Sfântul Maxim Mărturisitorul, (580-662), monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante

pentru teologia Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează mai ales
despre iubire ca și concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar
fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că
nu a cedat insistențelor imperiale de a trece la monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.
Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes
pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, probleme ontologice, cosmologice și
antropologice. Evident, poziția sa este una creștină.
În tinerețe, Maxim a fost funcționar public și consilier al împăratului bizantin Heraclius. În orice caz, a
părăsit viața politică pentru a se călugări. Maxim a studiat diferite școli de filosofie și, fapt obișnuit în
acele timpuri, dialogurile platonice, operele lui Aristotel și diferiți comentatori platonici ai lui Aristotel și
Platon, precum Plotin, Porfirie, Iamblichus și Proclus. Când unul dintre prietenii săi a început să
expună poziția hristologică numită monotelism, Maxim a fost atras în această controversă, susținând
interpretarea calcedoniană potrivit căreia Iisus a avut voință atât divină cât și umană. Maxim este
cinsitit atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Romano-Catolică. A fost în cele din urmă persecutat
pentru pozițiile sale hristologice; în urma unui proces, i-au fost mutilate limba și mâna dreaptă.
A fost apoi exilat și a murit pe 13 august 662 la Tsageri(d), Georgia de azi. În orice caz, teologia sa a
fost susținută de Al Șaselea Sinod Ecumenic și a început să fie cinstit ca sfânt la scurt timp după
moarte. Pe parcursul anului are două zile de prăznuire: 13 august și 21 ianuarie. Titlul de Mărturisitor
înseamnă că a suferit pentru credința creștină, dar n-a fost ucis ca martir.

Cuprins

 1Viața
 2Opera
 3Gândirea
o 3.1Scurtă prezentare
 4Legături externe

Viața[modificare | modificare sursă]
Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie nobilă, în apropierea Constantinopolului. Rămas
orfan la vârsta de 9 ani, a fost încredințat unei mănăstiri din Palestina. În 614 se retrage la o
mănăstire din Chrysopolis, pe malul estic al Bosforului, iar după alți 10 ani se mută în
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cyzic. În 626 va pleca și de aici. Se găsește apoi mai mult timp
în Cartagina, tot ca monah, unde, în anul 646 are o dispută cu viitorul și fostul patriarh al
Constantinopolului, Pyrrhus.
Devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.
La 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de condamnare
a monotelismului. În 653 este adus cu forța la Constantinopol, împreună cu Papa, deoarece
Împăratul susținea Monotelismul, iar în 655 vor fi condamnați. Sf. Maxim e trimis în exil la Bizya,
în Tracia. La 656, împăratul Constans al II-lea îl aduce la Constantinopol și încearcă să îl determine
să treacă de partea Monoteliștilor, dar Maxim refuză. Este torturat și trimis din nou în exil, la
Terebesis, în Tracia.
În anul 662 este adus din nou la Constantinopol, cu noi persuasiuni de trecere la monotelism. Refuză
a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său Anastasie, prin tăierea limbii și a mâinii drepte.
Este aruncat din nou în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo moare la vârsta de 82 de ani,
epuizat de torturi dar fără să fi făcut nici o concesie de la Ortodoxie.