- REFERAT LA DISCIPLINA „MEDICINA LEGALA” -

TRAUMATISMELE DE TRAFIC RUTIER

Dezvoltarea rapida a retelei de transport si a parcului de autovehicule a

determinat cresterea din ce in ce mai mare a numarului accidentelor de
circulatie. Termenul de accident de circulatie este folosit in literatura de
specialitate pentru a desemna orice accident produs de un vehicul pe caile
publice de transport.
Importanta medico-legala a acestora decurge atat din frecventa lor mare,
cat si din necesitatea practica de a analiza si lamuri anumite etape sau
mecanisme de producere a accidentului. Rolul expertului medico-legal este de a
stabili acest mecanism, pornind de la studiul leziunilor prezentate de victima.
Obiectul expertizei il constituie, in primul rand, leziunile corporale
constatate la accidentat, in legatura cu diferitele situatii de la fata locului, cu
tipul si particularitatile vehiculului, ca si cu o serie de examene complementare
cum ar fi examinarea hainelor, alcoolemia la victima sau la conducatorul auto,
examinarea diferitelor urme biologice. O examinare cat mai amanuntita si mai
atenta a tuturor elementelor amintite evita erori care a putea duce la incadrare
juridica eronata.
Literatura medicala cuprinde diferite clasificari ale accidentelor de
circulatie in functie de modul lor de producere.
Clasificare a leziunilor produse in urma accidentelor rutiere :
1- leziuni produse prin tamponare
2- leziuni produse de cadere sau proiectare
3- leziuni de strivire.

Din prisma mecanismului de producere a accidentului, leziunile se pot

realiza prin :
1- lovire de catre vehicul
2- lovire de catre vehicul, urmata de caderea victimei
3- lovire de catre vehicul urmata de calcarea victimei
4- lovire de catre vehicul urma de proiectarea victimei
5- proiectarea din vehicul
6- tamponare
7- calcarea simpla de catre vehicul
 8- caderea din vehicul
9- moartea in vehicul
10-mecanisme complexe.

In cazul accidentelor de circulatie, expertiza medico-legala trebuie sa

cuprinda : examenul victimei insotit de fotografii si scheme ale diferitelor
leziuni, date de ancheta la fata locului, examenul conducatorului auto si
uneori date ale examenului tehnic al vehiculului.

Factori determinanti

Considerăm că în traficul rutier sunt trei factori determinanţi generatori :

omul, maşina si infrastructura (drumurile) ; de asemenea, exista si factori
favorizanţi : mediul (rural, urban, autostrada), anotimpul, noapte/zi, ziua din
săptămână (weekend – cu frecventa ce mai mare, miercurea – cu frecventa ce
mai mica), ora de rulare pe timp de zi sau noapte, condiţiile meteorologice. Din
statisticile oficiale rezulta ca factorul uman este primordial in producerea
evenimentelor rutiere. Automobilul modifică de cele mai multe ori
comportamentul conducătorului creând o stare psihologica speciala care poate
genera riscuri conştient asumate, cum ar fi : imprudenta, ignoranta, neglijenta, si
care, combinate cu abateri foarte grave ca : viteza, depăşiri incorecte, vor
culmina cu accidentul rutier. Reamintim faptul ca o conduita disciplinata a
conducătorului auto care este însuşita prin educaţie, instruire, formare civica
duce la eliminarea si diminuarea evenimentelor rutiere cu consecinţe grave. Pe
lângă aceste aspecte, este cel puţin interesant sa reamintim faptul că nu de puţine
ori sunt probleme legate de starea de sănătate optima a conducătorului auto : fisa
medicala obţinuta « foarte uşor » poate ascunde o suferinţă preexistenta cu
implicaţii grave, examenul, uneori superficial si condiţionat, care duce la
obţinerea permisului auto. Câţi dintre conducătorii auto conştientizează faptul ca
nu este bine sa urce la volan stresaţi, obosiţi, in urma consumului de
medicamente (contraindicate in momentul conducerii auto), droguri, sedative,
alcool (atenţie ! – consumul de alcool in combinaţie cu cafeaua, după unele
statistici, încetineşte perioada de metabolizare a alcoolului şi nu că, aşa cum se
crede, ar mari starea de vigilenta. Ajutorul pe care-l dam organismului in aceasta
situaţie trebuie sa fie suplimentul de glucide – dulciuri – care ajuta ficatul sa
metabolizeze alcoolul). Starea de hiporeactivitate psihica momentană, in timpul
conducerii auto, mai poate fi generata de somnolenta sau oboseala, alimentaţie
sau starea fiziologica. Excesul de viteza la unele persoane este generat de
plăcerea riscului si obsesia competitiva.
 Al doilea factor determinant este maşina. România, in plan internaţional,
este cunoscuta cu cele mai multe maşini de lux pe cap de locuitor ; de asemenea,
in România acestor ani, chiar daca nu ne place sa ne exprimam frecvent,
condiţia financiara depăşeşte de multe ori condiţia sociala a individului. Nu se
cunoaşte foarte bine faptul ca frânarea unui autovehicul nu este sinonima cu
oprirea acestuia. Să se ştie foarte clar faptul ca după frânare, maşina parcurge o
distanta variabila legata si de viteza cu care se circula, la care se adaugă distanta
pe care acesta o parcurge pana ce conducătorul ia o atitudine. Timpul minim in
care conducătorul auto se hotărăşte sa ia o atitudine pentru a acţiona in vederea
evitării accidentului este de ½ până la ¾ secunde, timp care se numeşte « timp
mort » ; acesta nu este condiţionat de dotarea si performantele maşinii. Pe lângă
acestea mai pot exista si anumite situaţii neprevăzute, cum ar fi : spargerea in
mers a parbrizului sau lunetei, explozie de cauciuc, alternanta de vizibilitate, etc.
Trebuie sa mai ştim faptul ca energia autovehiculului aflat in mişcare este
energia cinetica pe care acesta îl are la care este mai importanta viteza decât
masa acestuia. Ex. un autovehicul de 800 Kg cu o viteza de 100 Km/ora este
echivalentul a 32 de t. ce cad de la înălţimea de 1 m. O persoana de 70 kg. la 100
km/ora dezvolta o greutate de 1960 kg. Implicit, acest lucru generează creşterea
greutăţii a fiecărui organ anatomic uman care prin lovirea de pereţii cavităţilor in
care se afla produc atât rupturi cat si leziuni de contralovitură fără impact. Intr-o
oprire brusca a unui autovehicul, la 60 km/ora, sângele uman capătă o greutate
dinamica de aproximativ 35 kg, iar omul de 70 kg, dezvolta o putere de 9 t. La
75 km/ora efectele deceleraţiei sunt similare unei căderi de la 22 m înălţime. La
40 km/ora ficatul de la aproximativ 1,7 kg capătă aproximativ 29 de kg, iar
aceste exemple pot continua.

Infrastructura este alt factor determinant generator de evenimente rutiere. Din

capul locului trebuie sa spunem ca este aspectul cel mai deficitar. Marile
deficiente sunt generate de câteva cauze majore, cum ar fi : in România se
circula dintr-o localitate in alta unde limitarea de viteza devine apăsătoare ; nu
exista spatii amenajate pentru circulaţia căruţelor, bicicletelor, chiar daca exista
o legislaţie in acest sens.

Analizand pe o perioada de cativa ani o serie de date statistice privind

accidentele de circulatie din tara noastrsa, am putut trage o serie de concluzii.
Astfel, majoritatea victimelor auo varsta cuprinsa intre 20 si 60 de ani, mai
frecvent barbatii. Din totalul victimelor am remarcat ca cel mai des sunt
accidentati pietonii fata de ocupanti sau conducatorii auto.
 Cu exceptia unor leziuni specifice conducatorilor de vehicule (strivirea
toracelui de volan, loviri ale genunchilor etc.), atat conducatorii de vehicule,
cat si ocupantii prezinta leziuni traumatice asemantoare. Leziunile si
mecanismele intalnite la pietoni vor fi insa diferite.

Aspecte lezionale la ocupanţi si conducatori auto

În general, ocupanţii pot suferi 2 mecanisme lezionale: a. prin şoc direct
(proiectare sau ejectare): în acest mecanism părţile moi se comportă diferit în
funcţie de regiunea topografică, astfel, coapsele, gambele, genunchii, părţile moi
sunt mai afectate decât scheletul şi invers la umăr şi antebraţe: părţile osoase
sunt mai grav lezate decât părţile moi, prin forţe cinetice şi vibratorii create,
apare mecanismul lezional specific traumatologiei rutiere, ca urmare a
acceleraţiei bruşte, care modifică greutatea dinamică a organelor şi poziţia lor
anatomică. Astfel, deflectarea cervicală cu hiperextensie bruscă duce la contuzia
medulară. În fracturile de coloană vertebrală, prin deplasarea fragmentelor
osoase are loc strivirea şi secţionarea măduvei spinării. Aorta se rupe prin
intermediul sternului ce loveşte „cu efect de lopată”. În funcţie de locul pe care
îl ocupă în maşină, pasagerii prezintă o serie de leziuni traumatice. Astfel,
şoferul prezintă leziuni prin impactul cu volanul, localizate la nivelul sternului,
coastelor şi la viscerele adăpostite de cutia toracică. La nivelul membrelor
inferioare, apar frecvent fracturi, localizate fie la gambă, genunchi sau plante.
Dacă volanul este telescopic, şoferul este proiectat înainte lovindu-se cu capul
de parbriz sau de stâlpul lateral stâng, rezultând fracturi de piramidă nazală, de
mandibulă şi dento – alveolare. Pasagerul de lângă şofer prezintă în majoritatea
cazurilor, cele mai grave leziuni. În impactul frontal, datorită inerţiei el este
proiectat înainte. Capul se loveşte de părţile proeminente din interiorul
vehiculului şi apar fracturi ale craniului, mandibulei, ale arcadei temporo –
zigomatice şi ale oaselor frontale. De asemenea, în situaţia în care nu există
tetieră, există posibilitatea apariţiei fracturilor la nivelul coloanei cervicale cu
moarte rapidă sau paralizii. Pasagerii din spate sunt proiectaţi brusc pe spătarul
scaunelor din faţă. Datorită capitonajului forţa loviturii este absorbită, ceea ce
face ca leziunile să fie mai puţin grave.

Leziunile la pietoni
Apar frecvent prin lovire directă, ca urmare a unor mecanisme simple
(lovire, călcare, comprimare) sau asociate )lovire – proiectare, lovire –
proiectare – călcare). a. mecanisme simple: - prin impact direct, apar leziuni la
locul de contact cu autovehiculul; leziunile depind de partea cu care
autovehiculul ia contact cu corpul şi sunt exprimate prin echimoze, hematoame,
fracturi, plăgi contuze. După impact, pe hainele sau corpul victimei pot rămâne
urme de la vehicul (vopsea, rugină, ulei), după cum pe partea de vehicul care a
lovit se pot găsi urme biologice provenite de la victimă (sânge, fire de păr, urme
de ţesuturi). - leziuni de proiectare, polimorfe si mult mai grave. Se găsesc pe
partea opusă celor de lovire. În funcţie de viteza vehiculului victima este
proiectată de la câţiva metri până la zeci de metri, pe caldarâm, pod, stâlp, pom
cel mai adesea. Leziunile apărute, în general, sunt mortale prin traumatism
cranio – cerebral. - leziuni de călcare sunt mai rare ca mecanism simplu, cel mai
frecvent apar în cadrul unor mecanisme complexe. În situaţia în care apar ,
aceste leziuni sunt foarte grave, majoritatea sunt mortale. - leziuni de târâre, apar
în situaţiile când victima este agăţată şi târâtă pe o anumită distanţă. Leziunile
apar sub forma unor excoriaţii în placard, ce pot imita arsurile. Uneori se pot
produce delabrări ale pielii şi părţile moi pe suprafeţe mari (mecanisme asociate:
- lovirea şi căderea apar în situaţia în care vehiculul are viteză de deplasare
redusă. Vor apărea 2 focare lezionale, unul la nivelul unde maşina loveşte
victima şi altul în zona în care victima ia contact cu planul de susţinere.
Leziunile apărute sunt variate, echimoze, hematoame, rupturi musculare,
fracturi. - lovire – proiectare, apare în cazul vehiculelor cu viteză mai mare de
40 km/h. leziunile apărute în cadrul acestui mecanism sunt grave, în special la
zona de contact cu solul şi se exprimă prin traumatism cranio – cerebral şi
leziuni ale organelor interne. - lovire – basculare – proiectare apare la viteze sub
40 km/h. În rulare maşina loveşte victima (primul focar de lovire), o aruncă pe
capotă (al doilea focar) şi apoi, după basculare, o proiectează pe planul de rulare
(al 3-lea focar de leziuni). În acest mecanism pe capota maşinii este imprimat
conturul cutiei craniene sau al altei regiuni a corpului cu care victima este
aruncată pe maşină. - lovire – cădere şi călcare, lovire – cădere şi târâre sunt
mecanisme complexe ce se caracterizează prin multipolaritatea leziunilor, prin
imposibilitatea individualizării fiecărei leziuni în parte ca mecanism de
producere şi prezenţa obligatorie a leziunilor osoase plurifocale. Diagnosticul
leziunilor prin accident rutier se bazează pe morfologia şi pe caracterul vital al
acestora. Între cauzele medicale de moarte, predomină traumatismele cranio –
cerebrale închise sau deschise. Altă cauză la fel de frecventă ca prima este
reprezentată de hemoragia internă şi externă. Expertiza medico – legală în cazul
accidentelor rutiere cuprinde următoarele etape: - examenul la faţa locului
pentru a culege date privind urmele lăsate de victimă pe vehicul, imprimările pe
caroserie sau fragmente de ţesuturi existente la locul accidentului (fig. 21); Fig.
21 - examenul hainelor; - examenul victimei prin autopsie. O cauză rar întâlnită,
dar posibilă în producerea accidentelor rutiere este moartea subită la volan sau
moartea pietonului în faţa vehiculului. Sinuciderea prin intermediul vehiculului
trebuie suspectată ori de câte ori condiţiile de mediu, starea tehnică a maşinii,
lipsa urmelor de frânare nu motivează accidentul. Tot la victimă (ca şi la şofer)
se va cerceta întotdeauna concentraţia alcoolului în sânge. Se va face examenul
şoferului, examenul clinic pentru decelarea eventualei stări de ebrietate, care
duce la modificarea reflexelor şi la creşterea timpilor de reacţie.