Lucrarea de laborator nr.

Măsurile şi mijloacele de protecţie contra electrocutării

Scopul lucrării: a lua cunoştinţă de măsurile şi mijloacele de protecţie contra

electrocutării; a se familiariza cu cerinţele înaintate faţă de
protecţiile prin legare la pământ, legare la nul, deconectarea de
protecţie şi izolarea părţilor conductoare; efectuarea controlului
sistemelor de protecţie
Conţinutul dării de seamă:
1. Denumirea şi scopul lucrării
2. Schemele mijloacelor de protecţie
3. Tabelul 1;2;3 completate cu rezultatele măsurărilor şi calculelor
4. Concluzii

1. Noţiuni generale
Electrosecuritatea prezintă un sistem de măsuri organizatorice şi mijloace tehnice,
care asigură protecţia organismului uman contra acţiunilor dăunătoare şi periculoase ale
curentului electric şi arcului electric. Conform GOST 12.1.019-79 pentru asigurarea
protecţiei şi evitarea accidentelor cauzate de curentul electric se vor utiliza următoarele
măsuri şi mijloace de protecţie:
- folosirea tensiunilor reduse (42, 36, 24, 12V ...);
- izolarea conductoarelor, izolarea suplimentară de protecţie;
- separarea electrică a reţelelor;
- compensarea curentului capacitativ de scurgere la pământ;
- asigurarea inaccesibilităţii conductoarelor neizolate;
- egalizarea potenţialelor;
- protecţia prin legare la pământ;
- protecţia prin legare la nul;
- deconectarea automată de protecţie;
- semnalizarea de avertizare, blocări electrice şi mecanice, placarde de protecţie;
- mijloace individuale de protecţie.
În lucrarea de faţă studenţii vor lua cunoştinţă de unele măsuri de protecţie contra
electrocutării mai des utilizate în reţelele de joasă tensiune (U<1000 V).

1.1. Protecţia prin legare la pământ

Protecţie prin legare la pământ se numeşte unirea în mod voit cu priza de pământ
a anumitor părţi metalice ale utilajului electric, care în mod normal nu se află sub
tensiune, dar în regim avariat, în urma defectării izolaţiei pe ele pot apărea tensiuni
periculoase (fig. 1). Priza de pământ este un ansamblu de electrozi metalici (ţevi, plăci,
colţari etc.) uniţi electric între ei prin sudare şi bătuţi în pământ la o adâncime de 0,8
..3,0m pentru a stabili un contact bun cu pământul. Priza de pământ poate fi naturală şi
artificială.
 Principiul de protecţie este bazat pe micşorarea până la valori admisibile a
tensiunii de atingere, ce se obţine datorită reducerii rezistenţei instalaţiei de legare la
pământ (ansamblul alcătuit din priza de pământ şi conductoarele de unire). Conform
Regulilor de asamblare a instalaţiilor electrice (RAIE) rezistenţa instalaţiei de legare la
pământ în instalaţiile electrice cu tensiunea joasă (U  1000V) nu trebuie să depăşească
4 , iar în instalaţiile cu tensiunea înaltă (U  1000V) – 0,5 .

1.2. Protecţia prin legarea la nul

Protecţie prin legare la nul se numeşte unirea în mod voit a părţilor metalice ale
instralaţiilor electrice, care în regim normal nu se găsesc sub tensiune (numai în regim de
avarie pe ele poate apărea tensiune), cu firul nul de protecţie, care la rândul său este unit
cu punctul neutru la pământ al sursei de alimentare (fig. 2)
Dacă pe carcasa utilajului apare tensiune în caz de defectare a izolaţiei unui fir, se
crează un circuit prin firul nul, sursa de alimentare şi firul de fază. Protecţia „legarea la
nul” transformă curentul de scurgere în curentul de scurt-circuit, ce duce la arderea
fuzibilului siguranţei sau deconectarea declanşatorului automat (A) şi de pe carcasă
dispare tensiunea. Protecţia omului constă în micşorarea duratei de acţiune a curentului
electric asupra organismului uman dacă în timpul apariţiei tensiunii pe carcasă acesta se
află în contact cu ea, durata fiind limitată de timpul funcţionării declanşatorului.

1.3. Protecţia prin deconectare

automată a sectorului defectat
Această protecţie se foloseşte mai des în reţele cu punctul neutru izolat (în reţelele
cu punctul neutru legat la pământ se foloseşte protecţia prin legarea la nul, ce duce la
deconectarea sectorului defectat). În acest caz aparatul de protecţie prezintă nişte relee,
care reacţionează la apariţia unor tensiuni de atingere periculoase pe carcasa utilajului
electric sau apariţia curenţilor mari periculoşi (supraîncărcare, scurtcircuit). Schema (fig.
4) şi modul de funcţionare a protecţiei prin deconectare automată este dată în partea
experimentală.

1.4. Izolarea conductoarelor ca

măsură de protecţie
În instalaţiile electrice se folosesc următoarele tipuri de izolaţie de lucru,
suplimentară, dublă şi perfecţionată. Izolaţia de lucru (învelişuri din mase plastice,
cauciuc, ţesuturi impregnate etc.) este destinată pentru funcţionarea normală a instalaţiei
electrice şi protecţia angajaţilor. În scopul evitării electrocutării la defectarea izolaţiei de
lucru, concomitent cu ea se foloseşte şi izolaţia suplimentară, dublă şi perfecţionată.
Izolaţia suplimentară prezintă mânere electroizolante, carcase din material electroizolant,
învelişuri electroizolante adăugătoare etc. Izolţia de lucru plus izolaţia suplimentară
formează izolaţia dublă, care se foloseşte în caz de contact nemijlocit a angajaţilor cu
utilajul electric sau când acesta are o importanţă foarte mare. Izolaţia perfecţionată
prezintă izolaţia de lucru cu parametrii izolaţiei duble. Parametrii, ce caracterizează starea
izolaţiei: rezistenţa electrică şi rigiditatea dielectrică.
 2. Partea experimentală
2.1. Controlul protecţiei prin legare la pământ
Controlul protecţiei prin legare la pământ constă în măsurarea rezistenţei prizei de
pământ. La scurgerea curentului electric la pământ, tensiunea faţă de pământ
U p = I p  Rp , (1)

unde: I
p – intensitatea curentului electric la pământ;
R p – rezistenţa prizei de pământ, 
Dacă micşorăm R p , se micşorează şi tensiunea U p . Limita permisă a tensiunii
faţă de pământ trebuie să fie  42 V. Deci în timpul exploatării rezistenţa prizei de
pământ poate să se majoreze din cauza corodării în punctele de contact, ruperea
conductoarelor de unire etc. De aceea periodic (una – două ori pe an) se măsoară
rezistenţa prizei de pământ cu ajutorul aparatului M416 (fig. 3) cu completarea procesului
verbal.

Ordinea efectuării măsurărilor

1. Uniţi aparatul M 416 cu bornele corespunzătoare de pe stand ( R p , R ,Z )
a
conform schemei fig. 3, pentru întreprinderea №1 (bornele de sus ale standului)
2. Conectaţi tumblorul T1
3. Fixaţi diapazonul de măsurare „x1” sau „x5” după necesitate.
4. Apăsaţi butonul roşu a aparatului M 416 şi simultan învârtiţi reohorda până la
stabilirea acului la mijlocul scării (0). În caz de necesitate schimbaţi diapazonul de
măsurare (preţul diviziunii).
5. Rezultatul se obţine de pe scara mobilă a aparatului, ce coincide cu indicaţia
imobilă „0” şi se înscrie în tab. 1.
6. Deconectaţi tumblorul T1, uniţi M 416 la rândul din mijloc a bornelor
(întreprinderea №2 cu rezistivitatea solului 150 m şi repetaţi măsurările). Rezultatul se
înscrie în tab. 1.
7. Repetaţi măsurările pentru întreprinderea №3 (rândul bornelor de jos) cu
rezistivitatea solului 300 m.

Tabelul 1
Rezistivitatea Rezistenţa prizei de pământ,  Concluzii
solului, m măsurată admisă
1. 40 4
2. 150 6
3. 300 12
Adnotare:
1. Pentru a stabili limita admisă a rezistenţei prizei de pământ la întreprinderea №2 şi
№3 trebuie de considerat, că ele au o putere electrică sumară mai mică decât 100 kVA.
2. Concluzia trebuie să fie aparte pentru fiecare întreprindere.
 2.2. Controlul protecţiei prin legarea la nul
Controlul constă în estimarea declanşării corecte şi imediate a declanşatorului
automat (siguranţei) în caz de apariţie a tensiunuii pe carcasă. Aceasta se va întâmpla
dacă curentul de scurtcircuit monofazic

în caz de declanşator automat I s.c.  K r  I (2)

d
în caz de siguranţă I s.c.  3I (2')
n.f.
unde: I = K  I n . – curentul de deconectare a declanşatorului automat
d d
(se indică nemijlocit pe declanşatorul);
I – curentul nominal a fuzibilului, A;
n.f.
K r – coeficientul de rezervă este egal: K r =1,4; dacă I  100 A
n.d.
K r =1,25, dacă I  100 A
n.d.
I – curentul nominal a declanşatorului
n.d.
Intensitatea curentului de scurt circuit, se găseşte din următoarea relaţie:

Uf
I s.c. = (3)
r0  r f  Z tr

unde: U =220 V, tensiunea de fază;

f
rn – rezistenţa firului nul, ;
r . – rezistenţa firului de fază, ;
f
Z tr =0,1, rezistenţa bobinelor transformatorului de alimentare.
În caz, dacă protecţia nu funcţionează, la apariţia tensiunii pe carcasă valoarea
acestei tensiuni, U0=Up este egală:

U0= I s.c.  ro,

(4)
Cu scopul de a reduce U0, e necesar de a micşora rezistenţa firului nul.

Ordinea măsurărilor
1. Măsuraţi rezistenţa firului de fază, rf cu aparatul M 416 folosind metoda
voltametrului şi ampermetrului. Rezultatul se înscrie în tab. 2.
2. Măsuraţi rezistenţa firului nul cu aparatul M 416.
3. Calculaţi curentul de scurt-circuit, I s.c.
4. Controlaţi funcţionarea declanşatorului automat comparând I s.c. cu K r  I
d
Dacă I s.c.  K r I , atunci practic se poate controla funcţionarea declanşatorului
d
automat, apăsând pe butonul roşu „stop” de pe stand.
5. Măsuraţi tensiunea pe conductorul nul prin cuplarea butonului A şi T2
 Tabelul 2
r , r , Kr  I , A
d
I s.c. , A U0, V Concluzii
f 0
1 2 3 4 5 6

2.3. Controlul izolaţiei părţilor conductoare

Controlul stării izolaţiei se poate efectua prin:
1. Încercările rigidităţii dielectrice a izolaţiei cu tensiuni majorate (până la 3 Un)
2. Măsurarea rezistenţei electrice active a izolaţiei cu ajutorul megaohmmetrelor,
care se efectuează periodic şi se compară cu normativele.
În lucrarea de laborator rezistenţa izolaţiei se măsoară pe sectoare aparte, ce este
corect numai pentru măsurarea izolaţiei motoarelor şi aparatelor electrice. Rezistenţa
izolaţiei sectoarelor aparte a reţelelor electrice nu poate servi ca criteriu de securitate,
deoarece intensitatea curentului electric care trece prin corpul omului la atingerea lui de
instalaţia electrică este determinată de rezistenţa izolaţiei reţelei întregi faţă de pământ.
Totuşi, cu cât rezistenţa izolaţiei este mai mare, cu atât curentul de scurgere prin izolaţie
este mai mic şi pericolul se micşorează posibilitatea defectării şi apariţia scurtcircuitului.
De aceea Regulile de asamblare a instalaţiilor electrice (RAIE) reglementează
rezistenţa izolaţiei cum pentru reţelele cu punctul neutru izolat, aşa şi pentru reţelele cu
punctul neutru legat la pământ U1000 V pentru fiecare fază faţă de pământ şi înte două
faze a fiecărui sector nu mai mică decât 0,5 M.

Ordinea măsurărilor

1. Uniţi cu ajutorul conductoarelor bornele corespunzătoare „M” sau „k” ale

megaohmmetrului M4100/5 cu două borne ale obiectului supus experimentării (motor
electric, cablu)
2. Executând rotaţii cu mânerul aparatului cu viteza circa 60 rot/min, citiţi indicaţiile
acului pe scara respectivă, „M” sau „k”.
3. Schimbând bornele obiectului repetaţi măsurările pentru toate rezistenţele între
faze, faze şi pământ.
4. Valorile obţinute se înscriu în tab. 4.

Tabelul 3
Obiectul supus Rezistenţa izolaţiei Concluzii
experimentării măsurată (M) admisibilă (M)
A-0
B-0
C-0
AB
AC
 BC

Întrebările de control
1. Numiţi măsurile generale de protecţie contra electrocutărilor.
2. Numiţi valorile tensiunilor reduse şi domeniul folosirii lor.
3. Separarea electrică a reţelelor. Destinaţia, modul de separare.
4. Asigurarea inaccesibilităţii conductoarelor neizolate. Modul, domeniul de
folosire.
5. Legarea la pământ. Construcţia, principiul de protecţie.
6. Priza de pământ. Construcţia. Destinaţia. Normativele rezistenţei prizei de
pământ.
7. Legarea la nul. Destinaţia, principiul de protecţie şi executare.
8. Protecţia prin deconectarea automată. Destinaţia, principiul de lucru a schemei
de deconectare.
9. Izolarea părţilor conductoare: tipurile, parametrii, probarea, normativele.

Bibliografie
1. I. Ionescu. Aspect privind protecţia muncii în exploatarea instalaţiilor, utilajelor şi
echipamentelor electrice. –Bucureşti: Matrix – rom., 1997.
2. O. Marian, A. Bajureanu. Electrosecuritatea şi igiena muncii privind câmpurile
electromagnetice. Ciclu de prelegeri. –Chişinău, UTM, 1999.
3. ПУЭ (RAIE), 1986.
4. Р. А. Долин. Основый техники безопасности в електроустановках, -М.
Енергоатомиздат, 1984.