Petre Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni
este disputat.
Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții.
Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau

inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Petre Roman

Petre Roman

Date personale

Născut 22 iulie 1946 (73 de ani)

București

Căsătorit cu Silvia Roman

Cetățenie România

Ocupație politician
inginer
diplomat
profesor[*]

Prim-ministru al României
 În funcție
26 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991

Președinte Ion Iliescu

Precedat de Constantin Dăscălescu

Succedat de Theodor Stolojan

Deputat de Brașov

În funcție
19 decembrie 2012 – 9 februarie 2015

Precedat de Gheorghe Ialomițianu

Senator de București

În funcție
1996 – 2004

Deputat de București

În funcție
1990 – 1996

Partid politic FSN PD FD PNL

Alma mater Universitatea Politehnica din București

Profesie Inginer

Semnătură

Modifică date / text

Petre Roman (n. 22 iulie 1946, București) este un politician român, inginer și profesor
universitar. A fost prim-ministru al României între 1989 și 1991.

Cuprins

 1Biografie
o 1.1Origine, familie
o 1.2Educație, studii
 o 1.3Activitate profesională și titluri academice
o 1.4Activitate științifică înainte de 22 decembrie 1989
 2Activitatea politică
o 2.1Prim-ministru (1989-1991)
o 2.2Reformele guvernelor Petre Roman
 3Activitatea politică
o 3.1Revoluția din 1989
o 3.2Guvernul Petre Roman și PD-FSN
o 3.3USD și cooperarea cu CDR
o 3.4Anii 2000
o 3.5Membru PNL
o 3.6Ministru de externe
 4Trimiterea în judecată în dosarul Minediadei
 5Lucrări principale
o 5.1Rapoarte către organisme internaționale
 6Distincții
 7Controverse
 8Activitate politică
 9Vezi și
 10Note
 11Bibliografie suplimentară
 12Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Origine, familie[modificare | modificare sursă]
Tatăl său a fost Valter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander, originar
din Transilvania și de origine evreiască [1]), un lider comunist, activ în războiul civil din
Spania. Bunicul său pe linie paternă provenea dintr-o familie hasidică stabilită
la Oradea.[2] Mama sa, Hortensia Vallejo[3], activistă comunistă, a fost originară dintr-o
familie catolică spaniolo-bască.[4]
Are un frate, Raúl, și două surori, Mirella și Carmen.[5]
Educație, studii[modificare | modificare sursă]
A urmat studiile medii la Liceul „Dr. Petru Groza”, actualmente liceul de Informatică din
București. În anul 1963 a fost admis la Facultatea de Energetică a Politehnicii din
București, pe care a absolvit-o în 1968 ca șef de promoție la secția Centrale
Hidroelectrice. I-a avut ca profesori și mentori științifici pe academicianul Dumitru
Dumitrescu, profesorul Dorin Pavel și profesorul Alexandru Diacon. Efectuează un
stagiu de practică de inginerie la șantierul hidroenergetic și de navigație „Porțile de
Fier”.
În 1970 reușește la concursul pentru obținerea unei burse de studii de doctorat, în
Franța, la Universitatea "Paul Sabatier" din Toulouse. În 1971 obține masterul "Diplome
d'Etudes Approfondies" și susține, în martie 1974, teza de doctorat la Institutul
Mecanica Fluidelor din Toulouse, cu tema « Aerarea naturală a curgerilor cu suprafață
liberă » și obține titlul de „doctor în științe”.
Devine prin concurs cadru didactic la trei universități din Toulouse (Școala Superioară
de Aeronautică, Școala Superioară de Electronică, Informatică și Hidraulică și
Universitatea “Paul Sabatier”, prin decret al Ministrului Educației din Franța).[necesită citare]
Activitate profesională și titluri academice[modificare | modificare sursă]
Până la Revoluția din Decembrie 1989 Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa
universitară și ca specialist în fizica fluidelor și poluarea mediului. În 1968 devine
asistent la Facultatea de Energetică de la Institutul Politehnic București iar în 1976
obține titlul de șef de lucrări, apoi conferențiar.
În 1985 i se încredințează conducerea Catedrei de Hidraulică și Mașini Hidraulice de la
Facultatea de Energetică. În această calitate se preocupă de înființarea unor noi
laboratoare de cercetare și conduce studii privind fenomenele de amestec din cursurile
de apă a poluanților descărcați din apele industriale pe tot cursul românesc al Dunării,
de la Baziaș la Sfântul Gheorghe. Aceste studii au permis determinarea mai exactă a
calității apelor Dunării și, îndeosebi, a evoluției în timp a acumulării de substanțe
poluante. A condus cercetări și a realizat o instalație pilot pentru transportul hidraulic al
minereului și sterilului cu aplicații în industria minieră. Din 1990 este profesor universitar
iar în aprilie 2000 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din
Chișinău, Republica Moldova[6]. Este membru al Asociației Internaționale de Cercetări
Hidraulice (IAHR).
Activitate științifică înainte de 22 decembrie 1989[modificare | modificare
sursă]
A publicat peste o sută de lucrări științifice (articole, note, memorii, rapoarte și cărți) în
edituri și reviste de specialitate, la congrese și alte manifestări științifice, în țară și
străinătate. Unele dintre acestea își păstrează validitatea științifică cum ar fi cele
privitoare la studiul efectelor descărcării apelor calde de la CNE Cernavoda, modele de
simulare a turbulenței cu aplicații în predicția jeturilor poluante și a auto-curățirii
magistralelor de canalizare urbană, modele de prognoză a undelor de viitură.

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Prim-ministru (1989-1991)[modificare | modificare sursă]
 Dumitru Mazilu, Ion Iliescu și Petre Roman (de la stânga la dreapta), liderii de facto ai CFSN (23 decembrie
1989)

În 27 decembrie 1989 CFSN îl numește Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi,
după alegerile din mai 1990, este desemnat de președintele Ion Iliescu și votat de
Parlament ca Prim Ministru al României, funcție pe care o deține până în octombrie
1991. La 29 iunie 1990, Petre Roman este ales Prim-ministru de către primul Parlament
liber ales al României post-comuniste iar programul de guvernare a fost aprobat fără
niciun vot împotrivă. De menționat că programul a fost elaborat pe baza « Schiței
privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România » elaborată de peste 1200
specialiști din toate domeniile din țara noastră și contribuția a circa 400 de specialiști din
străinătate, în coordonarea acad. prof. Tudorel Postolache.
În cursul mandatului său de după 29 iunie 1990, ca Prim-Ministru, au fost adoptate, din
inițiativa Guvernului, peste 100 de legi incluzând un pachet ce stabilea mecanismele
economiei de piață în România precum și bazele instituțiilor democratice și ale statului
de drept. Între acestea: Legea privind transformarea întreprinderilor de stat în societăți
comerciale, Legea privind concurența neloială, Legea salarizării, Legea fondului funciar
(care a refăcut proprietatea privată pe circa 82% din totalul suprafeței agricole), Legea
privind regimul investițiilor străine, Legea privind societățile agricole și alte forme de
asociație în agricultură, Legea privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor
profesională, Legea privind angajarea salariaților în funcție de competență și au fost
emise hotărâri de guvern privind stimularea activității agenților economici privați,
informatizarea societății românești, liberalizarea prețurilor și a tarifelor. În august 1991 a
fost adoptată Legea nr.58 privind privatizarea întreprinderilor comerciale cu capital de
stat, lege care la momentul respectiv era considerată cea mai performantă pe
ansamblul fostelor țări socialiste.
Guvernele conduse de Petre Roman au adoptat o serie de acte normative cu caracter
social larg între care: vânzarea către populație a locuințelor construite din fondurile
statului (peste 80% din cetățenii chiriași la stat devin proprietari), acordarea de credite
tinerilor căsătoriți pentru construirea de locuințe, măsuri privind restituirea părților
sociale depuse de salariați la unitățile economice de stat, măsuri privind electrificarea
tuturor localităților țării, măsuri de îmbunătățire a activității de ocrotire, instruire și
recuperare a copiilor și tinerilor handicapați și a celor orfani, modernizarea de drumuri și
construirea de autostrăzi, alimentări cu apă și gaze naturale, electrificare. De
asemenea, a promovat Legea creditului agricol (blocată ulterior) ca parte a unui pachet
legislativ destinat agriculturii (Legea fondului funciar-adoptată cu modificări, Legea
privind organizarea întreprinderilor agricole ca societăți comerciale - adoptată în 1991,
Legea cadastrului agricol, Legea Agenției pentru dezvoltarea și amenajarea rurală,
neadoptate de Parlament).
În ianuarie 1990 Petre Roman lansează conceptul de retehnologizare, cu referire la
obiectivele industriale din perioada comunistă, iar referirile sale la acele construcții ce
se dovedeau neviabile productiv, ca “fiare noi cu valoare de fiare vechi”, vor fi preluate
deformat și tendențios de adversarii politici, prin folosirea sintagmei “morman de fiare
vechi”.
Reformele guvernelor Petre Roman[modificare | modificare sursă]
La 18 octombrie 1990 prezintă în Parlament Raportul privind stadiul aplicării reformei
economice și necesitatea accelerării acesteia: “Am atins pragul de la care nu mai avem
alternativă, trebuie să operăm cu reforma, nu doar să afirmăm că este necesară.” În
octombrie 1990 nivelul de trai indică valori dintre cele mai ridicate din acest deceniu, cu
12% mai mult decât în 1989.
Prima decizie mai radicală a cabinetului Roman s-a pus în aplicare la 1 noiembrie 1990,
și viza liberalizarea prețurilor pentru un număr important de bunuri de consum. A doua
etapă a liberalizării prețurilor, cu excepția celor la energie, pâine și lapte, este realizată
la 1 aprilie 1991.
În ciuda criticilor vehemente din zona conservatoare a puterii politice a vremii, pe motive
de “liberalism”, își susține viziunea reformatoare și în “Raportul asupra stadiului reformei
și programul de guvernare pe 1991” prezentat în Parlament la 26 februarie 1991. În
Raport, Petre Roman enumeră clar barierele reformei: centralizare prea mare, corupție
la nivel înalt, mentalități comuniste învechite, accentuând încă o dată necesitatea
accelerării ritmului reformei economice.
În martie 1991 Guvernul Roman reușește să stabilească Acordul stand-by cu FMI, prin
care se puneau bazele unei politici macroeconomice sănătoase pentru România. În
ianuarie 1991, la Consiliul Europei, după o serie de reacții negative în cadrul forumului
european cu privire la mersul democrației în România, face față cu succes tirurilor
încrucișate de întrebări astfel că, la 1 februarie 1991, Biroul Lărgit al Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei ia hotărârea să acorde României statutul de invitat
special.
În plan extern, ca Prim-ministru, Petre Roman s-a manifestat cu claritate pentru
strângerea legăturilor României cu țările din spațiul Euro-Atlantic. În iunie 1990 a
transmis Secretarului general al NATO solicitarea de a stabili relații directe cu România
și de a agrea acreditarea unui ambasador român pe lângă Comandamentul general al
NATO. La 22 octombrie 1990 semnează Acordul comercial și de cooperare economică
dintre România și CEE. La 23 octombrie 1990, la sediul NATO din Bruxelles, exprimă
poziția conform căreia Tratatul de la Varșovia nu mai este o structură oportună. Prin
intervenția sa, este blocată ratificarea Tratatului României cu URSS semnat de
președintele României la Moscova la 5 aprilie 1991, tratat care conținea prevederi
ambigue privind angajamentele de securitate ale României.
Cea mai puternică reacție la reforma economică inițiată de guvernul Roman s-a produs
prin « mineriada » din septembrie 1991. În ciuda înțelegerii dintre sindicatele minerilor și
Guvern, minerii vin la București, cerînd demisia guvernului Roman și a președintelui
Iliescu. Sub presiunile violente ale minerilor, Petre Roman și-a pus la dispoziție
mandatul pentru găsirea unei soluții politice a crizei împreună cu președintele Ion
Iliescu. Adversarii politici ai lui Petre Roman, în special din zona legată de structurile
nostalgic-conservatoare, au declarat imediat faptul împlinit, anunțând demisia
Guvernului.
Consecințele acestei noi “mineriade” au fost extrem de serioase: deschiderea pieței
interbancare, convertibilitatea monedei naționale și unificarea ratei de schimb,
programate de Guvern pentru 27 septembrie 1991, au fost abandonate; colaborările cu
FMI, BERD, Comunitatea Europeană, Consiliul Europei și GATT au fost înghețate.
Concluzia lui Petre Roman după înlăturarea sa de la guvernare prin mineriada din
septembrie 1991 este exprimată în declarația din octombrie 1991: “ Nu mă consider un
învins. Am pus la dispoziția președintelui mandatul meu pentru o soluție politică. Prin
ceea ce fac în continuare, vom încerca să stopăm capacitatea forțelor conservatoare de
a opri sau încetini reforma.” Ulterior avea să afle că, în septembrie 1991, înainte de
mineriadă, încrederea populației în Guvernul Roman era de 57%.
La 1 octombrie 1991 datoria externă contractată de România era de 440 mil.$ iar
deficitul bugetar zero. În perioada oct. 1990- oct. 1991 inflația a fost de 43%, foarte
apropiată de nivelul prognozat de 35% (cea mai mică diferență înregistrată la acest
indicator între prognoză și realitate). Înlăturarea lui Petre Roman de la putere s-a făcut
cu trei zile înainte de realizarea convertibilității leului (1 $ se stabiliza în 1991 la 180-200
lei).

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Revoluția din 1989[modificare | modificare sursă]

Petre Roman vorbind mulțimii în timpul Revoluției din 1989

Petre Roman a participat împreună cu tinerii revoluționari, la baricada din centrul

Bucureștiului în zilele de 21 și 22 decembrie. În 22 decembrie 1989 Petre Roman
pronunță, din balconul sediului Comitetului Central, prima Declarație contra dictaturii
comuniste. Tot pe 22 decembrie a devenit membru al Consiliului Provizoriu al Frontului
Salvării Naționale (CPFSN) constituit pentru coordonarea procesului revoluționar și
instaurarea democrației. Pe 26 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim-
ministru al României, el conducînd Guvernul provizoriu pînă la 28 iunie 1990. La 20 mai
1990 este ales deputat de București pe listele FSN, la primele alegeri libere, iar pe 20
iunie este desemnat prim-ministru și votat de Parlament.
Guvernul Petre Roman și PD-FSN[modificare | modificare sursă]
În august 1991, atitudinea publică față de puciul de la Moscova indică o fermă și clară
opțiune de politică externă pro-occidentală a Guvernului Petre Roman. În martie 1992,
la Convenția Națională a FSN, Petre Roman câștigă în confruntarea politică cu
moțiunea sa “Viitorul Azi!”- un program politic social-democrat european și reformist –
care devine noua platformă politică a FSN. Imediat după Convenție, adepții lui Ion
Iliescu se retrag din FSN și înființează FDSN, care ulterior se va transforma în PDSR. În
mai 1993 FSN se va transforma în PD/FSN și ulterior se va numi Partidul Democrat. La
alegerile din septembrie 1992, Petre Roman este ales deputat de București pe lista
PD(FSN). Pe timpul mandatului 1992-1996 este ales Președintele Comisiei de Apărare,
Ordine Publică și Siguranță Națională a Camerei Deputaților. După preluarea puterii în
1992, PDSR a pornit o campanie violentă împotriva lui Petre Roman și a apropiaților săi
din FSN. În acest context, începe o colaborare punctuală în Parlament cu CDR care
anunță viitoarea coaliție de guvernământ.

Petre Roman & Pascal Thurre (1994)

La 23 octombrie 1994, la Convenția Națională, Petre Roman a obținut un nou mandat

de doi ani în funcția de Președinte al PD (FSN). În septembrie 1995, Petre Roman
anunță că este necesară realizarea unei marii coaliții a opoziției, care să lege cele trei
doctrine- liberală, social-democrată și creștin-democrată și care să funcționeze ca un
cartel electoral ce ar trebui să prezinte în alegeri liste separate doctrinar.
USD și cooperarea cu CDR[modificare | modificare sursă]
În septembrie 1995 Petre Roman împreună cu social-democratul Sergiu Cunescu pun
bazele Uniunii Social-Democrate. La 21 nov. 1995, la prima reuniune a Consiliului
politic al USD Petre Roman afirmă că alianța formată din PSDR și PD, partid ieșit din
Revoluția română, are o bază solidă și se pregătește să obțină mandatul popular care
să conducă țara “pe drumul reformei”. Odată cu formarea USD, Petre Roman deține și
co-președinția acestei alianțe (până la ieșirea din alianță a PSDR, în 1999).
În 1996 Petre Roman candidează pentru prima dată la președinția României (candidat
al USD). În campania electorală promite dublarea alocației pentru copii, ceea ce avea
să se realizeze în cursul anului 1997. La scrutinul din 3 noiembrie 1996 Petre Roman
obține 20,53% din voturi, clasându-se pe poziția a treia între candidații la președinție. În
urma alegerilor din noiembrie 1996, Petre Roman este ales senator din partea USD și
președinte al Senatului. În octombrie 1997, Petre Roman critică ritmul și incoerența
reformei economice în special în ceea ce privesc politicile financiare și de credit,
politicile sectoriale în domeniul economic și măsurile în domeniile educației și ocrotirii
sănătății. În 1998 lansează inițiativa constituirii Fondului Național de Solidaritate, care
va deveni unul din principalele suporturi pentru persoanele aflate în dificultate socială
extremă. La Colegiul Director al PD din 21 noiembrie 1998 lansează dezbaterea privind
bazele acțiunii social-democrate a partidului « Cotitura spre așezarea în matca social-
democrată » și obține sprijinul politic pentru programele sociale ale PD (8 inițiative
legislative ale PD). În februarie 1999 lansează în cadrul Colegiului Director al Partidului
Democrat programul strategic de acțiune politică « O bună guvernare pentru țară- calea
social-democrată », care ulterior va sta la baza Caietului Politic « Viziune politică asupra
strategiei de dezvoltare a României în întâmpinarea secolului XXI ». La 16 august 1999,
la Târgu Mureș, lansează manifestul politic « Declarația pentru Transilvania » iar la 18
ianuarie 2000, la Iași, manifestul politic « Declarația pentru Moldova », prin care se
proiectează strategii și programe concrete de acțiune regională ale Partidului Democrat.
Ca senator obține adoptarea Legii privind dreptul la inițiativă legislativă al cetățenilor,
drept înscris în prevederile Constituției României. La 22 decembrie 1999 este numit
ministru de stat, ministru al afacerilor externe. În februarie 2000, în prezența
Secretarului general al Internaționalei Socialiste, Louis Ayala, este reales Președinte al
Partidului Democrat cu moțiunea “Încredere în fiecare, șanse pentru toți!”. La Colegiul
Director al PD din 2 iulie 2000 prezintă Angajamentul politic al Partidului Democrat în
perspectiva electorală, pe baza rezultatelor obținute de partid la alegerile locale.
În 25 august 2000, la Convenția extraordinară a PD este desemnat candidat al
partidului la alegerile prezidențiale. În noiembrie 2000 Petre Roman candidează pentru
a doua oară la funcția supremă în stat.
Anii 2000[modificare | modificare sursă]
Decembrie 2000 – noiembrie 2004 este senator reprezentând Partidul Democrat. Din
2003 este membru al Clubului de la Madrid. Din februarie 2004 este președintele
partidului Forța Democrată. În septembrie 1996, Petre Roman, alături de Sergiu
Cunescu, participă la Congresul internaționalei Socialiste, la New York, la care Partidul
Democrat și PSDR primesc statutul de membru consultativ. Ulterior, participă și are o
intervenție de argumentație la Congresul Internaționalei Socialiste din 8-10 noiembrie
1999 de la Paris, în urma căreia Partidul Democrat și PSDR dobândesc statutul de
membru cu drepturi depline în I.S.
Activitatea sa în cadrul Internaționalei Socialiste se remarcă în special prin atragerea
interesului partidelor socialiste și social-democrate europene asupra situației din Sud-
Estul Europei, insistând pentru contribuția acestora la procesul de reconstrucție și
dezvoltare democratică a regiunii. Obține organizarea la București, în februarie 1999, a
Reuniunii Comitetului Internaționalei Socialiste pentru Europa Centrală și de Est, în
iunie 1999, Reuniunea Grupului de lucru pentru Balcani a PES cu opoziția democratică
din Serbia, tot la București; este printre inițiatorii organizării în cadrul I.S. a unor reuniuni
pe problema Balcanilor în timpul crizei din Kosovo (aprilie 1999, Roma și mai 1999,
Bruxelles), precum și a reuniunii pe aceeași temă din iulie 1999 de la Viena. În martie
2000 este ales Coordonator al Grupului de lucru pentru Pactul de Stabilitate în Sud-
Estul Europei al Internaționalei Socialiste. În 1993 Petre Roman a fost ales raportor
special al Adunării Parlamentare a Atlanticului de Nord (NATO Assembly). În această
calitate a prezentat 10 Rapoarte adoptate prin votul Parlamentului NATO În perioada
decembrie 1997–iunie 1998 a deținut funcția de Președinte al Adunării Parlamentare a
Cooperării Economice la Marea Neagră. În mai 2001, la sesiunea de primăvară a
Adunării Parlamentare NATO, de la Vilnius, este ales raportor special NATO pentru
Europa de Sud Est până în 2004.
Începand cu septembrie 2008 Petre Roman este Înalt Reprezentant al Guvernului
pentru românii din străinătate.
Membru PNL[modificare | modificare sursă]
În 2008 Petre Roman s-a înscris în Partidul Național Liberal. El a motivat această
înscriere într-un articol intitulat "De ce liberal". Fostul premier a candidat pentru un
mandat de senator de Diaspora pe listele PNL la alegerile parlamentare din 2008.
La alegerile din 2012 a fost ales deputat în Colegiul 8 din județul Brașov. Principalul său
contracandidat a fost Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de finanțe.
In data de 28 martie 2018, Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ca Petre
Roman nu e membru PNL "in acest moment, in urma verificarii facute de Secretariatul
general" si ca "nu există în baza de date PNL." [7]
Ministru de externe[modificare | modificare sursă]
Viziunea lui Petre Roman despre misiunile pe care le are de îndeplinit politica externă a
României este cuprinsă în discursul prezentat în Aula Academiei Române, la 22 iunie
2000: “În centrul interesului național promovat de politica externă se află cetățeanul
român, siguranța, prosperitatea și demnitatea sa.” În decembrie 1999 este numit
ministru de stat, ministrul afacerilor externe. În această calitate a deținut în perioada mai
2000–octombrie 2000 funcția de Președinte în exercițiu al Organizației Cooperării
Economice la Marea Neagră (OCEMN) și este membru în Troika ministerială a OSCE.
La începutul anului 2000 a anunțat prioritățile de politică externă pe care le va urmări,
fixând ca prioritate, pentru prima dată în acest domeniu, articularea activității
diplomatice la problemele ce privesc direct cetățenii României, în primul rând regimul
vizelor. Una din primele măsuri luate a fost constituirea în structura MAE a
Departamentului Afacerilor Europene. După începerea, odată cu decizia summit-ului de
la Helsinki, din decembrie 1999, a negocierilor de aderare a României la Uniunea
Europeană, Petre Roman, și-a exprimat convingerea că țara noastră va fi pregătită
pentru aderare la începutul anului 2007. “Ritmul negocierilor nu este lent nici pentru
România și nici pentru celelalte țări, problema este fixarea sau nu a unei date limită.
Oricum, acest lucru nu ne afectează în cazul în care vom parcurge etapele de aderare
așa cum trebuie”. În tot cursul anului 2000 a făcut repetate demersuri în capitalele
europene pentru obținerea scoaterii României de pe “lista neagră” a țărilor ai căror
cetățeni au nevoie de vize pentru a circula în spațiul Uniunii Europene, în condițiile
îndeplinirii anumitor criterii: « Sîntem gata să preluăm aceste condiții, pe baza unei
examinări continue a modului în care acestea se respectă, astfel încît UE să vegheze
împreună cu noi la realizarea în continuare a ceea ce este necesar pentru ca cetățenii
români să beneficieze de această stare normală ». În octombrie 2000, Comitetul justiție
și afaceri interne al Comisiei Europene decide să propună eliminarea obligativității
vizelor pentru cetățenii români în spațiul UE, începând cu 1 ianuarie 2001. La 22 iunie
2000 a prezentat în Aula Academiei Române conferința « Viziune asupra politicii
externe a României » în care a cuprins principalele proiecte și ținte ale diplomației
române. La 20 sept. 2000 publică în ziarul Frankfurter Allgemaine Zeitung articolul de
politică externă « Proiectul Europei Unite : o viziune din Est » în care exprimă
argumente privind accelerarea integrării României în Uniunea Europeană. Ca ministru
de externe a susținut întărirea relațiilor cu Republica Moldova, parafând în aprilie 2000,
la Chișinău, Tratatul de parteneriat privilegiat, a încurajat și susținut relațiile României
cu reprezentanții opoziției democratice din Serbia în timpul regimului de dictatură, fiind
primul ministru de externe din țările vecine RFI care a vizitat Belgradul după instaurarea
președintelui democratic ales, Kostunica.
Trimiterea în judecată în dosarul
Minediadei[modificare | modificare sursă]
În data de 13 iunie 2017 a fost trimis în judecată alături de Ion Iliescu, Gelu Voican
Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții, pentru infracțiuni contra
umanității.[8] Procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență declarate ca urmare
a pandemiei COVID-19. Următorul termen a fost fixat pentru data de 12 iunie 2020.[9]

Lucrări principale[modificare | modificare sursă]

1. “Democracy promotion - education for the future”, Conferința Internațională a
Centrului Inter-Universitar European, 14-16 iulie 2006, Lido-Veneția, Italia
2. “The West and the Arab World: Clash or Mutual Understanding” – Sesiunea
solemnă a Academiei Regale Spaniole de Științe Economice și Financiare, 16
noiembrie 2006, Barcelona, Spania
3. “Extinderea UE din ianuarie 2007: implicații asupra Occidentului” – Sesiunea
aniversară (30 de ani) a AECOC (Asociația Întreprinderilor de Fabricație și
Distribuție din Spania), 20 aprilie 2007, Barcelona, Spania
4. “The parallel roads of the religious belief and science: search for patterns” –
Inaugural Summit on Peace and Tolerance, 25-26 aprilie 2007, Kiev, Ukraine
5. “Schița strategiei pentru înfăptuirea economiei de piață în România – un plan de
acțiune « avant la lettre »” – Sesiunea Institutului Național de Cercetări
Economice, 9 mai 2007, București
6. “Sur la Stregie de l'Action Consensuelle dans des conditions de Risque Global” –
Academia Romana și Academia Regală Spaniolă de Științe Economice și
Financiare, 8-10 iunie 2007, Păltiniș, Sibiu
Rapoarte către organisme internaționale[modificare | modificare sursă]
1. “Protecting Civilians against Terrorism within the New NATO Military Concept of
Defence” – NATO Assembly Special Report No.50CC03E, 7 aprilie 2003,
Orlando, SUA
2. “Preserving the Civil Liberties and Fighting Terrorism Efficiently: is it Possible?” –
NATO Assembly Special Report No.54CCO4E, 19 aprilie 2004, Bratislava,
Slovacia
3. “On the Strategic Importance of EURASIA” – Report for the Club of Madrid,
Executive Committee, 24 iunie 2006, Madrid, Spania
4. “The Bolivian Mission for conflict resolution” – Report for the Club of Madrid,
Executive Committee, 18 octombrie 2006, Madrid, Spania
5. “Energy Access for All – The Case of Romania” – Report to the Annual
Conference of the Club of Madrid “Energy and Democratic Leadership”, 19-21
octombrie 2006, Madrid, Spania

Distincții[modificare | modificare sursă]

Distins cu Diploma UNESCO pentru mediul înconjurător și cinci decorații de stat
(Franța, Columbia, Ecuador, Uruguay, Argentina, Portugalia și Regatul Danemarcei).

Controverse[modificare | modificare sursă]

În februarie 2015, Camera Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al
lui Petre Roman, în februarie 2015.[10] Potrivit ANI, Roman s-a aflat în stare de
incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deținea simultan funcția de deputat și
calitatea de persoană fizică autorizată – Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată.[10]

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

 26 dec. 1989-28 iun. 1990 Prim ministru în Guvernul Provizoriu Petre Roman
 28 iun. 1990 - 26 sept. 1991 Prim ministru în Guvernul Petre Roman
 1990 - 1992, deputat în Camera Deputaților, FSN, a demisionat pe data de 31 iulie
1990 și a fost înlocuit de deputatul Maria Agata Iliescu.
 1992 - 1996, deputat în Camera Deputaților, PD, Președintele Comisiei pentru
apărare, ordine publică și siguranță națională (din noi. 1992), Președinte al
Comisiei pentru politică externă (până în noi. 1992)

 1996 - 2000, Senat, PD, Senator neafiliat (din feb. 2004)[11]

În legislatura 1996-2000, Petre Roman a inițiat 7 propuneri legislative, dintre care 2 au
fost promulgate legi. În perioada 1996 - Decembrie 1999, Petre Roman a fost
Președintele Senatului. În perioada 22 dec. 1999 - 28 dec. 2000, Petre Roman a fost
Ministru de stat, ministrul afacerilor externe în Guvernul Mugur Isărescu

 2000 - 2004, senator ales pe listele PD. Petre Roman a fost membru în grupurile
parlamentare de prietenie cu Regatul Spaniei și Republica Franceză-Senat. Petre
Roman a fost membru în comisia pentru politică externă și în comisia juridică, de
numiri, disciplină, imunități și validări (din sep. 2001). Petre Roman a inițiat 3
propuneri legislative, dintre care 1 a fost promulgată lege.
 2012 - 2016, Camera Deputaților, ales pe listele PNL. Petre Roman a inițiat 8
propuneri legislative din care 1 a fost promulgată lege. Petre Roman a fost membru
în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Adunarea Națională și
Marele Ducat de Luxemburg. Petre Roman a fost membru în comisia pentru politică
externă (din oct. 2016), în comisia pentru politică externă (feb. 2013 - feb. 2015) -
Vicepreședinte (din mar. 2013) și în comisia pentru afaceri europene (până în feb.
2013).