UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Specializarea: Economie Generala şi Comunicare Economica

Tema: Formarea prețurilor în concurența

imperfectă – oligopolul

Efectuat de: Lungu Ana-Maria

Cojocaru Mihaela

Timişoara 2018
Cuprins
1. Concurenţa................................................................................................................................................3
2. Oligopolul..................................................................................................................................................3
3. Formarea prețurilor...................................................................................................................................5
3.1 Prețul firmelor oligopoliste..........................................................................................................................6
4. Studiu de caz: OPEC................................................................................................................................10
5. Studiu de caz: Cartelul piperului negru....................................................................................................10
6. Studiu de caz: Piața de oligopol a rețelelor de telefonie mobilă.............................................................11
7. Concluzii..................................................................................................................................................12
8. Bibliografie..............................................................................................................................................13
 1. Concurenţa
Concurența este un mod de manifestare a economiei pe piaţă, în care pentru un bun omogen
şi substitutele sale, existenţa unui singur producător devine, practic, imposibilă.
Problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori,
intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul net să fie cât mai
bun. Iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei. În
absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber preţurile la un nivel
ridicat.
În funcţie de numărul de concurenţi și gradul de diferenţiere al produselor întâlnim:
- Concurenţa perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o
formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a
influenţa preţurile de pe piaţă. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ţinând cont de
definiţia standard a economiei. Analiza pieţelor perfect competitive asigură fundamental
teoriei cererii și ofertei.
- Concurenţa imperfectă este situaţia de pe piaţă în care condiţiile necesare pentru existenţa
concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute. Concurenţa imperfectă poate apărea pe anumite
pieţe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor si vânzătorilor despre preţuri şi despre
bunurile de pe piaţă.
Forme de concurenţă imperfectă:
- Monopol – situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic.
- Oligopol – situaţia în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.
- Concurenţa monopolistă – situaţie în care există mai multi vânzători de bunuri total diferite.
- Monopson – situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic.
- Oligopson – situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.

2. Oligopolul
Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de piață
caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai mare parte a
ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși cumpărători sau consumatori, și care sunt
conștienți de interdependența lor în adoptarea de decizii strategice, privitoare la prețul, volumul
producției și calitatea produselor, fapt care le conferă o poziție dominantă colectivă. 
Numărul de vânzători prezenți pe piață este suficient de mic, iar puterea economică a fiecăruia
dintre ei este destul de mare, pentru ca acțiunile întreprinse de fiecare firmă, luată separat, să aibă un
impact semnificativ asupra condițiilor generale de vânzare-cumpărare de pe piața bunului sau
serviciului respectiv.

Principala explicaţie a formării şi păstrării oligopolurilor în multitudinea de structuri economice

asemănătoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii în funcţie de volumul
producţiei. Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când costurile
firmelor individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung, în aşa fel încât un număr restrâns de
firme poate produce cantitatea totală la costurile medii cele mai joase, în asemenea cazuri avem de-a
face cu un oligopol natural. O creştere în continuare a volumului producţiei nu mai asigură o scădere
a costurilor şi, deci, firma oligopolistă nu este stimulată să treacă pe poziţia de monopolist, în sensul
de a deveni singurul producător şi vânzător al unui produs.
Însă existenţa şi persistenţa oligopolurilor nu poate fi explicată numai prin condiţia costurilor
minime. Mai sunt şi alţi factori care favorizează concentrarea producţiei în oligopoluri. Printre
acestea se numără, de exemplu, puterea de piaţă a oligopolurilor. Cu cât firmele oligopoliste devin
mai mari şi mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atât oligopolurile capătă o
putere mai mare de a influenţa preţul de vânzare, de a influenţa consumatorul prin reclame.

Un oligopol se caracterizează prin:

- numărul redus de producători prezenți pe piață, dar care au o forță economică mare. Se
consideră oligopol dacă pe piață există cel puțin trei producători. Dacă sunt doar doi sau
unul, se consideră că există un duopol sau un monopol.
- există bariere la intrarea pe piață în calitate de producător
- este o formă mai mult caracteristică țărilor dezvoltate
- este foarte clar evidențiată diferențierea mărfurilor
- producătorii dețin un oarecare grad de control al prețurilor

Oligopolul, în comparație cu celelalte structuri de piață, prezintă anumite caracteristici  cum

ar fi:
a) Gradul de concentrare
În aceste industrii, câteva firme mari asigură majoritatea vânzărilor. Este de remarcat că
numărul de firme prezente în aceste piețe variază. Astfel în România, în telefonia mobilă sunt,
practic trei firme, în vreme ce în sistemul bancar sunt câteva zeci. Ceea ce contează este ca firmele
prezente să își cunoască concurenții și să urmărească cu atenție ce fac aceștia.
b) Intrările și ieșirile de pe piață sunt dificile.
În industriile oligopoliste noii competitori, pentru a putea intra și mai ales pentru a rezista o
perioadă îndelungată de timp, trebuie să întrunească concomitent o serie de condiții de natură
financiară, economică, tehnică.
c) Interdependența dintre firme.
Fiecare firmă trebuie să țină cont de modul cum celelalte firme concurente vor reacționa, să
anticipeze anumite decizii ale rivalilor și să evalueze impactul acestora.
Deoarece în cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine
procentul pe care îl deține din piața produsului sau a serviciului respectiv și pentru ca orice
modificare a prețului sau a volumului producției de către una din firmele oligopoliste este reflectată
în volumul de vânzari al celorlalte, există tendința ca gradul de interdependență între firme să fie
foarte mare, încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și producția în funcție de reacția
celorlate firme din oligopol, astfel ca odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide.

Deoarece în cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine
procentul pe care îl deține din piața produsului sau a serviciului respectiv și pentru că orice
modificare a prețului sau a volumului producției de către una din firmele oligopoliste este reflectată
în volumul de vânzări al celorlalte, există tendința ca gradul de interdependență între firme să fie
foarte mare, încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și producția în funcție de reacția
celorlalte firme din oligopol, astfel că odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide. 
De obicei, oligopoliste sunt piețele producției siderurgice, ale automobilelor, ale mașinilor și
echipamentelor destinate energeticii și industriei chimice, deoarece complexitatea utilajelor și
tehnologiilor nu permit apariția mai multor firme mici.
În cazurile de concurență, termenul "oligopol" este utilizat, adesea, și pentru a desemna
situațiile în care un mic număr de mari vânzători domină, împreună, structura concurențială și în
care ceilalți vânzători, mai mici, se adaptează la comportamentul acestora. Marii vânzători sunt
calificați, atunci, ca „oligopoliști”.

3. Formarea prețurilor
Preţul a ocupat şi ocupă un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice. Unii autori de
tratate şi manuale au apreciat că preţul reprezintă noţiunea fundamentală a ştiinţei economice,
respectiv a economiei politice.
De pildă, încă din antichitate, Aristotel sublinia că “preţul exprimă echivalenţa a două bunuri
diferite calitativ, adică valoarea lor de schimb”. Încă de la începutul introducerii în limbajul
economic, termenului i s-au atribuit cele mai variate sensuri.
Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității. În virtutea funcției de corelare a
cererii cu oferta el capătă un caracter complex ce este amplificat în contextul actualului dinamism
economico-social, atât de caracteristicile pieței pe care le manifesă, cât și de cadrul legislativ care
reglementează formarea prețurilor, el însuși perfectibil.
Prețul este mai mare decat costul de producție, deoarece în el se include atât cheltuielile de
producție cât și venitul întreprinderii și al societății.
P = Cp + V

Unde:

P = prețul
Cp = costul de producție

V = venitul întreprinderii și societății

Prețul, ca rezultat al interacțiunii dintre cerere și ofertă reflectă întotdeauna condițiile

specifice ale cererii și cele ale ofertei, pe piața respectivă.

Înseamnă că procesul complex al formării prețurilor se manifestă diferit în funcție de natura

produsului și gradul său de omogenitate, de numărul agenților economici producători și cumpărători
și forța lor economică, de interesele urmărite și strategia adoptată de aceștia, de obiectivele firmelor
participante la schimb și informațiile deținute privind piața, de criteriile alese și răspunsurile date la
întrebările tradiționale ce, cât, cum să producă, respectiv să consume fiecare agent economic. Cu alte
cuvinte, asupra prețului, își pun amprenta condițiile de combinare a factorilor de productie, respectiv
posibilitățile tehnice de producție și mărimea cheltuielilor de producție, pe de o parte, și condițiile de
alegere a bunurilor de consum, respectiv ansamblul combinațiilor de mărfuri de aceeași utilitate și
nivelul venitului de consum, pe de altă parte.

3.1 Prețul firmelor oligopoliste

Firmele oligopoliste pot practica același preț pe piață, dacă acceptă să coopereze sau prețuri
diferențiate în funcție de strategia adoptată de fiecare agent economic în parte, atunci când se adoptă
un comportament necooperant.

a) Prețul în cazul oligopolului cu comportament cooperant.

a1) Prețul pe piață de oligopol în situația cartelului maximizator de profit. 

În ipoteza unor costuri de producție identice, firmele oligopoliste care cooperează în vederea
practicării unui preț unic pe piață vor produce și comercializa cantităti egale de bunuri; aceasta
deoarece, la orice nivel de preț, când structura costului este identică pentru toate firmele, cererea
individuală (Cf) este o fracțiune din cererea agregată (C t) determinată în funcție de numărul
producătorilor (n), respectiv Cf = Ct/n .

Astfel, în baza înțelegerii, la nivelul cartelului se va practica prețul care asigură cel mai mare profit,
respectiv nivelul P*. Evident, cantitatea corespunzătoare acestuia este:                                               

                            Q* =    +    +   = 3

Unde:

C = cererea la nivel de firmă, respectiv piață;

CM,  C = costul marginal și cel mediu;

VM = venitul marginal.

P = prețul pieței.
a

În plus, la nivelul fiecărei firme oligopolistice, cantitatea produsă la prețul unic P *, fiind o
fracțiune egală a cererii totale pe piață, asigură obținerea profitului maxim. La acest rezultat s-ar fi
ajuns și dacă firmele ar fi convenit să acționeze ca un monopol sau dacă toate trei ar fi fuzionat
pentru a căpăta o poziție dominantă.

Prin urmare, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul
maximizării profiturilor și care își desfășoară activitatea în condițiile unor structuri ale costurilor
identice se formează la acel nivel al producției la care venitul marginal corespunde costului marginal
pe ansamblul industriei, nivel de producție care se realizează în cote egale de toți agenții economici
respectivi și permite și maximizarea profitului fiecarei firme în parte.

În ipoteza unor costuri de producție diferite (mai mari la firma A, mai reduse la B și cele mai
scăzute la C), prețul unic practicat la nivelul cartelului se determină de asemenea, prin regula
profitului maxim, a egalității dintre costul marginal și venitul marginal, dar cantitatea destinată
pieței de fiecare agent economic este diferită.

Astfel, pentru realizarea unui anumit nivel de producție, fiecare firmă produce o cotă, dar
aceasta nu este identică, aici căpătând importanța selectarea firmei care să producă o unitate
suplimentară. Cu alte cuvinte, dacă la nivelul cartelului este adoptată decizia de majorare a
producției, cum costul marginal corespunzător este suma costurilor marginale specifice firmelor
membre, această suplimentare este asigurată de agentul economic care la unitatea adițională suportă
costul marginal cel mai scăzut. În acest fel, la nivelul industriei, profitul se maximizează.

Așadar, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul

maximizării profiturilor și care își desfășoară activitatea în condițiile unor structuri de costuri
diferite se formează la acel nivel al producției la care venitul marginal corespunde costului marginal
pe ansamblul industriei, nivel de producție care se realizează în cote diferite între agenții economici
respectivi, a căror mărime este dată de egalitatea dintre costul marginal și cel de la nivelul cartelului.

a2) Prețul pe piața de oligopol în situația cartelului care împarte piața                

Acordul dintre firme are la bază estimarea cererii totale de piață, ceea ce înseamnă că
determinarea cantităților produse de fiecare membru al cartelului, respectiv a cotelor de piață, se
face în funcție de nivelul cererii agregate. Deci, față de cartelul care maximizează profitul, când
prețul este determinat înaintea fixării cotelor de producție individuale, aici prețul este stabilit ca o
consecință a înțelegerii de cartel privind cotele de piață ale membrilor săi.

Deci, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul împărțirii

pieței se formează la acel nivel al producției totale care exprimă suma cotelor individuale de
producție fixate prin acord în funcție de estimarea cererii totale de piață.

b) Prețul în cazul oligopolului cu comportament necooperant.

Atunci când firmele nu cooperează, ele își maximizează profiturile pornind de la anticipările pe
care și le formează asupra comportamentului competitorilor. Modul în care se formează aceste
anticipări referitoare la preț și modele cu anticipări referitoare la cantitate.
Ținând cont de curba cererii și de curba costului de producție, fiecare producător stabilește
cantitatea care îi asigură prețul cel mai mare. Există mai multe modele ale acestui tip de
comportament, dintre ele cele mai cunoscute fiind:
- Modelul Cournot - în care producătorii stabilesc cantitatea produsă simultan, considerând că
oferta celuilalt este dată și este un element la care ei trebuie să se adapteze. Practic, modelul
Cournot maximizează profiturile luând în considerare cererea rămasă, în cazul în care rivalul
ar produce o cantitate Q.
Pretul Cournot se afla printre pretul de pe o piata concurentiala si cel de monopol.
- Modelul Stackelberg - presupune că unul dintre producători acceptă poziția de satelit al unei
firme dominante. Firma dominantă acționează prima: își alege nivelul producției,
maximizează profitul, considerând că cealaltă firmă va stabili cantitatea optimă produsă
plecând de la această cantitate.
Acest model este unul secvențial de interacțiune între producător, în timp ce Cournot descrie
o interacțiune simultană. Prețurile se situează evident între prețurile Cournot și prețul pieței
concurențiale. Aceasta apare atunci când fiecare dintre cei doi producători își formulează
strategia în termeni de preț și nu de cantitate.
- Modelul Bertrand - în acest model, firmele reduc prețul pentru a obține o cota cât mai mare
din cererea totală. Aceasta atrage după sine reacția celuilalt producător, printr-o scădere
adițională de preț cu scopul de a-și recâștiga partea sa de piață. Dacă acest război al
prețurilor continuă, în final, prețurile vor ajunge să fie egale cu costul marginal, ca și în cazul
concurenței perfecte, iar profiturile celor doi vor deveni zero. Prin urmare, echilibrul de
oligopol în modelul Bertrand nu este diferit de echilibrul de pe piața cu concurență perfectă.

b1) Prețul pe piața de oligopol asimetric

Poziția dominantă de care beneficiază o firmă într-un oligopol asimetric în virtutea

controlării vânzărilor în proporție de 60 - 70% îi permite acesteia să mențină prețul propriu de piață.
Desigur, nivelul său este determinat pe baza principiului de maximizare a profitului, iar menținerea
sa este o posibilitate deoarece celelalte firme oligopolistice de pe poziții de “satelit” sunt nevoite să
adopte o strategie de imitație a acțiunilor firmei dominante, deci și a prețului.
 În concluzie, prețul practicat de firmele oligopolistice în condițiile unui oligopol asimetric se
formează la acel nivel al producției firmei dominante la care venitul marginal corespunde costului
marginal, nivel de producție la care profiturile sale sunt maxime.

            b2) Prețul pe piața de oligopol cu cerere specifică

Echilibrul specific firmelor oligopolistice cu comportament necooperant poate fi atins în

două feluri, în funcție de strategia adoptată de acestea: strategie a cantității sau a prețului.

Astfel, în primul caz, fiecare firmă stabilește cât să vândă și lasă piața să determine prețul, iar
în celălalt, agentul economic își alege pretul, urmând ca piața să determine cantitatea. Concretizând,
într-o strategie a cantității, fiecare firmă observă cât produce concurența și, în ipoteza că nivelul său
nu se schimbă, calculează cantitatea care ii maximizează profitul. Pe de altă parte, într-o strategie a
prețului, fiecare firmă analizează prețurile concurenței și, presupunând că aceasta nu se modifică,
optează pentru nivelul de preț care îi maximizează profitul. Dar, din moment ce firmele
oligopolistice pot realiza mărfuri identice (oligopol nediferențiat), are însemnătate numai cea care
promovează cel mai scăzut preț (Pmin). Ca urmare, un agent economic concurent va avea la
dispoziție trei alternative:

- să solicite un preț superior lui Pmin și să nu vânda nimic,

- să promoveze chiar nivelul respectiv și să asigure desfacerea unei cantităti
nedeterminate,
- sau să livreze la un preț puțin mai mic decat Pmin și sa vânda cât dorește.

Ultima varianta este cea care asigură maximizarea profitului pentru firma care adoptă o
asemenea strategie. Dar echilibrul specific piețelor oligopolistice reflectă că nu numai una, ci toate
firmele urmăresc astfel, atingerea profitului maxim, deci, indiferent de prețul practicat de ceilalți
agenți economici, este în interesul fiecăruia să solicite ceva mai puțin. Procesul se oprește totuși,
când prețul ajunge la un nivel corespunzător cu costul marginal. De aceea, fiecare firmă trebuie să ia
în considerare nu numai situația concurenței atunci când decide asupra prețului sau și a producției,
dar și impactul acestor decizii asupra rivalilor săi și posibilele reacții ale lor.

În concluzie, prețul practicat de firmele oligopolistice în condițiile unui oligopol cu cerere

specifică se formează la acel nivel al producției la care cererea își schimbă elasticitatea în funcție de
reacțiile concurenței, deci la care venitul marginal egalează costul marginal, ambele considerate ca
interval, și nu având o mărime anume, datorită caracterului rigid al prețului la acest nivel de
producție; tocmai de aceea, este bine ca agenții economici să-și cunoască limitele de costuri și de
cerere între care pot acționa pentru a obține profituri maxime pe baza practicării unui preț constant.

Sintetizând, se poate spune că procesul complex al formării prețurilor de oligopol, deși

prezintă multe asemănări nu este identic pe toate piețele, deosebirile fiind generate de tipul de
oligopol, respectiv de comportamentul pe care îl adoptă firmele oligopoliste.

Prin urmare, complexitatea formării prețului, pusă în evidență prin diversitatea condițiilor de
cerere și ofertă permite surprinderea următoarelor aspecte:

- prețul este o variabilă ușor manevrabilă de către agenții economici în scopul realizării
obiectivelor lor. Ei pot lua decizii de creștere sau de scădere a nivelului de preț în funcție de
 dinamica condițiilor cererii și ofertei pe piață, putând ajusta mărimea acestuia dacă interesele
economice o cer;
- în schimb, el reprezintă, în general, un instrument cu acțiune limitată pe un interval de timp
scurt, tocmai datorită posibilității tuturor participanților la viața economică de a ajusta
nivelul individual al său. De exemplu, reducerea costurilor de producție reprezintă o decizie
care transpusă în practică, oferă suport pentru diminuarea prețului pe o perioadă mare de
timp, față de acțiunea de reducere a prețului fără suport economic în planul ofertei, ci din
motive de creștere a veniturilor pe seama sporirii vânzărilor, care ar putea fi cu ușurință
practicată și de alte societăți comerciale;
- prețul este un indicator al activității economice a cărui evoluție face obiectul preocupărilor
atât la nivel micro, cât și macroeconomic, concretizate în strategii de preț corespunzătoare
strategiilor de piață, pe de o parte, și în multiple hotărâri și acte normative care guvernează
mișcarea prețurilor, pe de altă parte;

Prețul reflectă în condițiile specifice de piață, raportul dintre cerere și ofertă, mai mult sau mai
puțin orientat; cu alte cuvinte, asupra formării prețului își pun amprenta caracteristicile ofertei și
cererii, respectiv condițiile de producție ale ofertanților și cele de venit ale cumpărătorilor,
corelațiile dintre elementele de cheltuieli și producție, ca și cele dintre venitul marginal și cantitatea
cerută pe piață.

4. Studiu de caz: OPEC
Un exemplu de cartel, la nivel internaţional, îl constituie Organizaţia ţărilor exportatoare de
petrol (OPEC). OPEC a luat naştere în 1960, în urma întâlnirii de la Bagdad dintre reprezentanţii a
cinci ţări: Iran , Irak, Kuweit, Arabia Saudita şi Venezuela. Ulterior, în 1973 au aderat alte opt ţări şi
anume: Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador şi Gabon.
Aceste ţări controlează aproximativ trei pătrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot OPEC se
află la originea “șocurilor petroliere”, sintagmă care desemnează cele două majorări masive ale
preţului petrolului din 1973 şi 1981.
Ca orice cartel, OPEC-ul încearcă să crească preţul titeiului printr-o politică comună de
reducerea cantităţii produse. Fiecarei ţări îi revine o cotă din producţia totală a cartelului. Menţinerea
unui preţ ridicat al petrolului este împiedicată de tentaţia fiecarui membru de a-şi majora producţia şi
a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreează adesea reducerea producţiei, însă
frecvent încalcă acordul. Succesul cel mai mare înregistrat de OPEC a fost în perioada 1973- 1985.
Preţul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril în 1972 la 11,17$/baril în 1974 şi la 35,10$/baril în 1981.
Însă, la începutu l anilor ’80, conflictul declanşat între membrii cartelului a determinat scăderea
sensibilă a pretului la numai 12,52$/baril (1986).

Azi, membrii OPEC se mai întâlnesc de două ori pe an, dar organizația este incapabilă să
găsească un acord durabil respectat. Țările decid independent în privința producției proprii și piața
mondială a petrolului este aproape concurențială.

5. Studiu de caz: Cartelul piperului negru

În Kuala Lumpur s-a semnat un acord cartelar între marii producători de piper negru:
Brazilia, India, Indonezia și Malaezia. Acest cartel deține peste 95% din producția mondială. Cu
toate acestea, niciodată nu a reușit să mărească prea mult prețul pieței, deoarece membrii săi încalcă
în mod curent înțelegerea și vând mai ieftin pentru a-și mări vânzările și profitul individual.

În concluzie, dacă membrii cartelului trișează (nu cooperează), cartelul nu are o influență
prea mare asupra prețului pieței.

6. Studiu de caz: Piața de oligopol a rețelelor de telefonie mobilă

În trecut telefoanele mobile reprezentau o nevoie de lux, întrucât prețurile acestora erau
destul de mari comparativ cu veniturile populației. În present însă, telefonul mobil nu mai este doar
o nevoie, ci a devenit un accesoriu la modă, în special pentru tineri, care sunt preocupați de a avea
ultimul model de telefon. Acest fapt a favorizat dezvoltarea pieței si a făcut să crească cererea de
servicii de telefonie mobile. Ținând cont de acestea, companiile de telefonie mobilă vin cu oferte tot
mai atractive pentru a-și atrage potențialii clienți și astfel concurența dintre ofertanți devine tot mai
mare, fapt ce determină o continuă dezvoltare a pieței.

Pe piața telefoniei mobile din România există trei mari companii care număra milioane de
utilizatori: Orange,Vodafone si Telekom. Între ele există o concurenta serioasă în ceea ce privește
acapararea potențialilor clienți.
Orange este lider pe piața serviciilor de telefonie mobilă, jumătate din utilizatori folosind cel
puțin o cartela SIM de la Orange. 35% utilizează servicii de telefonie mobila de la Vodafone, 26%
de la Telekom si 9% de la RDS&RCS.
Acestea trei, întrucat îndeplinesc condițiile unei piețe oligopoliste, se poate spune că
formează un oligopol. Comparativ cu alte piețe, piața oligopolistă se diferențiază prin câteva
caracteristici specifice, ce se regăsesc și pe piața telecomunicațiilor din România.
Unul dintre scopurile companiilor oligopoliste a fost reprezentat întotdeauna de stabilitatea
prețurilor, așadar acestea nu recurg la politici cum ar fi cea a reducerii unilaterale a prețurilor sau cea
a dumpingului în lupta cu concurenții.
Orange, Vodafone și Telekom recurg la alte tehnici pentru a câștiga poziții mai bune în
zonele de interes, cum ar fi : menținerea unor relații cât mai bune cu clienții și o informare continuă
a acestora, oferte cât mai noi și mai avantajoase, reclamă etc.
Ca orice agent economic, furnizorii de servicii de telefonie mobilă urmăresc în primul rând,
în urma fixării tarifelor, să își acopere cheltuielile efectuate precum: cheltuieli cu salariile, cu taxele
și impozitele, de întreținere a aparaturii etc.
Însă furnizorii respectivi nu pot fixa nivelul prețurilor după cum doresc, aceștia trebuie să
respecte obligațiile impuse de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în
Comunicații (ANCOM), care la rândul lor sunt dirijați de către Comisia Europeană.
ANCOM are puterea de a stabili modul de calculare al tarifelor de pe piața comunicațiilor
electronice, precum și nivelul acestora.
 7. Concluzii
În concluzie, deşi există opinii conform cărora un cartel odată constituit tinde să se comporte
asemănător monopolului, din cele prezentate mai sus putem concluziona că aceste înţelegeri sunt
greu de menţinut pe termen lung. “ Pericolul” destrămării lor în timp vine din mai multe direcţii:
– profiturile substanţiale însuşite de membrii cartelului exercită o puternică atracţie pentru
alţi producători, iar prevenirea intrării lor pe piaţă devine imposibilă pe termen lung în absenţa unor
bariere naturale la intrare;
– diferenţele de costuri fac mai dificil un acord asupra preţurilor, mai ales în cadrul
oligopolurilor diferenţiate;
– tentaţia unor firme de a ieşi din înţelegerea stabilită şi de participa la competiţie este cu
atât mai puternică cu cât ele dispun de un avantaj de cost şi interesul individual îl domină pe cel
comun;
– cu cât numărul firmelor este mai mare, cu atât acceptarea unor concesii este mai dificilă.
 8. Bibliografie

http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Piata-de-oligopol33.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Oligopol
https://en.wikipedia.org/wiki/Oligopoly#Demand_curve
http://elearning.masterprof.ro/lectiile/economie/lectie_13/definitia_concurentei_si_tipurile_de_conc
urenta.html
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/PRETUL-SI-FORMAREA-LUI-Concept56.php