Sunteți pe pagina 1din 61

Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Curs anul I Catedra ATI II

Natalia Hagău

Prim ajutor medical

Curs pentru studenţii din anul I


medicină generală şi medicină dentară

Coautori:

Constantin Bodolea

Dan Dîrzu

Cristina Petrișor

Sebastian Trancă

1
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Prim ajutor medical : curs pentru studenţii din anul I medicină
generală şi medicină dentară / Natalia Hagău, Bodolea Constantin, Dan
Dîrzu, ... - Ed. a 2-a, rev. - Cluj-Napoca : Editura Medicală Universitară
"Iuliu Haţieganu", 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-693-675-3

I. Hagău, Natalia
II. Bodolea, Constantin
III. Dîrzu, Dan

616-083.98(075.8)

2
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Cuvânt înainte

Prezentul curs se doreşte a fi un instrument didactic util pentru studenţii la medicină


generală, medicină dentară, dar şi celor de la farmacie, biologie, educaţie fizică şi sport, etc.,
şi în acelaşi timp pentru toate categoriile de populaţie care doresc să înveţe noţiuni elementare
de prim ajutor.

Am cuprins noţiuni de bază şi tehnici medicale de salvare în situaţii de urgenţă,


informaţia fiind organizată în șase capitole: suportul vital bazal, primul ajutor în urgenţele
mediului, primul ajutor în înec, primul ajutor în unele intoxicaţii şi în traumatisme, conţinutul
şi utilizarea trusei de prim ajutor.

Dobândirea noţiunilor elementare de triaj, însuşirea manoperelor de utilizare a


instrumentelor în vederea efectuării unei hemostaze adecvate, a unei imobilizări corecte, a
unui abord subcutan sau a păstrării căii aeriene deschise, reprezintă o bază de antrenament
pentru dezvoltarea abilităţilor practice.

Parcurgerea cursului asigură studentului formarea gândirii clinice în domeniul


asistenţei medicale de urgenţă, prin însuşirea de cunoştinţe şi deprinderi, precum şi prin
dezvoltarea capacităţii de decizie şi acţiune în stări critice, conform cerinţelor protocoalelor
internaţionale.

Astfel, îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie prin cunoaşterea unor măsuri corecte de


prim ajutor de către toţi cei interesaţi, reprezintă o condiţie de bază într-o societate civilă
responsabilă.

Autorii Cluj-Napoca

Aprilie 2016

3
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Cuprins

Suportul vital de bază ................................................................................................................. 5

Primul ajutor în urgenţele datorate mediului înconjurător ....................................................... 12

Primul ajutor în cazul accidentelor de submersie – imersie..................................................... 27

Intoxicaţiile acute ..................................................................................................................... 31

Primul ajutor în traumă ............................................................................................................ 42

Trusa de prim ajutor ................................................................................................................. 56

Bibliografie .............................................................................................................................. 60

4
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Suportul vital de bază

Oprirea cardio-circulatorie este o pierdere bruscă a funcţiei cardiace şi pulmonare ce


duce la pierderea cunoştinţei şi moarte.

Moartea clinică înseamnă oprire cardio-respiratorie, iar moartea biologică înseamnă


oprirea cardio-respiratorie urmată de leziuni ireversibile celulare. Leziunile neurologice apar
la 3-5 minute de la stopul cardiorespirator, fiind primele leziuni celulare.

Resuscitarea cardiorespiratorie implică menevrele de compresiune toracică şi


ventilaţie pulmonară cu scopul de a menţine fluxul sanguin spre organele vitale şi de a
preveniri leziunile ischemice ireversibile.

Suportul vital de bază cuprinde compresii toracice, ventilaţie, dezobstrucţie de cale


aeriană, fără a folosi echipament medical. Pentru efectuarea ventilaţiilor se pot folosi
echipamente care au scopul de a proteja salvatorul de bolile transmisibile prin contactul cu
victima.

Suportul vital avansat se referă la manoperele avansate efectuate de personal medical


antrenat pentru astfel de situaţii, care au ca scop stabilizarea victimei. Este tratamentul
definitiv al stopului cardiac, având ca scop reluarea activităţi mecanice a inimii.

Eficienţa resuscitării este practic nulă dacă este iniţiată la mai mult de 15 minute de la
instalarea stopului cardiac, deoarece după această perioadă sunt deja instalate leziuni
cerebrale ireversibile. Excepţia o constituie expunerea la temperaturi scăzute, hipotermia
protejând victima prin încetinirea proceselor metabolice şi scăderea necesarului de oxigen. O
victimă hipotermă este declarată decedată doar dacă este „caldă şi decedată”.

Manevrele de suport vital de bază (BLS) aplicate singure vor avea puţine recuperări, iar
acestea vor fi însoţite de complicaţii serioase. Ele trebuie percepute ca metodă de conservare a
organismului până la defibrilare sau suport vital avansat prin asigurarea perfuziei cerebrale şi
oxigenării sângelui, scopul acestor manevre nefiind pornirea inimii. Doar 5-10% din cei
supuşi doar BLS supravieţuiesc.

5
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Protocolul suportului vital de bază

Paşi de urmat în cazul


acordării primului ajutor
în afara spitalului

Victimă inconştientă

AJUTOR!

Deschiderea căii aeriene

NU RESPIRĂ!

SUNĂ 112

30 compresii toracice

2 ventilaţii

Acordarea primului ajutor începe cu verificarea siguranţei mediului în care se


desfăşoară acţiunea, atât pentru victimă, cât şi pentru salvator. Următorul pas este verificarea
stării de conştienţă a victimei. Aceasta se face prin scuturarea uşoară a umărului, întrebând cu
voce tare: „Sunteţi bine?”.

Dacă răspunde:

 victima este lăsată în poziţia în care a fost găsită, asigurându-vă că nu există alte
pericole;

 se încearcă să se afle ce s-a întâmplat şi se cheamă un ajutor dacă este cazul;

 se verifică victima la intervale regulate.

Dacă nu răspunde:

 se strigă după ajutor;

 se întoarce victima pe spate şi se deschide calea aeriană prin hiperextesia capului;

 ţinând calea aeriană deschisă se verifică prezenţa respiraţiei prin tehnica „priveşte,
ascultă, simte” (Fig.5).

6
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Dacă respiră normal:

 victima este întoarsă în poziţia laterală de siguranţă;


 se cheamă ambulanţa;
 se verifică respiraţia să fie neîntreruptă.
Dacă NU respiră normal:

 se trimite o persoană după ajutor, sau dacă eşti singur, fă tu asta. Nu uita numărul
unic de urgenţe 112;
 începe compresiile toracice;
 alternează 30 de compresii cu 2 ventilaţii;
 dacă nu doreşti să efectuezi ventilaţii, efectuează doar compresii toracice cu o rată
de 100 pe minut;
 continuă aceste manevre până când soseşte ajutor calificat, victima respiră singură
sau eşti extenuat.
Poziţia laterală de siguranţă cunoaşte câteva variaţii fără ca una dintre ele să se
dovedească superioară. Ea trebuie să fie o poziţie stabilă, fără a exista presiune asupra
toracelui care să stânjenească respiraţia. Pentru a realiza poziţia de siguranţă:

 îndepărtează ochelarii victimei, dacă aceştia există;


 îngenunchează lângă victimă şi asigură-te că are picioarele îndreptate;
 pune braţul de lângă tine în unghi drept cu corpul, cu palma în sus (Fig.1);
 pune braţul opus pe piept, cu dosul palmei pe obrazul de lângă tine (Fig.2);
 cu cealaltă mână prinde piciorul sub genunchi şi trage-l în sus, punând talpa pe sol
(Fig.3);
 menţinând braţul opus pe piept, roteşte victima către tine, trăgând de piciorul ridicat
(Fig.4);
 pune şoldul şi genunchiul piciorului de sus în unghi drept;
 pune capul în uşoară extensie, pentru a fi sigur că rămâne calea aeriană deschisă.

Fig.1 Braţul si antebraţul se pun în unghi drept Fig.2 Mâna de partea opusă sub
bărbie

7
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Fig.3 Genunchiul în unghi drept Fig. 4 Victima se roteşte către


salvator

Hiperextensia capului este o manevră folosită pentru a ridica ţesuturile moi ale gâtului
care la pacientul inconştient îşi pierd tonusul şi închid astfel calea aeriană, nepermiţând
trecerea aerului. Pentru a efectua această manevră(Fig.5):

 pune o mână pe frunte şi împinge cu blândeţe capul spre spate, dar păstrează degetul
mare şi arătătorul libere;

 cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub bărbia victimei, ridică-i bărbia.

Fig.5 Hiperextensia capului

În această poziţie salvatorul priveşte toracele pentru a vedea dacă se ridică, ascultă
sunetul produs de fluxul de aer pe care îl şi simte pe obraz.

Pentru a efectua compresii toracice (Fig.6):

 îngenunchează lângă victimă;


 pune palma în centrul toracelui;
 pune cealaltă palmă peste prima mână;
 încrucişază degetele celor două mâini, asigurându-te că presiunea nu este aplicată pe
coastele victimei; nu aplica presiune pe abdomen sau pe apendicele xifoid;
 pune mâinile tale vertical pe pieptul victimei, ţinând mâinile drepte, şi apasă sternul
4-5 centimetri;
 după fiecare compresiune eliberează toată presiunea, fără a pierde contactul cu
sternul, repetând cu o frecvenţă de 100 pe minut;
 compresia va fi egală ca durată cu eliberarea.
8
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Fig.6 Poziţia corectă pentru compresiuni toracice

Pentru a ventila pacientul (Fig.7):

 după 30 de compresii deschide calea aeriană folosind hiperextensia capului;


 închide partea moale a nasului victimei folosind indexul şi degetul mare al mâinii de
pe frunte;
 lasă gura să se deschidă, menţinând hiperextensia;
 realizează un inspir normal după care pune buzele tale în jurul gurii victimei
asigurând etanşeitatea;
 suflă 1 secundă urmărind dacă toracele victimei de expansionează;
 menţinând extensia depărtează-ţi gura urmărind cum toracele revine în timp ce aerul
iese;
 efectuează încă o insuflaţie, după care fără nici o altă întârziere repune corect
mâinile pe stern, pentru a efectua încă 30 de compresii.

Fig.7 Deschiderea gurii pentru ventilaţie

Dacă ventilaţiile tale nu expansionează toracele victimei, înainte de următoarea


încercare de a ventila:

 verifică gura victimei şi înlătură eventualii corpi străini;

 verifică dacă efectuezi corect hiperextensia;

 NU încerca mai mult de 2 ventilaţii.

9
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Dacă există mai mult de un salvator, cel care efectuează compresiile va fi schimbat la
fiecare 2 minute pentru a preveni oboseala, care va avea ca efect scăderea calităţii
compresiilor, reducând şansele de supravieţuire ale victimei. Schimbul se face în cel mai scurt
timp posibil.

Siguranţa salvatorului şi a victimei sunt principala preocupare în timpul încercării de


resuscitare. Au fost raportate transmiterea tuberculozei, SARS (sindrom de detresă
respiratorie severă acută). Nu a fost raportată nici o îmbolnăvire cu HIV. Nu există studii care
să demonstreze eficienţa mijloacelor de protecţie cum ar fi filtrele sau valvele unidirecţionale,
dar folosirea acestora este indicată atunci când se efectuează respiraţie gură la gură. Este
indicat ca salvatorul să îşi ia toate mijloacele de precauţie necesare.

Tehnicile de resuscitare descrise se potrivesc celor mai multe cazuri de stop


cardiorespirator. Există însă câteva cazuri în care protocolul de suport vital de bază cunoaşte
modificări. Dacă avem de exemplu de a face cu o victimă a unui înec, un intoxicat cu fum, sau
un copil mic, după ce am diagnosticat stopul cardiorespirator, vom începe primul ajutor cu 5
insuflaţii, după care vom efectua 30 compresiuni toracice alternând cu 2 insuflaţii timp de un
minut. Vom face astfel deoarere la acesti pacienti stopul cardiorespirator apare mai frecvent
prin lipsa ventilaţiei. Doar după aceste două minute ne vom opri pentru a efectua apelul la
112. Dacă nu suntem siguri de situaţia în care ne aflăm vom începe primul ajutor prin
efectuarea apelului telefonic şi prin compresiuni toracice.

Aspiraţia de corp străin

Deoarece recunoaşterea acesteia este cheia salvării victimei, este important a nu o


confunda cu leşinul, infarctul miocardic, convulsiile, sau altă cauză de pierdere a conştienţei.
Desigur asta nu înseamnă că un epileptic care are o criză convulsivă în timp ce se
alimentează, nu poate aspira alimente, făcând salvarea acestuia şi mai grea.

În funcţie de simptome obstrucţia poate fi moderată - când pacientul poate vorbi, tuşi,
respira - şi severă, când pacientul nu poate vorbi, nu reuşeşte să tuşească deşi efortul este
evident, nu poate respira şi în final devine inconştient.

Primul ajutor pentru obstrucţia moderată constă în a încuraja victima să tuşească.

Pentru obstrucţia severă:

1. Dacă victima este conştientă:

 aplică până la 5 lovituri interscapulare;

 verifică după fiecare lovitură dacă obstrucţia a fost rezolvată;

 dacă după 5 lovituri obstrucţia mai există efectuează până la 5 compresii


abdominale;

 dacă tot nu s-a rezolvat obstrucţia, alternează 5 lovituri interscapulare cu 5


compresii abdominale.

2. Dacă victima devine în orice moment inconştientă:


10
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 susţine victima pănâ ajunge jos;

 cheamă ajutor calificat (112);

 începe CPR conform protocolului detaliat anterior. Nu pierde vremea căutând puls,
compresiile toracice se vor realiza în acest caz chiar dacă victima are puls.

Tehnica loviturilor interscapulare:

 stai lateral şi uşor în spatele victimei;

 cu o mână sprijină pieptul victimei astfel încât aceasta să fie aplecată spre înainte;

 aplică loviturile între scapule cu podul palmei, puternic;

 scopul este de a încerca dezobstrucţia cu fiecare lovitură, nu de a aplica 5 lovituri.

Tehnica compresiunilor abdominale (Fig.8):

 stai în spatele victimei şi pune ambele braţe în jurul abdomenului superior;

 apleacă victima spre anterior;

 strânge pumnul şi pune-l între ombilic şi apendicele xifoid;

 strânge această mână cu cealaltă şi trage puternic în sus şi spre tine;

 repetă de 5 ori.

Fig.8 Compresiunile abdominale

11
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Primul ajutor în urgenţele datorate mediului înconjurător

Primul ajutor reprezintă o serie de tehnici medicale simple pentru salvarea vieţii, pe
care un om obişnuit, poate fi antrenat să le folosească în situaţii de urgenţă medico-
chirurgicală.

Viaţa unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării
primului ajutor şi de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului.

Resursele necesare primului ajutor sunt aproape întodeauna păstrate într-o trusă de
prim ajutor.

Hipotermia

Hipotermia constă în scăderea temperaturii centrale a corpului sub 35˚C.

Hipotermia poate să apară la persoane cu termoreglare normală care sunt expuse la


temperaturi scăzute, în special în condiţii de umiditate şi de vânt sau ca urmare a imersiei
în apă rece (pierderea de căldura făcându-se în acest caz prin conducţie, apa conducând
căldura de circa 30 ori mai repede decât aerul).

La copii şi la vârstnici, hipotermia se poate instala şi în condiţii de temperaturi


moderat scăzute. Riscul apariţiei hipotermiei creşte dacă se asociază consumului de alcool,
droguri, bolilor cronice, hipoglicemiei, traumatismelor.

Forma minoră a hipotermiei (32-35˚C) se caracterizează prin apariţia senzaţiei


intense de frig, a frisonului (care este principalul mecanism involuntar de apărare, ducând
la cresterea producţiei de căldură pana la 500 kcal/h) şi creşterea vasoconstricţiei şi a ratei
metabolismului bazal. Frecvenţa respiratorie este crescută. Pacientul este confuz, oboseşte
repede, devine dezorientat.

Forma moderată a hipotermiei (28-32˚C) se caracterizează prin dispariţia frisonului


si prin scăderea metabolismului bazal (la 28˚C rata metabolismului bazal scade la 50 %
faţă de normal) scăzând consumul de oxigen si glucoză). Frecvenţa cardiacă scade
progresiv, pacientul fiind predispus la apariţia tulburărilor de ritm ventriculare.

Forma severă a hipotermiei – scăderea temperaturii centrale sub 28˚C – se asociază


cu scăderea fluxului sanguin cerebral şi a nevoii de oxigen, cu reducerea debitului cardiac,
frecvenţei cardiace (20-30/ minut) şi a presiunii arteriale. În cazul hipotermiei severe,
capacitatea de apărare a organismului impotriva pierderii de căldură este absentă. Pacientul

12
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

este comatos, cu pupile midriatice, areactive la lumină. Din cauza depresiei marcate a
funcţiilor cerebrale, clinic, victima pare a fi decedată.

Temperatura se va măsura la nivel rectal sau esofagian.

În timpul unui stop cardiorespirator, hipotermia poate avea efect protector asupra
creierului şi a altor organe, recuperarea unei funcţii neurologice intacte fiind posibilă.

La un pacient hipotermic, efortul terapeutic este concentrat asupra limitării


pierderilor suplimentare de caldură, reîncălzirii şi transportului la spital:

 Prevenirea pierderii de căldură prin evaporare: îndepărtarea hainelor ude,


acoperirea cu folie termoizolantă (aplicând partea argintie a foliei spre corpul pacientului),
pături calde.

 Pacientului conştient i se vor administra lichide calde.

 Transportul la spital trebuie făcut foarte atent, evitând mişcările bruşte, acestea
ducând la stop cardiorespirator. Specific cazului este atenţia deosebită ce trebuie acordată
la mobilizarea hipotermicului.

 Orice mişcare mai bruscă sau necoordonată poate agrava situaţia sau poate duce
la stop cardiac. În cazul pacientilor aflaţi în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de
efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

Fig.1. Utilizarea foliei termoizolante:cu partea argintie spre victimă, în caz de hipotermie

13
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Degerăturile

Leziunile cauzate de frig pot să apară atât la temperaturi situate peste sau sub 0˚C,
acestea ducând la impotenţă funcţională şi uneori la desfigurarea pacientului. Tipul
leziunilor cauzate de frig depinde de gradul şi durata expunerii la frig.

Degerătura reprezintă cea mai frecventă leziune cauzată prin frig şi se produce atunci
cand ţesuturile umane îngheaţă.

Având în vedere faptul că ţesuturile nu sunt formate numai din apă, ele nu vor
îngheţa până când vor atinge teperatura de – 3˚C. Pentru ca ţesuturile să ajungă la această
temperatură, trebuie ca temperatura mediului inconjurător sa fie mai mică de –6˚C.
Temperatura ţesuturilor este influenţată atât de temperatura mediului extern cât şi de
producţia internă de căldură.

Mecanismul lezional este dat de formarea cristalelor de gheaţă în spaţiul extracelular,


formarea de microtrombi care duc la staza vasculară, leziuni la nivelul capilarelor.

Fig.2. Degerături severe localizate la nivelul degetelor

Semnele şi simptomele degerăturilor sunt: senzaţia de frig, scăderea motilităţii


voluntare, pierderea dexterităţii, durerea locală, senzaţia de arsură locală, eritem, parestezii,
anestezie locală, paloarea regiunii.

Primul ajutor:

 se asigură securitatea salvatorului şi a victimei;

 se solicită Ambulanţa;

 se evaluează stărea de conştienţă a victimei;

 se evaluează ABC;
14
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 se execută resuscitarea cardiorespiratorie în caz de Stop cardiorespirator;

 nu se masează zonele degerate;

 se scoate accidentatul de sub acţiunea frigului şi se înlătură factorii mecanici care


produc stază vasculară (haine, încălţăminte strâmtă), se îmbracă accidentatul cu
haine uscate şi călduroase;

 se încălzesc zonele afectate cu apă caldă la 36...40˚C ). Atenţie la temperatura


apei !

 se evită reîngheţarea zonelor deja afectate de frig;

 se administrează antialgice pacientului (ex. paracetamol, comprimate de 500 mg)


întrucât procesul de reîncălzire duce la apariţia durerilor;

 se asigură transportul la spital cu mijloace încălzite;

 se aplică pansament steril.

Fig.3. Degerături la nivelul mâinilor

După ce extremitatea este reîncălzită, este comună apariţia unei dureri atroce care
durează între 2 şi 4 zile (uneori câteva săptămâni), a edemului, şi în cazuri severe, a unor
vezicule. Escarele negre uscate se formează în decurs de două săptămâni.

15
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Avalanşele

Avalanşele sunt deplasări bruşte şi rapide ale maselor de zăpadă din munţi, pe
versanţii cu înclinare accentuată, în lungul unor culoare preexistente sau pe suprafeţe
înclinate, nefragmentate.

Aceste fenomene se înscriu printre cele mai dramatice evenimente ale muntelui şi
reprezintă un pericol pentru populaţia montană din numeroase ţări ale lumii. Extinderea
activităţilor turistice şi, în special, practicarea sporturilor de iarnă determină o creştere a
riscului impactului avalanşelor asupra societăţii.

Declanşarea avalanşelor este favorizată de următoarele condiţii şi factori: trăsăturile


stratului de zăpadă, conformaţia versantului, starea timpului, perturbarea echilibrului
zăpezii prin diferite activităţi.

Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe, este importantă cunoaşterea precisă a


arealelor în care se produc. Cartografierea acestor areale şi realizarea hărţilor de risc permit
luarea celor mai eficiente măsuri de atenuare a impactului acestora asupra activităţilor
umane.

Fig.4. Avalanşă

Trebuie să ne debarasăm imediat de rucsac, beţe, piolet dacă observăm declanşarea


unei avalanşe. Se "descalţă" rapid schiurile, cu excepţia cazurilor în care sperăm într-o
ieşire rapidă cu ele spre lateral.

Dacă, în ciuda măsurilor preventive, am fost prinşi într-o avalanşă, şansele de


supravieţuire depind semnificativ şi de atitudinea noastră.

16
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Zăpada este destul de fonoizolantă, dar gradul în care "absoarbe sunetele" este diferit
şi merită să încercăm a ne face auziţi de către salvatori. Pentru aceasta se recomandă să
strigăm scurt şi pe ton înalt sau - dacă putem - să utilizam un fluier!

Dintre cei antrenaţi în avalanşă, o parte sunt îngropaţi. Pentru ei, şansele de
supravieţuire depind de mai mulţi factori: rapiditatea degajării, profunzimea acoperirii,
calitatea zăpezii acoperitoare şi punga de aer pastrată.

Decesul apare prin:

 traumatisme;

 asfixia imediată;

 asfixia lentă - este cea mai frecventă cauză de deces în avalanşe, prin insuficienţa
oxigenului din aerul inspirat şi care se viciază treptat prin acumulare de CO2, în funcţie de
rata de consum şi mai ales de factorii anterior amintiţi (distanţa faţă de suprafaţă, "punga
de aer" creată la oprirea masei de zăpadă, conţinutul de aer al zăpezii, permeabilitatea
stratului de zăpadă acoperitor etc.);

 hipotermie.

Căutarea şi degajarea din avalanşă trebuie organizată şi executată rapid, şansele de


supravieţuire scăzând odată cu trecerea timpului. Se constată câte persoane lipsesc la apel.
Dacă există mai mulţi supravieţuitori valizi, 1-2 dintre ei pleacă să dea alarma şi să aducă
ajutoare, în cazul în care nu există o metodă mai rapidă de comunicare prin radio - telefon,
telefon celular 0SALVAMONT.

Victima nu se mobilizează!. Nu se fac frecţii! În timpul transportului trebuie


supravegheată continuu. Transportul este de dorit să se facă rapid, de preferat cu
elicopterul, mai ales dacă pacientul este hipoterm, sau cu sania Akija.

Perfecţionarea aparaturii şi metodelor de căutare, creşterea operativităţii echipelor de


salvare au ridicat procentul celor degajaţi vii din avalanşe, ceea ce nu înseamnă că
avalanşele au devenit mai puţin periculoase.

S.O.S. la munte

La munte alarma, care înseamnă şi chemare în ajutor, se face prin lansarea în spaţiu
a şase semnale pe minut, la intervale egale între ele, adică un semnal la zece secunde.
Semnalele lansate pot fi luminoase, acustice sau vizuale.

Semnalele luminoase se pot realiza cu diferite mijloace: noaptea, prin emiterea celor
şase semnale de lumină cu ajutorul lanternei, a unui felinar, sau a oricărei surse luminoase
sau prin lansarea a şase rachete de mână, la intervale de câte zece secunde sau trase din
pistol; prin acoperirea-descoperirea unui foc, a flăcării unui aragaz sau primus de voiaj sau
chiar a unei lumânări cu o pătură ori un hanorac; prin aprinderea succesivă, la intervale

17
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

cerute de cod, a câte şase chibrituri. Ziua, semnalele luminoase se pot improviza cu o
oglindă care reflectă razele soarelui sau cu rachete lansate manual sau cu pistolul.

Semnalele acustice se pot lansa prin ţipete, fluierături, prin lovirea unui obiect
metalic de rezonanţă (piolet, ceaun, beţe de cort, gamelă, ploscă, butelie de aragaz, linguri
etc) la intervalele cerute de cod.

Semnalele vizuale altele decât cele luminoase, care şi ele se văd, se pot executa prin
fluturarea, prin ridicarea unei eşarfe improvizate dintr-un obiect vestimentar (cămaşă,
tricou, hanorac, pulover, pantalon, pătură etc.) ori prin ridicarea deasupra capului, sau pe o
înălţime, a unei crengi de brad, a oricărui alt obiect sau măcar prin ridicarea, cât mai sus a
unui braţ.

Foarte important: cele şase semnale, de orice natură ar fi ele se lansează fiecare la
zece secunde, timp de un minut; între ele se face o pauză de un minut-două; este lesne de
înţeles că semnalele de alarmă se lansează în direcţia potecilor montane, a cabanelor,
hotelurilor sau localităţilor apropiate.

În cazul în care turistul care are nevoie de ajutor se află într-un refugiu alpin sau în
vecinătatea lui, el dă alarma înălţând imediat fanionul roşu. Acesta având dimensiuni de 2
x 2 metri, se află obligatoriu, în dotarea fiecarui refugiu sau casă de adăpost nepăzită şi se
înalţă pe un catarg anume ancorat în locul unde poate fi văzut de la mari distanţe.

Cum se răspunde la semnalul de ajutor?

Când cineva zăreste semnalul prin care se solicită ajutor pe munte - cele şase
semnale pe minut sau fanionul roşu - este obligat să răspundă imediat celui care l-a lansat.

Confirmarea că semnalul de alarmă a fost recepţionat se face prin remiterea a 3


semnale pe minut - acustice, vizuale sau luminoase - fiecare lansate la douăzeci de
secunde unul de celălalt.

Cel care cere ajutor trebuie să continue să dea semnale până când cei care vin să-l
ajute ajung lângă el. În acest fel accidentatul poate fi uşor reperat de către salvatori, căci
adeseori s-a întamplat ca cel ce a recepţionat cererea de ajutor, şi a dat răspunsul de
recepţionare, grăbindu-se spre cabana cea mai apropiată, a căzut el însuşi victima grabei,
sau neştiind să arate cu precizie unde a văzut chemarea, legătura cu accidentatul s-a piedut.

Foarte important: cel care a recepţionat semnalul de chemare în ajutor este obligat -
după ce a răspuns celui care l-a lansat - să alerteze imediat cea mai apropiată cabană, staţie
meteorologică, orice altă unitate care ar putea transmite mai departe alarma sau să anunţe
grupurile cele mai apropiate de turişti care la rândul lor trebuie să alerteze echipele
SALVAMONT şi prin 112, Serviciile de Urgenţă.

18
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Insolaţia şi hipertermia

Insolaţia şi şocul termic pot fi provocate de:

 expunerea îndelungată la razele soarelui pe timp de arşiţă;

 temperatură ridicată a mediului, combinată cu umiditate ridicată;

 lucru fizic solicitant, într-un mediu cu o temperatura ridicată.

Hipertermia apare atunci când capacitatea de termoreglare a corpului este dereglată,


iar temperatura centrală depăşeste valoarea menţinută normal de mecanismele
homeostatice.

Hipertermia poate fi exogenă, cauzată de condiţiile de mediu sau secundară


producerii endogene de căldură (persoane neaclimatizate, în urma eforturilor fizice
susţinute într-un mediu cu temperatură ridicată).

Hipertermia exogenă, legată de mediu, apare atunci când căldura, de obicei sub
formă de radiaţii , este absorbită de corp la o rată care depăşeste capacitatea de pierdere
prin mecanismele de termoreglare.

Şocul termic reprezintă un răspuns inflamator sistemic, la o temperatură centrală de


peste 41˚C, însoţită de modificări ale statusului mental şi nivele variate de disfuncţii de
organ. Sunt mai expuse la şoc caloric persoanele vârstnice şi bolnavii cronici, precum şi
noii-născuţi.Temperaturile crescute ale mediului însoţite şi de o umezeală relativă a aerului
mare, favorizează apariţia şocului caloric. În perioada valurilor de căldură pot fi afectate un
număr mare de persoane care vor necesita îngrijiri medicale.

Semnele şi simptomele insolaţiei:

 debut insidios;

 cefalee - dureri de cap;

 greaţă;

 vărsături;

 mialgii -dureri musculare;

 crampe musculare;

 deshidratare moderată;

 iritabilitate;

 oboseală;

19
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 somnolenţă;

 tahicardie - puls peste 100/ minut.

Semnele şi simptomatologia şocului termic:

 temperatura centrală peste 41˚C;

 disfuncţia SNC cu apariţie bruscă a:

o convulsiilor;

o halucinaţiilor;

o tulburărilor de comportament;

o confuziei;

o dezorientării;

o comei;

 midriază – pupile mari;

 deshidratare severă (se pierd cca 2 l de lichide / oră) însoţită de:

o tahicardie;

o hipotensiune;

o hematurie;

o piele caldă şi uscată;

o tahipnee - frecvenţă respiratorie mare.

Primul ajutor:

 se asigură securitatea salvatorului şi a victimei ;

 se solicită ambulanţa;

 se evaluează starea de conştienţă a victimei;

 se evaluează ABC şi se execută resuscitarea cardiorespiratorie în caz de Stop


cardiorespirator;

 se administrează oxygen;

 pacientul comatos se pune în Poziţia Laterală de Siguranţă;

 se monitorizează temperatura pacientului;

20
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 se realizează răcirea rapidă pacientului cu scopul de a reduce temperatura


centrală sub 39˚C. Cu cât este mai rapidă răcirea cu atât este mai redusă rata
mortalităţii.

Există mai multe metode de răcire:

 administrarea de lichide reci dacă pacientul este conştient;

 utilizarea ventilatoarelor care vor fi orientate spre pacientul complet dezbrăcat;

 aplicarea pungilor cu gheaţă pe zonele bogat vascularizate: axilă, gât;

imersia în apă rece este utilă la pacienţii stabili.

Muşcătura de viperă

În lume există 11 specii de vipere, acestea fiind răspândite pe tot mapamondul. Graţie
acestei situaţii viperele sunt şerpii veninoşi cu cea mai largă extindere. Le găsim de la ecuator
până în regiunile subpolare şi până la peste 4000 m altitudine.

În ţara noastră trăiesc numai trei specii (Vipera ammodytes, Vipera ursinii şi Vipera
berus), primele două fiind prezente cu câte două subspecii (Vipera ammodytes ammodytes şi
Vipera ammodytes montadoni şi, respectiv, Vipera ursini renardi şi Vipera ursini rakosiensis)

Recunoaşterea Viperei. Se observă şi se analizează caracteristicile generale ale viperei:


dimensiunile şi forma corpului - viperele din România nu depăşesc 90 cm, iar corpul este
scurt şi gros; alţi şerpi neveninoşi deşi mai lungi, au corpul mai subţire.

Capul viperelor este triunghiular evident, bine conturat în cazul speciei V.Ammodytes
sau triunghiular ovalizat în cazul speciei V.Ursini. Viperele au pupila verticală. Culorile
predominante la vipere sunt nuanţele de galben maroniu şi cenuşiu. Un foarte important
element de identificare este zig-zagul dorsal specific.

Recunoaşterea muşcăturii de viperă este simplă: de cele mai multe ori aceasta apare
sub forma unei plăgi muşcate cu 2 puncte situate la o distanţă de 5-12 mm, iar pielea din jurul
lor, la câtva timp de la momentul muşcăturii devine purpurie-violacee şi se umple uneori cu
vezicule. În unele cazuri se constată existenţa unei singure înţepături- un singur punct, sau
existenţa a uneia sau a două escoriaţii paralele cauzate de cei doi dinţi retractili.

Cele mai frecvente muşcături sunt înregistrate în perioada de vară, cu un maxim în


lunile iulie şi august, ele fiind posibile începând cu luna mai până în luna septembrie, mai
apoi viperele intrând în perioada de hibernare. Muşcăturile sunt localizate de obicei la nivelul
piciorului, gleznei (în urma călcării accidentale) şi a mâinii (în încercarea de a ridica un şarpe,
care uneori pare a fi mort - atenţie la copii!).

Viperele nu aud in accepţiunea percepţiei zgomotelor, în schimb simt extrem de bine


vibraţiile .

21
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Când traversaţi zone cu risc (buşteni, stânci în bălării etc.), este bine să aveţi un băţ
în mâna, cu care să bateţi în jur pentru a vă face simţită prezenţa.

Ca orice animal sălbatic, vipera nu atacă omul - doar se apară.

Perioada critică pentru victimă este de obicei în primele 12 ore de la muşcătură, dar
poate să dureze până la câteva zile în cazurile severe. Cele mai multe muşcături nu duc la
apariţia unor simptome sau doar la apariţia unor reacţii minore (70 %), cazurile urmate de
deces fiind rare .

Semne şi simptome:

 durere şi edem la nivelul muşcăturii;

 efectele generale ale muşcăturii apar în primele 20 minute:

o greţuri si vărsături;

o diaree;

o colici abdominale;

o incontinenţă urinară;

o transpiraţii;

o bronhospasm;

o tahicardie;

o hipotensiune;

o infarct miocardic acut;

o angioedem;

o hemoragii spontane;

o convulsii;

o comă.

Primul ajutor:

În primul rând se solicită de urgenţă Serviciul de Ambulanţă, apelând numărul de


telefon 112.

Pacientul trebuie liniştit şi întins pe spate, pentru a evita orice mişcări inutile. Membrul
muşcat trebuie poziţionat, dacă se poate, sub nivelul cordului.

La nivelul muşcăturii se aplică de urgenţă sistemul de aspiraţie (vacuum) pentru


aspirarea veninului din plagă. Există truse speciale de prim ajutor care conţin acest sistem de
aspiraţie.

22
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Proximal de plaga muşcată se aplică un pansament cu o faşă elastică pentru a încetini


diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate la spital după administrarea
serului antiviperin.

Nu se practică incizii la nivelul muşcăturii şi nu se recomandă aplicarea de gheaţă.


Plaga muşcată se spală cu multă apă oxigenată, iar mai apoi se aplică un pansament steril.

Membrul muşcat se imobilizează într-o atelă.

Reacţiile alergice se tratează de urgenţă prin administrarea de adrenalină, existând în


farmacii sisteme de autoinjectare cu adrenalină (Anapen® 0.3 mg adrenalina / seringă)
acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim ajutor. Pe lângă administrarea de
adrenalină este utilă şi administrarea de antihistaminice: comprimate de loratidină 10 mg sau
clorfeniramină 4 mg adimistrate per os.

Dacă şarpele este prins şi omorât este utilă aducerea lui la spital pentru o eventuală
identificare a lui.

Pacientul este transportat cu targa până la ambulanţă, verificându-se periodic funcţiile


vitale. Echipajul ambulanţei este obligat să anunţe în timp util Spitalul în legatură cu
diagnosticul şi starea pacientului.

Fig.5. Vipera comună (Vipera berus) Fig.6.Vipera cu corn (Vipera ammodytes)

23
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Înţepăturile de insecte

Aproximativ 4% din populaţie este alergică la veninul de albină şi viespe. La aceste


persoane, chiar şi o singură înţepătură poate provoca o reacţie periculoasă, numită şoc
anafilactic. Având în vedere faptul că albinele, precum şi alte insecte, lasă acul la locul
inţepăturii, nu putem să recunoaştem inţepătura de albină.

Persoanele alergice la înţepăturile de insecte trebuie să aducă la cunoştinţă familiei,


prietenilor şi colegilor acest lucru.

Simptomatologia:

 durere şi edem la nivelul înţepăturii;


 urticarie;
 prurit;
 anxietate;
 edem al limbii;
 laringospasm;
 bronhospasm;
 dureri toracice;
 stop respirator;
 greţuri şi vărsături;
 50 % din decese apar în primele 30 minute.

Putem să prevenim inţepăturile de albine prin luarea unor măsuri simple:

 dacă se apropie o albină sau viespe, prima regulă este să staţi nemişcat;
 niciodată să nu atingeţi sau să loviţi aceste insecte; dacă nu le speriaţi, nu înţeapă;
 aveţi grijă când îmbrăcaţi hainele lăsate pe iarbă, deoarece în ele pot rămâne
viespi şi alte insecte înţepătoare;
 nu umblaţi niciodată desculţ în aer liber, iar în grădină folosiţi haine strâmte care
vă acoperă în întregime, purtaţi mănuşi şi pantofi închişi (nu sandale);
 evitaţi utilizarea cosmeticelor deoarece mirosul acestora atrag insectele;
 evitaţi livezile înflorite, câmpurile cu trifoi şi orice loc cu multe flori;
 inspectaţi cu atenţie toate obiectele pe care intenţionaţi să le prindeţi; este de
preferat să nu strângeţi fructe sau flori;
 este utilă instalarea la fereastra bucătăriei şi dormitorului a unei plase dense care
să oprească intrarea insectelor;
 fiţi atent când duceţi la gură răcoritoare, prăjituri sau alte dulciuri; acestea trebuie
să fie acoperite;
 nu conduceţi maşina cu geamul deschis; dacă a intrat o insectă, opriţi şi
deschideţi geamul pentru ca aceasta să iasă.

24
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Primul ajutor:

 se asigură securitatea salvatorului şi a victimei;

 se solicită ambulanţa;

 se evaluează starea de conştienţă a victimei;

 se evaluează ABC şi se execută resuscitarea cardiorespiratorie în caz de Stop


cardiorespirator.

Dacă acul şi punga cu venin sunt încă în piele, aşa cum se întâmplă de cele mai multe
ori la înţepătura de albină, acesta trebuie extras cu atenţie cu unghia, cu o lamă subţire sau
cu o pensă fără a-l comprima, altfel cantitatea de venin injectată va fi mai mare.

Un antihistaminic (Claritine sau Aerius) poate fi util, dar în cazul unei reacţii alergice
severe, de tipul şocului anafilactic, tratamentul de elecţie este injectarea de adrenalină.
Pacienţii hipersensibili trebuie să-şi procure un autoinjector care poate fi folosit de pacient
imediat după înţepare pentru a trata şocul anafilactic, până când ajunge într-un serviciu
medical. AnaPen este un autoinjector de adrenalină, uşor de mânuit, care asigură
rapiditatea administrării, care poate fi salvatoare de viaţă.

Trăsnetul

Trăsnetul este o descărcare electrică în scânteie care se produce în atmosfera terestră,


fie între doi nori, fie între un nor şi scoarţa terestră. Norii de furtună se încarcă în partea lor
inferioară cu sarcină negativă, iar suprafaţa Pămantului cu sarcină pozitivă.

Protecţia împotriva consecinţelor dăunătoare ale trăsnetului se realizează cu ajutorul


paratrăsnetului, un dispozitiv inventat la jumătatea secolului al 18-lea de către Benjamin
Franklin.

Mai puţin de o treime din victime prezintă arsuri, care sunt superficiale din cauza
contactului foarte scurt cu organismul. Pe glob se înregistrează anual 240 000 victime,
dintre care 24 000 decedaţi.

În caz de furtună, pentru a vă adăposti, trebuie să căutaţi o clădire sau o structură în


întregime metalică, sau echipată cu un sistem de protecţie contra trăsnetului. Majoritatea
pagubelor suferite de oameni se datorează focului provocat de trăsnet. Restul, sunt cauzate
de descărcările prin conducte metalice (de aer, gaz, etc.) sau prin liniile electrice şi
telefonice. În timpul unei furtuni, este recomandat să se deconecteze antena de televizor şi
să nu se utilizeze telefoanele fixe. Pe de altă parte, nu este recomandat să se atingă obiecte
metalice ca ferestre sau garduri, etc., orice clădire reprezintă o mai bună protecţie decât un
teren deschis. Interiorul unei maşini este de asemenea un loc protejat, dacă nu este vorba
de o decapotabilă.

25
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Fig.7. Descărcări electrice

Pe un teren deschis, obiectele metalice, oricare ar fi forma lor, sunt foarte


periculoase. A ţine în mână un baston de golf, o umbrelă, o unealtă metalică sau o undiţă
poate fi mortal. Într-un loc fără copaci, oamenii reprezintă un punct mai înalt decât
celelalte componente ale mediului, şi în consecinţă sunt punctul cu cea mai mare
probabilitate de a primi impactul trăsnetului. In plus, pe un teren descoperit, oamenii pot
suferi răni dacă se află în apropierea locului unde cade un trăsnet, curentul acestuia se
împrăştie în pământ, producând diferenţe de tensiune enorme între puncte apropiate, de
exemplu între cele două picioare ale unei persoane.

Posibilitatea mare a descărcării trăsnetelor în copaci face ca aceştia din urmă să fie
un refugiu nerecomandabil în timpul furtunii. Pe un teren accidentat, trebuie să se evite
locurile înalte. Văile, râpele şi prăpastiile s-au dovedit a fi mai sigure. Este periculoasă
deplasarea cu bicicleta sau călăritul, precum şi înotul.

Pentru a calcula distanţa în km până la norul de furtună, impărţim la 3 durata în


secunde dintre apariţia fulgerului şi momentul în care auzim tunetul.

Primul ajutor:

 se asigură securitatea salvatorului şi a victimei;

 se solicită ambulanţa;

 se evaluează starea de conştienţă a victimei;

 se evaluează ABC;

 se execută resuscitarea cardiorespiratorie în caz de Stop cardiorespirator, şansele


de resuscitare fiind mari;

 se pansează arsurile;

 se reevaluează periodic victima.

26
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Primul ajutor în cazul accidentelor de submersie – imersie

În fiecare an sunt înregistrate aproximativ 500.000 de decese cauzate de accidentele de


submersie. Cel putin o treime din supraviețuitori rămân cu sechele neurologice, acestea fiind
mai frecvente la cei cu o durată mai mare a hipoxiei.

În cazul accidentelor prin submersie se încurajează iniţierea resuscitării la locul


incidentului ( RCP efectuat de martori) şi alarmarea precoce a serviciilor medicale de urgenţă,
crescând astfel rata de supravieţuire și recuperare neurologică .

Inecul se defineşte ca decesul cauzat de disfuncţia respiratorie primară, datorită


submersiei într-un mediu lichid .

Submersia: - capul este scufundat -sub nivelul apei


- asfixie (in cateva minute)
- hipoxia care va duce la stop cardiac secundar
Imersia: - capul victimei este situat deasupra apei
- calea aeriana este deschisa (in majoritatea cazurilor)
- riscul de hipotermie depinde de temperatura apei , apa rece fiind considerată sub 21
grade Celsius. Conductibilitatea termică a apei este de 30 ori mai mare decât a aerului.
- instabilitate cardio-vasculară
După submersie, victima iniţial este în apnee voluntară înainte de dezvoltarea
laringospasmului, inghitind frecvent cantităţi mari de apă.
Pe măsură ce apneea voluntară / laringospasmul continuă, se dezvoltă hipoxia şi
hipercapnia, ulterior, reflexele sunt depăşite şi victima aspiră apă în plămâni, ceea ce duce la
agravarea hipoxemiei. Dacă nu este salvată şi nu se restabilește ventilaţia, victima va deveni
initial bradicardică înainte de instalarea stopului cardiac.
Caracteristica cheie în fiziopatologia înecului este faptul că stopul cardiac apare ca o
consecinţă a hipoxiei. In consecinţă, corectarea hipoxemiei este esenţială pentru obţinerea
restabilirii circulaţiei spontane.
Lanțul supraviețuirii în caz de înec cuprinde 5 etape. În primele două etape se pune
accent pe siguranța salvatorului și pe recunoașterea pericolului, iar urmatoarele etape
presupun solicitarea ajutorului calificat – telefon 112, alertare Salvamari, mai apoi scoaterea
victimei din apă (de preferință doi salvatori) și acordarea primului ajutor.

27
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Siguranţa salvatorului este foarte importantă, fiind necesară minimalizarea pericolului


atăt pentru salvator căt şi pentru victimă. Ori de câte ori este posibil, se încearcă salvarea
victimei, fără intrarea în apă (aruncarea unui colac, prăjină lungă, barcă).

Se scoate victima din apă utilizând cel mai rapid şi cel mai sigur mijloc disponibil şi se
iniţiază resuscitarea cât mai rapid posibil.

Suspicionaţi o posibila leziune a coloanei vertebrale cervicale ( aceste leziuni apar la


sub 0,5 % din pacienții înecați) . Menţineţi pacientul în poziţie orizontală cu limitarea flexiei/
extensiei gâtului în timpul scoaterii din apă. Imobilizarea coloanei cervicale nu e indicată de
rutină, decat dacă exista semne clare sau istoric sugestiv pentru posibilitarea unor leziuni
severe tilizare de dispozitive de alunecare pe apă, semne de traumă sau semne de intoxicaţie
etanolică).

Evaluarea pacientului respecta paşii algoritmului ABCDE (cale aeriană,


ventilaţie, circulaţie, evaluare neurologică, expunere)

Evaluaţi starea de constienţă a victimei

A – eliberaţi calea aerienă a victimei (atenţie la posibila leziune a coloanei cervicale)

B - cel mai important pentru victima înecată este reducerea hipoxemiei:

Dacă victima este în apă puțin adancă:

iniţierea promptă a ventilaţiilor salvatoare sau a ventilaţiei cu presiune pozitivă creşte


supravieţuirea.
administraţi 5 ventilaţii iniţiale cât mai curând posibil.
ventilaţiile salvatoare pot fi iniţiate în timp ce victima se află încă în apă (larg) cu condiţia
ca siguranţa salvatorului să nu fie compromisă.
ventilaţia gură-la-nas poate fi utilizată ca o alternativă la ventilaţia gură-la-gură (pensarea
nasului poate fi dificila)

Daca victima este în apă adâncă:


Recomandări pentru personal instruit – salvamari, salvatori profesionisti -
deschideţi căile respiratorii şi începeţi ventilaţiile salvatoare în cazul în care sunteţi
instruiţi să faceţi acest lucru.
Se administrează 10 - 15 ventilaţii salvatoare în decurs de aproximativ 1 min.
Dacă nu se restabileşte respiraţia spontană normală, iar aducerea victimei la țărm durează
< 5 min, se continuă ventilaţiile salvatoare în timpul înotului.
Dacă aducerea victimei la de ţărm este estimată la mai mult de 5 minute, se administrează
ventilaţii salvatoare timp de 1 min, apoi victima este adusă la uscat cât mai rapid
posibil, fără încercări suplimentare de ventilaţie.

Se administrează oxigen cu flux mare (mască de oxigen cu rezervor, flux de 10-15 L/min),
în timpul evaluării iniţiale a victimei inconştiente care respiră spontan.
28
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Dacă victima este în stop cardio-respirator trebuie efectuată intubaţia oro-traheală precoce.

Regurgitarea conţinutului gastric şi aspiraţia pulmonară este frecventă în timpul


resuscitării la înecat. Se curață cavitatea bucala de eventualul conținut gastric regurgitat.

C – Se verifică pulsul central şi se confirmă SCR, se efectuează 30 compresiuni toracice


(raportul compresiuni toracice: ventilatii= 30:2). Daca există, folosiți defibrilator
semiautomat (AED) cât mai repede posibil; ștergeți și uscați toracele victimei, atașați
electrozii pentru defibrilare, iar mai apoi urmați indicațiile aparatului.

D – Evaluarea statusului neurologic, a reflexului pupilar și a glicemiei

E – Se indepartează hainele complet de pe victima

Victimele imersiei pot dezvolta hipotermie primară sau secundară:

În cazul în care imersia apare în apă rece (< 5ºC), se poate dezvolta hipotermie rapid
(aceasta poate oferi o anumită protecţie împotriva hipoxiei cerebrale prin scaderea
metabolismului cerebral)
In cazul imersiei în apa rece pentru a scădea riscul de hipotermie se utilizează
urmatoarele poziții în apă – HELP si HUDDLE

Pneumonia de aspiratie după înec este frecventă.

La pacienții cu submersie, cu o durată de sub o oră trebuie începute manevrele de resuscitare.

Decizia de a intrerupe efortul de resuscitare a unei victime înecate este dificilă,


putându-se lua în urmatoarele situaţii: existenţa unor dovezi clare că astfel de măsuri sunt
inutile (ex: leziuni traumatice majore) sau dacă evacuarea în timp util către un spital nu este
posibilă. La pacienții cu submersie de sub o ora trebuie incepute manevrele de resuscitare.

29
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Măsuri de prevenire a înecului:

-Abține-te de la consumul de alcool.

-Mergi insoțit pentru orice activitate în apă.

- Retrage-te la timp înapoi pe mal când ai primele semne de oboseală în apă.

- Verifică intotdeauna caracteristicile locului unde inoți .

- Verifica daca mijloacele de salvare (colac, franghie sau prajină lunga) sunt la îndemană.

- Nu inota singur

30
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Intoxicaţiile acute

Definiţie: ingerarea, aspirarea, injectarea unor substanţe cu potenţial toxic. Intoxicaţiile


pot fi accidentale, iatrogene, în scop suicidal sau criminal.

Intoxicaţia cu ciuperci

Ciupercile cresc în toate ariile geografice şi din miile de specii identificate, aproximativ
o sută sunt toxice pentru om, iar 15-20 de specii sunt letale. Mai mult de 95% din cazurile de
intoxicaţii cu ciuperci sunt rezultatul identificării greşite de către culegătorii amatori.

Severitatea intoxicaţiei variază în funcţie de aria geografică, de condiţiile de creştere a


ciupercii, de cantitatea de toxină ingerată şi de starea de sănătate a celui implicat, cât şi de
vârstă (copiii şi vârstnicii fac complicaţii mai severe).

Trebuie ştiut că pentru ciuperca toxică, nici îngheţarea, nici fierberea sau alt proces de
gătire nu îi alterează toxicitatea.

Intoxicaţia apare după ingestia de toxine sintetizată de ciuperca însăşi.

Toxinele ciupercilor sunt: ciclopeptidele, orelanina, muscarina, psilocibinul,


muscimolul şi acidul ibotenic, coprina, şi cele iritante gastrointestinale.

Ciclopeptidele

Acest grup include toxine de mare toxicitate (amatoxine) de toxicitate medie


(falatoxine) şi fără toxicitate (virotoxine).

Amatoxina este responsabilă pentru mai mult de 95% din cazurile de mortalitate prin
intoxicaţia cu ciuperci. Sunt cunoscute cel puţin 5 subtipuri de amatoxine, cele mai
semnificative fiind α şi β amatoxina, care sunt rapid detectate în vărsături şi fecale.

 Injuria hepatică este cauzată de formarea unor radicali liberi.

 Amanita phalloides, Amanta virosa, Amanita verna şi Galerina autumnalis sunt cele
mai cunoscute şi cu mortalitatea cea mai mare.

Descrierea Amanitei phalloides: impozantă, cu o pălărie între 5-15 cm, iniţial rotundă,
dar aplatizându-se cu vârsta. Culoarea pălăriei este galben sau măsliniu palid, adesea mai
palidă după ploaie. Are un guleraş de 1-1,5 cm sub pălărie. Lamelele pălăriei sunt albe şi
separate între ele. Picioruşul este alb cu striaţii olive, având o cupă albă la bază. Ciuperca
tânără iese din pământ sub forma unui ou alb acoperit de un văl universal.

31
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Ciclopeptidele

Acest grup include toxine de mare toxicitate (amatoxine) de toxicitate medie


(falatoxine) şi fără toxicitate (virotoxine).

Amatoxina este responsabilă pentru mai mult de 95% din cazurile de mortalitate prin
intoxicaţia cu ciuperci. Sunt cunoscute cel puţin 5 subtipuri de amatoxine, cele mai
semnificative fiind α şi β amatoxina, care sunt rapid detectate în vărsături şi fecale.

 Injuria hepatică este cauzată de formarea unor radicali liberi.

 Amanita phalloides, Amanta virosa, Amanita verna şi Galerina autumnalis sunt cele
mai cunoscute şi cu mortalitatea cea mai mare.

Descrierea Amanitei phalloides: impozantă, cu o pălărie între 5-15 cm, iniţial rotundă,
dar aplatizându-se cu vârsta. Culoarea pălăriei este galben sau măsliniu palid, adesea mai
palidă după ploaie. Are un guleraş de 1-1,5 cm sub pălărie. Lamelele pălăriei sunt albe şi
separate între ele. Picioruşul este alb cu striaţii olive, având o cupă albă la bază. Ciuperca
tânără iese din pământ sub forma unui ou alb acoperit de un văl universal.

Fig.1. Amanita phalloides

Intoxicaţia cu amanita

Intoxicaţia cu amanita se caracterizează printr-o perioadă de latenţă de 6-12 ore după


ingestie, timp în care pacientul este asimptomatic.

La sfârşitul acestei perioade apar brusc dureri abdominale, vărsături, diaree apoasă, care
pot duce la deshidratare severă şi dezechilibre electrolitice. Această fază poate să dureze 2-3
zile şi este urmată de o fază de recuperare aparentă.

A 3-a fază, sindromul hepatorenal caracterizat prin tegumente şi mucoase icterice


(colorate în galben), hipoglicemie, comă şi insuficienţă multiorganică, urmată de deces în 50-
32
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

90% din pacienţi. Cu tratament adecvat mortalitatea poate să scadă sun 10%. Intoxicaţia cu
amatoxină durează 6-8 zile la adult şi 4-6 zile la copil.

Orelanina

Orelanina este un compus nefrotoxic sintetizat de un număr de specii din familia


cortinarius. Atât cortinarius orellanus, cât şi cortinarius speciosessimus se găsesc în Europa şi
în Japonia.

Fig.2 Cortinarius Orellanus

Descrierea Cortinarius Orellanus: Pălăria, 3-9 cm, la început globuloasă-convexă şi,


apoi treptat devine plată, de culoare ruginie, cu nuanţe roşcate şi cu aspect catifelat şi uscat
din cauza numeroşilor solzişori care o acoperă, în partea centrală are un gurgui nu prea
proeminent, foarte amplu şi adâncit în mijloc. La deplină maturitate, marginea tinde să se
crape adânc. Piciorul, 4-8 cm, este neted, foarte dens şi plin în interior, cilindric sau curbat,
puţin subţiat la bază. Lamele sunt mult distanţate între ele, relativ cărnoase şi alternate cu
lamele. Carnea este galben-maronie, cu miros slab caracteristic de ridiche şi gust dulceag.
Coloritul pălăriei variază de la roşuportocaliu la brun-roşcat. Piciorul este iniţial galben şi
treptat se colorează în nuanţe ruginii.

Intoxicaţia cu orelanină

Intoxicaţia începe cu semne minore gastrointestinale caracterizate prin greaţă şi


vărsături, şi uneori diaree care durează 24-48 ore, după ingestie.

Această fază este urmată de o perioadă de latenţă de 3 zile până la 3 săptămâni. Se


instalează apoi setea şi poliuria, semne ale insuficienţei renale. Poate să apară cefaleea,
mialgiile, crampele musculare, pierderea cunoştinţei şi convulsiile. Dializa poate fi necesară
la 50% din pacienţi. Decesul poate să apară în 15% din cazuri.

Psilocibina

Este produsă de un număr de ciuperci: Psilocybe, Panaeolus, Copelandia. După ingestie,


Psilocibina cauzează efecte psidedelice, similar acidului lysergic (LSD).

cu nuanţe roşcate şi cu aspect catifelat şi uscat din cauza numeroşilor solzişori care o
acoperă, în partea centrală are un gurgui nu prea proeminent, foarte amplu şi adâncit în

33
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

mijloc. La deplină maturitate, marginea tinde să se crape adânc. Piciorul, 4-8 cm, este neted,
foarte dens şi plin în interior, cilindric sau curbat, puţin subţiat la bază. Lamele sunt mult
distanţate între ele, relativ cărnoase şi alternate cu lamele. Carnea este galben-maronie, cu
miros slab caracteristic de ridiche şi gust dulceag. Coloritul pălăriei variază de la
roşuportocaliu la brun-roşcat. Piciorul este iniţial galben şi treptat se colorează în nuanţe
ruginii.

Intoxicaţia cu orelanină

Intoxicaţia începe cu semne minore gastrointestinale caracterizate prin greaţă şi


vărsături, şi uneori diaree care durează 24-48 ore, după ingestie.

Această fază este urmată de o perioadă de latenţă de 3 zile până la 3 săptămâni. Se


instalează apoi setea şi poliuria, semne ale insuficienţei renale. Poate să apară cefaleea,
mialgiile, crampele musculare, pierderea cunoştinţei şi convulsiile. Dializa poate fi necesară
la 50% din pacienţi. Decesul poate să apară în 15% din cazuri.

Psilocibina

Este produsă de un număr de ciuperci: Psilocybe, Panaeolus, Copelandia. După ingestie,


Psilocibina cauzează efecte psidedelice, similar acidului lysergic (LSD).

Fig.3. Psilocybe semilanceata

Descrierea Psilocybe semilanceata: Pălăria, 0,5-1,5 cm, foarte subţire, este conică sau
în formă de clopot cu gurgui central foarte ascuţit. Piciorul, 3-8 cm este foarte subţire şi
fusiform, cilindric sau puţin subţiat la vârf. Lamele nu sunt prea dese şi destul de înalte.
Carnea este puţină cantitativ, fără miros şi gust. Coloritul pălăriei variază între ocru şi brun-
gălbui, câteodată cu nuanţe verzui. Piciorul este alb sau crem, cu baza câteodată pigmentată în
albastru.

34
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Intoxicaţia cu psilocibină

Halucinaţiile sunt simptomul principal şi efectul durează în general 2 ore. Intoxicaţia


este rareori fatală. Cazurile severe apar la copii unde halucinaţiile sunt acompaniate de febră,
convulsii şi comă, şi posibil deces.

Acidul ibotenic şi muscimolul

Ciupercile Amanita muscaria şi Amanita pantherina sintetizează acid ibotenic şi


muscimol care sunt substanţe halucinogene.

Fig.5 Amanita pantherina


Fig.4
Amanita muscaria

Intoxicaţia cu acid ibotenic şi muscimol

Simptomele apar în general la 1-2 ore de la ingestia ciupercii. Perioada de ameţeală


alternează cu hiperreactivitate şi delir. Simptomele durează câteva ore. Cazurile de deces sunt
rare. În cazul copiilor, consumul unei cantităţi mai mari poate duce la convulsii, comă şi alte
probleme neurologice care durează 12 ore.

Muscarina

Muscarina este o amină cuaternară produsă de speciile inocybe şi clitocybe. Muscarina


stimulează sistemul nervos periferic muscarinic.

Fig.6 Clitocybe dealbata

35
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Descrierea Clitocybe dealbata: Pălărie alb sau alb murdară, 2-4 cm în diametru, plată
sau chiar escavată. Picioruşul 2-3,5 cm înălţime şi grosime de 0,5-1 cm. Fără miros sau gust
distinctiv. Creşte în iarbă toamna şi vara. Poate fi uşor găsită de copii. Creşte astfel, riscul
consumului accidental.

Intoxicaţia cu muscarină

Este caracterizată printr-o salivaţie abundentă, perspiraţie şi lacrimaţie ce apar la 15-30


min după ingestie. Dacă se consumă în cantităţi mari pot apare dureri abdominale, greaţă,
diaree, tulburări de vedere şi respiraţie greoaie. Intoxicaţia durează 2 ore. Rareori apare
decesul.

Coprinele

Un număr de specii de ciuperci (Coprinus atramentarius) produce coprine (un


aminoacid) a cărui metabolit blochează o enzimă hepatică, acetaldehidehidrogenază, şi în
prezenţa alcoolului se produce acetaldehidă, rezultînd o reacţie de tip disulfiran (utilizat în
dezalcolizare). Efectul durează 72 de ore după ingestie.

Fig.7 Coprinus atramentarius

Descrierea Coprinus atramentarius:


Pălărie gri-maronie 2-8 cm în diametru, oval-
conică. Lamelele, iniţial albe, devin negre.
Picioruşul, 10-15 cm înălţime, alb mătăsos. Creşte în grădină în soluri grase. Sunt răspândite
în emisfera nordică.

Intoxicaţia cu coprină

Simptomele de intoxicaţie apar doar dacă se consumă alcool într-un interval de două ore
de la ingestie. Pacientul prezintă cefalee, greaţă. Vărsături, dureri toracice, diafereză, ca şi la
ingestia de alcool în prezenţa disulfiranului. Durează 2-3 ore.

36
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Toxinele gastrointestinale

Sute de ciuperci conţin toxine care produc greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.
Printre ele se include Boleatus Piperatus. Aceasta se găseşte în pădurile de conifere şi de
stejar în perioada de toamnă.

coprine (un aminoacid) a cărui metabolit blochează o enzimă hepatică,


acetaldehidehidrogenază, şi în prezenţa alcoolului se produce acetaldehidă, rezultînd o reacţie
de tip disulfiran (utilizat în dezalcolizare). Efectul durează 72 de ore după ingestie.

Fig.7 Coprinus atramentarius

Descrierea Coprinus atramentarius: Pălărie gri-maronie 2-8 cm în diametru, oval-


conică. Lamelele, iniţial albe, devin negre. Picioruşul, 10-15 cm înălţime, alb mătăsos. Creşte
în grădină în soluri grase. Sunt răspândite în emisfera nordică.

Intoxicaţia cu coprină

Simptomele de intoxicaţie apar doar dacă se consumă alcool într-un interval de două ore
de la ingestie. Pacientul prezintă cefalee, greaţă. Vărsături, dureri toracice, diafereză, ca şi la
ingestia de alcool în prezenţa disulfiranului. Durează 2-3 ore.

Toxinele gastrointestinale

Sute de ciuperci conţin toxine care produc greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.
Printre ele se include Boleatus Piperatus. Aceasta se găseşte în pădurile de conifere şi de
stejar în perioada de toamnă.

Fig.8. Boletus Piperatus

37
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Simptomatologia poate dura câteva zile. Decesele sunt rare şi apar la cei debilitaţi şi la
vârste extreme. Reînlocuirea lichidelor pierdute este cea mai bună terapie.

Diagnosticul intoxicaţiei cu ciuperci

După dezvoltarea în timp a simptomelor, intoxicaţiile cu ciuperci sunt clasificate în trei


categorii majore:

 cele în care simptomele apar repede după ingestie, în primele 6 ore şi includ greţuri,
vărsături, scaune diareice, simptome alergice şi semne neurologice;
 cele cu simptomatologie instalată între 6 şi 24 de ore după ingestie, cu apariţia
hepatotoxicităţii şi nefrotoxicităţii;
 cele cu simptomatologie tardiv instalată, după 24 de ore de la ingestie şi se
manifestă mai ales cu semne de nefrotoxicitate.
Istoricul pacientului este cel mai important aspect de diagnostic. Efortul trebuie făcut
pentru identificarea cât mai rapidă a ciupercii, întrebând pacientul sau familia acestuia sau
prin consultarea informaţiei de pe Internet.

Se află: 1. timpul de la ingestie, 2. timpul de instalare a simptomelor, 3. cantitatea


ingerată, 4. dacă şi alţii au consumat din ciupercile respective şi 5. dacă s-au consumat diferite
ciuperci.

Tratament

În absenţa posibilităţilor de identificare a ciupercii, orice intoxicaţie se consideră


serioasă şi posibil letală.

Prim ajutor

Decontaminarea gastrointestinală. Lavajul gastric după prima oră de la ingestie s-a


dovedit a fi ineficient, dar se pot practica clisme evacuatorii. Cel mai important rol îl joacă
însă administrarea de cărbune activ (cărbune medicinal) care limitează absorbţia majorităţii
toxinelor şi se poate administra la toţi pacienţii cu intoxicaţie cu ciuperci. Indiferent de timpul
de la ingestie. Atunci când amatoxinele sunt suspectate, se administrează doze repetate de
cărbune timp de 3-4 zile.

Terapia specifică se face în serviciul de urgenţă, respectiv secţiile de terapie intensivă


unde ajung aceşti pacienţi!

38
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Intoxicaţia cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz fără miros şi fără culoare care se produce prin
combustie incompletă de produşi organici.

Cele mai multe cazuri fatale rezultă din arderi incomplete în sobe (gaz, motorină,
lemne) încălzitoare portabile sau din exhaustarea automobilelor. Exhaustarea obstruată sau
funcţionarea defectuoasă a sobelor în spaţii închise poate duce la intoxicaţii cu monoxid de
carbon, dar există şi cazuri de suicid cu monoxid de carbon. Fumul de ţigară poate fi o
importantă sursă de monoxid de carbon. Intoxicaţia cu monoxid de carbon poate să apară şi în
cazul inhalării de vapori de clorură de metilen, un lichid volatil ce se găseşte în solvenţi,
degresanţi. Se consideră serioasă şi posibil letală.

Prim ajutor

Decontaminarea gastrointestinală. Lavajul gastric după prima oră de la ingestie s-a


dovedit a fi ineficient, dar se pot practica clisme evacuatorii. Cel mai important rol îl joacă
însă administrarea de cărbune activ (cărbune medicinal) care limitează absorbţia majorităţii
toxinelor şi se poate administra la toţi pacienţii cu intoxicaţie cu ciuperci. Indiferent de timpul
de la ingestie. Atunci când amatoxinele sunt suspectate, se administrează doze repetate de
cărbune timp de 3-4 zile.

Terapia specifică se face în serviciul de urgenţă, respectiv secţiile de terapie intensivă


unde ajung aceşti pacienţi!

Intoxicaţia cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz fără miros şi fără culoare care se produce prin
combustie incompletă de produşi organici.

Cele mai multe cazuri fatale rezultă din arderi incomplete în sobe (gaz, motorină,
lemne) încălzitoare portabile sau din exhaustarea automobilelor. Exhaustarea obstruată sau
funcţionarea defectuoasă a sobelor în spaţii închise poate duce la intoxicaţii cu monoxid de
carbon, dar există şi cazuri de suicid cu monoxid de carbon. Fumul de ţigară poate fi o
importantă sursă de monoxid de carbon. Intoxicaţia cu monoxid de carbon poate să apară şi în
cazul inhalării de vapori de clorură de metilen, un lichid volatil ce se găseşte în solvenţi,
degresanţi.

Cei ce înoată în spatele bărcilor cu motor sunt supuşi riscului de intoxicaţie cu monoxid
de carbon.

Muncitorii din oţelării, cei ce lucrează în interior cu maşini cu combustie sau cu


combustibil gazos au risc mare de expunere.

39
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Fiziopatologie

Toxicitatea monoxidului de carbon rezultă din hipoxia celulară cauzată de


imposibilitatea livrării oxigenului. Monoxidul de carbon se leagă reversibil de hemoglobină,
dar se leagă de 230-270 de ori mai avid decât oxigenul, astfel încât chiar cantităţi reduse de
monoxid de carbon duc la nivele ridicate de carboxihemoglobină (HbCO). Monoxidul de
carbon se leagă de mioglobina cardiacă chiar mai avid decât se leagă de hemoglobină, ceea ce
duce la depresie miocardică şi hipotensiune ce exacerbează hipoxia tisulară.

Nivelele de carboxihemoglobină nu reflectă adesea tabloul clinic; simptomele adesea


apar la nivele de aproximativ 10% (cefaleea). Nivele de monoxid de carbon de 50-70% pot
duce la convulsii, comă sau deces.

Monoxidul de carbon este eliminat prin plămân. Timpul de înjumătăţire a monoxidului


de carbon la temperatura camerei este de 3-4 ore. Oxigenul administrat în concentraţie de
100% poate să reducă timpul de înjumătăţire la 30-90 minute; oxigenul hiperbaric la 2,5 atm
cu oxigen 100% reduce timpul de înjumătăţire la 15-23 minute.

Noi-născuţii sau fetuşii sunt mult mai vulnerabili la monoxid de carbon, cât şi indivizii
cu boli pulmonare şi cardiovasculare vor tolera mult mai prost intoxicaţia cu monoxid de
carbon.

Simptome

Există un spectru larg de simptome ceea ce poate duce la un diagnostic greşit


(simptomele de debut pot fi confundate cu debutul unei viroze).

La intoxicaţia acută simptomele sunt:

 oboseala, durerile musculare, asemenea celor din viroze şi gripă;


 dispnee la efort;
 dureri toracice, palpitaţii;
 somnolenţă;
 confuzie;
 tulburări de comportament: impulsivitate, neatenţie;
 halucinaţii, confabulaţii;
 agitaţie;
 greaţă, vărsături, diaree;
 cefalee, vertij (Fig.9);
 slăbiciune musculară;
 tulburări de vedere;
 incontinenţă fecală şi urinară;
 tulburări de memorie;
 convulsii.

Fig.9. Intoxicaţia cu monoxid de carbon


40
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Examinare fizică

Are valoare limitată, examinarea fizică. Arsurile sau injuria prin inhalare trebuie să ne
alerteze în legătură cu posibila intoxicaţie cu monoxid de carbon.

 Semnele vitale:

a. tahicardie;

b. hipotensiune sau hipertensiune;

c. hipertermie;

d. tahipnee marcată;

 Pielea:

a. culoarea roşie clasică este rară, mai adesea cei intoxicaţi cu monoxid de carbon
sunt palizi;

 Neurologic:

a. tulburări de memorie;

b. stupor, comă;

 Stop cardiac.

Primul ajutor

Dacă se suspectează intoxicaţia cu monoxid de carbon, atunci se procedează astfel:

 Se scoate victima din aria de injurie imediat. Respiraţia cu aer proaspăt va stopa
evenimentul de intoxicaţie să avanseze. Nu rămâneţi în încăpere mai mult de 1-3 minute,
pentru a nu vă intoxica.

 Se apelează numărul de urgenţă 112! Intoxicaţia cu monoxid de carbon necesită


asistenţă calificată şi echipament de livrare a oxigenului.

 Până soseşte ajutorul calificat se pune pacientul în poziţie de siguranţă dacă este
comatos sau se încep măsurile de resuscitare dacă este în stop cardiorespirator (suportul
bazal).

41
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Primul ajutor în traumă

Generalităţi

Trauma este principala cauză de deces pentru populaţia cu vârsta cuprinsă între 1 şi 45
de ani. 80% din decesele tinerilor şi 60% dintre cele ale copiilor sunt datorate unor cauze
traumatice.

Noţiunea de traumă nu poate fi asimilată celei de accident. Conform DEX accidentul


este un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând
avarii, răniri, mutilări sau chiar moarte. Cele mai multe evenimente ce implică traumatisme nu
se potrivesc acestei definiţii, putând fi prevenite.

Deci, îngrijirea pacientului traumatizat, implică şi noţiunea de prevenţie.

Medicina, alături de alte instituţii sunt responsabile în educarea populaţiei în ce priveşte


folosirea corectă a centurilor de siguranţă, a scaunelor auto speciale pentru copii, respectarea
legilor circulaţiei, promovarea şi respectarea legilor cu privire la regimul armelor şi al
muniţiilor, promovarea medierii şi soluţionării nonviolente a conflictelor.

Medicul trebuie de asemenea, să „practice ceea ce predică” şi să fie un exemplu prin


modul prin care se protejează pe el, dar şi pe ceilalţi atunci când este la volan.

Trauma include leziuni de la o tăietură la deget până la leziuni majore ce implică mai
multe organe şi cavităţi ale corpului.

Primul ajutor va fi instituit în conformitate cu extinderea şi importanta leziunilor. În


primele clipe după traumatismele severe, recunoaşterea injuriilor şi reacţia martorilor pot fi
salvatoare de viaţă.

Recunoaşterea şi deschiderea căii aeriene obstruate, asistarea respiraţiei, presiunea


aplicată pe o rană pentru reducerea hemoragiei sunt manopere ce pot fi efectuate de persoane
cu pregătire minimă, dar care pot asigura supravieţuirea victimei. Chiar şi cele mai bine
pregătite şi dotate sisteme medicale de urgenţă eşuează în asigurarea supravieţuirii victimelor
traumatismelor, dacă martorii evenimentului nu recunosc seriozitatea situaţiei, nu solicită
ajutorul medical specializat şi nu asigură ajutorul de bază până la sosirea acestuia. Acest fapt
este valabil în mod special pentru evenimentele petrecute în regiuni izolate sau în mediul
rural.

Cunoaşterea măsurilor de bază pentru asigurarea supravieţuirii după traumatism este


obligatorie pentru orice categorie de personal medical şi se referă la respectarea următoarelor
principii:

42
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 opreşte-te să ajuţi;

 cheamă ajutor; Nu uita numărul unic de urgenţe 112!

 evaluează siguranţa mediului, apoi evaluează victima;

 porneşte respiraţia;

 opreşte sângerarea.

Probleme medico-legale

Evenimentele traumatice sunt de cele mai multe ori însoţite de consecinţe medico-
legale. Indiferent de evoluţia medicală a unei victime, dar mai ales în condiţii de litigiu,
rechizitoriu medico-legal debutează prin investigarea primelor momente ale îngrijirii victimei
(primului ajutor).

De aceea câteva informaţii cu intenţia de a ghida activitatea de prim ajutor, considerăm


ca sunt necesare.

Legislaţia României este săracă în reglementări ce privesc primul ajutor acordat de


martorii diferitelor tipuri de traumatisme. Doar câteva legi, (Legea 139 din 1995 a Societăţii
Naţionale de Cruce Roşie din România şi Legea 524 din 2004) prevăd organizarea de cursuri
de prim ajutor obligatorii pentru categoriile profesionale cu risc de accidentare. Codul Rutier
de asemenea prevede ca pentru obţinerea permisului de conducător auto este obligatorie
parcurgerea unui curs de prim ajutor, urmând ca examenul teoretic să conţină întrebări din
curs. Acelaşi cod prevede că orice conducător auto care este martor al unui accident rutier este
obligat să oprească şi să acorde primul ajutor, dar nu prevede şi măsuri împotriva celor care
nu respectă această îndatorire.

Sunt patru noţiuni de care trebuie ţinut cont în înţelegerea consecinţelor legale ale
acordării primului ajutor: datoria de a ajuta, neglijenţa, consimţământul şi înregistrarea
evenimentelor.

Datoria de a îngriji descrie datoria legală de acţiona într-un anume fel faţă de o anumită
persoană. După ce ai decis să acorzi primul ajutor, ai datoria de a folosi cunoştinţele în mod
responsabil şi de a te asigura că acţiunile care vor fi întreprinse nu aduc un risc suplimentar
victimei. Odată început primul ajutor, acesta va fi continuat până când:

 scena accidentului devine periculoasă;

 altă persoană capabilă de prim ajutor preia victima;

 soseşte ajutor calificat;

 victima îşi revine;

 devii incapabil fizic de a continua acordarea primului ajutor.


43
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Neglijenţa este exprimată de încălcarea unor elemente de conduită etică şi profesională:

 cel care ar fi trebuit sa acorde primul ajutor avea datoria legală să o facă;

 cel care a acordat primul ajutor nu a acţionat rezonabil;

 s-a încălcat un standard de îngrijire;

 victima prezintă leziuni ca urmare a unei acţiuni sau a unei omisiuni ale celui care a
acordat primul ajutor.

Consimţământul este necesar înaintea oricărei acţiuni de prim ajutor. În cazul în care
victima este inconştientă sau în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, salvatorul
poate presupune că există consimţământ şi poate aplica tratamentul de prim ajutor. Dacă
victima este minor, este necesar consimţământul părinţilor sau al celui în grija căruia este
minorul. Dacă acesta lipseşte, se poate aplica prim ajutorul. Nu trebuie acordat primul
ajutor niciodată celui care refuză acest lucru. De asemenea, pentru leziunile care
depăşesc cunoştinţele şi competenţa salvatorului.

Înregistrarea evenimentelor se recomandă a fi făcută pentru orice acţiune sau


eveniment, aparent oricât de neînsemnate, fiind obligatorie pentru cei care au datoria legală de
a acorda primul ajutor. În înregistrarea evenimentelor trebuie urmate câteva reguli generale:

 folosirea cernelii sau pixului;

 corectarea datelor se face numai prin tăiere cu linie orizontală, niciodata cu lichide
sau alte corectoare;

 înregistrarea se semnează şi se datează;

 înregistrarea este confidenţială;

 în accidentele de la locul de muncă trebuie predată o copie persoanei responsabile


de audit.

Examinarea iniţială a victimelor traumatismelor

Tratamentul victimei depinde în mare măsură de acurateţea şi detalierea informaţiilor de


la locul traumei.

Din momentul apropierii de victimă se verifică atent existenţa oricărui pericol pentru
salvatori sau pentru victimă. Se vor căuta scurgeri de combustibil, fire de curent electric
căzute, încărcătura din remorcă dacă un camion e implicat etc. Nu se va atinge nimic despre
care nu există siguranţă că nu reprezintă un potenţial pericol.

De asemenea se observă din momentul apropierii numărul victimelor şi tipul de


accident. Evaluarea primară este identică celei din protocolul de diagnostic al stopului
cardiorespirator, deosebirea fiind că verificarea căii respiratorii se face cu grija de a nu

44
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

mobiliza inutil şi periculos coloana cervicală. După ce s-a realizat hiperextensia capului
pentru dezobstrucţia căii aeriene, este recomandat să păstrăm această poziţie evitând revenirea
în flexie şi mobilizarea suplimentară. Dacă pacientul este în stop cardiorespirator se iniţiază
suportul vital de bază.

Când numărul salvatorilor este insuficient, nu se iniţiază suportul vital de baza al


unei victime, dacă există alte victime care au nevoie de îngrijire urgentă.

Dacă pacientul este conştient vom face eforturi pentru a-l linişti, asigurându-l că soseşte
ajutor. Primele întrebări care ii vor fi adresate sunt:

 Ce s-a întâmplat?

 Unde doare cel mai tare?

 Poţi să tragi aer adânc?

Aceste trei întrebări ne oferă detalii importante legate de starea de conştienţă a victimei
în momentul accidentului, ce leziune doare cel mai tare, şi dacă există leziuni care pun în
pericol respiraţia. În acelaşi timp se caută semne de sângerare externă şi se fac eforturi pentru
a o controla.

Nu mişcaţi victimele accidentelor rutiere decât dacă există incendiu, risc mare de
coliziune suplimentară, este nevoie pentru controlul căii aeriene, pentru a opri o
sângerare severă sau pentru suport vital de bază. În orice altă situaţie riscul mobilizării
depăşeşte beneficiile aduse.

La sosirea ambulanţei vor fi oferite toate informaţiile culese de-a lungul acordării
primului ajutor.

Triajul pacienţilor cu traumatisme

Triajul defineşte situaţia prin care se realizează clasificarea în funcţie de gravitate a


victimelor şi stabilirea priorităţilor de tratament.

Deşi se aplică în general victimelor multiple, se poate vorbi de triaj oricând există mai
mult de o victimă şi dacă numărul salvatorilor nu este suficient pentru a acorda simultan
primul ajutor.

Pentru creşterea eficienţei în acordarea primului ajutor în condiţii cu resurse limitate,


unele persoane serios rănite trebuie ignorate temporar, în detrimentul victimelor prioritate,
care prezintă leziuni considerate mult mai grave. Această abordarea trebuie să fie obiectivă, în
cunoştinţă de cauză. În ierarhizarea celor care vor trebui abordaţi cu prioritate, cel care face
triajul trebuie să îşi pună trei întrebări:

 Cine are nevoie de intervenţie pentru a-i fi salvată viaţa?

 Cine va beneficia cu adevărat de intervenţie şi cine nu?

45
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 Dacă tratez o persoană, va există alta care va suferi din lipsă de atenţie?

Siguranţa victimei, permeabilitatea căii aeriene, menţinerea respiraţiei şi a


circulaţiei, controlul hemoragiilor severe, şocul de orice cauză şi arsurile sunt priorităţi
atunci când acordăm primul ajutor cu resurse limitate.

Pacienţii în stop cardiorespirator vor primi îngrijiri doar dacă nu sunt alte victime a
căror viaţă este în pericol. Un pacient inconştient aflat pe spate, un pacient cu sângerare
severă, un pacient cu traumatism cranian intrat în şoc, vor fi primii trataţi. Un pacient
conştient cu fractură a piciorului reprezintă o urgenţă mai mică, iar un pacient conştient care
umblă şi urlă cât poate de tare că îl doare cotul va fi prioritate la sfârşitul listei urgenţelor.

Primul ajutor în hemoragia externă

Corpul uman are nevoie de volum suficient de sânge pentru a aproviziona organele cu
oxigen şi elemente nutritive şi pentru a rămâne prin astfel funcţionale.

Pierderea rapidă a jumătate din volumul sanghin circulant este fatală chiar la
organismele tinere sănătoase, pe când pierderea a 80% din volumul de masă eritrocitară în
condiţiile unei volemii relativ păstrate este mult mai bine suportată, fără consecinţe
semnificative. Sângele este mişcat prin corp cu efort din partea inimii care generează o
anumită presiune. Fără acest flux de sânge adecvat, organismul va intra foarte rapid în colaps
şi soc, urmate de suferinţa uneori ireversibilă a diferitelor organe şi sisteme.

Sângerarea sau hemoragia externă este de obicei asociată cu o plagă (rană). Plăgile
serioase sunt frecvent asociate cu leziuni ale vaselor. Leziunile arterelor sunt însoţite de
sângerare pulsatilă, cu sânge de culoare roşu deschis iar leziunile venelor sunt însoţite de
sângerare cu flux continuu de sânge mai închis la culoare, iar din capilare sângele curs are
culoare roşu deschis, cu scurgere lentă şi difuză.

Primul ajutor în sângerările severe, ce ameninţă viaţa constă în:

 solicitare ajutor! (apel telefonic la 112);

 îmbrăcarea de mănuşi de protecţie (dacă există);

 verificarea rănii de corpi străini;

 aplicarea unei presiuni în plaga cu o compresă sterilă sau cât mai curată (victima
poate face sau continua singură compresiunea);

 aşezarea (culcarea) pe spate a victimei;

 ridicarea (dacă este posibil) şi menţinerea deasupra nivelului inimii a părţii afectate
(scalp, gât, cap, membre superioare);

 aplicarea unui bandaj suficient de strâns pentru a menţine pansamentul;

46
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 verificarea circulaţiei pentru a ne asigura că pansamentul nu este prea strâns;

 reevaluare la fiecare 30 minute, notând starea de conştienţă, pulsul şi respiraţia;

 tratamentul şocului dacă este nevoie şi dacă se dispune de mijloace;

 aplicarea garoului dacă nu se poate controla sângerarea.

Garoul poate fi improvizat din orice bandaj care nu este prea elastic şi are minim 5
centimetri lăţime. Acesta se strânge la baza unui membru cu sângerare ce nu poate fi
controlată prin compresiune, până când sângerarea se opreşte. Se notează ora la care a fost
montat şi nu se acoperă, pentru a fi uşor de văzut.

Garoul este ultima opţiune în controlul hemoragiilor, când alte metode au eşuat şi
viaţa victimei este în pericol.

Dacă rana conţine un obiect penetrant se pansează în jurul acestuia fără a-l extrage,
mişca, îndepărta sau aplica presiune pe acesta.

În caz de epistaxis (sângerare nazală), primul ajutor constă în a aplica presiune pe partea
moale a nasului (aripa nazală), imediat sub partea osoasă, timp de 10 minute. Pacientul se
apleacă uşor în faţă şi se recomandă să respire pe gură. În condiţii ambientale de căldură
mare, la un pacient hipertensiv, sau care tocmai a făcut efort, uneori este nevoie de un timp
mai lung pentru oprirea sângerării. Compresele reci aplicate pe nas, gât şi frunte pot de
asemenea ajuta. Pacientul va fi sfătuit să nu sufle nasul pentru câteva ore. Dacă sângerarea se
prelungeşte mai mult este nevoie de ajutor medical de specialitate.

Amputaţiile traumatice vor fi tratate ca orice rană care sângerează. După ce se reuşeşte
controlul sângerării, membrul amputat se introduce fără a fi spălat sau curăţat în pungă de
plastic sau sac impermeabil care conţin apă rece. Este interzis ca membrul amputat să vină în
contact cu gheaţa pentru a nu distruge ţesuturile. Membrul amputat va ajunge la spital odată
cu victima.

De reţinut că în cazul în care apare sângerare prin compresele deja aplicate, se aplică
alte comprese peste acestea, fără a le înlătura pe celelalte. Rănile se curăţă prin spălare cu apă
sterilă sau ser fiziologic.

În orice caz de rănire soldată cu plagă, trebuie realizată profilaxia antitetanică.

Primul ajutor în hemoragia internă

Sângerarea sau hemoragia internă poate fi vizibilă sau ascunsă. Sângerarea internă
devine vizibilă ca urmare a exteriorizării prin orificii naturale (cum ar fi prin vărsătură sau
scaun cu sânge, urină cu sânge, etc) şi este uşor de recunoscut.

În schimb, sângerarea internă ascunsă (în diferitele cavităţi precum cea peritoneală,
pleurală, retroperitoneală, etc.) poate fi sugerată prin cunoaşterea forţelor şi mecanismelor ce
au intervenit în producerea accidentului şi observarea victimei.

47
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Semne sugestive pentru o sângerare internă sunt:

 piele palidă, umedă şi rece;

 sete;

 puls rapid (tahicardie) şi slab;

 respiraţie rapidă (polipnee) şi superficială;

 durere, disconfort;

 greaţă, vărsături;

 progresie către şoc (agitaţie, confuzie, comă, convulsii cauzate de suferinţa


ischemică a creierului).

Măsurile care se impun sunt:

 solicitare de ajutor (apel telefonic la 112);

 victima conştientă – se întinde pe spate cu picioarele ridicate;

 victima inconştientă – poziţie laterală de siguranţă, şi se ridică picioarele;

 reevaluare la intervale scurte de timp;

 tratarea celorlalte leziuni;

 Nu se administrează nimic pe gură !!!!

Salvatorul trebuie să presupună întotdeauna că există sângerare internă şi să înţeleagă că


nu poate face nimic pentru a o controla. Viaţa pacientului depinde de timpul scurs până la
acordarea ajutorului medical calificat.

Primul ajutor în şocul pacientului traumatizat

Şocul este o condiţie ce ameninţă viaţa. Tratamentul şocului trebuie amânat doar de
necesitatea obţinerii siguranţei victimei şi a salvatorului, dezobstrucţia căii aeriene şi
asigurarea respiraţiei, aplicării suportului vital bazal sau a controlului hemoragiilor severe. Un
pacient în şoc în absenţa măsurilor de deşocare, se va deteriora rapid, recuperarea fără
intervenţie medicală fiind imposibilă.

Cauzele şocului traumatic pot fi multiple:

 sângerarea;

 leziunile spinale înalte însoţite de lezarea cordoanelor medulare;

48
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 leziunile prin strivire;

Semnele şocului sunt:

 piele palidă, umedă şi rece sau cianotică (în absenţa hemoragiei);

 sete;

 puls rapid şi slab;

 respiraţie rapidă şi superficială;

 durere, discomfort (sau absenţa acestora în condiţiile unei traume masive sau a
suferinţei neurologice severe);

 colaps (tensiune arterială prăbuşită);

 senzoriu alterat, agitaţie , apatie sau inconştienţă;

 oprirea treptată a funcţiilor vitale.

Un salvator care evaluează o victimă cu traumă trebuie sa anticipeze riscul apariţiei


şocului traumatic şi să-şi pună câteva întrebări:

 Injuria este serioasă?

 Este victima în stare de şoc?

 Dacă nu se intervine, victima are un risc crescut să dezvolte şoc?

Dacă răspunsul la toate aceste trei întrebări este „da” atunci pacientul trebuie tratat
pentru şoc.

Măsurile ce se impun sunt aceleaşi ca pentru pacientul cu hemoragie internă. Pe lângă


aceasta, trebuie făcute eforturi pentru menţinerea temperaturii normale a victimei, fără însă a-l
supraîncălzi.

Primul ajutor în sindromul de strivire

Strivirea este leziunea în care o parte a corpului este expusă la o presiune mare, fiind
strânsă între două obiecte sau planuri mari şi grele. Injuriile produse pot cuprinde lacerări
(leziuni ale părţilor moi), fracturi, sângerări, sindromul de strivire.

Sindromul de strivire apare atunci când o parte a organismului care a fost comprimată
este eliberată. Prin comprimare se produce oprirea circulaţiei în segmentul respectiv, cu
fenomene grave de ischemie. În acelaşi timp se produc leziuni ale celulelor cu eliberarea unor
cantităţi mari de electroliţi (în special potasiu) şi compuşi toxici (mioglobina) pentru organe
cum ar fi rinichiul şi inima. Condiţiile necesare apariţiei sindromului de strivire sunt:

49
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 implicarea unei mase musculare mari;

 compresiunea îndelungată;

 compromiterea circulaţiei sângelui.

Semnele sindromului de strivire sunt:

 puls absent în partea distală a membrului;

 absenţa durerii în regiunea afectată;

 progresie către şoc.

Primul ajutor constă în apelul de urgenţă, deşocare şi transportarea victimei la spital.


Dacă ridicarea corpului care comprimă victima este posibilă salvatorul trebuie să se asigure că
se poate face în siguranţă.

Primul ajutor în arsuri

Arsura este leziunea produsă ţesuturilor de către flacără, obiecte sau lichide calde,
substanţe chimice, radiaţii sau o combinaţie a acestora. Arsurile electrice, deşi sunt mai puţin
comune sunt de obicei mai grave şi mai profunde decât par, fiind însoţite uneori şi de aritmii
cardiace.

Diagnosticul se bazează pe relatările victimei, sau ale martorilor, şi pe prezenţa


semnelor de arsură: roşeaţă, blistere (vezicule), piele înnegrită, durere.

Primul ajutor constă în:

 solicitarea de ajutor (apel telefonic la 112);

 protecţia salvatorului şi a victimei împotriva agentului cauzator de arsură;

 protecţia personală (îmbrăcarea de mănuşi);

 răcirea extremităţilor arse doar cu apă curată (până la 20 minute pentru flacără, cel
puţin 20 minute pentru arsura chimică, cel puţin 30 minute pentru bitum). fosforul
se menţine ud în permanenţă iar particulele de fosfor se îndepărtează doar cu pensa.

 pansarea prin acoperire cu pansament;

 înlăturarea hainelor şi obiectelor strânse pe extremităţi (inele, bijuterii);

 manopere de evitat: nu se vor sparge veziculele; nu se vor îndepărta bitumul


din ochi sau de pe piele; nu se vor folosi creme şi alte loţiuni; nu se va răci prea
tare zona de arsura şi victima pentru a se evita frisonul.

50
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Consultul medical este obligatoriu dacă:

 arsura este mai mare decât palma victimei;

 victima a inhalat fum, aer fierbinte (explozii în spaţii închise);

 victima este copil;

 arsura implică palma, faţa sau organele genitale;

 arsura cauzată de raze laser, microunde, infraroşii, ultraviolete sau radiaţii;

Primul ajutor în electrocutare

Niciodată nu se va atinge victima înainte de a ne asigura că sursa electrică este


deconectată. Salvatorul va avea grijă la prezenţa apei sau a materialelor conductoare de curent
electric aflate încă în contact cu victima.

În caz de electrocutare de la consumator casnic (220 volţi) victima trebuie deconectată


urgent de la sursa de curent prin întreruperea alimentării sau prin împingerea victimei folosind
materiale neconductoare – lemne, pături. În cazul electrocutării cu tensiuni mari, dacă victima
se află în zona reţelei de distribuţie, este interzisă apropierea până când autorităţile nu certifică
lipsa pericolului. Salvatorul are datoria de a se proteja pe el şi pe ceilalţi şi nu se va expune
riscului suplimentar de a se electrocuta.

Pacientul electrocutat poate fi în stop cardiorespirator, poate avea puls neregulat, şi de


obicei o arsură la locul de contact.

Primul ajutor constă în:

 solicitarea de ajutor (apel telefonic la 112), cu specificarea tipului de curent electric;

 protecţia salvatorului şi a victimei împotriva electrocutării;

 protecţia personală (îmbrăcarea de mănuşi);

 aplicarea măsurilor de suport vital dacă este indicat;

 aplicarea protocolului de prim ajutor în cazul coexistentei arsurilor.

51
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Primul ajutor în traumatismul cranian

Traumatismul cranian este întotdeauna o problemă serioasă generatoare a unei rate


crescute de complicaţii şi mortalitate.

De multe ori se întâmplă ca o victimă aparent neafectată cerebral de accident, să


dezvolte la un timp după traumă complicaţii neurologice ameninţătoare de viaţă. Aceasta se
întâmplă deoarece traumatismul cranian poate să nu aibă iniţial semne vizibile. Victimele
accidentelor, trebuiesc întrebate dacă au memoria neafectată, dacă s-au lovit sau nu la cap.
Starea de conştienţă va fi întotdeauna evaluată, iar dacă aceasta este afectată, presupune
întotdeauna investigaţii neurologice suplimentare.

Uneori traumatismul cranian este însoţit de leziuni vizibile la nivelul capului. Este
posibil ca prin urechi şi nas să se scurgă lichid cefalorahidian, iar prezenţa lui semnifică
fractura bazei craniului.

Contuzia este un traumatism închis al craniului. Datorită lipsei iniţiale a


simptomatologiei, de multe ori este tratată cu superficialitate, pacientul intrând în comă mai
târziu. O atenţie deosebită trebuie acordată când aceasta apare în cursul sporturilor de contact
sau în activităţi ce implică copii, indiferenţa şi neglijenţa putând provoca dezastre.

Leziunile faciale ce pot să apară în traumatismul cranian sunt periculoase deoarece pot
compromite permeabilitatea căii aeriene.

Prezenţa următoarelor manifestări sugerează coexistenta traumatismului cranian:

 rană la nivelul capului;

 deformare a craniului;

 nivelul alterat al conştienţei;

 scurgerea lichidului cefalorahidian prin urechi sau nas;

 inegalitatea pupilelor;

 cefaleea;

 manifestări neurologice precum: agitaţie, iritabilitate, tulburări de vorbire.

Măsuri de prim ajutor:

 solicitarea de ajutor (apel telefonic la 112);

 imobilizarea regiunii cervicale prin montarea unui guler cervical (dacă există şi se
cunoaşte tehnica aplicării!!!);

 tratamentul plăgilor (rănilor);

52
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 adoptarea poziţiei laterale de siguranţă pentru victimele inconştiente;

 se lasă lichidul cefalo-rahidian să curgă liber – dacă poziţia laterală este necesară,
partea rănită se plasează decliv;

 nu se permite ca victimele care au contuzie să „zburde”.

Primul ajutor în traumatismul spinal

Leziunile coloanei vertebrale sunt periculoase deoarece lezarea concomitentă a măduvei


spinării poate produce o serie de complicaţii severe precum: tetraplegia (paralizia completă a
membrelor), paraplegia (paralizia membrelor inferioare), pierderea sensibilităţii cutanate,
pierderea controlului urinar, al sfincterelor, durere cronică, etc.

Orice traumatizat cranian conştient sau inconştient, este considerat până la proba
contrarie ca prezentând asociat şi o leziune spinală.

Semnele sugestive traumatismului spinal sunt:

 traumatism survenit la viteze mari, sporturi de contact, căderi de la înălţime;

 poziţie nefirească a gâtului, coloanei;

 piele palidă, rece, transpirată;

 senzaţie de furnicături şi absenţa sensibilităţii în membre;

 absenţa durerii în membre în ciuda leziunilor prezente;

 imposibilitatea de a mişca membrele;

 semne de şoc.

Primul ajutor constă în:

 solicitarea de ajutor (apel telefonic la 112);

 imobilizarea coloanei cervicale prin montarea gulerului cervical; acesta va fi


îndepărtat doar dacă face imposibilă dezobstrucţia căii aeriene;

 menţinerea capului în linie (în ax) cu coloana vertebrală, iar capul nu va fi deplasat
în nici o direcţie;

 tratamentul şocului;

 menţinerea temperaturii corpului;

53
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

 mobilizarea se realizează prin rostogolirea victimei folosind două trei ajutoare, cu


menţinerea axului coloanei în acelaşi ax cu cel al capului (Fig.1).

Fig.1 Răsucirea victimei cu traumatism al coloanei cervicale

Şocul spinal este o consecinţa a traumatismului spinal în care se produce o scădere


sever[ a presiunii arteriale însoţit[ de scăderea frecven’ei pulsului (spre deosebire de şocul din
sângerare).

Gulerul cervical trebuie aplicat ori de câte ori este posibil, în orice traumatism în care
există suspiciunea leziunii coloanei cervicale. În mod ideal două persoane ar trebui să fixeze
gulerul, una susţinând capul victimei, cealaltă fixând gulerul. Dacă gulerul are dimensiune
reglabilă, se măsoară dimensiunea corectă şi se ajustează conform indicaţiilor producătorului
(Fig.2). Gulerul va fi fixat ferm, dar confortabil şi pentru orice ajustare se menţine capul
victimei.

Fig.2 Ajustarea mărimii gulerului cervical

Primul ajutor în traumatismul toracic

Traumatismul toracelui reprezintă o problemă gravă, greu de rezolvat în condiţii de


prim ajutor, victima necesitând asistenţă medicală de urgenţă în instituţie spitalicească.
Principalele leziuni toracice sunt fracturile costale, voletul costal şi plăgile penetrante, oricare
dintre aceste leziuni putându-se complica cu pneumotorace sau hemotorace (acumularea de
aer şi respectiv sânge în cavitatea pleurală).

54
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Fracturile costale reprezintă o problemă deoarece pot îngreuna respiraţia. Victima


prezintă durere toracică, în special în inspir, respiraţie rapidă şi superficială, puls accelerat.
Respiraţia victimei va fi monitorizată până la sosirea echipajului de urgenţă.

Voletul costal este o de fractură complexă, survenită pe cel puţin 2 linii şi care perturbă
dramatic dinamica mişcărilor respiratorii. Regiunea de volet din peretele toracic îşi pierde
contribuţia la mecanica ventilatorie, având mişcare paradoxală de înfundare în inspir.
Frecvent voletul costal este însoţit de pneumotorace ce face plămânul să se colabeze.
Pneumotoracele poate exista şi în absenţa voletului costal. Primul ajutor constă în solicitarea
de ajutor (apel telefonic la 112) şi reevaluarea frecventă a victimei. Dacă aceasta este
conştientă va sta în şezut, iar dacă este inconştientă se pune în poziţie laterală de siguranţă cu
partea vătămată în jos pentru a da posibilitatea părţii neafectate să respire lejer.

Plăgile toracice penetrante sunt de mare gravitate şi trebuie considerate aşa indiferent
de mărimea lor şi de starea iniţial bună a pacientului. Este vital ca obiectul penetrant să
rămână acolo. Chiar dacă este prea lung (stâlp, creangă de copac) se va solicita ajutor urgent,
dar salvatorul nu va îndepărta sub nici un motiv obiectul care penetrează toracele. Dacă
rana este deschisă se pansează lăsând partea de sus a pansamentului deschisă pentru ca aerul
să iasă din torace. Respiraţia va fi monitorizată până la sosirea ambulanţei.

Primul ajutor în traumatismul abdominal

Traumatismul abdominal poate fi însoţit de sângerări importante indiferent dacă există


rană vizibilă sau nu. Dacă există un traumatism penetrant şi corpul străin este pe loc acesta la
fel ca şi în plăgile toracice nu se va îndepărta.

Evisceraţia este ieşirea unui viscer abdominal (de obicei intestine sau epiploon) prin
plagă. Dacă vom pansa o astfel de plagă vom folosi comprese cât mai curate de preferat
sterile, care nu se lipesc pe organ, şi preferabil umezite. Organele nu vor fi reintroduse în
abdomen. De multe ori este posibil ca durerea să nu fie severă, dar la cealaltă extremă,
victima poate fi şocată, cu hemoragie severă şi cu intestinele rupte.

Primul ajutor în traumatismele soldate cu fracturi

Fractura unui os lung nu trebuie privită doar ca un traumatism izolat al osului implicat.
Leziuni ale muşchilor, tendoanelor, vaselor, nervilor aflate în vecinătatea osului fracturat pot
complica frecvent fracturile. Fracturile sunt închise dacă nu există plagă, şi deschise când
focarul de fractură este expus prin plagă. Primul ajutor constă solicitarea de ajutor (apel
telefonic la 112), în imobilizarea segmentului osos şi pansarea plăgii. De multe ori este dificil
de realizat o imobilizare adecvată.

Salvatorul trebuie sa aibă mereu în consideraţie faptul că accesul cât mai rapid al
victimei la servicii medicale specializate este mai important decât încercarea repetării
tentativelor de imobilizare.

55
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Trusa de prim ajutor

Trusa de prim ajutor este o colecţie de echipamente sau dispozitive


care se pot folosi când trebuie acordat primul ajutor. Conţinutul său depinde
de scopul căreia i-a fost destinat, de persoanele care au alcătuit trusa şi de
trainingul lor în acordarea primului ajutor. Factori de care depinde
organizarea trusei sunt şi locaţia şi legislaţia ţării în care este utilizată.

Conţinutul poate să varieze foarte mult de la o trusă la alta. O trusă de prim ajutor care
este alcătuită pentru o excursie la mare poate să conţină loţiune protectivă pentru a preveni
arsurile solare. Într-o călătorie în deltă poate să fie utilă o loţiune împotriva muşcăturilor de
ţânţari, iar la munte am putea avea nevoie de chibrituri să putem aprinde focul, de termos
pentru lichide calde, de feşi pentru a putea imobiliza un membru în caz de fracturi. Dacă în
familie este o femeie gravidă, am putea adăuga în trusa de prim ajutor comprese sterile,
foarfece steril, clemă sterilă pentru ligatura cordonului ombilical şi câmpuri sterile mari.

Termeni noi:

 pipa Guedel= dispozitiv care menţine deschisă calea aeriană


 balon de ventilaţie= dispozitiv cu care se ventilează pacientul
 hemoragie= sângerare
 hemostază= oprirea sângerării

Reguli pentru utilizarea trusei de prim ajutor:


1. În fiecare trusă trebuie să existe un ghid de utilizare al trusei.
2. Persoanele care au acces la trusa de prim ajutor trebuie să fie instruite să utilizeze
trusa.
3. Marcarea truselor de prim ajutor se face cu o cruce albă pe un fond verde (simbol
stabilit de International Organisation for Standardisation)
4. Fiecare trusă trebuie să conţină numerele de telefon pentru urgenţe (112).
5. Trusa se menţine acasă sau în maşină, la îndemână, departe de accesul copiilor mici.
Copiii mai mari pot să fie învăţaţi cum să folosească trusa, să acorde primul ajutor şi
să solicite telefonic ajutor.
6. Conţinutul trusei se verifică periodic.
7. Trusa trebuie să fie spaţioasă, uşor de transportat şi de deschis.

56
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Conţinutul trusei:

Trusa de prim ajutor- nivel bazal trebuie să conţină material de protecţie pentru
salvator, dispozitive destinate resuscitării cardio-pulmonare şi materiale destinate primului
ajutor în cazul unor leziuni minore. În unele cazuri se pot include şi medicamente.

1. Materialele de protecţie sunt: mănuşile sterile (două perechi), mănuşile nesterile


(două perechi), mască facială de protecţie şi ochelari de protecţie.

Mănuşile sterile sunt folosite ori de câte ori se efectuează o manoperă invazivă sau la
nivelul unei plăgi. Ele protejează pacientul sau victima de o eventuală infecţie. Mănuşile
nesterile sunt folosite când nu există o plagă sau o altă poartă de intrare pentru germeni,
pacientul nu are riscul de a dezvolta o infecţie. Mănuşile nesterile asigură salvatorul că nu va
avea contact cu lichide biologice de la victimă (sânge, urină, salivă, lichid de vărsătură).

2. Materialele necesare resuscitării cardio-pulmonare la nivel bazal sunt dispozitivele


de barieră cu valvă unidirecţională (pocket mask) destinate respiraţiei gură-la-gură.

În cazul în care vedem o persoană inconştientă (pentru a evalua starea de conştienţă


putem să îl apelăm verbal, să vedem dacă răspunde la stimuli tactili sau numai la cei dureroşi)
primul lucru pe care trebuie să îl facem este să verificăm dacă persoana respiră eficient.
Urmărim dacă toracele se expansionează, simţim dacă pacientul expiră sau nu. În cazul în
care pacientul nu respiră suntem obligaţi să chemăm ajutor (o altă persoană sau sunăm
imediat la 112) şi să începem compresiunile toracice cu o frecvenţă de 100/min. Aceşti paşi
simpli constituie suportul vital de bază. Nu suntem obligaţi să efectuăm respiraţie gură-la-
gură, dar în cazul în care avem o valvă unidirecţională o putem folosi dacă dorim.

3. Materialele destinate primului ajutor în caz de traumatisme minore (tăieturi,


hemoragie, arsuri termice sau chimice, fracturi) includ:

 comprese sau pansamente absorbante sterile de diferite dimensiuni (4x4, 5x9,


9x9cm) pentru acoperirea şi protejarea leziunilor;
 bandaje adezive de diferite mărimi, feşi de tifon, benzi adezive (leucoplast) pentru
fixarea compreselor sau a imobilizărilor;
 şerveţele antiseptice, soluţii antiseptice, dezinfectante pentru pentru curăţirea
rănilor;
 cremă antibiotică (neomicină, bacitracin) pentru prevenirea infecţiei leziunilor;
 pătură de încălzire, folia de supravieţuire pentru menţinerea temperaturii corporale
în caz de hipotermie;
 termometru oral pentru măsurarea temperaturii periferice;
 pansament cu gel răcoritor pentru arsuri;
 foarfece pentru tăierea bandajelor şi a materialelor;
 baterii şi chibrituri;
 pensă pentru îndepăratrea corpilor străini de dimensiuni mici.
Nu toate corpurile străine trebuie să fie imediat extrase din plăgi. În unele cazuri (ex.
plagă înjunghiată cu un cuţit) poate să se declanşeze o hemoragie severă.
În cazul în care o persoană prezintă o plagă produsă prin tăietură la nivelul mâinii
trebuie să spălăm imediat zona, de preferinţă cu apă sterilă sau ser fiziologic steril. Trebuie să
verificăm dacă nu este prezentă hemoragia şi în acest caz trebuie să facem hemostaza prin
compresiune. Trebuie să solicităm imediat ajutor (112) dacă afecţiunea este severă (ex. tăierea

57
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

unui vas sangvin mare, cu hemoragie importantă) sau dacă putem, să ducem pacientul la cel
mai apropiat punct de prim ajutor.
În cazul în care o persoană a căzut şi prezintă durere la nivelul unui membru (sau
mobilitate anormală sau tumefiere locală) trebuie să îl imobilizăm cu o atelă şi să îl ducem la
spital. Membrul respectiv poate să fie fracturat.
În cazul unor arsuri trebuie ne asigurăm că focul a fost stins, să îndepărtăm hainele şi
obiectele care pot să dea compresiuni (ex. ceasuri, inele), trebuie să efectuăm o toaletă locală
minimă cu apă sterilă sau ser fiziologic steril, să acoperim zona arsă cu o compresă sterilă şi
să ducem pacientul la spital. Nu aplicăm gheaţă local. În cazul unor arsuri extinse sau când
pacientul este într-o stare clinică sever alterată solicităm imediat ambulanţa. Dacă apare stopul
cardio-respirator aplicăm imediat suportul vital de bază.
4. Includerea medicamentelor în trusele de prim ajutor de nivel bazal este
controversată, având în vedere că nu toată lumea cunoaşte indicaţiile şi contraindicaţiile
diferitelor clase de medicamente. În unele ţări în care educaţia populaţiei în ceea ce priveşte
acordarea primului ajutor începe din şcoală se consideră că includerea aspirinei este benefică
în cazul în care apare un pacient cu afecţiuni cardiace (durere la nivelul pieptului, respiraţie
îngreunată, oboseală extremă, ameţeală, confuzie, scădere a tensiunii arteriale).

Alte clase de medicamente utile care pot să fie incluse în trusa de prim ajutor simplă
sunt:
unguentul cortizonic 1%- pentru tratamentul alergiei cutanate;
medicamente antialergice (loratiadină, clorfeniramin), inclusiv seringi preumplute
cu adrenalină (AnaPen sau EpiPen) pentru tratamentul alergiei majore (anafilaxie);
 antiacide;
 decongestionante;
 soluţii pentru globii ocular;
 antidiareice sau săruri de rehidratare orală;
 laxative.
Calea de administrare a medicamentelor poate să fie orală, subcutanată, intramusculară,
intravenoasă, intrarectală, endotraheală.

Reguli generale pentru injectarea medicamentelor:

1. Înainte să faceţi orice cu seringa sau medicamentul, spălaţi-vă pe mâini. Aceasta


este una dintre metodele cele mai importante pentru a preveni o infecţie.
2. Scoteţi seringa şi acul din ambalajul steril.
3. Umpleţi seringa cu medicamentul din fiolă.
4. Schimbaţi acul.
5. Îndepărtaţi toate bulele de aer din seringă şi ac.
6. Alegeţi locul pentru injectare.
7. Dezinfectaţi pielea cu o compresă cu alcool.
8. Ţineţi acul şi seringa ca pe un creion.
9. Introduceţi acul prin piele cu o mişcare sigură, blândă, la 45o pentru injecţia
subcutanată şi perpendicular pe piele pentru injectarea intramusculară.
10. Încercaţi să aspiraţi pentru a testa dacă apare sânge sau nu. Dacă se aspiră sânge,
retrageţi acul şi efectuaţi totul de la început.
11. Apăsaţi pe piston pentru a administra medicamentul (injectarea se face în
aproximativ 5 secunde).
12. Retrageţi acul uşor.

58
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

13. Apăsaţi uşor sau masaţi uşor zona de injectare.


14. Încercaţi să rotaţi locul de injectare.
Injectarea subcutanată reprezintă administrarea medicamentelor în ţesutul grăsos
subcutanat. Locurile de injectare sunt regiunea posterioară a braţului, regiunea anterioară a
coapsei sau abdomenul.

Injectarea intramusculară reprezintă administrarea medicamentului mai profund, în


musculatură. Locurile de injectare sunt regiunea anterioară a coapsei (vastus lateralis),
regiunea gluteală (cadranul supero-extern al fesei) şi umăr ( muşchiul deltoid).

Trusele de prim ajutor de nivel intermediar În trusele avansate, utilizate de persoane


pot să conţină: antrenate în acordarea primului ajutor
medical calificat, pot să fie incluse:
 hemostatice locale pentru sângerările
masive  bandaje speciale

 seringi, ace, catetere venoase  betadină sau alcool iodat

 lamă de bisturiu  garou

 adrenalină  fire de sutură

 atropină  câmpuri sterile

 pipa Guedel pentru menţinerea căii  perfuzabile


aeriene
 aspirator

 mască facială şi balon de ventilaţie

59
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

Bibliografie

1. Consiliul Naţional Român de Resuscitare. Resuscitarea cardiopulmonară şi cerebrală la


adult. Editura Alpha MDN, Bucureşti 2006: 117-128.

2. Sethi D et al. Advanced trauma life support training for ambulance crews. On behalf of
the WHO Pre-Hospital Trauma Care Steering Committee. The Cochrane Database of
Systematic Reviews 2006, Issue 1. Chichester, UK, John Wiley & Sons, Ltd., 2006.

3. Reading CJ. Incidence, pathology and treatment of adder (Vipera berus) bites in man.
Journal Accidents Emergency Medicine 1996; 13: 346-351.

4. Zigenfuß T. Medicină de Urgenţă. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca 2001: 316-
321.

5. www.emedicine.com/emerg/index.shtml

6. Giurcăneanu C. Înfruntând natura dezlănţuită. Editura Albatros, Bucureşti 1986: 238-246.

7. Matusz P. Primul ajutor în accidentele vacanţei. Editura Sport-Turism, Bucureşti 1990.

8. Stewart S. Environmental emergencies. Baltimore: Williams& Wilkins 1990.

9. Trancă S, Hagău N. Muşcătura de viperă. Terapia pacientului critic cu reacţie toxică


severă la veninul de viperă J Rom Anest Terap Int 2009; 16: 134-139.

10. Mock C et al. Guidelines for essential trauma care. Geneva, World Health
Organization, 2004.

11. Prehospital trauma care systems.Geneva, World Health Organization, 2005.

12. Road safety training manual. World Health Organization, 2006.

13. Varghese M, Mohan P. When someone is hurt: a first aid guide for lay persons and
community workers. New Delhi, The Other Media Communications, 1998.

14. www.parasolemt.com.au/manual.php

15. http://emedicine.medscape.com

16. Diaz JH. Syndromic diagnosis and management of confirmed mushroom poisonings.
Crit Care Med 2005; 33(2): 427-36.

17. Berger KJ, Guss DA. Mycotoxins revisited: Part I. J Emerg Med 2005; 28(1): 53-62.

18. Eckstein M, Maniscalco PM. Focus on smoke inhalation--the most common cause of
acute cyanide poisoning. Prehospital Disaster 2006;21(2 Suppl 2): s49-55

19. Gorman D, Drewry A, Huang YL. The clinical toxicology of carbon monoxide.
Toxicology 2003; 187(1): 25-38.

60
Prim ajutor medical UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Curs anul I Catedra ATI II

20. http://en.wikipedia.org/wiki/Mushroom_poisoning

21. First Aid Manual. 8th Edition St John Ambulance, St Andrew s First Aid, British Red
Cross 2002.
22. www.britishredcross.org.uk

23. Venema, Allart M., Johan W. Groothoff, and Joost JLM Bierens. "The role of
bystanders during rescue and resuscitation of drowning victims." Resuscitation 81.4
(2010): 434-439.
24. Orlowski, James P., and David Szpilman. "Drowning: rescue, resuscitation, and
reanimation." Pediatric Clinics of North America 48.3 (2001): 627-646.
25. Szpilman, David, et al. "Drowning." New England journal of medicine 366.22 (2012):
2102-2110.
26. Salomez, Frédéric, and Jean-Louis Vincent. "Drowning: a review of epidemiology,
pathophysiology, treatment and prevention." Resuscitation 63.3 (2004): 261-268.
27. Topjian, Alexis A., et al. "Brain resuscitation in the drowning victim." Neurocritical
care 17.3 (2012): 441-467.
28. European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2015
29. D. Szpilman, J. Webber, L. Quan, et al. Creating a drowning chain of survival.
Resuscitation. 2014;85:1149-1152

61