CIULINII BĂRĂGANULUI

           A apărut în anul 1928 şi este capodoperă în proza a lui Panait Istrati. Scriitorul
este disputat de cele două literaturi: literatura franceză şi literatura română, scriind în
limba lui Moliere şi a lui Victor Hugo, Panait Istrati a intrat într-o cultură de valoare
europeană. În anul 1923, după publicarea volumului Kira Kiralina, Panait Istrati a
primit elogii călduroase în prefaţă şi a avut parte şi de aprecieri ascuţite. Totuşi,
criticul Henri Baibusse, considera că opera lui Panait se caracterizează prin vitalitate
şi atracţie.

          Cartea începe cu o dedicaţie programatică fiind dedicată celor 11.000 de ţărani

romani care au fost omorâţi în timpul răscoalei din 1907. Ar fi greşit să se considere
această carte, o carte a copilăriei, eroul Matache rememorându-şi copilăria, în acest
sens el seamănă cu Darie din romanul ’’Desculț’’ de Zaharia Stan.

          Romanul ’’Ciulinii Bărăganului’’ este considerat  însă un roman care prezintă

prima viziune istorică asupra răscoalei din 1907.

          Titlul romanului este unul simbolic, ’’ciulinii’’ au valoare de simbol :

    – simbol vegetal

    – simbol spiritual

    – simbolul mişcării asupra inerţiei

    – simbol protestatar

    – simbolul rememorării amintirilor

          Ciulinii sunt un simbol vegetal. Ei cresc vara chiar şi atunci când este cald.
Toamna, vântul spre miazăzi venind dinspre Rusia,  Muscalul îi sufla din toate părţile.
Se dă o luptă între om, care vrea să muncească pământul arid şi sterp şi ciulinii
vătămători şi inutili.

          Ciulinii reprezintă simbolul spiritului, reprezintă specificul acestor locuri unde
chiar şi apa lipseşte. Scriitorul face o analogie între ciulinii inutili şi mari cât o
’’damigeană’’ şi oamenii agresivi. Eroul Matache îşi rememorează viaţa. Îşi aminteşte
astfel că familia lui este originară din Oltenia şi veniseră în speranţa unui trai mai bun
lângă o baltă din apropierea Dunării.

          Tatăl său, Marin, avea o predispoziţie spre muzică şi cânta la fluier până a doua
zi dimineaţă. Mama, Anica în ciuda vârstei de 35 de ani era maturizată înainte
devreme. La vârsta de numai 9 ani, Matache, nu uita varicele groaznice ale mamei şi
hainele zdrenţuite ale tatălui. Copilul îi reproşează mamei că ia asupra ei toate
greutăţile vieţii. Mama îi răspunde: ’’ Dumnezeu mi la dat şi mi la dăruit de bărbat’’.

          Anica cu preţul unor eforturi drastice strânge 100 de franci pentru a schimba
destinul familiei sale. Cumpără o căruţă şi un cal pentru a vinde peştele în altă parte.
Când cei 3 se despart, Anica plânge, având resentimentul că nu se vor mai revedea
niciodată. Cartea ’’Ciulinii Bărăganului’’ este cartea miracolului şi a mirajului
depărtărilor. Tatăl şi fiul pornesc într-o nouă odisee, într-o călătorie către necunoscut.
Un ţigan vrea să le cumpere peştele şi să-i înşele, dar Marin devine autoritar pentru
prima dată în viaţa lui. Lui Matache i se arată alt orizont : oraşul Călăraş. Deşi oraşul
exercita o oarecare fascinaţie asupra lui, el are şi o altă tristeţe. Îl întâlneşte pe
Gavrilă, care îi spune că Anica murise şi le lăsase două lucruri: basmaua roşie şi 12
franci, simboluri ale trecerii ei prin lume.

          Satul Lăteni nu-i mai atrage pe cei doi şi lasă casa lui Gavrilă, iar cei doi
pornesc într-un alt ţinut lângă apele Ialomiței. Aici pământul este mai fertil, dar
Bărăganul se uită sălbatic să cuprindă totul. Ei se angajează argaţi la Duduca, numită
’’Duduca cea bună’’ pentru că adăpostea o serie de dezmoşteniţi ai sorţii. Este un
prilej pentru autor de a romanţa viaţa acesteia.

          Matache în dorinţa de libertate îşi părăseşte tatăl şi fuge împreună cu alţi copii
şi mai ales leagă o strânsă călătorie cu Știrbu. Atras de mirajul călătoriei, alte
orizonturi se deschid. Știrbu întâlneşte pe Costache care îi duce în satul lui unde viaţa
era la fel de aspră. Matache ajuns la vârsta de 15 ani se îndrăgosteşte de Tudorița care
fusese îndrăgostită de Tănase, dar acesta o părăsise pentru amanta boierului. Tudorita
nu poate răspunde sentimentelor de dragoste datorită diferenţei de vârstă.

          Panait Istrati se dovedeşte un scriitor obiectiv. Romanul se încheie cu aceeaşi

imagine a ciulinilor, simbol al durităţii vieţii.