Sunteți pe pagina 1din 4

1.

CORECTAREA REACŢIEI ACIDE A SOLURILOR

Creşterea plantelor este influenţată negativ de următorii factori: concentraţii ridicate de ioni
de Al şi H+, un conţinut ridicat de Fe2+ şi Mn2+, un conţinut scăzut în principalele elemente nutritive.
3+

În principal, pe solurile acide se aplică amendamente calcaroase. Introduse în sol, amendamentele cu


calciu, sub acţiunea apei, a dioxidului de carbon, a activităţii microorganismelor, suferă transformări
în urma cărora hidrogenul se elimină prin fixarea (transformarea) în apă, neutră din punct de vedere
chimic.

Eficienţa amendării începe să se simtă în al treilea an de la aplicare şi se menţine 5-8 ani, după
care începe să scadă. Principalele amendamente cu calciu utilizate pentru corectarea reacţiei acide,
sunt:

Carbonatul de calciu (CaCO3), făina de calcar sau piatra de var are o culoare cenuşie sau
gălbuie, face efervescenţă puternică cu acizi tari. Are un conţinut de carbonat de calciu de 75 – 100 %.
Acţiunea sa de neutralizare este lentă. Calcarul măcinat are însuşiri fizice foarte bune. Nu se
cimentează cu apa, nu face mult praf la aplicare iar conţinutul în apă să nu depăşească 12%. Puterea
de neutralizare este de 100%.

Oxidul de calciu sau varul nestins (CaO) se obţine prin calcinarea la 10000 C a pietrei de var.
Are un conţinut de 90 – 100% CaO. Valoarea de neutralizare este de 150- 185%, iar acţiunea sa de
neutralizare este rapidă. Se recomandă pe soluri argiloase şi mai puţin pe cele nisipoase.

Hidroxidul de calciu sau varul stins Ca(OH)2 rezultă prin stingerea varului ars cu apă, în
proporţie de 3 părţi var la o parte apă. Se obţine un praf foarte fin, cu o putere de neutralizare de
135% şi un conţinut de 75% CaO. Poate fi folosit pe toate tipurile de sol, după o prealabilă uscare.

Dolomitul sau făina de dolomită este o rocă de precipitare calcomageneziană, conţinând


carbonat de calciu şi de mageneziu, în cantitate de 75-100 %. Valoarea de neutralizare este de 80 –
110%. Se foloseşte pe soluri nisipoase, mai frecvent.

Marna este o rocă sedimentară de precipitare, conţine carbonat de calciu, carbonat de


magneziu şi argilă. Conţine 25-75 % carbonat de calciu. Puterea de neutralizare este de 45-95%.

Tuful calcaros este o rocă calcaroasă, cu 80-100% carbonat de calciu, conţinând nisip şi argilă.

Spuma de defecaţie sau nămolul de la purificarea siropului de sfeclă de zahăr, este un reziduu
industrial ce conţine: 50-65% carbonat de calciu şi 30-40% oxid de calciu. Datorită umidităţii este
amendamentul cu acţiunea cea mai rapidă.

Carbonatul de calciu rezidual obţinut de la fabricarea îngrăşămintelor complexe, nitrofosfat.


Conţine 80 % carbonat de calciu.

Deşeurile de la fabricile de hârtie conţin 50-60% carbonat de calciu şi 40-50 % apă. Puterea
de neutralizare este de 50-60%.

Deşeurile cu var de la tăbăcării rezultă din tratarea pieilor cu var pentru a înlătura părul.
Conţin 60% hidroxid de calciu şi 40 % apă.
2. STABILIREA DOZELOR DE AMENDAMENTE PENTRU SOLURILE ACIDE

Dozele de amendamente calcaroase se stabilesc pe baza analizei agrochimice a solului, ţinând


seama de cultura ce se înfiinţează.

Aplicarea amendamentelor se va face în funcţie de însuşirile solului şi ale amendamentelor:

SBi = conţinutul iniţial de baze schimbabile (me/100 g sol);

Vi = gradul iniţial de saturaţie în baze al solului (%);

Vd = gradul cu saturaţie în baze dorit (%);

H = grosimea stratului de sol ce urmează a fi amendat (cm);

D = densitatea aparentă a stratului de sol ce urmează a fi amendat (g/cmc);

PNA = puterea de neutralizare a amendamentului (%);

Conţinutul amendamentului în substanţe nutritive (N, P2O5 , K2O).

Vd h  d  0,05  100
DAC (t/ha) = SBi (  1) 
Vi PNA

În care:

0,05 = cantitatea de CaCO3 (g), necesară neutralizării unui miliechivalent de aciditate conţinută
în 100 g sol din stratul ce trebuie ameliorat prin amendare.

Considerând grosimea stratului de sol ce trebuie amendat ca fiind de 25 cm şi densitatea


aparentă medie de 1,25 g/cmc, formula de calcul devine:

Vd 1,5  100
DAC (t/ha) = SBi  1
Vi PNA

În care:

Vd = 90% în cazul asolamentelor fără leguminoase perene;

Vd = 100% în cazul asolamentelor cu leguminoase perene.

Pentru solurile acide ocupate cu pomi şi viţă de vie, doza de amendament se stabileşte cu
formula:
75 100
DAC (t/ha) = SBi (  1 )  2,4 
Vi PNA

Pentru solurile acide de sub pajiştile naturale se foloseşte formula:

70 100
DAC (t/ha) = SBi (  1 )  0,6 
Vi PNA

Valoarea puterii de neutralizare este dată de amendamentul utilizat, conform cu tabelul


alaturat:

Valoarea de neutralizare a principalelor amendamente

utilizate în amendarea solurilor acide.

Amendamentul Valori relative faţă de

CaCO3 = 100

Agrocalcar CaCO3 90-100

Var ars CaO 150-185

Var stins Ca(OH)2 138

Marnă 50-60

MgO 260

MgCO3 134

Spumă de defecaţie 50-65

Zgură de oţelărie 95

CaCO3 rezidual cu N 80
PROBLEME DE CALCUL PENTRU ACIDITATEA SOLULUI

1.Ce cantitate de amendament calcic de puritate 90% este necesara pentru amendarea unui sol cu pH
de 5.3, suma bazelor schimbabile SB=10.12 me/100 g sol, aciditatea hidrolitica AH= 4.28 me/100 g sol,
in cazul unui asolament fara leguminoase perene.
𝑽𝒅 % 𝟏𝟎𝟎 90 100
DAC (t/ha) = SB* ( 𝑽𝒊% ) * 1.5 * 𝑷𝑵𝑨= 10.12*(70.28)*1.5* 90 =4.72 t/ha

𝑺𝒃 10.12
Vi % = *100= *100= 70.28%
𝑺𝒃+𝑨𝒉 10.12+4.28

2.Ce cantitate de spuma de defecatie cu puritatea de 71% este necesara pentru a ameliora un sol cu
pH=5.2, aciditatea hidrolitica AH=4.88 me/100 g sol, suma bazelor schimbabile SB=10.12 me/100 g sol
intr-un asolament cu leguminoase perene si cu suprafata totala de 3 hectare.

𝑽𝒅 % 𝟏𝟎𝟎
DAC (t/ha) = SB* ( ) * 1.5 * = 10.12*(100/68.53)*1.5*(100/71)=30.82
𝑽𝒊% 𝑷𝑵𝑨

30.82*3ha=92.46 t amendament spuma de defecatie

𝑺𝒃
Vi % = 𝑺𝒃+𝑨𝒉*100= (10.12/10.12+4.88)*100=68.53%

3.Ce cantitate de dolomit cu puritate de 80% este necesara pentru a ameliora un sol intr-o plantatie
cu pomi, cu pH=5.7, suma bazelor schimbabile SB=20.2 me/100 g sol, aciditatea hidrolitica A H=5.63
me/100 g sol, suprafata totala fiind de 5 hectare.

4.Ce cantitate de hidroxid de calciu (var stins) este necesara pentru amenda un sol cu pH=5.4, suma
bazelor schimbabile SB=12.5 me/100 g sol, aciditatea hidrolitica AH=3.5 me/100 g sol, pentru o pajiste
naturala cu suprafata de 50 hectare.

S-ar putea să vă placă și