Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea Ecologica din Bucuresti

Facultatea de Inginerie Manageriala

Referat
Ingineria si managementul
proceselor industriale

Prof. univ. dr. ing


Corneliu Neagu

Student:
Foana I. Marian
Anul lV
Inginerie

Necesitatea planificării producţiei


Planificarea producţiei trebuie percepută, înainte de toate, ca o disciplină
organizatorică, aşa cum sunt şi funcţiile comercială şi financiară.
Misiunea fundamentală a planificării producţiei constă în adaptarea capacităţii de
producţie la sarcina de producţie. Această misiune nu este simplă, dacă se are în vedere faptul
că resursele de producţie sunt limitate şi costisitoare. În plus, planificarea producţiei este
supusă unor constrângeri temporale, determinate de anumite date impuse cum sunt, de
exemplu, termenele contractuale. Planificarea producţiei trebuie să asigure fluenţa
programului comercial, în condiţiile unor costuri de producţie cât mai avantajoase.
Astfel, trebuie să se asigure resursele necesare (materiale şi umane) pentru operaţiile
de prelucrare, asamblare şi control, la momentul şi locul potrivit şi în cantităţile suficiente.
Dificultăţile practice au următoarele cauze principale:
a) Cererea pieţei de desfacere este, în general, instabilă de-a lungul timpului, adesea
sezonieră;
b) Sortimentul de produse impuse de piaţă este variat, fapt ce implică o foarte mare
flexibilitate a planificării producţiei;
c) Existenţa unor practici comerciale contestabile, ce constau în modificări solicitate de
clienţi, după ce comenzile au fost deja lansate în fabricaţie;
d) Dependenţa producţiei de aprovizionarea cu materii prime, materiale şi
componente sau de comenzile executate prin subcontractare;
e) Instabilitatea mediului comercial şi necesitatea de reajustare rapidă a programelor
de producţie, pentru a respecta termenele contractuale.
Ţinând cont de cauzele menţionate, planificarea producţiei devine o funcţie complexă
de prognoză şi decizie, cu multiple posibilităţi de adaptare impuse de piaţă şi mediu
comercial.
Sistemul de planificare propriu-zis este organizat în cascadă, pe o ierarhie cu două
niveluri: termen mediu şi termen scurt. Orizontul de timp specific acestor niveluri poate varia
de la un sector de producţie la altul.

Determinantul fundamental al acestui orizont este durata medie a


ciclului de producţie.
Pentru ciclurile scurte, egale cu o lună sau mai puţin, termenul mediu corespunde,
de regulă, ciclului bugetar, respectiv un an calendaristic (uneori, 18 luni).
Pentru ciclurile lungi, întâlnite în sectoarele mecanicii grele (maşini şi utilaje,
aeronautică etc.), termenul mediu poate varia între 18 luni şi 3 ani.
În majoritatea întreprinderilor termenul mediu are un orizont de timp situat între 12-
24 luni. Trebuie să se facă o distincţie netă între orizontul de planificare şi orizontul de
prognoză. Acesta din urmă este superior celui dintâi cu cel puţin 6 luni, pentru a asigura o
marjă de siguranţă în eventualitatea unor situaţii neprevăzute.
Dacă cele două orizonturi ar fi egale, s-ar putea produce penurie de stocuri la sfârşitul
perioadei, pe fondul unor creşteri ale cererii, dincolo de termenul planificat.
De asemenea, planul de producţie al ultimei luni trebuie să integreze o parte a cererii
ce trebuie satisfăcută ulterior. Acest demers are în vedere, printre altele, şi asigurarea
nivelurilor de livrare a producţiei pe durata reviziilor şi reparaţiilor periodice ale maşinilor şi
utilajelor de producţie.
Termenul scurt corespunde unui orizont de timp în care cererea de produse este sub
control. Pentru majoritatea întreprinderilor, el se situează între 1 – 3 luni; pentru
întreprinderile cu ciclu lung, termenul scurt atinge 12 luni şi chiar mai mult. Orizontul
prognozelor detaliate pe termen scurt este, de asemenea, superior celui al planificării
În interiorul fiecărui orizont de planificare, pe termen scurt, există un orizont
îngheţat. Acesta corespunde comenzilor ferme, pentru că producţia este în derulare şi orice
modificare este imposibilă, fără a antrena depăşirea termenelor comerciale.

 Producţia prognozată pe termen mediu. În cadrul orizontului de planificare pe


termen mediu pot fi cunoscute produsele ce urmează a fi fabricate şi vândute clienţilor. În
ceea ce priveşte fabricaţia la nivelul componentelor elementare ale produselor, vizibilitatea
este însă destul de redusă.
Practica arată totuşi că se pot emite judecăţi de valoare asupra tipodimensiunilor
elementare ce urmează a fi fabricate, pe baza experienţei de producţie anterioare. În general,
aceste categorii de piese nu se deosebesc, de la o perioadă la alta, decât prin variante şi
opţiuni ale clienţilor, provenind din particularităţile produselor contractate.
Astfel, dacă se ia în considerare o familie de televizoare, diferenţele provin, de obicei,
din mărimile diferite ale tubului, forma şi culoarea carcasei, şi mai puţin din variaţii ale
pieselor componente. În felul acesta, o anumită familie de produse regrupează referinţe
elementare omogene din punct de vedere al producţiei. Ca urmare, se pot face estimări destul
de precise asupra resurselor necesare realizării acestei producţii.
Planurile elaborate în această etapă au, desigur, un caracter provizoriu (estimativ), fiind
necesară revizuirea lor periodică, pe măsura acumulării de informaţii.
 Producţia prognozată pe termen scurt. În cadrul orizontului de planificare pe
termen scurt, informaţiile legate de producţia efectivă sunt mult mai exacte.
Acest lucru permite elaborarea unor programe precise de lansare a pieselor în
fabricaţie, de aprovizionare cu materiale şi semifabricate, precum şi de alocare a resurselor de
producţie necesare. Planurile de producţie pe termen scurt sunt elaborate pentru o anumită
perioadă previzibilă, în care modificările de sarcini şi capacităţii de producţie sunt minore. În
cadrul acestei perioade există un orizont îngheţat, în cadrul căruia orice modificare a
programului de producţie este dificilă sau chiar imposibilă. Acest orizont îngheţat
corespunde, după caz, termenelor incompresibile de aprovizionare, ciclurilor minimale de
fabricaţie etc. Orice intervenţie legată de modificarea programului de producţie în interiorul
unui orizont îngheţat, se face pe baza unor proceduri prioritare şi aprobări speciale. De
regulă, aceste intervenţii au ca efect indirect creşterea costurilor de producţie şi diminuarea
profitului întreprinderii.