nu trebuie utilizate conturi de diferenţe de preţ aferente stocurilor;
• nu este necesară organizarea unei contabilităţi analitice a stocurilor.

Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de contabilitate, dacă

inventarierile faptice ar fi efectuate anual şi nu lunar. Ea nu permite, însă, un control
riguros al gestionării şi al asigurării integrităţii lor.

2.5. SISTEMUL DE CONTURI UTILIZAT ÎN CONTABILITATEA

STOCURILOR

2.5.1. Materiilor prime şi materiale

Contabilitatea materiilor prime şi materialelor se ţine cu ajutorul conturilor din grupa

30 ”Stocuri de materii prime şi materiale”, care are următoarea structură:
• 301 ”Materii prime”
• 302 ”Materiale consumabile”
• 303 ”Materiale de natura obiectelor de inventar”
• 308 ”Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”

a)În cazul utilizării inventarului permanent

Contul 301 Materii prime
Contul 302 Materiale consumabile
Contul 303 Materiale de natura obiectelor de inventar

După conţinutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de activ, care ţin evidenţa existenţei şi mişcării materialelor
prime, materialelor consumabile şi obiectelor de inventar.

În Debit se înregistrează valoarea materiilor prime, materialelor consumabile şi

materialelor de natura obiectelor de inventar intrate pe următoarele căi:
- achiziţionate pe credit comercial de la furnizori;
- achiziţionate de la furnizori cu decontarea dintr-un avans de trezorerie;
- achiziţionate de la furnizori cu decontarea imediată în numerar;
- semifabricate şi produse finite consumate ca materii prime şi materiale în aceeaşi
entitate ;
- aport în natură la capitalul social;
- aduse de la terţi;
- primite de la societăţile din cadrul grupului sau din cadrul entităţii;
- primite gratuit;
- plusuri la inventar.

În Credit se înregistrează valoarea materiilor prime, materialelor consumabile şi

materialelor de natura obiectelor de inventar ieşite pe urmatoarele căi:
- consumate în procesul de producţie sau constatate lipsă la inventar;

32
- scoase din folosinţă;
- donate;
- pierderi din calamităţi;
- vânzări fără prelucrare;
- retragerea aportului de la capital;
- trimise spre prelucrare sau în custodie la terţi;
- livrate societăţilor din cadrul grupului sau din cadrul entităţii.
Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor prime şi a materiilor aflate în stoc.

b)În cazul utilizării inventarului intermitent

Contul 301 Materii prime
Contul 302 Materiale consumabile
Contul 303 Materiale de natura obiectelor de inventar

În Debit se înregistrează: la sfârşitul perioadei , valoarea stocurilor finale de materii

prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar stabilite la
inventariere.

În Credit se înregistrează: la începutul perioadei, valoarea stocurilor iniţiale de

materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar
inventariate la sfârşitul perioadei precedente.

Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor prime şi materialelor aflate în stoc.

Contul 308 ”Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”

După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
materiilor prime şi materialelor, iar după funcţia contabilă este un cont de activ, care
ţine evidenţa diferenţelor nefavorabile (în plus) sau favorabile (în minus) dintre costul
de achiziţie şi preţul standard aferente materiilor prime, materialelor consumabile
materialelor de natura obiectelor de inventar.

În Debit se înregistrează: diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile (în
roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura
obiectelor de inventar intrate în gestiune.

În Credit se înregistrează: diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile

(în roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura
obiectelor de inventar ieşite din gestiune.

Soldul debitor al contului reprezintă diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau
favorabile (în roşu) aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor
de natura obiectelor de inventar aflate în gestiune.
Normele legale recomandă calcularea dictinctă a diferenţelor de preţ aferente
materiilor prime, materialelor consumabile şi materialelor de natura obiectelor de
inventar. De aceea este oportună detalierea contului 308 ”Diferenţe de preţ la materii
prime şi materiale” pe conturi de gradul II.
Materialele de natura obiectelor de inventar date în folosinţă se păstrează în
evidenţa extrabilanţieră cu ajutorul contului 8039 ”Stocuri de natura obiectelor de
inventar” până în momentul ieşirii acestora din uz prin casare, vânzare, donaţie etc.
Alte conturi specifice, utilizate pentru înregistrarea materiilor prime şi materialelor:

33
601 ”Cheltuieli cu materiile prime”, 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”, 603
”Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”, 8039 ”Stocuri de
natura obiectelor de inventar”.

2.5.2. Produse finite şi a producţia în curs de execuţie

Contabilitatea produselor se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 34 ”Produse”,

care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul I : 341 ”Semifabricate”; 345
”Produse finite”; 346 ”Produse reziduale”; 348 ”Diferenţe de preţ la produse”.

a)în cazul utilizării inventarului permanent:

Contul 341 ”Semifabricate”
Contul 345 ”Produse finite”
Contul 346 ”Produse reziduale”
După conţinutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de activ, care ţin evidenţa existenţei şi mişcării semifabricatelor,
produselor finite şi produselor reziduale.

În Debit se înregistrează:costul de producţie al produselor obţinute din producţie

proprie;
- plusurile de produse constatate la inventariere ;
- valoarea produselor aduse la terţi;
- costul de producţie al semifabricatelor primite de la societăţile din cadrul grupului
sau din cadrul entităţii.

În Credit se înregistrează, costul de producţie al produselor ieşite pe următoarele căi:

- vândute;
- donate;
- pierderi din calamităţi;
- transferate la magazinele proprii de desfacere;
- lipsuri de produse constatate la inventariere;
- trimise la terţi;
- cuvenite acţionarilor, asociaţilor sau entităţilor prestatoare, ca plată în natură,
potrivit prevederilor contractuale;
- acordate salariaţilor, ca plată în natură;
- reţinute şi consumate în aceeaşi entitate.
Costul de producţie al semifabricatelor livrate societăţilor din cadrul grupui sau din
cadrul entităţii.

Soldul debitor reprezintă valoarea la cost de producţie a semifabricatelor, produselor

finite şi produselor reziduale existente în stoc.

b)în cazul utilizării inventarului intermitent:

Contul 341 ”Semifabricate”
Contul 345 ”Produse finite”
Contul 346 ”Produse reziduale”

34
În Debit se înregistrează, la sfârşitul perioadei, valoarea stocurilor finale de produse
stabilite la inventariere.

În Credit se înregistrează, la începutul perioadei valoarea stocurilor iniţiale de

produse inventariate la sfârşitul perioadei precedente.

Soldul debitor reprezintă valoarea produselor existente în stoc.

Contul 348 ”Diferenţe de preţ la produse”
După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
produselor, iar după funcţia contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa
diferenţelor de preţ nefavorabile (în plus) sau favorabile (în minus) dintre costul de
producţie şi preţul standard al produselor.

În Debit se înregistrează, diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile (în
roşu) aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie.

În Credit se înregistrează, diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile

(în roşu) aferente produselor ieşite în gestiune.

Soldul debitor al contului reprezintă diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau
favorabile (în roşu) aferente produselor aflate în gestiune.

Este recomandată calcularea distinctă a diferenţelor de preţ aferente semifabricatelor,

produselor finite şi produselor reziduale, prin detalierea contului 348 ”Diferenţe de
preţ la produse” pe conturi de gradul II.

Contabilitatea producţiei în curs de execuţie se realizează cu ajutorul grupei 33

”Producţia în curs de execuţie”, care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul
II: Contul 331 ”Producţia în curs de execuţie”
Contul 332 ”Lucrări şi servicii în curs de execuţie”

După conţinutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de activ, care ţin evidenţa produselor, lucrărilor şi serviciilor în
curs de execuţie la sfârşitul perioadei.

În Debit se înregistrează, valoarea la cost de producţie a produselor, lucrărilor şi

serviciilor în curs de execuţie la începutul perioadei următoare.

În Credit se înregistrează, scăderea din gestiune a produselor, lucrărilor şi serviciilor

în curs de execuţie la începutul perioadei următoare.

Soldul debitor reprezintă valoarea la cost de producţie a produselor, lucrărilor şi

serviciilor în curs de execuţie existente la sfârşitul perioadei.

Pentru a facilita înţelegerea fluxurilor de înregistrări contabile privind produsele şi

producţia în curs de execuţie este necesară cunoaşterea modului de funcţionare a
contului bifuncţional 711 „Variaţia stocurilor”.

Contul 711 ”Variaţia stocurilor”

35
Se creditează cu costul de producţie sau cu preţul standard al produselor şi producţiei
neterminate obţinute şi cu diferenţele de preţ aferente.
Se debitează cu costul de producţie sau cu preţul standard al produselor şi producţiei
neterminate ieşite din gestiune şi cu diferenţele de preţ aferente.
Rulajul creditor reprezintă costul de producţie al producţiei obţinute în cursul
perioadei.
Rulajul debitor reprezintă costul de producţie al producţiei ieşite în cursul perioadei.
Soldul final creditor reprezintă variaţia în plus (creşterea) a stocului de produse faţă de
începutul perioadei.
Soldul final debitor reprezintă variaţia în minus (diminuarea) a stocului de produse
faţă de începutul perioadei.

Alte conturi specifice, utilizate pentru înregitrarea operaţiilor privind produsele: 701
”Venituri din vânzarea produselor finite”, 702 ” Venituri din vânzarea
semifabricatelor”, 703 ” Venituri din vânzarea produselor reziduale”.

2.5.3. Stocurilor aflate la terţi

Contabilitatea stocurilor aflate temporar la terţi se realizează cu ajutorul grupei 35

”Stocuri aflate la terţi”, care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul I: 351
”Materii si materiale aflate la terţi”; 354 ”Produse aflate la terţi”; 356 ”Animale aflate
la terţi”; 357 ”Mărfuri aflate la terţi”; 358 ”Ambalaje aflate la terţi”.

După conţinutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de activ, care ţin evidenţa existenţei şi mişcării activelor
circulante materiale aflate la terţi în custodie, pentru prelucrare, pentru depozitare,
pentru vânzare în consignaţie, în curs de aprovizionare.

În Debit se înregistrează, valoarea materiilor prime, materialelor, produselor,

animalelor şi ambalajelor aflate la terţi.
În Credit se înregistrează: valoarea materiilor prime, materialelor, produselor,
animalelor şi ambalajelor intrate în gestiune şi scăderea din gestiune a activelor
circulante materiale aflate la terţi, constatate lipsă la inventar.

Soldul debitor reprezintă valoarea activelor circulante materiale aflate la terţi.

2.5.4. Mărfuri

Contabilitatea sintetică a mărfurilor se realizează cu ajutorul grupei 37 ”Mărfuri”, care

cuprinde conturile sintetice de gradul I:
Contul 371 ”Mărfuri”
Contul 378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri”

a) În cazul utilizării inventarului permanent:

Contul 371 „Mărfuri”
După conţinutul economic este un cont de active circulante materiale, iar după funcţia
contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa existenţei şi mişcării mărfurilor.

36
În Debit se înregistrează:
- valoarea mărfurilor achiziţionate;
- adaosul comercial aferent mărfurilor achiziţionate şi a celor constatate în plus la
inventariere;
- TVA neexigibilă aferentă mărfurilor achiziţionate şi a celor constatate în plus la
inventariere;
- valoarea mărfurilor constatate în plus la inventariere;
- valoarea materialelor şi produselor transferate la mărfuri;
- valoarea mărfurilor primite cu titlu gratuit;
- valoarea aportului social de mărfuri;
- valoarea mărfurilor aduse de la terţi;
- valoarea mărfurilor primite de la societăţile din cadrul grupului sau din cadrul
entitaţii.

În Credit se înregistrează:
- valoarea mărfurilor vândute sau constate lipsă la inventariere;
- valoarea mărfurilor donate sau distruse de calamităţi;
- adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, donate, distruse şi a celor constatate
lipsă la inventariere;
- TVA neexigibilă aferentă mărfurilor vândute, donate, distruse şi a celor constatate
lipsă la inventariere;
- valoarea mărfurilor trimise la terţi;
- valoarea mărfurilor livrate societăţilor din cadrul grupului sau din cadrul entităţii.

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea stocului de mărfuri existent în

patrimoniu evaluat la preţ de înregistrare.

Contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”

După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
mărfurilor, iar după funcţia contabilă este un cont de pasiv, care ţine evidenţa
adaosului comercial (marja comerciantului) aferent mărfurilor existente în gestiunea
entităţii.
În Credit se înregistrează, adaosul comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune sau
constate în plus la inventariere;

În Debit se înregistrează, adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, donate,

constate lipsă la inventariere, distruse de calamităţi, depreciate.

Soldul creditor al contului reprezintă adaosul comercial aferent mărfurilor din stoc.

b) În cazul utilizării inventarului intermitent:

Contul 371 „Mărfuri”

Se debitează la sfârşitul perioadei, cu valoarea la preţ de înregistrare a
stocurilor finale de mărfuri stabilite la inventariere;
Se creditează la începutul perioadei, cu valoarea stocurilor iniţiale de mărfuri
inventariate la sfărşitul perioadei precedente.
Soldul debitor reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor existente
în stoc.

37
Contul 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”
Se creditează la sfârşitul perioadei, cu valoarea adaosului comercial aferent
mărfurilor existente în stoc.
Se debitează la începutul perioadei, cu valoarea adaosului comercial aferent
mărfurilor existente în stoc la sfârşitul perioadei precedente.

2.5.5. Ambalaje

Contabilitatea ambalajelor se realizează cu ajutorul grupei 38 ”Ambalaje”, care

cuprinde conturile: 381 ”Ambalaje”; 388 ”Diferenţe de preţ la ambalaje”.
Contul 381 ”Ambalaje”
După conţinutul economic este un cont de active circulante materiale, iar după
funcţia contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa existenţei şi mişcării
ambalajelor.

În Debit se înregistrează:
- valoarea ambalajelor achiziţionate;
- valoarea ambalajelor aduse ca aport la capitalul social;
- valoarea ambalajelor aduse de la terţi;
- valoarea mărfurilor primite de la societăţile din cadrul grupului;
- valoarea ambalajelor primite gratuit.

În Credit se înregistrează:
- valoarea ambalajelor vândute şi constatate lipsă la inventariere;
- valoarea ambalajelor vândute ca atare;
- valoarea ambalajelor trimise la terţi;
- valoarea ambalajelor donate, distruse de calamităţi;
- valoarea mărfurilor trimise societăţilor din cadrul grupului sau din din cadrul
entităţii.
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea ambalajelor existente în stoc la sfârşitul
perioadei.

Contul 388 ”Diferenţe de preţ la ambalaje”

După conţinutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
ambalajelor, iar după funcţia contabilă este un cont de activ, care ţine evidenţa
diferenţelor de preţ nefavorabile (în plus) sau favorabile (în minus) dintre costul de
achiziţie şi preţul standard al ambalajelor.

În Debit se înregistrează, diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile (în
roşu) aferente ambalajelor achiziţionate;

În Credit se înregistrează, diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau favorabile

(în roşu) aferente ambalajelor ieşite din gestiune.

Soldul debitor al contului reprezintă diferenţele de preţ nefavorabile (în negru) sau
favorabile (în roşu) aferente ambalajelor aflate în gestiune.

38
 CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA STOCURILOR

LA S.C. SIMPEL S.R.L.

3.1 PREZENTARE S.C. SIMPEL S.R.L

3.1.1. Istoric

Societatea comercială S.C. SIMPEL S.R.L s-a constiutit în conformitatea cu

prevederile legii 31 din 1990 privind societăţile comerciale, fiind organizată ca o
societate cu raspundere limitată.
S.C. SIMPEL S.R.L este persoană juridică româna-suedeză, având forma
juridică de societate pe părti sociale cu capital integral privat şi a fost înregistrată la
Camera de Comerţ si Industrie a Judeţului Timişoara, având durată de functionare
nelimitată, începând cu data înmatriculării 18.05.1997.
Aportul la capitalul social al societătii s-a realizat în procent de 40% de către
asociatul roman iar 60% de către asociatul suedez, avand valoarea totala de 1.504.054
lei.

3.1.2 Obiect de activitate

Întreprinderea are un numar de 350 de angajaţi si este specializată în producţia

îmbracămintei de damă, bărbaţi şi copii concretizată în: fuste, pantaloni, sacouri,
jachete, paltoane din piele naturală si accesorii din piele concretizate în: genţi de
voiaj, genţi de mană, huse si diplomate, având un volum de producţie cifrat la
100.000-120.000 confecţii pe lună.
Scopul societăţii este:
- producerea şi comercializarea de confecţii din piele naturală pentru bărbaţi, femei şi
copii
- studii şi lucrări privind activitatea de proiectare si cercetare a produselor de confecţii
şi a unităţilor de confecţii;
- producerea şi comercializarea de piese de schimb;
- prestarea de activităţi de întreţinere a utilajelor proprii şi pentru terţi în domeniul
industriei textile;
-producerea şi comercializarea tuturor bunurilor şi serviciilor specifice activităţilor din
domeniul de activitate.

Descrierea produselor :
1. Pantaloni piele (culori: negru, maro, bej)

39
 2. Sacouri (culori: alb, negru)
3. Jachete (culori: negru)
4. Paltoane (culori: negru, bej, maro)
5. Genţi de voiaj (culori: negru, bej, maro, verde, gri )
6. Huse (culori: culori: negru, bej, maro, verde, gri, rosu, albastru)
7. Diplomate (culori: negru, maro)

Procesul de fabricaţie
Procesul tehnologic de fabricaţie cuprinde urmatoarele faze:
1. Recepţia şi depozitarea materiilor prime - recepţia şi depozitarea pieilor
2. Recepţia şi depozitarea materiilor auxiliare – aţa, capse, nasturi, ace
3. Taierea pieilor la dimensiunile specificate în fişa tehnologică a fiecarui model
4. Coaserea-îmbinarea materialului conform specificaţiilor din fişa tehnologica
5. Aplicarea nasturilor şi a capselor
6. Controlul tehnic de calitatea
7. Depozitarea la magazie a produselor finite
8. Transportul – livrarea se face de catre o societatea de curierat.

Reţeaua de distribuţie cuprinde magazinele de specialitatea din Romania şi Suedia

care asigura desfacerea produselor.
Pentru a-şi desfăşura activitatea de producţie societatea are în patrimoniu o hala de
producţie proprie, 250 de maşini de cusut, 30 de matriţe de decupare a pieilor si 5
maşini de aplicarea automata a capselor.

3.1.3. Structura organizatorică

Organizarea ca funcţie managerială reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse

în vederea utilizarii la maxim a resurselor materiale, umane si financiare pe care le are
la dispozitie societatea.
La nivelul S.C. „SIMPEL” S.A. organizarea reprezintă:
1. determinarea, enumerarea şi gruparea activitaţilor necesare realizarii obiectivului
stabilit printr-o utilizare cat mai ratională şi eficientă a tuturor resurselor;
2. crearea relaţiilor organizatorice capabile sa asigure integritatea sistemului condus;
3. formarea sistemului conducator capabil să coordoneze activitatea de producţie;

Rezultatul organizarii îl reprezinta funcţiunile, activitaţile, atribuţiile si sarcinile.

Rezultatul organizarii structurale îl reprezinta serviciile, birourile, compartimentele,
atelierele si sectiile denumite compartimente operationale si functionale;

Structura generală are în vedere urmatoarele principii generale:

- unitatea de comandă;
- competenţa profesionala;
- delegarea de atributii;
- dirijarea activitatii pe compartimente operationale si functionale;
- eficienţă maximă.

Asa cum se poate observa din organigrama societatii prezentata în anexa nr. 1, aceasta
se încadreaza în tipul de structură ierarhic-functională care are urmatoarele avantaje:

40
 -asigură o buna utilizare a resurselor;
-gruparea sarcinilor, respectiv a resurselor umane se face în funcţie de
specializare;
-repartizarea sarcinilor pe persoane asigură o buna specializare individuală;
-comunicarea între colectivele de salariati se face usor;
-mediul este stabil;
-conducătorii compartimmentelor au autoritate şi responsabilitate asupra
activitaţii pe care o conduc;
-titularii posturilor de execuţie primesc dispoziţii şi raspund în faţa
conducatorului ierarhic, care deţine dreptul de a lua decizii si de a controla activitaţiile
de producţie, asigurându-se astfel operaţionalizarea principiului unitaţii de decizie si
acţiune.

Organigrama societăţi este piramidală avand cinci nivele ierarhice şi anume:

1.Adunarea Generala a Actionarilor;
2.Administrator Unic – Director General;
3.Directori executivi;
4.Sefi de compartimente operationale si functionale;
5.Sefi de formatie

Numarul de nivele ierarhice creşte operativitatea, scurtează circuitele operaţionale şi

diminuează posibilitatea de deformarea a informaţiilor.
Subunitaţile structurii organizatorice sunt compartimentele operaţionale şi
funcţionale:
-sectiile de productie;
-atelierele de creaţie
-ateliere de întreţinere;
-atelierele independente;
-birourile si serviciile functionale.

Criteriile de constituire a compartimentelor operaţionale şi funcţionale sunt:

importanţa activităţii, responsabilitatea activitaţii, ponderea activitaţii, numarul de
personal minim 3 persoane.

Unitatea operatională de baza este formaţia de lucru. Ponderea ierarhică este de 2-9
subalterni la varful piramidei crescând la baza piramidei la 10-90 muncitori pe şef de
formatie.
Componentele fundamentale ale unei structuri organizatorice se regasesc în
organigrama prezentată, acestea fiind:
Top managerial – Director General şi Directorii de resort;
Tehnostructura – Compartimente de producţie şi tehnice, economice, calitate,
asigurarea calitaţii, oficiul de informatică;
Activitaţi suport – Compartimentele Resurse Umane, Juridic, Administrativ –
Protecţie Civilă, P.M. – P.S.I. – Pază, C.F.I.;
Centrul operaţional – Secţii de producţie, Mecano-energetica, Aprovizionare – Import
– Export, Vânzari, Atelier creaţie produse;
Elementul median – lanţul ierarhic format din personalul cu studii medii şi superioare
care asigură legatura între vârful strategic şi centrul operaţional.

41
Organizarea contabilităţii

Societatea SIMPEL S.R.L. îşi organizează contabilitatea conform Ordinului

Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055/2009, societatea îndeplineşte două din
cele trei condiţii prevăzute de ordin: are o cifră de afaceri mai mică de 7,3 milioane €
şi un total active mai mic de 3,65 milioane €. Răspunderea pentru organizarea şi
conducerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia
gestionării unităţii respective, în cazul nostru revine contabilului şef.
Conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice numărul 3055/2009 societatea va
întocmi la finele fiecărui exerciţiu financiar situaţii financiare anuale simplificate, care
cuprind:
(a) bilanţ;
(b) cont de profit şi pierdere;
(c) politici contabile şi note explicative;
(d) opţional se poate întocmi situaţia fluxurilor de trezorerie.
Situaţiile financiare anuale simplificate trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei
financiare şi performanţei societăţii, pentru respectivul exerciţiu financiar.

Pentru a-şi putea desfăşura activitatea, confecţionarea de îmbracaminte

societatea are nevoie de stocuri de natura materiilor prime şi a materialelor auxiliare.
Societatea utilizează metoda inventarului permanent, deci se înregistrează fiecare
intrare, respectiv ieşire de stocuri, după fiecare operaţie stabilindu-se stocul existent în
acel moment.
Contabilitatea analitică a societăţii este organizată după metoda cantitativ –
valorică. Astfel, evidenţa materiilor prime este organizată la magazie cantitativ pe
categorii de materii prime şi materiale auxiliare, unde se ţine de gestionar cu ajutorul
fişelor de magazie, iar la contabilitate, cu ajutorul programului contabil, este
organizată o evidenţă cantitativ – valorică. Fiecare materie primă, material auxiliar are
atribuit un cod, cu ajutorul căruia sunt identificate.
Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele
din contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantităţile înregistrate în fişele
de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate.
Recepţia stocurilor de materii prime şi materiale auxiliare se realizează de gestionar
pe baza facturii fiscale şi a avizului de însoţire primite de la furnizor, precum şi a
bonurilor de achiziţie (în cazul achiziţie de la persoane fizice). Gestionarul transmite
rezultatele inventarierii, împreună cu documentele justificative la contabilitate, unde
se introduc datele în programul de contabilitate care generează nota de recepţie şi
constatare de diferenţe. După fiecare recepţie gestionarul operează în fişele de
magazie, înregistrând la fiecare tip de stoc cantitatea intrată şi determinând apoi stocul
cantitativ existent la acea dată.

3.2. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATEA SOCIETĂŢII A

OPERAŢIUNILOR SPECIFICE STOCURILOR

1. Pe baza facturii şi a notei de recepţie şi constatare de diferenţe (anexa 2 si anexa 3)

se face recepţia şi înregistrarea în contabilitate a materiilor prime (piele tip A) şi
materiale auxiliare (aţa, capse, nasturi, ace).

Formula contabilă: Valoare:

42
 % = 401 Furnizori % = 73.185
301 Materii prime 50.000
302 Materiale auxiliare 11.500
4426 TVA deductibil 11.685

2. Pe baza bonului de consum, se dau în consum materiile prime şi materialele

auxiliare achiziţionate anterior. (anexa 4)

Formula contabilă: Valoare:

601 = 301 Cheltuiala cu materii prime 50.000 = 50.000

602 = 302 Cheltuiala cu materiale auxiliare 11.500 = 11.500

3. În baza raportului de producţie, se înregistrează în contabilitatea produsele finite

obţinute. (anexa 5)

Formula contabilă: Valoare:

345 = 711 Produse finite – Variaţia stocurilor 81.000 = 81.000

4. Pe baza facturii de vânzare, se înregistreză în contabilitate o creantă faţă de clineţi

privind vânzarea de produse finite. (anexa 6)
Formula contabilă: Valoare:

411 = % Clienţi 113.050 = %

701 Venituri din vânzarea produselor finite 95.000
4427 TVA colectată 18.050

Concomitent cu operaţiunea de vânzare se descarca gestiunea de produse finite.

(anexa 7)

Formula contabilă: Valoare:

711 = 345 Variaţia stocurilor – Produse finite 81.000 = 81.000

5. Calculaţia şi decontarea producţiei obţinute şi vandute

Pentru a onora comenzile primite, în luna noiembrie 2009, societatea a

achiziţionat materii prime în valoare de 492.288,83. În fişa tehnologica descrisă în
anexa 8, sunt cuprinse toate componentele de fabricaţie a genţilor de voiaj.
Astfel formula contabilă pentru valoare totală a materiilor prime achiziţionate în
decursul lunii noiembrie este urmatoarea:

Formula contabilă: Valoare:

43
 % = 401 Furnizori % = 492.288,83
301 Materii prime 413.688,1
4426 TVA deductibil 78.600,736

Pe baza comenzilor se întocmeşte un centralizator pe tipuri de genţi de voiaj

produse la un cost de achiziţie prestabilit, în cursul si până la finele lunii.

Tip produs Cantitate Cost achiziţie Valoare de

comandată prestabilit înregistrare
antecalculată
Geantă Aventur 36 108.15 1297.8
Geantă Explorer 150 172.5 17250
Geantă Practic 8 82.05 4102.5
Geantă Director 2250 135 202500
Geantă Alexia 1500 180 180000
Geantă Simus 75 75 3750
Geantă Tour 600 142.5 57000
Total 465900.18

Se înregistreză cheltuiala aferentă consumului de materii prime pentru fabricarea

gentilor de voiaj, astfel:

Formula contabilă: Valoare:

601 = 301 Cheltuiala cu materii prime 403.603.26 = 403.603.26

Contului 301 “Materii prime” prezenta sold iniţial la data de 01.10.2009 , aratând
valoare materiilor neconsumate în valoare de 560.942,64

Repartizarea cheltuielilor de producţie se va face pe baza conturilor de

cheltuieli din balanţa de verificare aferenta lunii noiembrie. Conform contabilitaţii de
gestiune, se delimitează cheltuielile pe purtatori şi locuri de cost. Principalul obiect de
activitatea fiind producţia şi comercializarea de îmbracaminte şi articole din piele,
repartiţia cheltuielilor este urmatoarea: de baza, desfacere şi generale de administraţie
cheltuielile de producţie se împart în directe şi indirecte, în funcţie de purtatorul de
cost. Prezentarea acestor cheltuieli aferente lunii noiembrie este descrisă în anexa 9.
Din anexa 9 repartizarea cheltuielilor, costurile de producţie sunt de 441.670,5

Din anexa 10
Se înregistrează în contabilitate producţia obţinută, la cost standard-presabilit:

Formula contabilă: Valoare:

345 = 711 Produse finite – Variaţia stocurilor 465.900,19 = 465.900,19

Se înregistrează în contabilitate producţia vândută, la cost standard-presabilit:

Formula contabilă: Valoare:

44
 711 = 345 Variaţia stocurilor - Produse finite 454.344 = 454.344

Se înregistrează în contabilitate producţia vândută, la preţul de vânzare:

Formula contabilă: Valoare:

411 = % Clienţi 632.966,35 = %

701 Venituri din vânzarea produselor finite 531.904,5
4427 TVA colectată 101.061,85

În anexa 10 sunt prezentate situaţiile de calcul a diferenţelor de preţ la produsele finite

obţinute şi vândute. Situaţia calculelor se prezintă astfel:

Coeficientul K de repartizare a diferenţelor de preţ la produsele finite: K = -0.189564

Sf 348 = Sf 345 x K 12.870 x (-0.189564) = -1.626

Se cunoaşte valoare produselor obţinute la cost prestabilit (antecalculat) 465.900,19 şi

valoarea costului efectiv al producţiei obţinute care este egala cu costul de producţie,
determinat în anexa 9. Astfel se înregistreză diferenţa de preţ la produsele finite:

Formula contabilă: Valoare:

348 = 711 Diferenţe de pret la produse finite – Variaţia stoc 24.229,5

Valoare se determină ca diferenţă între total cost de producţie şi valoare de

înregistrare la cost standard a produselor finte. ( 441.670,5 – 465.900,19 )

În scopul determinări diferenţei de preţ la producţia obţinută şi vândută, se calculează

rulajul creditor la contului 348 prin diferenţa:
Rc 348 = Si 348 – Sf 348 + Rd 348
Rc 348 = (-1.084,5) – (-1.626) + (-24.229,5)
Rc 348 = - 23.688

Se înregistrează în contabilitate scoaterea diferenţei de preţ la produsele finite

vândute:

Formula contabilă: Valoare:

711 = 348 Variaţia stoc – Diferenţe de pret la produse finite 23.688

La sfârşitul lunii noiembrie în stocul de produse finite au mai rămas produse în

valoare de 12.097,69 (sold final creditor), reprezentând soldul iniţial al contului 711
“Variaţia stocurilor” pentru luna decembire.

D Contul 711 C
SiD SiC

45
 Rulaj 454.344 Rulaj 465.900,19
23.688 24.299,5
TsD 478.032 TsC 490.129,69
SfC 12.097,69

1.Operaţii privind materiile prime şi materialele

Entitate ţine evidenţa stocurilor la cost de achiziţie prezentând următoarele date

privind materiile prime:
• stoc iniţial evaluat la costul de achiziţie de 0,80 lei/m aţă: 200 m;
În cursul lunii iunie se efectuează următoarele operaţiuni privind materialele:
• cumpărare de materiale auxiliare: 600 litri la preţul de facturare de 1 leu/m aţă
plus TVA, achitate prin bancă;
• cheltuieli de transport: 60 lei plus TVA, care se achită în numerar;
• consum de materiale auxiliare: 700 litri, evaluat după metoda LIFO;

Achiziţionarea de materii prime, conform facturii:

401 Furnizori 714

301 Materii prime 600
4426 TVA deductibilă 114

Cheltuieli de transport achitate în numerar:

5311 Casa în lei 71

301 Materii prime 60
4426 TVA deductibilă 11

Costul de achiziţie unitar al materiilor prime cumpărate: (600 + 60) : 600 = 1,10
lei/litru

Achitarea cu ordin de plată a materiilor prime:

401 Furnizori 714

5121 Conturi la bănci în lei 714
Consum de materii prime, conform bonului de consum: 600 x 1,10 + 100 x 0,80

601 Cheltuieli cu materiile prime 740

301 Materii prime 740

2. Operaţii privind produsele finite şi producţia în curs de execuţie

46
Entitatea are la începutul perioadei un stoc de produse finite de 200 bucăţi înregistrate
la costul de producţie de 10 lei/bucata. În cursul perioadei s-au mai fabricat 500
bucăţi, efectuându-se în acest scop următoarele cheltuieli:
- cu materiile prime: 3000 lei;
- cu materialele auxiliare: 1.500 lei;
- cu colaboratorii: 600 lei;
- cu energia electrică facturată de către furnizor: 400 lei plus TVA, achitată cu
numerar
Se livrează 600 bucăţi cu preţul de vânzare de 15 lei/bucata plus TVA, creanţa
încasându-se prin bancă. Scoaterea din evidenţă a produselor livrate se face folosindu-
se metoda FIFO.
Entitatea utilizează metoda inventarului permanent:

Cheltuieli cu materiile prime:

601 Cheltuieli cu materiile prime 3.000

301 Materii prime 3.000

Cheltuieli cu materiile consumabile:

6021 Cheltuieli cu materialele auxiliare 1.500

3021 Materiale auxiliare 1.500

Cheltuieli cu colaboratorii:

621 Cheltuieli cu colaboratorii 600

401 Furnizori 600

Cheltuieli cu energia achitată în numerar:

5311 Casa în lei 476

605 Cheltuieli privind energia şi apa 400
4426 TVA deductibilă 76

Obţinere de produse finite evaluate la cost de producţie efectiv:

- Cost de producţie total: 3.000 + 1.500 + 600 + 400 = 5.500 lei
- Cost unitar: 5.500 : 500 = 11 lei/bucată

345 Produse finite 5.500

711 Variaţia stocurilor 5.500

Livrarea produselor finite:

4111 Clienţi 10.710

701 Venituri din vânzarea produselor finite 9.000
4427 TVA colectată 1.710

Scoaterea din gestiune a produselor finite: 200 x 10 lei/buc + 400 x 11 lei/buc = 6.400
lei:

47
 711 Variaţia stocurilor 6.400
345 Produse finite 6.400

Încasarea contravalorii produselor vândute:

5121 Conturi la bănci în lei 10.710

4111 Clienţi 10.710

Închiderea conturilor de cheltuieli la sfârşitul perioadei:

121 Profit şi pierdere 5.500

601 Cheltuieli cu materiile prime 3.000
6021 Cheltuieli cu materiile auxiliare 1.500
605 Cheltuieli privind energia şi apa 400
621 Cheltuieli cu colaboratorii 600

Închiderea contului de venituri din vânzarea produselor:

701 Venituri din vânzarea produselor 9.000

121 Profit şi pierdere 9.000

Închiderea contului de venituri din producţia stocată: RD – RC = 6.400 – 5.500 = 900

lei, care reprezintă sold debitor, de aceea contul se închide precum conturile de
cheltuieli.

121 Profit şi pierdere 900

711 Variaţia stocurilor 900

3. Operaţii privind stocurile aflate la terţi

Societatea trimite la terţi materie prima (piele) pentru fasonare în valoare de 1.000 lei.
Preţul prelucrării materiei prime este de 50 lei plus TVA. Ulterior, materiile prime
prelucrate se returnează.

Trimiterea materiilor prime pentru prelucrare pe bază de aviz de însoţire a mărfii:

351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 1.000

301 Materii prime 1.000

Costul prelucrării, conform facturii:

401 Furnizori 59
301 Materii prime 50
4426 TVA deductibilă 9

Reîntoarcerea materiilor prime de la prelucrare:

48
 301 Materii prime 1.000
351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 1.000

Se achiziţionează, conform facturii, materiale consumabile în sumă de 400 lei plus

TVA , care, din motive obiective, nu se pot recepţiona imediat. Ulterior se face
recepţia lotului de materiale intrate.
Sosirea materialelor nerecepţionate:

401 Materii prime 476

351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 400
4426 TVA deductibilă 76
Recepţia materialelor:

302 Materii prime 400

351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 400

Se trimite la terţi pentru reparare o maşina de cusut în valoare de 300 lei, aflată în
depozit. Costul reparaţiei este achitat cu un avans de trezorerie este de 60 lei plus
TVA. După reparare, maşina este adusă în entitate.

Trimiterea aparatului de măsură la reparat:

351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 300

303 Materiale de natura obiectelor de inventar 300
Achitarea reparaţiei:

542 Avansuri de trezorerie 71

611 Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii 60
4426 TVA deductibilă 11

Aducerea aparatului reparat:

303 Materiale de natura obiectelor de inventar 300

351 Materii prime şi materiale aflate la terţi 300

3.3. EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI AI STOCURILOR

Analiza ca metodă generală de cercetare constă în descompunerea unui

obiectiv sau a unui fenomen în părţile sale componente, se stabilesc relaţiile de
cauzalitate, factorii care le generează, se formulează concluziile şi se conturează
cadrul activitaţii viitoare. Operaţiile referitoare la gestiunea stocurilor sunt

49
reprezentate cu ajutorul clasei 3. Informaţiile furnizate de conturile acestei clase
permit determinarea unor indicatori precum mărimea stocurilor, volumul intrărilor de
stocuri, volumul ieşirilor de stocuri. Stocurile sunt evaluate, în principiu, la nivelul
costurilor istorice (corectate, eventual, cu provizioanele aferente). Structura pe grupe a
clasei 3 relevă natura economică sau destinaţia (utilizarea) stocurilor şi elementele
rectificative de valoare (depreciere temporară).
Caracteristica stocurilor de a se afla succesiv şi neîntrerupt în diferite faze ale
procesului de producţie şi comercializare, de a descrie în cadrul exerciţiului mai multe
rotaţii, determină aportul lor la realizarea cifrei de afaceri şi la valorificarea
capitalului. Aceste caracteristici, fac ca stocurile să deţină un rol important în
formarea rezultatului economic.
Nivelul stocurilor din cursul exerciţiului, influenţează în mod evident valoarea
producţiei, calitatea, modul de valorificare şi realizare a acesteia. Nu orice nivel al
stocurilor este favorabil întreprinderii. Astfel un nivel minim, poate genera opriri ale
procesului de producţie, iar un nivel prea ridicat poate atrage după sine imobilizări de
fonduri care se vor resimţi prin lipsă de resurse în cadrul altor compartimente
funcţionale ale întreprinderii. De aceea, considerăm că nivelul optim al stocurilor este
acela care ţine seama de condiţiile reale de aprovizionare, de producţie şi
comercializare, de reducere a capitalurilor blocate şi a costurilor fiind orientat, spre
accelerarea rotaţiei fondurilor şi a rentabilităţii economice.
Vom faca o analiză şi a ratelor activelor circulante, din care fac parte stocurile.

Rata lichidităţii generale exprimă importanţa bunurilor la care societatea comercială

face apel pentru a face faţă angajamentelor sale pe termen scurt.

Active circulante
RAC = x 100
Datorii pe termen scurt

11.447.871
RAC2008 = x 100 = 199,15 %
5.748.125

8.694.351
RAC2009 = x 100 = 172,01 %
5.054.465

Se observă o descreştere a gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt în

anul 2009 faţă de anul 2008. La sfârşitul anului 2008, activele circulante realizabile
puteau face faţă plăţilor datoriilor pe termen scurt, acestea acoperind datoriile pe
termen scurt în proporţie de 100 % .
Solvabilitatea pe termen scurt va depinde decisiv de vitezele de rotaţie ale
stocurilor, creanţelor şi datoriilor comerciale, precum şi de constatarea portofoliului
de creanţe şi de datorii pe care le are societatea comercială (mai ales în situaţia în care
activitatea înregistrează variaţii sezoniere).
La sfârşitul anului 2009, societatea este capabilă să-şi acopere datoriile pe
termen scurt din activele circulante în proporţie de 100%. În ambii ani putem afirma
ca societatea are un grad de lichiditatea generala adecvat, cuprins în intervalul 166% -
200% .

50
Numărul de rotaţii ale activului circulant :

Cifră de afaceri
Nr.rot. =
Active circulante

90.170.125
Nr.rot.2008 = = 7,87 ori
11.447.871

88.457.797
Nr.rot.2009 = = 10,17 ori
8.694.351

Se observă o creştere a numărului de rotaţii a activului circulant, la sfârşitul

anului 2009 fiind aproximativ 10 rotaţii, pe când în anul 2008 au fost aproximtiv 8
rotaţii.
Rate de structură a activului
a)Ponderea stocurilor (rata stocurilor)

Stocuri
RSt = x 100
Activ total

Acest raport exprimă constrângeri tehnico – economice ce depind de natura

procesului de producţie.
Ponderea stocurilor reprezintă un indicator important pentru:
- societăţile comerciale cu un ciclu de producţie lung, pentru care stocurile de
producţie neterminate au valori semnificative;
- societăţile comerciale de distribuţie.
În cazul societăţilor comerciale care nu desfăşoară o activitate productivă sau
de distribuţie a unor bunuri materiale, raportul are o valoare scăzută, chiar nulă.
Interpretarea acestui indicator ridică probleme, datorită instabilităţii nivelului
stocurilor, care fluctuează în funcţie de:
- evoluţia pieţelor de desfacere sau de politica societăţii comerciale. Conjuctura
şi nivelul activităţii au o influenţă determinantă. Într-o fază de relansare
economică stocurile vor creşte, iar într-o fază de recesiune stocurile vor
scădea.
- anticipaţiile societăţii comerciale respectiv privind creşteri ale preţurilor de
aprovizionare, în special la materiile prime ale căror preţuri fluctuează
frecvent;
- fluctuaţiile sezoniere ale activităţii. Această sezonalitate poate fi determinată
de durata scurtă a perioadei de aprovizionare(în industria alimentară) sau de
nivelul cererii (pentu societaţile comerciale producătoare de jucării).
O pondere ridicată a nivelului stocurilor poate să reflecte şi insuficienţe grave
în activitatea de desfacere, existând un decalaj între scăderea vânzărilor şi
ajustarea nivelului stocurilor deţinute de societatea comercială.

3.316.068

51
 RSt2008 = x 100 = 21,24 %
15.607.091

3.665.256
RSt2009 = x 100 = 26.01 %
14.090.349

Societatea, desfăşurând o activitate productivă şi de distribuţie, rata stocurilor

are o valoare în creştere de la un an la altul, observându-se totodată şi creşterea
nivelului stocurilor în totalul activelor.

b)Rotaţia stocurilor
Rotaţia stocurilor exprimă viteza cu care stocurile se transformă în lichidităţi.
Cu cât această viteză este mai mare, cu atât va fi mai mică partea din fondul de
rulment care să le asigure finanţarea, iar societatea comercială îşi reduce riscurile
legate de deprecierea acestora şi scăderea preţurilor proporţional cu perioada mai
scurtă de imobilizare a lor.
Evidenţierea rotaţiei stocurilor se poate face prin calcularea a două tipuri de
rapoarte: vitezele de rotaţie şi duratele de rotaţie.
Datorită modului diferit în care stocurile se formează şi se utilizează, trebuie
făcută o diferenţiere din acest punct de vedere între societăţile comerciale şi
societăţile industriale, însă societatea SIMPEL desfăşoară activităţi de producţie dar şi
activităţi comerciale.

Viteza de rotaţie a stocurilor:

Preţul de cumpărare al bunurilor vândute

R1 =
Stocuri totale

Pentru a asigura deplina comparabilitate între termenii rapoartelor, trebuie să

se folosească preţul de cumpărare al bunurilor vândute şi nu cifra de afaceri, care
include pe lângă preţul de cumpărare al bunurilor vândute şi cheltuieli generale,
beneficiu şi taxe.

8.487.798
R2008 = = 2,55 ori
3.316.068

8.222.487
R2009 = = 2,24 ori
3.665.256

Durata de rotaţie a stocurilor:

Stocuri totale
D1 = x 360
Preţul de cumpărare al bunurilor vândute

52
 3.316.068
D2008 = x 360 = 140 zile
8.487.798

3.665.256
D2009 = x 360 = 160 zile
8.222.487

Având în vedere ratele calculate, în anul 2008 stocurile erau reţinute în unitate
140 de zile, fapt ce indică rularea stocurilor de două ori în cursul exerciţiului financiar
2008. Viteza de rotaţie a stocurilor fiind mică, creşte fondul de rulment care asigură
finanţarea stocurilor.
În anul 2009, viteza de rotaţie scade cu aproximativ 14 procente faţă de anul
2008, stocurile fiind rulate în cursul anului 2008 mai puţin de două ori pe an,
ajungându-se la stocarea în unitate la 160 zile. Cu cât această rotaţie a stocurilor
scade, cu atât mai mult va creşte fondul de rulment pentru a finanţa stocurile.

CAPITOLUL IV
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În orice activitate economică, oricare ar fi natura ei, se urmãreşte deţinerea

unei rentabilitãţi cât mai ridicate. Obţinerea unor rezultate optime este posibilã numai
prin stãpânirea şi utilizarea eficientã a problematicii costurilor, deoarece realizare unei
rentabilitãţi ridicate presupune, în primul rând obţinerea unui cost redus al producţiei,
lucrărilor şi serviciilor.
Calculaţia costurilor este un instrument al conducerii moderne a unitãţii
patrimoniale, ea fiind o componentã a tehnicii de management.
Importanţa care trebuie să se acorde contabilităţii cheltuielilor de producţie şi
calculaţiei costurilor este pe deplin justificată, dacă are în vedere faptul că în ultimă
instanţă rezultatele economico-financiare ale agenţilor economici sunt hotărâte de
modul în care se realizeăză la mărimea şi structura cheltuielilor.
Comerţul, ca o componenta principală a sectorului terţiar al economiei, se
poate defini ca ansamblu de activitãţi prin care se stabilesc legături permanente între
producator şi consumator. În esentă, el se defineşte ca o activitate continuã de
comparare a mărfurilor şi revânzarea lor, în scopul obţinerii unui profit.
În ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul, vânzările de mãrfuri au evoluat în
corelaţie directã cu puterea de cumparăre a populaţiei, în care oferta pe piaţa bunurilor
de consum s-au majorat, atât pe seama importurilor, cat şi a producţiei interne de
bunuri durabile. Diminarea treptata a raportului supraunitar dintre creşterea veniturilor
bănesti şi rata inflaţiei mai accentuate, a fãcut ca vânzările de mãrfuri să creascã tot
mai puţin în ultimii ani, în termeni reali.
Considerãm că desfacerea produselor finite prin magazinele proprii sau direct
prin depozitele de produse finite trebuie sã urmeze aceeaşi filierã de înregistrare
contabilă pe care Normele Metodologice ale Ministerului Finanţelor de utilizare a
conturilor, le prevãd pentru obţinerea şi vânzarea produselor finite. Trecerea
produselor finite din depozitul de produse finite în gestiunea magazinelor proprii,
urmeaza a se opera ca un transfer de gestiuni şi nu ca o vânzare de produse finite.
Calculaţia costurilor efective se efectueazã, de regulã , lunar pe fiecare produs
şi pentru întreaga producţie obţinutã. Pentru determinarea costului efetectiv este

53
necesar ca la nivelul fiecãrui obiect de calculaţie sã se delimiteze alãturi de
cheltuielile directe – identificate cu ocazia colectãrii – şi cheltuielile indirecte
delimitate prin repartizare. În acest scop, pornind de la legãturile reale dintre locurile
de cheltuieli şi perioadele de gestiune, calculaţia costurilor se realizeazã în mai multe
etape, cum sunt: evaluarea şi calculaţia rebuturilor, calculaţia şi evaluarea circulaţiei
interne, repartizarea cheltuielilor indirecte.
Actuala metodologie privind evidenţa circulaţiei mãrfurilor şi actualul sistem
contabil satisfac necesitãţile menţionate mai sus, dar problema este cea a
documentelor justificative prea complexe şi numeroase, care îngreunaeaza procesul de
prelucrare a datelor primare si mai ales de culegerea lor.
Simplificare şi standardizarea documentelor din ultima perioadă a rezolvat unele din
problemele precedente însa, scurtarea verigilor prin care trec aceste documente ar
duce la o mai buna eficienţã şi randament în cadrul compartimentelor financiar
contabile a diferitelor secţii de producţie. Toate aceste date furnizate de contabilitate,
trebuie sã fie folosite în analiza şi diagnosticarea societăţilor pentru a determina
situaţia acestora, din mai multe puncte de vedere.Aceste lucrãri se fac cu ajutorul unor
indicatori economico-financiari care caracterizeazã situaţia, starea firmei la un
moment dat. Deci, toate acestea nu se pot realiza decat prin buna organizare a
contabilitãţii din cadrul societãţilor comerciale, utilizarea metodologiei de aplicare a
contabilitãţii, aceasta fiind baza necesara utilizãrii scopurilor propuse de firma.
Cu ocazia calculaţiei anuale, la închierea exerciţiului trebuie rezolvată şi
problema delimitãrii în timp a cheltuielilor înregistrate în avans, a celor de repartizat
asupra mai multor exerciţii. O asemenea problemã poate fi rezolvatã şi în cursul
exerciţiului cu ocazia calculaţiilor lunare, dar ea are un caracter intern fără a antrena
înregistrãri şi în contabilitatea financiarã.
Analizând modul de organizare şi conducere a contabilitãţii privind stocurile,
respectiv reflectarea acesteia în contabilitate se pot face unele propuneri care să ducă
la o mai eficientă organizare şi conducere a activitãţii.
Pentru o eficientizare a rolului contabilităţii este necesar ca circulaţia
documentelor contabile între punctele de lucru şi compartimentul financiar contabil să
fie cât mai scurtã şi rapidã, recomandabil ar fi informatizarea contabilitatii în punctele
de lucru şi cresterea vitezei de circulaţie a documentelor. O soluţie ar fi introducerea
şi utilizarea programelor informatice integrate care preia singur soldurile şi sumele
necesare documentelor de sintezã.
Personalul utilizat în cadrul firmei dar mai ales cel din compartimentul
contabilitate trebuie sa aibã sarcini clare. O mai buna repartizare a personalului pe
activitãţi ar duce la eficientizarea activitătii acestui compartiment, reducerea timpului
de lucru, ceea ce ar duce la scăderea cheltuielilor.
O alta problemă ar fi legată de analiza economico-financiară. Să se stabilească
indicatorii economico-financiari pe baza cărora să se urmarescă situaţia firmei la un
moment dat. Consider că ar fi deosebit de important şi necesar să se stabilească, atât la
nivel de firma, cât şi pentru fiecare punct de lucru urmãtorii indicatori economico-
financiari:
- indicatorii privind analiza ratelor de gestiune a capitalului,
- indicatori privind analiza ratei de gestiune a stocurilor,
- indicatori privind riscul de faliment,
- indicatori privind riscul de insolvabilitate.

54
 Chiar dacă aceste activitati ar necesita un personal calificat, este de preferinţă
să se realizeze aceasta activitate pentru a nu se ajunge în situaţii critice pentru firmă.
Informaţiile furnizate de aceşti indicatori sunt mult mai importante mai ales în
actualul mediu concurenţial, cand orice informaţie este foarte utilă pentru activitatea
întreprinderii
Consider că, prin aceste câteva măsuri privind evidenţa circulaţiei stocurilor şi
a sistemului de indicatori care să o reflecte, creşte rolul informativ al contabilitãţii
prin furnizarea unor informaţii reale şi corecte.
Ţinerea contabilitãţii nu mai trebuie consideratã ca o activitate ce solicitã resurse doar
pentru a intra în legalitate în ceea ce priveste datoriile fatã de bugetul statului ci ca o
activitate ce ajutã la cunoasterea exactã a situaţiei firmei prin indicatori economici şi
financiari ce se pot calcula pe baza documentelor înregistrate în contabilitate

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Cărţi de specialitate

1. Pârtea Iacob Petru, Bodea Gheorghe - Contabilittea financiar românescă

conformă cu Directivele Europene; Editura Intelcredo, Deva, 2006

2. Feleagă Liliana (Malciu), Feleagă Nicolae - Contabilitate financiară – o

abordare europeană şi internaţională,Volumul 1: Contabilitate financiară
fundamentală; Editura InfoMega, 2005

3. Ineovan Felicia, Dumitrescu Diana , Contabilitate Financiară Aprofundata,

Ed. Mirton Timişoara, 2009

4. Imbrescu C. Moraru M., Contabilitate Financiară , Editura Mirton Timişoara

2006

5. Pereş Ion, Mateş Dorel, Iosif Anda, Caciuc Leonora, Imbrescu Carmen -
Bazele contabilităţii; Editura Mirton, Timişoara, 2004

6. Feleaga L.,Feleaga N., Contabilitate Financiară, Editura Ceccar,Bucureşti

2007.

Legislaţie

1. Standardul Internaţional de Contabilitate - IASC 2 Stocuri

2. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată
3. Ordinul Ministerul Finantelor Publice, 3055/2009.
4. Ordinul Ministerul Finantelor Publice, 3512/2008.

55
56