IMST

Suport de curs

Pentru insusirea si aplicarea temeinica a masurilor si normelor de protectie a muncii in conditiile

progresului tehnic actual, sunt necesare cunostinte teoretice si practice, atat de ordin general, cat si
specifice fiecarei profesiuni.

Studiul protectiei muncii trebuie sa inceapa prin cunoasterea problemelor generale de baza, axate pe
factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala care pot sa apara in procesul de munca si pe
principalele masuri de combatere a acestora.
Dupa insusirea acestor cunostinte, valabile pentru toate conditiile si locurile de munca, se pot aborda
problemele specifice unui anumit sector de activitate, in cadrul disciplinelor tehnologice.
1. SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ IN DOMENIUL SERVICIILOR

1.1. Definirea conceptului de „sănătate şi securitate în muncă”

Securitatea, în opinia Academiei Române, înseamnă a fi la adăpost de orice pericol, protecţie sau
apărare, iar sănătatea reprezintă starea unui organism în care funcţionarea tuturor organelor se face în
mod normal şi regulat.
Din conjugarea acestor doi termeni, aplicaţi unui sistem de muncă a luat naştere expresia
„securitate şi sănătate în muncă”, ce s-a transformat ulterior într-un concept amplu şi complex.
Preocupările statelor pentru crearea unui mediu de muncă sigur şi sănătos au crescut odată cu
intensificarea eforturilor de dezvoltare economică, socială şi morală şi, cu certitudine, şi funcţie de nivelul
de civilizaţie atins, respectiv de respectul pe care fiecare ţară l-a acordat drepturilor fundamentale ale
omului, între care şi cel la protecţie în muncă.
Uniunea Europeană (UE) constituie organizaţia cea mai activă de integrare multisectorială a statelor
semnatare ale tratatelor de constituire, în domeniile economic, social, politic, al drepturilor cetăţeneşti şi al
relaţiilor externe.
Prin "Actul Unic European" din 1987 s-a convenit ca în Europa dezvoltarea politicilor armonizate
să se realizeze prin reglementări tehnice şi standarde şi că în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă se
impune "armonizarea reglementărilor referitoare la sănătate şi securitate în muncă pe baza unui
nivel ridicat de protecţie" (art. 100A; directivele derivate se referă la asigurarea unui nivel ridicat de
securitate al produselor), precum şi stabilirea "cerinţelor minime în scopul securităţii şi protecţiei
sănătăţii salariaţilor în timpul muncii" (art. 118A; directivele derivate sunt directive "sociale" şi se referă
la aspecte ce vizează îmbunătăţirea progresivă a condiţiilor de muncă).
Revizuirea Tratatului de la Roma, prin „Actul Unic European” şi introducerea articolelor 100A
şi 118A a însemnat constituirea bazei juridice specifice a pieţei interne şi realizării securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Directivele de securitate a produselor, derivate din art.100A, au ca obiectiv protecţia utilizatorilor
faţă de riscurile ce pot să apară la utilizarea produselor şi stabilesc cerinţele de securitate pe care trebuie
să le îndeplinească produsele, informaţiile ce trebuie să le însoţească pentru libera circulaţie şi
comercializare în UE, precum şi procedurile pe care producătorul sau comerciantul trebuie să le urmeze
pentru a certifica îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica prin marcajul „CE”.
Astfel s-a creat baza juridică specifică asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor,
sistemul legislativ instituit având caracter de „sistem de prescripţii minimale” ce lasă libertate statelor
membre de a impune reguli mai severe decât cele legiferate prin dreptul comunitar.

Strategia Comisiei s-a bazat pe adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE,
directivă de bază a UE ce are ca obiectiv acoperirea tuturor aspectelor privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi asigurarea unui nivel de protecţie ridicat şi egal tuturor lucrătorilor din
Statele membre.
Din această directivă au decurs toate directivele particulare referitoare care conţin cerinţe minime
de securitate şi sănătate pentru domenii specifice.

Principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru se referă la:

a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii
monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;

2
 f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puţin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Concluzie:

Securitatea şi sănătatea în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având

ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă.
Obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă
Eliminarea tuturor accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale cu ajutorul prevenirii reprezintă
obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest obiectiv cuprinde, de asemenea, reducerea
consecinţelor în cazul producerii accidentelor şi/sau îmbolnăvirilor profesionale.
Prevenirea trebuie să cuprindă toate situaţiile care afectează sau pot afecta integritatea sistemului
de muncă şi continuitatea proceselor de muncă.
Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul de mijloace umane, tehnice, economice şi organizatorice
cu efect pozitiv în rezultatul următoarei ecuaţii:
Pericol/Risc + Împrejurări favorizante = Accident/Incident
Aplicând acestei ecuaţii principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru, se pot determina
următoarele obiective de urmărit:
1. eliminarea pericolelor/ riscurilor sau reducerea consecinţelor potenţiale la sursă,
2. eliminarea sau modificarea împrejurărilor favorizante în vederea scăderii probabilităţii de
producere a unui eveniment nedorit (accidente de muncă, îmbolnăviri profesionale, incidente
periculoase etc.),
3. prevederea de măsuri şi mijloace adecvate pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă.
Pentru obţinerea unei eficienţe cât mai mari a acţiunii preventive într-o organizaţie este absolut
necesară coordonarea adecvată a cunoştinţelor şi informaţiilor pe care le pot aduce cele patru discipline de
studiu de baza: igiena industrială, ergonomia, psiho-sociologia muncii şi medicina muncii.

3
2. ASPECTE GENERALE PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
2.1. Cadrul legislativ

CONSTITUŢIA
CONSTITUŢIA
ROMÂNIEI
ROMÂNIEI
SISTEMUL
SISTEMUL LEGISLAŢIEI
SISTEMUL LEGISLATIV
LEGISLAŢIEI
SISTEMUL DE
LEGISLATIVDE
NAŢIONAL
PROTECŢIE SOCIALĂ
NAŢIONAL
PROTECŢIE SOCIALĂ

SUBSISTEMUL
SUBSISTEMUL
LEGISLAŢIEI
LEGISLAŢIEIDE
DE
SECURITATE SI
SECURITATE SI
SANATATE
SANATATEININMUNCA
MUNCA

Figura 1. Locul sistemului legislativ al SSM în sistemul legislativ

naţional
Legislaţia de securitate şi sănătate în muncă este o componentă a sistemului naţional de
reglementări, care stabileşte responsabilităţile instituţiilor implicate, cadrul de înfiinţare şi organizare a
activităţii în domeniu şi asigură respectarea principiilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale. Caracteristica ei fundamentală este aceea că se află într-un proces de armonizare cu
prevederile directivelor europene în domeniu.
Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire şi la măsurile de securitate
şi igienă a muncii, iar Codul Muncii (Legea nr.53/2003) conţine prevederi juridice care, prin aplicarea lor,
contribuie la apărarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor.
Sistemul legislativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se fundamentează pe prevederile
Constituţiei, republicată, care stipulează:
art. 22(1) - ”Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanelor sunt
garantate ...” şi:
art. 41(2) - “Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea
şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie,
repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii
specifice”.
Sistemul legislativ din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă reprezintă o componentă a
sistemului legislaţiei de protecţie socială, prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva
riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de procesele de muncă.
Legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este armonizată cu legislaţia
europeană în domeniu şi este într-un continuu proces de transformare.
Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) în Legea 319/2006 au fost introduse principiile
prevenirii enunţate anterior care, datorită abordării globale a securităţii şi sănătăţii în muncă, determină
schimbarea atitudinii angajatorilor şi lucrătorilor, prin implicarea lor în prevenirea accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale. Legea şi normele metodologice de aplicare a acesteia, definesc cadrul organizatoric
al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi atribuţiile instituţiilor statului privind coordonarea şi controlul
acestei activităţi. Prevederile Legii 319/2006 se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice,
cât şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor cu excepţia forţelor armate,
poliţiei şi a altor cazuri care vin în contradicţie cu prevederile legii.
Pentru asigurarea cadrului necesar participării şi informării lucrătorilor cu privire la aspectele de
securitate şi sănătate în muncă, Legea nr.319/2006 prevede crearea comitetelor de securitate şi sănătate

4
în muncă la nivelul unităţilor economice cu peste 50 de salariaţi, obligând totodată angajatorii de a asigura
condiţiile de desfăşurare a activităţii acestora.

Legislaţie Legislaţie Emitent

conexă de bază
Figura 2. Structura sistemului legislativ national pe linia S.S.M.

LEGISLATIA PRIMARA
Element Parlament
Parlament
Constituţia
Generator:României,care stipulează:
CONSTITUŢIA
art. 22(1) - ”Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanelor sunt
garantate ...” şi:
Codul
Codul
art. Muncii
41(2) - “Salariaţii au dreptul laLegislaţia
protecţia Primară:
socială a muncii. Măsurile privesc securitatea şi igiena
Muncii Principii – Cadru Parlament
muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brutParlament
pe economie, repausul
săptămânal, concediul de odihnă plătit, Legea nr. 319/2006muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea
prestarea
Legea:
profesionala,
Legea: precum şi alte situaţii specifice”.
- Sănătăţii
- Sănătăţii
- Mediului
- Mediului
Legea securitatii
Legislaţia si sanatatii in munca nr.319/2006Guvern,
Secundară:
- Asigurărilor Norme metodologice de aplicare Lege 319 Guvern,
- Asigurărilor
Sociale Rol:
M.M.F.P.S.
Norme – Standarde
Sociale- lege fundamentala pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca
M.M.F.P.S.
-Sindicatelor M.S. etc.
-Sindicatelor Generale; de Securitate; M.S. etc.
- element generator pentru toate de
Specifice; prevederile normative de securitatea muncii
Produs; Metodologice
Functii:
- stabileste principiile de prevenire si protectie necesare in economia nationala
- traseaza cadrul general al intregului
Legislaţiaproces
Terţiară
Agenţi
Agenţi
de legiferare in domeniul securitatii muncii
- traseaza cadrul general Măsurial modului deDetaliate
de Prevenire economici
desfasurare/organizare a activitatii
economici de prevenire a
accidentelor de munca si Instrucţiuni Proprii de Securitate si Sanatate in Munca
a bolilor profesionale
- este obligatorie la nivelul intregii economii nationale, respectiv in toate unitatile in care se
desfasoara procese de munca, cu utilizarea personalului angajat printruna din formele prevazute de lege
- legea prevede sanctiuni pentru angajatori in cazul necunoasterii, nerespectarii si/sau incalcarii
masurilor de securitate a muncii, in conformitate cu directiva- cadru ( 319/89/CEE) care prevede ca unic
raspunzator pentru aplicarea masurilor in cadrul unitatii este angajatorul;
- inlocuieste termenul de " protectia muncii " cu termenul european " securitate si sanatate in
munca" pentru numirea domeniului, fapt cu implicatii juridice importante.

Definitii:

A) TERMENI SI EXPRESII DIN LG. 319/2006 SI INTELESUL ACESTORA

Lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada
efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu
exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice;
Angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul
respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii;
Reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii
lucratorilor - persoana aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, in conformitate cu
prevederile legale, sa ii reprezinte pe acestia in ceea ce priveste problemele referitoare la
protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca;
Prevenire - ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute in toate etapele procesului de
munca, in scopul evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;
Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul
procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data
disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate
persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau
legata de profesiune;
Accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala,
care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care

5
 provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori
deces;
Boala profesionala - afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii,
cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum si de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in procesul de munca;
Echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in munca;
Echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator
pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa ii puna in pericol
securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice supliment sau accesoriu proiectat
pentru a indeplini acest obiectiv;
Pericol grav si iminent de accidentare - situatia concreta, reala si actuala careia ii lipseste doar
prilejul declansator pentru a produce un accident in orice moment;
Securitate si sanatate in munca - ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea
celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice
si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca;
Incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament
de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat
lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa
produca pagube materiale;
Accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai
acordarea primelor ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai
mica de 3 zile;
Boala legata de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti
sunt de natura profesionala.

B) TERMENI SI EXPRESII DIN NORMELE METODOLOGICE

DE APLICARE A LG. 319/2006 SI INTELESUL ACESTORA

Autorizare a functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca - asumarea de

catre angajator a responsabilitatii privind legalitatea desfasurarii activitatii din punct de vedere
al securitatii si sanatatii in munca;
Serviciu intern de prevenire si protectie - totalitatea resurselor materiale si umane alocate pentru
efectuarea activitatilor de prevenire si protectie in intreprindere si/sau unitate;
Comitet de securitate si sanatate in munca - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, in
vederea participarii si consultarii periodice in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in
conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
Zone cu risc ridicat si specific - acele zone din cadrul intreprinderii si/sau unitatii in care au fost
identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte grave,
ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
Accident care produce incapacitate temporara de munca (ITM) - accident care produce
incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata
prin certificat medical;
Accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmata prin decizie
de incadrare intr-un grad de invaliditate, emisa de organele medicale in drept;
Accident mortal (D) - accident in urma caruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat
sau dupa un interval de timp, in baza unui act medico-legal;
Accident colectiv - accidentul in care au fost accidentate cel putin 3 persoane, in acelasi timp si din
aceleasi cauze, in cadrul aceluiasi eveniment;
Accident de munca de circulatie - accident survenit in timpul circulatiei pe drumurile publice sau
generat de traficul rutier, daca persoana vatamata se afla in indeplinirea indatoririlor de
serviciu;
Accident de munca de traseu:
 accident survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si
invers si care a antrenat vatamarea sau decesul;
 accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masa in locuri organizate de angajator, pe
traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde ia masa si invers, si
care a antrenat vatamarea sau decesul;
 accident survenit pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde isi incaseaza
salariul si invers si care a antrenat vatamarea sau decesul;

6
Invaliditate - pierdere partiala sau totala a capacitatii de munca, confirmata prin decizie de incadrare
intr-un grad de invaliditate, emisa de organele medicale in drept;
Invaliditate evidenta - pierdere a capacitatii de munca datorata unor vatamari evidente, cum ar fi un
brat smuls din umar, produse in urma unui eveniment, pana la emiterea deciziei de incadrare
intr-un grad de invaliditate de catre organele medicale in drept;
Intoxicatie acuta profesionala - stare patologica aparuta brusc, ca urmare a expunerii organismului
la noxe existente la locul de munca;
Indatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite in: contractul individual de munca, regulamentul
intern sau regulamentul de organizare si functionare, fisa postului, deciziile scrise, dispozitiile
scrise ori verbale ale conducatorului direct sau ale sefilor ierarhici ai acestuia;
Comunicare - procedura prin care angajatorul comunica producerea unui eveniment, de indata,
autoritatilor prevazute la art. 27 alin. (1) din lege;
Evidenta - mijloacele si modalitatile de pastrare a informatiilor referitoare la evenimentele produse;
Cercetare a bolilor profesionale - procedura efectuata in mod sistematic, cu scopul de a stabili
caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
Semnalare a bolilor profesionale - procedura prin care se indica pentru prima oara faptul ca o boala
ar putea fi profesionala;
Raportare a bolilor profesionale - procedura prin care se transmit informatii referitoare la bolile
profesionale declarate potrivit legii la Centrul national de coordonare metodologica si
informare privind bolile profesionale si la Centrul National pentru Organizarea si Asigurarea
Sistemului Informational si Informatic in Domeniul Sanatatii Bucuresti.

ABREVIERI UZUALE

ABREVIERE SEMNIFICATIE
AM accident de muncă
BP boală profesională
CP cauze principale
CS cauze secundare/favorizante
CTP Casa Teritorială de Pensii - Asigurător
EIP echipament individual de protecţie
EM echipament de muncă – maşină, utilaj, unelte, etc
FIAM formular pentru înregistrarea accidentului de muncă
HG hotărâre de guvern
INCDPM Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul
Protecţiei Muncii
INID Institutul Naţional de Informare şi Documentare
IPSSM Instrucţiuni Proprii de Securitate şi Sănătate în Muncă (norme de
securitate şi sănătate în muncă elaborate în cadrul firmei, de către
angajator, conform preved. art.13, lit.e) din LSSM)
ITM Inspectoratul Teritorial de Muncă
itm incapacitate temporară de muncă
I împrejurare
LSSM Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
LAAMBP Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale
MMSSF Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
NM - LSSM norme metodologice de aplicare a preved. Legii nr. 319/2006.
NM-LAAMBP norme metodologice de aplicare a preved. Legii nr.346/2002
NGPMAIA-MAIA norme generale de protecţia muncii în agricultură şi industria
alimentară, vol.1- editate de Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare – 1985 (instrumente de lucru).
NSSM norme specifice de securitate a muncii (instrumente de lucru)
PVC proces verbal de cercetare
RCR reanimare cardio-respiratorie
RI regulament intern
SM sistem de muncă
SSM securitate şi sănătate în muncă

7
 Exercitiul 1
la societatea SC Metalica SRL cu profil de activitate " prelucrari mecanice" sunt primiti 2
studenti si 5 elevi pentru efectuarea stagiului de practica. In unitate isi desfasoara activitatea si 3
ucenici, in baza unor contracte de ucenicie.

Stabiliti daca prevederile legale pe linia securitatii si sanatatii in munca trebuie resspectate
de cei 2 studenti si 5 elevi. considerati ca ucenicii au vreo obligatie in ceea ce priveste respectarea
acestor prevederi legale?
( R: Baza legala LG 319/2006, cap II domeniul de aplicare, art.5 lit.a)

În anul 2006 au apărut o serie de Hotărâri de Guvern în care au fost transpuse prescripţiile
conţinute în directivele specifice care se referă la anumite activităţi care ar putea implica expunerea
lucrătorilor la riscuri, ca de exemplu în sectoarele: foraj–sonde, prelucrarea azbestului, şantiere temporare
şi mobile, video-terminale etc.
Principalele reglementări care cuprind prevederi cu privire la organizarea şi realizarea securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt cuprinse în Anexa nr.1.
Standardele de securitate a muncii reglementează aspectele de protecţie a muncii vizând
produsele, şi anume: terminologie, principii constructive, cerinţe, metode de măsurare, respectarea
prevederilor standardelor asigurându-se prin certificarea produselor. Conform prevederilor legale,
certificarea produselor şi serviciilor reglementate prin standarde române obligatorii referitoare la protecţia
vieţii, a sănătăţii, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător este obligatorie, în caz contrar fiind
interzisă comercializarea acestora.

2.2. Obligaţiile angajatorilor privind asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă

Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele
legate de muncă. În cazul în care acesta apelează la servicii externe, nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu. Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
De asemenea, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are
obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de
muncă;
b) ca, ulterior evaluării riscurilor şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de
lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al
protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii
respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă,
atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie
permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi
şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:

8
 a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă,
luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând
în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să determine în nicio
situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
De asemenea, angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în
muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului
de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de
3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a
accidentelor de muncă;
d) să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale, rapoarte
privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor
de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de
muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în
vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate
riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor
de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale
locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi
afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care
aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie
necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia
specifica;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure
controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific;

9
 l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor
nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau
al efectuării cercetării evenimentelor;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii
calităţilor de protecţie.
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori
persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

2.3. Obligaţiile lucrătorilor

Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa,
precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de
acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport
şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau
să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care
au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice
deficienta a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de
propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat este necesar, pentru a face
posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari,
pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure ca mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri
pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
Obligaţiile de mai sus se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit
activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

2.4. Personalul cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

10
2.4.1. Lucrătorii desemnaţi pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie
Desemnarea nominală a lucrătorului/ lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.
Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pentru care
lucrătorul desemnat trebuie să dispună de capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le
efectueze.
Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să
îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare cel puţin nivelului mediu.
Angajatorul stabileşte numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau
unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii
şi/sau unităţii. De asemenea, acesta trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca
lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului.

2.4.2. Lucrătorii desemnaţi pentru măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare
Angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. Aceste măsuri trebuie adaptate naturii activităţilor şi mărimii
întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente.
De asemenea, angajatorului îi revine responsabilitatea de a stabili legăturile necesare cu serviciile
specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.

2.4.3. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite
prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi
funcţionare.
Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul
de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate.
Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt
consultaţi, participă şi pot desfăşura următoarele activităţi:
a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;
b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;
c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;
d) aduc la cunoştinţa angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile
lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;
f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.

2.5. Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în
următoarele moduri:

11
 a) prin asumarea de către angajator, în condiţiile art. 9 alin. (4) din legea 319/2006, a atribuţiilor
pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;
b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire
şi protecţie;
c) prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;
d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt
următoarele:
1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de muncă,
respectiv executant, sarcina de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă şi mediul de muncă pe
locuri de muncă/posturi de lucru;
2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate
şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale
locurilor de muncă/ posturilor de lucru;
4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin
lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea
angajatorului;
5. verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire
şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, stabilite prin fişa postului;
6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii adecvate pentru fiecare
loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent şi asigurarea ca toţi lucrătorii
să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
10. evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific ;
11. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de
semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
12. evidenta meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifica, pentru care este necesară
autorizarea exercitării lor;
13. evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare;
14. evidenta posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesita testarea
aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
15. monitorizarea funcţionarii sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control,
precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă;
16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum
şi a sistemelor de siguranţă;
17. informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la
locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie;
18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului, inclusiv cele referitoare la
azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile;
19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul,
încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform

12
prevederilor din H.G. nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în
muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din
întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie,
conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi
a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de H.G. nr. 1048/2006;
22. participarea la cercetarea evenimentelor;
23. întocmirea evidentelor;
24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din întreprindere şi/sau
unitate;
25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi
al cercetării evenimentelor;
26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie,
medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;
27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în
situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă;
28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de
evacuare;
29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii atribuţiilor în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă;
30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări
de servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini;
31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi.

2.6. Responsabilitatea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor

În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv angajatorul poate efectua activităţile
din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.
nr.1425/2006;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere
şi/sau unitate;
c) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus, angajatorul poate organiza
serviciul intern de prevenire şi protecţie, şi/sau să apeleze la servicii externe.
În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, dar angajatorul nu realizează în totalitate
activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le realizează acesta trebuie să apeleze la
servicii externe.
În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua
activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.
nr.1425/2006;
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile,
respectiv deces sau invaliditate;
c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere
şi/sau unitate;

13
 d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, angajatorul trebuie să desemneze unul sau
mai mulţi lucrători, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, şi/sau să apeleze la
servicii externe.
În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de mai sus dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul
intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la
servicii externe.
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători, angajatorul trebuie să
desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a
se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 5 la
H.G. nr.1425/2006, angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care lucrătorii desemnaţi sau, după caz, serviciul intern de prevenire şi protecţie nu posedă
capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie,
angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie să
organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare
pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau
mai multe servicii externe.

2.7. Servicii de prevenire şi protecţie

2.7.1. Serviciile interne de prevenire şi protecţie
Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc
cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
mediu şi/sau superior şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de
pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului
ca o structură distinctă.
Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai
activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi
stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
Angajatorul este obligat să prevadă în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi
funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi
protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane
necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere.
Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de
mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de
distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire şi
protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi
protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor
specifice.
În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne,
acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.

14
 Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală, dacă dispune
de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate.

2.7.2. Servicii externe de prevenire şi protecţie

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi
protecţie în domeniu. Acesta trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de
prevenire şi protecţie.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare
pentru a-şi desfăşura activitatea;
b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a
documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele
minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare nivelului mediu şi/sau
superior şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime
de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior.
În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură persoană,
aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
corespunzătoare nivelului superior.
Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele:
a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern de prevenire şi
protecţie;
b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau cu alte
servicii externe de prevenire şi protecţie;
c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
Serviciul extern are obligaţia să transmită inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are
sediul, domiciliul sau reşedinţa o copie de pe certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la data primirii
acestuia. De asemenea, trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate semestrial,
care va fi înaintat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa
serviciul extern. Inspectoratul va analiza rapoartele de activitate şi va restitui un exemplar serviciului extern,
iar un exemplar îl va arhiva.

ANEXA 1
Legislaţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

H.G. nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii
securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
H.G. nr. 1875 din 22 decembrie 2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate
expunerii la azbest
H.G. nr. 1876 din 22 decembrie 2005 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii
H.G. nr. 300 din 2 martie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau
mobile

15
H.G. nr. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
H.G. nr. 971 din 26 iulie 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul
de muncă
H.G. nr. 1007 din 2 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa
medicală la bordul navelor
H.G. nr. 1028 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la
utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
H.G. nr. 1048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către
lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
H.G. nr. 1049 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din
industria extractivă de suprafaţă sau subteran
H.G. nr. 1050 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din
industria extractivă de foraj
H.G. nr. 1051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a
maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare
H.G. nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii
lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive
H.G. nr. 1091 din 16 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă
H.G. nr. 1092 din 16 august 2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi
biologici în muncă
H.G. nr. 1093 din 16 august 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
H.G. nr. 1135 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de
pescuit
H.G. nr. 1136 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice
H.G. nr. 1146 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de
către lucrători a echipamentelor de muncă
H.G. nr. 1218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru
asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici
H.G. nr. 600 din 13 iunie 2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă
H.G. nr. 601 din 13 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă
H.G. nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
Lege nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor
Ordin nr. 34 din 23 februarie 1999 privind autorizarea electricienilor
Ordin nr. 706 din 26 septembrie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de radiaţiile optice artificiale
Ordin nr. 754 din 16 octombrie 2006 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi
protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă
Ordin nr. 242 din 23 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind formarea specifică de coordonator în
materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului şi/sau a realizării lucrării pentru şantiere
temporare ori mobile

16
17