Echilibrul Financiar Al Firmei

ECHILIBRUL FINANCIAR AL INTREPRINDERI
Titlul lucrării:
ECHILIBRUL FINANCIAR AL
INTREPRINDERII
Pe exemplul SC CRIMAT SRL Botoşani
1
CUPRINS
Cap.1 APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU ŞI DEZECHILIBRU

FINANCIAR……………………………………………………………………………...… 5
1.1. Aprecierea stǎrii de echilibru financiar ……………………………………..……5
1.1.1.Aprecierea stǎrii de echilibru financiar prin metoda staticǎ şi metoda
dinamicǎ..........................................................................................................................7
1.1.2. Modalitǎţi de realizare a echilibrului financiar………………………………...14
1.2 Aprecierea stǎrii de dezechilibru financiar……………………...………………16
1.2.1. Dezechilibru financiar determinat de diminuarea semnificativǎ a fondului de
rulment………………………………………………………………………………..16
1.2.2. Dezechilibru financiar determinat de creşterea în exces a necesarului de fond de
rulment………………………………………………………………………………..18
1.2.3. Metode de restabilire a echilibrului financiar………………………………….19
Cap. 2 INDICATORII ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII……...22
2.1 Modalităţi de apreciere a echilibrului financiar......................................................22
2.2. Fondul de rulment…………………………………………………………….….23
2.2.1.Conţinut şi mod de calcul……………………………………………………….23
2.2.2. Indicatori ai fondului de rulment…...............................……………………….27
2.2.3. Interpretarea fondului de rulment şi indicatorilor aferenţi……………… .…28
2.2.4. Factorii de influenţǎ ai fondului de rulment………………………………..…..30
2.2.5. Efectele modificǎrii factorilor de influenţǎ asupra fondului de rulment…….…31
2.2.6. Nivelul optim al fondului de rulment………………………………………..…31
2.3. Necesarul de fond de rulment……………………………………………….…...33
2.3.1.Conţinut şi mod de calcul…………………………………………………….…33
2.3.2. Indicatori ai nevoii de fond de rulment…................................…………...……35
2.3.3. Interpretarea necesarului de fond de rulment…………………………….…….36
2.3.4. Factorii de influenţǎ ai necesarului de fond de rulment…………………..……37
2.3.5. Efectele modificǎrii factorilor de influenţǎ asupra nevoii de fond de rulment...38
2.3.6. Nivelul optim al fondului de rulment……………………………………..……39
2.4. Trezoreria netǎ……………………………………………………………..…….39
2.4.1.Conţinut şi mod de calcul………………………………………………...……..39
2.4.2. Trezoreria şi funcţiile sale……………………………………………..……….41
2
2.4.3. Obiectivele trezoreriei……………………………………………….…………41

2.4.4. Interpretarea trezoreriei………………………………………………….……..42
2.4.5. Factorii de influenţǎ ai trezoreriei…………………………………….………..43
2.4.6 Efectele modificǎrii factorilor de influenţǎ asupra trezoreriei……………….…43
2.4.7. Nivelul optim al trezoreriei…………………………………………………….44
Cap. 3 ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCŢIONAL ŞI PATRIMONIAL AL
ÎNTREPRINDERII………………………………………………………………………….45
3.1. Echilibrul financiar patrimonial al întreprinderii…………………………….…..45
3.1.1. Echilibrul financiar patrimonial pe baza ratelor de structurǎ………….…….…48
3.1.2. Echilibrul financiar patrimonial pe baza ratelor de finanţare………………..…49
3.1.3. Corelaţia dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de fond de rulment şi
trezoreria netǎ…………………………………………………………………………50
3.2. Echilibrul financiar funcţional……………………………………………..…….52
3.2.1. Echilibrul financiar funcţional pe baza tabloului de finanţare…………...…….53
3.2.2. Corelaţia dintre fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment şi
trezoreria netǎ…………………………………………………………………………57
Cap. 4 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI SC CRIMAT SRL
BOTOŞANI…………………………………………………………………………………..61
4.1. Scurtǎ prezentare a societǎţii………………………………………….………….61
4.2. Analiza indicatorilor de echilibru financiar……………………………..……….66
4.2.1. Analiza fondului de rulment…………………………………………….……..66
4.2.2. Analiza necesarului de fond de rulment……………………………….………71
4.2.3. Analiza trezoreriei……………………………………………………..………75
4.3. Analiza echilibului financiar al firmei SC CRIMAT SRL Botoşani pe baza ratelor
de structurǎ şi de finanţare……………………………………………………………78
4.3.1. Analiza ratelor de structurǎ…………………………………………………….78
4.3.2. Analiza ratelor de finanţare…………………………………………………….80
4.4.Analiza echilibrului financiar al firmei SC CRIMAT SRL Botoşani pe baza
tabloului de finanţare…………………………………………………………...…….81
CONCLUZII…………………………………………………………………..…………….85
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................89
3
CAPITOLUL 1
APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU ŞI

DEZECHILIBRU FINANCIAR
1.1. APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU

FINANCIAR
Într-o manierǎ generalǎ, echilibrul evocǎ ideea de armonie între diferitele elemente ale
unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile.
La nivelul fiecǎrui agent economic existǎ un echilibru financiar propriu, ca parte componentǎ
a echilibrului financiar general. El se sprijinǎ pe relaţii economice specifice economiei de
piaţǎ care prin forme, metode şi tehnici specifice participǎ la formarea şi repartizarea
fondurilor bǎneşti la nivel microeconomic, în scopul realizǎrii proceselor de aprovizionare,
producţie şi desfacere.
Echilibrul financiar al întreprinderii este reprezentat de egalitatea ce trebuie sǎ existe
între resurse (R) şi necesarul de resurse (N), respectiv între venituri şi cheltuieli. Acţionând
pentru realizarea propriului echilibru, întreprinderile contribuie la realizarea şi consolidarea
echilibrului financiar la nivel macroeconomic.
Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii constuie obiectivul oricǎrei analize
financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cǎrora le este destinatǎ. Estimarea echilibrului
financiar la nivelul întreprinderii este dependentǎ de obiectivele persoanelor care comandǎ sau
studiazǎ astfel de analize:
1) din punct de vedere al intereselor acţionarului, se apreciazǎ cǎ echilibrul financiar
este respectat dacǎ rentabilitatea pe care i-o oferǎ un astfel de plasament compenseazǎ riscul
la care se expune. Riscul in cauzǎ depinde de factorii economici care determinǎ rentabilitatea
activelor şi de politica de îndatorare practicatǎ de cǎtre întreprindere. Aceastǎ reprezentare a
echilibrului financiar este legatǎ direct de obiectivul acţionarilor care constǎ în maximizarea
valorii întreprinderii.
Pentru acţionari, simptomele dezechilibrului apar atunci când nu obţin rentabilitatea
fondurilor proprii pe care ei o cer, ţinând cont de riscul economic, riscul financiar şi riscul de
4
faliment la care se expun. Exprimarea acestor simptome este dependentǎ de situaţia

întreprinderii, şi anume:
- dacǎ firma este cotatǎ la bursǎ, scǎderea cursului acţiunilor sale este un indicator
incontestabil şi obiectiv al deteriorǎrii sǎnǎtǎţii financiare a acesteia şi al unui dezechilibru
financiar (analiza trebuie continuatǎ cu studiul evoluţiei pieţei financiare în ansamblu pentru a
distinge evoluţia factorilor specifici întreprinderii de cei ai mediului economic în care aceasta
funcţioneazǎ);
- dacǎ firma nu este cotatǎ la bursǎ, cursul acţiunilor nu mai funcţioneazǎ ca un
indicator. Simptomele dezechilibrului financiar pe termen scurt sunt mai dificil de realizat şi
impun recurgerea la alţi indicatori.
2) din punct de vedere al intereselor managerilor firmei, aprecierea echilibrului
financiar este legatǎ ca şi la alţi acţionari, de obiectivul maximizǎrii valorii întrepriderii la
care se adaugǎ criterii de flexibilitate financiarǎ, de creştere economicǎ, de autonomie
financiarǎ şi de putere.
În aceste condiţii, cauzele dezechilibrului financiar pot consta fie, în lipsǎ de
flexibilitate financiarǎ, fie în dorinţa de control sau de apǎrare a autonomiei financiare ori de
maximizare a ratei de creştere economicǎ. Astfel, pe termen scurt, apare problema dacǎ
menţinerea autonomiei financiare şi a controlului sau obţinerea unei creanţe maxime sunt
compatibile cu atingerea unui nivel satisfǎcǎtor al rentabilitǎţii.
Posibilitatea de informare ale acestei categorii sunt mai bune atât in ceea ce priveşte
cantitatea, cât si calitatea informaţiei. Pe aceastǎ bazǎ managerii pot sǎ sesizeze simptomele
dezechilibrelor, dar şi sǎ identifice originea, cauzele şi factorii de influenţǎ.
3) din punct de vedere al intereselor creditorilor firmei, aprecierea echilibrului
financiar este legatǎ de obiectivul acestora de a obţine rambursarea creanţelor lor şi de a primi
remuneraţia convenitǎ anterior. Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin
situaţia firmei, prin prisma riscului de faliment, având ca punct culminant încetarea plǎţilor.
O creştere a riscului de faliment determinǎ creditorii fie sǎ cearǎ rate mai ridicate ale
dobânzii, fie sǎ reconsidere creditul acordat. Apariţia unei asemenea situaţii în viaţa financiarǎ
a întreprinderii reprezintǎ un semnal incontestabil al apariţiei dezechilibrelor financiare.
Pentru creditori este mai uşor şi mai puţin costisitor sǎ se bazeze pe o analizǎ a patrimoniului
întreprinderii debitoare şi pe constituirea de garanţii.
5
1.1.1. APRECIEREA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL

ÎNTREPRINDERII PRIN METODA STATICĂ ŞI METODA
DINANAMICĂ
Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii se poate efectua prin douǎ modalitǎţi

de analizǎ: analiza staticǎ şi analiza dinamicǎ.
A. ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR
Analiza staticǎ a echilibrului financiar se poate efectua în funcţie de cele douǎ

concepţii de elaborare a bilanţului: patrimonialǎ şi funcţionalǎ. În viziune patrimonialǎ
intereseazǎ patrimoniul net al acţionarilor şi activul economic în ansambu, ca o garanţie
pentru creditori. În concepţia funcţionalǎ, bilanţul este privit ca ansamblul alocǎrilor de
fonduri şi al surselor de procurare pe diferite cicluri financiare, pentru a înţelege funcţionarea
întreprinderii.
Analiza staticǎ furnizeazǎ rǎspunsuri cu privire la urmatoarele probleme esenţiale în
aprecierea condiţiilor echilibrului financiar:
-structura patrimoniului şi evoluţia sa în timp;
-corelaţia dintre lichiditaţile cumulate ale firmei şi scadenţele pe care ea le poate
anticipa la o anumitǎ datǎ;
-gradul de compatibilitate al structurii resurselor colectate de întreprindere cu
utilizǎrile pe care ea le finanţeazǎ.
Analiza staticǎ patrimonialǎ a echilibrului financiar are ca instrumente fondul de
rulment, solvabilitatea şi lichiditatea.
Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilǎ dacǎ asigurǎ echilibrul
maselor bilanţiere de aceeaşi duratǎ, respectând urmǎtoarele reguli financiare:
Activ imobilizat (AI) < Capital permanent (CP)
Activ circulant (AC) > Datorii de exploatare (Dexpl)
Respectarea acestor reguli este asiguratǎ prin fondul de rulment, reprezentând partea
din resursele financiare permanente care asigurǎ finanţarea activelor circulante reînnoibile
permanent.
Solvabilitatea exprimǎ posibilitatea unui debitor de a dispune de suficiente bunuri în
patrimoniul sǎu pentru a fi în mǎsurǎ sǎ-şi onoreze obligaţiile scadente. Acest concept are o
sferǎ de cuprindere mai largǎ exprimând situaţia în care se aflǎ un debitor ale cǎrui mijloace
6
acoperǎ sau nu obligaţiile pe care le are de achitat la un moment dat. Obligaţiile pe termen
lung rezultǎ din angajamentele anterioare contractuale, operaţii curente şi prelevǎri având
caracter obligatoriu.
Gradul de solvabilitate se poate aprecia prin raportarea fondurilor proprii la datoriile
scadente. În limbajul curent se afirmǎ cǎ un agent economic este solvabil atunci când are
capacitatea de a-şi onora toate plǎţile devenite scadente.
Lichiditatea exprimǎ capacitatea unor active de a se transforma în bani într-o anumitǎ
perioadǎ de timp. Gradul de lichiditate se exprimǎ ca un raport între activele întreprinderii şi
datoriile pe termen scurt. În bilanţul contabil, activele sunt aşezate în ordinea creşterii
gradului de lichiditate, adicǎ se prezintǎ mai intâi activele fixe şi apoi cele circulante. În
aceastǎ situaţie, posturile din partea de jos a activului bilanţului contabil au gradul de
lichiditate cel mai mare, iar posturile din partea de sus a activului au gradul de lichiditate cel
mai redus.
Ratele lichiditǎţii cunosc urmǎtoarele forme:
- rata lichiditǎţii generale;
- rata lichiditǎţii reduse;
- rata lichiditǎţii imediate.
Ratele lichiditǎţii evidenţiazǎ condiţiile echilibrului financiar pe termen scurt.
În privinţa ratelor de lichiditate se pot desprinde urmǎtoarele observaţii:
● în legǎturǎ cu informaţia contabilǎ, trebuie avutǎ în vedere incidenţa dividendelor
(dacǎ se lucreazǎ pe un bilanţ inaintea distribuirii rezultatelor) şi a metodelor de evaluare
contabilǎ, în special la nivelul stocurilor;
● semnificaţia lor este redusǎ în cazul întreprinderilor care permanent nu realizeazǎ
acoperirea activelor circulante prin datorii pe termen scurt;
● ratele pot furniza informaţii eronate cu privire la lichiditate, deoarece termenul
efectiv de rambursare nu este luat în calcul corespunzǎtor. Astfel, douǎ întreprinderi sunt într-
o situaţie diferitǎ chiar dacǎ prezintǎ acelaşi activ circulant şi pasiv exigibil pe termen scurt,
însǎ datoriile lor pe termen scurt sunt exigibile pe perioade diferite, de la câteva sǎptǎmâni la
câteva luni, de exemplu.
● aceste rate exprimǎ cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active,
fǎrǎ a analiza calitatea lichiditǎţii acestora. De aceea, ele trebuie interpretate cu prudenţǎ.
Comparaţia cu întreprinderi similare din sector şi/sau comparaţia cu rezultate anterioare ale
acestor rate conduc la concluzii mult mai fiabile.
7
Ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate contribuie atât la analiza echilibrului

financiar într-o manierǎ staticǎ, cât şi la cunoaşterea bonitǎrii unei întreprinderi. În studiile de
specialitate bonitarea este privitǎ sub douǎ forme: bonitate financiarǎ şi bonitate comercialǎ.
Bonitatea financiarǎ reflectǎ starea de încredere pe care o inspirǎ o persoanǎ fizicǎ sau
juridicǎ, cu care se încheie o anumitǎ operaţie economico-financiarǎ, in special pe bazǎ de
credit. Bonitatea comercialǎ pune în evidenţǎ capacitatea unei persoane fizice sau juridice de
a-şi onora obligaţiile pe care urmeazǎ sǎ şi le asume prin semnarea unui contract (spre
exemplu livrarea la timp a anumitor materii prime sau produse finite, în cantitatea, calitatea şi
termenele prevǎzute în contract).
Bonitatea financiarǎ are o sferǎ mai largǎ de cuprindere şi principalele laturi care o
caracterizeazǎ sunt solvabilitatea, lichiditatea şi capacitatea de platǎ.
Capacitatea de platǎ reflectǎ potenţialul unitǎţii de a face faţǎ in orice moment
obligaţiilor bǎneşti cu şi fǎrǎ numerar, respectiv corelaţia între fluxurile de încasǎri şi fluxurile
de plǎţi. Capacitatea de platǎ depinde de calitatea activitǎţii economice desfǎşurate de
întreprindere, de optimizarea circuitului fluxurilor reale cu cele financiare şi de modul cum
întreprinderea îşi gestioneazǎ fondurile patrimoniale. Totodatǎ, capacitatea de platǎ nu
reprezinta doar o simplǎ reflectare a activitǎţii desfǎşurate de întreprindere. Ea poate constitui
o cauzǎ pentru realizarea sau nerealizarea obiective economice, atât in interiorul
întreprinderii, cât şi în afara acesteia.
Echilibrul între fluxurile de încasǎri şi fluxurile de plǎţi este dependent, la nivelul
fiecǎrui agent economic, de factori interni şi de factori externi. Dintre factorii interni se pot
menţiona:
- volumul, structura şi calitatea producţiei;
- durata ciclului de fabricaţie;
- tehnologia folositǎ în procesul de producţie;
- nivelul costurilor şi al consumurilor specifice de materiale, combustibil şi energie;
- managementul producţiei şi al resurselor umane.
Dintre factorii externi se pot aminti:
- modul de organizare al sistemului de decontǎri în economie;
- situaţia financiarǎ a clienţilor întreprinderii;
- organizarea activitǎţii de transport.
Coeficientul general al capacitǎţii de platǎ (Cp) se exprimǎ utilizând relaţia:
Cp = , unde:
8
= suma mijloacelor bǎneşti lichide şi a celor în curs de a deveni lichide
(disponibilitǎţi bǎneşti);
= totalul obligaţiilor pe termen scurt scadente (plǎţi).
O valoare supraunitarǎ a acestui indicator (Cp > 1) semnificǎ faptul cǎ întreprinderea

are suficiente disponibiltǎţi bǎneşti şi mijloace în curs de a deveni lichide pentru a-şi achita
obligaţiile scadente. O valoare subunitarǎ a acestui indicator reflectǎ o situaţie financiarǎ
dificilǎ a întreprinderii, precum şi lipsa disponibilitǎţilor bǎneşti. Din aceastǎ cauzǎ nu poate
efectua plǎţile scadente, fiind nevoitǎ sǎ se îndatoreze pentru a-şi reface capacitatea de platǎ.
Prin urmare, conţinutul complex al capacitaţii de platǎ impune analiza şi cunoaşterea
elementelor care influenţeazǎ mǎrimea acesteia, şi anume:
 studierea posibilitǎţilor de transformare a elementelor de activ în disponibilitǎţi
bǎneşti sau stabilirea volulului mijloacelor baneşti lichide existente la un
moment dat;
 determinarea obligaţiilor exigibile ale întreprinderii şi stabilirea raportului
dintre disponibilitǎţile bǎneşti în curs de devenire şi obligaţiile (plǎţile)
scadente.
Activele întreprinderii pot fi grupate în funcţie de gradul lor de lichiditate astfel:
● mijloace (active) lichide de gradul I (DI), cuprinzând disponibilitǎţile bǎneşti si
plasamentele;
● mijloace (active) lichide de gradul II (DII), cuprinzând disponibilitaţile bǎneşti,
plasamentele (DI) şi creanţele certe exigibile;
● mijloace (active) lichide de gradul II (DII), cuprinzând disponibilitaţile bǎneşti,
plasamentele, creanţele certe exigibile, precum şi produsele finite, semifabricatele
destinate vânzǎrii şi valorificarea unor active fixe.
Corespunzǎtor acestei grupǎri, se calculeazǎ coeficientul capacitǎţii de platǎ al
întreprinderii, astfel:
9
Primii doi indicatori şi ) sunt parţiali, valoarea lor fiind subunitarǎ, iar cel de-
al treilea ( ) reflectǎ întreaga capacitate de platǎ a întreprinderii pe o anumitǎ perioadǎ şi
poate avea atât valori supraunitare, cat şi subunitare.

Analiza staticǎ funcţionalǎ a echilibrului financiar utilizeazǎ ca instrumente
operaţionale nevoia de fond de rulment (NFR) şi trezoreria netǎ (TN).
Pragurile cele mai utilizate în normele bancare sunt urmǎtoarele:
● creditele de trezorerie nu trebuie sǎ fie mai mari decât jumatate din nevoia de fond
de rulment (de exploatare);
● fondul de rulment (funcţional) trebuie sǎ fie mai mare decât jumǎtate din nevoia de
fond de rulment (de exploatare).
Aceste norme sunt însǎ orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului
financiar depinde de viabilitatea nevoii de fond de rulment şi de mǎrimea riscului de faliment
pe care creditorii sunt dispuşi sǎ-l suporte.
B.ANALIZA DINAMICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR
Analiza dinamicǎ permite diagnosticarea şi explicarea dezechilibrului financiar pus în

evidenţǎ prin analiza staticǎ. Chiar dacǎ analiza staticǎ permite evaluarea dezechilibrului
financiar la un moment dat, ea nu explicǎ evoluţia acestuia. În schimb, analiza dinamicǎ
evidenţiazǎ evoluţia dezechilibrului financiar, însǎ nu indicǎ amploarea acestuia. Aşadar, cele
douǎ tipuri de analize sunt complementare şi trebuie efectuate în acelaşi timp.
Analiza dinamicǎ porneşte de la fluxurile de fonduri şi este determinatǎ de
operaţiunile de exploatare şi de operaţiunile de capital (de investiţii şi finanţare). Ea asigurǎ
legǎtura dintre studiul echilibrului financiar cu cel al performanţelor firmei.
Instrumentele operaţionale ale acestei analize sunt: excedentul de trezorerie al
exploatǎrii (ETE), capacitatea de autofinanţare (CAF), autofinanţarea (A) şi cash-flow-ul
(CF).
Pentru a evidenţia scopurile analizei dinamice, se pot reaminti principalele relaţii
sintetice ale indicatorilor anterior menţionaţi:
ETE = EBE – ANFR
CAF = EBE – Cheltuieli financiare – Impozit pe profit
A = CAF – Dividende prelevate
A = Amortizare + Profit net
10
În condiţiile creşterii „zero” şi absenţei investiţiilor de menţinere, cash-flow-ul este

egal cu capacitatea de autofinanţare.
În timp ce ETE exprimǎ cash-flow-ul degajat din activitatea de exploatare, CAF
exprimǎ cash-flow-ul potenţial al activitǎţii de gestiune.
Pornind de la aceşti indicatori, analiza dinamicǎ a echilibrului financiar apeleazǎ la
urmǎtoarele rate de rambursare a datoriilor de autonomie financiarǎ:
1. Rata capacitǎţii de rambursare (Datorii/CAF) care, pe termen lung şi în regim
permanent ar trebui sǎ fie mai micǎ de 3-4 ani. O ratǎ mai mare de 6 ani este un semnal al
lipsei de solvabilitate.
2. Rata capacitǎţii de platǎ a dobânzii (TIE- Time Interested Earned)
TIE =
TIE trebuie sǎ fie superioarǎ unei referinţe istorice sau sectoriale înregistratǎ la firmele
sǎnǎtoase.
3. Rata autonomiei financiare (CAF/Rambursarea datoriilor financiare stabile) care
trebuie sǎ fie > 2. Dacǎ rata este mai micǎ de 1, riscul incapacitǎţii de platǎ este iminent.
4. Excedentul de trezorerie al exploatǎrii (ETE) poate exprima el însuşi capacitatea de
rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analiştii preconizeazǎ un nivel al ETE de cel puţin
egal cu cheltuielile financiare. Indicatorii rezultaţi prin analiza echilibrului financiar
reprezintǎ totodatǎ elemente de clasificare (rating) a clienţilor bǎncii.
Bǎncile comerciale din România utilizeazǎ metodologii de clasificare consacrate pe plan
internaţional, pe care le considerǎ cel mai bine adaptate clientelei lor. O analizǎ al dosarului
de credit al unui client bancar cuprinde douǎ componente ale investigaţiei: analiza
managerialǎ şi analiza performanţelor economico - financiare.
Analiza managerialǎ priveşte motivarea personalului, înclinaţia spre inovare şi
creativitate, calitatea gestiunii financiare, a gestiunii producţiei şi comercializǎrii produselor şi
serviciilor, integritatea procesionalǎ şi flexibilitatea. Analiza managerialǎ are în vedere cinci
criterii, care se puncteazǎ de la 0-1 punct:
● calitatea organizǎrii;
● sectorul de activitate;
● poziţia unitǎţii în ramurǎ;
● calitatea conducerii;
● perspectiva firmei.
11
Analiza performanţelor economico - financiare are în vedere urmǎtorii indicatori, care

se puncteazǎ gradual cu valori pornind de la un nivel minim cǎtre un nivel maxim, astfel:
1. Lichiditatea calculatǎ ca raport între activele circulante şi datorii de exploatare,
apreciatǎ cu 0 puncte pentru o valoare sub 80% şi cu 4 puncte pentru o valoare peste 161%;
2. Solvabilitatea calculatǎ ca raport între capitalul propriu şi activ, notatǎ cu 0 puncte
pentru o valoare sub 30% şi cu 6 puncte pentru o valoare peste 71%;
3. Rentabilitatea calculatǎ ca raport între profitul net şi capitalul propriu, notatǎ cu 0
puncte pentru o valoare sub 0 şi cu 6 puncte pentru o valoare peste 41%;
4. Rotaţia activelor calculatǎ ca raport între cifra de afaceri şi activele circulante, notatǎ
cu 1 punt pentru o valoare sub 5 rotaţii şi cu 4 puncte pentru o valoare peste 10 rotaţii;
5. Acoperirea dobânzilor calculatǎ ca raport între EBIT şi dobânzi, apreciatǎ cu 0
puncte pentru o valoare subunitarǎ şi 4 puncte pentru o valoare mai mare de 3;
6. Existenţa garanţiilor apreciatǎ cu un punct în cazul în care întreprinderea îşi vinde
creanţele şi cu 4 puncte, atunci când întreprinderea are depozite în lei/valutǎ gajate;
7. Dependenţa de pieţe, notatǎ cu 1 punct când peste 50% din volumul desfacerilor este
pe piaţa internǎ şi cu maxim 4 puncte, când peste 50% din volumul desfacerilor este pe piaţa
externǎ.
La nivelul fiecǎrui agent economic existǎ pe lânga preocuparea de analizǎ a echilibrului
financiar şi cea de de previziune a acestuia. Principalul instrument de previziune a echilibrului
financiar este bugetul întreprinderii.
La nivelul întreprinderii, procesul bugetar are avantajul de a coordona eforutrile tuturor
compartimentelor funcţionale cǎtre un scop precis: rentabilitate, lichiditate, diminuarea
riscului. Elaborarea bugetului favorizeazǎ implementarea unui sistem eficace de control, prin
compararea realizǎrilor cu previziunile şi luarea unor mǎsuri de corectare.
Bugetul întreprinderii cuprinde urmǎtoarele secţiuni:
1. bugetul activitǎţii generale;
2. bugetul activitǎţii de producţie;
3. bugetul de trezorerie;
4. bugetul activitǎţii de încasǎri;
5. bugetul activitǎţii de investiţii;
6. împrumuturi garantate de stat;
7. rezerve;
8. repartizarea rezultatului net;
9. principalii indicatori economico-financiari.
12
În elaborarea şi execuţia bugetului întreprinderii este necesarǎ respectarea urmǎtoarelor

principii:
a) principiul totalitǎţii care impune acoperirea, pe cât posibil a tuturor activitǎţilor
întreprinderii, într-o coordonare care sǎ asigure echilibrul între diferitele servicii
funcţionale şi operaţionale;
b) principiul suprapunerii sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din
întreprindere. Un buget este întotdeauna sub autoritatea unui responsabil de
activitate. De exemplu inginerul şef este responsabilul bugetului de producţie,
directorul comercial este responsabilul bugetului vânzǎrilor, etc;
c) principiul menţinerii solidaritǎţii între departamente şi al concordanţei cu politica
generalǎ a întreprinderii, prin îndepǎrtarea tendinţei de supraevaluare a importanţei
unor compartimente în detrimentul altora şi prin contribuţia la realizarea cât mai
eficace a obiectivelor strategice a întreprinderii;
d) principiul supleţei într-un cadru economico-social din ce în ce mai încǎrcat de
constrângeri. Un buget trebuie sǎ permitǎ adaptarea la modificǎrile mediului, la
noile informaţii privind evoluţia variabilelor economice externe;
e) principiul cuplǎrii cu politica de personal pentru a determina o motivaţie şi o
adeziune a personalului, în conformitate cu strategia urmǎritǎ. Acestea sunt
realizabile prin practicarea unui sistem de recompense cât mai obiectiv posibil, cât şi
printr-un climat informal şi cultural intern, compatibil cu menţinerea şi consolidarea
prestigiului firmei.
1.1.2. MODALITĂŢI DE REALIZARE A ECHILIBRULUI

FINANCIAR
În cadrul întreprinderii se poate recurge la urmǎtoarele modalitǎţi de realizare a

echilibrului financiar:
1. Nevoile de fond de rulment sunt finanţate în întregime din resursele stabile (FR
pozitiv) sau parţial din resurse stabile şi resurse ciclice, a cǎror valoare totalǎ permite
degajarea unei trezorerii pozitive. Acest echilibru trebuie sǎ fie structural pentru a putea fi
considerat sǎnǎtos, altfel spus, el trebuie sǎ se menţinǎ pe mai mulţi ani.
2. Resursele stabile şi ciclice finanţeazǎ parţial nevoile de fond de rulment, diferenţa
fiind acoperitǎ din credite de trezorerie. Dar, nevoia de fond de rulment constituie o nevoie
13
permanentǎ care este finanţatǎ în acest caz, din resursele de trezorerie prezente, resurse care
vor cǎpǎta un caracter stabil, structural, dacǎ întreprinderea nu reuşeşte sǎ-şi reconstituie
fondul de rulment (FR) şi/sau sǎ-şi limiteze nevoia de fond de rulment (NFR). Situaţia nu
devine riscantǎ decât atunci când proporţia împrumuturilor bancare atinge niveluri
inacceptabile (30%). Aceastǎ situaţie poate fi viabilǎ dacǎ întreprinderea continuǎ sǎ
beneficieze de resurse de trezorerie de la partenerii sǎi financiari.
3. Creditele bancare curente, dar şi resursele în fondul de rulment, finanţeazǎ o parte
din activele fixe, nevoile din fondul de rulment şi disponibilitǎţile. Este vorba aici de o situaţie
cu mari riscuri financiare, datoritǎ dependenţei totale a întreprinderii faţǎ de bǎnci. Situaţia
finanţǎrii integrale a nevoilor de fond de rulment din credite de trezorerie este criticǎ, dacǎ nu
are caracter ocazional, şi impune reconstituirea structurii financiare (restructurarea fondului
de rulment, diminuarea pe cât posibil a nevoii de fond de rulment).
4. Resursele induse de ciclul exploatǎrii se adaugǎ surplusului de resurse permanente
(FR pozitiv) pentru a finanţa nevoile ciclice şi a degaja un important excedent de lichiditǎţi.
Acest tip de echilibru se înregistreazǎ foarte rar la o întreprindere industrialǎ, echilibru în care
ea degajǎ resurse de fond de rulment (RFR). Totuşi, se poate întâmpla ca o întreprindere
industrialǎ sǎ degaje resurse de fond de rulment în afara exploatǎrii (RFRE) net superioare
necesarurilor de fond de rulment, ceea ce poate explica originea RFR-urilor. O firmǎ de
distribuţie degajǎ structural RFRE importante, deoarece ea dispune de necesaruri scǎzute şi
resurse importante. Plasarea disponibilului se poate face în valori imobiliare de plasament, în
titluri imobilizate, etc.
5. Resursele permanente nu sunt suficiente pentru a finanţa totalitatea imobilizǎrilor,
acestea din urmǎ fiind finanţate prin resurse de fond de rulment degajate de întreprindere şi de
credite bancare curente. O întreprindere industrialǎ deţine o autonomie totalǎ deoarece acum
depinde în finanţarea imobilizǎrilor sale nu numai de clienţi şi de furnizor, dar şi de bǎnci. Un
asemenea echilibru poate fi considerat drept precar datoritǎ riscurilor financiare foarte mari pe
care le prezintǎ. Mai multe situaţii pun întreprinderea într-o situaţie delicatǎ: instabilitatea
resurselor fondului de rulment care nu asigurǎ cu certitudine finanţarea activelor fixe,
pierderea încrederii de cǎtre banci, care pot în orice moment sǎ înceteze acordarea de credite
bancare, cât şi pierderea controlului întreprinderii datoritǎ dependenţei sale crescute faţǎ de
terţi şi faţǎ de sistemul bancar.
Realizarea echilibrului financiar ridicǎ problema alegerii strategiei de finanţare a
nevoii de fond de rulment: finanţarea integralǎ cu fonduri permanente (care presupun o lipsǎ
de flexibilitate), sau parţialǎ şi în completare cu resurse de scurtǎ duratǎ. Se poate afirma cǎ
14
existǎ o parte stabilǎ (structuralǎ) a nevoii de fond de rulment care trebuie, în principiu, sǎ fie
finanţatǎ din fondurile permanente şi o parte aleatoare (conjuncturalǎ) care poate fi finanţatǎ
de capitalurile provizorii (credite bancare curente). Strategia optimǎ de finanţare va fi cea care
asigurǎ cel mai scǎzut cost al procurǎrii capitalurilor.
1.2. APRECIEREA STĂRII DE DEZECHILIBRU

FINANCIAR
Starea de dezechilibru financiar a unei întreprinderi este determinatǎ de regulǎ de o

serie de modificǎri semnificative în rândul indicatorilor de echilibru financiar, cauza acestui
dezechilibru fiind de regulǎ fie diminuarea semnificativǎ a fondului de rulment, fie creşterea
în exces a necesarului de fond de rulment.
1.2.1.DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE

DIMINUAREA SEMNIFICATIVĂ A FONDULUI DE RULMENT
Practica economicǎ a demonstrat faptul cǎ o firmǎ care înregistreazǎ profit poate

întâlni o stare de dezechilibru generatǎ de urmǎtoarea situaţie: necesarul de fond de rulment
este mai mare decât fondul de rulment (NFR > FR).
Valoarea fondului de rulment nu este o dimensiune intangibilǎ şi legatǎ doar de cifra
de afaceri, ci o rezultantǎ a unui anumit numǎr de parametri şi a deciziilor de politicǎ
economicǎ şi financiarǎ promovate de conducerea întreprinderii. Astfel, in bunǎ mǎsurǎ, aşa
cum rezultǎ şi din cele prezentate anterior, fondul de rulment depinde de creditul acordat
clienţilor (care la rândul sǎu este în funcţie de cifra de afaceri, condiţiile de platǎ impuse
clientului, riscului existenţei unor clienţi rǎu platnici sau mai puţin solvabili, etc), creditul
acordat de furnizori şi volumul stocurilor. Dacǎ aceşti parametri se modificǎ, valoarea
fondului de rulment poate suferi fluctuaţii. Pentru ajustarea fondului de rulment dezechilibrat,
întreprinderea trebuie sǎ procedeze la aplicarea unui numǎr mare de acţiuni.
În atenţia întreprinderii trebuie deci sǎ stea în special, dezechilibrul dintre fondul de
rulment real (mai mic) şi fondul de rulment necesar sau de dorit (mai mare). Restabilirea
echilibrului între aceste douǎ fonduri se poate realiza prin majorarea fondului de rulment real
pânǎ la nivelul celui de dorit şi prin diminuarea acestuia din urmǎ pânǎ la nivelul fondului de
rulment real.
15
Plecând de la relaţiile de calcul ale fondului de rulment putem lesne delimita cauzele
care au generat scǎderea acestuia. Cunoscând aceste cauze, se poate interveni în direcţia
restabilirii echilibrului financiar al unei întreprinderi.
Când determinǎm fondul de rulment ca diferenţǎ între capitalurile permanente şi
activele imobilizate (FR = CP – Ai), atunci putem spune cǎ diminuarea are urmǎtoarele
cauze:
a) Scǎderea capitalului permanent
 Capitalul social este diminuat din urmǎtoarele cauze:
-reducerea capitalului social ca urmare a amortizǎrii pierderilor;
-reducerea capitalului prin rambursarea aportului asociaţilor (acest lucru apare însǎ
foarte rar în practica economicǎ).
 Distribuirea rezervelor este un factor de dezechilibru, toate distribuirile de
rezerve pe mai mult de 5 ani antrenând mişcarea valorilor mobiliare, lucru care conduce la
agravarea situaţiei existente. Distribuirea rezervelor reglementate este posibilǎ în cazul
rezervelor speciale, create pe termen lung din profit, cu condiţia de a le reporta în rezultatul
exerciţiului în curs la data distribuţiei prin reducerea impozitului pe profit.
 Repartizarea dividendelor conduce de asemenea la diminuarea capitalurilor
proprii, având în vedere faptul cǎ sumele care reprezintǎ rezultatul reportat sunt externalizate
cǎtre asociaţi, nefiind integrate capitalurilor proprii.
 Rambursarea de împrumuturi. Din diverse raţiuni, întreprinderea poate sǎ
ramburseze anticipat împrumuturile, antrenând astfel efectul de bumerang, efect ce contribuie
la dezechilibrul financiar al întreprinderii.
b) Creşterea imobilizǎrilor
Evoluţia pieţei determinǎ întreprinderea sǎ achiziţioneze noi imobilizǎri,
concretizate în investiţii productive şi neproductive, deoarece suprainvestirea stǎ la baza a
numeroase falimente.
Prin investiţii înţelegem achiziţionarea de utilaje, instalaţii şi echipamente necesare
desfǎşurǎrii activitǎţii unei întreprinderi. În acest sens se are în vedere urmǎtoarele douǎ
situaţii:
 Cumpǎrarea unor utilaje, instalaţii şi echipamente pentru înlocuirea celor deja
existente. În aceastǎ primǎ ipostazǎ, nivelul de activitate se poate modifica în cazul în care
echipamentul nou achiziţionat are un nivel foarte ridicat de performanţǎ. În cazul în care însǎ
nivelul de activitate nu se modificǎ, deci producţia nu creşte, atunci cifra de afaceri va fi
invariatǎ, la fel şi necesarul de fond de rulment.
16
 Cumpǎrarea unor utilaje, instalaţii şi echipamente suplimentare. Întreprinderea

îşi va mǎri capacitatea de producţie şi cifra de afaceri, implicit fondul de rulment. În urma
creşterii acestor indicatori, profitul întreprinderii va creşte, antrenând în mod firesc o marjǎ
brutǎ de autofinanţare mai ridicatǎ. Întreprinderea va trebui sǎ facǎ faţǎ unei creşteri a
necesarului de fond de rulment, dar va beneficia în schimb de o capacitate mai mare de
autofinanţare.
Evitarea suprainvestiţiei este una din raţiunile de a fi a unui plan de finanţare.
Totodatǎ, şi suprainvestirea financiarǎ prin cumpǎrare de tiluri de participare poate în cazul în
care este excesivǎ sǎ declanşeze dezechilibre în cadrul întreprinderii.
1.2.2. DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE CREŞTEREA

ÎN EXCES A NECESARULUI DE FOND DE RULMENT
Pornind de la ipoteza cǎ fondul de rulment nu variazǎ, putem aprecia cǎ o creştere

în exces a necesarului de fond de rulment poate influenţa echilibrul financiar. Ciclul de
exploatare declanşeazǎ nevoi de finanţare de natura stocurilor deţinute şi creanţe neplǎtite, iar
în contrapartidǎ, aceste nevoi sunt parţial satisfǎcute prin datorii de exploatare.
Luând în considerare relaţia de calcul a nevoii de fond de rulment ( NFR = Nevoi
ciclice - Resurse ciclice), nevoia de fond de rulment va creşte fie prin creşterea nevoii de
finanţare a ciclului de exploatare, fie prin diminuarea surselor de finanţare a ciclului de
exploatare.
a) Creşterea nevoilor de finanţare a ciclului de exploatare
 Stocurile. Urmǎtoarele activitǎţi pot contribui la creşterea stocurilor, cu
implicaţii directe asupra creşterii nevoii de finanţare.
- creşterea valorii stocurilor- este cazul acelor produse care stau în stoc mai multe
luni. Acest lucru poate crea dezechilibru financiar.
- creşterea volumului stocurilor- acest aspect creazǎ oportunitatea de câştig.
 Ciclu clienţi – vânzǎri. În cadrul acestui ciclu se pot distinge elemente cu
implicaţii directe asupra necesarului de fond de rulment, cum ar fi:
- creşterea cifrei de afaceri- creşterea acestui indicator are implicaţii directe asupra
necesarului de fond de rulment. Dacǎ însǎ aceastǎ creştere a cifrei de afaceri nu degajǎ un
excedent brut de exploatare suficient, situaţia va conduce la un dezechilibu financiar.
17
- prelungirea termenului de acoperire a creanţelor- determinǎ majorarea

necesarului de fond de rulment. Este de dorit în consecinţǎ sǎ se urmǎreascǎ cu atenţie
termenele medii de reglare a creanţelor.
b) Diminuarea surselor de finanţare a ciclului de exploatare
Principala influenţǎ în categoria surse temporare de finaţare a ciclului de
exploatare o are ciclul cumpǎrare – furnizori. Furnizorii achitaţi nu contribuie la finanţarea
ciclului de exploatare. Se poate observa cǎ de fiecare datǎ în timpul unui dezechilibru
financiar, furnizorii sunt practic nereglaţi. Acest proces este uneori sistematizat, întreprinderea
nereglându-şi datoriile cu furnizorii decât dupǎ o nouǎ relansare, ceea ce face sǎ privim relaţia
întreprindere-furnizor ca dificil de aplicat pe termen mediu (mai ales dacǎ întreprinderea nu
este un client esenţial al furnizorului neplǎtit).
Aşadar, este indicat ca întreprinderea sǎ obţinǎ un termen de amânare a plǎţilor
care sǎ ajute la finanţarea ciclului de exploatare.
Prin cele expuse anterior am precizat elementele care pot fi susceptibile a crea
dezechilibru financiar în cadrul unei întreprinderi. Practic, întreprinderile sunt supuse
simultan acţiunii unei multitudini de factori, cu efecte reciproc adverse ce se cer studiate şi
influenţate în scopul asigurǎrii unui echilibru dinamic.
1.2.3. METODE DE RESTABILIRE A ECHILIBRULUI FINANCIAR
Considerǎm cǎ în oricare din situaţiile enumerate anterior, o întreprindere este

dezechilibratǎ din punct de vedere financiar şi este firesc, deoarece echilibrul este dinamic,
sau este o luptǎ continuǎ cu dezechilibrele ce apar. Pentru refacerea echilibrului financiar
literatura de specialitate sintetizeazǎ trei tipuri de soluţii:
1) O primǎ soluţie constǎ în diminuarea necesarului de fond de rulment. În funcţie
de tipul de întreprindere aceastǎ soluţie este mai mult sau mai puţin puţin dificilǎ de aplicat şi
cu o duratǎ de timp variabilǎ, constând în:
 Diminuarea stocurilor, care concurǎ la refacerea echilibrului financiar. Acastǎ
acţiune este însǎ periculoasǎ, deoarece riscul de rupturǎ a stocurilor, atât la nivelul fabricaţiei
(materii prime), cât şi la nivelul vânzǎrilor (produse finite şi mǎrfuri) poate influenţa negativ
rentabilitatea întreprinderii. Prin urmare, este o acţiune excepţionalǎ pentru o duratǎ scurtǎ de
timp.
 Reducerea cifrei de afaceri este o altǎ acţiune de refacere a echilibrului
financiar. Aceasta influenţeazǎ direct rentabilitatea, de aceea nu este utilizatǎ.
18
 Scurtarea duratei de încasare a creanţelor este o acţiune sǎnǎtoasǎ şi fǎrǎ risc.

O bunǎ reorganizare a duratei de încasare a creanţelor poate sǎ reducǎ numǎrul de situaţii
neplǎcute, cre pot produce o serie de dezechilibre financiare.
 Creşterea duratei de platǎ cǎtre furnizori este utilizatǎ spontan de cǎtre toate
întreprinderile aflate în dificultate.
2) O a doua ipotezǎ vizezǎ faptul cǎ întreprinderea nu-şi întǎreşte capitalurile
sale permanente şi nu este în mǎsurǎ sǎ-şi reducǎ necesarul de fond de rulment.
 Descoperirea bancarǎ. În mod normal costul descoperirilor bancare este
extrem de ridicat. Indiferent de rata aparentǎ a descoperirii, care poate atinge diferite
procente, majorarea costului poate apǎrea ca o diferenţǎ între procentul aplicat la data
operaţiunii şi cel existent la data evaluǎrii (plǎţii). Se poate estompa efectul nefavorabil al
acestei variaţii prin stipularea în contractul de credite a unui comision care sǎ nu depǎşeascǎ
mai mult de 0,5% din taxa stabilitǎ iniţial.
 Scontul. Ca şi în cazul descoperirilor bancare (materializate sau nu printr-un
înscris), banca poate fixa clienţilor o linie de scont. Aceastǎ linie este cu atât mai ridicatǎ cu
cât riscul ataşat hârtiei poate pǎrea mai mic pentru bancher. Aceastǎ linie poate fi redusǎ, şi, în
cazul în care se doreşte, poate fi chiar anulatǎ. Metoda este costisitoare, deoarece, şi în acest
caz apare diferenţa între data operaţiunii şi data plǎţii la nivelul diferenţei între valoarea
nominalǎ şi cea realǎ.
 Aportul în cont curent. Acest mod de finanţare apare de multe ori mult mai
avantajos decât cele anterioare, cu toate cǎ el este totuşi extrem de costisitor. Incovenientul
aportului în cont curent constǎ în aceea cǎ un asociat poate sǎ cearǎ rambursarea aportului sǎu
zilnic sau lunar, fapt ce se considerǎ a fi un pericol latent pentru buna funcţionare a activitǎţii
întreprinderii.
3) Consolidarea capitalurilor permanente reprezintǎ o metodǎ al cǎrei risc şi cost
sunt minime. Punerea în practicǎ a acestei metode se poate realiza prin urmǎtoarele
modalitǎţi:
 Creşterea de capital prin aport în numerar. Din punct de vedere financiar
acest mod de finanţare prezintǎ toate aspectele privind perfecţiunea. Întreprinderea nu trebuie
sǎ ramburseze fondurile depuse de acţionari şi nici sǎ remunereze aporturile, decât dacǎ
profitul îi permite, aceastǎ ultimǎ condiţie fiind necesarǎ, dar nu şi suficientǎ. Ca o revanşǎ,
aceastǎ remunerare (dividende vǎrsate) este impozabilǎ şi deci nu este deductibilǎ. Datoritǎ
acestui aspect, marile întreprinderi îşi manifestǎ dorinţa de a fi cotate la bursǎ, cotarea lor
19
permiţând sǎ fie finanţate cu cheltuieli neînsemnate de cǎtre milioane de mici purtǎtori de

economii.
 Creşterea de capital prin aport în naturǎ. Aceastǎ finanţare nu modificǎ
imediat fondul de rulment deoarece creşterea capitalurilor proprii este contrabalansatǎ de cea
a imobilizǎrilor. Creşterea imobilizǎrilor poate în acelaşi timp ameliora pe termen mediu
nivelul marjei brute de autofinanţare. Modificarea fondului de rulment nu se va materializa
decât cu condiţia ca distribuirea de dividende sǎ fie inferioarǎ creşterii marjei brute de
autofinanţare.
 Împrumuturile pe termen lung (împrumuturi obligatare sau alte împrumuturi).
Se ştie cǎ împrumutul declanşeazǎ un efect de bumerang, şi cǎ în perioada de inflaţie acest
efect este anulat de aceasta, antrenând în mod cert condiţii de profit inflaţionist. Cu toate cǎ
este mai puţin avantajos decât creşterea de capital prin aport de numerar, împrumutul este în
acelaşi timp foarte avantajos (atâta timp cât nu este indexat). Aceastǎ metodǎ reprezintǎ
avantajul de a fi mai puţin costisitoare decât descoperirea bancarǎ sau scontul şi limiteazǎ în
acelaşi timp deficienţele generate de acestea.
 Aportul în cont curent blocat. Acesta este important, deoarece finanţarea
suplimentarǎ este stabilǎ. Costul aportului în cont curent blocat este foarte greu de suportat
pentru întreprindere. De asemenea, o rambursare în totalitate a soldului contului curent poate
sǎ creeze perturbaţii de naturǎ financiarǎ a întreprinderii.
Având în vedere aceste aspecte, putem stabili un clasament al mijloacelor de
redresare a situaţiei financiare. Acestea nu pot fi însǎ considerate ca fiind soluţii în rezolvarea
acestei probleme. Astfel, literatura de specialitate ne oferǎ urmǎtoarele modalitǎţi de acţiune:
1. Creşterea de capital prin aport de numerar (sau prin capitalizarea contului curent),
creşterea de capital prin aport în naturǎ fiind neutrǎ din punct de vedere economic;
2. Împrumuturi pe termen lung (este de dorit ca întreprinderea sǎ-şi întocmeascǎ un
plan de finanţare în condiţii de inflaţie, ţinând cont de creşterea cheltuielilor financiare în
momentele de depreciere monetarǎ);
3. Scurtarea datelor de încasare a creanţelor;
4. Aportul în contul curent blocat (mai ales când acţionarii sunt „mari” asociaţi sau
salariaţi ai întreprinderii, ei nedorind sǎ punǎ în pericol dezvoltarea întreprinderii);
5. Scontarea portofoliului de titluri;
6. Aportul în cont curent neblocat şi descoperirile bancare;
7. Prelungirea datelor de platǎ a furnizorilor;
8. Reducerea volumului stocurilor şi a activitǎţii de bazǎ (diminuarea cifrei de afaceri).
20
CAPITOLUL 2
INDICATORII ECHILIBRULUI FINANCIAR AL

ÎNTREPRINDERII
2.1 Modalităţi de apreciere a echilibrului financiar
În evaluarea echilibrului financiar a unei întreprinderi se apreciază:

 echilibrul pe termen lung – se comparǎ capitalul permanent (resurse
permanente) cu activele imobilizate (utilizǎri permanente), rezultând fondul de
rulment (FR);
 echilibrul pe termen scurt – se comparǎ activele circulante (utilizǎri temporare)
cu obligaţiile pe termen scurt (resurse temporare), indicatorul folosit fiind
nevoia de fond de rulment (NFR);
 echilibrul curent – se comparǎ nivelul disponibilitǎţilor cu nivelul creditelor
bancare temporare sau fondul de rulment cu nevoia de fond de rulment,
indicatorul folosit fiind trezoreria netǎ.
Baza de pornire pentru analiza echilibrului financiar este respectarea a douǎ relaţii:
 activele stabile (cu lichiditate peste un an) sunt finanţate din surse stabile (cu
exigibilitate mai mare de 1 an);
 activele circulante, ciclice (cu lichiditate sub 1 an) trebuie finanţate din datorii
pe termen scurt (cu exigibilitate sub 1 an).
Practic, respectarea celor douǎ condiţii de principiu este imposibil de realizat datoritǎ
neconcordanţei dintre durata medie de lichiditate a activului şi durata medie a exigibilitǎţii
elementelor de pasiv.
Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza prin analiza fondului de rulment, a
necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei. Unii autori considerǎ însǎ cǎ aprecierea
echilibrului financiar a unei întreprinderi se bazeazǎ pe:
21
-situaţia netǎ;
-solvabilitate;
-exigibilitate;
-lichiditate;
-capacitatea de platǎ.
Într-adevǎr, o apreciere a echilibrului financiar a unei întreprinderi şi o evaluare a
stǎrii acestuia nu se poate baza doar pe analiza fondului de rulment, a nevoii de fond de
rulment şi a trezoreriei, ci ea trebuie completatǎ cu analiza indicatorilor de lichiditate,
solvabilitate consideraţi indicatori de bonitate financiarǎ, dar şi cu alţi indicatori ce exprimǎ
modul de gestionare a întreprinderii.
Aceşti indicatori nu exprimǎ gradul în care întreprinderea dispune de surse permanente
pentru a-şi acoperi utilizǎrile permenente sau gradul în care întreprinderea îşi acoperǎ
utilizǎrile temporare din excedentul de resurse temporare, ci ei aratǎ doar capacitatea
întreprinderii de a face faţǎ termenelor de platǎ, capacitatea de transformare a activelor sale în
disponibilitǎţi sau pur şi simplu averea întreprinderii, patrimoniul sǎu net.
2.2 FONDUL DE RULMENT

2.2.1 CONŢINUT ŞI MOD DE CALCUL
Fondul de rulment este un indicator clasic, frecvent utilizat. În teoria economicǎ se

folosesc conceptele de fond de rulment net (sau fond de rulment patrimonial) şi, respectiv,
fondul de rulment net global (sau fondul de rulment funcţional). Mai sunt utilizate şi
denumirile de fond de rulment brut, economic, total, propriu, strǎin, etc.
Fondul de rulment patrimonial se calculeazǎ pe baza bilanţului patrimonial.
Majoritatea lucrǎrilor de specialitate în domeniul economic prezintǎ fondul de rulment sub
accepţiunea de fond de rulment net global (FRNG), calculat pe baza bilanţului funcţional.
Regula de bazǎ este aceea cǎ resursele utilizate pentru finanţarea activelor trebuie sǎ
rǎmânǎ în întreprindere o perioadǎ de timp cel puţin egalǎ cu durata lor de viaţǎ. Dupǎ aceastǎ
regulǎ, resursele stabile servesc la finanţarea nevoilor stabile, în timp ce resursele ciclice
trebuie sǎ serveascǎ la finanţarea nevoilor ciclice. În realitate, în practica economicǎ nu existǎ
o simetrie între datoriile exigibile şi activele lichide. De aceea, din motive de securitate
financiarǎ, resursele stabile ale unei firme sunt utilizate pe de o parte pentru finanţarea
nevoilor stabile şi durabile (brute), iar pe de altǎ parte pentru finanţarea unor nevoi ciclice, de
exploatare.
22
Realizarea echilibrului financiar funcţional al întreprinderii nu presupune doar

existenţa unui fond de rulment pozitiv ca marjǎ de siguranţǎ, ci a unui fond de rulment care
sǎ acopere nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare (stocuri + creanţe – datorii de
exploatare).
Fondul de rulment global poate fi determinat prin douǎ metode:
a) pornind de la pasivul bilanţului funcţional:
FRNG = Resurse durabile (RD) – Nevoi stabile (NS)
sau
FRNG = (Resurse durabile – Amortizǎri) – Imobilizǎri nete
Fondul de rulment net global (FRNG) reprezintǎ surplusul resurselor durabile în
raport cu valorile imobilizate. Acest indicator este disponibil pentru finanţarea operaţiilor
ciclului de exploatare.
Nevoile stabile sunt formate din active imobilizate la valoare brutǎ, imobilizǎrile în
leasing la valoarea de origine şi cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii.
Resursele durabile sunt formate din:
- resurse stabile proprii care sunt de origine internǎ (rezervele, rezultatul reportat,
rezultatul exerciţiului, diferenţe din reevaluare, provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli, amortizǎrile şi provizioanele) şi de origine externǎ (capitalul social,
prime legate de capital, etc);
- resurse stabile împrumutate: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, mai puţin
prime de rambursare a obligaţiunilor, credite bancare pe termen lung şi mediu, alte
împrumuturi şi datorii asimilate.
Dacǎ luǎm în considerare structura capitalului permanent (CP) format din capital
propriu şi capital împrumutat, fondul de rulment poate fi propriu şi împrumutat. Astfel, în
structura fondului de rulment net global sunt douǎ componente: partea formatǎ numai din
capitaluri proprii şi asimilate şi partea formatǎ din resurse împrumutate.
FRNG = Fondul de rulment propriu + Fondul de rulment strǎin
Fondul de rulment propriu se calculeazǎ ca diferenţǎ între capitalul propriu şi activul
imobilizat net,
FRP = Cpr – AIN
sau ca diferenţǎ între fondul de rulment financiar total şi datoriile pe termen mediu şi
lung.
FRP = FRF – DTLM
23
Acest fond de rulment propriu exprimǎ pe lângǎ excedentul de capitaluri proprii în

raport cu imobilizǎrile nete şi gradul de autonomie al întreprinderii.
Fondul de rulment împrumutat este dat de nivelul datoriilor pe termen mediu şi lung
pe care întreprinderea le-a fǎcut pentru finanţarea activelor sale.
Fondul de rulment împrumutat se calculeazǎ prin urmǎtoarele relaţii:
FRÎ = DTLM
FRÎ = FRF – FRP
Fondul de rulment împrumutat reflectǎ mǎsura îndatorǎrii pe termen lung pentru
finanţarea nevoilor pe termen scurt.
b) pornind de la activul bilanţului funcţional
FRNG = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Resurse ciclice + Resurse de trezorerie)
Fondul de rulment net global reflectǎ partea rǎmasǎ nefinanţatǎ a nevoilor ciclice şi a
celor de trezorerie de cǎtre resursele ciclice şi de trezorerie. Conform formulei de mai sus,
dacǎ fondul de rulment este pozitiv sau negativ, firma are lichiditǎţi sau dimpotrivǎ este
obligatǎ sǎ angajeze noi credite pentru finanţarea nevoilor de exploatare.
Nevoile ciclice sunt formate din activele ciclice de exploatare şi activele ciclice din
afara exploatǎrii. Resursele ciclice sunt resurse de exploatare şi resurse ciclice din afara
exploatǎrii.
Fondul de rulment este o necesitate pentru majoritatea întreprinderilor. El este o marjǎ
de securitate pentru firmǎ şi pentru creditorii sǎi, o premisǎ a asigurǎrii independenţei
financiare faţǎ de terţi.
Cu cât fondul de rulment net global este mai mare, cu atât întreprinderea îşi va putea
finanţa mai uşor activitatea de exploatare. Fondul de rulment net global este în mod normal
pozitiv (cu excepţia cazurilor particulare).
Când fondul de rulment este negativ, se afirmǎ cǎ este vorba de o insuficienţǎ de fond
de rulment (IFR). Aceasta înseamnǎ fie cǎ întreprinderea nu are capacitatea de a-şi finanţa
ciclul de exploatare, fie cǎ ciclul de exploatare este cel care finanţeazǎ alocǎrile stabile.
Finanţarea unei alocǎri stabile printr-o resursǎ ciclicǎ genereazǎ grave probleme de finanţare
atunci când activitatea este în scǎdere. În acest caz, necesarul de fond de rulment de
exploatare negativ permite finanţarea fondului de rulment net global negativ. Necesarul de
fond de rulment de exploatare negativ se poate explica printr-o duratǎ mare a creditului de
furnizori (de exemplu, plata în 120 de zile), vânzǎri în numerar şi stocuri reduse.
Dacǎ o întreprindere se confruntǎ cu o insuficienţǎ de fond de rulment structuralǎ,
adicǎ o insuficienţǎ de fond de rulment întinzându-se pe mai mulţi ani, situaţia este mai
24
delicatǎ şi mai riscantǎ. Finanţarea imobilizǎrilor apare ca fiind aleatoare şi, în consecinţǎ,
mult mai periculoasǎ.
Având în vedere caracterul limitat şi restrictiv al resurselor, fiecare firmǎ îşi
concentreazǎ eforturile în utilizarea cât mai eficientǎ a acestora. Aceasta determinǎ ca fondul
de rulment sǎ fie apreciat în funcţie de douǎ cerinţe cu caracter contradictoriu: solvabilitatea
şi eficacitatea.
Imperativul sovabilitǎţii obligǎ ca întreprinderea sǎ depunǎ eforturi în a-şi asigura
mijloacele financiare necesare achitǎrii datoriilor scadente. În aceste condiţii, întreprinderea
este tentatǎ sǎ-şi asigure un fond de rulment suficient de ridicat, pentru ca în orice moment sǎ
poatǎ face faţǎ plǎţilor scadente.
Utilizarea raţionalǎ a resurselor presupune folosirea unei pǎrţi cât mai mari din
resursele stabile pentru a lǎrgi capacitǎţile de producţie, vânzǎrile, rezultatele. În aceste
condiţii, satisfacerea imperativului eficacitǎţii conduce la minimizarea fondului de rulment.
În practica economicǎ, întreprinderile realizeazǎ de regulǎ un compromis între cele
douǎ imperative, ponderea fiecǎruia fiind dependentǎ de sectorul de activitate, de politica
financiarǎ a întreprinderii, de faza de maturitate a acesteia, etc..
Fondul de rulment poate fi considerat ca o opţiune de siguranţǎ atunci când creditorii
solicitǎ rambursarea datoriilor pe termen scurt. Activele circulante trebuie sǎ fie mai mari
decât datoriile pe termen scurt, cu menţiunea cǎ aceastǎ marjǎ de siguranţǎ poate fi denumitǎ
fond de rulment.
Dupǎ unii autori francezi, fondul de rulment poate fi reprezentat schematic astfel:
ACTIV PASIV
Active fixe
----------------------------- -------------------------
Fond de de rulment Capitaluri permanente
Active circulante ----------------------------- --------------------------
Datorii pe termen scurt
Fig. 1. Reprezentare schematicǎ a fondului de rulment
Din aceastǎ reprezentare rezultǎ cǎ fondul de rulment este considerat astfel:

a) o componentǎ a activelor circulante, şi anume, acea parte care nu este finanţatǎ
prin datorii pe termen scurt, putându-se calcula dupǎ relaţia:
Fond de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt
25
b) o parte a capitalurilor permanente şi care se poate calcula astfel:

Fond de de rulment = Capitaluri permanente – Active fixe (imobilizǎri)
Tot din reprezentarea de mai sus, rezultǎ cǎ activele fixe sunt finanţate integral din
capitaluri permanente, în timp ce activele circulante sunt acoperite atât cu capitaluri
permanente, cât şi cu datorii pe termen scurt.
2.2.2. INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT
Pe baza fondului de rulment se pot obţine o serie de rate legate în special de

lichiditate, care ne ajutǎ le efectuarea unor analize economice şi financiare, în vederea
stabilirii diagnosticului şi a mǎsurilor de eficientizare.
Principalele rate ale fondului de rulment net global folosite în analiza financiarǎ sunt:
rata de finanţare a cifrei de afaceri, rata de finanţare a activelor circulante, rata de acoperire a
nevoii de fond de rulment total.
1. Rata de finanţare a cifrei de afaceri: reflectǎ „marja de securitate a
întreprinderii”. Pentru majoritatea întreprinderilor aceastǎ marjǎ ar trebui sǎ fie cuprinsǎ între
30 şi 90 de zile.
DzRot = * 360
2. Rata de finanţare a activelor circulante (nevoi ciclice): aratǎ proporţia în care

fondul de rulment net global acoperǎ activele circulante:
DzRot =
3. Rata de acoperire a nevoii de fond de rulment total:
DzRot =
Aceastǎ ratǎ de acoperire poate fi determinatǎ distinct pentru necesarul de fond de

rulment din exploatare şi din afara exploatǎrii.
4. Rata de finanţare a capitalului investit:
Rci = =
26
Un decalaj de 10% între ultimii doi indicatori este acceptabil. Un dezechilibru ce

depǎşeşte 25-30% aratǎ o situaţie financiarǎ deficitarǎ, cu o probabilitate ridicatǎ a riscului de
insolvabilitate.
2.2.3 INTERPRETAREA FONDULUI DE RULMENT

ŞI INDICATORILOR AFERENŢI
Interpretarea fondului de rulment trebuie sǎ aibǎ în vedere urmǎtoarele considerente de

bazǎ:
 activele circulante reprezintǎ lichiditǎţi potenţiale cu duratǎ de utilizare mai
micǎ de 1 an;
 datoriile pe termen scurt reprezintǎ exigibilitǎţi potenţiale pe o perioadǎ mai
micǎ de 1 an;
 duratele medii de lichiditate şi exigibilitate sunt comparabile;
 duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt diferite.
A. Duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt comparabile
Acest lucru înseamnǎ cǎ durata medie de încasare a creanţelor este comparabilǎ
(apropiatǎ sau egalǎ) cu durata medie de platǎ a datoriilor.
În acest caz, fondul de rulment poate fi:
a) FR = 0; AC = DTS; Active ciclice = Datorii de funcţionare
Este situaţia care marcheazǎ respectarea regulilor de principiu ale finanţǎrii. Activele
pe termen scurt pot fi finanţate integral pe seama datoriilor pe termen scurt, iar activele stabile
sunt finanţate din capitalurile permanente.
Neexistând fond de rulment, întreprinderea se aflǎ într-o situaţie riscantǎ generatǎ de
urmǎtoarele cauze:
-obligaţiile de platǎ sunt cu termene bine precizate, iar respectarea lor este imperativǎ;
-transformarea activelor circulante în lichiditǎţi poate fi întârziatǎ datoritǎ
disfuncţionalitǎţilor apǎrute în activitatea întreprinderii.
27
Aceastǎ situaţie, deşi reflectǎ un echilibru financiar, este foarte precarǎ din cauza
asimetriei faţǎ de risc a duratei de încasare, respectiv a celei de platǎ (riscul încasǎrii este mult
mai mare decât riscul de platǎ).
b) FR > 0; AC > DTS; Active ciclice > Resurse ciclice.
Se observǎ cǎ întreprinderea înregistreazǎ un surplus de resurse permanente care poate
fi alocat ciclului de exploatare. Existenţa unui fond de rulment pozitiv diminueazǎ riscul de
insolvabilitate, întreprinderea dispunând de o marjǎ de securitate, care o poate proteja parţial
sau integral de efectele perturbǎrii ciclului de încasare sau de plǎţi.
c) FR < 0; AC < DTS; Active ciclice < Resurse ciclice.
Fondul de rulment negativ reflectǎ cǎ o parte din datoriile pe termen scurt au fost
folosite la finanţarea activelor stabile (cu durata mai mare de 1 an). În acest caz lichiditǎţile
parţiale nu acoperǎ exigibilitǎţile potenţiale. Sunt previzibile dificultǎţi din punct de vedere al
asigurǎrii echilibrului financiar, respectiv solvabilitatea, impunându-se intervenţii corectoare
(apelarea la împrumuturi pe termen scurt, accelerarea încasǎrilor, încetinirea plǎţilor).
B. Duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt diferite
În realitate, între durata medie de lichiditate a activelor circulante şi durata medie de
platǎ a datoriilor pe termen scurt sunt diferenţieri pronunţate care-şi pun amprenta asupra
realizǎrii echilibrului financiar.
În acastǎ situaţie, aprecierea fondului de rulment se bazeazǎ pe trei elemente:
- Nivelul absolut al fondului de rulment;
- Durata medie a lichiditǎţilor;
- Durata medie a exigibilitǎţilor.
Pentru o analizǎ pertinentǎ se impune recalcularea activelor ciclice şi a pasivelor
ciclice. Activele ciclice (activele circulante) recalculate vor fi:
rAC =
Pasivele ciclice (DTS pentru bilanţul financiar) recalculate vor fi:
rPC =
Se pot distinge 2 situaţii:

a) Activele ciclice (activele circulante) se rosesc mai repede decât pasivele circulante.
Activele lichide se realizeazǎ mai repede decât datoriile pe termen scurt.
Întreprinderea îşi poate asigura solvabilitatea şi în condiţiile unui fond de rulment negativ, nul
sau insuficient (cu un nivel scǎzut). Avantajele întreprinderii decurg din asigurarea unei
28
solvabilitǎţi pe termen scurt, realizarea unui raport favorabil între creditul clienţi şi creditul
furnizori şi reducerea costului capitalului.
b) Activele ciclice (AC) se rotesc mai încet decât pasivele ciclice (DTS)
Activele lichide necesitǎ o perioadǎ mai mare de timp pentru realizare comparativ cu
datoriile pe termen scurt. Asigurarea solvabilitǎţii este condiţionatǎ de existenţa unui fond de
rulment pozitiv de un nivel absolut care sǎ poatǎ acoperi obligaţiile întreprinderii pe termen
scurt şi sǎ elimine decalajul dintre durata de platǎ şi cea de încasare.
Întreprinderea este dezavantajatǎ de necesitatea blocǎrii unei pǎrţi din sursele stabile în
fondul de rulment (frâneazǎ investiţiile), de apelarea frecventǎ la împrumuturi, de un cost
ridicat al capitalului şi este ameninţatǎ permanent de un risc al echilibrului financiar.
2.2.4. FACTORII DE INFLUENŢĂ AI FONDULUI DE RULMENT
Factorii de influenţǎ ai fondului de rulment se determinǎ pornind de la modul de calcul

al acestuia:
FR = CP – AIN
Dacǎ se urmǎreşte creşterea fondului de rulment, acest lucru impune maximizarea
relaţiei anterioare, adicǎ maximizarea FR care se poate realiza prin creşterea capitalurilor
permanente şi diminuarea activelor imobilizate. Analog, dacǎ se are în vedere diminuarea
fondului de rulment aceastǎ situaţie se materializeazǎ prin scǎderea capitalurilor permanente
şi creşterea activelor imobilizate.
Factorii care influenţeazǎ nivelul şi tendinţa fondului de rulment sunt:
Tabelul nr. 1
Factorii de influenţǎ ai fondului de rulment
Factori care diminueazǎ FR: Factori de creştere a FR:

1.Creşterea activelor imobilizate: 1.Diminuarea activului imobilizat prin:
 Investiţii –necorporale  Amortizare
-corporale  Vânzǎri de active fixe
-financiare  Reevaluare
 Reevaluare  Retragere aport
 Aporturi de capital în naturǎ  Vânzarea titlurilor financiare
2.Diminuarea capitalului permanent: 2.Creşterea capitalului permanent:
 Reducerea capitalului propriu  Sporirea capitalului propriu
-retragerea acţionarilor; -acumularea rezervelor;
29
-distribuirea rezervelor; -aporturi de capital;

-repartizarea dividendelor; -primirea de subvenţii;
-pierderi din anii precedenţi; -repartizarea profitului pentru
-reducerea sau anularea dezvoltare;
provizioanelor reglementate. -provizioane reglementate.
 Restituirea împrumuturilor pe  Contractarea de împrumuturi pe
termen mediu şi lung termen mediu şi lung.
2.2.5 EFECTELE MODIFICĂRII FACTORILOR DE

INFLUENŢĂ ASUPRA FONDULUI DE RULMENT
Influenţa factorilor va determina modificǎri ale nivelului fondului de rulment.

Comparând nivelul anterior al fondului de rulment cu cel rezultat în urma influenţei factorilor
se pot sintetiza urmǎtoarele situaţii:
1) > (fondul de rulment creşte). Aceastǎ situaţie este consideratǎ a fi
pozitivǎ deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanţatǎ de capitalul
permanent. Dacǎ aceastǎ creştere s-a datorat însǎ creşterii gradului de îndatorare pe termen
lung prin apelarea la credite pe termen mediu şi lung, atunci vor creşte şi cheltuielile
financiare (dobânzile) care vor avea ca efect diminuarea rezultatului exploatǎrii. Situaţia
financiarǎ se îmbunǎtǎţeşte dacǎ creşterea fondului de rulment s-a fǎcut pe seama creşterii
capitalurilor proprii. Un fond de rulment care acoperǎ în totalitate stocurile nu este însǎ
dovada unei bune gestionǎri a resurselor deoarece în locul resurselor permanente, mult mai
costisitoare, ar putea fi folosite resurse temporare.
2) < (fondul de rulment scade). Aceastǎ situaţie este consideratǎ de mai
multe ori negativǎ, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai micǎ mǎsurǎ din
resurse permanente. Dacǎ aceastǎ diminuare a fondului de rulment se datoreazǎ creşterii
activelor imobilizate atunci situaţia financiarǎ se îmbunǎtǎţeşte datoritǎ rezultatelor
exploatǎrii degajate de investiţii (doar în cazul investiţiilor productive). De asemenea,
scǎderea fondului de rulment poate fi compensatǎ şi printr-o gestionare mai eficientǎ a
activelor circulante. Reducerea fondului de rulment se manifestǎ negativ atunci când se
micşoreazǎ pe seama reducerii capitalului social.
30
3) = (fondul de rulment rǎmâne neschimbat). Acastǎ situaţie este teoretic
posibilǎ dar practic se poate întâlni rar, deoarece presupune amortizarea totalǎ a resurselor cu
necesitǎţile de alocare a acestora. Se întâlneşte pe perioade scurte, operatiunile financiar-
contabile determinând modificarea permanentǎ a fondului de rulment în sensul creşterii sau
diminuǎrii lui.
NIVELUL OPTIM AL FONDULUI DE RULMENT
Fondul de rulment reprezintǎ partea din capitalul permanent destinatǎ şi utilizatǎ

pentru finanţarea activitǎţii curente de exploatare. De aici rezultǎ cǎ se poate vorbi de un fond
de rulment antecalculat sau normativ şi fondul de rulment existent sau efectiv utilizat. În
analiza fondului de rulment este necesar sǎ stabilim un nivel „normal” optim al acestuia care
trebuie sǎ ţinǎ seama de douǎ condiţii contradictorii: solvabilitatea şi eficienţa.
Dupǎ prima condiţie întreprinderea trebuie sǎ-şi asigure un asemenea nivel al fondului
de rulment astfel încât sǎ poatǎ onora oricând obligaţiile scadente. Înseamnǎ cǎ întreprinderea
se aflǎ într-o situaţie confortabilǎ când fondul de rulment este maxim.
Dupǎ a doua condiţie întreprinderea utilizezǎ resurse cu un caracter limitat pe care
trebuie sǎ le foloseascǎ cât mai eficient. În acest fel, utilizând resurse permanente cu un
anumit cost, este de dorit ca o parte cât mai mare a acestora sǎ fie folositǎ pentru mǎrirea
capacitǎţii de producţie, în vederea creşterii vânzǎrilor şi implicit a profitului. În acest caz,
întreprinderea are la dispoziţie un fond de rulment minim.
Nivelul fondului de rulment poate fi apreciat în trei modalitǎţi:
a) în corelaţie cu specificul sectorului de activitate, când:
- mǎrimea minimǎ a fondului de rulment este datǎ de nivelul mediu al fluctaţiilor
nevoii de fond de rulment;
- mǎrimea optimǎ este cea care menţine echilibrul financiar al întreprinderii la cel
mai mic cost al procurǎrii resurselor.
b) prin raportare, când se pot constitui anumite rate:
31
 rata marjei de siguranţǎ
Rms =
Aceastǎ ratǎ este optimǎ când ia valori între 30 şi 90 de zile arǎtând cât timp
întreprinderea îşi asigurǎ resursele temporare din fondul de rulment.
 rata de finanţare a necesarului de fond de rulment
RfNFR =
Rata mǎsoarǎ proporţia în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama
resurselor permanente (fond de rulment).
c) prin combinarea analizei orizontale a bilanţului cu cea verticalǎ şi urmǎrirea
influenţei structurii financiare. În general se considerǎ cǎ datoriile agentului economic trebuie
sǎ reprezinte 50% din capitalul permanent pentru a nu fi afectatǎ rentabilitatea economicǎ.
Cea mai apropiatǎ metodǎ pare însǎ a fi cea în corelaţie cu specificul sectorului de
activitate, întrucât aceasta reflectǎ cel mai bine particularitǎţile de exploatare ale fiecǎrei
întreprinderi. Conform acesteia, nivelul minim al fondului de rulment este dat de nivelul
mediu al fluctuaţiilor nevoii de fond de rulment. Dar, se ştie cǎ nivelul nevoii de fond de
rulment este dependent de volumul activitǎţilor ce se desfǎşoarǎ în întreprindere, de cifra de
afaceri a acesteia.
2.3. NECESARUL DE FOND DE RULMENT

2.3.1. CONŢINUT ŞI MOD DE CALCUL
Desfǎşurarea activitǎţii de exploatare antreneazǎ formarea nevoilor de finanţare, dar în

acelaşi timp presupune şi constituirea în contrapartidǎ a resurselor adecvate finanţǎrii acestor
nevoi. Din compararea globalǎ a nevoilor de finanţare ale ciclului de exploatare cu resursele
de finanţare corespunzǎtoare, se naşte nevoia de fond de rulment. Ea este determinatǎ în
esenţǎ de decalajele în timp între fluxurile veniturilor şi cele ale cheltuielilor, între fluxurile
încasǎrilor şi plǎţilor.
Nevoile de finanţare aferente ciclului de producţie sau nevoile ciclice reprezintǎ o
blocare de lichiditǎţi pentru constituirea stocurilor şi creanţelor. În vederea acoperirii acestor
nevoi, întreprinderea, pe mǎsura desfǎşurǎrii ciclului de exploatare, genereazǎ resurse ciclice
care trebuie sǎ asigure finanţarea nevoilor ciclice.
32
Necesarul de fond de rulment total (NFRT) se calculeazǎ astfel:

NFRT = Nevoi ciclice – Resurse ciclice
Nevoia de fond de rulment are un caracter permanent şi de aceea trebuie acoperitǎ din
resurse de acelaşi tip, adicǎ din excedentul de resurse stabile peste valoarea activelor durabile,
respectiv fondul de rulment.
Necesarul de fond de rulment face distincţie între exploatare şi afara exploatǎrii,
respectiv, necesarul de fond de rulment de exploatare (NFRE) şi necesarul de fond de
rulment în afara exploatǎrii (NFRAE).
NFRT = NFRE + NFRAE
Necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) reprezintǎ excedentul de
nevoi ciclice de finanţare rǎmase dupǎ acoperirea activelor ciclice pe seama resurselor ciclice
din activitatea de exploatare şi care vor trebui acoperite din resursele durabile ale
întreprinderii.
NFRE = Nevoi ciclice de exploatare – Resurse ciclice din exploatare
Nevoile ciclice din exploatare se reînnoiesc în acelaşi timp în care se deruleazǎ ciclul
de exploatare (stocuri, avansuri acordate clienţilor, creanţe din exploatare, inclusiv efectele
scontate neajunse la scadenţǎ, cheltuieli efectuate în avans din exploatare, etc.).
Resursele ciclice din exploatare cuprind furnizori şi conturi asimilate, avansuri
acordate de clienţi, datorii fiscale şi sociale din exploatare, venituri înregistrate în avans din
exploatare.
Necesarul de fond de rulment din afara exploatǎrii (NFRAE) reprezintǎ excedentul de
nevoi ciclice de finanţare rǎmase dupǎ acoperirea nevoilor ciclice pe seama resurselor ciclice
din afara exploatǎrii şi care vor trebui acoperite din resurse durabile.
NFRAE = Active curente din afara exploatǎrii – Datorii curente din afara exploatǎrii
sau:
NFRAE = NFRT – NFRE
Activele curente din afara exploatǎrii sunt creanţe din afara exploatǎrii, titluri de
plasament, cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatǎrii, etc.
Datoriile curente din afara exploatǎrii sunt: datorii asupra imobilizǎrilor, datorii cu
impozitul pe profit, venituri înregistrate în avans din afara exploatǎrii, alte datorii diverse,
dividende, etc.
Este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare sǎ deţinǎ o pondere
majoritarǎ şi în creştere în necesarul de fond de rulment total.
33
Mǎrimea necesarului de fond de rulment depinde de: natura sectorului de activitate,

structura exploatǎrii, de ponderea consumurilor provenite de la terţi în cifra de afaceri, durata
de rotaţie a activelor şi pasivelor, sezonalitatea activitǎţii, modul de organizare şi asigurare a
gestiunii întreprinderii.
În mǎrimea necesarului de fond de rulment se reflectǎ de asemenea deficienţele de
organizare a ciclului de exploatare: facturarea cu întârziere a clienţilor, puterea slabǎ de
negociere cu clienţii şi cu furnizorii, alegerea necorespunzǎtoare a acestora.
Atunci când NFRE este negativ, necesarurile sunt mai mici decât resursele. Se
vorbeşte atunci de resurse de fond de rulment (RFR) pentru cǎ resursele depǎşesc necesarul.
Necesarul de fond de rulment se modificǎ datoritǎ variaţiei posturilor de activ,
respectiv de pasiv implicate în determinarea lui. Reducerea NFRT se poate realiza prin
reducerea activelor circulante. Acest lucru se poate realiza prin diminuarea stocurilor sau prin
reducerea creanţelor clienţi şi creşterea datoriilor furnizori. Pentru reducerea creanţelor clienţi
trebuie sǎ se diminueze creditele acordate clienţilor în sensul cǎ, reducând termenele de platǎ,
aceştia plǎtesc în medie la o scadenţǎ apropiatǎ. O altǎ cale de reducere a volumului de
creanţe – clienţi este şi restrângerea proporţiei clienţilor consideraţi îndoielnici.
În situaţia în care activele circulante de exploatare depǎşesc datoriile corespunzǎtoare,
nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidenţiazǎ capitalul investit de întreprindere
peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În aceastǎ situaţie, nevoia de fond de rulment
din exploatare îmbracǎ forma unei veritabile investiţii cu acelaşi titlu ca şi imobilizǎrile de
exploatare. Capitalul angajat de întreprindere poate fi reflectat în strânsǎ dependenţǎ cu
funcţiile pe care acsta trebuie sǎ le asigure, astfel:
Capitalul angajat (total activ) = + +NFRE + NFRAE + D, unde:
= imobilizǎri de exploatare;
I aex = imobilizǎri din afara exploatǎrii;

D = disponibilitǎţi.
Capitalul economic = Imobilizǎri din exploatare + NFRE
Capitalul investit = Imobilizǎri din afara exploatǎrii + Capitalul economic
Capitalul angajat = Capitalul investit + NFRAE + Disponibilitǎţi
Ecuaţia echilibrului funcţional se bazeazǎ pe egalitatea capitalului angajat din
activul cu cel din pasivul bilanţului funcţional, astfel:
Capitalul angajat (total pasiv) = Rpr + Dtl + Ctr, unde:
Rpr = resurse proprii;
34
DTL= datorii pe termen lung;

Ctr = credite de trezorerie.
Egalând termenii celor douǎ ecuaţii care privesc capitalul angajat, rezultǎ:
(NFRE + NFRAE) + (D – Ctr) = (Rpr + DTL) – Ai
NFRT + TN = FRNG
Din relaţia de mai sus rezultǎ cǎ principala componentǎ a echilibrului funcţional este
nevoia de fond de rulment, indicator dinamic al cǎrui marime este dependentǎ, în mod direct
proporţional de evoluţia cifrei de afaceri şi poate fi previzionatǎ în funcţie politica viitoare a
conducerii întreprinderii privind vânzǎrile. Dacǎ nu intervin modificǎri importante în structura
resurselor nevoilor stabile, aceastǎ interdependenţǎ a nevoii de fond de rulment cu cifra de
afaceri previzionatǎ prezintǎ o anumitǎ stabilitate, care permite întreprinderii sǎ realizeze o
previziune pertinentǎ a echilibrului funcţional.
2.3.2. INDICATORI AI NEVOII DE FOND DE RULMENT
Analiza nevoii de fond de rulment se poate face şi pe baza metodei ratelor. Cele mai
utilizate rate sunt:
1.Rata nevoii de fond de rulment totalǎ:
DzRot = * 360
Între nevoia de fond de rulment totalǎ şi cifra de afaceri existǎ o strânsǎ legǎturǎ
deoarece creşterea vânzarilor este în strânsǎ dependenţǎ, pe de o parte cu deţinerea de stocuri
şi acordarea de credite clienţi, iar pe de altǎ parte cu obţinerea unor credite furnizori. Situaţia
este favorabilǎ când nivelul acestei rate scade, ceea ce semnificǎ o ameliorare a trezoreriei.
Aceastǎ ratǎ poate fi calculatǎ distinct pentru activitatea de exploatare şi pentru operaţiuni din
afara exploatǎrii.
2.Rata de finanţare a nevoii de fond de rulment totalǎ prin trezorerie:
R= * 100
Mǎrimea acestei rate este subunitarǎ (R < 100%) şi reflectǎ mǎsura în care trezoreria
participǎ la acoperirea financiarǎ a nevoii de fond de rulment total.
35
2.3.3. INTERPRETAREA NECESARULUI

DE FOND DE RULMENT
În urma comparǎrii activelor ciclice cu resursele ciclice în activitatea unei întreprinderi

pot apare urmǎtoarele situaţii în ceea ce priveşte necesarul de fond de rulment:
a) NFR > 0; Active ciclice > Paisve ciclice.
Aceastǎ situţie semnificǎ un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele
temporare. Este o situaţie normalǎ dacǎ este determinatǎ de existenţa unui decalaj nefavorabil
între lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea datoriilor din exploatare (s-a încetinit
încasarea şi s-a reglat plata obligaţiilor) sau de existenţa unor stocuri fǎrǎ mişcare sau cu
mişcare lentǎ.
b) NFR < 0; Active ciclice < Pasive ciclice.
Necesarul de fond de rulment fiind negativ, semnificǎ un surplus de resurse
temporare în raport cu nevoile temporare. Este consideratǎ o situaţie pozitivǎ, normalǎ dacǎ se
datoreazǎ accelerǎrii vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor sau a angajǎrii unor datorii de
exploatare cu termene de platǎ mai relaxate. Dacǎ aceastǎ situaţie se datoreazǎ însǎ unor
întreprinderi în reînnoirea stocurilor se considerǎ ca fiind o situaţie anormalǎ.
c) Cazul NFR = 0 apare foarte rar deoarece rar se întâmplǎ ca nevoile temporare ale
firmei sǎ fie egale cu resursele temporare, având în vedere caracterul permanent dinamic al
activitǎţilor desfǎşurate de agenţii economici.
2.3.4. FACTORII DE INFLUENŢĂ AI NECESARULUI DE FOND

DE RULMENT
Dacǎ avem în vedere modul de calcul al NFR se evidenţiazǎ faptul cǎ nivelul acestuia
este influenţat de nivelul nevoilor temporare şi al resurselor temporare, altfel spus de nivelul
activitǎţilor de exploatare realizate de întreprindere, nivel care determinǎ în mare mǎsurǎ cifra
de afaceri a întreprinderii şi reliefeazǎ condiţiile de exploatare privind gestiunea stocurilor, a
clienţilor şi furnizorilor şi costurile realizate.
Pronind de la aceastǎ precizare identificǎm ca factori de influenţǎ:
36
1. Cifra de afaceri.
Între necesarul de fond de rulment şi cifra de afaceri existǎ o relaţie directǎ:
NFR =
Modificarea cifrei de afaceri determinǎ modificarea necesarului de fond de rulment în

acelaşi sens. Modificare vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment determinǎ
modificarea în sens invers a necesarului de fond de rulment.
2. Obiectul de activitate al agenţilor economici care face ca în cazul celor cu
activitate de producţie, necesarul de fond de rulment sǎ fie pozitiv, pe când în cazul celor cu
activitate de comerţ sau servicii, necesarul de fond de rulment sǎ fie redus sau negativ.
3. Durata ciclului de exploatare.
Modificarea ciclului de exploatare influenţeazǎ în acelaşi sens NFR prin:
← - schimbarea tehnologiilor de fabricaţie;
← - modificarea structurii producţiei în favoarea unor produse cu duratǎ a ciclului de
fabricaţie mai mare sau mai micǎ decât durata medie;
← - mǎsuri de naturǎ organizatoricǎ care conduc la eliminarea pierderilor de
timp şi la diminuarea timpilor de prelucrare.
← 4. Modul
de gestiune al stocurilor estimat prin viteza de rotaţie a stocurilor care are o influenţǎ inversǎ
asupra nevoii de fond de rulment. Reducerea NFR se poate realiza prin creşterea vitezei de
rotaţie a stocurilor, prin dimensionarea optimǎ a acestora şi prin reducerea cheltuielior de
aprovizionare şi desfacere.
← 5.
Costurile de producţie. Acestea determinǎ reducerea NFR ca urmare a diminuǎrii
consumurilor specifice a resurselor sau creşterea preţurilor şi tarifelor.
6. Indicele inflaţiei. Acesta determinǎ modificarea în acelaşi sens a NFR prin nivelul
preţurilor şi tarifelor.
7. Nivelul datoriilor ciclice generat de obligaţiile întreprinderii faţǎ de furnizori,
bugetul statului şi salariaţi.
8. Contextul economic care are o influenţǎ asupra necesarului de fond de rulment prin
factori externi care pot influenţa mǎrimea acesteia, cum sunt: creditul acordat clienţilor şi
creditul primit din partea furnizorilor.
Se considerǎ cǎ influenţa cea mai mare asupra necesarului de fond de rulment o au
modul de gestionare a stocurilor, viteza de rotaţie a furnizorilor şi viteza de rotaţie a clienţilor.
37
2.3.5. EFECTELE MODIFICĂRII FACTORILOR DE INFLUENŢĂ

ASUPRA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT
Sensul şi intensitatea acţiunii acestor factori provoacǎ modificarea necesarului de fond
de rulment în perioada curentǎ faţǎ de perioada de bazǎ, fǎcând ca sǎ fie mai mare, egal
sau mai mic ca , respectiv INFR sǎ fie mai mare, egal sau mai mic ca 1.
INFR =
Astfel:
a) < (necesarul de fond de rulment scade).
Este o situaţie care aratǎ cǎ o parte tot mai micǎ din nevoile temporare trebuie
finanţate din resursele permanente (când NFR este pozitiv) sau cǎ o parte tot mai mare din
resursele temporare sunt deţinute de întreprindere în raport cu nevile temporare (când NFR
este negativ). Aceastǎ stare este consideratǎ favorabilǎ când se datoreazǎ unei accelerǎri a
vitezei de rotaţie a stocurilor, creanţelor în raport cu viteza de rotaţie a datoriilor şi este
nefavorabilǎ când se datoreazǎ datoriilor unei întreprinderi în procesul de reînnoire a
stocurilor. Totuşi, nu se poate urmǎri un NFR minim ca obiectiv , deaorece resursele
temporare mari de care dispune întreprinderea conduc în final la o imposibilitate de platǎ a
creditorilor întreprinderii şi uneori chiar la falimente în lanţ.
> (necesarul de fond de rulment creşte).
Este o stare care aratǎ cǎ o parte tot mai mare de nevoi temporare trebuie finanţate din
resurse permanente (când NFR este pozitiv) sau cǎ o parte tot mai micǎ de resurse temporare
se aflǎ la dispoziţia întreprinderii în raport cu nevoile temporare. Aceastǎ situaţie este
favorabilǎ când se datoreazǎ unei investiţii productive realizate de întreprindere (când NFR
este pozitiv) dar un necesar de fond de rulment prea mare se poate însǎ sǎ nu fie acoperit de
marja brutǎ de autofinanţare degajatǎ din punerea în exploatare a investiţiei, conducând la un
dezechilibru financiar pe termen scurt.
= (necesarul de fond de rulment rǎmâne neschimbat).
38
Teoretic, aceastǎ situaţie este posibilǎ, dar pactic se întâlneşte foarte rar, deoarece
operaţiunile financiar - contabile determinǎ modificǎri permanente în sensul creşterii sau
diminuǎrii necesarului de fond de rulment.
2.3.6. NIVELUL OPTIM AL NECESARULUI DE FOND DE RULMENT
Se considerǎ cǎ mǎrimea optimǎ a necesarului de fond de rulment stabilitǎ în practicǎ,

pe baza raportului între necesarul de fond de rulment şi cifra de afaceri nu trebuie sǎ
depǎşeascǎ o ratǎ de 10-15%. Este adevǎrat, însǎ cǎ un necesar de fond de rulment negativ şi
o valoare ridicatǎ nu este recomandatǎ deoarece şi necesarul de fond de rulment, ca şi fondul
de rulment se supune unui criteriu de eficienţǎ. Astfel, un necesar de fond de rulment negativ
de o valoare ridicatǎ implicǎ existenţa unor resurse temporare mari la dispoziţia întreprinderii
care nu se va afla în corelaţie cu gradul de utilizare al activelor, astfel încât la un moment dat
întreprinderea va intra în incapacitate de platǎ.
Aşadar, nu se poate preciza o valoare pentru necesarul de fond de rulment,
cunoscându-se faptul cǎ întreprinderile cu activitǎţi de producţie reclamǎ un NFR pozitiv pe
când cele cu activitate de comerţ sau servicii, reclamǎ un NFR negativ.
2.4. TREZORERIA NETĂ

2.4.1. CONŢINUT ŞI MOD DE CALCUL
În timp ce componentele nevoii de fond de rulment sunt legate de activitatea curentǎ şi

în special de activitatea de exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de operaţiile financiare
în termen scurt realizate de firmǎ. Pentru a putea face faţǎ nevoilor financiare pe termen scurt,
întreprinderea trebuie sǎ dispunǎ de resursele cu caracter financiar denumite resurse de
trezorerie care, spre deosebire de resursele ciclice obţinute în cadrul activitǎţii curente sunt
furnizate de partenerii financiari specifici care relevǎ în special gestiunea financiarǎ pe termen
scurt (gestiunea trezoreriei). Pe de altǎ parte, firma degajǎ excedente monetare care permit
acoperirea diverselor nevoi de trezorerie.
39
Trezoreria netǎ (TN) rezultǎ prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor
aferente.
TN = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv
sau:
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie
Nevoile de trezorerie (sau trezoreria de activ) sunt formate din disponibilitǎţi bǎneşti
din casǎ şi din bancǎ. Resursele de trezorerie (sau trezoreria de pasiv) sunt fomate din credite
de trezorerie (curente), soldul creditor la bancǎ şi efecte scontate neajunse la scadenţǎ
(integrate în creanţele de exploatare). Cu cât pasivele de trezorerie ale firmei cresc, cu atât
mai mult situaţia financiarǎ a ei devine mai vulnerabilǎ.
Trezoreria nu este analizatǎ ca un necesar, poziţia sa in balanţa nevoilor nu rǎspunde
decât unui singur obiectiv, şi anume acela de a menţine echilibrul dintre nevoi şi resurse.
Echilibrul financiar are la bazǎ relaţia fundamentalǎ a trezoreriei, care se determinǎ
pornind de la egalitatea dintre activul şi pasivul bilanţului. Astfel:
FRNG – (NFRE + NFRAE) = TN
În optica funcţionalǎ, echilibrul financiar este respectat dacǎ FRNG > NFR. Aceasta
implicǎ un sold pozitiv de trezorerie. Deci, fondul de rulment este suficient de mare nu numai
pentru finanţarea necesarului de fond de rulment, ci şi pentru asigurarea unei trezorerii care
sǎ-i permitǎ efectuarea de plasamente şi deţinerea unor disponibilitǎţi.
Dacǎ FRNG < NFR, întreprinderea are un sold negativ de trezorerie. În acest caz,
necesarul de fond de rulment nu poate fi finanţat în întregime din resurse permanente,
întreprinderea fiind obligatǎ sǎ apeleze la resurse de trezorerie (mai ales credite bancare)
pentru a acoperi nevoia de finanţare generatǎ de ciclul de exploatare. În asemenea situaţie,
întreprinderea este consideratǎ vulnerabilǎ.
Dacǎ FRNG = NFR soldul de trezorerie este nul. Aceastǎ egalitate este numai
teoreticǎ. Practica menţinerii unei trezorerii care sǎ tindǎ spre zero apǎrǎ întreprinderea
împotriva riscurilor pe care le prezintǎ atât deţinerea unor supralichiditǎţi (folosirea
ineficientǎ a resurselor), cât şi o trezoreire negativǎ (dependenţǎ faţǎ de bǎnci).
2.4.2. TREZORERIA ŞI FUNCŢIILE SALE
Trezoreria este un element esenţial şi, în acelaşi timp principala restricţie a gestiunii
financiare a întreprinderii. În ea se reflectǎ atât rezultatele pozitive, cât şi cele negative ale
activitǎţii întreprinderii, precum şi deciziile legate de echilibrul financiar. Nu întotdeauna o
40
întreprindere care încheie exerciţiul financiar cu profit are şi o trezorerie pozitivǎ, adicǎ
disponibilitǎţi în bancǎ şi\sau în casǎ. Din datele statistice rezultǎ cǎ, de cele mai multe ori
falimentul se datoreazǎ slǎbiciunilor ivite în gestiunea trezoreriei.
Trezoreria descrie fluxurile de bani, încasǎrile şi plǎţile care intervin în cadrul unei
întreprinderi şi al cǎrui volum, repartiţie, periodicitate, localizare, chiar specificitate sunt
caracteristice fiecǎrei întreprinderi.
Componenţa activelor şi pasivelor de trezorerie este urmǎtoarea:
a) Activele de trezorerie:
-lichiditǎţi (în cont şi în casǎ);
-active financiare de trezorerie;
-valori mobiliare de plasament (titluri);
-efecte comerciale de încasat;
-bilete de trezorerie şi certificate de depozit în portofoliu.
b) Pasivele de trezorerie:
-soldul creditor al contului curent;
-credite de trezorerie (deficite de trezorerie);
-credite de scont.
2.4.3. OBIECTIVELE TREZORERIEI
Obiectivele trezoreriei sunt derivate din obiectivul general al finanţelor întreprinderii,

respectiv, creşterea valorii acesteia.
Putem defini trei mari obiective ale trezoreriei întreprinderii:
1) asigurarea lichiditǎţii întreprinderii finanţând nevoile cu costuri minime, de o aşa
manierǎ încât întreprinderea sǎ atingǎ obiectivele sale economice;
2) protejarea activelor şi pasivelor împotriva riscurilor, în special a riscurilor
financiare, a riscurilor de schimb, a riscurilor legate de dobândǎ, a riscurilor client
şi furnizor, a riscurilor de platǎ;
3) asigurarea celei mai eficace utilizǎri a resurselor financiare obţinând cele mai bune
randamente ale fondurilor investite, reducând la minim lichiditǎţile neutilizate şi
nevoile de fonduri de rulment şi reducând costurile tranzacţiei.
41
2.4.4. INTERPRETAREA TREZORERIEI
Trezoreria este expresia dsfǎşurǎrii unei activitǎţi eficiente sau ineficiente a

întreprinderii legate de posibilitatea obţinerii unei trezorerii pozitive sau negative. Trezoreria
se poate afla în una din urmǎtoarele situaţii:
a) T > 0 (trezorerie pozitivǎ).
Este rezultatul echilibrului financiar curent al întreprinderii şi reflectǎ nivelul superior
al fondului de rulment faţǎ de necesarul de fond de rulment. Trezoreria pozitivǎ se
concretizeazǎ în disponibilitǎţi bǎneşti în conturi şi în casǎ, adicǎ în existenţa de lichiditǎţi
care-i permit rambursarea datoriilor pe termen surt şi efectuarea de plasamente eficiente, sau
altfel spus, îi creşte autonomia financiarǎ pe termen scurt.
Nu întotdeauna însǎ o trezorerie pozitivǎ semnificǎ asigurarea echilibrului financiar.
Pe termen lung, abundenţa resurselor stabile folosite pentru acoperirea nevoilor temporare ar
putea semnifica ineficienţa utilizǎrii lor cu efecte în remunerarea capitaluilui, respectv,
rambursarea împrumuturilor.
b) T = 0 (trezorerie nulǎ).
Stricta egalitate dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment nu poate fi
decât fortuitǎ şi pasagerǎ. Cu o trezorerie zero, întreprinderea se fereşte la fel de bine contra
riscului unei sterilitǎţi de excedente durabile, cât şi contra riscului de dependenţǎ faţǎ de
bǎnci. Practica demonstreazǎ cǎ în fapt este diferit, aceastǎ trezorerie nulǎ putând oricând sǎ
devinǎ negativǎ.
c) T < 0 (trezorerie negativǎ).
Aceastǎ situaţie evidenţiazǎ un dezechilibru financiar când nevoia de fond de rulment
nu poate fi finanţatǎ în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite care conduc
la diminuarea autonomiei financiare, respectiv la creşterea gradului de îndatorare. Reflectǎ o
situaţie nefavorabilǎ pentru întreprindere, concretizatǎ într-un nivel mai scǎzut al lichiditǎţii
din contul la bancǎ şi din casǎ faţǎ de nivelul creditelor curente şi soldul creditor la bǎnci. Se
impune o monitorizare atentǎ a influenţelor factorilor care au condus la aceastǎ stare şi
diminuare sau eliminarea acestor influenţe.
2.4.5. FACTORII DE INFLUENŢĂ AI TREZORERIEI
42
Calculându-se ca diferenţǎ între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment,

trezoreria face ca factorii de influenţǎ ai fondului de rulment şi ai necesarului de fond de
rulment sǎ fie valabili şi pentru trezorerie.
Astfel, factorii de influenţǎ ai creşterii trezoreriei se pot identifica în factorii de
creştere ai fondului de rulment şi în factorii de scǎdere ai necesarului de fond de rulment, iar
factorii de influenţǎ ai trezoreriei sunt reprezentaţi de factorii de diminuare ai fondului de
rulment şi factorii de creştere ai necesarului de fond de rulment.
2.4.6. EFECTELE MODIFICĂRII FACTORILOR DE INFLUENŢĂ

ASUPRA TREZORERIEI
Modificarea factorilor de influenţǎ va determina o variaţie a nivelului trezoreriei de la

o perioadǎ la alta.
∆ - ,unde:
∆T = variaţia trezoreriei de la o perioadǎ la alta;
nivelul trezoreriei în perioada curentǎ;
nivelul trezoreriei în perioada de bazǎ.
Aceastǎ variaţie a trezoreriei se poate analiza (ca de altfel şi necesarul de fond de

rulment şi fondul de rulment) şi în mǎrimi relative, cu ajutorul indicilor, raportând nivelul
trezoreriei din perioada curentǎ la nivelul trezoreriei din perioada de bazǎ. Pot apǎrea
urmǎtoarele situaţii:
a) ∆T > 0; > ; IT > 1. Aceastǎ situaţie reflectǎ un cash-flow pozitiv.
Trezoreria este în creştere, reflectând o sporire a disponibilitǎţilor pe care le deţine

întreprinderea. În general, este o situaţie apreciatǎ ca fiind pozitivǎ, exprimând faptul cǎ
43
activitatea desfǎşuratǎ de întreprindere se concretizeazǎ într-un flux crescǎtor de lichiditǎţi.

Nu trebuie însǎ ca aceastǎ situaţie sǎ reflecte buna desfǎşurare a activitǎţilor întreprinderii. În
cazul în care nivelul trezoreriei în perioada de bazǎ înregistra valori pozitive, ridicate şi se
înregistreazǎ un cash-flow pozitiv, semnificǎ o ineficienţǎ a folosirii resurselor, acest excedent
de lichiditǎţi putând fi folosit în plasamente pe piaţa monetarǎ sau capitaluri.
b) ∆T = 0; = ; IT = 1. Variaţia trezoreriei este nulǎ, nivelul trezoreriei din
perioada curentǎ fiind egal cu nivelul trezoreriei din perioada de bazǎ. Este o situaţie întâlnitǎ
mai rar în activitatea agenţilor economici. Reprezintǎ o situaţie când nivelul trezoreriei dintre
cele douǎ momente înregistreazǎ valori pozitive.
c) ∆T < 0; < ; IT < 1. În principiu, este o situaţie nefavorabilǎ pentru
întreprindere, reflectând un nivel mai scǎzut al disponibilitǎţilor întreprinderii în perioada

curentǎ faţǎ de perioada de bazǎ. Reprezintǎ o situaţie favorabilǎ când în anul de bazǎ, nivelul
trezoreriei este pozitiv şi extrem de ridicat, iar în perioada curentǎ trezoreria scade (fiind însǎ
pozitivǎ), evidenţiind o eficienţǎ sporitǎ a resurselor întreprinderii. Dimpotrivǎ, atunci când în
perioada de bazǎ se înregistreazǎ un nivel negativ al trezoreriei, iar cash-flow-ul este negativ,
întreprinderea îşi amplificǎ criza de trezorerie, apelând la credite bancare pe termen scurt de o
valoare tot mai ridicatǎ.
2.4.7. NIVELUL OPTIM AL TREZORERIEI
Un anumit nivel al trezoreriei nu trebuie sǎ constituie un obiectiv al întreprinderii.

Starea trezoreriei trebuie sǎ reflecte întotdeauna starea întreprinderii. Totuşi, se considerǎ cǎ
starea întreprinderii are un caracter pozitiv atunci când se degajǎ un flux de lichiditǎţi
concretizat într-o trezorerie pozitivǎ. Însǎ, şi trezoreria trebuie supusǎ unui criteriu de
eficienţǎ care face sǎ nu se urmǎreascǎ un nivel maxim al trezoreriei. Aşadar, trebuie obţinut
un nivel al trezoreriei care sǎ asigure solvabilitatea întreprinderii şi în acelaşi timp sǎ reflecte
o utilizare eficientǎ a resurselor acesteia.
44
CAPITOLUL 3
ECHILIBRULUI FINANCIAR FUNCŢIONAL ŞI
PATRIMONIAL AL ÎNTREPRINDERII
3.1. ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL AL

ÎNTREPRINDERII
Echilibrul financiar este o formǎ de manifestare a echilibrului economic şi reflectǎ

asigurarea resurselor pe de o parte şi respectarea obligaţiilor de platǎ ale întreprinderii cǎtre
terţi pe de altǎ parte.
Diagnosticarea echilibrului financiar este conceputǎ ca o etapǎ de restructurare a
întreprinderii în vederea îmbunǎtǎţirii, consolidǎrii sau salvǎrii situaţiei financiare. Asigurarea
echilibrului financiar necesitǎ o sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare şi
45
producţie pe de o parte şi cel al încasǎrii şi vânzǎrii producţiei pe de altǎ parte. Nerespectarea

acestei cerinţe se reflectǎ în lipsa capacitǎţilor de platǎ a întreprinderii, respectiv apariţia
creditelor nerambursate la scadenţǎ şi a datoriilor neachitate la termen faţǎ de furnizori, faţǎ
de stat.
Pentru evidenţierea echilibrului financiar se utilizeazǎ o serie de instrumente precum:
bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, balanţa de verificare pentru fundamentarea
deciziilor în vederea îmbunǎtǎţirii situaţiei financiare a întreprinderii.
Bilanţul este un document care permite sǎ se cunoascǎ patrimoniul unei întreprinderi,
fiind considerat un inventar patrimonial condensat. Viziunii statice cu privire la bilanţ se
opune aprecierea profesorului german Eugen Schmalenbach în lucrarea „Dynamische Bilanz”
care considerǎ bilanţul o reprezentare a forţelor întreprinderii. Este mai importantǎ mǎsurarea
sǎnǎtǎţii decât cunoaşterea valorii intrinseci a elementelor bilanţului: „pentru a lua decizii
utile, şeful unei întreprinderii trebuie sǎ ştie dacǎ afacerea sa prosperǎ, dacǎ bate pasul pe loc
sau este în declin”.
Bilanţul permite formularea de judecǎţi de valoare cu privire la riscul pe care şi-l
asumǎ întreprinderea şi evaluarea mişcǎrilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta, bilanţul
poate fi ananlizat din punct de vedere al lichiditǎţii, respectiv, al exigibilitǎţii şi al flexibilitǎţii
financiare cu care se confruntǎ întreprinderea.
Lichiditatea reprezintǎ timpul necesar pentru ca un element de activ sǎ fie realizat sau
transformat în lichiditǎţi.
Exigibilitatea reprezintǎ timpul necesar pentru achitarea unei datorii.
Flexibilitatea financiarǎ exprimǎ capacitatea unei întreprinderi de a lua mǎsurile
necesare pentru creşterea valorii de trezorerie pentru a face faţǎ necesitǎţilor şi situaţiilor
imprevizibile. Cu cât flexibilitatea este mai ridicatǎ, cu atât se expune unui risc de faliment
mai scǎzut.
O întreprindere ale cǎrei lichiditǎţi sunt insuficiente pentru a putea acoperi datoriile
contractate de cǎtre aceasta sau pentru a finanţa creşterea sa economicǎ este o întreprindere
cǎreia îi lipseşte flexibilitatea. În schimb, atunci când are capacitatea sǎ depǎşeascǎ situaţiile
dificile cu care se confruntǎ şi atunci când sesizeazǎ cu uşurinţǎ oportunitǎţile de investiţii ce i
se oferǎ, este o întreprindere cu un grad ridicat de flexibilitate financiarǎ.
Bilanţul patrimonial are rolul de a mǎsura valoarea netǎ a întreprinderii şi
solvabilitatea acesteia cu importanţǎ deosebitǎ atât pentru acţionarii întreprinderii în calitatea
de proprietari care vor sǎ cunoascǎ care este averea lor, cât şi pentru creditori, deoarece
patrimoniul reprezintǎ garanţia realizǎrii drepturilor lor.
46
Pentru redactarea bilanţului pornind de la bilanţul contabil trebuie efectuate unele

corecţii cu privire la informaţiile furnizate de bilanţul contabil. Aceste corecţii se referǎ la:
● la ACTIV:
a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (active fictive), deoarece acestea sunt în
activul bilanţului, dar din punct de vedere al lichiditǎţii lor nu au nici o valoare, adicǎ nu dau
naştere unui flux de numerar.
Principalele active fictive sunt:
- cheltuieli de constituire;
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare;
- cheltuieli de repartizare asupra exerciţiilor financiare urmǎtoare;
- debitori din capitalul subscris şi nevǎrsat;
- primele de rembursare a obligaţiunilor;
- diferenţele de conversie activ.
Pentru eliminarea acestor active fictive din bilanţul patrimoniului se procedeazǎ astfel:
- chetuielile de constituie, debitorii din capitalul subscris şi nevǎrsat şi cheltuielile de
repartizat pe mai multe exerciţii financiare se scad din activ şi concomitent din capitalurile
proprii;
- diferenţele de conversie activ se scad din activ şi concomitent se corecteazǎ în sensul
mǎririi sau diminuǎrii elementelor de activ sau pasiv pe seama cǎrora s-au constituit;
-primele de rambursare a obligaţiunilor se scad din activ şi din valoarea
împrumuturilor pe termen mediu şi lung din pasiv.
b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen mai mare de 1 an;
c) includerea în activele circulante sau în activele imobilizate a sumelor incluse la
decontǎri din operaţii în curs de clarificare în funcţie de care sunt incluse în perioade mai mari
sau mai mici de 1 an;
d) efectele scontate neajunse la scadenţǎ sunt creanţe cedate bǎncii pentru care s-a
înregistrat o creştere a disponibilitǎţilor. Cu valoarea acestora se majoreazǎ activele
circulante, respectiv creanţele, concomitent cu majorarea în pasiv a creditelor pe termen scurt;
e) imobilizǎrile în leasing se adaugǎ la activele corporale la valoarea netǎ. Avantajul
leasing-ului este acela cǎ întreprinderea îşi procurǎ bunurile necesare dezvoltǎrii fǎrǎ a
antrena fondurile proprii, ceea ce înseamnǎ cǎ se substituie creditului, deoarece reprezintǎ o
atragere de capital şi de aceea se majoreazǎ în pasiv datoriile mai mari de 1 an pentru valoarea
netǎ.
● la PASIV:
47
a) includerea în capitalurile proprii a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli

nedeductibile din punct de vedere fiscal;
b) datoriile fiscale latente aferente subvenţiilor pentru investiţii, provizioanelor
reglementate, provizioanelor deductibile din punct de vedere fiscal se mai includ în categoria
datoriilor pe termen scurt, mediu şi lung dupǎ natura lor;
c) veniturile înregistrate în avans vor fi incluse în categoria datoriilor pe termen scurt,
mediu şi lung dupǎ natura lor;
d) se diminuazǎ capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris şi nevǎrsat;
e) se majoreazǎ capitalurile proprii cu diferenţele de conversie pasiv favorabile,
rezultate în urma modificǎrii cursului valutar care determinǎ reducerea obligaţiilor şi creşterea
scadenţelor.
3.1.1. ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL PE BAZA

RATELOR DE STRUCTURĂ
Orice întreprindere este supusǎ unor riscuri financiare, dar cel mai important este
riscul de faliment, generat de insolvabilitate, şi de aceea, menţinerea solvabilitǎţii asigurǎ
suprvieţuirea întreprinderii. Starea de insolvabilitate poate avea repercursiuni asupra modului
de funcţionare al întreprinderii, cum ar fi: pierderea unei pǎrţi a patrimoniului de cǎtre
debitorul falimentar, lichidarea şi dispariţia întreprinderii.
Solvabilitatea, respectiv capacitatea de platǎ sunt elemente ale lichiditǎţii prin care se
evidenţiazǎ proprietatea pe care o are partea materialǎ a capitalului de a se transforma în bani.
Pentru diagnosticarea întreprinderii se utilizeazǎ urmǎtoarele date:
1.Rata lichiditǎţii (solvabilitǎţii) generale ( )- evidenţiazǎ gradul de acoperire a
datoriilor pe termen scurt de cǎtre activele circulante.
Aceastǎ ratǎ poate avea urmǎtoarele valori:
48
1,8 = o situaţie bunǎ şi indicǎ existenţa unor active circulante mai mari decât
datoriile pe termen scurt, ceea ce înseamnǎ cǎ o parte a capitalului permanent este utilizat
pentru finanţarea activitǎţii de exploatare;
situaţie satisfǎcǎtoare;
= situaţie nesatisfǎcǎtoare, dar nu prezintǎ pericol dacǎ gradul de lichiditate
al activelor circulante este mai mare decât cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt.
2. Rata lichiditǎţii (solvabilitǎţii) reduse ( )- aratǎ în ce proporţie datoriile curente
pot fi acoperite pe seama creanţelor şi a disponibilitǎţilor.
==
poate avea urmǎtoarele valori:
1 = o situaţie bunǎ;
0,65 < 1 = situaţie satisfǎcǎtoare;
< 0,65 = situaţie nesatisfǎcǎtoare.
3. Rata solvabilitǎţii (lichiditǎţii) imediate ( ) - reflectǎ în ce proporţie
disponibilitǎţile participǎ la acoperirea datoriilor curente.
Dacǎ > 0,3 = situaţie bunǎ.
4. Rata solvabilitǎţii globale ( ) - mǎsoarǎ securitatea de care se bucurǎ creditorii
pe termen scurt şi lung, precum şi marja de creditare a întreprinderii.
poate lua urmǎtoarele valori:
49
> 1,5 = situaţie bunǎ deoarece întreprinderea îşi poate achita obligaţiile;
< 1,5 = situaţie nesatisfǎcǎtoare care evidenţiazǎ riscul de insolvabilitate pe
care l-au asumat furnizorii de fonduri.
3.1.2. ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL PE BAZA

RATELOR DE FINANŢARE
Echilibrul financiar al întreprinderii trebuie înţeles ca un ansamblu de corelaţii care se

formeazǎ în procesul de rotaţie al capitalului.
Pentru analiza echilibrului financiar al întreprinderii se utilizeazǎ urmǎtoarele rate de
finanţare:
1. Rata autonomiei financiare ( )- reflectǎ ponderea surselor proprii în cadrul
surselor stabile ale întreprinderii.
= * 100
Cu cât valoarea ratei este mai apropiatǎ de 100%, cu atât creşte gardul de
independenţǎ al întreprindrii.
2. Rata de finanţare a stocurilor pe seama fondului de rulment ( )- reflectǎ în ce
mǎsurǎ stocurile sunt acoperite pe seama fondului de rulment.
= * 100
Se apreciazǎ o acoperire normalǎ dacǎ fondul de rulment reprezintǎ aproximativ 2/3

din totalul stocurilor.
3. Rata de finanţare a activelor circulante pe seama fondului de rulment ( )-
reflectǎ în ce proporţie activele circulante sunt acoperite pe seama fondului de rulment.
= * 100
Mǎrimea normalǎ a acestei rate este de aproximativ 50%.
50
4. Rata de autofinanţare a activelor ( )- exprimǎ mǎsura în care capitalurile
proprii acoperǎ activele întreprinderii.
= * 100
5. Rata de finanţare a imobilizǎrilor pe seama capitalurilor proprii ( )-
exprimǎ finanţarea proprie a imobilizǎrilor, autonomia de care dǎ dovadǎ întreprinderea în

finanţarea investiţiilor sale.
= * 100
Dacǎ valoarea acestei rate este mai mare sau egalǎ cu 100, înseamnǎ cǎ activele
imobilizate sunt finanţate integral pe seama capitalurilor proprii. Dacǎ valoarea ratei este mai
micǎ decât 100, atunci o parte din activele imobilizate sunt finanţate pe seama datoriilor pe
termen mediu şi lung.
6. Rata de finanţare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent (
)- exprimǎ gradul de finanţare al activelor imobilizate pe seama surselor stabile.
= * 100
Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 100, cu atât întreprinderea ocupǎ
o poziţie mai bunǎ.
7. Rata datoriilor ( )- reflectǎ partea din activul total care este finanţatǎ din
datoriile întreprinderii.
= * 100
3.1.3. CORELAŢIA DINTRE FONDUL DE RULMENT

PATRIMONIAL, NECESARUL DE FOND DE RULMENT ŞI
TREZORERIA NETĂ
51
Cunoaşterea corelaţiei dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de fond de

rulment şi trezoreria netǎ este foarte importantǎ deoarece pune pe primul plan problema
finanţǎrii necesarului de fond de rulment al unei întreprinderi.
Operaţiile de exploatare antreneazǎ formarea nevoii de finanţare care conduce la
constituirea mijloacelor de finanţare. Confruntarea acestei nevoi şi acestor mijloace de
finanţare face sǎ se degaje nevoia de finanţare inclusǎ în ciclul de exploatare sau necesarul de
fond de rulment.
Nevoile de finanţare determinate de ciclul de exploatare reprezintǎ fonduri avansate de
întreprindere pentru a-şi constitui stocuri de materii prime, materiabile consumabile, producţie
în curs de execuţie, produse finite, precum şi pentru acordarea termenelor de platǎ clienţilor
pentru livrǎrile de produse, executarea de lucrǎri şi prestǎri de servicii. Pentru aceasta,
întreprinderea efectueazǎ o avansare de fonduri care reprezintǎ un consum de lichiditǎţi. În
situaţia în care acordǎ termene de platǎ clienţilor sǎi, întreprinderea acumuleazǎ creanţe care
reprezintǎ un venit viitor, deoarece ele nu se transformǎ în lichiditǎţi la termenul de platǎ
convenit. Întreprinderea se confruntǎ în aceastǎ situaţie cu o nevoie de finanţare.
O sursǎ suplimentarǎ de finanţare o reprezintǎ sumele încasate de la clienţi înainte de
efectuarea livrǎrilor de bunuri, executǎrii de lucrǎri şi prestǎri de servicii în numele acestora.
Ca urmare a activitǎţii de exploatare desfǎşurate întreprinderea obţine mijloace de
finanţare de fiecare datǎ când obţine de la furnizorii sǎi termene de platǎ care reprezintǎ
angajamente pentru întreprindere. Deoarece aceste plǎţi nu au loc imediat, lichiditǎţile aflate
la dispoziţia întreprinderii reprezintǎ surse de fonduri sau mijloace de finanţare. Resursele
obţinute de fiecare datǎ când beneficiazǎ de un termen de platǎ pentru cumpǎrǎrile de bunuri
sau prestǎrile de servicii reprezintǎ posibilitǎţi suplimentare de finanţare. Are loc o diminuare
a necesarului de fond de rulment, mai ales în situaţia în care mǎrimea lor se reînnoieşte
permanent.
În analiza necesarului de fond de rulment se pot întâlni urmǎtoarele situaţii:
a) dacǎ NFR > 0, atunci întreprinderea se confruntǎ cu un surplus de nevoi temporare
în raport cu resursele existente, situaţie justificatǎ dacǎ este rezultatul unei politici de investiţii
privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.
b) dacǎ NFR < 0, atunci întreprinderea are un surplus de surse de finanţare în raport cu
necesitǎţile de capitaluri circulante şi poate fi apreciatǎ ca o situaţie favorabilǎ dacǎ viteza de
rotaţie a activelor circulante a crescut şi dacǎ s-au contractat datorii cu scadenţǎ mai
îndepǎrtatǎ.
52
Dacǎ fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment, atunci

excedentul de finanţare se regǎseşte sub forma trezoreriei nete care îmbracǎ forma
disponibilitǎţilor bǎneşti în conturile bancare şi în casǎ.
Pentru asigurarea echilibrului financiar, fondul de rulment trebuie sǎ fie menţinut la
nivelul mediei fluctuaţiilor necesarului de fond de rulment, aceasta fiind mǎrimea minimǎ
necesarǎ a fondului de rulment. Fondul de rulment optim este acela care menţine echilibrul
financiar al întreprinderii la cel mai scǎzut cost al procurǎrii capitalurilor.
Dacǎ necesarul de fond de rulment este asimilat activitǎţii de exploatare, trezoreria
netǎ este legatǎ de activitatea financiarǎ pe termen scurt. Întreprinderea solicitǎ de la bǎnci şi
alte investiţii financiare, resurse pentru finanţare pe termen scurt, iar când are surplus de
lichiditǎţi poate efectua plasamente financiare utilizând resursele de trezorerie.
Trezoreria netǎ permite sǎ se aprecieze dacǎ activitatea desfǎşuratǎ este echilibratǎ şi
eficientǎ atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt.
Dacǎ TN > 0, înseamnǎ cǎ exerciţiul financiar s-a încheiat cu un excedent de lichiditǎţi
reprezentat de profitul net al întreprinderii.
Dacǎ TN < 0, înseamnǎ cǎ exerciţiul financiar s-a încheiat cu un dezechilibru
financiar. Deficitul de trezorerie poate fi acoperit prin contractarea de credite în condiţii
avantajoase de dobândǎ, prin negocierea mai multor surse de capital.
Decalajele dintre încasǎrile creanţelor şi plǎţile datoriilor scadente influenţeazǎ
trezoreria netǎ. În acest caz, o întreprindere rentabilǎ nu are neapǎrat o trezorerie pozitivǎ,
aceasta depinzând de variţiile necesitǎţilor de finanţare şi variaţiilor termenelor de scadenţǎ a
încasǎrilor şi plǎţilor.
3.2. ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCŢIONAL AL

ÎNTREPRINDERII
Prin determinarea echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional se are în vedere

stabilirea corelaţiilor între nevoile de finanţare şi resursele întreprinderii astfel încât sǎ se
asigure continuitatea activitǎţii, oferind o imagine mai clarǎ a modului de funcţionare din
punct de vedere economic.
Întocmirea bilanţului funcţional are loc pentru evidenţierea utilizǎrilor şi resurselor
corespunzǎtoare fiecǎrui ciclu de funcţionare: ciclu de investiţii, de exploatare, de finanţare.
Ciclul de investiţii are în vedere acţiunile întreprinse pentru achiziţionarea activelor
imobilizate. Acestui ciclu îi corespunde activul aciclic stabil.
53
Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie atât

sub formǎ fizicǎ, cât şi bǎneascǎ.
Ciclul de finanţare cuprinde relaţiile ce se stabilesc între întreprindere şi proprietarii de
capital (acţionarii şi creditorii). El permite întreprinderii sǎ facǎ faţǎ decalajului dintre intrǎrile
şi ieşirile de lichiditǎţi generate de ciclul de exploatare. Acest ciclu corespunde ansamblului
resurselor.
În elaborarea bilanţului funcţional trebuie sǎ se ţinǎ seama de urmǎtoarele reguli:
● activele sunt luate în considerare la valoarea lor brutǎ pentru a pune în evidenţǎ
decizia iniţialǎ;
● activele imobilizate închiriate sub orice formǎ se includ în bilanţul funcţional pentru
cǎ servesc ciclului de exploatare (resursele se corecteazǎ cu amortizarea aferentǎ, iar partea
neamortizatǎ se include la datorii financiare);
● conceptul de active fictive nu mai este operaţional din urmǎtoarele considerente:
- cheltuielile ce ce privesc exerciţiile urmǎtoare sunt considerate active imobilizate, ele
fiind asimilate unor investiţii;
- cheltuielile efectuate în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în
afara exploatǎrii;
- efectele scontate neajunse la scadenţǎ se includ în activ la creanţe, iar în pasiv la
credite pe termen scurt;
- primele de rambursare a obligaţiunilor se scad din activ, iar în pasiv din datoriile
financiare;
- diferenţele de conversie activ majoreazǎ creanţele sau diminueazǎ obligaţiile cu
valoarea respectivǎ, iar diferenţele de conversie pasiv se scad din pasiv, cu valoarea lor
corectându-se posturile de unde provin.
● amortizǎrile şi provizioanele calculate sunt considerate în pasiv ca surse aciclice
(stabile).
3.2.1. ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCŢIONAL PE BAZA

TABLOULUI DE FINANŢARE
Avându-se în vedere cǎ bilanţul contabil prezintǎ o viziune staticǎ asupra situaţiei

financiare, iar contul de profit şi pierderi prezintǎ în dinamicǎ activitatea firmei, pentru
prezentarea în dinamicǎ a situaţiei financiare, teoria şi practica contabilǎ şi financiarǎ a
elaborat tabloul de finanţare.
54
Tabloul de finanţare se regǎseşte sub mai multe forme, cele mai importante dintre acestea
fiind:
 Tabloul de utilizǎri şi resurse
 Tabloul fluxurilor de trezorerie
Tabloul de utilizǎri şi resurse prezintǎ situaţia patrimonialǎ între bilanţul de
deschidere şi bilanţul de închidere a exerciţiului financiar sub aspectul pǎstrǎrii echilibrului
funcţional. Întocmirea tabloului de utilizǎri şi resurse presupune efectuarea unei distincţii între
fluxurile patrimoniale şi monetare. Fluxurile patrimoniale nu au obligatoriu o influenţǎ asupra
trezoreriei şi pot fi clasificate, dupǎ cum urmeazǎ:
- fluxurile patrimoniale care au o incidenţǎ imediatǎ asupra trezoreriei şi se referǎ la
cumpǎrǎrile şi vânzǎrile cu plata imediatǎ, respectiv încasǎrile imediate. Aceste fluxuri sunt
fluxuri monetare şi fac obiectul tabloului de trezorerie;
-fluxurile patrimoniale care nu au o incidenţǎ ulterioarǎ asupra trezoreriei şi se referǎ
la cumpǎrǎri şi vânzǎri pe credit. Aceste fluxuri sunt fluxuri financiare care includ si fluxurile
monetare şi fac obiectul tabloului de utilizǎri şi resurse.
-fluxurile patrimoniale care nu au o incidenţǎ nici imediatǎ, nici ulterioarǎ asupra
trezoreriei şi se referǎ la amortizǎri şi provizioane.
Pentru întocmirea unui tablou de utilizǎri şi resurse trebuie sǎ se determine variaţiile
posturilor bilanţiere între douǎ bilanţuri succesive, care formeazǎ o balanţǎ diferenţiatǎ sau
balanţa mutaţiilor. Analiza variaţiilor din balanţa diferenţiatǎ scoate în evidenţǎ 4 tipuri de
modificǎri care pot fi interpretate din punct de vedere financiar astfel:
a) creşteri de pasiv care corespund creşterii angajamentelor întreprinderii. Aceste
creşteri corespund unor intrǎri de fonduri care la nivelul tabloului de utilizǎri şi resurse sunt
asimilate resurselor;
b) creşteri de activ care corespund achiziţionǎrilor de bunuri şi creşteri de creanţe.
(acestea sunt consumatoare de fonduri şi sunt asimilate utilizǎrilor);
c) diminuǎri de activ care corespund intrǎrilor de fonduri şi sunt asimilate resurselor;
d) diminuǎri de pasiv care corespund diminuǎrilor de angajamente (diminǎri de
datorii), care sunt generatoare de ieşiri de fonduri şi sunt asimilate utilizǎrilor.
Tabloul de finanţare cuprinde douǎ pǎrţi: prima parte stabileşte modul de realizare a
echilibrului structural între utilizǎrile şi resursele bilanţului funcţional, adicǎ variaţia fondului
de rulment net global. Aceastǎ parte a totalului de finanţare evidenţiazǎ modul de finanţare şi
politica de investiţii promovatǎ de întreprindere.
∆ FRNG = ∆ RESURSE STABILE - ∆ UTILIZĂRI STABILE
55
Utilizǎrile stabile includ:

- dividendele distribuite în cursul exerciţiului care corespund dividendelor plǎtite pe
parcursul exerciţiului, respectiv dividendele distribuite reprezentând repartizǎri ale exerciţiilor
precedente;
- achiziţionǎrile de imobilizǎri care se referǎ la creşterile de imobilizǎri la valoarea
brutǎ (nu sunt luate în calcul creşterile de imobilizǎri realizate prin reevaluǎri sau trecerile de
la imobilizǎri în curs la imobilizǎri în folosinţǎ);
- reducerile de capitaluri proprii care se referǎ la rambursǎrile capitalului social cǎtre
asociaţi şi acţionari şi reducerea capitalului social prin rǎscumpǎrarea şi anularea propriilor
acţiuni;
- rambursǎrile de datorii financiare se referǎ la rambursǎrile împrumuturilor pe termen
mediu şi lung.
Resursele stabile includ:
- capacitatea de autofinanţare care reprezintǎ surplusul financiar degajat de activitatea
rentabilǎ a întreprinderii;
- cesiunile de imobilizǎri care cuprind preţul de cesiune al imobilizǎrilor corporale,
necorporale şi financiare precum şi reducerile de imobilizǎri financiare prin stingerea
creanţelor imobilizate şi a rambursǎrii împrumuturilor acordate pe termen mediu şi lung;
-creşterile de capital propriu care genereazǎ un flux financiar (creşterile de capital
social prin aportul în bani sau naturǎ a asociaţilor sau acţionarilor, subvenţii pentru investiţii).
Ne se iau în calcul creşterile capitalului social prin operaţiuni interne (încorporarea de
rezerve, a diferenţelor de reevaluare, încorporarea primelor de capital, capitalizarea profitului)
şi prin conversia datoriilor în capital social. Creşterea capitalului social este luatǎ în calcul
numai în limita capitalului social subscris şi vǎrsat;
-creşterile de datorii financiare care se referǎ la datoriile financiare pe termen mediu şi
lung contractate de întreprindere în cursul exerciţiului. Nu sunt luate în calcul creditele pe
termen scurt (creditele de trezorerie).
Partea a doua a tabloului de utilizǎri şi resurse evidenţiazǎ variaţia fondului de rulment
net global, ca urmare a modificǎrii elementelor ce intrǎ în componenţa acivelor circulante şi a
datoriilor pe termen scurt, variaţie ce are profunde incidente asupra realizǎrii echilibrului
financiar. Aceastǎ parte aratǎ modul în care fondul de rulment a fost utilizat pentru acoperirea
necesitǎţilor de finanţare, asigurând pe de o parte echilibrul funcţional între utilizǎri şi resurse
şi echilibrul monetar între încasǎri şi plǎţi, evidenţiat prin trezoreria netǎ.
∆ FRNG = ∆ ACTIVE CIRCULANTE - ∆ DATORII PE TERMEN SCURT
56
Acivele circulante includ şi activele de trezorerie, iar datoriile pe termen scurt includ şi
pasivele de trezorerie.
Tabloul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea gradului de independenţǎ al
întreprinderii în gestionarea lichiditǎţilor sale care are un impact hotǎrâtor asupra „sǎnǎtǎţii”
sale finaciare.
Avantajul acestui tablou, în comparaţie cu tabloul de utilizǎri şi resurse este acela cǎ
permite evidenţierea influenţelor pe care le au fenomenele de stocaj şi a consecinţelor
generate de decalajele existente între încasǎri şi plǎţi.
Tabloul fluxurilor de trezorerie aratǎ modul în care este utilizatǎ trezoreria de care
dispune întreprinderea, ca urmare a activitǎţii desfǎşurate dupǎ deducerea prelevǎrilor
obligatorii, în special pentru finanţarea investiţiilor.
Principalele componente ale acestui tablou sunt:
● Excedentul de trezorerie global (ETG), care se determinǎ ca diferenţǎ între
excedentul brut global (EBG) şi variaţia nevoii de fond de rulment (∆ NFR).
ETG = EBG - ∆ NFR
EBG = EBE + - + + - , unde:
EBE = excedentul brut al exploatǎrii;
= alte venituri din exploatare;
alte cheltuieli de exploatare;
= venituri financiare încasabile;
= alte venituri excepţionale încasabile;
= alte cheltuieli excepţionale plǎtibile.
De precizat este faptul cǎ nu se ia în calcul preţul de cesiune al imobilizǎrilor.

Excedentul brut global (EBG) se deosebeşte de capacitatea de autofinanţare (CAF), prin aceea
cǎ nu se iau în calcul cheltuielile financiare şi impozitul pe profit deoarece sunt considerate
prelevǎri obligatorii.
Dupǎ cum se observǎ, excedentul de trezorerie global nu este influenţat de structura
financiarǎ, de impozitul pe profit, de politica de distribuire de dividende, ceea ce pune în
evidenţǎ capacitatea întreprinderii de a obţine lichiditǎţi fǎrǎ a fi influenţatǎ de politica
57
financiarǎ sau fiscalǎ. Excedentul de trezorerie global depinde de nivelul de dezvoltare şi

rentabilitatea întreprinderii, precum şi de structura nevoii de fond de rulment. Trebuie sǎ fie
suficient pentru a face faţǎ scadenţelor în mod continuu, iar întreprinderea sǎ-şi autofinanţeze
investiţiile interne şi externe (în active financiare).
● Fluxul de trezorerie disponibil (FTD) exprimǎ fluxurile de lichiditǎţi rǎmase
efectiv la dispoziţia întreprinderii dupǎ efecuarea cheltuielilor referitoare la dobânzi, impozit
pe profit, dividende şi rambursarea împrumuturilor financiare şi care influenţeazǎ deciziile de
acţiuni.
Dacǎ fluxul de trezorerie disponibil este negativ, atunci întreprinderea este expusǎ
riscului de a nu face faţǎ prelevǎrilor obligatorii şi poate autofinanţa activitatea investiţionalǎ.
● Aportul de resurse stabile reflectǎ sursele de finanţare care pot proveni din
aporturile asociaţilor ca sursǎ internǎ sau din creditele de trezorerie, ca sursǎ externǎ.
● Variaţia trezoreriei reflectǎ dacǎ întreprinderea a acumulat lichiditǎţi sau şi-a
diminuat îndatorarea. Mǎrimea acesteia depinde de rentabilitatea întreprinderii, de costul
resurselor externe, de riscul asumat pentru acoperirea nevoilor.
Întocmirea acestui tablou porneşte de la excedentul brut al exploatǎrii (EBE) şi nu de
la capacitatea de autofinanţare (CAF), deoarece aceasta are unele inconveniente:
- CAF este doar un surplus de lichiditǎţi deoarece nu ia în considerare decalajul de
platǎ. Ea nu devine un flux disponibil de trezorerie decât dupǎ încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor. CAF nu este integral disponibilǎ pentru finaţarea întreprinderii deoarece o parte
a beneficiului este distribuitǎ sub formǎ de dividende;
- CAF conţine atât elemente ce caracterizeazǎ activitatea de exploatare şi care permit
calculul excedentului brut al exploatǎrii, cât şi elemente din afara exploatǎrii cu caracter
variabil (impozite, cheltuieli financiare, elemente excepţionale). De aceea nu permite sǎ se
aprecieze profitabilitatea sau rentabilitatea activitǎţii;
- CAF este influenţatǎ de politicile contabile şi fiscale, fiind determinatǎ dupǎ
impozitarea profitului;
- CAF apare ca o sursǎ stabilǎ care permite finanţarea investiţiilor, rambursarea
împrumuturilor financiare contractate şi plata dividendelor, reprezentând o alocare definitivǎ
de fonduri.
3.2.2. CORELAŢIA DINTRE FONDUL DE RULMENT NET GLOBAL,

NEVOIA DE FOND DE RULMENT ŞI TREZORERIA NETĂ
58
Determinarea funcţionalǎ a echilibrului financiar are ca prim obiectiv stabilirea

gradului de vulnerabilitate al întreprinderii în funcţie de modul de finanţare. Modalitatea cea
mai relevantǎ este cea de comparare a fondului de rulment funcţional cu nevoia de fond de
rulment.
Nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant, deoarece reflectǎ nevoile
ciclice, neacoperite financiar din resurse temporare şi care se reînnoiesc permanent în cadrul
ciclului de exploatare. Prin urmare, reînnoirea utilizǎrilor şi a resurselor ciclice conferǎ nevoii
de fond de rulment caracterul unei nevoi de finanţare permanentǎ, durabilǎ, deşi componentele
sale apar ca elemente pe termen scurt în bilanţ. Partea rǎmasǎ nefinanţatǎ trebuie sǎ fie mai
micǎ sau cel mult egalǎ cu fondul de rulment funcţional, neîndeplinirea acestei condiţii
conducând la realizarea unui dezechilibru funcţional care va afecta trezoreria.
Pentru realizarea echilibrului funcţional este necesar ca fondul de rulment sǎ acopere
nevoile de finanţare şi nu este suficient sǎ fie pozitiv.
Fondul de rulment net funcţional (FRNF) poate înregistra fluctuaţii, ca urmare a
modificǎrii resurselor stabile sau a activelor durabile. Prin urmare, creşterea FRNG poate fi
determinatǎ de :
 sporirea resurselor stabile prin: creşterea capitalului social prin noi aporturi ale
asociaţilor, sporirea profitului net nerepartizat, obţinerea de subvenţii, sporirea
provizioanelor, creşterea datoriilor financiare prin contractarea de noi credite, precum
şi prin emisiunea de obligaţiuni;
 reducerea activelor imobilizate prin: vânzarea de active, încasarea de titluri,
diminuarea unor active fǎrǎ valoare.
Reducerea FRNG poate fi generatǎ de:
 scǎderea resurselor stabile prin: distribuirea de dividende, înregistrarea unor pierderi,
reintegrarea subvenţiilor pentru investiţii, anularea provizioanelor, diminuarea
amortizǎrilor, rambursarea datoriilor care implicǎ un cost reprezentat de dobânzile şi
comisioanele plǎtite, reducerea sau anularea diferenţelor de conversie pasiv;
 creşterea activelor imobilizate brute.
Operaţiile de exploatare antreneazǎ formarea nevoii de finanţare, dar permit totodatǎ
constituirea mijloacelor de finanţare. Din confruntarea nevoilor cu mijloacele de finanţare se
degajǎ nevoia de finanţare a ciclului de exploatare sau nevoia de fond de rulment. Nevoile de
finanţare generate de ciclul de producţie sau nevoile ciclice corespund alocǎrilor de fonduri
pentru constituirea de stocuri şi creanţe. În compensarea acestor necesitǎţi de finanţare,
activitatea întreprinderii furnizeazǎ resurse reînnoibile pe mǎsura derulǎrii ciclului de
59
exploatare, respectiv, resurse ciclice sub forma împrumuturilor primite de la bǎnci şi alte
investiţii financiare.
Mǎrimea NFR depinde de:
 natura sectorului de activitate şi durata ciclului de exploatare (cu cât ciclul de
exploatare este mai lung, cu atât creşte NFR);
 nivelul de activitate;
 structura exploatǎrii (ponderea consumurilor provenite de la terţi în cifra de
afaceri);
 durata de rotaţie a activelor şi pasivelor;
 sezonalitatea activitǎţii;
 respectarea termenelor de platǎ;
 selecţionarea corespunzǎtoare a clienţilor şi furnizorilor;
 organizarea şi asigurarea gestiunii întreprinderii.
În timp ce componentele NFR sunt legate de activitatea curentǎ şi în special de cea de
exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de operaţiuni pe termen scurt realizate de
întreprindere.
Întreprinderea solicitǎ mijloace de finanţare pe termen scurt de la bǎnci şi instituţii
financiare, numite resurse de trezorerie sau trezoreria de pasiv (TP). Însǎ aceasta poate avea
disponibilitǎţi şi în conturile bancare care-i pot permite sǎ efectueze plasamente financiare,
dând o utilizare trezoreriei sale, numitǎ trezorerie de activ (TA).
Prin compararea trezoreriei de activ cu cea de pasiv se poate determina trezoreria netǎ
care exprimǎ poziţia întreprinderii asupra operaţiunilor sale financiare pe termen scurt:
TN = TA – TP, unde:
TN = trezoreria netǎ;
TA = trezoreria de activ;
TP = trezoreria de pasiv.
Trezoreria netǎ poate înregistra fluctuaţii, putând exista urmǎtoarele situaţii:
a) Dacǎ TN > 0 (TA > TP), atunci întreprinderea constituie plasamente lichide faţǎ de
partenerii sǎi financiari pentru o sumǎ care depǎşeşte pe cea a resurselor pe termen scurt de la
partenerii financiari. În aceastǎ situaţie întreprinderea poate sǎ-şi ramburseze datoriile
financiare pe termen scurt, ceea ce demonstreazǎ o realǎ autonomie financiarǎ.
b) Dacǎ TN < 0 (TA < TP), întreprinderea este dependentǎ de resursele financiare pe
termen scurt. Lichiditǎţile sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt.
60
Dacǎ are loc o creştere a capacitǎţii de producţie sau o diversificare a activitǎţii prin
cumpǎrarea de participaţii la alte societǎţi, atunci FRNG < NFR. Pentru acoperirea deficitului
de fond de rulment se apeleazǎ la credite pe termen scurt care implicǎ un cost ridicat atât în
ceea ce priveşte rata dobânzii, cât şi exigibilitatea ridicatǎ a acestora. Aceastǎ problemǎ de
deficit de fond de rulment apare în activitǎţile cu rentabilitate insuficientǎ.
Relaţia între fondul de rulment net global şi nevoia de fond de rulment asigurǎ cel mai
bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate şi lichiditate, creşterea capacitǎţii de
platǎ şi asigurarea autonomiei financiare.
CAPITOLUL 4
4. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL
FIRMEI SC CRIMAT SRL BOTOŞANI
4.1 SCURTĂ PREZENTARE A SOCIETĂŢII
I. Elemente de identificare
Denumirea întreprinderii: SC CRIMAT SRL
Adresa: Localitatea Botoşani, strada Plopilor, numǎrul 18, telefon 0231 584753
Forma de proprietate: Societate comercialǎ cu rǎspundere limitatǎ
Numǎr de înregistrare în Registrul Comerţului: J 07 16 94
Activitate preponderentǎ (cod şi denumire clasa CAEN): 0142 Activitǎţi de servicii
pentru creşterea animalelor, cu excepţia activitǎţilor veterinare.
Cod de identificare fiscalǎ: 5178140
Tipul situaţiei financiare: AE- aplicǎ reglementǎrile contabile simplificate aprobate
prin OMF 306/2002
Capitalul social: 3940 RON
II. Scurt istoric

SC CRIMAT SRL Botoşani, cu un capital social de 3940 lei a fost înfiinţatǎ la data de
12.03.2002 şi este înregistratǎ în Registrul Comerţului cu numǎrul J 07 16 94, cu codul de
identificare fiscalǎ 5178140.
61
SC CRIMAT SRL Botoşani reprezintǎ o fermǎ privatǎ de bovine, al cǎrei efectiv total
la momentul actual este de 71 de capete, respectiv, un numǎr de 35 vaci lapte şi 36 viţei.
Unitatea este proprietatea a doi coproprietari: Pǎtrǎuţanu Daniel şi Pǎtrǎuţanu Felicia, care
rǎspund de gestionarea societǎţii, precum şi de riscurile economice pe care le implicǎ
activitatea fermei.
Ferma este situatǎ în comuna Roma, judeţul Botoşani, localitate aşezatǎ în partea
centralǎ a judeţului Botoşani, cu o populaţie totalǎ de 3250 persoane. Aceastǎ comunǎ se aflǎ
la o distanţǎ de 12 km de municipiul Botoşani, legǎtura fǎcându-se prin intermediul drumului
judeţean Botoşani-Dorohoi.
Economia comunei este axatǎ cu preponderenţǎ pe agriculturǎ, cuprinzând cele douǎ
subramuri: cultura plantelor şi creşterea animalelor. În comunǎ funcţioneazǎ o serie de agenţi
economici de producţie: douǎ prese de ulei, trei mori de porumb, o fabricǎ de caşcaval, douǎ
abatoare, etc. De asemenea, mai funcţioneazǎ unitǎţi cu specific comercial, şi anume un
numǎr de 19 magazine.
În domeniul prestǎri servicii, în comuna Roma funcţioneazǎ o secţie de mecanizare cu
personalitate juridicǎ, ce are în dotare 30 de tractoare, 24 pluguri, 4 semǎnǎtori, 3 combine,
etc. Mai existǎ douǎ asociaţii agricole cu personalitate juridicǎ şi 5 asociaţii agricole familiale.
Comuna dispune de o reţea de drumuri publice cu o lungime de 44 km, din care 5 km
asfaltaţi şi 4,2 km pietruiţi.
Putem afirma cǎ mediul economic în care este amplasatǎ ferma reprezintǎ un mediu
prielnic dezvoltǎrii afacerii, avându-se în vedere mulţimea oportunitǎţilor pe care acesta i le
oferǎ.
Dacǎ iniţial, în anul 2002, activitatea fermei era restrânsǎ, având un efectiv total de
animale de 20 de capete, în prezent ferma deţine un efectiv total de 71 de capete, şi anume 35
vaci lapte şi 36 de viţei Holstain Frizien (origine Olanda). Capacitatea de producţie actualǎ
este de circa 800 l lapte/zi. Având în vedere dotǎrile aferente exploatǎrii, se poate aprecia o
capacitate de extindere a exploatǎrii de pânǎ la un efectiv total de circa 130 de capete.
Iniţial, în momentul înfiinţǎrii s-a pornit de la o slabǎ dotare tehnicǎ. Pe parcursul
desfǎşurǎrii activitǎţii, însǎ, s-au achiziţionat maşini agricole în scopul prelucrǎrii terenului
destinat culturilor furajere, precum şi sisteme de muls, sisteme de spǎlare automatǎ a
instalaţiei de muls şi a tancului colector.
În ceea ce priveşte rentabilitatea firmei, putem afirma cǎ cifra de afaceri a crescut de la
un an la altul. Astfel, pe mǎsura dezvoltǎrii volumului de activitate, cifra de afaceri
înregistreazǎ în anul 2007 o valoare netǎ de 4950 RON, în anul 2008- 86777 RON, iar în anul
62
2009- 136665 RON. Faptul cǎ aceasta are un trend crescǎtor, semnificǎ o creştere a volumului
activitǎţii firmei, mai precis creşterea veniturilor din vânzarea mǎrfurilor şi produselor într-o
perioadǎ determinatǎ de timp. De asemenea, firma SC CRIMAT SRL înregistreazǎ profit încǎ
din anul înfiinţǎrii, profitul net pentru anul 2007 fiind de 1633 lei, pentru anul 2008- 3217 lei,
iar pentru anul 2009- 2625 lei.
III. Obiectul de activitate

Obiectul activitǎţii constǎ în producerea, industrializarea şi comercializarea produselor
agrozootehnice. SC CRIMAT SRL are în componenţa sa o fermǎ, precum şi trei sectoare care
o deservesc pe aceasta, şi anume:
 Ferma are o suprafaţǎ totalǎ de 2702 şi dispune de: un numǎr de 2 grajduri,
un grajd pentru vacile de lapte cu o capacitate de cazare de 40 vaci/grajd, cât şi un grajd

pentru tineret taurin, cu o capacitate de cazare de 40 de capete/grajd, un centru de muls şi
pǎstrare a laptelui pânǎ la livrare, bucǎtǎrie furajerǎ (siloz)- spaţiu modern de depozitare a
furajelor, secţie de mecanizare, bazine colectoare de dejecţii, suprafeţe betonate, cât şi alei de
acces.
În scopul eficientizǎrii şi modernizǎrii muncii, ferma a fost dotatǎ cu sisteme de muls,
cu sisteme de spǎlare automatǎ a instalaţiei de muls şi a tancului colector, boilere de asigurare
cu apǎ caldǎ, cu un sistem de evacuare a dejecţiilor.
Hrǎnirea animalelor se face în sistem de stabulaţie liberǎ prin linii speciale de hrǎnire,
dotate cu adǎpǎtori, tehnologie ce permite exploatarea fermei cu un consum minim de forţǎ de
muncǎ (personal restrâns).
Deoarece exploataţia dispune de o suprafaţǎ de 10 ha de teren agricol, s-a convenit ca
aceasta sǎ fie cultivatǎ cu plante furajere, în scopul acoperirii unei pǎrţi din chetuielile
aferente furajǎrii animalelor. De aceea, unitatea a investit în achiziţionarea unei game
complete de maşini de prelucrare a solului şi recoltare - transport furaje. Plecând de la o bazǎ
furajerǎ acoperitǎ parţial din interior se poate aprecia cǎ s-au putut elimina o parte din
cheltuielile, dar şi riscurile aferente aprovizionǎrii cu furaje.
 Sector de aprovizionare, desfacere, mecanizare şi construcţii, sector ce
desfǎşoarǎ activitǎţi de:
63
-aprovizionare, desfacere şi transport pentru fermǎ, dar şi pentru alte societǎţi la

solicitare;
-întreţinere şi reparaţii pentru toate instalaţiile şi maşinile agricole din dotare;
-întreţinerea şi repararea construcţiilor existente.
 Sector comercial prin intermediul cǎruia desfǎşoarǎ activitǎţi comerciale de
colaborare cu ai sǎi clienţi, dar şi cu furnizorii.
 Sector economic, alcǎtuit din persoane autorizate şi competente în domeniu,
care coordoneazǎ activitatea economico-financiarǎ a fermei cât şi a sectoarelor aferente.
IV. Înzestrarea tehnicǎ a unitǎţii

În scopul eficientizǎrii activitǎţii, conducerea fermei a optat pentru investiţii puternice
pe linia producţiei. Astfel, pânǎ în prezent exploataţia dispune de urmǎtoarele facilitǎţi:
 Construcţii:
 1 grajd destinat vacilor de lapte, cu o capacitate totalǎ de 40 capete;
 1 grajd pentru tineret taurin, cu capacitate totalǎ de 40 capete;
 Centru de muls şi pǎstrare/rǎcire a laptelui;
 Fânǎrie;
 Secţie de mecanizare;
 Bazine de colectare a dejecţiilor;
 Birouri;
 Suprafeţe betonate;
 Alei de acces.
 Echipamente/utilaje:
 Sistem de muls;
 Sistem de condiţionare a laptelui;
 Sistem de spǎlare automatǎ a instalaţiei de muls;
 Boilere de asigurare cu apǎ caldǎ;
 Sistem de evacuare a dejecţiilor;
 Linii speciale de hrǎnire pentru sistemul de stabulaţie liberǎ;
 Adǎpǎtoare cu apǎ;
 Gamǎ completǎ de maşini de prelucrare a solului, recoltare şi transport
a furajelor.
64
V. Managementul resurselor umane

Realizarea producţiei are loc în condiţiile folosirii diverselor resurse (naturale,
economice şi sociale). Dintre toţi aceşti facori se apreciazǎ cǎ cel hotǎrâtor este
munca/activitatea omului, întrucât ceilalţi factori sunt puşi în acţiune numai prin munca
omului. Factorul uman reprezentat prin forţa de muncǎ constituie pentru unitatea analizatǎ atât
o categorie economicǎ, cât si o categorie socialǎ, în sensul de factor de producţie, în primul
caz şi de parte integrantǎ a populaţiei în cel de-al doilea caz. Ferma are un numǎr de 7 angajaţi
cu locuinţa în comuna Roma (cheltuieli de cazare excluse), care dispun de asemenea de
experienţa necesarǎ.
VI. Domeniul de activitate şi piaţa produsului.
SC CRIMAT SRL BOTOŞANI reprezintǎ o unitate cu profil zootehnic, cu activitate
preponderentǎ de creştere a animalelor, realizând pânǎ în prezent un profit net superior,
rezultat aflat sub influenţa a numeroşilor factori interni cât şi externi ai exploataţiei.
Deoarece produsele oferite de cǎtre unitate (lapte şi carne) reprezintǎ produse de bazǎ,
putem aprecia cǎ pentru acestea existǎ o piaţǎ largǎ, mai mult sau mai puţin rigidǎ. Luând în
calcul mǎrimea cererii cât şi intensitatea consumului la lapte şi carne, piaţa produsului este o
piaţǎ potenţialǎ ce exprimǎ posibilitǎţi de creştere a dimensiunilor globale (intensive, dar şi
extensive) ale SC CRIMAT SRL Botoşani.
VII. Relaţiile cu furnizorii şi clienţii

Produsele zootehnice destinate comercializǎrii, constând în lapte şi carne sunt livrate
integral altor agenţi economici din localitate. Astfel, producţia de lapte este livratǎ integral
cǎtre SC LACTO SOLOMONESCU SRL Botoşani, iar efectivul de animale destinat
sacrificǎrii merge cǎtre unitatea de procesare a cǎrnii SC DOLY COM SRL Roma Botoşani.
De asemenea, furnizorii principali ai societǎţii sunt, în principal, cei care distribuie:
energie şi apǎ, o parte din furajele necesare alimentaţiei animalelor, medicamente de uz
veterinar, sǎmânţǎ furaje, şi anume:
 E.ON Moldova ( furnizor energie electricǎ);
 RAJ Apa Botoşani ( furnizor de apǎ);
 SC AVENSISCOMPANY SRL Suceava (furnizor de furaje);
 SC ROMBAS SRL Vaslui (furnizor de sǎmânţǎ).
VIII. Politica preţurilor practicate de cǎtre unitate
65
Unitatea SC CRIMAT SRL Botoşani a optat pentru politica preţului la locul de

producţie. Aceastǎ politicǎ presupune ca toate cheltuielile de transport sǎ fie plǎtite de cǎtre
cumpǎrǎtor. Deoarece clienţii unitǎţii activeazǎ pe raza municipiului Botoşani, aceste
cheltuieli nu vor ocupa o pondere ridicatǎ în costul produsului vândut. În urma unei
determinǎri a rutelor optime şi a cheltuielilor de transport minime, unitatea analizatǎ
expediazǎ marfa pe cǎile cele mai economice.
IX. Elemente de plus valoare

Dintre elementele care dau plus de valoare fermei SC CRIMAT SRL, se amintesc:
clientelǎ sigurǎ şi stabilǎ, personal valoros, cu experienţǎ, organizare internǎ a firmei foarte
bunǎ, relaţii de aprovizionare solide, stabile, furnizori stabili şi recunoscuţi pe piaţa localǎ,
ferma a beneficiat de finanţǎri.
4.2. ANALIZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU

FINANCIAR
4.2.1. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT
În cele ce urmeazǎ, pornind de la situaţia bianţului, vom aprecia starea de

echilibru financiar pe baza fondului de rulment.
Tabelul nr.2
Fondul de rulment
Nr. Specificaţie U.M. Perioada de analizǎ Simbol şi mod

crt. 2007 2008 2009 de calcul
1 Pasive stabile lei 6361 208628 191503 PS
2 Indice de creştere % 100 3279,8 91,79
3 Active stabile lei 4905 201902 187245 AS
4 Indice active stabile % 100 4116,25 92,74
5 Fond de rulment net lei 1456 6725 4254 FRNG
global
6 Pondere FR în PS % 22,89 3,22 2,22 FR/PS*100
7 Finanţarea activelor % 62,76 10,1 4,88 FR/AC
ciclice din fondul de
rulment
8 Indice fond de rulment % 100 461,88 63,26 = *
66
100
9 Variaţia indicelui % - 361,88 -36,74 =
fondului de rulment
10 Variaţia fondului de lei - 5269 -2471

rulment
Prin analiza fondului de rulment vom evidenţia relaţia între finanţarea pe termen lung
şi finanţarea pe termen scurt a SC CRIMAT SRL Botoşani. Acest indicator reprezintǎ pentru
unitatea analizatǎ o marjǎ de securitate care pune la adǎpost firma de evenimentele
neprevǎzute care pot apǎrea.
În urma analizei fondului de rulment net global pe perioada celor trei ani luaţi în calcul,
putem obseva un fond de rulment net pozitiv crescǎtor în primii doi ani, şi anume, în primul
an analizat (2007) valoarea acestuia este de 1456 lei, pentru anul doi (2008) valoarea acestuia
creşte considerabil, de la 1456 lei la 6725 lei, scǎzând mai apoi în anul al treilea (2009) la o
valoare de 4254 lei.
Faptul cǎ fondul de rulment înregistreazǎ valori pozitive pe întreaga perioadǎ analizatǎ,
demonstreazǎ existenţa unui surplus de resurse permanente care poate fi alocat ciclului de
exploatare. Aceste resurse au reuşit deci sǎ finanţeze integral alocǎrile stabile, rezultând
totodatǎ şi un surplus pentru finanţarea nevoilor ciclice. Astfel, un fond de rulment pozitiv
înregistrat pe anii 2007, 2008 şi 2009, exprimǎ echilibrul financiar pe termen lung şi
contribuţia la înfǎptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.
Fondul de rulment (care apare ca o necesitate pentru SC CRIMAT SRL Botoşani) s-a
dovedit a fi o marjǎ de securitate pentru unitatea analizatǎ şi pentru creditorii sǎi, atunci când
aceştia solicitǎ rambursarea datoriilor pe termen scurt (activele circulante sunt deci mai mari
decât datoriile pe termen scurt). Prin mǎrimea acestuia şi prin valoarea sa pozitivǎ se asigurǎ
independenţa financiarǎ faţǎ de terţi pe de o parte, iar pe de altǎ parte se diminueazǎ riscul de
insolvabilitate. Pe mǎsurǎ ce fondul de rulment net global a crescut de la anul 2007 la anul
2008, cu atât unitatea a putut sǎ-şi finanţeze mai lesne activitatea de exploatare în sfera
rentabilitǎţii.
Evoluţia fondului de rulment pe parcursul perioadei de analizǎ (anul 2007, 2008 şi 2009)
a fost urmǎtoarea:
67
 În anul 2008 faţǎ de anul 2007 nivelul fondului de rulment a crescut ( >
înregistrând o variaţie a acestuia de 5269 lei, ceea ce semnificǎ o creştere a
capacitǎţii de platǎ a unitǎţii SC CRIMAT SRL, o creştere a solvabilitǎţii faţǎ de perioada

precedentǎ. Aceastǎ situaţie este consideratǎ a fi pozitivǎ, deoarece o parte a activelor
circulante este finanţatǎ din capitalul permanent (de 10,1%). Aceastǎ creştere s-a fǎcut pe
seama creşterii activelor imobilizate (prin noi achiziţii de instalaţii şi utilaje), cât şi pe seama
creşterii pasivelor stabile (prin creşterea rezultatului exerciţiului financiar, de la 1633 RON
înregistrat în anul 2007, la 3217 RON în anul 2008).
 În anul 2009 faţǎ de anul 2008 nivelul fondului de rulment a scǎzut ( <
înregistrând o variaţie a acestuia de -2471 lei. Aceastǎ situaţie este consideratǎ
negativǎ deoarece activele circulante sunt acopite într-o mai micǎ mǎsurǎ din resursele
permanente (o acoperire de aproximativ 4,88%). Reducerea fondului de rulment s-a
manifestat negativ deoarece s-a micşorat pe seama reducerii pasivelor stabile (datorate în
primul rând reducerii rezultatului exerciţiului financiar de la 3217 lei în anul 2007 la 2625 lei
în anul 2009). Observǎm de asemenea şi o scǎdere avalorii activelor imobilizate ( de la o
valoare de 201902 lei înregistratǎ în anul 2007, la o valoare de 187245 lel pentru anul 2009),
fapt care poate fi pus pe seama mǎririi fondului de amortizare (de la 11454 RON pentru anul
2008, la 84657 RON pentru anul 2009), cât şi pe seama reevaluǎrilor. Scǎderea fondului de
rulment, însǎ a putut fi compensatǎ în aceastǎ perioadǎ printr-o gestionare mai eficientǎ a
activelor circulante.
Putem reprezenta grafic evoluţia fondului de rulment în felul urmǎtor:
68
Fig.2. Evoluţia fondului de rulment în anii 2007, 2008 şi 2009
În cazul în care fondul de rulment nu ar fi fost corespunzǎtor (valoarea acestuia ar fi

înregistrat valori negative: FR < 0), firma ar fi riscat sǎ se gǎseascǎ în dificultǎţi de trezorerie,
în special datoritǎ reducerii cifrei de afaceri. Pe de altǎ parte, cazul creşterii exagerate a valorii
fondului de rulment (devenind astfel supradimensionat), poate demonstra o slabǎ utilizare a
resurselor financiare ale unitǎţii analizate. O astfel de situaţie devine însǎ favorabilǎ
creanţierilor.
Luând în calcul caracterul limitat şi restrictiv al resurselor, firma SC CRIMAT SRL şi-
a concentrat eforturile în utilizarea cât mai eficientǎ a acestora. Astfel, s-a recurs la aprecierea
fondului de rulment în funcţie de solvabilitate şi eficacitate.
Din punct de vedere al solvabilitǎţii întreprinderea a depus eforturi de a asigura
mijloacele financiare necesare achitǎrii datoriilor scadente.
Luarea în calcul a eficacitǎţii a presupus utilizarea raţionalǎ a resurselor în scopul
lǎrgirii capacitǎţilor de producţie, a rezultatelor , a vânzǎrilor.
În scopul unei analize mai detaliate, pe lângǎ cunoaşterea mǎrimii fondului de rulment
net, dorim sǎ cunoaştem dimensiunea componentelor acestuia şi anume: dimensiunea fondului
de rulment propriu (FRP) şi fondului de rulment strǎin (FRS). Aceastǎ delimitare ne
demonstreazǎ dacǎ la finanţarea activelor au fost utilizate resurse proprii sau resurse
împrumutate. Astfel:
Tabelul nr. 3
Structura fondului de rulment
Nr Specificaţie U.M. Perioada de analizǎ Simbol şi
69
crt 2007 2008 2009 mod de

calcul
1 Capital propriu Lei 6361 9578 12203 Cpr
2 Active stabile Lei 4905 201902 187245 AS
3 Fondul de rulment propriu Lei 1456 -192324 -175042 FRP
4 Ponderea fondului de % 22,89 -2007,98 -1434,42 FRP/Cpr
rulment propriu în
capitalul propriu
5 Indicele fondului de % 100 -13209,1 91,01 IFRP
rulment propriu
6 Fond de rulment strǎin Lei 0 199049 179296 FRS
Structura fondului de rulment ne-a permis a vedea faptul cǎ activele stabile ale SC
CRIMAT SRL au fost finanţate integral din surse stabile proprii pentru anul 2007, pe când
pentru anul 2008 şi 2009 acestea au fost finanţate din surse împrumutate. Aceastǎ creştere pe
perioada ultimilor doi ani a gradului de îndatorare pe termen lung prin apelarea la credite pe
termen mediu şi lung conduce la creşterea cheltuielilor financiare (a dobânzilor), ceea ce are
ca efect diminuarea rezultatului exploatǎrii. Fondul de rulment împrumutat reflectǎ deci
mǎsura îndatorǎrii pe termen lung a unitǎţii SC CRIMAT SRL în scopul finanţǎrilor nevoilor
pe termen scurt.
Existenţa unui fond de rulment propriu pentru anul 2007 indicǎ pentru acea perioadǎ
gradul de autonomie al fermei în adoptarea deciziilor de investiţii. Se constatǎ de asemenea
excedentul de capital propriu faţǎ de imobilizǎrile nete.
Se cunoaşte faptul cǎ un fond de rulment care acoperǎ în totalitate stocurile nu
reprezintǎ dovada unei bune gestionǎri a resurselor, deoarece, în locul resurselor permanente
mult mai costisitoare, ar putea fi folosite resurse temporare.
În ceea ce priveşte nivelul optim al fondului de rulment SC CRIMAT SRL trebuie sǎ
ţinǎ seama de douǎ condiţii contradictorii, şi anume de solvabilitate şi lichiditate.
Nivelul optim al fondului de rulment în raport cu cifra de afaceri se apreciazǎ cu
ajutorul marjei de siguranţǎ. Marja de siguranţǎ exprimǎ numǎrul mediu de zile în care fondul
de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri.
Tabelul nr. 4
Nivelul optim al fondului de rulment
Nr Specficaţie U.M Perioada de analizǎ Simbol şi mod

crt . 2007 2008 2009 de calcul
1 Fond de rulment lei 1456 6725 4254 FR
70
2 Cifra de afaceri lei 4950 86777 136665 CA

3 Numǎr de rotaţii % 339,97 1290,36 3212,62 Nr=CA/FR
4 Durata în zile zile 106 28 11 Dz=FR/CA*360
5 Marja de siguranţǎ zile 30 30 30 Min
minimǎ
6 Marja de siguranţǎ zile 90 90 90 Max
maximǎ
Din tabelul anterior observǎm faptul cǎ în primul an SC CRIMAT SRL a avut nevoie
de 106 zile (peste marja de siguranţǎ maximǎ) pentru a asigura un nivel al fondului de rulment
care sǎ respecte regulile de echilibru financiar. În anii urmǎtori însǎ, nivelul marjei de
siguranţǎ se situa sub nivelul marjei de siguranţǎ minimǎ (28 de zile pentru anul 2008 şi 11
zile pentru anul 2009), ceea ce denotǎ o respectare a regulilor de echilibru financiar pe întreg
ansamblul activitǎţii firmei.
4.2.2 ANALIZA NEVOII DE FOND DE RULMENT
Nevoia de fond de rulment (NFR) este indicatorul cel mai relevant al echilibului
financiar pe termen scurt al SC CRIMAT SRL, deoarece evidenţiazǎ acele nevoi temporare,
reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale unitǎţii luate în calcul,
nevoi ce au rǎmas neacoperite din surse temporare şi reînnobile în cadrul aceloraşi cicluri de
exploatare.
Tabelul nr. 5
Necesarul de fond de rulment
Nr Specificaţie U.M. Perioada de analizǎ Simbol şi mode de

crt 2007 2008 2009 calcul
1 Stocuri Lei 0 57330 46775 St
2 Active ciclice Lei 2320 66752 87097 AC
3 Indice active ciclice % - 2877,24 130,48
4 Pasive ciclice Lei 864 62809 85997 PC
5 Indice pasive ciclice % - 7269,56 136,92
6 Necesarul de fond de Lei 1456 3943 1100 NFR
rulment
7 Indicele necesarului de % - 270,81 27,9
fond de rulment
71
8 Variaţia indicelui % - 170,81 -72,1 =

necesarului de fond de
rulment -100
9 Rata nevoilor curente % 62,76 5,91 1,26 =NFR/AC
10 Cifra de afaceri Lei 4950 86777 136665 CA
11 Indicele cifrei de afaceri % - 1753,07 157,49
12 Durata în zile a St Zile 0 238 123 =St/CA*360
13 Durata în zile a activelor Zile 169 277 229 =AC/CA*360
ciclice de exploatare
14 Durata în zile a Zile 63 261 227
pasivelor de exploatare
Nevoia de fond de rulment are un caracter permanent şi de aceea trebuie acoperitǎ din
resurse de acelaşi tip, adicǎ din excedentul de resurse stabile peste valoarea activelor durabile,
respectiv fondul de rulment.
Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori pozitive pe toatǎ perioada analizatǎ
(NFR > 0; Activele ciclice > Pasivele ciclice), şi anume: a înregistrat o valoare de 1456 lei
pentr anul 2007, o valoare de 3943 lei pentru anul 2008, iar pentru anul 2009, 1100 lei, ceea
ce semnificǎ un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Aceastǎ situaţie
a fost determinatǎ de politica de investiţii a firmei privind activele imobilizate, fiind datoratǎ
creşterii vânzǎrilor.
Nevoile ciclice se reînnoiesc în acelaşi timp în care se deruleazǎ ciclul de exploatare
(stocuri, avansuri acordate clienţilor, creanţe din exploatare, inclusiv efectele scontate
neajunse la scadenţǎ, cheltuieli efectuate în avans din exploatare, etc). Dacǎ în anul 2008 faţǎ
de anul 2007 necesarul de fond de rulment a crescut de la 1456 lei la 3943 lei, înregistrând un
indice de 270,81%, acest lucru s-a datorat creşterii activelor ciclice într-un ritm superior
pasivelor ciclice.
Indicatorul care aratǎ partea neacoperitǎ a activelor de cǎtre pasivele ciclice este rata
nevoilor curente, cu un maxim admis de 50%. Putem observa cǎ pentru anul 2007 aceastǎ ratǎ
atinge valori peste maximul admis, cel mai bun rezultat înregistrându-se pe perioada anului
2009 (1,26%). Valoarea acestui indicator este în scǎdere de la un an la altul.
Mǎrimea necesarului de fond de rulment depinde de: natura sectorului de activitate,
structura exploatǎrii, de ponderea consumurilor provenite de la terţi în cifra de afaceri, durata
de rotaţie a activelor şi pasivelor, sezonalitatea activitǎţii, modul de organizare şi asigurare a
gestiunii întreprinderii. Deoarece SC CRIMAT SRL nu înregistreazǎ stocuri şi creanţe
72
ridicate, nu deţine un necesar de fond de rulment important, nivelul acestuia pǎstrându-se

scǎzut.
În mǎrimea necesarului de fond de rulment se reflectǎ de asemenea deficienţele de
organizare a ciclului de exploatare: facturarea cu întârziere a clienţilor, puterea slabǎ de
negociere cu clienţii şi cu furnizorii, alegerea necorespunzǎtoare a acestora.
În ultimul an (2009) necesarul de fond de rulment scade faţǎ de perioada precedentǎ
datoritǎ variaţiei posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate în determinarea lui.
Reducerea NFRT s-a realizat prin reducerea activelor circulante, mai exact, prin diminuarea
stocurilor sau prin reducerea creanţelor clienţi şi creşterea datoriilor furnizori. Pentru
reducerea creanţelor clienţi s-au diminuat creditele acordate clienţilor în sensul cǎ, reducând
termenele de platǎ, aceştia plǎtesc în medie la o scadenţǎ apropiatǎ şi restrângerea proporţiei
clienţilor consideraţi îndoielnici.
Evoluţia necesarului de fond de rulment pe perioada analizatǎ a fost urmǎtoarea:
 În anul 2008 faţǎ de anul 2007 necesarul de fond de rulment a crescut de la 1456
lei la 3943 lei ( > . Este o stare care aratǎ cǎ o parte tot mai mare de nevoi
temporare trebuie finanţate din resurse permanente. Aceastǎ situaţie este favorabilǎ deoarece
se datoreazǎ unei investiţii productive realizate de întreprindere. Acest necesar de fond de
rulment înregistrat poate fi acoperit de marja brutǎ de autofinanţare degajatǎ din punerea în
exploatare a investiţiei. Poate conduce, însǎ la un dezechilibru financiar pe termen scurt.
 În anul 2008 faţǎ de anul 2009 nivelul necesarului de fond de rulment a scǎzut,
de la 3943 le (în 2008) la 1100 lei (în 2009) ( < . Este o situaţie care aratǎ
cǎ o parte tot mai micǎ din nevoile temporare trebuie finanţate din resursele permanente.
Aceastǎ stare este consideratǎ a fi favorabilǎ deoarece se datoreazǎ unei accelerǎri a vitezei de
rotaţie a stocurilor, creanţelor, în raport cu viteza de rotaţie a datoriilor. Dacǎ acest lucru s-ar
fi datorat datoriilor întreprinderii în procesul de reînnoire a stocurilor, situaţia ar fi fost
nefavorabilǎ pentru SC CRIMAT SRL. Totuşi unitatea nu poate urmǎri un necesar de fond de
rulment minim, deoarece resursele temporare mari de care dispune, vor conduce la o
imposibilitate de platǎ a creditorilor şi poate chiar la faliment.
Putem reprezenta grafic evoluţia nevoii de fond de rulment în felul urmǎtor:
73
Fig.3 Evoluţia necesarului de fond de rulment în anii 2007, 2008 şi 2009

Factorii de influenţǎ ai perioadei analizate pot fi sintetizaţi astfel:
 În anul 2008 (faţǎ de perioada precedentǎ) necesarul de fond de rulment creşte
prin:
 Creşterea duratei de rotaţie a stocurilor de la 0 zile (în 2007) la 238 de zile (în
anul 2008);
 Creşterea duratei în zile de încasare a creanţelor din exploatare de la 169 de
zile la 277 de zile şi creşterea vitezei de rotaţie a datoriilor de exploatare de la 63
de zile necesare în anul 2007 la 261 de zile necesare pentru anul 2009.
 În anul 2009 s-a încercat însǎ o reorganizare a gestiunii firmei, astfel necesarul
de fond de rulment scade o datǎ cu:
 Creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor de la 238 de zile necesare anului 2008, la
299 de zile necesare pentru anul 2009;
 Scǎderea duratei de încasare a creanţelor de la 277 de zile la 229 de zile, cât şi
scǎderea vitezei de rotaţie a datoriilor de exploatare de la 261 de zile în anul 2007 la
227 în anul 2009.
Nivelul optim al necesarului de fond de rulment în raport cu cifra de afaceri se
apreciazǎ cu ajutorul marjei de atragere. Marja de atragere exprimǎ numǎrul mediu de zile în
care necesarul de fond de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri. Astfel:
Tabelul nr. 6
Nivelul optim al necesarului de fond de rulment
74
Nr Specificaţie U.M. Perioada de analizǎ Simbol şi mod de

crt 2007 2008 2009 calcul
1 Necesarul de fond de Lei 1456 3943 1100 NFR
rulment
2 Cifra de afaceri Lei 4950 86777 136665 CA
3 Numǎr de rotaţii Rot 3,4 22 124,2 Nr=CA/NFR
4 Durata în zile Zile 106 16 3 Dz=NFR/CA*360
5 Marja de atragere Zile 30 30 30 Min
minimǎ
6 Marja de atragere Zile 90 90 90 Max
maximǎ
Din tabelul de mai sus rezultǎ cǎ principala componentǎ a echilibrului funcţional este
nevoia de fond de rulment, indicator dinamic al cǎrui marime este dependentǎ, în mod direct
proporţional de evoluţia cifrei de afaceri şi poate fi previzionatǎ în funcţie politica viitoare a
conducerii întreprinderii privind vânzǎrile. Dacǎ nu intervin modificǎri importante în structura
resurselor nevoilor stabile, aceastǎ interdependenţǎ a nevoii de fond de rulment cu cifra de
afaceri previzionatǎ prezintǎ o anumitǎ stabilitate, care permite întreprinderii sǎ realizeze o
previziune pertinentǎ a echilibrului funcţional. Numǎrul de rotaţii a NFR creşte de la o
perioadǎ la alta, o datǎ cu creşterea cifrei de afaceri (3,4 rotaţii la un NFR de 1456 şi o CA de
4950 lei pentru anul 2007; un numǎr de 22 de rotaţii a NFR de 3943 lei printr-o CA de 86777
lei pentru anul 2008 şi 124,2 rotaţii la un NFR de 1100 lei şi o CA de 136665 lei pentru anul
2009).
Pentru anul 2007 rotaţia necesarului de fond de rulment prin cifra de afaceri a avut o
valoare de 106 zile, valoare peste marja de atragere maximǎ, pe când pentru anii urmǎtori
roataţia necesarului de fond de rulment atinge o valoare sub marja de atragere minimǎ, ceea
ce demonstreazǎ un echilibru financiar pe termen scurt înregistrat la SC CRIMAT SRL.
4.2.3. ANALIZA TREZORERIEI
Prin analiza trezoreriei unitǎţii SC CRIMAT SRL vom determina imaginea

disponibilitǎţilor monetare şi a plasamentelor pe termen scurt apǎrute din evoluţia curentǎ a
încasǎrilor şi a plǎţilor, respectiv, din plasarea excedentului monetar. Aceastǎ analizǎ nu este
altceva decât analiza echilibrului financiar pe termen scurt, prin compararea fondului de
rulment cu necesarul de fond de rulment. Este, de asemenea, expresia desfǎşurǎrii unei
75
activitǎţi eficiente sau ineficiente a întreprinderii legate de obţinerea unei trezorerii pozitive
sau negative.
Operaţiile de exploatare antreneazǎ formarea nevoii de finanţare, dar permit totodatǎ
constituirea mijloacelor de finanţare. Din confruntarea nevoilor cu mijloacele de finanţare se
degajǎ nevoia de finanţare a ciclului de exploatare sau nevoia de fond de rulment. Nevoile de
finanţare generate de ciclul de producţie sau nevoile ciclice corespund alocǎrilor de fonduri
pentru constituirea de stocuri şi creanţe. În compensarea acestor necesitǎţi de finanţare,
activitatea întreprinderii furnizeazǎ resurse reînnoibile pe mǎsura derulǎrii ciclului de
exploatare, respectiv, resurse ciclice sub forma împrumuturilor primite de la bǎnci şi alte
investiţii financiare.
Tabelul nr. 7
Tezoreria netǎ
Nr Specificaţie U.M. Perioada de analizǎ Simbol şi

crt 2007 2008 2009 mod de
calcul
1 Fond de rulment Lei 1456 6725 4254 FR
2 Necesar de fond de rulment Lei 1456 3943 1100 NFR
3 Trezoreria netǎ Lei 0 2782 3154 TN

4 Indicele trezoreriei nete % - 0 113,37
5 Variaţia indicelui trezoreriei % - -100 13,37

nete
6 Trezoreria de activ Lei 0 2782 3154 TA
7 Trezoreria de pasiv Lei 0 0 0 TP
Din tabelul anterior se observǎ cǎ primul an luat în calcul (anul 2005) înregistreazǎ o
trezorerie nulǎ (T = 0) rezultatǎ în urma strictei egalitǎţi între fondul de rulment şi necesarul
de fond de rulment. Aceastǎ valoare nulǎ care poate deveni oricând negativǎ, a obligat
întreprinderea a se feri de riscul unei sterilitǎţi de excedente durabile, cât şi contra riscului de
dependenţǎ faţǎ de bǎnci.
În anii 2008 şi 2009 se observǎ rezultatul echilibrului financiar, deoarece trezoreria
este pozitivǎ (T > 0: de 2682 lei pentru anul 2008 şi de 3154 lei pentru anul 2009) deoarece
fondul de rulment reflectǎ un nivel superior faţǎ de necesarul de fond de rulment. Astfel,
76
ferma analizatǎ deţine în aceastǎ perioadǎ disponibilitǎţi bǎneşti în conturi şi în casǎ. Are deci
avantajul unei lichiditǎţi care-i permit rambursarea datoriilor pe termen scurt şi efectuarea de
plasamente efeciente, sau altfel spus, are avantajul unei creşteri a autonomiei financiare pe
termen scurt. Dacǎ trezoreria va continua sǎ creascǎ (aşa cum observǎm cǎ are un trend
crescǎtor), aceastǎ situaţie va avea un efect nefavorabil deoarece pe termen lung abundenţa
resurselor stabile folosite pentru acoperirea nevoilor temporare ar putea semnifica ineficienţa
utilizǎrii lor cu efecte în remunerarea capitalului, respectiv rambursarea împrumuturilor.
Pentru perioada 2007-2009 trezoreria reflectǎ în cel mai înalt grad eficienţa firmei.
Aceastǎ trezorerie netǎ pozitivǎ înregistratǎ la încheierea exerciţiului financiar reflectǎ
echilibrul financiar al firmei SC CRIMAT SRL Botoşani în întregul sǎu exerciţiu şi faptul cǎ
exerciţiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar.
Evoluţia trezoreriei pentru perioada analizatǎ este urmǎtoarea:
 Pentru anul 2008 trezoreria creşte la 2782 lei faţǎ de anul 2007 când aceasta
întregistra o valoare nulǎ ( ∆T > 0; > . Aceastǎ situaţie reflectǎ un cash-flow
pozitiv, situaţie apreciatǎ ca fiind pozitivǎ deoarece exprimǎ faptul cǎ activitatea desfǎşuratǎ
de întreprindere se concretizeazǎ într-un flux crescǎtor de lichiditǎţi. Trezoreria este în
creştere, reflectând o sporire a disponibilitǎţilor pe care le deţine întreprinderea.
 În perioada 2008-2009 trezoreria este în creştere (3154 lei) ( ∆T > 0; >
. O datǎ cu înregistrarea acestui trend crescǎtor al trezoreriei, unitatea trebuie sǎ evite
folosirea ineficientǎ a resurselor, acest excedent de lichiditǎţi putând fi folosit în plasamente

pe piaţa monetarǎ sau capitaluri.
Grafic, evoluţia trezoreriei pentru perioada 2007 – 2009 poate fi reprezentatǎ
astfel:
77
Fig.4 Evoluţia trezoreriei nete în anii 2007, 2008 şi 2009
SC CRIMAT SRL nu solicitǎ mijloace de finanţare pe termen scurt de la bǎnci şi instituţii

financiare, deci nu înregistrazǎ astfel o trezorerie de pasiv. Aceasta are disponibilitǎţi în casǎ
sau în conturile bancare care-i pot permite sǎ efectueze plasamente financiare, dând o utilizare
trezoreriei sale, denumitǎ trezorerie de activ.
4.3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI

SC CRIMAT SRL BOTOŞANI PE BAZA RATELOR DE
STRUCTURĂ ŞI DE FINANŢARE
4.3.1. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ
În cele ce urmeazǎ vom analiza urmǎtoarele rate de structurǎ, rate ce ne vor indica
existenţa sau inexistenţa unui echilibru financiar înregistrat de cǎtre SC CRIMAT SRL.
Astfel:
Tabelul nr. 8
Ratele de structurǎ
Nr Indicatori U.M. Perioada analizatǎ Simbol şi

crt 2007 2008 2009 mod de
calcul
78
1 Creanţe Lei 150 808 12304

2 Disponibilitǎţi Lei 2170 8614 28018 D
3 Active circulante Lei 2320 66752 87097 AC
4 Datorii pe termen scurt Lei 864 62809 85997 DTS
5 Rata solvabilitǎţii % 2,69 1,06 1,01 =
(lichiditǎţii) generale
AC/DTS
6 Rata solvabilitǎţii % 2,69 0,15 0,47 =
(lichiditǎţii) reduse
+D)/DTS
7 Rata solvabilitǎţii % 2,51 0,14 0,33 = D/DTS
(lichiditǎţii) imediate
9 Credite bancare Lei 864 262859 265297
10 Rata solvabilitǎţii globale % 7,36 0,03 0,05 = Cpr/
Ca orice întreprindere, SC CRIMAT SRL Botoşani este supusǎ unor riscuri financiare,
dar cel mai important este riscul de faliment care poate fi generat de insolvabilitate. De aceea,
este necesarǎ cunoaşterea în permanenţǎ a nivelului de solvabilitate înregistrat de cǎtre
întreprindere în scopul protejǎrii acesteia de eventualele riscuri care pot surveni. Cunoaşterea
solvabilitǎţii şi menţinerea acesteia la un anumit nivel va conduce la o capacitate a
întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de platǎ pe o anumitǎ perioadǎ de timp şi de a-şi asigura
astfel echilibrul financiar.
În urma calculelor ratelor de structurǎ distingem faptul cǎ în anul 2007 rata
solvabilitǎţii generale este de 2,69, ceea ce semnificǎ o situaţie bunǎ ce indicǎ existenţa unor
active circulante mai mari decât datoriile pe termen scurt. Deci, o parte a capitalului
permanent este utilizat pentru finanţarea activitǎţii de exploatare. Anii 2008 şi 2009, a cǎror
ratǎ are valoarea de 1,06 şi respectiv 1,01, se caracterizeazǎ prin existenţa unei situaţii
nefavorabile, dar care nu poate reprezenta un pericol pentru unitate în cazul în care gradul de
lichiditate al activelor circulante este mai mare decât cel de exigibilitate al datoriilor pe
termen scurt.
Rata lichiditǎţii reduse înregistrazǎ cea mai mare valoare (2,69) pentru anul 2007, ceea
ce demonstreazǎ o situaţie extrem de favorabilǎ firmei, deoarece vedem cǎ datoriile curente
pot fi acoperite pe seama activelor realizabile (creanţelor), cât şi pe seama celor disponibile
(disponibilitǎţilor). Observǎm cǎ mǎrimea acestei rate depinde de numǎrul de clienţi,
79
ponderea lor în totalul creanţelor şi de disponibilitǎţile existente în casǎ şi în conturile
bancare. Pentru anul 2008 (cu o = 0,15) şi 2009 (cu o = 0,47) situaţia a fost
nefavorabilǎ.
Prin înregistrarea unei rate a solvabilitǎţii imediate de 2,51 (2007) şi a unei rate de
0,33 (2009) a fost posibilǎ existenţa unei capacitǎţi de platǎ, adicǎ existenţa de mijloace
bǎneşti disponibile pe o perioadǎ scurtǎ de timp (de regulǎ pânǎ la 30 de zile) pentru achitarea
datoriilor exigibile pe aceeaşi perioadǎ. O ratǎ a solvabilitǎţii imediate de 0,14 (2008) aratǎ
faptul cǎ disponibilitǎţile participǎ într-o micǎ mǎsurǎ la acoperirea datoriilor curente.
Deoarece pentru anul 2007 rata solvabilitǎţii globale este mai mare decât 1,5 (
=7,36), securitatea de care se bucurǎ creditorii pe termen scurt, dar şi lung este maximǎ.
Valorile reduse ale marjei pentru ceilalţi ani (0,03 pentru 2008 şi 0,05 pentru 2009)
demonstreazǎ o situaţie nesatisfǎcǎtoare şi evidenţiazǎ riscul de insolvabilitate pe care şi l-au
asumat furnizorii de fonduri puse care au creditat întreprinderea (bǎncile prin acordare de
credite).
4.3.2. ANALIZA RATELOR DE FINANŢARE
În urma analizei ratelor de finanţare echilibrul financiar al fermei SC CRIMAT SRL

Botoşani va fi înţeles ca un ansamlu de corelaţii ce se formeazǎ în procesul de rotaţie a
capitalului.
Tabelul nr. 9
Ratele de finanţare
Nr Indicatori UM Perioada de analizǎ Simbol şi mod

crt 2007 2008 2009 de calcul
2 Capital permanent Lei 6361 208628 191503 CP
3 Rata autonomiei financiare % 100 4,11 6,37 = Cpr/
CP*100
4 Fond de rulment Lei 1456 6725 4254 FR
5 Stocuri Lei 0 57330 46775 St
80
6 Rata de finanţare a % 0 11,73 9,09 = FR/St*100

stocurilor
7 Active circulante Lei 2320 66752 87097 AC
8 Rata de finanţare a activelor % 62,76 10,07 4,88 = FR/
circulante pe seama FR
AC*100
9 Active imobilizate Lei 4905 201902 187245 Ai
10 Rata de autofinanţare a % 88,04 3,19 4,45 = Cpr/
activelor
(Ai+AC)*100
11 Rata de finanţare a % 129,68 4,25 6,52 = Cpr/
imobilizǎrilor pe seama Cpr
Ai*100
12 Rata de finanţare a activelor % 129,68 103,33 102,27 = CP/
imobilizate pe seama CP
Ai*100
13 Datorii totale Lei 864 262859 265297
14 Total activ lei 7225 268654 274342 At
15 Rata datoriilor % 11,96 97,84 96,70 =
/At*100
Deoarece rata autonomiei fiananciare este de 100% pentru anul 2007, gradul de independenţǎ
al SC CRIMAT SRL Botoşani în aceastǎ perioadǎ este maximǎ, iar sursele proprii deţin o
pondere maximǎ în cadrul surselor stabile ale întreprinderii. Aceastǎ ratǎ scade însǎ
considerabil în perioada urmǎtoare (pentru anul 2008 = 4,11, iar pentru anul 2009 =
6,37) pe mǎsura îndatorǎrii faţǎ de bǎnci, deci pe mǎsura scǎderii surselor proprii în cadrul
surselor stabile. Apare deci dependenţa întreprinderii faţǎ de bǎnci.
Stocurile sunt acoperite prin fondul de rulment într-o proporţie de 11,73% (pentru
2008) şi 9,09% (pentru anul 2009). În anul 2007, activele circulante sunt acoperite într-o
mǎsurǎ satisfǎcǎtoare de cǎtre fondul de rulment, cu o ratǎ de 62,76%, însǎ pe mǎsura creşterii
valorii acestora, fondul de rulment nu finanţeazǎ decât o micǎ parte din valoarea acestora
(10,07% şi respectiv 4,88%).
Tot în cadrul anului 2007 capitalurile proprii acoperǎ într-o mǎsurǎ satisfǎcǎtoare
activele întreprinderii ( = 88,04%), iar finanţarea imobilizǎrilor se realizeazǎ integral din
81
fonduri proprii ( = 129,68%). Deoarece unitatea nu dispune de credite bancare mari pentru
aceastǎ perioadǎ (cu o ratǎ a datoriilor de 11,96%), rata de finanţare a activelor imobilizate pe
seama capitalului permanent este egalǎ cu rata de finanţare a imobilizǎrilor pe seama
capitalurilor proprii ( = Activele imobilizate sunt finanţate integral din sursele
stabile.
În anul 2008 şi 2009 finanţarea activelor imobilizate nu se realizeazǎ din fonduri
proprii ( = 4,25% şi respectiv 6,52%), ci pe seama capitalului permanent (cu o ratǎ de
finanţare de 103,33% pentru anul 2008 şi o ratǎ de 102,27% pentru anul 2009), prin creşterea
dependenţei faţǎ de furnizorii de fonduri (o ratǎ a datoriilor de 97,84% pentru anul 2008 şi o
ratǎ a datoriilor de 96,70% pentru anul 2009). Puternica îndatorare faţǎ de bǎnci are efectul
unei scǎderi a autonomiei pe termen lung a unitǎţii, deci efectul unei dependenţe tot mai mari
faţǎ de bǎnci.
4.4. ECHILIBRUL FINANCIAR AL FIRMEI SC CRIMAT SRL

BOTOŞANI PE BAZA TABLOULUI DE FINANŢARE
În analiza echilibrului financiar a unitǎţii SC CRIMAT SRL Botoşani vom utiliza

tabloul de finanţare în scopul surprinderii fluxurilor nete de trezorerie, întocmit pe baza
bilanţului şi a contului de rezultate. Vom detalia în cele ce urmeazǎ acest document
informaţional important pentru a explica formarea fondului de rulment şi relaţia acestuia cu
soldul de trezorerie, prin intermediul fluxurilor monetare (de încasǎri şi plǎţi) ale exerciţiului
încheiat.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere permite formularea de judecǎţi de valoare cu
privire la riscul pe care şi-l asumǎ întreprinderea şi evaluarea mişcǎrilor viitoare de trezorerie.
Pentru aceasta, bilanţul poate fi ananlizat din punct de vedere al lichiditǎţii, respectiv, al
exigibilitǎţii şi al flexibilitǎţii financiare cu care se confruntǎ întreprinderea.
Astfel, în cele ce urmeazǎ vom întocmi tabloul de finanţare al unitǎţii SC CRIMAT
SRL Botoşani pe baza datelor din bilanţul contabil şi pe baza datelor din contul de profit şi
pierdere.
Tabelul nr. 10
Date din contul de profit şi pierdere
82
Indicatori Perioada analizatǎ

2007 2008 2009
Vânzǎri (Cifra de afaceri) 4950 86777 136665
Aprovizionǎri 6005 69775 121595
Variaţia stocurilor 0 10800 1800
Cheltuieli externe 100 110 471
Cheltuieli de personal 2945 5580 2071
Amortismente 0 11454 84657
Cheltuieli financiare 6105 16051 14523
Rezultatul net 1633 3217 2625
Tabelul nr. 11
Tabloul de finanţare
Tabloul de finanţare Perioada analizatǎ

2007 2008 2009
CAF (autofinanţare) 1944 4306 3125
Creşteri de capital 0 108363 71520
Împrumuturi 0 200050 179300
Total resurse 1944 312719 253945
Investiţii 0 21670 36843
Variaţia NFR - 2487 -2843
Variaţia trezoreriei - 2782 372
Variaţia clienţi 0 657 11469
Variaţia furnizori 0 110 7300
Total alocǎri 1944 312719 253945
Tabelul nr. 12
Date din bilanţul contabil
Indicatori Perioada analizatǎ:

2007 2008 2009
Imobilizǎri corporale 4905 201902 187245
Amortismente 0 11454 84657
Clienţi 150 808 12304
Trezorerie 0 2782 3154
Capital social 3940 3940 3940
Rezerve 2421 2421 2421
Rezultat 1633 3217 2625
83
Datorii financiare 864 262859 265297
Apreciem cǎ societatea este în plinǎ devenire. Demarajul sǎu este fulminant (indicele
de creştere a cifrei de afaceri de circa 1753% în al doilea an de analizǎ şi un indice de creştere
de circa 157% pentru ultimul an luat în calcul). Prin aceastǎ creştere a cifrei de afaceri se
poate evidenţia o adaptare cantitativǎ şi calitativǎ la evoluţia cererii de piaţǎ. Aceastǎ
dezvoltate a unitǎţii a solicitat dupǎ cum putem vedea modernizarea întreprinderii prin
creşterea investiţiilor (sumele alocate investiţiilor: pentru anul 2008- 21670 RON, iar pentru
anul 2007-36843 RON).
Pe perioada analizatǎ capacitatea de autofinanţare are valori oscilante, însǎ pozitive.
Pentru anul 2007 şi anul 2008 finanţarea investiţiilor nu se poate realiza din fonduri proprii,
deoarece CAF < Investiţiile, de aceea se recurge la credite pe termen mediu şi lung (de
200050 lei pentru anul 2007 şi de 179300 lei pentru anul 2009), în scopul acoperirii
cheltuielilor aferente demarǎrii investiţiei. Cunoscându-se costul mai ridicat al capitalului
atras (cheltuieli cu dobânzile, comisioanele bancare, etc) comparativ cu acel cost al capitalului
propriu, putem aprecia cǎ aceastǎ contractare de credite influenţeazǎ rezultatul final al
exploatǎrii.
În anul 2009 se pare cǎ piaţa este relativ saturatǎ comparativ cu perioada precedentǎ,
când cifra de afaceri a crescut cu circa 1753%. O creştere mai lentǎ a cifrei de afaceri are efect
asupra rezultatului, care înregistreazǎ o uşoarǎ scǎdere (de la 3217 RON în 2006, la 2625
RON în anul 2009). În aceastǎ perioadǎ întreprinderea cautǎ sǎ se încadreze în conţinutul
cantitativ şi calitativ al pieţei prin creşterea sumelor alocate investiţiilor (de la 21670 lei la
36843 lei).
Deoarece variaţia trezoreriei are valori pozitive (2782 lei pentru anul 2007 şi 372 lei
pentru anul 2009) reflectǎ faptul cǎ întreprinderea a acumulat lichiditǎţi sau şi-a diminuat
îndatorarea. Cunoaştem faptul cǎ mǎrimea acesteia depinde de rentabilitatea întreprinderii, de
costul resurselor externe şi de riscul asumat pentru acoperirea nevoilor de finanţat. Observǎm
cǎ investiţiile au un trend crescǎtor, pe când valoarea imprumuturilor scade de la o perioadǎ la
alta.
În anul 2009 întreprinderea şi-a restrâns nevoia de fond de rulment, fapt care permite
sǎ-şi reconstituie, în parte, trezoreria.
84
CONCLUZII
Din cele analizate anterior, putem concluziona cǎ activitatea unei întreprinderi

trebuie sǎ fie generatoare de efecte pozitive care sǎ conducǎ la susţinerea principiului
continuitǎţii activitǎţii. Este necesarǎ deci existenţa unui echilibru financiar pe toatǎ durata de
funcţionare a întreprinderii între resursele şi nevoile acesteia.
La nivelul fiecǎrui agent economic se proiecteazǎ un echilibru economico-financiar
care apare în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli şi unde componentele sale se bazeazǎ pe
balansarea între venituri (resurse) şi cheltuieli (destinaţii). Veniturile au drept sursǎ încasǎrile
din vânzarea producţiei marfǎ la intern şi la export, din executǎri de lucrǎri şi prestǎri de
servicii, comercializarea mǎrfurilor prin reţeaua proprie de desfacere, etc.
În condiţiile desfǎşurǎrii activitǎţii agenţilor economici pe baza principiilor eficienţei
şi a rentabilitǎţii între venituri şi cheltuieli, se constituie o diferenţǎ alcǎtuitǎ din profit, taxa
pe valoare adǎugatǎ şi eventual alte forme de venit net, etc.
În acelaşi timp, pe seama profitului, a amortizǎrii, a creditului şi a altor sume
(provizioane) întreprinderea îşi constituie o serie de fonduri privind dezvoltarea
(imobilizǎrilor mobiliare şi imobiliare), creşterea producţiei (activele circulante), cercetarea,
acoperirea unor nevoi sociale, culturale, etc. De reţinut este faptul cǎ între resursele fiecǎrui
fond propriu şi destinaţia acestuia este necesar sǎ se asigure, de asemenea, o stare de
echilibru. Aşa cum am observat şi la unitatea analizatǎ, şi anume SC CRIMAT SRL Botoşani,
un fond de rulment mai mare decât necesarul de fond de rulment(echilibrul financiar) a
permis desfǎşurarea în bune condiţii a activitǎţii viitoare.
Echilibrul finaciar este deci o formǎ de manifestare a echilibrului economic şi reflectǎ
asigurarea resurselor pe de o parte şi respectarea obligaţiilor de platǎ ale întreprinderii cǎtre
terţi pe de altǎ parte. El reprezintǎ pentru întreprindere egalitatea dintre sursele financiare şi
85
mijloacele economice necesare desfǎşurǎrii activitǎţii de exploatare şi comercializare pe

termen lung şi scurt.
Eficienţa şi rentabilitatea, ca trǎsǎturi definitorii ale autonomiei financiare angajeazǎ
agenii economici în direcţia realizǎrii unor venituri (încasǎri) din activitǎţile economice
desfǎşurate (de producţie, de comercializare, etc) mai mari decât cheltuielile, diferenţa
rezultatǎ, respectiv beneficiul (profitul) obţinut se impune a fi atât de mare, încât sǎ acopere
dezvoltarea proprie, cointeresarea agenţilor economici, a salariaţilor privind nevoile sociale,
culturale, de agrement, etc, inclusiv vǎrsarea impozielor şi altor sume convenite bugetului.
În acelaşi timp, echilibrul financiar solicitǎ întreprinderilor sǎ-şi desfǎşoare activitatea
la un asemenea nivel încât sǎ asigure permanent egalitatea dintre necesarul de fonduri pentru
producţie, dezvoltare, cercetare, tehnicǎ de vârf, etc şi resursele financiare corespunzǎtoare.
Privind esenţa şi amplitudinea echilibrului financiar este important de reţinut cǎ acesta
nu se circumscrie numai la activitatea de producţie sau de comercializare a produselor, ci se
referǎ la fel ca şi gestiunea economicǎ la toate activitǎţile întreprinderii: investiţii, cercetare,
acţiuni sociale, etc. Aceste activitǎţi conexe activitǎţii de bazǎ, chiar dacǎ nu au ca obiectiv
principal realizarea de beneficii (profit), alocarea de fonduri financiare în direcţiile menţionate
trebuie şa urmǎreascǎ în primul rând eficienţa consumǎrii lor, ceea ce implicit înseamnǎ
crearea unor condiţii favorabile desfǎşurǎrii activitǎţii de bazǎ, inclusiv a unor posibilitǎţi
potenţiale de creştere a profitului.
În acelaşi timp, profitul sporit devine alǎturi de alte surse proprii suportul realizǎrii
ehilibrului financiar şi a celorlalte activitǎţi ale întreprinderii, în afara celei de bazǎ.
Echilibrul financiar implicǎ aspecte calitative, ţinând seama de structura sa care
vizeazǎ proporţionalitatea optimǎ a repartizǎrilor de fonduri pe fiecare dintre elementele
structurii de producţie şi pentru achitarea obligaţiilor financiare, precum şi a raporului optim
dintre fiecare categorie de resurse (resurse proprii, atrase, împrumutate, bugetare, etc) şi total.
Conducerea eficientǎ a activitǎţii financiare presupune cunoaşterea proporţiilor
alocǎrilor de resurse încât într-o anumitǎ perioadǎ (an, trimestru) sǎ se realizeze rezultate
financiare, respectiv profit maxim. De asemenea o mare importanţǎ o are evidenţierea
structurii procentuale a surselor de finanţare în scopul stabilirii acelor proporţii care sǎ asigure
realizarea celui mai redus cost al procurǎrii şi utilizǎrii fondurilor.
Previziunea financiarǎ urmǎrind fundamentarea egalitǎţii dintre necesarul de fonduri şi
resursele de finanţare are în vedere concomitent atât repartizarea optimǎ a resurselor pe
elemente ale structurii de producţie, cât şi pe surse de provenienţǎ în scopul obţinerii celei mai
eficiente alocǎri de resurse cu cel mai redus cost de procurare şi utilizarea a acestora, ambele
86
exigenţe fiind în mǎsurǎ sǎ contribuie la obţinerea de profit maxim, pe perioade de timp mai
îndelungate, cu toate incertitudinile şi fluctuaţiile ce se manifestǎ frecvent în economia de
piaţǎ.
Diagnosticarea echilibrului financiar este conceputǎ ca o etapǎ de restructurare a
întreprinderii în vederea îmbunǎtǎţirii, consolidǎrii sau salvǎrii situaţiei financiare. Asigurarea
echilibrului financiar necesitǎ o sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare şi
producţie pe de o parte şi cel al încasǎrii şi vânzǎrii producţiei pe de altǎ parte. Nerespectarea
acestei cerinţe se reflectǎ în lipsa capacitǎţilor de platǎ a întreprinderii, respectiv apariţia
creditelor nerambursate la scadenţǎ şi a datoriilor neachitate la termen faţǎ de furnizori, faţǎ
de stat.
În cadrul echilibrului întreprinderii, echilibrul financiar are un rol important dacǎ
avem în vedere cerinţele, solicitǎrile întreprinderii şi resursele de satisfacere a celor dintâi.
Determinarea echilibrului financiar trebuie realizatǎ prin prisma cerinţelor întreprinderii şi a
raportului dintre datorii şi autofinanţare a nevoilor pentru exploatare şi investiţii în strânsǎ
corelaţie cu formarea şi folosirea fondurilor, a resurselor întreprinderii.
Din aceste considerente, o importanţǎ deosebitǎ prezintǎ structura echilibrului, a
raportului în care se aflǎ, şi de aici, o anumitǎ calitate a echilibrului financiar al întreprinderii.
Când vorbim de echilibru financiar, ne referim la necesitǎţi şi resurse, la încasǎri şi
plǎţi, la elementele componente ale nevoilor de resurse şi ale celor ce privesc posibilitǎţile lor
de formare, la ansamblul fondurilor cu structura lor şi modul de utilizare (destinaţia acestora).
În ceea ce priveşte determinarea unei structuri a echilibrului financiar, putem afirma cǎ
acest lucru este deosebit de important din cauza puterii sale de a releva calitatea echilibrului
financiar la un moment dat sau în evoluţie. De aceea, trebuie fǎcutǎ diferenţa între echilibrul
static şi cel dinamic, caracteristic evoluţiei. Echilibrul static redǎ tabloul corelaţiilor şi
poziţiilor la un moment dat, fǎrǎ a exprima evoluţia sau fluxurile în decursul perioadei pe
când echilibrul financiar dinamic priveşte evoluţia fluxurilor de echilibrare, reprezentând de
fapt comportamentul sistemului la acţiunea factorilor de dezechilibru, respectiv capacitatea de
echilibrare în timp a sistemului.
Analiza echilibrului financiar, fie staticǎ, fie dinamicǎ, trebuie sǎ aibǎ în vedere
ipostazele resurselor, şi anume: alocate, ocupate, consumate. O asemenea analizǎ permite
relevarea aspectelor calitative ale echilibrului. La o interpretare calitativǎ contribuie şi analiza
provenienţei resurselor financiare, şi anume: finanţare, autofinanţare, creditare şi mǎrimea
participǎrii fiecǎreia la constituirea unui fond sau a ansamblului de fonduri a întreprinderii.
87
Echilibrul nu constǎ într-o simplǎ egalitate. El încorporeazǎ anumite particularitǎţi şi

corelaţii între elementele sale structurale. Teoria echilibrului este o concepţie potrivit cǎreia în
mecanismul procesului dezvoltǎrii este esenţialǎ starea de echilibru între obiectul de
dezvoltare şi mediul ambiant. Aceastǎ stare de echilibru este caracteristicǎ în relaţia
întreprindere – mediu ambiant, dar şi în cea de echilibru economic general – echilibru
financiar.
Nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar
deoarece pune în evidenţǎ acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele temporare şi
reînnoibile permanent în cadrul aceloraşi cicluri de exploatare. Aceastǎ apreciere porneşte de
la analiza calitativǎ a activitǎţii de exploatare, calitate apreciatǎ prin capacitatea ciclului de
exploatare de a-şi echilibra nevoile ciclice cu resursele ciclice de capital. Partea rǎmasa
nefinanţatǎ ar trebui sǎ fie mai micǎ sau cel mult egalǎ cu fondul de rulment funcţional, astfel
calitatea necorespunzǎtoare a ciclului de exploatare conduce la un dezechilibru funcţional care
va afecta trezoreria întreprinderii (întreprindrea este vulnerabilǎ dacǎ apeleazǎ în cea mai
mare parte la finanţǎri din credite bancare pe termen scurt).
Realizarea obiectivului major al unei întreprinderi (maximizarea valorii sale
patrimoniale) poate avea loc numai în condiţiile unei activitǎţi profitabile şi de menţinere a
echilibrului financiar.
88
BIBLIOGRAFIE
1. Antoniu N., Neagoe I. - Finanţele întreprinderilor, Ed. Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,

1993.
2. Brezeanu P., Toma M. – Finanţe şi gestiune financiarǎ, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 1996.
3. Cristea H., Ştefǎnescu N. – Gestiunea financiarǎ a întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara,
1996.
4. Georgescu N. – Analiza bilanţului contabil, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 1999.
5. Herbei M. – Echilibrul financiar la nivel microeconomic, Ed. Mirton, Timişoara, 1999.
6. Ilie V. – Gestiunea financiarǎ a întreprinderii, Ed. Didacticǎ şi pedagogicǎ, Bucureşti,
1999.
7. Mǎrgulescu D., Niculescu Maria – Analiza economico - financiarǎ în comerţ şi în turism,
Ed. Economicǎ, Bucureşti, 1994.
8. Mǎrgulescu D. – Analiza economico - financiarǎ a societǎţilor comerciale, Ed. Tribuna
Economicǎ, Bucureşti, 1994.
9. Mironiuc Marilena – Analiza financiarǎ, Ed. Junimea, Iaşi, 2000.
10. Mihai I. – Analiza economico – financiarǎ, Ed. Mirton, Timişoara, 1999.
11. Mihai I., Buglea A. Ştefan P. – Analiza financiarǎ a întreprinderii – îndrumǎtor
metodologic, Ed. Marineasa, Timişoara, 1999.
12. Onofrei Mihaela – Finanţele întreprinderii, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 2004.
13. Paul Bran - Decizia financiarǎ în unitatea economicǎ, Ed. Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ,
Bucureşti, 1990.
14. Paul Bran – Finanţele întreprinderii, Ed. Logos, Chişinǎu, 1995.
15. Stancu I. – Finanţe, Ed Economicǎ, Bucureşti, 2002.
16. Stǎnescu C., Işfǎnescu A., Bǎicuşi A. – Analiza economico – financiarǎ, Ed. Economicǎ,
Bucureşti, 1996.
89
17. Stancu I., Bran P., Ilie V. - Finanţele unitǎţilor economice prin metoda instruirii active,
Ediţia a 3-a, Tipografia ASE, Bucureşti, 1990.
18. Toma M., Alexandru F. - Finanţe şi gestiune financiarǎ a întreprinderii, Ed. Economicǎ,
Bucureşti, 1998
19. Trascǎ Margareta – Evaluǎri contabile patrimoniale, Ed. Tribuna Economicǎ, Bucureşti,
1998.
90

Echilibrul Financiar Al Firmei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echilibrul Financiar Al Firmei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECHILIBRUL FINANCIAR AL INTREPRINDERI

Cap.1 APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU ŞI DEZECHILIBRU

2.4.3. Obiectivele trezoreriei……………………………………………….…………41

APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU ŞI

1.1. APRECIEREA STĂRII DE ECHILIBRU

faliment la care se expun. Exprimarea acestor simptome este dependentǎ de situaţia

1.1.1. APRECIEREA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL

Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii se poate efectua prin douǎ modalitǎţi

A. ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza staticǎ a echilibrului financiar se poate efectua în funcţie de cele douǎ

Ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate contribuie atât la analiza echilibrului

= suma mijloacelor bǎneşti lichide şi a celor în curs de a deveni lichide

= totalul obligaţiilor pe termen scurt scadente (plǎţi).

O valoare supraunitarǎ a acestui indicator (Cp > 1) semnificǎ faptul cǎ întreprinderea

al treilea ( ) reflectǎ întreaga capacitate de platǎ a întreprinderii pe o anumitǎ perioadǎ şi

poate avea atât valori supraunitare, cat şi subunitare.

B.ANALIZA DINAMICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza dinamicǎ permite diagnosticarea şi explicarea dezechilibrului financiar pus în

În condiţiile creşterii „zero” şi absenţei investiţiilor de menţinere, cash-flow-ul este

Analiza performanţelor economico - financiare are în vedere urmǎtorii indicatori, care

În elaborarea şi execuţia bugetului întreprinderii este necesarǎ respectarea urmǎtoarelor

1.1.2. MODALITĂŢI DE REALIZARE A ECHILIBRULUI

În cadrul întreprinderii se poate recurge la urmǎtoarele modalitǎţi de realizare a

1.2. APRECIEREA STĂRII DE DEZECHILIBRU

Starea de dezechilibru financiar a unei întreprinderi este determinatǎ de regulǎ de o

1.2.1.DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE

Practica economicǎ a demonstrat faptul cǎ o firmǎ care înregistreazǎ profit poate

 Cumpǎrarea unor utilaje, instalaţii şi echipamente suplimentare. Întreprinderea

1.2.2. DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE CREŞTEREA

Pornind de la ipoteza cǎ fondul de rulment nu variazǎ, putem aprecia cǎ o creştere

- prelungirea termenului de acoperire a creanţelor- determinǎ majorarea

1.2.3. METODE DE RESTABILIRE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Considerǎm cǎ în oricare din situaţiile enumerate anterior, o întreprindere este

 Scurtarea duratei de încasare a creanţelor este o acţiune sǎnǎtoasǎ şi fǎrǎ risc.

permiţând sǎ fie finanţate cu cheltuieli neînsemnate de cǎtre milioane de mici purtǎtori de

INDICATORII ECHILIBRULUI FINANCIAR AL

2.1 Modalităţi de apreciere a echilibrului financiar

În evaluarea echilibrului financiar a unei întreprinderi se apreciază:

2.2 FONDUL DE RULMENT

Fondul de rulment este un indicator clasic, frecvent utilizat. În teoria economicǎ se

Realizarea echilibrului financiar funcţional al întreprinderii nu presupune doar

Acest fond de rulment propriu exprimǎ pe lângǎ excedentul de capitaluri proprii în

Datorii pe termen scurt

Fig. 1. Reprezentare schematicǎ a fondului de rulment

Din aceastǎ reprezentare rezultǎ cǎ fondul de rulment este considerat astfel:

b) o parte a capitalurilor permanente şi care se poate calcula astfel:

2.2.2. INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT

Pe baza fondului de rulment se pot obţine o serie de rate legate în special de

2. Rata de finanţare a activelor circulante (nevoi ciclice): aratǎ proporţia în care

3. Rata de acoperire a nevoii de fond de rulment total:

Aceastǎ ratǎ de acoperire poate fi determinatǎ distinct pentru necesarul de fond de

Un decalaj de 10% între ultimii doi indicatori este acceptabil. Un dezechilibru ce

2.2.3 INTERPRETAREA FONDULUI DE RULMENT

Interpretarea fondului de rulment trebuie sǎ aibǎ în vedere urmǎtoarele considerente de

Pasivele ciclice (DTS pentru bilanţul financiar) recalculate vor fi:

Se pot distinge 2 situaţii:

2.2.4. FACTORII DE INFLUENŢĂ AI FONDULUI DE RULMENT

Factorii de influenţǎ ai fondului de rulment se determinǎ pornind de la modul de calcul

Factori care diminueazǎ FR: Factori de creştere a FR:

-distribuirea rezervelor; -aporturi de capital;

2.2.5 EFECTELE MODIFICĂRII FACTORILOR DE

Influenţa factorilor va determina modificǎri ale nivelului fondului de rulment.

1) > (fondul de rulment creşte). Aceastǎ situaţie este consideratǎ a fi