IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

Uniunea Europeană (UE) are un sistem juridic și un drept care îi sunt proprii: cele mai
importante norme și principii sunt prevă zute în tratatele fondatoare. UE poate adopta acte
juridice și legislative, pe care statele membre trebuie să le respecte și să le aplice.
Dreptul UE are un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic și este pus la
dispoziția publicului în toate limbile oficiale ale UE.
Ca ansamblu al regulilor de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară , dreptul
comunitar este complex şi original. Aceste caracteristici îşi gă sesc reflectarea şi în sistemul
izvoarelor dreptului comunitar, izvoare în egală mă sură diverse şi ierarhizate. Izvoarele
dreptului comunitar sunt de trei tipuri şi pot fi grupate astfel: izvoarele originare
(primare), izvoarele secundare (derivate) şi izvoarele legislaţiei complementare.

Izvoarele originare (primare): În categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice
fundamentale ale dreptului comunitar constituite de:
            - Tratatele de instituire a celor trei Comunită ţi europene;
1) Tratatul de la Paris din 1951 (CECO);
2) Tratatele de la Roma din 1957 (CEE şi CEEA);
            - Cele două tratate bugetare;
           - Deciziile privind resursele proprii ale Comunităților;
- Decizia și actul privind alegerile directe în Parlamentul european (1976);
- Actul Unic European și Tratatul de fuziune din 1967;
            - Deciziile și tratatele de aderare;
            - Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunităților europene privind
Groenlanda (17 martie 1984);
            - Tratatul de la Maastricht;
            - Tratatul de la Amsterdam;
            - Tratatul de la Nisa.
            Aceste acte comunitare menţionate constituie un adevă rat “corpus” constituţional, ele
avâ nd prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior şi beneficiind de o prezumţie
absolută de legalitate şi avâ nd prioritate faţă de alte acte comunitare de nivel inferior.

Izvoarele secundare (derivate): Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde,
în mod obişnuit, actele adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplică rii prevederilor
Tratatului:
            – regulamentele;
            – directivele;
            – deciziile;
            – declaraţiile şi rezoluţiile;
            – recomandă rile şi avizele.
            O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar are ca obiect izvoarele
tertiare incluzand acele regulamente, directive si decizii care dobandesc forta juridica din
regulile de drept comunitar secundar.
 Izvoarele legislaţiei complementare: sunt elemente de drept care nu sunt menționate în
mod specific în tratate. Această categorie include:
- jurisprudența Curții de Justiție a UE (CJUE);
- dreptul internațional – adesea o sursă de inspirație pentru CJUE în elaborarea
jurisprudenței sale. CJUE citează legea, obiceiurile și utilizarea scrisă ;
- principii generale de drept – surse de drept nescrise, dezvoltate de jurisprudența CJUE.
Acestea au permis CJUE să pună în aplicare norme în diferite domenii care nu sunt
menționate în tratate.
-
JURISPRUDENȚA ȘI CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE
Deși legislația Uniunii Europene (UE) este aplicată de că tre orice instanță din statele
membre (fie ea o instanță națională , regională sau locală ), Curtea de Justiție a Uniunii
Europene este cea care se asigură că respectarea legislației UE și că interpretarea acesteia se
face în același fel în toate statele membre. Prin urmare, jurisprudența UE este dezvoltată , în
principal, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost înființată în 1952, cu sediul la
Luxemburg.
Membrii Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt:
- Curtea de Justiție: câ te 1 judecă tor din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali
- Tribunalul: câ te 2 judecă tori din fiecare țară a UE
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se
asigura că aceasta se aplică în același mod în toate ță rile membre și soluționează  litigiile
juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene. În anumite circumstanțe, Curtea
poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau organizații care doresc să introducă o
acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că le-a încă lcat drepturile.
Curtea pronunță hotă râ ri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
frecvente tipuri de cauze sunt:
 interpretarea legislației (hotă râ ri preliminare) - instanțele naționale ale ță rilor UE sunt
obligate să garanteze aplicarea corespunză toare a legislației europene, dar există riscul ca
instanțele din ță ri diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță națională
are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate
să solicite opinia Curții de Justiție. Același mecanism poate fi utilizat și pentru a determina
dacă un act legislativ sau o practică națională este compatibilă cu dreptul UE.
 respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau proceduri
de infringement) - este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui guvern național care nu
își îndeplinește obligațiile prevă zute de legislația europeană . Aceste acțiuni pot fi inițiate
de Comisia Europeană  sau de altă țară din UE. În cazul în care țara vizată se dovedește a fi
vinovată , ea are obligația de a remedia situația imediat. În caz contrar, se poate introduce o a
doua acțiune împotriva ei, care poate conduce la aplicarea unei amenzi.
 anularea unor acte legislative ale UE (acțiuni în anulare) - dacă un stat
membru, Consiliul UE, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră că
un anumit act legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate
cere Curții de Justiție să anuleze actul respectiv.
 Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al UE care le privește în
mod direct.
 garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a acționa) -
Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații.
Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite
condiții) persoanele fizice sau întreprinderile pot înainta o plâ ngere Curții.
 sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice persoană sau întreprindere
care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE
sau a angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva lor prin intermediul Curții.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este formată din 2 instanțe:
 Curtea de Justiție - se ocupă de cererile de hotă râ re preliminară adresate de instanțele
naționale și de anumite acțiuni în anulare și recursuri.
 Tribunalul - se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice,
întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică , această instanță se ocupă în
principal cu legislația privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, agricultura și mă rcile
comerciale.
Judecă torii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord, pentru
un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecă torii din cadrul fiecă rei instanțe aleg
un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.
În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecă tor („judecă torul
raportor”) și un avocat general. Cazurile sunt evaluate în două etape:
 Etapa scrisă
o Pă rțile dau declarații scrise în fața Curții. Autorită țile naționale, instituțiile UE și
uneori persoanele fizice pot transmite observații.
o Toate acestea sunt sintetizate de că tre judecă torul raportor și apoi discutate în
cadrul reuniunii generale a Curții, care stabilește:
 numă rul de judecă tori care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecă tori
(întreaga Curte), în funcție de importanța și de complexitatea cazului. Majoritatea cazurilor
sunt soluționate de 5 judecă tori. Sunt foarte rare situațiile în care se implică toată Curtea.
 dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din
partea avocatului general.
 Etapa orală - audierea publică
o Avocații ambelor pă rți pledează în fața judecă torilor și a avocatului general,
care le pot adresa întrebă ri.
o În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un punct de vedere din partea
avocatului general, acesta este prezentat după câ teva să ptă mâ ni de la audiere.
o Judecă torii deliberează și apoi pronunță verdictul.
 Procedura Tribunalului este similară , cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt
soluționate de 3 judecă tori și nu există avocați generali.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene și cetă țenii
O persoană fizică sau o întreprindere care consideră că a avut de suferit de pe urma acțiunii
sau a lipsei de acțiune din partea unei instituții UE sau a angajaților acesteia se poate adresa
Curții în două moduri:
 indirect, prin intermediul instanțelor naționale (care pot decide să înainteze cazul
Curții de Justiție)
 direct, sesizâ nd Tribunalul - dacă reclamantul a fost afectat direct și personal de o
decizie luată de o instituție a UE.
În cazul în care considerați că  autorită țile dintr-o țară a UE au încă lcat legislația europeană ,
trebuie să urmați procedura oficială privind depunerea unei plâ ngeri.
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea
Europeană are personalitate juridică și a preluat competențele conferite anterior Comunită ții
Europene. Prin urmare, dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include, de
asemenea, toate dispozițiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea
Europeană , în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona. În prezentarea care urmează ,
expresia „drept comunitar" va fi utilizată atunci câ nd este vorba despre jurisprudența Curții
de Justiție anterioară intră rii în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Judecă torii Curţii de Justiție îl desemnează din râ ndul lor pe preşedinte și pe
vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită . Preşedintele conduce
lucră rile Curții de Justiție şi prezidează şedinţele şi deliberă rile în cazul celor mai mari
complete de judecată . Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl
înlocuiește în caz de împiedicare.
Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate
şi în deplină independenţă , opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt
repartizate.
Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale că rei servicii le conduce sub
autoritatea preşedintelui Curţii.
Curtea poate judeca în şedinţă plenară , în Marea Cameră (cincisprezece judecă tori) sau
în camere de cinci sau de trei judecă tori. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile
speciale prevă zute de Statutul Curţii (printre altele, atunci câ nd trebuie să pronunţe
destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiu demiterea unui comisar european care
nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi atunci câ nd apreciază că o cauză prezintă o importanţă
excepţională . Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei
instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de
importante. Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecă tori.
Preşedinţii camerelor de cinci judecă tori sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai
camerelor de trei judecă tori pentru perioadă de un an.
Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe
jurisdicţionale bine definite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebă rilor preliminare şi
al diferitelor categorii de acţiuni.
 Procedura întrebărilor preliminare
Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecă toreşti din statele membre, care sunt
instanţele de drept comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi
omogenă a legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă , instanţele
naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitâ ndu-i să clarifice un
aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să
verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunţare a unei
hotă râ ri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validită ţii unui act de dreptul
Uniunii.
Ră spunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotă râ ri sau a unei
ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci
câ nd soluţionează litigiul aflat pe rolul să u. Hotă râ rea Curţii de Justiţie este în aceeaşi mă sură
obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică .
Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotă râ ri preliminare, fiecare cetă ţean
european poate să obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevă r, cu toate că
această cerere nu poate fi formulată decâ t de o instanţă judecă torească naţională , toate pă rţile
din procedura în faţa acesteia din urmă , statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la
procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului
Uniunii au fost proclamate în urma unor întrebă ri preliminare, adresate uneori de instanţele
judecă toreşti naţionale de rang inferior.
 Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor
Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de că tre statele
membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie
este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru
vizat posibilitatea de a ră spunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu
determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de
Justiţie o acţiune privind încă lcarea dreptului Uniunii. Această acţiune poate fi introdusă fie
de Comisie - cazul cel mai frecvent întâ lnit în practică -, fie de un stat membru. În cazul în care
Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capă t
acestei situaţii. Dacă , în urma unei noi sesiză ri din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată
că statul membru în cauză nu s-a conformat hotă râ rii sale, aceasta îi poate impune plata unei
sume forfetare și/sau a unor penalită ţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care
nu sunt comunicate Comisiei mă surile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de
Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima
hotă râ re de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Acţiunea în anulare
Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al
unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă ,
decizie). Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un
stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia
actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de
executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții.
Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă , toate celelalte acţiuni de acest tip şi
îndeosebi acţiunile introduse de persoane private.
Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui
organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate
fi introdusă decâ t după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci câ nd s-a
constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capă t abţinerii de a
acţiona, luâ nd mă surile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de
a acţiona este împă rţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii
precum acţiunea în anulare.
Recursul
 Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate
împotriva hotă râ rilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat,
Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi
judecată , Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza
Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.
  Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, dacă este cazul, o fază
orală , care este publică . Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte, procedura
întrebă rilor preliminare şi, pe de altă parte, celelalte acţiuni (acţiuni directe și recursuri).
Sesizarea Curţii şi procedura scrisă
   în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare
Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebă ri privind interpretarea sau
validitatea unei dispoziţii de drept al Uniunii, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale,
în conformitate cu normele naţionale de procedură . După traducerea cererii în toate limbile
Uniunii de Serviciul de traduceri al Curţii, grefa o comunică pă rţilor din acţiunea principală ,
precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii. Grefa asigură publicarea în Jurnalul
Oficial a unei comunică ri care indică , printre altele, pă rţile în cauză şi conţinutul întrebă rilor.
Pă rţile, statele membre şi instituţiile Uniunii Europene au la dispoziţie două luni pentru a
prezenta Curţii observaţii scrise.
  în ceea ce priveşte acţiunile directe și recursurile
Curtea trebuie sesizată printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură
publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunică ri privind acţiunea, care
indică motivele și concluziile reclamantului. Cererea introductivă este comunicată celorlalte
pă rţi, care au la dispoziţie două luni pentru a depune un memoriu în apă rare sau în ră spuns.
Dacă este cazul, reclamantul poate depune o replică , iar pâ râ tul o duplică . Termenele de
prezentare a acestor documente trebuie respectate.
În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecă tor
raportor şi, respectiv, un avocat general, însă rcinaţi să urmă rească desfă şurarea cauzei.
În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, pă rţile pot să indice, în termen
de trei să ptă mâ ni, dacă şi de ce doresc organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor. Pe
baza propunerii judecă torului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide
dacă trebuie luate în cauză mă suri de cercetare judecă torească , completul că ruia ar trebui să -i
fie repartizată cauza şi dacă este necesară organizarea unei şedinţe de audiere a pledoariilor;
data acesteia din urmă va fi stabilită de că tre preşedinte.
Atunci câ nd s-a decis organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, cauza este
pledată în şedinţă publică , în faţa completului de judecată şi a avocatului general. Judecă torii
şi avocatul general pot adresa pă rţilor întrebă rile pe care le consideră oportune. După câ teva
să ptă mâ ni, concluziile avocatului general sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot în
şedinţă publică . În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice
ale litigiului şi propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie ră spunsul care consideră că
trebuie dat problemei ridicate. Astfel se termină faza orală a procedurii. În cazul în care
apreciază că nicio problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză , Curtea, după ascultarea
avocatului general, poate decide judecarea cauzei fă ră concluzii.
Judecă torii deliberează pe baza unui proiect de hotă râ re redactat de judecă torul
raportor. Fiecare judecă tor din completul de judecată respectiv poate propune modifică ri.
Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, fă ră ca eventualele opinii
divergente să fie menţionate. Hotă râ rea se semnează numai de că tre judecă torii care au
asistat la deliberă rile orale în cursul că rora aceasta este adoptată , fă ră a aduce atingere regulii
potrivit că reia judecă torul cel mai nou în funcție din completul de judecată nu semnează
hotă râ rea în cazul în care numă rul judecă torilor acelui complet este par. Hotă râ rile se
pronunță în ședință publică . Hotă râ rile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe
site-ul internet CURIA chiar în ziua pronunţă rii sau, respectiv, a prezentă rii. În cea mai mare
parte a cazurilor, acestea sunt ulterior publicate în Repertoriul jurisprudenţei.
Procedurile speciale:
 Procedura simplificată
Atunci câ nd o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra că reia Curtea a avut
deja ocazia să se pronunţe sau atunci câ nd ră spunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc
niciunei îndoieli rezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă , Curtea, după
ascultarea avocatului general, poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul
că reia se face trimitere mai ales la hotă râ rea anterioară sau la jurisprudenţa pertinentă .
 Procedura accelerată
Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de
urgente, reducâ nd termenele la maximum şi acordâ nd acestor cauze o prioritate absolută . În
urma unei cereri formulate de una dintre pă rţi, preşedintele Curţii decide, la propunerea
judecă torului raportor și după ascultarea avocatului general și a celorlalte pă rţi, dacă o
urgenţă deosebită justifică recurgerea la procedura accelerată . O astfel de procedură este de
asemenea prevă zută în cazul trimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este formulată de
instanţa judecă torească naţională care sesizează Curtea și care trebuie să menționeze, în
cuprinsul cererii, împrejură rile care justifică urgența deosebită în pronunțarea asupra
întrebă rii formulate cu titlu preliminar.
 Procedura preliminară de urgenţă (PPU)
Această procedură permite Curții de Justiție să soluționeze într-un termen considerabil redus
întrebă rile cele mai sensibile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare
polițienească și judiciară în materile civilă și penală , precum și vize, drept de azil, imigrare și
alte politici referitoare la libera circulație a persoanelor). Cauzele în care se aplică PPU sunt
încredințate unei camere de cinci judecă tori special desemnată , iar faza scrisă se derulează , în
practică , în principal pe cale electronică și este extrem de redusă , atâ t în ceea ce privește
durata, câ t și în ceea ce privește numă rul actorilor care pot depune observații scrise,
majoritatea actorilor intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.
 Procedura măsurilor provizorii
Procedura mă surilor provizorii urmă reşte să obţină suspendarea execută rii unui act al unei
instituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă mă sură provizorie
necesară pentru a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei pă rţi.
Curtea de Justiţie în cadrul ordinii juridice comunitare
Pentru a construi Europa, anumite state (astă zi în numă r de 28) au încheiat tratate de
instituire a Comunită ţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care
adoptă norme de drept în domenii determinate.
Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de drept
comun în domeniul dreptului Uniunii. Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu referitor
la dreptul Uniunii poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebă ri preliminare.
În acest mod, Curtea se pronunţă asupra interpretă rii unei norme de drept al Uniunii sau
verifică legalitatea acesteia.
Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi
priveşte pe cetă ţeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia
Uniunii în diverse domenii ale vieţii lor cotidiene.
În jurisprudenţa sa (începâ nd cu hotă râ rea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a introdus
principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetă ţenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în faţa instanţelor
judecă toreşti naţionale.
Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mă rfuri din Germania în Ţă rile
de Jos, trebuia să plă tească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei din
Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce.
Acţiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind
sesizată de o instanţă judecă torească din Ţă rile de Jos, Curtea a ră spuns prin instituirea
doctrinei efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanţie directă a
drepturilor sale întemeiate pe legislaţia comunitară în faţa instanţei judecă toreşti naţionale.
În 1964, hotă râ rea Costa a stabilit supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului intern. În
această cauză , o instanţă judecă torească italiană solicitase Curţii de Justiţie să stabilească dacă
legea italiană de naţionalizare a sectorului producţiei şi distribuţiei energiei electrice era
compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina supremaţiei
dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare, care trebuie
să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.
În 1991, în hotă râ rea Francovich şi alţii, Curtea a creat o altă noţiune fundamentală , şi anume
aceea a ră spunderii unui stat membru în privinţa particularilor, pentru prejudiciile cauzate
acestora prin încă lcarea dreptului comunitar de respectivul stat. Prin urmare, începâ nd cu
1991, cetă ţenii europeni dispun de o acţiune în despă gubiri împotriva statului care încalcă o
normă comunitară .
Doi cetă ţeni italieni, care trebuiau să îşi încaseze remuneraţiile de la angajatorii lor aflaţi în
faliment, au introdus acţiuni invocâ nd netranspunerea, de că tre statul italian, a dispoziţiilor
comunitare care protejează lucră torii salariaţi în cazul insolvabilită ţii angajatorului. Fiind
sesizată de o instanţă judecă torească italiană , Curtea a precizat că directiva respectivă
urmă rea să confere particularilor drepturi de care aceştia fuseseră privaţi ca urmare a
netranspunerii de că tre stat a directivei. Astfel, Curtea a deschis posibilitatea introducerii unei
acţiuni în despă gubiri împotriva statului însuşi.
Curtea în viaţa cetăţeanului Uniunii
Din miile de hotă râ ri pronunţate de Curte, cea mai mare parte, în special cele pronunţate cu
titlu preliminar, au în mod vă dit consecinţe importante în viaţa de fiecare zi a cetă ţenilor
Uniunii. Unele dintre aceste hotă râ ri sunt citate în continuare, cu titlu de exemplu, pentru
domeniile cele mai importante ale dreptului Uniunii.
 Libera circulaţie a mărfurilor
Începâ nd cu hotă râ rea Cassis de Dijon, pronunţată în 1979, referitoare la principiul liberei
circulaţii a mă rfurilor, comercianţii pot să importe în ţă rile lor orice produs care provine din
altă ţară a Uniunii, cu condiţia ca acesta să fi fost produs şi comercializat în mod legal în acea
ţară şi ca niciun motiv imperativ privind, de exemplu, protecţia să nă tă ţii sau a mediului
înconjură tor, să nu se opună importului acestuia în ţara în care va fi consumat.
  Libera circulaţie a persoanelor
În acest domeniu au fost pronunţate numeroase hotă râ ri.
În hotă râ rea Kraus (1993), Curtea a statuat că situaţia unui resortisant comunitar, titular al
unei diplome postuniversitare care a fost obţinută într-un alt stat membru şi care îi facilitează
accesul la o profesie sau la exercitarea unei activită ţi economice, este reglementată de dreptul
comunitar, chiar şi în privinţa raporturilor acelui resortisant cu statul membru de origine.
Astfel, dacă un stat membru poate condiţiona utilizarea acestui titlu pe teritoriul să u de
obţinerea unei autorizaţii administrative, procedura de autorizare trebuie să aibă drept unic
scop verificarea împrejură rii dacă titlul a fost eliberat în mod legal.
Dintre hotă râ rile pronunţate în acest domeniu, una dintre cele mai cunoscute este hotă râ rea
Bosman (1995), în cadrul că reia Curtea s-a pronunţat, la cererea unei instanţe judecă toreşti
belgiene, asupra compatibilită ţii dintre regulile federaţiilor de fotbal şi libera circulaţie a
lucră torilor. Curtea a precizat că sportul practicat la nivel profesionist este o activitate
economică a că rei exercitare nu poate fi împiedicată de reguli referitoare la transferul
jucă torilor sau care limitează numă rul jucă torilor resortisanţi ai altor state membre. Acest
principiu a fost extins, prin hotă râ ri ulterioare, la situaţia sportivilor profesionişti care provin
din ţă ri terţe care au încheiat un acord de asociere (hotă râ rea Deutscher Handballbund, 2003)
sau de parteneriat (hotă râ rea Simutenkov, 2005) cu Comunită ţile Europene.
 Libera prestare a serviciilor
O hotă râ re din 1989 privind libera prestare a serviciior se referea la situaţia unui turist
britanic care fusese agresat şi ră nit grav în metroul parizian. Fiind sesizată de că tre o instanţă
judecă torească franceză , Curtea a decis că , în calitate de turist, cetă ţeanul britanic beneficia de
servicii şi în afara ţă rii sale şi intra sub incidenţa principiului nediscrimină rii pe motiv de
naţionalitate înscris în dreptul comunitar. În consecinţă , acesta avea dreptul la aceeaşi
despă gubire precum cea care ar fi putut fi pretinsă de un resortisant francez (hotă râ rea
Cowan).
Fiind sesizată de că tre instanţe judecă toreşti luxemburgheze, Curtea a statuat că prevederile
naţionale care refuză unei persoane asigurate rambursarea cheltuielilor pentru un tratament
dentar pe motivul că acesta a fost efectuat în alt stat membru constituie un obstacol
nejustificat în calea liberei prestă ri a serviciilor (hotă râ rea Kohll, 1998), iar refuzul de a
rambursa cheltuielile privind achiziţionarea de ochelari din stră ină tate este considerat ca un
obstacol nejustificat în calea liberei circulaţii a mă rfurilor (hotă râ rea Decker, 1998).
 Egalitatea de tratament şi drepturile sociale
O stewardesă a introdus o acţiune împotriva angajatorului să u pe motiv de discriminare în
privinţa remuneraţiei pe care o încasa în comparaţie cu colegii să i de sex masculin care
efectuau aceeaşi muncă . Fiind sesizată de o instanţă judecă torească belgiană , Curtea a decis, în
1976, că norma din tratat care impunea principiul egalită ţii de remunerare între lucră torii de
sex masculin şi cei de sex feminin pentru aceeaşi muncă are efect direct (hotă râ rea Defrenne).
Interpretâ nd normele comunitare referitoare la egalitatea de tratament între bă rbaţi şi femei,
Curtea a contribuit la protecţia femeii împotriva concedierilor legate de perioada sarcinii.
Nemaiputâ nd să lucreze din cauza dificultă ţilor legate de sarcină , o femeie a fost concediată .
În 1998, Curtea a declarat această concediere contrară dreptului comunitar. Concedierea unei
femei în cursul sarcinii din cauza absenţelor provocate de o boală în legă tură cu sarcina însă şi
constituie o discriminare interzisă pe motiv de sex (hotă râ rea Brown).
Pentru a garanta protecţia securită ţii şi a să nă tă ţii lucră torilor, este necesar ca aceştia să
beneficieze de un concediu anual plă tit. În 1999, sindicatul britanic BECTU a contestat
reglementarea britanică care priva lucră torii cu contracte de muncă de scurtă durată de acest
drept, pe motivul că nu era conformă unei directive comunitare privind organizarea timpului
de lucru. Curtea a hotă râ t (hotă râ rea BECTU, 2001) că dreptul la concediul anual plă tit este un
drept social conferit de dreptul comunitar în mod direct tuturor lucră torilor şi că niciun
lucră tor nu poate fi privat de acesta.
 Drepturile fundamentale
Apreciind că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile
generale de drept pe care este chemată să le apere, Curtea a contribuit în mod considerabil la
îmbună tă ţirea standardelor privind protecţia acestor drepturi. În această privinţă , Curtea se
inspiră din tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi din instrumentele
internaţionale de protecţie a drepturilor omului, în principal convenţia europeană a
drepturilor omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat. De la intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona, Curtea va putea aplica și interpreta Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, care beneficiază în temeiul
Tratatului de la Lisabona de aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.
După numeroase atacuri teroriste îndreptate împotriva agenţilor de poliţie, în Irlanda de
Nord forţele de poliţie au primit dreptul de a purta arme. Totuşi, pentru motive de securitate
publică , acest drept nu a fost acordat femeilor care lucrau în poliţie (potrivit unui certificat
eliberat de ministerul competent şi care nu putea fi atacat pe cale judecă torească ). În
consecinţă , poliţia nord-irlandeză nu a mai oferit niciun contract de muncă cu normă întreagă
vreunei femei. Fiind sesizată de o instanţă judecă torească din Regatul Unit, Curtea a decis că
excluderea orică rei puteri de control a judecă torului asupra certificatului unei autorită ţi
naţionale se opune principiului unui control jurisdicţional efectiv pe care se poate întemeia
orice persoană care se consideră vă tă mată printr-o discriminare întemeiată pe sex (hotă râ rea
Johnston, 1986).
 Cetăţenia Uniunii
În ceea ce priveşte cetă ţenia Uniunii, care, potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene, este recunoscută orică rei persoane care are cetă țenia unui stat membru, Curtea a
confirmat că aceasta include dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, un
resortisant minor al unui stat membru, care are o asigurare medicală şi care dispune de
resurse suficiente, beneficiază în egală mă sură de un astfel de drept de şedere. Curtea a
subliniat că dreptul comunitar nu îi impune minorului să dispună el însuşi de resursele
necesare şi că refuzul de a acorda în acelaşi timp dreptul de şedere mamei sale, resortisantă a
unei ţă ri terţe, ar priva dreptul de şedere al copilului de orice efect util (hotă râ rea Zhu şi Chen,
2004).
În aceeaşi hotă râ re, Curtea a precizat că , şi în cazul în care dobâ ndirea naţionalită ţii unui stat
membru are ca scop obţinerea de că tre resortisantul unei ţă ri terţe a dreptului de şedere în
temeiul dreptului comunitar, un stat membru nu poate restrâ nge efectele acordă rii
naţionalită ţii de că tre alt stat membru
 Bibliografie

http://publications.europa.eu

https://e-justice.europa.eu

Edwards, J., Keen, M., „Tax Competition and Leviathan”, European Economic Review, nr. 40,

1996,

Eggert, W., Sørensen, P.B., „The Effects of Tax Competition when Politicians Create Rents to

Buy Political Support”, Journal of Public Economics, nr. 92, 2008

Wilson, J. D., Wildasin, D., „Capital Tax Competiton: Bane or Boon”, Journal of Public

Economics, nr. 88, 2004,

Zodrow, G.R., Mieszkowski, P. „Pigou, Tiebout, Property Taxation, and the Underprovision of

Local Public Goods”, Journal of Urban Economics, nr. 19, 1986,

Zodrow, G.R., „Tax Competition and Tax Coordination in the European Union”, International

Tax and Public Finance, nr. 10, 2003,