IMPOZITE ŞI TAXE
ÎN EUROPA
Cuprins
1. CAPITOLUL I. FISCALITATEA
Secţiunea 1. Noţiuni introductive
2. CAPITOLUL II. TEO TEORIA
RIA GENERALĂ
GENERALĂ A IMPOZITELOR ŞI
TAXELOR ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Clasificarea impozitelor şi a taxelor conform Sistemului European
de Conturi
Secţiunea 2. Impozite şi taxe asupra producţiei şi importurilor
Secţiunea 3. Impozite şi taxe curente pe venit şi pe avere
Secţiunea 4. Impozite şi taxe pe capital
Secţiunea 5. Contribuţii sociale
3. CAPITOLUL III. PRINCIPALELE IMPOZITE ŞI TAXE ÎN EUROPA
Secţiunea 1. Prezentare generală
Secţiunea 2. Impozitul
Secţiunea 3. Impozitul pe
pe venit
profit
2
CAPITOLUL I. FISCALITATEA
Secţiunea 1. Noţiuni introductive
Procesul de globalizare nu ar fi fost posibil fără internaţionalizarea relaţiilor economice şi
mai ales a relaţiilor financiare. Printre factori care au determinat dezvoltarea relaţiilor
internaţionale se numără:
- facto
factoriri de or
ordin
din mo
moral
ral – îînn genera
general,l, act
activită
ivităţi
ţi soc
social-eco
ial-economic
nomicee umanitare;
umanitare;
- facto
factoriri impu
impuşi şi de llegile
egile eeconomi
conomice ce obiec
obiective,
tive, ppotrivi
otrivitt cărora ddezvolt
ezvoltarea
area produc
producţiei
ţiei ddee
bunuri şi servicii depinde de lărgimea pieţei de desfacere;
- normel
normelee jurid
juridice
ice – prin care
care se st stabile
abileşte
şte cadr
cadrulul genera
generall de desf
desfăşurare
ăşurareaa a activ
activităţi
ităţiii şi
relaţiilor economice, de exemplu, al schimburilor economice internaţionale ;
Conce
Co ncept
ptul
ul de finafinanţ
nţel
elee inte
internrnaţ
aţio
ional
nalee poa
poatete fi defi
defini
nitt po
porni
rnind
nd de la con conce
cept
ptul
ul de
fiscalitate , fiscalitate se bazează pe două mari componente:
- polit
politica
ica fiscală
fiscală (co
(componen
mponenta ta soci
socială)
ală) – coconstând
nstând în ans
ansamblu
amblull de deci
decizii
zii pri
prinn care se
definesc şi se determină prelevările obligatorii;
- dreptu
dreptull fiscal (compo(componenta
nenta jurid
juridică)
ică) – reprezintă ansam ansamblul
blul normel
normeloror juridice
adoptate în scopul reglementării tuturor activităţilor privind colectarea contribuţiilor
obligatorii.
Fiscalitatea poate fi considerată un „rău necesar”.
Fiscalitatea este definită ca fiind acel sistem de constituire a veniturilor statului prin
redistribuirea venitului naţional cu ajutorul impozitelor şi a taxelor, reglementate prin norme
juridice.
Acest sistem este alcătuit din totalitatea:
- impozitelor,
- a taxelor,
- a contribuţiilor
- şi a celorlalte categorii de venituri publice provenite de la persoane fizice şi juridice
care alimentează bugetele publice.
Impozitul rep reprezi
rezintă
ntă preleva
prelevarea rea fis
fiscal
calăă aşe
aşezat
zatăă asu
asupra
pra pat
patrim
rimoni
oniulu
uluii şi a circul
circulaţi
aţieiei
bunuri
bun urilor
lor şi ser
servic
vicii
iilor
lor.. (exist
(existăă unel
unelee aseasemen
meneaea prelevă
prelevări ri num
numititee improp
impropriu
riu taxă,
taxă, deoarece
deoarece
reprezintă tot un impozit, de exemplu, TVA, taxa asupra mijloacelor de transport).
O fiscalitate excesivă, aplicată pe baza unei politici fiscale nechibzuite, poate avea
consecinţe negative:
- creşterea fiscalităţii determină şi o creştere cre ştere a evazionismului;
- creşterea fiscalităţii poate accentua o tendinţă de a găsi căi „neortodoxe” de recuperare a
sumelor plătite cu titlu de impozit, de exemplu: creşterea preţurilor, revendicarea unor salarii mai
mari care să compenseze scăderea puterii de cumpărare;
- creşterea
creşterea fisc fiscalit
alităţii
ăţii poate avea conseci consecinţe nţe negative
negative asupra competitivităţ
competitivităţii ii
întreprinderilor economice în sfera relaţiilor economice internaţionale.
Taxele sunt sume băneşti încasate de către organele de stat, instituţii publice sau alte
3
Contribuţiile
Contribuţiile sociale (numite şi cotizaţii sociale) reprezintă sume colec
(numite colectate
tate în benefi
beneficiul
ciul
organismelo
organismelorr de securitat
securitatee socia
socială
lă pentru aliment
alimentarea
area fondurilor publice
publice desti
destinate
nate acoperir
acoperirii
ii
cheltuielilor privind ocrotirea socială.
de cătreSunt
către autcontribuţii
autori
orităţ
tăţile obligatorii,
ile admini
adm inistr
straţieifără
aţiei pubcontraprestaţie,
public alteînent
licee şi de alte bani
entităţi,saupent
ităţi, în ru
natură,
pentru prelevate
venitu rilee sauperiodic
venituril aver
averea
ea
4
subiecţilor impozabili, precum şi anumite impozite şi taxe periodice, care nu se aşează asupra
venitului sau averii.
a. impo
impozizitt pe veni
venitt– se datorează pentru venituri, profit sau câştiguri din
capital; se stabilesc în raport de veniturile concrete sau prezumate ale
persoanelor fizice, familiilor, societăţilor sau instituţiilor fără scop
lucrativ: de exemplu:
1. impozi
impozitul
tul pe venituri
veniturile
le persoane
persoanelor
lor fizic
fizicee sau pe venituril
veniturilee unei
familii
2. impozi
impozitul
tul pe venit
veniturile
urile societăţil
societăţilor
or
3. câştigurile di dinn deţinerea de acti
active
ve financiare sau non-financiare
4. impozitele pentru câştigurile obţinute llaa loterii şi pariuri
Sunt acele impozite şi taxe care se percep în mod neregulat, în raport cu valoarea
activelor (sau de valoarea netă a acestora) deţinute de subiecţii impozabili sau în raport cu
valoarea activelor transferate între subiecţii impozabili, ca rezultat al unei succesiuni, donaţiei.
a. im
impopozi
zite
te şi taxe
taxe asupra
asupra tr trans
ansfeferul
rului
ui de capit
capital
al: impozitele şi taxele pe
succesiuni şi pe donaţii inte vivos, care
interr vivos care sun
suntt prel
preleva
evate
te asu
asupra
pra capita
capitalul
lului
ui
beneficiarului
b. pr
prel
elev
evăr
ării de capit
capital
al – sunt prelevăr
prelevării exc
excepţ
epţion
ionale
ale asu
asupra
pra valori
valoriii act
active
ivelor
lor
deţinute de subiecţii impozabili.
5
CAPITO
CAPITOLUL
LUL III.
III. PRINCI
PRINCIPAL
PALELE
ELE IMPOZI
IMPOZITE
TE ŞI TAXE
TAXE ÎN
EUROPA
A. Sarcinile fiscale care privesc beneficiile realizate sunt reglementate în toate statele
membre ale UE şi impunerea lor presupune parcurgerea unei proceduri formată din trei etape:
- determ
determina
inarea
rea soc
societ
ietăţi
ăţilor
lor a căr
căror
or prof
profit
it est
estee imp
impoza
ozabil
bil con
conform
form leglegii
ii şi loc
locali
alizare
zareaa
beneficiilor impozabile,
- evaluarea bazei de iimpunere
mpunere (sau a profitului
profitului impozabil),
- determ
determina
inarea
rea im
impozi
pozitul
tului
ui pe prof
profit
it dat
datorat
orat şi stinger
stingerea
ea obl
obliga
igaţii
ţiilor
lor con
contri
tribuab
buabilu
ilului
lui
respectiv.
6
- societăţile comerciale
- societăţile civile, societăţile cooperative, fonduri de asigurări mutuale
- persoanele juridice de drept public sau alte persoane de drept privat care desfăşoară
activităţi industriale sau comerciale (indiferent dacă au sau nu scop lucrativ).
Având în vedere obligaţia de a plăti impozitul pe profit, se face distincţie între societăţile
care datorează acest impozit (în special societăţile de capital) şi societăţile care nu datorează
impozitul pe profit (în special, societăţile de persoane), în cazul cărora prelevarea se face sub
impozitului pe venit plătit de asociaţii respectivei societăţi. Mai mult, în unele state, este
reglementată posibilitatea ca societăţile de persoane să poată opta pentru plata impozitului pe
profit (de exemplu, în Franţa). Deşi, în general, entităţile fără personalitate juridică nu sunt
plătitoare de impozit pe profit, în unele state europene, şi acestea sunt obligate să plătească fie
impozi
imp ozitt pent
pentru
ru profitu
profitull realiza
realizatt (de exe
exempl
mplu,
u, Germ
Germani
ania,
a, Italia
Italia).
). Sunt scu
scutit
titee de la pla
platata
impozitului pe profit persoanele juridice de drept public (statul, unităţile administrativ-teritoriale,
autorităţi publice), cu excepţia situaţie în care desfăşoară activităţi industriale sau comerciale.
Din punct de vedere teritorial, pentru societăţile rezidente, impozitului pe profit se
calculează luându-se în considerare profitul sau beneficiile realizate la nivel mondiale, atât de
sediull central, cât şi de sucursale sau filia
sediu filiale
le aflate în străi
străinătat
nătate.
e. La nivelul UE s-a optat
optat,, în
principal, pentru două metode:
• metoda imputării – din impozitul datorat se scade impozitul plătit în străinătate (de
exemplu, în Marea Britanie, Italia)
• metoda deducerii cu reintegrare ulterioară – permite o deducere a pierderilor, sub rezerva
luării în considerare, ulterior, a unor beneficii impozabile (de exemplu, în Germania,
Belgia, Olanda).
Situaţiile conflictuale, respectiv când două sau mai multe state revendică dreptul de a
percepe impozitul pe profit, se soluţionează prin intermediul unei convenţii fiscale (de exemplu,
convenţii privind evitarea dublei impuneri). Conform Convenţiei-model pentru evitarea dublei
impuneri elaborată de Organizaţie pentru Cooperare şi dezvoltare Economică, o societate este
considerată rezidentă în statul unde se află sediul sau efectiv de conducere.
În toa
toate
te sta
statel
telee eur
europen
opene,e, soc
societ
ietăţi
ăţile
le nere
nerezid
zident
entee nu sunt
sunt imp
impozi
ozitat
tate,
e, decâ
decâtt pent
pentru
ru
beneficiile care au sursă locală, fiecare stat stabilindu-şi categoriile de venituri pentru care se
face impozitarea
impozitarea (de exempl
exemplu,u, este considera
consideratt impozi
impozitt cu sursă locală, impozitul
impozitul datorat pentru
veniturile din proprietăţi
activităţi industriale imobiliare).
sau comerciale să Pentru
poată ficaperceput
impozitul
estepenecesar
profit ca
aferent desfăşurării
entitatea unor
să aibă sediul
permanent pe teritoriul statului.
În toate ţările europene, beneficiul impozabil se determină pornind de la bilanţul contabil,
ajustat în funcţie de regulile fiscale specifice fiecărui stat.
În legătură cu deducerea cheltuielile legate de stabilirea unei societăţi pe un anumit
teritoriu se practică două metode: deducerea imediată (Germania) şi deducerea eşalonată, în
câţiva ani (Franţa, Belgia, Italia).
În privinţa cheltuielilor generale, se aplică regula generală că toate cheltuielile care
contribuie la realizarea profitului impozabil sunt cheltuieli deductibile. În majoritatea statelor
europene, anumite categorii de cheltuieli sunt considerate nedeductibile sau deductibile parţial
(de exemplu, cheltuieli de protocol, amenzi, cheltuieli de transport etc.).
Cota de impunere – variază sensibil de la stat la stat – Franţa - aproximativ 35%, Irlanda -
aproximativ 12,5%. Imperativele concurenţei au obligat statele membre să-şi reducă progresiv
7
cota de impunere, fenomen început în anii ’80, când s-a plecat de o cotă medie de 45-55%,
ajungându-se astăzi, la o cotă medie de 25-35%. Chiar a fost înaintată o propunere de a se institui
în UE un nivel minim de impozitare, obligatoriu, de 30%, nivelul maxim admis urmând să fie de
40% pentru toate statele membre, dar atât Comisia, cât şi Parlamentul European s-au arătat
sceptice, apreciind că o asemenea propunere ar încălca principiul subsidiarităţii şi ar face statele
membre mai vulnerabile în faţa concurenţei statelor terţe.
Modalităţile de plată – majoritatea statelor europene percep plăţi eşalonate de-a lungul
anului fiscal. În Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit se practică plata întregului impozit pe profit
la sfârşitul fiecărui an fiscal. În Franţa se plăteşte un impozit pe profit minim, chiar şi în caz de
deficit.
8
Impozitul
Luxemburg
Luxemb peupune
urg şi presupu
pres averea
ne unpersoanelor
imp
impozi juridice
ozitt asu
asupra – este
pra bunu
bunuril orpracticat
rilor imo bileela situa
imobil siora actual
actuală
te peă terito
tuate doar
ter în lGrecia
itoriu
riul sta
statel şi
telor
or
respective şi asupra drepturilor legate de aceste bunuri, impozita datorat atât de societăţile
rezidente, cât şi de cele nerezidente. Cota de impunere este de 0,5% (Luxemburg), respectiv
0,7% (Grecia), iar între impozitul pe avere şi impozitul pe profit există o relaţie de
deductibilitate, respectiv în unii ani, impozitul pe profit datorat în acelaşi an fiscal este deductibil
din impozitul pe avere, iar în alţi ani se procedează invers.
Impozitul pe averea persoanelor fizice – este reglem
reglementat
entat în cinci state din UE (Spania,
Franţa, Grecia, Luxemburg, Suedia). Baza de impozitare este formată din patrimoniul mondial al
persoanei fizice rezidente sau patrimoniul situat în statul respectiv al persoanei nerezidente, dar
sunt reglementate multe scutiri (de exemplu, bunuri de patrimoniu, opere de artă până la o
anumită valoare care variază de la stat de stat, drepturile de pensii private, rente viagere, drepturi
de proprietate intelectuală, bijuterii şi obiecte din metale preţioase până la o anumită valoare).
Cota de impunere variază între 0,2% şi 2.5%.
Secţiunea 2. Taxe ecologice
Taxele ecolog
ecologice
ice sun
suntt def
defini
inite
te ca totali
totalitat
tatea
ea cont
contrib
ribuţi
uţiilo
ilorr obl
obliga
igator
torii
ii perc
perceput
eputee în
considerarea
consi derarea unei mater
materii
ii impoza
impozabile
bile suscepti
susceptibile
bile de a aduce atingere mediu
mediului,
lui, indiferent dacă
acestea sunt colectate la bugetul de stat, la bugetele locale sau într-un fond special destinat
protecţiei mediului. Taxele ecologice sunt folosite fie direct pentru protecţia mediului
înconjurător, fie sunt destinate să reducă povara fiscală exercitată de alte impozite (de regulă,
impozite pe venit). Materia impozabilă o reprezintă de regulă: combustibilii pentru transport,
automobilele deţinute în proprietate, emisiile poluante în aer şi apă, îngroparea deşeurilor,
pesticidelor etc. Nu sunt considerate taxe ecologice:
- taxele plătite diverselor instituţii pentru serviciile de canalizare sau colectare a
deşeurilor menajere,
- taxa pe valoarea adăugată care ar avea o bază de impunere similară,
- redevenţele percepute pentru extracţia de ţiţei sau gaze naturale etc.
Taxele europene sunt percepute de UE, în cadrul programelor sale de acţiune în domeniul
protecţiei mediului, ca mijloace complementare de acţiune, alăturate reglementărilor în domeniu.
Taxele ecologice reprezintă 7,5% din totalul impozitelor şi a taxelor colectate de statele
UE. Sunt împărţite în trei mari categorii:
- taxe asupra energiei – sunt percepute asupra combustibililor folosiţi în transporturi (în
special benzină şi motorină) ori asupra altor combustibili (cărbune, gaze naturale) sau asupra
electricită
electricităţii,
ţii, inclusiv
inclusiv taxele percepute pentru emisii de dioxid de carbon. Au o pondere de 71%
din totalul taxelor ecologice.
- taxe asupra transporturilor – sunt sunt perce
perceput
putee pe
pent
ntru
ru de
deţi
ţine
nerea
rea sau
sau fo folo
losi
sirea
rea unui
unui
autovehicul (inclusiv avioane) sau pentru anumite servicii de transport (taxa de aeroport pentru
zboruri regulate sau charter ). ). Reprezintă aproximativ 26% din totalul taxelor ecologice.
9
- taxe asupra poluării şi resurselor – se percep pentru emisiile nocive măsurate sau
estimate în aer sau apă, gestionarea reziduurilor solide şi poluare fonică. Reprezintă aproximativ
3% din totalul taxelor ecologice.
Ponderea în Produsul intern brut a veniturilor colectate din taxele ecologice variază de la
stat la stat:
Danemarca – 4,7%
Cipru – 3,8%
Olanda – 3,7%
Malta şi Slovenia – 3,4%
Spania - 2,2
Estonia – 2%
Franţa – 1,9%
10
Secţiunea 6. Accizele
Reprezintă o categorie de impozite indirecte deosebit de importantă, datorită, printre
altele impactului economic pe care îl pot avea. Accizele sunt taxe speciale de consum care se
datorează bugetului de stat pentru producţia, importul sau desfacerea anumitor categorii de
produse.Reprezintă, de regulă, venit la bugetul statului (la fel şi în România).
Există accize reglementate la nivel comunitar:
- accize la băuturi alcoolice: accize la bere (între 0,748 şi 1,87 euro/hl/grad alcool)
stabilite prin Directiva nr. 92/83/EEC; accize la vinuri, stabilite prin Directiva nr.
92/84/EEC; accize la băuturi fermentate altele decât vin sau bere; accize la produse
intermediare; accize la alcool etilic;
- accize pentru produse energetice şi electricitate – reglementate prin Directiva nr.
2003/96/EC:
benzin
ben fărăă accize
zinăă făr plu
plumb)la; benzină
mb); acc
accize (421
ize la euro/1000
gaz
gaze
e nat uraleel benzină
natural pentru cu
pentru încplumb,
încălz
ălzitu 359uinţel
itull loc euro/1000
locuin or (0,3l
ţelor
euro/gigajouli); accize la electricitate (0,5 euro/MWh în cazul electricităţii folosite în
scop comercial, 1 euro/MWh în cazul electricităţii folosite de consumatorii casnici).
- accize pentru tutunul manufacturat – nivelul acestor accize a fost negociat separat
de fiecare stat (în special la ţigarete), şi nivel minim stabilit variază, în funcţie de tip
(ţigaretă, ţigări de foi, alte produse din tutun etc.) de la 14 la 60 euro/kg sau bucăţi.
Unele state membre pot institui accize naţionale pentru produse din aceeaşi categorie:
- acciz
accizee (taxe parafisc
parafiscale)
ale) pentru produse energeti
energetice ce şi electrici
electricitate
tate – Belgi
Belgia,
a,
Germania, Olanda, Finlanda, Suedia
- taxă adiţională pentru băuturile mixte (băuturi alcoolizate amestecate cu băuturi
nealcoolozate) - Franţa
- taxă adiţională pentru produs alcoolic comercializat într-un ambalaj care nu poate fi
refolosit – Belgia.
11
12
Bibliografie
- Gaftoniuc Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 1995
- C. Corduneanu, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor , Ed. Codecs,
Bucureşti, 1998
-FRM,
B.F. Bucureşti,
Preda, Armonizarea
2004 impozitelor directe cu dreptul comunitar; Ed.
- M. St. Minea, Elemente de drept finaniciar international , Edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001
- M. St. Minea, Dreptul fiscal comunitar şi construcţia europeană , revista „Studia” nr.1/2003
- M. Şt. Minea, C. F. Costaş Fiscalitatea in Europa la inceputul mileniului III, Edit. „Rosetti”,
,
Bucureşti, 2006
- P. Di Malta, Droit fiscal europeen compare, Edit. „PressesUniversitaires de France” - PUF,
Paris, 1995;
- J.M. Communier, Droit fiscal communautaire, Edit. „Bruylant”, Bruxelles, 2001
13