Sunteți pe pagina 1din 9

CURS 12

Prima formă fundamentală a unei suprafeţe şi aplicaţiile ei

1. Definiţia primei forme fundamentale şi determinarea


acesteia când suprafaţa se dă sub diferite forme.

Considerăm suprafaţa S dată prin r  r (u , v) ,

r : D   2  3 ,

ru 
r (u , v)   x(u , v), y (u , v), z (u , v)  , r  C 1 ( D) şi rang    2
 rv 


ru   x yu zu 
matricea     u  având rangul doi, vectorii r u , r v sunt
 r v   xv yv z v 

liniari independenţi şi prin urmare fiecărui punct M al suprafeţei S


îi asociem spaţiul vectorial de dimensiune doi TM S  ( 3 , , )
generat de BM  {r u , r v } .
Spaţiul TM S îl numim spaţiul tangent în punctul M la
suprafaţa S .
Produsul scalar standard pe  3 induce un produs scalar pe
subspaţiul TM S . Notând E  r u , r v  , F  r u , r v  , G  r u , r v 
rezultă că produsul scalar indus TM S pe are în baza BM  {r u , r v }
E F
matricea   .
 F G 
Se ştie că un produs scalar este perfect determinat de
matricea sa într-o bază.
Notând acest produs scalar cu  M ,  M : TM S  TM S   , oricare
ar fi vectorii: X   1 r u   2 r v , Y   1 r u   2 r v  TM S avem:

 E F   1 
 M ( X , Y )  ( 1 2 )  2   E 1  1  F ( 1  2   2  1 )  G 2  2 .
 F G   

(4.3.1)
Definiţia 1 Se numeşte prima formă fundamentală a
suprafeţei
(S ) r  r (u , v) , r : D   3 aplicaţia care asociază fiecărui

punct M (u, v)  S produsul scalar  M pe spaţiul tangent în punctul


M la suprafaţă.

Observaţie. Cu alte cuvinte prima formă fundamentală este


o familie de produse scalare  (u ,v ) (u, v)  D .
Un produs scalar fiind o aplicaţie biliniară şi pozitivă
definită rezultă că prima formă fundamentală se poate scrie:
  E (u, v)du 2  2 F (u, v)dudv  G (u, v)dv 2 (4.3.2)
 x  x(u, v)

Dacă suprafaţa (S ) se dă parametric ( S ) y  y (u, v)
 z  z (u , v)

(u , v)  D   2 , atunci: r u  xu i  y u j  z u k , r v  xv i  y v j  z v k şi
E  r u , r u  xu2  y u2  z u2 , (4.3.3)
F  r u , r v  xu xv  y u y v  z u z v ,

G  r v , r v  xv2  y v2  z v2

În cazul reprezentării carteziene: z  f ( x, y ), ( x, y )  D   2 ,


se face parametrizarea x  u, y  v, z  f ( x, y ) şi se obţin:
z z
xu  1, y u  0.z u   p, xv  0, y v  1, z v  q (4.3.4)
zx y

de unde
E  1  p 2 , F  pq, G  1  q 2 (4.3.5)
şi prima formă fundamentală devine:
1 ( M )  (1  p 2 )dx 2  2 pqdxdy  (1  q 2 )dy 2 (4.3.6)
discriminantul ei: Q  (1  p 2 )(1  q 2 )  p 2 q 2  1  p 2  q 2
fiind pozitiv oricare ar fi ( x, y )  D   2 .
În cazul când suprafaţa se dă cartezian implicit  ( x, y, z )  0
 x'  y'
se obţine: p   i , q   ' şi înlocuind în (4.3.5) avem:
z z
2 2
 x'  y'  y'   z'
2 2
 x'   z'
E 2
'F  2
'G  2
. (4.3.7)
 z'  z'  z'

Dacă se cunoaşte prima formă fundamentală a unei suprafeţe


se poate construi geometria intrisecă a suprafeţei respective, adică
se pot calcula lungimile arcelor, unghiurilor curbelor şi ariilor
domeniilor pe suprafaţă.

2. Lungimea unui arc de curbă de pe suprafaţă

Pe suprafaţa de ecuaţie:
r  r (u , v) , (u , v)  D   2 , (4.3.8)
se consideră arcul de curbă (C) definit de relaţiile:
u  u (t ), v  v(t ), t  [ ,  ] sau c(t )  r u (t ), v(t ) , t  [ ,  ]

Lungimea arcului de curbă (C) se ştie că este


 
L   r c(t )    r u  u ' r v  v' , r u  u ' r v  v'  =
 
=  E u (t ), v(t ) u ' 2 (t )  2 F u (t ), v(t )u ' (t ) v' (t )  G u (t ), v(t ) v' 2 (t )dt

(4.3.9)
deci elementul de arc al curbei (C) de pe suprafaţa (S) este
ds  c(t ) dt  Eu ' 2 (t )  2 Fu ' (t )v' (t )  Gv' 2 (t ) dt (4.3.10)

z z
În cazul planului xoy de ecuaţie z  0 , avem p   0, q   0 şi
y y

prima formă fundamentală devine:


1 ( M )  dx 2  dy 2

regăsindu-se astfel elementul de arc al unei curbe plane:


ds  dx 2  dy 2 .

3. Unghiul a două curbe trasate pe o suprafaţă

Fie suprafaţa (S) de ecuaţie vectorială (3.3.8) şi se consideră


două curbe diferenţiale (c1) şi (c2) care se intersectează în punctul
M S.

Definiţia 4.3.3. Se numeşte unghiul a două curbe (c1) şi (c2)


de pe suprafaţa (S) în punctul de intersecţie M unghiul  al
tangentelor celor două curbe în punctul M. (fig. 5)
Fie cele două curbe:

r  r (u , v)

(C1 ) u  f 1 (t ) (u , v)  D, t  [ ,  ]
 v  g (t )
 1

r  r (u, v)

şi (C 2 ) u  f 2 (t )   [ 2 ,  2 ]
 v  g (t )
 2

fie d1 : [ 1 , 1 ]  D, d1 (t )   f1 (t ), g1 (t )  parametrizarea primei curbe,


iar d 2 : [ 2 ,  2 ]  D, d 2 (t )   f 2 ( ), g 2 ( )  parametrizarea celei de-a
doua curbe.
Presupunem că d1 (t 0 )  d 2 ( 0 )  (u 0 , v0 ) . Prin urmare M 0 cu
r (u 0 , v0 ) este punctul de intersecţie al celor două curbe pe suprafaţă.

Tangenta în M 0 la curba (c1) respectiv (c2) are direcţia


tg 1 (t 0 )  f 1' (t 0 )r u (u 0 , v 0 )  g1' (t 0 )r (u 0 , v 0 )

respectiv
tg 2 (t 0 )  f 2' ( 0 )r u (u 0 , v0 )  g 2' ( 0 )r (u 0 , v0 )

Cum vectorii tg 1 (t 0 ) şi tg 2 ( 0 ) aparţin spaţiului euclidian


T M0 
S ,  M 0 rezultă că:

cos   0

 M tg 1 (t 0 ), tg 2 ( 0 )  (4.3.11)
  
 M tg 1 (t 0 ), tg 1 (t 0 )   M tg 2 ( 0 ), tg 2 ( 0 )
0

Observaţie. Dacă (c1) şi (c2) sunt curbe coordonate atunci:

cos  

M r u , r v
0
 
F
(u 0 , v0 ) (4.3.12)
M r , r  
u u 
M r v , r v
0
 EG

Dacă F (u 0 , v0 )  0 atunci în punctul M 0 (u 0 , v0 )  S curbele


coordonate sunt ortogonale.
Dacă F (u, v)  0 oricare ar fi (u, v)  D atunci pe suprafaţa S
curbele coordonate formează o reţea ortogonală.
4. Elementul de arie al unei suprafeţe

Din relaţia (4.3.12) se deduce


F2 EG  F 2
sin   1  
EG EG

apoi
EG  F 2
r u  r v  r u  r v sin   E  G   EG  F 2
EG

Versorul normalei la suprafaţă este:


ru  rv ru  rv
  (4.3.13)
ru  rv EG  F 2

Definiţia 4. Aria paralelogramului construit pe vectorii r u şi


r v tangenţi la liniile coordonate duse prin acelaşi punct M al

suprafeţei se numeşte element de arie al suprafeţei şi se notează cu


d .

Avem atunci :
d  r u  r v dudv

adică
d  EG  F 2 dudv (4.3.14)
Aria porţiunii de suprafaţă (S) r  r (u, v) , (u , v)  D   2 , este
dată de integrala:
A   d   EG  F 2 dudv . (4.3.15)
S D

Dacă suprafaţa (S) este dată explicit de


z  f ( x, y ), ( x, y )  D   2 atunci E,F,G sunt daţi de relaţiile (4.3.5)

şi EG  F 2  (1  p 2 )(1  q 2 )  p 2 q 2  1  p 2  q 2 adică

d  1  p 2  q 2 dxdy (4.3.16)
şi aria porţiunii de suprafaţă (S) este dată de integrala dublă
A   1  p2  q2 (4.3.17)
D