4.1.

Stima de sine

Conceptul de stimă de sine, este o dimensiune fundamentală în formarea personalității, ea fiind

discretă și complexă, motiv pentru care nu suntem întotdeauna conștienți de ea. Stima de sine
poate fi definită ca evaluarea în termeni axiologici a caracteristicilor pe care omanenii cred că le
dețin, în sensul de cât de valoroși cred ei că sunt și cât de mult se prețuiesc pe ei înșisi. O
explicație mai simplă a acesteia poate fi că stima de sine reprezintă felul în care noi ne vedem și
dacă ne place sau nu ceea ce vedem.

Stima de sine este vitală pentru echilibrul psihologic al persoanelor și afectează performanțele pe
toate ariile de activitate. Atunci când este pozitivă, permite mobilizarea și capacitatea de a
acționa eficient în fața dificultăților vieții, cât și ajută persoana să se simtă bine în propria piele și
să aibă o părere bune despre el. Însă atunci când este negativă, crește riscul eșecului, provoacă
numeroase suferințe, perturbări în viața cotidiană, și determină o parere mai sumbră asupra
propriei persoane.

Rosenberg (1979) face distincția între stimă de sine pozitivă (ridicată) și stimă de sine negativă
(scăzută). Alți psihologi (lutanen și Crocker, 1992) vorbesc despre stimă de sine personală –
facând trimitere la evaluarea subiectivă a calităților proprii și de stimă de sine colectivă – ce se
referă la judecăți de valoare asupra caracteristicilor grupurilor cu care persoana se identifică.

Cei mai mulți psiholog definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii propii în
calitate de persoană, fiind vorba de acea evaluare pe care persoana o face cu privire la valoarea
sa, mai exact a gradului de mulțumire cu privire la propria persoană. Rosemberg (1979) definește
stima de sine ca pe o sinteză cognitivă și afectivă complexă, considerând că aceasta dictează
atitudine pe care individul o are față de propria persoană. Dacă stima de sine s-ar definii prin
sinonime, am putea folosii termeni precum: egoism, mândrie, narcisism, aroganță, un fel de
superioritate.

În 1998, James W. a definit stima de sine ca fiind rezultatul dintre succesul unor acțiuni și
aspirațiile individului cu privire la îndeplinirea acelei acțiuni. Astfel, o persoană va avea o stimă
de sine ridicată în măsura în care succesele sunt egale sau superioare aspirațiilor sale, și invers,
adică atunci când aspirațiile sunt mai ridicate decât reușitele, sima de sine va fi una scăzută.
În psihanaliză se consideră că stima de sine se dezvoltă prin interiorizarea imaginilor parentale și
modul în care individul sa indentificat cu acestea, fiind adesea asociată cu sentimentul de
culpabilitate. În acestă paradigmă mecanismele de apărare au ca scop evitarea scăderii exagerate
a stimei de sine, acesta stând între supraeu și Eul care se autoamăgește pentru a se proteja.

Rosemberg și Harter (1990) consideră că stima de sine este influențată de felul în care persoana
își percepe competențele în ariile vieții în care succesul este important pentru el. Persoanele cu o
stimă de sine ridicată reușesc să învingă disonața ce apare între Sinele ideal și Sinele real,
disonață ce este mai mare cu cât stima de sine are un nivel mai scăzut.

Conținutul stimei de sine poate să fie asociat cu identitățile persoanei ce aparține unui anumit rol
(de gen, de vărstă, scolar, familial, profesional, etc.) oamenii se autoevaluează parțial în fiecare
din aceste roluri. De exemplu identitatea profesională determină o stimă de sine în context școlar.
Așadar, se ridică întrebarea dacă sentimentul de valoare personală este cumulul evaluărilor
parțiale sau este rezultatul unei evaluări globale. Însă este recunoscută și varianta ca o identitate
de rol să determine o evaluare globală a personalității.

În ceea ce privește conținutul stimei de sine, există două perspective. Una din ele este stima de
sine unidimensională sau globală, pe care adepții modelelor multidimennsionale o contestă.
Muldidimensionalitatea este susținută de cercetări care demonstrează importanța analizei
factoriale în evaluarea stimei de sine. Modelel multidimensionale susțin că individul se
autoevaluază diferit în funcție de aria de viață sau fațeta identității personale activate îmtr-un
anumit context. Dar, stima de sine ca dimensiune globală este susțiuntă de chestionarele ce
conțin itemi generali și alimentându-se din sentimentul de competență a persoanei în anumite
domenii particulare.

Lewicki (1983) sugerează ca indivizii încearcă să-și mențină sau să-și crească stima de sine,
indiferent dacă aceasta este scăzută sau crescută și că această tendință se exprimă prin comparații
sociale selective. Cu cât o dimensiune auto-atricuită este mai dezirabilă social, cu atât individul îi
acordă o importanță mai mare în percepția altuia. Oamenii au tendința să acorde o importanță
mai mare caracteristililor pozitive pe care le găsesc la ei și pot să se „autopozitiveze”
interpretând selectiv evenimentele din viața lor, reamintindu-și selectiv succesele lor și
modificând amintirile acestora pentru a produce o imagine de sine pozitivă. În general indivizii
cu stima de sine scăzută au tendința de a accepta eșecul, în timp ce aceia cu stima de sine
crescută luptă activ împotriva eșecului.

4.2. Dependența de social media și stima de sine

Auto-evaluările de bază (stima de sine) par să joace un rol în dependența de social media. Astfel
de evaluări pot implica credințe de bază, atribuții, gânduri automate – care au puterea de a active
comportamentul în general, incluzând activitatea pe social media. Prin urmare, dacă un individ
crede că ”nu sunt o persoană plăcută” sau ”am abilități sociale slabe”- cred în același timp că un
numar mare de prieteni sau de urmăritori, vor schimba aceste auto-evaluări- lucru ce poate
facilota apariția dependenței de social media. Cercetările anterioare au arătat că persoanele cu
stima de sine scăzută consideră social media un loc mai sigur pentru a se explima , decât pentru
cei cu o stimă de sine mai ridicată (Forest &Wood, 2012), cât și o relație negativă între
dependența de social media și stima de sine (Hong et al., 2014; Malik & Khan, 2015; Wang et
al.,2012; Wilson et al., 2010).
Una din principalele caracteristici a Facebook este realizarea de profiluri personale ale
utilizatorilor, disponibile pentru public sau prieteni și le oferă acestora posibilitatea de a le
examita și transmite un feedback prin intermediul comentariilor . Aceste feedback-uri au un
efect puternic asupra stimei de sine a utilizatorilor. Heatherton și Polivy (1991) susțin că
conceptual de stimă de sine poate fi stabil sau fluid în natură, adică poate dura timp pentru a se
dezvolta la unele persoane, în timp ce pentru alți oameni se poate schimba în funcție de tendințe
și evenimentele zilnice. În timp ce feedback-ul negative poate scădea stima de sine, feedback-ul
pozitiv o crește într –un grad foarte mare.
Animiți cercetători au identificat beneficiile majore și avantajele site-urilor de rețele sociale. De
exemplu, Facebook dă indivizilor un sentiment de libertate și identitate, crște nivelul de
încredere și îi înveselec în persioadele grele (Nyagah, Stephen and Muema, 2015). De asemenea,
ajută persoanele introverte și timide, cărora le este greu să inițieze conversații, pentru a construi
capital social deoarece reduce nivelul de restricții implicate în comunicare și oferă un forum
pentru a construi relații și legături puternice (Ellison, Steinfield, & Lampe, 2007). Amichai,
Hamburger & Vinitzky (2010) susțin că introverții construiesc relații prin intermediul social
media, deoarece le este dificil să socializeze față în față.
Pentru a-și împlini nevoia de afiliere, majoritatea oamenilor posedă o acțiune elementară care îi
forțează să facă comparații între ei și ceilalți. Aceste nevoi de afiliere sunt declanșate de multe
site-uri de rețele sociale. Există autori care susțin că aceste site-uri de rețele sociale determină
mulți oameni să facă o auto-evaluare și să facă comparații sociale între ei și ceilați, pe baza
claselor sociale, rolurilor sociale, frumuseții, popularității, acumulării de bogăție și alte funcții
sociale.
Oamenii se angajează în două tipuri de comparații pe relele sociale, și anume comparație
ascendentă și descendentă. Prima comparație este între un individ și cei superiori lui și care
posedă atribute positive, în timp ce cea de-a doua marchează comparația dintre individ iar cei
inferiori lui și care posedă atribute negative. Lockwood and Kunda (1997) argumentează că
comparația social ascendentă poate fi sursă de inspirație pentru oameni concentându-se pe
reproducerea comparaiei comportamentelor și atitudinilor. Însă au observant că comparația
ascendentă face oamenii să se simtă inferiori și să aibă evaluări negative a lor înșiși. Ca rezultat,
aceste comparații ascendente, în majoritatea cazurilor, au un efect negativ asupra stimei de sine a
oamenilor (Vogel, Rose, Roberts and Eckles, 2014).
Mulți cercetători au concluzionat, că utilizarea deasă de facebook provoacă depresie și scăderea
prosperității indivizilor (Feinstein et al., 2013). Majoritatea oamenilor nu folosesc Facebook
pentru stările sau emoțiile lor; ei folosesc Facebook pentru a-și depăși singurătatea, însă sfârșesc
să fie mai puțin mulțumiți de viața lor. Chou și Edge (2012) au concluzionat că persoanele care
folosesc Facebook frecvent, cred că alți utilizatori, pe care ei nu îi cunosc foarte bine, trăiesc o
viață foarte sănătoasă, fericită și mai prosperă decât ei înșiși. Aceste presupuneri provoacă
depresie în rândul indivizilor. Potrivit lui Pantic (2014), anxietatea, depresia, tulburările psihotice
și stima de sine scazută, sunt rezultatul probabil a utilizării de social media, în special Facebook.
Che & Iee (2013) susțin că facebook este direct legată de suferința psihologică a indivizilor, care,
în consecință, reduce stima de sine a oamenilor. De asemenea, Facebook a determinat creșterea
fenomenului de cyber bullying, prin ajutorul acestuia se pot împrăștia zvonuri cu ușurință și poze
indecente a persoanelor, fără acordul acestora. Anxietate, depresie și stima de sine scăzută, sunt
toate simptomele și rezultatele produse de fenomenul de cyber bullying (Moreno & Kolb, 2012).
Unii cercetători nu sunt de accord cu acest lucru și susțin că, în general, este doar internetul cel
care afectează stima de sine a persoanelor, nu social media în special (Valkenburg, Peter and
Schouten, 2006). Ellison et al (2007) au descoperit că tinerii cu stimă de sine scăzută, cred că
Facebook este mai benefic decât cei cu stimă de sine mai ridicată. Datorită utilizării Facebook,
persoanele cu stimă de sine scăzută posedă mai mult capital social, decăt cei cu stimă de sine
ridicată (Tazghini & Siedlecki, 2013).