Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alzheimer este o formă de demenţă, o boală degenerativă care progresează lent şi care are
un impact emoţional puternic asupra întregii familii. Medicii, cercetătorii, oamenii politici şi
organizaţiile non-profit fac eforturi uriaşe pentru a găsi un leac pentru maladia Alzheimer
considerată una dintre cele mai mari ameninţări medicale şi sociale ale secolului XXI. Iată care
sunt cauzele, simptomele şi tratamentul pentru Alzheimer.
Multe studii (dar nu toate) arată că femeile prezintă un risc mai mare decât bărbaţii de a dezvolta
Alzheimer.
Frecvenţa aparent crescută a bolii la femei a condus la cercetări ample despre rolul
estrogenului în apariţia Alzheimer-ului. Studii recente sugerează că estrogenul nu trebuie prescris
la femei în postmenopauză, în scopul reducerii riscului de Alzheimer. Cu toate acestea, rolul
estrogenului în dezvoltarea bolii nu a fost pe deplin dovedit şi rămâne în cercetare.
Alţi factori de risc pentru Alzheimer includ tensiune arterială ridicată (hipertensiune
arterială), boli coronariene, diabet zaharat şi posibil niveluri crescute de colesterol. În
plus, persoanele cu educaţie formală limitată, care nu au reuşit să termine nici măcar 8 ani
de şcoală, prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecţiune. Asta nu înseamnă că boala este
inevitabilă la aceste persoane, ci doar că există un risc mai mare de a fi afectaţi de simptomele
acestei afecţiuni.
O majoritate a pacienţilor cu sindrom Down vor dezvolta, pe la 40 de ani, modificările
cerebrale specifice bolii despre care vorbim. Deşi nu s-a demonstrat ştiinţific, unii specialişti
susţin că fumatul creşte şi el riscul de a dezvolta demenţă şi Alzheimer.
Loviturile în zona cefalică, însoţite de pierderea conştienţei, pot constitui şi ele un factor de risc
pentru Alzheimer, mai ales în rândul celor care au gena apoE4.
Alzheimer – cauze
Cauzele care provoacă Alzheimer nu sunt cunoscute. Oamenii de ştiinţă au elaborat unele
teorii, acceptate în parte, dar tot nu au găsit „rădăcina” problemei. De exemplu, „ipoteza
colinergică” se referă la pierderea neurotransmiţătorilor (cum ar fi acetilcolina), este legată de
unele deteriorări apărute la nivelul creierului. (Aceşti neurotransmiţători ajută neuronii să
funcţioneze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus terapia cu inhibitori ai colinesterazei
(enzima care scindează acetilcolina) pentru a se menţine astfel o activitate crescută a
neurotransmiterii colinergice inter-neuronale în regiunile cu probleme.
„Ipoteza cascadei amiloide” este cea mai discutată şi cercetată cauză a bolii Alzheimer.
Aceasta provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de Alzheimer. Aproximativ
jumătate dintre pacienţii care au dezvoltat Alzheimer cu debut precoce au prezentat mutaţii
genetice care conduc la producerea în exces la nivelul creierului a unui fragment de proteine
numit Abeta (Ap). Mulţi oameni de ştiinţă cred însă că, în majoritatea cazurilor sporadice de
Alzheimer (cazurile care nu sunt moştenite), este vorba de prea puţină proteină Ap, mai degrabă
decât prea multă producţie. În orice caz, cele mai multe cercetări se îndreaptă către găsirea unor
modalităţi de a reduce cantitatea de Ap din creier pentru a preveni sau a încetini evoluţia bolii.
„Ipoteza alterării şi acumulării de proteină TAU”. Ghemurile neurofibrilare patologice
existente în interiorul neuronilor sunt constituite din agregate de proteină „tau”, în cadrul unui
proces de hiperfosforilare. Nu s-a dovedit cu certitudine dacă acest proces provoacă Alzheimer
sau este de natură secundară.
Alzheimer – simptome
Instalarea bolii este treptată şi progresează lent. Problemele de memorie, catalogate la
început drept efecte normale ale îmbătrânirii, pot fi primul semn de Alzheimer. Când „scăpările”
de memorie devin foarte dese şi prelungite, iar gândirea pacientului se îndepărtează de
normalitatea şi acurateţea obişnuită a persoanei în cauză, atunci cu siguranţă este ceva mai grav
decât bătrâneţea.
În concluzie, pierderile de memorie, în special legate de evenimetele recente (memoria
pe termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De exemplu, persoana în cauză uită în
repetate rânduri fierul de călcat în priză, sau uită dacă şi-a luat medicamentele, ori locul în care a
parcat maşina şi chiar cum să conducă o maşină.
La debutul acestei afecţiuni apar, de asemenea, schimbări uşoare de personalitate – apatie,
lipsa spontaneităţii şi o tendinţă de retragere şi chiar o îndepărtare de societate.
Pe măsură ce boala progresează, problemele de gândire se acutizează şi apar semne de
deteriorare a unor funcţii intelectuale. Persoana în cauză începe să aibă probleme cu cifrele şi
alte operaţii matematice simple, probleme cu înţelegerea a ceea ce citeşte şi cu organizarea
activităţilor zilnice. La o persoană cu Alzheimer mai pot fi observate şi alte perturbări
comportamentale, cum ar fi agitaţie, iritabilitate, chef de ceartă şi chiar incapacitatea de a se
îmbrăca adecvat.
Mai târziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire la anul, luna
sau ziua în care suntem, nu sunt în măsură să descrie cu precizie locul în care trăiesc sau oricare
loc vizitat şi cunoscut.
În cele din urmă, pacienţii cu Alzheimer se pot rătăci, pot ajunge în imposibilitatea de
a purta o conversaţie, pot fi necooperanţi şi îşi pot pierde controlul intestinal, inclusiv
controlul vezicii urinare. În stadiile avansate ale bolii, persoanele în cauză pot deveni total
incapabile de a se îngriji singure.
Cei care dezvoltă Alzheimer la bătrâneţe (după 70 de ani) mor de alte boli (cum ar fi
bolile de inimă), mai degrabă decât de pneumonie sau alte consecinţe ale acestei afecţiuni
neurologice.
Asociaţia Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei afecţiuni. Acestea sunt:
- Pierderi de memorie;
- Dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor familiare;
- Probleme de limbaj (uită cuvinte sau sensul acestora);
- Dezorientare în timp şi spaţiu;
- Judecată slabă sau îndoielnică;
- Probleme cu gândirea abstractă (cum ar fi interpretarea cifrelor sau uitarea unor operaţii
matematice simple);
- persoana cu Alzheimer încurcă lucrurile;
- Schimbări în starea de spirit sau de comportament;
- Schimbări de personalitate;
- Pierderea iniţiativei.
Alzheimer - diagnostic
Nu exista niciun test de sange sau de imagistica pentru a diagnostica aceasta boala.Alzheimer
este o afectiune care se recunoaste prin excluderea altor boli. Cu alte cuvinte, daca o persoana
da semne de declin cognitiv suficient de grav pentru a satisface criteriile de dementa; evolutia
bolii este in corcondanta cu aceasta boala si nu exista alte afectiuni cerebrale sau alte explicatii
mai bune pentru dementa, se ajunge la diagnosticul de Alzheimer.
Specialistii spun ca diagnosticul de Alzheimer se poate pune cu certitudine de 100% doar prin
examinarea post-mortem a creierului. Cu toate acestea, metodele moderne - anamneza
amanuntita, explorare neuropsihica, si examene neuroradilogice - pot stabili un diagnostic
mai mult decat coerent, cu o probabilitate de 90%.
Examenele neuro-psihologice presupun mai multe vizite la specialist care-l va supune pe
pacient unui interogatoriu specific care exista cu siguranta si in limba romana ( in America acesta
este numit "Mini Mental State Examination" - MMSE). Interogatoriul contine intrebari simple
care testeaza memoria, inteligenta, atentia, gandirea abstracta, orientarea in spatiu si alte functii
cognitive, in cautarea unor semne de dementa.
Testul ceasului este un test destul de dificil de trecut pentru un pacient cu Alzheimer. Acest test,
aparent simplu consta in desenarea unui cadran de ceas, cu cifrele normal asezate si numerotate
de la 1 la 12, cu minutarul si orarul puse la anumite ore. Pentru o persoana sanatoasa, acest test
este banal, insa persoanele cu Alzheimer au dificultati majore in a executa acest desen, chiar daca
boala este la debut.
Examene neuroradiologice, cum ar fi Tomografia Computerizata a creierului, Rezonanta
Magnetica Nucleara (RMN), Tomografia Computerizata cu Emisiune de Fotoni - SPECT pot
constata o atrofie cortica (micsorarea scoartei cerebrale) si pot permite chiar o diferentiere a
dementei degenerative de tip Alzheimer, fata de una vasculara cauzata de mini-infarcte cerebrale.
Alzheimer- evolutia bolii
Ezista 3 faze importante ale bolii:
Faza incipienta a bolii caracterizata prin dezorientare, inadaptare la situatii noi, pierderea
capacitatii de a initia anumite activitati si de a memora, reactii greoaie si intarziate, decizii
gresite, tulburari in judecata, schimbarea brusca a dispozitiei, iritabilitate, agitatie.
Faza intermediara se caracterizeaza prin dificultati de scriere, citit si in efectuarea unor operatii
matematice simple, probleme in recunoasterea persoanelor apropiate, probleme de logica,
pierderea orientarii. Persoanele bolnave sunt suspicioase, geloase si chiar ostile, au probleme in a
se imbraca singure si a folosi banii.
In faza tardiva sau avansata pacientii nu-si mai amintesc anumite activitati pe care ar trebui sa le
faca zilnica (spalat, imbracat, schimbat, mers la toaleta); au dificultati in a mesteca alimentele, a
inghiti, in pastrarea echilibrului si merg greu; comunicarea verbala (prin cuvinte) este deficitara,
uneori imposibila; apar stari de confuzie, agitatie; apare incontinenta urinara si fecala.
Alzheimer - prevenire si tratament
Daca vorbim de prevenire, trebuie subliniat faptul ca nu exista mijloace sigure pentru a tine
departe aceasta afectiune. In schimb, specialistii recomanda mentinerea unei activitati intelectuale
continue, miscare, o dieta echilibrata, bogata in fructe si legume, renuntarea la fumat. Anumite
medicamente din categoria antinflamatoarelor nesteroide (ibuprofen, indometacin, aspirina) pot
scadea riscul de aparitie al acestei boli.
Pana in 2006, foarte multe studii (studiul SYST-EUR) au evientiat ca mentinerea presiunii
arteriale la o valoare normala a demonstrat o semnificativa scadere (pana la 50%) a riscului de
imbolnavire.
In plus, alaptarea face minuni si in acest caz. Un studiu recent arata ca femeile care au alaptat
mai bine de 6 luni au un risc mai mic de a face boala Alzheimer. Si asta pentru ca, alaptarea
aduce o reechilibrare hormonala fiziologica dupa cele 9 luni de sarcina. Riscul de a face
Alzheimer scade chiar si la femeile care au avut in familie rude diagnosticate cu aceasta boala.
Alzheimer nu se vindeca; nu exista tratament pentru vindecare ci mai
degraba, pentru ameliorarea simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii
pacientului. In acest caz, tratamentul este bazat pe medicamente si
terapie.
Doua clase diferite de produse farmaceutice sunt administrate
pacientilor cu Alzheimer, in functie de severitatea simptomelor. Acestea
sunt inhibitori de colinesteraza (inhibitoare ale acetilcholinesterazei) si
antagonisti de glutamat (preparate antagoniste ale NMDA - N-metil-D-
aspartat).
Inhibitori de colinesteraza.
La pacientii cu Alzheimer exista o relativa lipsa a unui neurotranmitator
al creierului numit acetilcolina. (Neurotransmitatorii sunt mesageri chimici produsi de nervi cu
scopul de a comunica unii cu altii, pentru indeplinirea functiilor lor.) Cercetari amanuntite au
demonstrat ca acetilcolina are capacitatea de a forma noi amintiri. Inhibitorii de colinesteraza
blocheaza defalcarea acetilcolinei si drept rezultat, acetilcolina se pastreaza in creier si astfel se
pot forma noi amintiri. In prezent se folosesc urmatorii inhibitori de colinesteraza: clorhidratul de
Donepezil (Aricept); rivastigmina (Exelon); galantamina (Reminyl, Nivalin, Razadyne). Exista si
un al patrulea medicament din aceasta categorie, numit tacrin, dar acesta are mai multe efecte
adverse decat celelalte.
Principalele efecte secundare ale inhibitorilor de colinesteraza implica sistemul gastro-intestinal
si includ greata, varsaturi, crampe si diaree.
Preparate antagoniste (antagonisti de glutamat).
Glutamatul este un neurotransmitator excitator major in creier. Una dintre teoriile specialistilor
sugereaza ca prea mult glutamat poate fi rau pentru creier si cauzeaza deteriorarea celulelor
nervoase. Memantina actioneaza prin reducerea partiala a efectului glutamatului pentru a activa
celulele nervoase. Studiile au demonstrat ca unii pacienti tratati cu memantina pot avea grija de ei
insisi mai bine decat pacientii tratati cu palcebo (pilule cu zahar). Memantina este un tratament
aprobat pentru dementa moderata si severa ( sunt si studii care arata ca acest tratament ajuta si in
ameliorarea dementei usoare).
Simptomele acestei afectiuni includ agitatie, depresie, halucinatii, anxietate si tulburari de somn.
Medicamentele psihiatrice standard sunt utilizate pe scara larga pentru a trata aceste simptome. In
cazul in care aceste comportamente sunt rare sau usoare, de multe ori nu necesita tratament
medicamentos. In cazurile in care simptomele de Alzheimer se manifesta des si puternic,
medicamentatia devine necesara si medicul specialist ar putea sa recomande antipsihotice,
medicamente anticonvulsive, anxiolitice, beta-blocante, inhibatori selectivi ai recaptarii
serotoninei (SSRI), benzodiazepine (diazepam sau valium), sau sedative atipice antidepresive
(pentu tulburarile de somn).
Tratamente noi
Cei mai multi pacienti cu Alheimer sunt ingrijiti la domiciliu de familie sau prieteni. Ingrijirea
unei persoane cu astfel de probleme poate fi dificila, epuizanta atat emotional cat si fizic. Cu
toate acestea, pentru persoana bolnava acest tip de ingrijire poate oferi multe beneficii cu privire
la siguranta si confortul sau.
Din pacate, sunt cazuri in care palsarea persoanei bolnave intr-un camin specializat, devine mai
mult decat necesara. Pe masura ce boala progreseaza apar tulburari de comportament si afectiuni
conexe care nu pot fi solutionate acasa. Mai grav este ca, in Romania nu sunt foarte multe centre
competente si optim dotate care sa trateze asa cum se cuvine toate cazurile de Alzheimer. In
aceste conditii, starea pacientului se degradeaza rapid si confortul fizic si psihic al familiei se
destabilizeaza. De multe ori, cei care inrijesc astfel de persoane refuza internarea acestora si
ingrijesc bolnavii acasa pana in ultimele clipe.
Ingrijirea unui pacient cu Alzheimer inseamna rabdare, creativitate, cunostinte in domeniu
si multe alte abilitati menite sa ajute o astfel de persoana sa traiasca decent si demn.
In Romania doar 35.000 de persoane diagnosticate cu Alzheimer se afla in evidentele clinicilor de
specialitate, conform unui studiu al Societatii Romane de Alzheimer. Medicii spun insa ca
numarul persoanelor care sufera de aceasta afectiune este mult mai mare si in crestere.
Alzheimer este o boala invariabil progresiva, fie ca progreseaza rapid in 2-3 ani fie ca
progreseaza in 25, se va ajunge inevitabil la o inrautatire a simptomelor. Pacientii nu mor de
aceasta afectiune, ci de anumite afectiuni oarecum conexe cu Alzheimer - infectii grave si cel mai
des, pneumonie. Asta pentru ca persoanele in cauza au dificultati de inghitire, de mers pe jos si
alte probleme care deterioreaza grav calitatea vietii.
Tot ceea ce poate face o familie care se confrunta cu astfel de probleme este sa ofere
iubire neconditionata si suport personei care sufera de Alzheimer. Poate ca un astfel de pacient nu
mai poate face calcule matematice, dar poate citi cu placere o revista, poate canta la un
instrument preferat, poate asculta muzica si poate juca o multime de jocuri distractive. Cu
ajutorul familiei, a specialistilor si a medicamentelor adecvate, o persoana cu Alzheimer poate fi
chiar fericita in mijlocul familiei.
Provocarea, furia, frustrarea, apropierea, mila, tristetea si satisfactia sunt trairi care vor fi
experimentate de toti cei care ingrijesc o persoana bolnava de Alzheimer.