UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI TEOLOGIE PROTESTANTĂ

PROTEJAREA ȘI VALORIFICAREA PARIMONIULUI ISTORIC

PIAȚA NEAGRĂ ȘI PIAȚA GRI A ANTICHITĂȚILOR

PROFESOR: STUDENT:
Conf. Univ. dr. Ciută Marius David Andreea anul I
 Un dicționar românesc de economie, apărut în 1991 , definește economia informală ca
fiind „totalitatea activităților nedeclarate instituțiilor specializate, care scapă înregistrărilor
statistice și din contabilitatea națională”. Conform acestei surse, economia subterană –
cunoscută și sub denumirea de economie ascunsă sau informală – cuprinde și traficarea
obiectelor de patrimoniu pe piața neagră sau pe piața gri.1

Economia informală este cunoscută sub mai multe forme și există sub mai multe
denumiri. Cercetătorii le folosesc pentru a face referire la acest tip de economie, aceștia
numind-o economie neregulată, economie informală sau economie subterană. Mass-media și
populația supranumesc aceasta activitate ca neagră, ascunsă, scufundată, neregulată,
neînregistrată, neoficială sau clandestină. Aceasta cuprinde bineînțeles piața terțiară.

Piața terțiară este specifică titlurilor financiare, administrative colectiv și revândute ca

o cocteil de acțiuni și obligațiuni.

Piața gri este proprie tranzacțiilor de titluri în afara pieței oficiale.

Piața neagra este piața titlurilor vândute ilegal. Aceasta poate fi restrânsă prin
dematerializarea titlurilor și prin vigilența susținută a intermediarilor financiari.2

Disfuncții generale privind tehnica legislativă și reglementările existente Disfuncțiile

legate de cadrul legal existent se referă la trei tipuri de aspecte ce pot fi invocate atât în raport
cu tehnica legislativă, cât și cu fondul operativ al prevederilor legale curente:

• imprecizia conținutului, definirile inadecvate ori contradictorii în legi complementare;

• vidul legislativ;

• ineficiența prevederilor legale și capacitatea instituțională scăzută de a putea aplica măsurile

legale.3

Din examinarea datelor statistice ale structurilor specializate din Poliția Română,
rezultă că infracțiunile cel mai frecvent săvârșite contra patrimoniului cultural național sunt:
furtul operelor de artă, a bunurilor arheologice și de cult; distrugerea bunurilor culturale
mobile și imobile; efectuarea de către persoane fizice neautorizate a unor detecții sau săpături
în siturile arheologice; efectuarea unor operațiuni de export ilegal a bunurilor culturale

1
Alina Mihaela Bînză, Academia Română Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” Centrul de
Informare și Documentare Economică, Economie formală si informală
2
Caragangiu, A. Darovanaia, M.Minică, T. Iovv, Piețe de capital, Editura ASEM, Chișinău 2005, pag21
3
CODUL PARIMONIULUI, TEZE PREALABILE ALE CODULUI PATRIMONIULUI CULTURAL
mobile clasate. Astfel, numai în perioada 2001 – 2005 au fost comise, în total, 1595
infracțiuni reprezentând furturi de bunuri de artă și de cult, distrugeri de bunuri culturale
mobile și imobile. În aceeași perioadă, au fost puse în urmărire generală 3016 bunuri
culturale mobile, dintre care au fost recuperate 2436 bunuri. Cele mai multe bunuri culturale
au fost sustrase din: locuințe (colecții particulare) – 917 ( tablouri, icoane, statuete etc.),
lăcașuri de cult – 618; muzee –248; situri arheologice – 15. Spre exemplu, inculpații,
organizați în grupuri, se deplasau cu autoturismele în diverse localități din țară, unde au
pătruns prin efracție în mai multe biserici și cimitire, de unde au sustras un mare număr de
bunuri de cult (clopote, icoane, potire, statuete etc.) pe care le-au vândut pe piața neagră în
țară și în străinătate.

Traficul internațional cu artefacte a fost facilitat într-o măsură importantă de

reprezentanții autorităților locale şi centrale care au fost contactați de emisarii rețelelor
specializate internaționale. Aceștia au fost semnalați în România imediat după 1990, vădit
interesați să-și creeze legături în lumea interlopă, a oamenilor de afaceri și a persoanelor
publice. Traficanții s-au simțit încurajați de coruptibilitatea unor funcționari publici din
cadrul structurilor cu atribuții în domeniul protecției patrimoniului cultural național:
specialiști ai muzeelor și serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor,
polițiști, controlori vamali etc. În aceste circumstanțe, la scurt timp, interesul rețelelor de
traficanți s-a orientat spre piesele valoroase depuse în muzeele și tezaurele băncilor din
România, căutând soluții pentru însușirea și valorificarea acestora.

Traficul bunurilor de patrimoniu este vizibil în special prin comerțul ilegal cu

antichități, acesta fiind atât un fenomen local, cât și unul cu dimensiuni globale. E înglobată
aici și problema excavărilor arheologice ilegale. Artefactele astfel obținute se sustrag oricărei
înregistrări, primesc origini false sau aproximative, aprovizionând apoi piața ilegală.

Modurile concrete de acțiune au fost perfecționate, astfel că acum putem vorbi despre
metode bine împământenite printre practicanții traficului cu obiecte de patrimoniu.

O primă astfel de practică este congelarea, după ce sunt scoase ilegal din țară, bunurile
sunt depozitate pentru o perioadă de aproximativ 5 ani în bănci străine care sunt recunoscute
ca păstrând secretul asupra depozitelor bancare.
 Urmează apoi triangulația. Artefactele sunt exportate într-un stat terț care nu se află sub
incidența reglementărilor UNESCO privind protecția patrimoniului, pentru ca abia apoi să fie
redirecționate către statul țintă.

Pentru spălarea antichităților sau pentru dobândirea unei originii legitime, acestea sunt

adesea înregistrate în colecții private, care nu pot fi urmărite îndeaproape de specialiști sau de
autorități.

Un procedeu și mai dăunător este ceea ce în literatura de specialitate poartă numele

de fragmentare (ruperea voită a bunurilor), care scade valoarea reală a obiectului și care,
asociată adesea cu nerestaurarea voită, duce la o degradare mai rapidă și la pierderea
calităților posedate.4

 Intensitatea acestor acțiuni ilegale este pusă pe seama dezvoltării si perfecționării

rețelelor specializate în traficul cu obiecte de patrimoniu. Aceste rețele își racolează
informatori din apropierea sau chiar din interiorul organismelor care gestionează sau au în
evidență astfel de obiecte. De asemenea, oamenii de artă sunt implicați în astfel de afaceri,
obținând procente din vânzări, în schimbul evaluărilor făcute obiectelor ce urmează a fi furate
si a verificării autenticității mărfurilor pentru rețelele de traficanți. Practic, aceste rețele sunt
imposibil de anihilat pentru că cei care comandă obiectele de patrimoniu rămân întotdeauna
în umbră, printr-un sistem de corespondență care le protejează identitatea chiar si fața de
cărăuși. Așa se explică și faptul că sunt prinși doar acești transportatori, care sunt însă
înlocuiți imediat cu alții de către capii rețelelor. Acest fenomen se poate spune ca s-a
dezvoltat si pe fondul unor deficiente în colaborarea dintre Poliția Română și cele din țările
destinatare coletelor, polițiștii din tările respective neimplicându-se cum ar trebui în
depistarea celor care dau comenzile.

Dimensiunile criminalității organizate fac din aceasta o amenințare la adresa siguranței

naționale a României prin afectarea majorității domeniilor de manifestare ale mediului
economic și social, fapt ce a determinat elaborarea unei strategii adecvate, fundamentată pe
analiza de stare a criminalității organizate și a tendințelor de manifestare a fenomenului.

În ceea ce privește situația constatării și sancționării încălcărilor prevederilor actuale ale

tuturor actelor normative din domeniul patrimoniului cultural, din păcate nu există date

4
METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL Conf.univ. dr.
Augustin Lazăr
statistice publicate și nici informații detaliate care să arate amploarea și natura exactă a
fenomenului infracțional sau contravențional. Cu titlu de exemplificare, pentru primele 6 luni
ale anului 2016, Inspectoratul General al Poliției a anunțat constatarea a 323 de infracțiuni
(față de 194 în primele 4 luni) având ca obiect material patrimoniul cultural, dintre care 56%
au privit încălcarea regimului de autorizare a construcțiilor, 12,5% au fost furturi –
majoritatea din lăcașe de cult. Au fost recuperate 7.446 de Ministerul Culturii 13 bunuri
culturale mobile, aproximativ 53% dintre acestea provenind din situri arheologice. În primele
4 luni ale anului, s-a dispus începerea urmării penale pentru 109 persoane. Potrivit rapoartelor
publicate de Inspectoratului de Stat în Construcții, activitatea de control a I.S.C. în domeniul
amenajării teritoriului și urbanismului, a cuprins, în cursul anului 2015, 21.169 activități de
control în domeniul calității în construcții, performanței energetice a clădirilor, urbanismului,
amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor, dintre care 94 activități privind
urbanismul, și amenajarea teritoriului și 906 activități de control privind respectarea
disciplinei de autorizare și execuție a lucrărilor de construcții. Potrivit Institutului Național de
Statistică, în 2015, au fost eliberate 935.566 autorizații pentru lucrări de construcții. Pe
parcursul anului, ISC a aplicat 1.721 sancțiuni contravenționale, iar în 48 de cazuri au fost
sesizate organele de urmărire penală pentru faptele care constituie infracțiuni.

România, ca orice altă țară din lume, se confruntă cu diversitatea formelor criminalității
organizate, printre care și contrabanda cu bunuri culturale/protejate și spălarea banilor
proveniți din aceste activități ilicite, în detrimentul economiei naționale/mondiale.

Contrabanda (atât a produselor românești, cât și a celor provenite din alte țări) și evaziunea
fiscală sunt tipologii ale crimei organizate, cel mai bine dezvoltate în România

Neglijarea și distrugerea patrimoniului național cultural, conduc la imposibilitatea clară din

partea României - țară membră a Uniunii Europene – de a contribui la diversitatea mondială
ori, cel puțin europeană. Valorificarea acestuia, trebuie să constituie un punct de mare
importanță în componența strategiilor de dezvoltare a României. Degradarea patrimoniului
național, presupune dispariția memoriei și a identității culturale a noastre, ca și cetățeni ai
României. Pe cale de consecință, urmașii noștri nu vor mai putea beneficia de moștenirea
naturală primită în țara lor, toate lucrurile din perspectiva pe linie istorică, naturală, culturală,
fiindu-le înstrăinate.5

5
Toma Alina Valeria Academia Română, Institutul de Economie Mondială, Ministerul Afacerilor Interne,
Inspectoratul Județean Hunedoara, Patrimoniul Național Cultural Din perspectiva proprietății intelectuale
conservatorism versus modernitate
 BIBLOIGRAFIE

Alina Mihaela Bînză, Academia Română Institutul Național de Cercetări

Economice „Costin C. Kirițescu” Centrul de Informare și Documentare
Economică, Economie formală si informală

Caragangiu, A. Darovanaia, M.Minică, T. Iovv, Piețe de capital, Editura ASEM,

Chișinău 2005, pag21

CODUL PARIMONIULUI, TEZE PREALABILE ALE CODULUI

PATRIMONIULUI CULTURAL

METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR CONTRA

PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL Conf.univ. dr. Augustin Lazăr

Toma Alina Valeria Academia Română, Institutul de Economie Mondială,

Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Județean Hunedoara, Patrimoniul
Național Cultural Din perspectiva proprietății intelectuale conservatorism
versus modernitate