Sunteți pe pagina 1din 14

15.

Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

15 SELECTAREA VARIANTEI OPTIME IN CAZUL


PROIECTELOR DE PRODUCŢIE
15.1 Introducere
Problema utilizării unor criterii de selectare a variantei optime se
pune, cu deosebire, în cazul proiectelor de investiţii.
Întradevăr, aşa cum se arată în lucrări de referinţă dedicate acestui
domeniu [B21,B22,S4,S5], decizia de investiţie pentru realizarea unui
proiect presupune o fundamentare tehnico-economică foarte solidă.
Efectuarea unei investiţii optime necesită analiza detaliată a mai
multor variante de proiect. Această analiză se face pe baza evaluării tehnice
şi economice a variantelor.
Deoarece, în cazul proiectelor de investiţii, durata de recuperare a
capitalului investit este mare (în mod curent, ani sau zeci de ani), în cadrul
evaluării economice trebuie să se ţină seama de faptul că valorile de natură
financiară se degradează în timp.
Astfel, o sumă deţinută în prezent are o valoare mai mare decât
aceiaşi sumă deţinută în anii următori.
Ca urmare, în toate calculele de rentabilitate, sumele investite trebuie
actualizate.
Problema fundamentală a actualizării constă în elaborarea unui
model care să permită compararea sumelor de bani primite sau cheltuite la
date diferite.
Ţinând cont de cele arătate mai sus, în cazul proiectelor de investiţii
se utilizează drept criteriu fundamental de evaluare economică valoarea netă
actuală (VNA).
Aceasta reprezintă suma maximă pe care întreprinderea o poate
împrumuta în anul zero, în plus faţă de cheltuielile de investiţie, astfel încât
să poată rambursa integral împrumutul (inclusiv dobânzile), din veniturile
obţinute din exploatarea proiectului .
Drept criterii complementare, la evaluarea economică a proiectelor
de investiţii se mai utilizează rata internă de rentabilitate (RIR), rata de
rentabilitate relativă (RRR) şi durata de recuperare a capitalului (DRC)
[B21, B22, S4].
În cazul particular al proiectelor de producţie, durata de recuperare a
capitalului investit este mult mai mică. De regulă, aceată durată este egală
411
Tratat de Organizare industrială

cu ciclul bugetar, respectiv anul calendaristic, uneori putând avea valori


chiar mai mici.
De aceea, în cazul proiectelor de producţie, deprecierea banilor în
timp nu este luată în considerare sau, eventual, se ţine cont de ea prin cota
parte a pierderilor suportate de întreprindere datorită imobilizărilor în
producţia neterminată [H7, N2, N3].
De altfel, din experienţa pilotării unor proiecte de producţie, s-a
putut deduce că ponderea acestei cote este nesemnificativă în raport cu alte
componente ce intră în structura costului de producţie [M17].
Având în vedere caracterul particular al proiectelor de producţie,
evaluarea se face prin criterii de selectare a unei variante, considerate
optime, din mulţimea variantelor tehnic-acceptabile, analizate în faza de
proiect.
Criteriul fundamental utilizat, în acest caz, este costul de producţie
pe unitate de produs fabricat [N1, N2, N3]. Însă pot fi utilizate şi alte
criterii, ce vor fi enunţate şi tratate în cadrul acestui capitol.

15.2 Criteriul costului de producţie unitar

Abordarea unui subiect precum „calculul costurilor de producţie”, în


etapa actuală, poate ridica numeroase semne de întrebare. Cu atât mai mult,
cu cât numărul lucrărilor dedicate acestui subiect este atât de mare încât
simplul demers al enumeraţiei lor pare imposibil. Cu toate acestea ,ţinând
cont de faptul că determinarea unor costuri de producţie, corect
fundamentate, constituie un instrument de decizie fundamental pentru
managementul întreprinderii,abordarea prezentata în cadrul acestei lucrări
poate avea repercusiuni pozitive neaşteptate.
Întradevăr, un cost de producţie, corect fundamentat, permite
elaborarea unor politici de vânzare adecvate şi vizualizarea gradului de
rentabilitate a produselor întreprinderii, indicând căi şi priorităţi în
perfecţionarea activităţilor de producţie [B8]. Din păcate, se practică încă
modelul de calcul al costurilor de producţie în viziunea tayloriană, punându-
se în evidenţă, cu prioritate, costurile fixe şi cele variabile [P9, P10], uneori
adăugând şi costurile de imobilizare a capitalului circulant [H7], dar
omiţând alte categorii de costuri cu pondere însemnată în valoarea costului
de producţie total. Aşa cum se arată în lucrarea [B8], un astfel de model era
acceptabil în întreprinderile organizate pe bazele principiilor enunţate de
412
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

Taylor, în care costurile cu forţa de muncă directă (mâna de lucru directă)


constituia componenta majoră, având, uneori, pondere de peste 50% în
costul de producţie total.
În prezent, costul manoperei directe (”costul mâinii de lucru
directe”) nu reprezintă mai mult de 10-15% din costul de producţie total
[B8].
Cu toate acestea, în cadrul contabilităţii analitice a întreprinderii,
componenta manoperei directe constituie baza determinării costurilor de
producţie şi, mai departe, a preţului de vânzare a produselor.
Chiar şi în literatura de specialitate americană [S5] se remarcă faptul
că „sistemul costurilor variabile constituie obiectul preocupării principale a
conducătorilor producţiei”. Viziunea care stă la baza unui astfel de model
de calcul poate induce următoarele fenomene (aprecieri) [B8]:
Costul de producţie pare cu atât mai ridicat cu cât efectivul
operatorilor direcţi este mai mare, indiferent de costul echipamentelor
utilizate, al mijloacelor informatice ce servesc producţia, sau nivelul
stocurilor de producţie neterminată. De aici se deduce faptul că rezervele
cele mai importante de reducere a costurilor de producţie se găsesc în
departamentele cu efectivul cel mai mare.
În plus, prin introducerea automatizării, costurile de producţie se
diminuează, ca urmare a reducerii personalului direct productiv. Chiar dacă,
pe ansamblu întreprinderii, investiţia în automatizare nu este rentabilă, fapt
ce conduce la o majorare a costurilor de producţie din alte departamente.
În unele lucrări mai recente [H7], [N3], în cadrul costurilor de
producţie sunt contate şi costurile de imobilizare a capitalului circulant în
producţia neterminată. Cu toate acestea, din experienţa de producţie rezultă
că valoarea acestor costuri, raportată la unitatea de produs, este
nesemnificativă.
În schimb, unii autori consideră importantă componenta costurilor de
amortizare a resurselor de producţie (maşini-unelte, utilaje, echipamente de
folosinţă îndelungată etc.).
Problema costurilor de amortizare este încă viu disputată în literatura
de specialitate. De exemplu, în lucrarea [S11] apare următoarea dilemă:
„calcularea amortismentului în funcţie de vârsta utilajului nu depinde în
nicio măsură de intensitatea exploatării acestuia; prin urmare, apare
raţional a include asemenea cheltuieli în categoria costurilor fixe (pe de
altă parte uzura provocată de exploatarea utilajului nu poate fi încadrată în
asemenea cheltuieli)”.
413
Tratat de Organizare industrială

O abordare dilematică regăsim şi în lucrarea [D5]: „cheltuielile de


amortizare sunt, de obicei, incluse în cheltuielile de regie, însă, ocazional,
pot fi considerate ca o parte a costurilor directe”.
Un punct de vedere interesant se prezintă în lucrarea [P8], în care
costurile de amortizare a resurselor de producţie apar printrun termen
explicit în relaţia de calcul a costului total. In cadrul acestei lucrări, se arată
şi un model de calcul al cotei de amortizare printr-o relaţie de tipul:
Cam  f Vm , am , Rm , N  (15.1)
în care:
Vm este valoarea maşinii (utilajului), în unităţi monetare;
am – numărul anilor în care se face amortizarea;
Rm – cheltuieli cu reparaţiile capitale, în unităţi monetare;
N – numărul de ore de funcţionare pe an.
Definirea şi importanţa amortizării în calculul costului de producţie
sunt tratate, detaliat, în lucrarea [A4].
Astfel, amortizarea poate fi privită sub următoarele trei aspecte:
- ca proces, care înseamnă o detaşare şi transmitere de valoare din
mijloacele fixe (resursele de producţie) asupra producţiei;
- ca o cheltuială, care urmează a se include în costuri;
- ca fond sau resursă financiară, care trebuie să asigure recuperarea
valorii mijloacelor fixe şi, deci, finanţarea înlocuirii acestora.
Prin procesul de amortizare se recuperează valoarea mijloacelor fixe,
constituindu-se, în acest scop, un fond special, denumit fond de amortizare.
Acest fond este destinat, în special, înlocuirii mijloacelor fixe scoase din uz,
cu menţiunea că (temporar) în economia de piaţă poate fi utilizat şi în alte
scopuri (pentru procurarea activelor circulante).
Astfel, se poate spune că un prim rol al amortizării este de a
evidenţia valoric deprecierea mijloacelor fixe (maşini şi utilaje) şi de a
permite repartizarea acesteia în costuri. Amortizarea, ca proces, mai are
rolul de a elibera resurse de finanţare pentru reînnoirea resurselor de
producţie, fapt ce se realizează prin prelevarea din rezultatele globale a unei
părţi corespunzătoare acestui scop. Această prelevare trebuie făcută chiar
dacă întreprinderea înregistrează pierderi. O întreprindere care nu
amortizează parţial va sărăci.
Având în vedere cele arătate mai sus, în subcap.4.5 din aceasta
lucrare sa fost prezentat modul de calcul al costurilor de producţie, în care
componenta destinată amortizării reflectă obiectiv transferul de valoare din
mijloacele de producţie în produsele fabricate, destinate vânzării. Modelul
414
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

operează numai cu componentele ce depind, strict, de fabricarea propriu-


zisă a elementelor dintr-un produs (piese fabricate pe loturi).

15.3 Studiu de caz privind selectarea variantei optime

Trebuie precizat, de la început, că varianta optimă trebuie percepută


într-un sens relativ, respectiv acea variantă care, din mai multe tehnic-
acceptabile prezintă costul unitar cel mai mic.
Acest aspect va fi ilustrat cu ajutorul proiectului de producţie
prezentat în subcapitolul 12.5. Reamintim că în cazul acestui proiect au fost
elaborate patru scenarii de planuri de sarcini ale resurselor: două cu ajutorul
algoritmilor determinişti de ordonanţare înainte (CMD) şi înapoi (CMT);
două cu ajutorul algoritmilor euristici de lisaj (CMD şi CMT).
Întrucât scenariile obţinute cu algoritmi determinişti de ordonanţare
nu respectă data impusă resursei critice R3, aceste scenarii sunt eliminate. În
felul acesta, „varianta optimă” va fi selectată dintre celelalte două scenarii
tehnic-acceptabile rămase, pe baza costului unitar minim.
Pentru efectuarea calculelor, vor fi precizate, la început, valorile
numerice ale mărimilor ce intră în relaţiile de calcul ale diferitelor categorii
de costuri:
a) Costul semifabricatelor:
Cm1= 5,6 €/buc; Cm2 = 5,8 €/buc; Cm4= 4,6 €/buc.
b) Salariul orar al operatorilor direcţi; pentru simplificarea
problemei se consideră o valoare medie, aceeaşi la toate posturile de lucru:
sk=5,2 €/oră.
c) Salariul orar al operatorilor reglori; se va considera tot o valoare
medie, comună: srk=5,4 €/oră.
d) Cota orară a costurilor de întreţinere şi funcţionare a resurselor
de producţie; se va considera valoarea medie, pe ansamblul resurselor de
producţie: ai=3,2 €/oră.
e) Numărul resurselor, de acelaţi tip, care participă la realizarea
fiecărei operaţii k; un calcul simplu al capacităţii de producţie conduce la
rezultatul general: mk=1.
f) Coeficientul p, care ţine seama de cota parte pentru activităţi
administrative de lansare a lotului; se ia: p=12.
g) Regia atelierului de producţie: Rf= 150%.

415
Tratat de Organizare industrială

h) Coeficientul E, ce cuantifică pierderea unitară suportată de


întreprindere datorită imobilizării capitalului circulant în producţia
neterminată: E=0,3.
i) Fondul de timp nominal: Fn=2048 ore.
j)Valoarea netă actuală medie a resurselor de producţieVi=25 000 €.
Calculul costului de producţie va fi abordat, mai întâi, pentru
scenariul ce decurge din lisajul CMD, acesta având cea mai mică durată a
ciclului de producţie, respectiv:
Tc=34,75 zile=278 ore

 Costurile curente C1:


C1=Cm+Cr+Cif+Cind
a) Costul unitar al semifabricatului:
C  C m 2  C m3
C m  m1  5,33 €/uc
3
b) Costul cu manopera directă care, în acest caz particular al unui
salariu mediu sk pentru toţi operatorii de la posturile de lucru i ( i  1,8 ), se
calculează cu relaţia:
8
s k   hi
Cr  i 1

N ech
3
N ech   N j  228  226  225  679 buc
j 1`

Numărul orelor de funcţionare hi, corespunzătoare fiecărei resurse (


i  1,8 ),se determină direct din planurile de sarcini ale resurselor
(fig. 12.9):

h1 = 28 ore
h2 = 98 ore
h3 = 228 ore
h4 = 70 ore
h5 = 60 ore ∑hi = 586 ore
h6 = 46 ore
h7 = 30 ore
h8 = 26 ore
Astfel rezultă: Cr=4,48 €/uc

416
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

c) Costurile de întreţinere funcţionare Cîf. În cazul particular al


aceleiaşi cote orare ai= 3,2 €/oră, pentru toate resursele Ri ( i  1,8 ), se
aplică relaţia:
8
ai   hi
şi rezultă:
C if  i 1

N ech
Cîf = 2,76 €/uc
d) Costurile indirecte (de regie):
Rf = 1,5 · Cr = 6,72 €/uc
Prin însumarea celor patru categorii de costuri, calculate mai sus,
rezultă:
C1 = 19,29 €/uc

 Costurile fixe C2: Aceste costuri conţin, în structură, cele două


categorii, notate cu A şi B, determinate, la nivelul lotului echivalent, cu
relaţiile (4.71) şi (4.72).
Pentru determinarea valorilor numerice trebuie calculată suma
p

T
i 1
pii .
Evident, această sumă se va obţine prin adiţionarea timpilor de
pregătire-încheiere pe ansamblul tuturor operaţiilor celor trei repere şi se va
obţine:
p

T
i 1
pii  710 min

Celelalte elemente din formulele (4.71) şi (4.72), fiind cunoscute, ca


valori numerice, rezultă:
A = 71,56 €/lot; B = 37,86 €/lot.
Costul unitar C2 are valoarea:
A B
C2   0.16 €/uc
N ech
 Costurile de imobilizare a capitalului circulant C3:
Pentru a determina valoarea imobilizării totale U, este necesar să se
determine, mai întâi, valorile coeficienţilor V şi M.
Coeficientul V se determină cu relaţia (4.78) şi rezultă:
V = 0,63

417
Tratat de Organizare industrială

Calcularea coeficientului M necesită cunoaşterea valorii perioadei de


repetare a loturilor Tr, care se determină în funcţie de ritmul Rg; acest ritm,
calculat cu relaţia (4.81) are valoarea:
Rg = 36,19 min/buc
Aplicând relaţia (4.80), se obţine valoarea perioadei de repetare:
Tr = 409,55 ore
Ştiind că durata ciclului de producţie este Tc = 278 ore, se calculează
valoarea coeficientului M:
T
M  c  0,68
Tr
Imobilizarea totală U se determină cu relaţia (4.77) şi rezultă:
U = 1685,84 €
Prin împărţirea acestei valori la NgT = 3395 buc, se obţine costul
unitar C3, respectiv:
C3 = 0,5 €/uc

 Costul de amortizare a resurselor de producţie C4:


Acest cost se calculează cu relaţia (4.82), considerând o amortizare
liniară pe durata a zece ani, astfel încât ami = 0,1.
Aşa cum s-a arătat în cadrul părţii teoretice, se va lua k am = M şi
rezultă:
C4 = 4 €/uc
Costul de producţie total rezultă din adiţionarea categoriilor de
costuri C1, C2, C3 şi C4 şi rezultă:
CT = 19,29+0,16+0,5+4 = 23,95 €/uc
Se poate remarca faptul că, în cadrul acestui exemplu, componenta
costului de amortizare a resurselor deţine o pondere de 16,7%. Această
pondere este superioară cotei de amortizare normate, de 10% (amortizare în
10 ani), incluzând şi factorul de depreciere a banilor pe durata perioadei de
amortizare.
În cazul celui de al doilea scenariu tehnic-acceptabil (lisaj CMT),
componentele de cost C1 şi C2 au aceeaşi valoare ca în cazul primului
scenariu.
Acest lucru se poate deduce, fără dificultate, din analiza formulelor
utilizate la calculul acestor costuri.

418
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

Celelalte două categorii de costuri, C3 şi C4, ce intră în structura


costului total CT, vor avea valori diferite, datorită modificării coeficientului
M (implicit kam), ca urmare a unei alte durate a ciclului de producţie Tc.
În cazul celui de al doilea scenariu (lisaj CMT) durata ciclului de
producţie este:
Tc = 36 zile = 288 ore
Astfel, valoarea coeficientului M va fi:
M = 0,703
Corespunzător acestei valori, costurile C2 şi C4 se modifică, după
cum urmează:
C3 = 0,52 €/buc; C4 = 4,14 €/buc
Aceste modificări de valori ale costurilor C3 şi C4 se vor reflecta într-
o diferenţă de cost total unitar, între cele două variante, egală cu:
∆CT = 0,16 €/buc
Economia anuală, ce rezultă prin aplicarea variantei de lisaj CMD în
locul celei de lisaj CMT, se obţine multipicând ∆CT cu NgT:
Ea = ∆CT ∙ NgT = 542,2 €
Evident, pentru studiul de caz abordat în această lucrare, economia
obţinută este relativ mica. Însă sunt cazuri în care această economie este
importantă.

15.4 Criteriul sarcinii de producţie raportată


la unitatea convenţională

15.4.1 Planul de sarcină cumulată

Acest plan este o reprezentare grafică care pune în evidenţă cumulul


de sarcină al unei resurse, pe întreaga perioadă de utilizare, sau cumulul de
sarcină pe ansamblul proiectului (ansamblul resurselor), pe întreaga durată a
ciclului de producţie.
Pentru evaluarea tehnică şi economică a proiectelor de producţie,
importanţa cea mai mare o are cumulul de sarcină pe ansamblul proiectului,
respectiv planul de sarcină cumulată asociat.
Punctul de plecare în realizarea planului de sarcină cumulată îl
constituie planurile de sarcini ale resurselor.

419
Tratat de Organizare industrială
Densitatea procesului de productie

q
q max = 4
4
1 zi = 8 ore
3
2
q min = 1
1

Fig. 8.2. Planul de sarcinã cumulatã

Fig. 15.1 Planul de sarcina cumulată

Astfel, dacă se porneşte de la planurile de sarcini ale resurselor, elaborate în


cadrul studiului de caz din subcap. 12.5. (fig. 12.9), se obţine planul de
sarcină cumulată reprezentat în fig. 15.1.

Având în vedere ipoteza simplificatoare de lucru, din studiul de caz tratat în


subcap. 15.3, potrivit căreia toţi operatorii direcţi au fost retribuiţi cu acelaşi
salariu orar sk = 5,2 €/oră, ar fi normal ca sarcina cumulată multiplicată cu
acest salariu şi împărţită la numărul de piese care formează lotul echivalent
(Nech) să dea, ca rezultat, componenta Cr din structura costurilor directe C1.
Valoarea sarcinii cumulate este echivalentă cu aria de sub curba de
sarcină cumulată.

420
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

Această arie se poate calcula prin integrarea curbei care mărgineşte


superior suprafaţa haşurată. Pentru cazul în care această curbă este formată
numai din segmente de dreaptă (fig. 15.2), sarcina cumulată se poate calcula
şi geometric, prin adiţionarea ariilor tuturor dreptunghiurilor adiacente.
Un astfel de calcul, efectuat pentru planul de sarcină cumulată
reprezentat în fig. 15.2, conduce la valoarea:
Sc = 586 ore-maşină
Acest rezultat poate fi verificat după cum urmează:
Este cunoscut [N3] faptul că sarcina se obţine ca produs între durata
de utilizare a resursei şi intensitatea acesteia.
În cadrul studiului de caz abordat în subcap. 12.5, toate resursele
lucrează cu intensitate de 100% (I = 1).
Durata totală de utilizare a resurselor a fost determinată în cadrul
studiului de caz tratat în subcap. 15.3, aceasta fiind:
D = ∑hi = 586 ore
Astfel, rezultă:
Sc = D x I = 586 ore-maşină

Efectuând această verificare, se obţine:


sc  s k 586  5,2
  4,48 €/uc,
N ech 679
care este tocmai valoarea componentei Cr, determinată în subcap. 15.3.
Sarcina de producţie raportată la unitatea convenţională (uc) se
obţine prin împărţirea sarcinii cumulate Sc la numărul pieselor din lotul
echivalent Nech.
Se obţine, astfel, un indicator important de analiză a proiectului de
producţie, care evidenţiază gradul de utilizare globală a resurselor.
Pentru cazul tratat în cele două studii de caz, se obţine:
S
suc  c  0,86 ore-maşină/uc
N ech

15.4.2 Graficul de sarcină cumulată

Acest grafic este o altă modalitate de exprimare grafică a cumulului


de sarcină al unei resurse, pe durata utilizării sale, sau a cumului de sarcină

421
Tratat de Organizare industrială

pe ansamblul proiectului (ansamblul resurselor), pe întreaga durată a


ciclului de producţie.
Graficul de sarcină cumulată se trasează în coordonatele: timp în
abscisă şi sarcină în ordonată.
Pentru a evidenţia sarcinile corespondente diferitelor intervale
temporale, se recomandă ca, mai întâi, să se elaboreze un tabel de sarcină
cumulată.
Evident, cumulul de sarcină se poate efectua numai dacă sarcinile
sunt compatibile şi omogene.
Nu se poate cumula, de exemplu, sarcina unui proiectant de SDV-uri
cu sarcina unui operator la maşina de frezat.
În astfel de cazuri, când sarcinile nu sunt compatibile şi omogene,
pentru a putea trasa graficul de sarcină cumulată este necesar ca toate
sarcinile să fie transformate în costuri.
Costul asigură compatibilitatea şi omogenitatea tuturor tipurilor de
sarcini.
Totodată, graficul de sarcină cumulată exprimată în costuri
reprezintă un indicator de referinţă în urmărirea derulării bugetare a
proiectului. Acest indicator este denumit Bugetul Alocat Lucrărilor
Planificate (BALP).
Indicatorul BALP arată angajarea ipotetică (ideală) a costurilor cu
manopera directă pe durata de realizare a proiectului.
Pentru studiul de caz abordat în subcap. 12.5, tabelul 15.1 prezintă
sarcina cumulată, atât în unităţi de sarcină (care sunt compatibile), cât şi în
costuri (euro).
Graficul de sarcină cumulată, exprimat în costuri (BALP), se
prezintă în fig. 15.2.
Evident, se obţine aceeaşi valoare a sarcinii cumulate ca în cazul
planului de sarcină cumulată, Sc = 586 ore-maşină, al cărei corespondent, în
unităţi monetare, este:
Scc = 3047,2 €
De asemenea, este evident faptul că sarcina cumulată exprimată în
costuri (Scc) împărţită la numărul de piese care formează lotul echivalent
(Nech) are, ca rezultat, componenta Cr din structura costurilor directe C1.
S cc
Efectuând această verificare, se obţine:  C r  4,48 €/uc .
N ech

422
15.Selectarea variantei optime in cazul proiectelor de producție

Graficul de sarcină cumulată exprimată în costuri reprezintă un indicator de


referinţă important în urmărirea derulării proiectului.

Tabelul 15.1. Sarcina cumulată pe ansamblul proiectului


Intervale
Sarcina curentă Sarcina cumulată Sarcina cumulată
temporale
[ore-maşină] [ore-maşină] [euro]
[ore]
0-6 6∙3 = 18 18 93,6
6 - 26 (26-6)∙4 = 80 98 509,6
26 - 28 (28-26)∙3 = 6 104 540,8
28 - 36 (36-28)∙2 = 16 120 624
36 - 40 (40-36)∙1 = 4 124 644,8
40 - 46 (46-40)∙2 = 12 136 707,2
46 - 56 (56-46)∙3 = 30 166 863,2
56 - 64 (64-56)∙3 = 24 190 988
64 - 80 (80-64)∙2 = 32 222 1164,4
80 - 88 (88-80)∙2 = 16 238 1237,6
88 - 98 (98-88)∙3 = 30 268 1393,6
98 - 100 (100-98)∙2 = 4 272 1414,4
100 - 110 (110-100)∙3 = 30 302 1570,4
110 - 118 (118-110)∙2 = 16 318 1653,6
118 - 124 (124-118)∙3 = 18 336 1747,2
124 - 132 (132-124)∙3 = 24 360 1872
132 - 136 (136-132)∙2 = 8 368 1913,6
136 - 182 (182-136)∙1 = 46 414 2152,8
182 - 202 (202-182)∙2 = 40 454 2360,8
202 - 212 (212-202)∙3 = 30 484 2516,8
212 - 220 (220-212)∙3 = 24 508 2641,6
220 - 226 (226-220)∙2 = 12 520 2704
226 - 260 (260-226)∙1 = 34 554 2880,8
260 - 274 (274-260)∙2 = 28 582 3026,4
274 - 278 (278-274)∙1 = 4 586 3047,2

Acest indicator denumit BALP (Bugetul Alocat Lucrărilor


Planificate) permite vizualizarea angajării ipotetice (ideale) a costurilor cu
manopera directă, pe durata de realizare a proiectului.

423
Tratat de Organizare industrială

Fig 15.2 Graicul de costuri cumulate(BALP)

Celălalt indicator important, sarcina de producţie raportată la


unitatea convenţională (suc), evidenţiază gradul de utilizare globală a
resurselor.
În cadrul studiului de caz dezvoltat în acest capitol s-a obţinut
suc = 0,86 ore-maşină/uc, o valoare relativ mare, fapt ce justifică
alocarea procentului de 16,7% din costul unitar total pentru amortizarea
resurselor de producţie.

424