Sunteți pe pagina 1din 14

TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

Titlul de valoare– spre deosebire de orice înscris – are o influență foarte mare asupra creditului,
mai ales asupra circulației și stingerii sale. Cel ce își pune semnătura pe titlu se obligă în aceleași
condiții cu persoana care l-a emis “neputându-se obliga mai sever sau mai ușor”
Titlurile de valoare sunt documente în baza cărora titularul are calitatea să exercite ”la o dată
determinată”, dreptul specificat în cuprinsul lor. Aceste documente constau în creanțe comerciale, care
amână în timp “plata datoriei și care pot circula ușor, fiind negociabile”, permit titularilor să-și exercite
“drepturile literale și autonome menționate în cuprinsul lor și îngăduie să se constate “existența unei
obligații comerciale care urmează a fi executată după trecerea unui interval de timp”.
Noțiunea titlului de valoare
Diversitatea bunurilor care fac obiectul circulației (bunurile mobile, imobile, corporale și
incorporale) determină o varietate a formelor juridice prin care se realizează circulația. O formă juridică
modernă a circulației bunurilor o constituie circulația înscrisurilor (titlurilor) care încorporează anumite
valori patrimoniale. Aceste valori circulă prin transmiterea înscrisurilor (titlurilor) care le reprezintă:
acțiunile și obligațiunile emise de societățile pe acțiuni; cambia; cecul; conosamentul.
Instituționalizarea circulației titlurilor reprezintă una dintre cele mai importante contribuții a dreptului
comercial la progresul activității comerciale moderne.
Pentru desemnarea titlurilor care încorporează anumite valori patrimoniale este folosită
noțiunea generică de “titluri de credit “ sau “titluri de valoare”.
Titlul de valoare poate fi definit ca un înscris denumit și titlu în temeiul căruia posesorul său
legitim este îndrituit să exercite, la o dată determinată, dreptul arătat în înscris.
Caracteristicile titlului de credit (valoare)
Titlul comercial de credit(valoare) are următoarele caracteristici:
a) înscrisul are caracter constitutiv: dreptul este încorporat în titlu, iar dreptul poate fi exercitat
numai în temeiul înscrisului; înscrisul este constitutiv de drepturi, iar dreptul încorporat în titlu nu
există fără înscrisul respectiv;
b) înscrisul are caracter formal: el trebuie să îmbrace forma determinată de lege și să cuprindă
elemente care îi sunt proprii.
c) înscrisul are caracter literal: întinderea și natura dreptului, ca și obligația corelativă
dreptului, determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris.
d) înscrisul conferă un drept comun. Caracterul autonom al dreptului trebuie înțeles într-un
dublu sens. În primul rând, dreptul și obligația corelativă născute din titlu sunt independente față de
actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental); de exemplu, în contract de vânzare-
cumpărare, un fapt juridic. Deci posesorul legitim al titlului execută obligația în temeiul titlului, iar nu
în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului. În al doilea rând, în cazul transmiterii
titlului, dobânditorul va deveni titularul unui drept propriu, care este un drept nou, originar, iar nu un
drept derivat din cel al transmițătorului. Dobânditorul are un drept autonom, adică un drept care este
independent față de dreptul transmițătorului. Drept consecință a acestui fapt, dobânditorului titlului nu
i se pot opune excepțiile care puteau fi invocate transmițătorului.
e) caracterul autonom. Dreptul înscris în titlul de credit are un caracter autonom, în sensul ca
posesorul legitim al acestuia “deține calitatea invulnerabilă de a beneficia de dreptul respectiv”.
Titularului documentului nu-i sunt opozabile nici una din excepții, precum nevaliditatea,
1
termenul de grație. Așadar, emitentul titlului este obligat exclusiv în virtutea semnării titlului.
f) caracterul negociabil. Titlurile de valoare au un caracter negociabil, în sensul că ele sunt
transmisibile și, deci, circulă din punct de vedere juridic.
Transmiterea titlurilor se poate face prin simpla predare materială a documentului de către
posesorul legitim altei persoane, fie prin gir, fie prin cesiune. Datorită faptului că titlurile de credit se
pot transmite sunt denumite “titluri negociabile” sau “instrumente negociabile”.
g) caracterul complex. Titlurile de valoare au un caracter complex, în sensul că noțiunea
cuprinde trei categorii de documente: titlu reprezentativ al mărfii; efecte de comerț; valori mobiliare.
Ca titlu de credit, titlul reprezentativ al mărfii conferă titularului “un drept de proprietate sau
de gaj asupra unui bun corporal”.

Clasificarea titlurilor de credit(valoare)


Clasificarea titlurilor de credit (valoare) după conținutul lor
După conținut aceste titluri comerciale se clasifică în trei categorii:.
a) Efectele de comerț. Sunt înscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume
de bani. Intră în această categorie: cambia, biletul la ordin și cecul.
Cambia este un înscris prin care o persoană dă dispoziție altei persoane să plătească o sumă de
bani, la scadență, unei alte persoane sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordinul este un înscris prin care o persoană se obligă să plătească o sumă de bani la
scadență altei persoane sau la ordinul acesteia.
Cecul este un înscris prin care o persoană dă ordin unei bănci la care are un disponibil să
plătească o sumă de bani unei persoane sau la ordinul acesteia.
Întrucât efectele de comerț sunt înscrisuri care exprimă în monedă valoarea pe care o
încorporează, ele îndeplinesc funcția de numerar, de instrument de plată. Efectele de comerț sunt
denumite figurativ și “moneda comercianților”.
Datorită posibilității transmiterii lor, prin mijloacele dreptului comercial, efectele de comerț
sunt calificate ca titluri negociabile. De remarcat că cecul este un mijloc de plată și mai puțin un
instrument de credit. Cu toate acestea, datorită faptului că îi sunt aplicabile unele reguli proprii titlurilor
de credit, cecul este enumerat și el în categoria titlurilor de credit.
b)Valorile imobiliare. Sunt înscrisuri care atribuie titularilor drepturi complexe, patrimoniale
și personale nepatrimoniale. Fac parte din această categorie acțiunile emise de societățile comerciale.
Acțiunile sunt titluri reprezentative ale contribuției asociaților, constituind fracțiuni ale
capitalului social, cu valori egale și negociabile. Acțiunile reprezintă concretizarea raporturilor dintre
acționar și societate, conferă posesorilor calitatea de acționar si drepturile aferente: dreptul la
dividende, dreptul la vot în adunarea generală, dreptul la restituirea valorii nominale, în caz de lichidare
a societății.
Acțiunile sunt titluri de credit negociabile, care circulă în condițiile legii. Prin actul constitutiv
se determină felul acțiunilor, iar după modul de transmitere, acțiunile pot fi: nominative sau la purtător.
Obligațiunile sunt titluri de credit, înscrisuri emise de o societate comercială în schimbul unui
împrumut pe care societatea îl primește în schimbul sumelor de bani împrumutate de la obligatari si
care încorporează îndatorirea societății de a rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente. Se
recurge la obligațiuni atunci când nevoile societății impun un împrumut pe termen lung, care nu poate
fi acordat de piață, îndeosebi în momente de criză.
Titularii înscrisurilor sunt creditori ai societății și, în această calitate, au dreptul la restituirea
sumei datorate, la scadență, și la plata dobânzilor cuvenite.
Obligațiunile sunt titluri de credit negociabile, care circulă în condițiile legii.
2
c)Titlurile reprezentative ale mărfurilor. sunt înscrisuri care conferă un drept real (de
proprietate sau de gaj) asupra unor mărfuri aflate în depozit în docuri, antrepozite, sau încărcate pe
nave pentru a fi transportate. Posesorul titlului este titularul dreptului real asupra mărfurilor și, în
consecință, dispune de ele. Din categorie fac parte: conosamentul, recipisa de depozit și warantul.
Conosamentul este înscrisul eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care se transportă
mărfurile, care atestă încărcarea mărfurilor pentru a fi transportate. Posesorul legitim al înscrisului este
considerat proprietarul mărfurilor.
Recipisa de depozit reprezintă un înscris care conferă titularului dreptul de proprietate asupra
tuturor mărfurilor depozitate în magazii specializate (docuri, antrepozite).
Warantul este înscrisul care conferă calitatea de titular al unui drept de gaj asupra mărfurilor
depozitate.
Clasificarea titlurilor de valoare după modul în care circulă
După modul în care circulă, titlurile comerciale de valoare se împart în trei categorii: titluri
nominative, titluri la ordin și titluri la purtător.
a) Titlurile nominative. Sunt titluri nominative acele înscrisuri care individualizează pe
titularul dreptului, în chiar titlu; permite identificarea fără nici un fel de dubii, a celui îndreptățit să
exercite în mod legitim dreptul care decurge din titlu. Potrivit legii, titlul nominativ se poate transmite
prin cesiune. Aceasta se efectuează prin înscrierea unei mențiuni pe titlu și predarea titlului către
cesionar. Deci, pentru această cesiune nu sunt necesare formalități impuse pentru cesiunea
reglementată de dreptul comun.
În privința transmiterii acțiunilor nominative, legea instituie formalități speciale. Dreptul de
proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite prin declarația făcută în registrul de acțiuni al
emitentului, subscrisă de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor și prin mențiunea făcută pe acțiune.
b) Titlurile la ordin Sunt titluri la ordin acele înscrisuri care cuprind drepturi care pot fi
exercitate numai de o persoană determinată (primul beneficiar) sau de o altă persoană căreia i-au fost
transmise drepturi printr-o formalitate numită gir. Dobânditorul exercită drepturile “la ordinul”
beneficiarului.
Operațiunea girului, prin care se realizează transmiterea titlului, constă într-o mențiune
translativă de drepturi făcută de posesorul titlului, în chiar titlu, cu precizarea numelui dobânditorului.
c) Titlurile la purtător . Sunt titluri la purtător înscrisurile care încorporează anumite drepturi,
fără să determine persoana titularului drepturilor. În consecință, titularul drepturilor menționate în scris
este posesorul legitim al înscrisului. Transmiterea titlurilor la purtător se realizează prin simpla remitere
materială a înscrisurilor.
Clasificarea titlurilor de valoare în funcție de cauză
După cum cauza obligației este sau nu menționată în înscris, titlurile comerciale de valoare se
împart în două categorii: titluri cauzale și titluri abstracte.
a) Titluri cauzale. Sunt titluri cauzale înscrisurile care menționează cauza obligației (causa
debendi). Fac parte din această categorie, de exemplu, acțiunile societăților comerciale, conosamentele.
Pentru aceste titluri, cauza constituie un element intern al obligației. În consecință, pentru exercitarea
dreptului de către titular este necesară mențiunea expresă a cauzei obligației.
b) Titlurile abstracte. Sunt considerate titluri abstracte înscrisurile care încorporează obligația
și dreptul corelativ, fără a menționa cauza obligației. Intră în această categorie: cambia, biletul la ordin,
iar pentru acestea cauza obligației este un element extern și nu are nici o influență asupra titlului.
Titlurile de legitimare
În activitatea comercială sunt folosite unele înscrisuri care împrumută anumite caracteristici
3
ale titlurilor de valoare, fără a fi veritabile titlurile comerciale de valoare. De aceea, ele sunt denumite
titluri de valoare improprii. Sunt avute în vedere: biletele de călătorie cu mijloacele de transport (tren,
autobuz), biletele de intrare la teatru, biletele de loterie, biletele pentru stațiunea de odihnă. Aceste
înscrisuri probează existența unor raporturi juridice și servesc pentru legitimarea dreptului posesorului.
Drept urmare, posesorul titlului este considerat legitimat să primească prestația.
Cambia
Cambia este înscrisul – titlu de credit (valoare) – prin care o persoană, numită trăgător, dă
dispoziție unei alte persoane, numită tras, să plătească, la scadență și locul stabilit, o sumă de bani
determinată unei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia din urmă.
În doctrină, cambia mai este denumită și trata sau poliță. Așa, de pildă, în sistemul juridic
italian, se folosește noțiunea de cambiole tratta sau numai tratta, prin care emitentul (trăgătorul) dă
trasului ordinul de a plăti beneficiarului.
Cambia implică participarea a trei persoane: trăgătorul; trasul; beneficiarul.
În relația comercială concretă suntem în prezența unei operațiuni, în care trăgătorul emite o scrisoare
către debitorul sau, trasul, împotriva căruia are o creanță . Această creanță a trăgătorului) către tras se numește
proviziune sau acoperirea cambiei. Creanța beneficiarului contra trăgătorului se numește valoare furnizată.
Cambia se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:
1. este un titlu de credit complet, neputând fi dovedit prin elemente exterioare;
2. forma sa este prevăzută de lege;
3. obiectul obligațiilor cambiale constă în plata unei sume de bani, în timp ce alte titluri de
credit pot atribui drepturi cu un conținut diferit. În cazul cambiei, scadența tuturor obligațiilor constă
într-o prestație unică: plata unei sume de bani;
4. obligațiile cambiale sunt abstracte, necondiționate, autonome, independente și cu termen;
5. cambia se transmite prin gir, fără a fi necesar să conțină clauză la ordin;
6. obligații cambiali sunt ținuți să răspundă în mod solidar;
7. este un titlu executor pentru capital și accesorii.
Cambia este lovită de nulitate dacă este inserată vreo condiție în obligația fundamentală a
trăgătorului. Inserarea unei condiții în titlu (cambie) este considerat un refuz de acceptare, în cazul în
care este cuprinsă în acceptarea pe care o dă trasul și “se consideră nescrisă, dacă este inserată într-un
gir”. Pentru creditor, cambia are importante avantaje, în sensul că asigură un regim riguros de urmărire
și realizare a creanței, măsurile procedurale de judecată și executare sunt, în cazul cambiei: a.
simplificate și b. înăsprite în comparație cu cele din dreptul comun.
Cambia trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: denumirea de cambie; mandatul
necondiționat de plată a unei sume determinate; numele trasului; scadența; locul de plată; numele
beneficiarului; data și locul emiterii; semnătura trăgătorului.
Mandatul sau ordinul de a plăti o sumă de bani trebuie să fie simplu, fără rezerve sau
contraprestație. Ordinul de plată poate fi exprimat în orice formulă. Ordinul de plată are ca obiect plată
efectivă a unei sume determinate de bani. Numele trasului reprezintă persoana care trebuie să plătească
sau trasul este debitorul principal al cambiei.
Scadența reprezintă termenul de plată ce indică ziua în care cambia va fi exigibilă. Acest termen
de plată trebuie să fie cert, posibil și unic. Locul de plată reprezintă localitatea unde se va face plata.
Plata se poate face și la domiciliul unui terț. Cambia care conține această clauză se numește domiciliată.
Numele beneficiarului se desemnează prin arătarea numelui individualizat în mod complet.
Data cambiei se înscrie pe fața documentului și prevede ziua, luna, anul emiterii. Data emisiunii
este unică, certă și opozabilă tuturor. Locul emiterii se menționează împreună cu data cambiei. În lipsa
indicării locului de emisiune se ia în considerare localitatea care figurează lângă semnătura trăgătorului.
4
Lipsa elementelor obligatorii se sancționează cu nulitatea cambiei. Titlul fiind fără valoare
cambială, nu mai produce efecte juridice. Completarea cambiei se face de către beneficiar sau de către
girator. Ea se poate completa într-un termen de 3 ani de la emiterea titlului, în momentul prezentării la
plată sau adresării protestului pentru neplată. Completarea titlului cu nerespectarea duratei legale atrage
nulitatea cambiei.Urmare a completării, potrivit acordului, cambia în alb devine un titlu perfect valabil.
Condițiile necesare pentru valabilitatea cambiei
Valabilitatea obligației cambiale impune îndeplinirea anumitor condiții:
Condiții materiale. O declarație cambială validă presupune:
- capacitatea celui care se obligă, de a dispune;
- paternitatea subscrierii, condiție care rezultă din reglementarea viciilor reprezentării și din ipoteza
subscrierii în numele altuia, situație identică cu falsificarea cambială;
- puterea de a reprezenta, în cazul subscrierii în numele altuia;
- forma determinată a subscrierii;
Condiții formale. Condițiile formale, numite și esențiale, sunt enumerate în art.1 din Legea
cambiei: denumirea de cambie trecută în textul titlului, ordinul necondiționat de a plăti o sumă
determinată, numele aceluia care trebuie să plătească, scadența, locul unde se face plata, numele acelui
căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută, locul plății, data și locul emiterii, semnătura emitentului
Funcțiile cambiei. Din cele mai vechi timpuri, transportul numerar la distanțe mari a fost supus
unor riscuri evidente. În aceste condiții, s-a recurs la cambie, prin care persoana ce avea de făcut o plată
într-o localitate îndepărtată solicită un bancher din acea localitate să efectueze plata. Persoana care are de
făcut plata obține de la un bancher o scrisoare către corespondentul său din localitate prin care bancherul
îi solicită să pună la dispoziția aducătorului scrisorii “suma prevăzută în scrisoare”.
Cambia îndeplinește funcția de instrument de plată, în sensul că persoana care are mai multe
cambii plătibile într-o localitate determinată poate efectua plăți în loc de numerar.
Cambia îndeplinește si funcția de instrument de credit, deoarece nu este plătibilă imediat. În
raporturile comerciale curente, cambia presupune existența unei obligații preexistente, a unei datorii a
trasului către trăgător. Cambia presupune 2 categorii distincte de raporturi, și anume:
- raportul fundamental, care are la bază o tranzacție anterioară, cum ar fi vânzarea de mărfuri,
prestarea de servicii, împrumutul unei sume de bani;
- raportul cambial, care este independent de cel fundamental și privește numai dreptul din titlu.
Indiferent de raportul fundamental, obligația cambială are o natură comercială. Pentru emiterea
cambiei este necesară existența unui document sau act scris. Documentul poate fi un înscris sub
semnătură privată sau act autentic. Înscrisul se redactează în limba aleasă de părți, putându-se utiliza
orice mijloace grafice. Elementele sau condițiile obligatorii pentru existența și eficacitatea cambiei
sunt: denumirea de cambie; mandatul necondiționat de plată a unei sume determinate; numele trasului;
scadența; locul de plată; numele beneficiarului; data și locul emiterii; semnătura trăgătorului.
Acceptarea ofertei
Acceptarea reprezintă o garanție suplimentară prin care trasul devine cambial principal.
Cambia se prezintă la acceptare de către posesorul sau deținătorul titlului. Acceptarea poate fi cerută
până la ajungerea cambiei la scadență.
Obligativitatea prezentării poate fi stabilită de către părți. Nerespectarea obligației de
prezentare, legal sau voluntară, se sancționează cu pierderea dreptului de regres. În cazul când
prezentarea cambiei este obligatorie, mențiunea de acceptare trebuie să fie și datată. Cambia se acceptă
în condițiile indicate de emitent. După acceptare, trasul devine debitor cambial și obligat direct,
principal și solidar.

5
Transmiterea cambiei
Cambia se transmite prin gir, scontare și rescontare.
În cazul în care cambia conține clauza “nu la ordin”, ea se poate transmite și pe calea dreptului
comun. În cazul în care trăgătorul a înscris pe cambie cuvintele: “nu la ordin” sau o expresie
echivalentă, titlul este transmisibil “numai în forma și cu efectele unei cesiuni ordinare”.
Girul sau andosarea reprezintă operațiunea prin care cambia circulă de la un beneficiar la altul.
El se realizează prin declarație sau mențiune cambială. Posesorul care transmite cambia prin andosare
se numește girant, iar noul purtător al titlului, primitorul sau beneficiarul se numește giratar.
Girul constituie o modalitate de transmitere a cambiei. De asemenea, el este un mijloc de
legitimare a posesiunii titlului și o garanție pentru acceptarea și plata cambiei. Prin efectul translativ al
girului, dobânditorul devine proprietarul cambiei.
Girul este mijlocul tipic de circulație a cambiei, prin care o persoană, numită girant, transmite
unei alte persoane, numită giratar, drepturile consemnate în titlu. Fiind o manifestare de voință, girul
se realizează printr-o declarație scrisă sau subscrisă și remiterea titlului.
Girul “în plin” sau complet, girul “la purtător” și girul “în alb”. După forma sau indicarea
beneficiarului, girul poate fi “în plin” sau complet, “la purtător” și “în alb”.
Girul “în plin” presupune declarația girantului semnată și datată de el. Această declarație
cuprinde “ordinul adresat debitorului principal de a plăti unei anume persoane indicate de girant”. Girul
complet trebuie să conțină: semnătura girantului; numele girantului; data girării. Girul “în plin” poate
fi scris chiar pe fața titlului.
Girul “la purtător” se exprimă prin formula “plătiți purtătorului”. Acest gir este echivalent
prin Legea cambială cu girul “în alb”.
Girul “în alb permite darea în gaj a cambiei și scoaterea ei din gaj mai înainte de scadență “fără
ca această operațiune să lase urme pe titlu”.
Scontarea este acea operațiune prin care beneficiarul transmite o cambie unei bănci
comerciale, în scopul de a-și procura banii indicați în titlu, înainte de ajungerea la termen a acesteia. În
momentul primirii cambiei, banca plătește valoarea ei, mai puțin taxa scontului. Operațiunea este
efectuată mai înainte de scadență. Beneficiarul cambiei primește valoarea cambiei, mai puțin taxa
scontului, care reprezintă dobânda la credit până la scadență.
Rescontarea constituie operațiunea prin care o bancă comercială scontează cambia la o bancă
centrală. Se reține de către banca centrală. Dacă banca scontează obligațiuni sau bonuri de tezaur,
operațiunea este numită lombard.
Taxa de reescont sau taxa oficială a scontului este reținută de banca centrală și este fixată de
banca de emisiune în baza exigențelor schimburilor comerciale.
Garantarea cambiei
Garanția include toate mijloacele juridice care întăresc șansele de executare a obligațiilor.
Garantarea obligației cambiale are un specific, rezultând din caracterul autonom al dreptului cambial
și din împrejurarea că o creanță cambială se grefează pe un raport fundamental.
Acceptarea și plata cambiei se garantează prin gir și aval.
Prin efectul constitutiv al girului, girantul devine obligat cambial. În această calitate, el are
obligația legală de garantare a cambiei. Girantul își asumă obligația de acceptare și plată față de toți
posesorii cambiei. Obligația de garanție a girantului poate să fie înlăturată prin includerea în gir a unei
clauze de exonerare.
Avalul1 este acea obligație cambială prin care se garantează plata unui titlu. Persoana care

1
Noțiunea de “aval” are ca origine cuvântul latin “vallare” care înseamnă a întări, cu zid.
6
garantează plata sumei se numește avalist, iar obligatorul garantat, avalizat. Este actul prin care o
persoană numită avalist garantează plata cambiei de către un debitor cambial numit avalizat. Poate fi
avalist o persoană străină de cambie sau chiar un semnatar al cambiei. Avalizatul poate fi acceptantul,
trăgătorul, girantul și chiar un avalist.
Avalul poate fi dat pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte. Avalistul are o obligație
identică, cu același conținut și cu aceeași întindere ca obligația garantată. Principiul solidarității
debitorilor cambiei este aplicabil și avalistului.
Cambia poate fi garantată de unul sau mai mulți avaliști. Ei sunt îndrituiți să avalizeze același
debitor ori mai mulți debitori. Totodată, ei pot avaliza un avalist.
Garantarea unei sume din cambie se realizează prin același act prin care se efectuează circulația
ei, deci, prin gir.Transmițând cambia, girantul își asumă obligația de garantare a plății din partea
trasului.
Cambia poate circula și fără aval. Astfel, în sistemul juridic anglo-american, avalul nu este
consacrat. Aceasta explică faptul că obligația de garantare nu este de esența titlului.
Avalul este o obligație cambială literală, abstractă și autonomă, căreia i se aplică regulile
obligațiilor cambiale. În legătură cu avalul, dacă nu s-a prevăzut pentru cine a fost prestat, acesta se
consideră a fi dat pentru emitent.
Plata. În situația în care trasul plătește suma care este prevăzută în cambie, aceasta îi eliberează
pe toți debitorii cambiali. În cazul când refuzul trasului de a plăti continuă, aceasta antrenează
răspunderea solidară a tuturor debitorilor cambiali.
În cazul când plata se face de către debitor de regres (giratar), plata liberează numai pe acei
obligați cambiali care figurează în titlu după el, adică giranții succesiv și avaliști; debitorii cambiali
anterior continuă să fie obligați, putând fi urmăriți în baza cambiei.
Plata cambiei poate fi cerută de posesorul legitim al titlului prin prezentarea cambiei. Plata
trebuie efectuată la scadență. Creditorul nu este obligat să primească plata cambiei înainte de termen.
Debitorul poate plăti anticipat numai cu consimțământul posesorului cambiei. Dovada plății se
face în sensul că persoana care plătește este îndrituită să solicite predarea cambiei.
Restituirea se face cu mențiunea de achitare scrisă pe titlu de către posesor. În situația în care
suma promisă este refuzată sau există indicii că nu va fi plătită, posesorul titlului își poate realiza
drepturile prin intermediul acțiunilor cambiale.
Acțiuni judiciare privind cambia
Acțiunea cambială direct. Creditorul posesor legitim al cambiei, devenită exigibilă la scadență
sau uneori chiar înainte, are opțiunea de a recurge fie la acțiunea cambială directă, fie la executarea
cambiei. Exercitarea acțiunii cambiale directe nu este condiționată de îndeplinirea vreunei formalități
și este supusă numai termenului de prescripție, posesorul cambiei putând să acționeze în justiție de
îndată ce cambia a ajuns la scadență, sau uneori chiar înainte, dacă, cambia n-a fost onorată.
Folosirea acțiunii cambiale directe prezintă interes în cazul cambiilor emise în străinătate,
atunci când legea locului unde a fost emisă, nu prevede că are valoare de titlu executor.
Acțiunea cambială directă poate fi intentată de posesorul cambiei, chiar dacă este trăgător,
împotriva acceptantului și a avaliștilor săi . Ea poate avea drept obiect plata sumei prevăzute în cambie,
dobânda legală curgând de la scadență și cheltuielile avute.
Legea cambiei nu are prevederi speciale, în ceea ce privește procedura de urmat, competența
și căile de atac privind acțiunea cambială directă sau în regres.
Acțiunea cambială de regres. Obligația de plată a cambiei incumbă trasului obligat principal. În
subsidiar, obligația de plată revine celorlalți obligați cambiali, care sunt trăgătorul, giranții și avaliștii lor. În
consecință, în cazul când, la scadență, trasul refuză plata, obligația de garanție a coobligațiilor devine o

7
obligație de plată și posesorul cambiei are posibilitatea să-și exercite drepturile împotriva lor, printr-o
acțiune de regres. Posesorul cambiei își poate valorifica drepturile împotriva debitorilor de regres pe cale
extrajudiciară, prin prezentarea și remiterea cambiei debitorului de regres, care plătește sume prevăzute în
cambie. Dacă posesorul cambiei nu și-a putut valorifica drepturile cambiale pe cale extrajudiciară, el are
deschisă calea judiciară.
Condiții de exercitare
Protestul. Protestul este un act formal și solemn îndeplinit de un agent public, de obicei de
executorul judecătoresc, care constată voința posesorului cambiei de a se folosi împotriva tuturor
debitorilor de dreptul său de credit cambial. Următoarele situații trebuie constatate printr-un protest:
a) prezentarea cambiei și refuzul acceptării;
b) prezentarea cambiei și refuzul plății la scadență sau înainte de scadență în caz de nesiguranță
economică a trasului;
c) neprezentarea cambiei pentru acceptarea indicativului la nevoie, dacă domiciliază la locul
plății și refuzul de acceptare (art. 75);
d) refuzul plății din partea acceptantului prin intervenție sau a indicatului la nevoie (art. 79);
e) refuzul de a da acceptare unei cambii ce trebuie prezentată printr-un anumit termen sau al
unei cambii plătibilă la un anumit timp de la vedere;
f) refuzul de restituire al unuia din exemplarele cambiei, când existând mai multe exemplare,
posesorul lor a trimis unul din ele pentru acceptare (art. 85);
g) refuzul deținătorului unui exemplar original al cambiei, de a-l preda posesorului legitim al
copiei cambiei;
h) constatarea plății prin intervenție sau a refuzării plății oferite prin intervenție.
Protestul de refuz de acceptare se va încheia numai dacă posesorul cambiei: vrea să exercite
dreptul de regres înainte de scadență. Astfel, va provoca discreditarea cambiei și îi va îngreuna
circulația. Acest fel de proteste sunt adresate foarte rar în practică. În schimb, dacă există o clauză de
prezentare la acceptare, protestul trebuie dresat sub sancțiunea decăderii posesorului din exercitarea
dreptului de regres.
Biletul la ordin
Biletul la ordin este un titlu de credit (valoare)– înscris sub semnătură privată – prin care
emitentul se obligă să plătească la scadență o sumă de bani unei alte persoane, numită beneficiar, sau
la ordinul acesteia. Spre deosebire de cambie – la care intervin trei persoane: trăgătorul, trasul și
posesorul titlului – în cazul biletului la ordin intervin numai 2 persoane, și anume: emitentul sau
subscriitorul – debitorul sau importatorul care emite înscrisul, obligându-se să efectueze o plată;
beneficiarul – creditorul sau exportatorul către care ori la ordinul căruia urmează a se face plata.
Normele în vigoare precizează că titlul este creat de subscriitor sau emitent în calitate de
debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani fixă – la un anumit termen sau la prezentare – unei
alte persoane, denumită beneficiar, care are calitatea de creditor.
Condițiile esențiale ale biletului la ordin sunt: denumirea de bilet la ordin trecută în titlu, în
limba utilizată la redactarea acestuia; promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată;
scadența (altfel biletul la ordin este „la vedere”), locul de plată; numele beneficiarului; data și locul
emiterii; semnătura clientului. În situația în care nu este indicat locul de plată, se ia în considerare locul
emisiunii titlului, iar dacă nu este arătată scadența, acesta se consideră plătibil la vedere.
Întrucât regimul juridic al biletului la ordin se aseamănă cu cel al cambiei, se impune a fi
relevate unele deosebiri:
-în cazul biletului la ordin, cel care se angajează să plătească este chiar emitentul;
-biletul la ordin nu se prezintă la acceptare; nici chiar în cazul biletului la ordin cu scadență la
8
un anumit timp de la vedere care trebuie prezentat în termen de un an de la emitere, această prezentare
nu are valoarea unei acceptări a titlului, ci servește doar la determinarea momentului exigibilității;
-în lipsa precizării în titlu a locului emiterii se subînțelege că acesta este cel menționat ca loc
de plată (pentru că emitentul este și cel care plătește);
-din natura specifică a biletului la ordin rezultă că din dispozițiile aplicabile cambiei nu vor fi
valabile biletului la ordin cele privind acceptarea și regresul după acceptarea parțială.
Noțiunea biletului la ordin
Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările ulterioare, nu oferă
o definiție a biletului la ordin. În art. nr. 104-107 din lege, sunt reglementate dispozițiile particulare
ale biletului la ordin, care sunt completate cu dispozițiile referitoare la cambie.
Biletul la ordin este tratat în aceeași lege în care este reglementată și cambia, deoarece
biletul la ordin și cambia sunt două titluri specie, care împreună formează „genus cambiale”, privit
ca un titlu de credit ce cuprinde obligația de a plăti sau obligația de a face să se plătească o sumă
determinată celui ce-l prezintă la scadență. Când titlul conține obligația de a plăti este un bilet la
ordin (poliță), iar dacă va cuprinde obligația de a face să se plătească, atunci este o cambie (trată).
Definiția biletului la ordin este lăsată în sarcina doctrinei, care într-o formulare larg
preluată arată că biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor,
se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane, numită beneficiar, sau la
ordinul acesteia.
Biletul la ordin se aseamănă cu recunoașterea unei datorii de către debitor față de creditorul
său, presupunând raporturi juridice numai între două persoane numite emitent și beneficiar.
Subiectele raporturilor juridice născute din biletul la ordin
Din definiție rezultă participarea a două persoane în cadrul biletului la ordin:
a)emitentul care are calitatea de debitor, deoarece acesta este persoana care emite titlul și
prin semnătura sa se obligă să plătească la scadență o sumă de bani;
b)beneficiarul care are calitatea de creditor, deoarece acesta este persoana îndreptățită să
primească plata, sau plata se face la ordinul său de către emitent;
Mecanismul juridic al biletului la ordin. Pentru a emite biletul la ordin trebuie să existe
unele raporturi juridice, care sunt anterioare între persoanele în cauză și care au ca izvor anumite
acte juridice. În cadrul raporturilor fundamentale, fiecare persoană are calitatea de creditor sau de
debitor în raporturile juridice la care participă, executându-și obligațiile prin emiterea biletului la
ordin și efectuarea plății.
Caracterele biletului la ordin
- titlu de credit
- are ca obiect plata unei sume de bani. Obligația emitentului rezultată din biletul la ordin poate
avea ca obiect plata unei sume de bani, fiind exclusă altă prestație.
- un titlu complet. Dreptul încorporat în titlu și obligația corelativă acestuia sunt cele
determinate de cuprinsul titlului.
- un titlu la ordin. Clauza „la ordin” este subînțeleasă în orice bilet la ordin. Deși această
clauză nu este obligatorie, în practică această clauză este întotdeauna utilizată, în formularul tipizat
al biletului la ordin impus de Banca Națională a României Transmiterea biletului la ordin prin gir
se poate realiza la infinit.Transmiterea biletului la ordin se poate realiza și potrivit dreptului comun
prin cesiunea de creanță. Pentru aceasta biletul la ordin trebuie să conțină clauza „nu la ordin”.
- un titlu abstract. Drepturile și obligațiile corelative rezultate din biletul la ordin sunt
independente față de drepturile și obligațiile corelative rezultate din raportul juridic fundamental,

9
astfel încât, în baza biletului la ordin, își va exercita dreptul posesorul legitim al biletului la ordin
și își va executa obligația emitentul titlului.
- creează obligații autonome. Emitentul biletului la ordin este obligat prin simplul fapt al
semnării lui, fiecare semnătură pusă pe titlu creând un raport juridic distinct cu regim propriu.
- creează obligații necondiționate. Obligațiile rezultate din biletul la ordin nu pot fi
subordonate unei condiții (eveniment viitor și nesigur) ori unei contraprestații din partea
posesorului biletului la ordin, pentru că, în caz contrar, biletul la ordin nu ar mai da aceeași
siguranță absolută de circulație care constituie scopul său fundamental. Sancțiunea prevăzută de
lege în cazul inserării unei condiții în biletul la ordin este nulitatea acestuia.
- creează obligații solidare. Biletul la ordin circulă iar în cursul existenței sale se adaugă
noi delegații succesive care asigură plata la scadență a sumei de bani indicată în titlul posesorului
său legitim. Prin transmiterea biletului la ordin prin gir se realizează și garantarea dobânditorilor
succesivi ai biletului la ordin.
Funcțiile biletului la ordin sunt : funcția de instrument de schimb valutar;funcția de
instrument de credit; funcția de instrument de plată.
Cecul
Cecul este un titlu negociabil prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci sau
altei instituții de credit, numită tras – la care are un disponibil corespunzător – de a plăti la vedere o
sumă în numerar unui beneficiar sau la ordinul acestuia. Cecul este utilizat în mod curent ca instrument
de plată în raporturile de comerț internațional. Persoanele care participă la un cec sunt:
1. trăgătorul sau emitentul titlului, care dispune efectuarea unei plăți;
2. trasul (banca/instituție de credit), care primește ordinul de a plăti o sumă de bani determinată;
3. beneficiarul, purtătorul titlului sau o terță persoană care încasează la scadență suma
indicată.
Cecul are unele trăsături specifice, care îl deosebesc de cambie. Titlul se trage asupra băncii,
în limita fondurilor de care dispune emitentul (trăgător). Disponibilul (proviziunea) are la bază
contractul. Proviziunea trebuie să fie prealabilă. Cecul se emite de titularul contului potrivit convenției
încheiată cu banca. Convenția poate fi expresă sau tacită.
Prezentarea cecului la un oficiu de compensație echivalează cu prezentarea la plată.
Elementele esențiale pentru existența cecului sunt: denumirea de cec; mandatul necondiționat de a plăti
o anumită sumă de bani; numele trasului; locul de plată; data și locul emiterii; semnătura trăgătorului.
Suma de plată se înscrie în cifre și litere. Locul unde urmează să se facă plata se indică pe cec,
iar în lipsa unei astfel de mențiuni, se ia în considerare locul prevăzut lângă numele trasului. Data
cecului trebuie să arate ziua, luna și anul emisiunii. Titlul în care lipsește unul din elementele esențiale
nu se socotește ca fiind cec.
Formele cecului
În practica comercială internațională se utilizează mai multe categorii de cecuri, grupate :
a) În raport de indicarea beneficiarului (după natura lor) sunt: 1. cecuri nominative, 2. cecuri
la ordin, 3. cecuri la purtător, 4. cecuri în alb.
Cecul nominativ. Este emis în favoarea unei persoane fizice sau juridice anumite, cu indicarea
în mod expres a numelui și adresei conform actelor de identitate ale persoanei fizice și respectiv celor
de înregistrare ale persoanelor juridice. Beneficiarul stipulat pe cec este singurul care are dreptul să îl
încaseze. Corelativ acest cec conține interdicția de cedare « nu la ordin », neputând fi transmis prin
andosare sau girare ci numai în condițiile cesiunii ordinare.
Cecul la purtător. Este emis fără indicarea numelui/denumirii persoanei fizice/juridice în
favoarea căreia se face plata. Cel care deține cecul îl poate încasa el însuși sau îl poate remite unui
10
creditor pentru îndestularea unei creanțe.
Cecul la ordin. Este cecul al cărui beneficiar este menționat pe titlu cu sau fără clauza expresă
« la ordin », iar beneficiarul are dreptul de a-l transmite prin girare sau andosare. Cecul la ordin este
valabil în mâna ultimului posesor, dacă acesta se legitimează printr-un șir neîntrerupt de giruri.
Cecul în alb. Este instrumentul de plată care poate avea numai semnătura trăgătorului, sau în
anumite situații, numai unele din mențiunile sale obligatorii. Mențiunile lipsă trebuie completate
înaintea prezentării cecului la plată, conform înțelegerii anterioare avute între semnatarii cecului.
b). După modul de încasare: 1. cecuri barate, 2. cecuri circulare, 3. cecuri certificate, 4. cecuri
poștale, 5. cecuri de călătorie, 6. cecuri de virament.
Cecul barat. În cazul cecurilor barate, trăgătorul sau posesorul poate să le bareze prin două linii
paralele puse deasupra cecului.
Bararea poate fi generală sau specială. Bararea este generală în cazul în care “între două linii
ne se indică nimic ori se face mențiunea “societate bancară” sau un alt termen echivalent. Bararea este
specială în cazul în care denumirea unei societăți bancare “se înscrie între cele două linii”.
Cecul circular. Este un titlu de credit la ordin, emis de către o societate bancară asupra unităților
sale bancare sau asupra altei societăți bancare.
Cecul circular este plătibil la vedere în oricare dintre locurile care sunt indicate pe instrumentul
respectiv de către societatea bancară emitentă.
Prin cecul circular, societatea bancară emitentă își asumă o obligație definitivă să efectueze
plata cecului respectiv în favoarea beneficiarului, care “este și clientul său”. Cecurile circulare nu pot
fi emise decât pe baza respectării condițiilor stipulate în normele în vigoare.
Cecul circular cuprinde, în mod obligatoriu, denumirea de “cec circular”; promisiunea
necondiționată a societății bancare de a plăti la vedere o anumită sumă de bani; numele și prenumele
primitorului; data și locul emiterii; semnătura reprezentantului legal al societății bancare emitente.
O societate bancară emitentă este îndrituită să încredințeze emiterea – în numele său- de cecuri
circulare de către o societate bancară corespondentă, respectând condițiile stipulate de lege în acest
sens. În unele sisteme juridice, cum este cel italian, cecul circular nu poate fi la purtător.
Cecul certificat. După cum am menționat, cecul certificat este acel pe care o societate bancară
– aflată în poziția de tras – confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existența fondurilor
necesare pentru efectuarea plății.
Trăgătorul emitent-înainte de a da cecul spre plată-este în măsură să ceară societății bancare
certificarea cecului. Certificarea poate fi solicitată și de către unul din posesorii ulteriori, beneficiari ai
cecului. Cecul certificat presupune că operațiunea – efectuată de Banca Centrală și de societăți bancare
– să îndeplinească condițiile stipulate de normele în vigoare. În baza acestor norme, expresia certificat
trebuie însoțită de numele și prenumele – redactate cu claritate – ale reprezentantului legal al instituției
bancare respective, desemnat să efectueze operațiunea de certificare; semnătura acestuia; ștampila
societății bancare sau a Băncii Centrale.
Cecul poștal. Este foarte răspândit, având o dezvoltare prodigioasă, cu deosebire în localitățile
unde nu există sucursale ale băncilor de depozite.
Birourile de poștă din localitățile respective au servicii bancare care onorează cecurile poștale
la purtător. Pentru cecurile poștale care sunt la purtător există la Administrația Centrală a Poștelor
acoperirea necesară.
Cecul de călătorie. Acesta are avantajul că îngăduie unei persoane care face o călătorie în
străinătate să evite riscul de a purta cu sine banii în numerar.
Cecurile de călătorie sunt tipărite – ca și biletele de bancă – în sume fixe. Standardul
conținutului obligatoriu al cecului de călătorie este stipulat în normele-cadru asupra cecului. În cazul

11
cecului de călătorie, trăgătorul poate fi una și aceeași persoană cu trasul. În caz contrar, cele două
persoane au relații de cont.
Cecurile de călătorie sunt foarte răspândite, datorită siguranței pe care o conferă posesorului.
Ele nu sunt cecuri propriu-zise, pentru că nu cuprind un mandat de plată adresat unui terț, ci numai o
obligație de plată, pe care și-a adresat-o banca emițătoare, efectuând o plată directă sau prin
corespondenții ei.
Legea asupra cecului definește, totodată, cecul plătibil în cont, care este o varietate a cecului “în
temeiul căruia plata în numerar este interzisă”. Trăgătorul – ca și posesorul unui cec -poate interzice plata
în numerar, inserând transversal pe fața cecului cuvintele: “plătibil în cont”; “numai pentru virament” ori
altă formulă echivalentă.
Cecul netransmisibil. Este acel cec care “nu poate fi plătit decât beneficiarului (primitorului)
sau, la cererea acestuia, să fie creditat în contul său curent. Clauza “netransmisibil” trebuie pusă chiar
de societatea bancară “la cererea clientului”. Ștergerea clauzei “netransmisibil” este considerată ca
neavenită. Cel care plătește un cec netransmisibil altei persoane decât beneficiarului (primitorului), sau
societății bancare giratoare pentru încasare, își asumă răspunderea pentru plata făcută.
Cecul de virament (plătibil în cont). Acest tip de cec este reprezentat de un înscris în care sunt
inserate transversal pe fața cecului cuvintele „plătibil în cont”, sau „numai prin virament”. Conform
acestei mențiuni, trăgătorul sau posesorul cambiei interzice plata în numerar a cecului. Trasul
efectuează o operațiune în scripte (credit în cont, virament sau compensație) care echivalează cu plata.
Cecul certificat. Cecul conține semnătura trasului pe fața titlului. Semnătura are însemnătatea
certificării (acoperirii) și menținerea acestei acoperiri la dispoziția posesorului cecului până la expirarea
termenului de prescripție.
Cecurile electronice. De mare actualitate în tehnica bancară este procesarea electronică a
plăților, prin care se realizează prelucrarea, trimiterea și stocarea informației în expresie
electronică. Astfel că tehnologia nouă a permis o mai mare flexibilitate prin faptul că se renunță
din ce în ce mai mult la circuitul fizic al documentelor în general, și implicit, a cecurilor în special.
Circuitul fizic al cecurilor reprezintă pentru bănci o operațiune laborioasă, rutinieră,
costisitoare și riscantă. Prezentarea electronică a cecului (electronic cheque presentment sau ECP)
înseamnă, de fapt, copierea datelor prezentate pe cecurile suport – hârtie și transpunerea lor în
mesaje electronice și în speță o prelucrare bancară eficientă și sigură. Astfel elementele esențiale
cuprinse în cec, în fapt un document de plata suport-hârtie, devin parte componentă a unui mesaj
electronic de plată, care poate fi stocat și transmis prin rețele specifice. Însă instituțiile de credit
au decât facultatea de a adera la acest mod de procesare, nu sunt și obligate.
Un cec electronic, care mai poartă și denumirea de eCec, reprezintă un document electronic
care cuprinde aceleași mențiuni că un cec pe hârtie, la care este posibilă, însă nu obligatorie,
adăugarea de semnături digitale a plătitorului sau a celui care este plătit. ECecurile sunt utilizate
mai ales în plățile din comerțul pe internet, pentru achiziționarea de bunuri și servicii, și pentru a
permite un transfer de fonduri între persoane.
În momentul efectuării plății cu eCec prin Internet, plătitorul citește datele inscripționate
pe carnetul sau de cecuri pe hârtie și le introduce în formularul afișat de navigator, după care apasă
pe un buton care comandă plata. Acceptarea unei astfel de plăti prin eCec nu se face de obicei în
timp real, așa cum se întâmplă în situația plății prin carduri, situație ce se datorează în special
specificului sistemului bancar american, acesta putând să întârzie până la mai multe zile, iar
transferul real al sumei respective între banca emițătoare a cecului cumpărătorului și cea care a
permis plata prin cec, poate dura între două și cinci zile. Un cont special din rețea verifică
validitatea cecului și apoi trimite un mesaj de accept comerciantului. Comerciantul va livra

12
bunurile numai după momentul în care primește un mesaj electronic care să îi confirme că plata a
fost efectuată, în caz contrar, putându-și asuma riscul de a nu primi plata bunurilor.
În prezent este utilizat îndeosebi de companiile care doresc să își implementeze un sistem
de plată electronică. Utilizatorii pot scrie cecuri electronice pentru alți utilizatori, pe care le pot
trimite pin e-mail sau că plată pentru servicii oferite prin intermediul altor protocoale Internet.
Cecul autorizează transferul soldului din contul în care cecul a fost plătit în contul în care a fost
depozitat. Semnăturile digitale ale cecurilor sunt autentificate prin protocolul Kerberos. Cecurile
electronice sunt ideale pentru operațiunile de lichidare de conturi, pentru plăti on-line de valori
mici, accesul la informații, etc. Printre cele mai mari avantaje ale cecurilor electronice se numără
costurile aproape nule ale transferurilor de bani (costul conexiunii la internet).
Cecurile electronice sunt create pentru a realiza plăți și alte funcții financiare ale cecurilor
pe hârtie, prin utilizarea semnăturilor digitale și a mesajelor criptate, pe suportul rețelei Internet,
sistemul cecurilor electronice fiind proiectat pentru a asigura integritatea mesajelor, autenticitatea
și nerepudierea proprietății, toate condiții suficiente pentru a preveni fraudă din partea băncilor sau
a clienților lor. Cecurile electronice (e-cecurile) sunt bazate pe ideea că documentele electronice
pot substitui hârtia, iar semnăturile digitale cu chei publice pot substitui semnăturile olografe. Prin
urmare, e-cecurile pot înlocui cecurile pe hârtie, fără a fi nevoie să se creeze un nou instrument,
înlăturându-se astfel problemele de legalitate, reglementare și practică comercială ce pot fi
provocate de schimbarea și impunerea unui instrument de plata nou.
Pentru protejarea împotriva furtului și folosirii abuzive a cecului electronic, este utilizat
un smart-card. Utilizarea hardului criptografic al cardului oferă semnăturii mai multă
confidențialitate. Astfel, cheia privată pentru semnarea cecurilor nu este niciodată transferată către
computerul semnatarului, deci nu este niciodată expusă furtului din respectivul computer.
Semnarea criptografică este suficientă în sistemul cu cecuri electronice că măsură de
securitate împotriva fraudelor prin falsificări de mesaje. În afară de acestea, sistemul cu cecuri
electronice și nivelul aplicație criptografică pot fi exportate și utilizate internațional. Atunci când
este nevoie de confidențialitate între oricare două părți, criptarea poate fi folosită la nivelul
legăturii de date. Semnatarul e-cecului poate opta pentru a include alte date personale, cum ar fi
nume, adresa, număr de telefon, adresa e-mail etc. Aceste date sunt înregistrate în carnetul de
cecuri electronice, la inițializare, de către bancă și pot fi schimbate doar după ce carnetul respectiv
a fost de-protejat, utilizând codul de administrare PIN al băncii.
Printre celelalte avantaje ale utilizării cecurilor electronice mai putem aminti: viteză foarte
mare de efectuare a plăților, reducerea costurilor privind hârtia folosită, confirmarea instantanee a
solvabilității plătitorului, flexibilitatea și marea varietate de implementare. Și în acest domeniu
revoluția abia a început.
Garantarea și plata cecului
Plata unui cec poate fi garantată printr-un aval, pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte
din ea. Avalul se poate da de un terț, altul decât trasul sau de către un semnatar al cecului.
Avalistul care plătește cecul dobândește toate drepturile rezultând din titlu, împotriva
avalizatului și a celor ținuți față de persoana garantă. Cecul este plătibil la vedere. Orice prevedere
contrară se socotește ca fiind nescrisă.
Cecul se caracterizează, față de celelalte titluri de credit la ordin, prin existența proviziunii,
adică a unui disponibil, la tras, din care urmează să se facă plata. Acest disponibil poate fi constituit fie
dintr-un depozit bancar pe care trăgătorul îl are la tras, fie dintr-un credit bancar pe care banca îl acordă.
Transmiterea cecului
În situația în care beneficiarul nu solicită imediat plata cecului, acesta poate opta pentru

13
transmiterea titlului către o altă persoană; în privința modalității transmiterii cecului, legea distinge
după cum cecul este la ordin, la purtător sau nominativ.
Transmiterea cecului la ordin. Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauza
expresă „la ordin” este transmisibil prin gir. Dacă în înscris trăgătorul l-a desemnat pe beneficiar, cecul
va putea fi transmis prin gir, indiferent dacă există sau nu mențiunea expresă „la ordin”. Dacă cecul
menționează numele și prenumele beneficiarului și cuprinde clauza „nu la ordin”, cecul va fi
transmisibil prin cesiune, în condițiile dreptului comun.
Transmiterea cecului la purtător. Cecul poate fi stipulat plătibil la purtător. Este socotit la
purtător și în cazul când s-a prevăzut că este plătibil unei persoane cu mențiunea „sau la purtător” și în
cazul când cecul nu îl menționează pe beneficiar. În toate cazurile, cecul la purtător se transmite prin
simpla tradițiune a titlului.
Transmiterea cecului nominativ. Cecul nominativ cuprinde numele beneficiarului, precum și
mențiunea „nu la ordin” ori o expresie echivalentă.
Circuitul cecului
a. eliberarea carnetului de cecuri de către bancă clientului ei (trăgătorul), în baza unui
disponibil constituit în cadrul acesteia.
b. trăgătorul cecului cumpără mărfurile de la vânzător (beneficiarul cecului), încheind un
contract, având ca obiect active transferate
c. trage cecul asupra băncii X (banca cumpărătorului / trasul);
d. trăgătorul remite beneficiarului cecul tras asupra Băncii X;
e. beneficiarul remite cecul la banca sa pentru încasare;
f. banca beneficiarului (Banca Y) prezintă cecul la Banca X, în cadrul ședinței de verificare
a instrumentelor de plată de debit, pentru verificarea disponibilului din contul trăgătorului și pentru
acceptarea plății
g. Banca X procesează cecul prin compensare, banca beneficiarului creditează contul
clientului sau cu suma înscrisă pe cec
h. Creanța beneficiarului asupra plătitorului se stinge.

14