Sunteți pe pagina 1din 8

QAGENŢIA NAȚIONALĂ PENTRU NATIONAL AGENCY FOR

SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR SOLVING COMPLAINTS

MD-2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124, et. 4,
tel: 022 820652, fax: 022 820651, e-mail: contestatii@ansc.md

DECIZIE
Nr. 03D-593-19 Data: 23.09.19
privind soluționarea contestației formulată de către „Vanro-Com” SRL, înregistrată la Agenția
Națională pentru Soluționarea Contestațiilor cu nr. 02/674/19 la data de 28.08.2019, pe marginea
procedurii de achiziție publică nr. MD-1565180460104 din 20.08.2019

Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a examinat contestația nr.


02/674/19 din 28.08.2019, depusă de către „Vanro-Com” SRL, cu sediul în mun.
Chișinău, str. Florilor nr. 6/2, of. 22, număr de identificare (IDNO): 1003600130242,
tel.: 022491471, e-mail: srlvanrocom@mail.ru, pe marginea rezultatelor desfășurării
procedurii de achiziție publică nr. MD-1565180460104 din 20.08.2019, privind
achiziționarea „lucrărilor de reparație în cadrul IET nr. 120, Gimnaziul nr. 31
subordonate DETS sectorul Botanica”, inițiată de către Direcția Educație Tineret și
Sport sect. Botanica (în continuare DETS sect. Botanica), cu sediul cu sediul în mun.
Chișinău, bd. Traian 21/2, nr. de identificare (IDNO): 1007601010448, tel.: 022776711,
e-mail: achizitiidetsbotanica@gmail.com.
În scopul examinării contestației, Agenția a organizat la data de 06.09.2019, ora
11:00, ședință deschisă la care a participat reprezentantul autorității contractante și
reprezentanții contestatorului.

Pretențiile contestatorului:
În calitatea sa de persoană interesată în cadrul procedurii de achiziție publică nr.
MD-1565180460104 din 20.08.2019, operatorul economic „Vanro-Com” SRL
menționează că, prin scrisoarea de înștiințare nr. 01-19/510 din 23.08.2019, autoritatea
contractantă a informat despre faptul că grupul de lucru a decis anularea procedurii de
achiziție publică vizată, în conformitate cu art. 71 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/15,
precum și i-a comunicat că oferta sa a fost respinsă/descalificată, din următoarele
motive:
- Prețul propus este mai mare în comparație cu oferta desemnată câștigătoare;
- La poz. 33 s-a solicitat CH06A „Mână curentă din inox, așezați la distanțe de
1....1,2 m prevăzuți cu rondele sudate, fixată în zid de cărămida sau parapet de beton,
confecționată din țeava din inox”, dar s-a propus CH06A „țeava din oțel, oțel laminat”;
- La poz. 93 s-a solicitat CH06A „Mână curentă din inox, așezați la distanțe de
1....1,2 m prevăzuți cu rondele sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton,
confecționată din țeavă din inox”, dar s-a propus CH06A „țeavă din oțel, oțel laminat”.

1
Astfel, „Vanro-Com” SRL consideră că, decizia grupului de lucru al autorității
contractante, privind descalificare/respingerea ofertei sale și privind anularea procedurii
de achiziție în temeiul cu art. 71 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/15, este una ilegală și
neîntemeiată, din următoarele considerente.
Grupul de lucru al DETS sect. Botanica a dispus anularea procedurii de achiziție
publică din speță, în conformitate cu prevederile art. 71, alin. (1), lit. b) din Legea nr.
131/15, însă art. 71 din legea menționată nu prevede temeiuri de anulare a procedurilor
de achiziții publice, dar reglementează subcontractarea în cadrul procedurilor de
achiziții publice.
Conform informațiilor plasate pe site-ul oficial „achiziții.md”, la procedura de
achiziție publică din speță, au participat următorii operatori economici, prezentând
următoarele oferte de prețuri:
- „Vanro-Com” SRL cu oferta de 440052,93 lei;
- „Rosivid Construct” SRL cu oferta de 545783,00 lei;
- „Camonir” SRL cu oferta de 694989,21 lei;
- „Anreal Cons” SRL cu oferta de 785055,00 lei;
- „Cons Art Engineering” SRL cu oferta de 916063,37 lei.
În acest sens, contestatorul notează că oferta de preț prezentată de acesta era cea
mai mică/avantajoasă în comparație cu ofertele prezentate de ceilalți operatori
economici și respectiv, urma a fi desemnată câștigătoare în această procedură de
achiziție publică.
Astfel, operatorul economic „Vanro-Com” SRL consideră că decizia grupului de
lucru privind respingerea ofertei sale din motivul că „prețul propus este mai mare în
comparație cu oferta desemnată câștigătoare”, este ilegală și nu corespunde realității,
deoarece acesta a prezentat cel mai mic preț, în comparație cu alți operatori economici
care au participat la respectiva procedură de achiziție publică.
- Conform răspunsului nr. 01-19-510 din „20.08.2019”, grupul de lucru pretinde
că de către operatorul economic SC „Vanro-Com SRL nu a fost respectat caietul de
sarcini și anume pozițiile nr. 33 și 93, însă contestatorul notează că prețul propus de
către acesta, pentru aceste două poziții, a fost calculat pentru a satisface necesitățile
autorității contractante și anume montarea „Mână curentă din inox, așezați la distanțe
de 1....1,2 m, prevăzuți cu rondele sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton,
confecționată din țeava din inox”, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire.
Totodată, contestatorul menționează că, nu a modificat denumirea resurselor în
pozițiile sus-numite (pozițiile 33 și 93) din motiv că în caietul de sarcini nu s-a indicat
excluderea sau includerea unor resurse.
Astfel, acesta informează că în devizul de cheltuieli prezentat, la pozițiile nr. 33 și
93, au fost indicate resursele care sunt stipulate în program „WinCmeta” și anume:
7214240021810 Lăcătuș CM
2812106305714 Mână curentă dreapta din țeavă de oțel D=1 1/4" și oțel
laminat
2
(inclusiv suporți)
4011106202741 Energie electrică
2873155900800 Electrozi de sudură
2651122100402 Ciment metalurgic cu adaosuri M 30 saci S1500
2430126103294 Vopsea minium de plumb v.351-3 ntr 90-80
1010126200341 Cărbuni de forja (huila).
Drept urmare, contestatorul subliniază că a prezentat oferta de preț în strictă
corespundere cu cerințele indicate de autoritatea contractantă în caietul de sarcini, fiind
calculată montarea țevilor din inox, însă fără a se interveni la resursele din programul
menționat, fiind indicate conform resurselor de bază - țevi din oțel.
Respectiv, „Vanro-Com” SRL susține că este ilegală și neîntemeiată decizia
autorității contractante de respingere a ofertei sale, deoarece aceasta corespunde tuturor
cerințelor indicate în documentația de atribuire și este cea mai avantajoasă în comparație
cu ofertele prezentate de alți operatori economici.
Totodată, acesta mai comunică faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta
fără a solicita justificări de rigoare privind oferta prezentată.
Astfel, ca urmare a celor relatate mai sus, „Vanro-Com” SRL solicită:
- admiterea contestației depuse;
- anularea deciziei grupului de lucru al DETS sect. Botanica privind anularea
procedurii de achiziție publică nr. MD-1565180460104 din 20.08.2019;
- anularea deciziei grupului de lucru al DETS sect. Botanica privind respingerea/
descalificarea ofertei prezentate de operatorul economic SC „Vanro-Com” SRL;
- obligarea autorității contractante efectueze, într-un termen restrâns, reevaluarea
ofertelor admisibile depuse în cadrul procedurii de achiziție publică din speță, în
conformitate cu cerințele înaintate în documentația de atribuire și cu respectarea
prevederilor cadrului normativ pertinent.

Argumentele autorității contractante:


DETS sect. Botanica, prin punctul său de vedere, expus în scrisoarea nr. 01-19/505
din 02.09.2019, comunică faptul că, grupul de lucru a decis anularea procedurii de
achiziție publică din speță în conformitate cu art. 71 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/15
care prevede că „autoritatea contractantă, din proprie inițiativă, anulează procedura de
atribuire a contractului de achiziții publice, dacă ia această decizie înainte de data
transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de achiziție publică, în
următoarele cazuri: b) numărul de ofertanţi/candidaţi care întrunesc cerințele de
calificare și selecție este mai mic decât numărul minim prevăzut pentru fiecare
procedură, iar autoritatea nu a optat, conform prevederilor specifice, pentru continuarea
procedurii de atribuire”.
Astfel, aceasta menționează că ofertanții au fost respinși/descalificați din
următoarele motive.

3
Denumirea operatorului Motivul respingerii/descalificării
economici
„Vanro-Com” SRL Art. 69 alin. (6) lit. b). poz. 33 s-a solicitat CH06A „Mână curentă din inox,
așezați la distante de 1....1,2 m prevăzuţi cu rondele sudate, fixată în zid de
cărămidă sau parapet de beton, confecționată din țeava din inox”, s-a propus
CH06A „țeavă din oțel, oțel laminat”. Poz. 93 s-a solicitat CH06A „Mână
curentă din inox, așezați la distanțe de 1....1,2 m prevăzuţi cu rondele sudate,
fixata in zid de cărămidă sau parapet de beton, confecționată din țeavă din
inox”, s-a propus CH06A „țeavă din oțel, oțel laminat”.

„Rosivid Construct” SRL Art. 69 alin. (6) lit. b) lipsesc materiale.

„Camonir” SRL Art. 69 alin. (6) lit. b). DUAE depus greșit, este menționată altă AC pe ultima
pagină a DUAE. În deviz p/u IET 120 poz. 40 lipsește k=2, s-a cerut
„RpCJ06B k=2”, s-a propus „RpCJ06B”. Poz. 83 cod de resurse nu
corespunde, s-a solicitat „TSI50B5”, s-a propus „TSI50G”. Poz. 85 cod de
resurse nu corespunde, s-a solicitat „TSI50A5”, s-a propus „TS150E”.
Gimnaziu 31, în deviz lipsesc materiale. Poz. 81 s-a solicitat „RpSB14E
cantitatea 4,00”, s-a propus „RpSB14 E cantitatea 1,0000”
„Anreal Cons” SRL A anula procedura în conformitate cu art. 71 alin. (1) lit. b) Legea nr. 131/15.

„Cons Art Engineering” A anula procedura în conformitate cu art. 71 alin. (1) lit. b) Legea nr. 131/15.
SRL

Cât privește contestația înaintată de către „Vanro Com” SRL, autoritatea


contractantă menționează că o consideră neîntemeiată și nejustificată din următoarele
considerente.
Aceasta informează că, de către operatorul economic „Vanro Com” SRL, în
contestație a fost folosită legislația abrogată, deoarece conform legislației în vigoare,
art. 71 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/15 prevede că „Autoritatea contractantă, din
proprie inițiativă, anulează procedura de atribuire a contractului de achiziții publice,
dacă ia această decizie înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul
aplicării procedurii de achiziție publică, în următoarele cazuri: b) numărul de
ofertanţi/candidaţi care întrunesc cerințele de calificare și selecție este mai mic decât
numărul minim prevăzut pentru fiecare procedură, iar autoritatea nu a optat, conform
prevederilor specifice, pentru continuarea procedurii de atribuire”.
Totodată, autoritatea contractantă susține că, din sensul scrisorii de înștiințare nr.
01-19/510 din 23.08.2019 clar reiese că a fost admisă o greșeală tehnică, menționându-
se fraza „prețul propus este mai mare în comparație cu oferta desemnată câștigătoare”,
deoarece nici unul dintre ofertanții care au participat la concurs nu a fost desemnat
câștigător și procedura a fost anulată din motivul că numărul de ofertanţi/candidaţi care
întrunesc cerințele de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim prevăzut
pentru fiecare procedură, or Hotărârea Guvernului nr. 669 din 27.05.2016, pct. 150
prevede că „Autoritatea contractantă, din proprie inițiativă, precum şi la solicitarea
Agenţiei, în urma controlului efectuat, va anula procedura de atribuire a contractului de
achiziţie publică de lucrări, dacă ia această decizie înainte de data transmiterii
comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de achiziție publică de lucrări, în

4
următoarele cazuri: 1) nu există cel puțin trei ofertanți, care au întrunit condițiile de
calificare stabilite”.
În acest context, autoritatea contractantă susține că anunțul de participare a fost
elaborat în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 131/, iar în acesta era clar
stipulat că cantitatea lucrărilor va fi conform caietului de sarcini.
Astfel, DETS sect. Botanica informează că potrivit caietului de sarcini, la poz. 33
s-a solicitat „CH06A Mână curentă din inox, așezați la distanțe de 1....1,2 m prevăzuți
cu rondele sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton, confecționată din țeava
din inox”, dar s-a propus „CH06A țeavă din oțel, oțel laminat”. La Poz. 93 s-a solicitat
„CH06A Mână curentă din inox, așezați la distante de 1....1,2 m prevăzuți cu rondele
sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton, confecționată din țeava din inox”,
dat s-a propus „CH06A țeavă din oțel, oțel laminat”, ceia ce nu corespunde cerințelor
caietului de sarcini.
În acest sens, autoritatea contractantă menţionează că, potrivit art. 44 alin. (1) din
Legea nr. 13/15, ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu
prevederile din documentația de atribuire. Astfel, aceasta consideră că sunt neîntemeiate
declarațiile contestatorului referitor la faptul că a prezentat oferta în strictă corespundere
cu cerințele înaintate, deoarece în caietul de sarcini a fost stipulat „țeavă din inox”.
Autoritatea contractantă opiniază că pentru a micșora prețul ofertei, „Vanro-Com”
SRL în loc din „țeavă din inox” a propus alt material „țeavă din oțel, oțel laminat”, fapt
ce contribuie la scăderea semnificativă a prețului ofertei și a calității și durabilității
lucrărilor care vor fi efectuate.
Aceasta mai menționează că și în justificarea prețului prezentată de contestator nu
este mențiune că lucrările vor fi efectuate cu „țevile de inox”, și nu cu „țeavă din oțel,
oțel laminat”.
Astfel, DETS sect. Botanica solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și
emiterea unei decizii pe marginea acesteia într-un termen cât mai restrâns.

Aprecierea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor:


Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 131/15, orice persoană care are sau a avut un
interes în obținerea unui contract de achiziție publică și care consideră că în cadrul
procedurilor de achiziție publică un act al autorității contractante a vătămat un drept al
său 5 recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat sau poate suporta prejudicii, este
în drept să conteste actul respectiv în modul stabilit de lege.
Procedând la examinarea în fond a contestației, Agenţia reţine că DETS sect.
Botanica a publicat la data de 07.08.2019, în Buletinul achizițiilor publice pe portalul
guvernamental unic de acces online: www.mtender.gov.md, un anunț de participare la
procedura de achiziție publică nr. MD-1565180460104 din 20.08.2019, privind
achiziționarea „lucrărilor de reparație în cadrul IET nr. 120, Gimnaziul nr. 31
subordonate DETS sectorul Botanica”, publicând în același timp și toată documentația

5
de atribuire, inclusiv caietul de sarcini (Formularul de deviz nr. 1 – lista cu cantitățile
de lucrări), aferente lucrărilor ce fac obiectul viitorului contract.
La soluționarea contestației în cauză, Agenția va avea în vedere prevederile art. 40
alin. (1) din Legea nr. 131/15, potrivit căruia autoritatea contractantă are obligaţia de a
stabili în documentaţia de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii
necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi
explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Astfel, potrivit pct.
1.5 „Secțiunea A. Dispoziții generale” din Documentația standard pentru realizarea
achizițiilor de lucrări, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 176 din
05.10.2018, în speță documentația de atribuire, detaliile privind materialele grafice și
părțile scrise, prin care sunt determinate soluții urbanistice, de sistematizare spațială,
arhitecturale, constructive, tehnologice și alte soluții tehnice, precum și rezultatele
calculelor și argumentării a soluțiilor adoptate sunt prezentate în caietul de sarcini,
concomitent, potrivit pct. 1.6 din aceeași documentație, detaliile privind volumele de
lucrări, caracteristicile tehnice şi alcătuirea elementelor constructive sunt prezentate în
caietul de sarcini.
În aceeași ordine de idei, se reține că potrivit dispozițiilor pct. 101 din
Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 669 din 27.05.2016, ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu
prevederile documentaţiei de atribuire, concomitent, conform pct. 102 din același
Regulament, oferta tehnică se elaborează în concordanţă cu cerinţele cuprinse în
documentaţia de atribuire, astfel încât să asigure furnizarea tuturor informaţiilor
necesare pentru evaluarea tehnică. În același timp, potrivit pct. 20.3 din documentația
de atribuire, „Oferta elaborată de ofertant trebuie să cuprindă: a) Oferta tehnică -
ofertantul va elabora oferta tehnică, astfel încât aceasta să respecte în totalitate cerinţele
de calificare, precum şi cerinţele prevăzute în caietul de sarcini”.
Examinând documentele dosarului achiziției publice, atât prin prisma prevederilor
normative enunțate supra, cât și prin prisma pretențiilor invocate de către contestator,
Agenția constată că potrivit Caietului de sarcini (Formularul de deviz nr. 1 – lista cu
cantitățile de lucrări) pentru „Lucrările de reparație capitală IET nr. 120”, la poziția nr.
33 și 93 a fost indicată norma CH06A „Mână curentă din inox, asezați la distanțe de
1....1,2 m prevăzuți cu rondele sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton,
confecționată din țeavă din inox”.
Astfel, analizând devizele atașate de „Vanro-Com” SRL la ofertă, Agenția reține
că potrivit devizului „IET nr. 120”, Formularul Nr. 5, norma CH06A prevede „Mână
curentă metalică montată pe suporți de 15 cm înălțime, asezați la distanțe de 1....1,2 m
prevazuți cu rondele sudate, fixată în zid de cărămidă sau parapet de beton,
confecționată din țeavă din oțel D=1 1/4” și oțel laminat, dreapta”, iar ca resursă este
indicat „Mână curentă drepta din țeavă de oțel D=1 1/4” și oțel laminat (inclusiv
suporții)”.
Prin urmare, Agenția constată că indicarea de către contestator în norma de resursă
6
a unui material ce nu corespunde celui solicitat de autoritatea contractantă în caietul
sarcini, contravine prevederilor pct. 25.1 din Documentația standard pentru realizarea
achizițiilor de lucrări, potrivit căruia, „Ofertantul are obligația de a demonstra
conformitatea propunerii de executare a lucrării cu cerințele prevăzute în caietul de
sarcini și lista cu cantitățile de lucrări, în acest scop oferta tehnică va conține: b)
documentația de deviz (formularele 3, 5, 7 corespunzător CPL.01.01-2012), conform
Formularului de deviz nr.1 – lista cu cantitățile de lucrări”.
La caz, nu pot fi reținute argumentele „Vanro-Com” SRL la aspectul dat și anume
că prețul propus de către acesta a fost calculat pentru a satisface necesitățile autorității
contractante - „Mână curentă din inox …”, așa cum s-a solicitat în documentația de
atribuire, precum și faptul că nu ar fi modificat denumirea resurselor în pozițiile nr. 33
și nr. 93 din motiv că în caietul de sarcini nu a fost prevăzut că urmează a fi excluse sau
incluse unele resurse, or potrivit prevederilor art. 69 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 131/15,
autoritatea contractantă nu acceptă oferta în cazul în care aceasta nu corespunde
cerințelor expuse în documentația de atribuire, cât și pct. 137 subpct. 3) din
Regulamentul privind achiziţiile publice de lucrări aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 669 din 27.05.2016, grupul de lucru va respinge oferta care nu a fost elaborată şi
prezentată în conformitate cu cerinţele cuprinse în documentaţia de atribuire. Totodată,
contestatorul nu a invocat și nu a probat faptul că ar exista alt cod de resursă pentru
aceeași lucrare, dar care să prevadă „inox” în loc de „țeavă din oțel”, astfel încât
autoritatea contractantă să fie obligată să indice în caietul de sarcini „excluderea sau
includerea unor resurse”.
Mai mult, în caietul de sarcini, pentru norma CH06A, autoritatea contractantă a
indicat „Mână curentă din inox”, fapt ce prezumă că trebuie să fie confecționată din
inox, or în cazul în care operatorul economiс avea unele neclarități cu privire la norma
menționată supra, acesta putea, în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 131/15, să
solicite clarificări privind documentaţia de atribuire, sau, potrivit art. 82 din aceeași lege,
în cazul în care constata că în cadrul procedurii de achiziţie publică un act al autorităţii
contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat
sau poate suporta prejudicii, să depună o contestație pe marginea acelui act.
Relevante speței sunt și dispozițiile pct. 144 din Regulamentul privind achizițiile
publice de lucrări aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 669 din 27.05.2016 prevede că
,,oferta care a fost stabilită cîştigătoare nu poate fi modificată şi constituie parte
integrantă a contractului de achiziţie publică de lucrări ce urmează a fi încheiat... ”,
respectiv autoritatea contractantă fiind pusă în cazul dat, în situația să încheie un
contract cu condiții contrar necesităților sale și cerințelor caietului de sarcini (Mână
curentă din oțel …, țeavă din oțel), fiind expusă astfel la o posibilă conduită speculativă
din partea ofertantului care poate schimba aceste elemente pe parcursul executării
lucrărilor, or cele invocate în contestație, precum că vor fi utilizate resursele solicitate,
nu poate constitui parte componentă a viitorului contract de achiziții publice.
Totodată, în speță, o eventuală solicitare de clarificări cu privire la materialul ce va
7
fi folosit de către „Vanro-Com” SRL la norma CH064, inclusiv acceptarea ofertei
respective, plasează contestatorul în condiții de inegalitate față de ceilalți ofertanți, care
au prevăzut pentru norma dată materialul solicitat de autoritatea contractantă în caietul
de sarcini, respectiv, acceptarea în aceste condiții a ofertei contestatorului ar atrage după
sine nerespectarea principiului tratamentului egal, imparţialitate, nediscriminare în
privinţa tuturor ofertanţilor şi operatorilor economici, consfințit la art. 7 lit. h) din Legea
nr. 131/15, iar din aceste considerente, pretențiile contestatorului urmează a fi respinse.
Cât privește pretenția contestatorului referitor la faptul că autoritatea contractantă
a aplicat eronat art. 71 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/15 drept temei de anulare a
procedurii de achiziție publică din speță, deoarece acesta reglementează
subcontractarea, Agenția reține că Legea nr. 131/15 a fost republicată în Monitorul
Oficial nr.424-429/666 din 16.11.2018 cu toate modificările şi completările introduse,
cu o nouă numerotare a prevederilor acesteia. Astfel, potrivit noii numerotări, art. 71
din Legea nr. 131/15 reglementează anularea procedurii de achiziție publică, iar având
în vedere că s-a constat caracterul neconform al ofertei contestatorului, nu pot fi reținute
argumentele acestuia privind anularea ilegală de către autoritatea contractantă a
procedurii de achiziție publică, odată ce oferta sa ar corespunde cerințelor din caietul de
sarcini. De asemenea, Agenția va respinge și pretenția „Vanro-Com” SRL în partea ce
ține de indicarea de către autoritatea contractantă, în scrisoarea de informare, a unui
temei eronat de respingere a ofertei acestuia și anume „prețul propus este mai mare în
comparație cu oferta desemnată câștigătoare”, în măsura în care, în punctul său de
vedere autoritatea contractantă a confirmat că a comis o eroare tehnică, iar procedura de
achiziție publică vizată a fost anulată.
Reieşind din cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1), art. 82
alin. (1) şi art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 131/15, Agenţia Naţională pentru
Soluţionarea Contestaţiilor,
d e c i d e:

Se respinge ca neîntemeiată contestația înregistrată cu nr. 02/674/19 din


28.08.2019 depusă de către „Vanro-Com” SRL, pe marginea rezultatelor procedurii de
achiziție publică nr. MD-1565180460104 din 20.08.2019, privind achiziționarea
„lucrărilor de reparație în cadrul IET nr. 120, Gimnaziu nr. 31 subordonate DETS
sectorul Botanica”, inițiată de către Direcția Educație Tineret și Sport sect. Botanica.

Decizia poate fi atacată prin depunerea unei cereri în acest sens către Judecătoria
Chișinău (mun. Chișinău, str. N. Zelinski 13) în termen de 30 de zile de la data
comunicării.

Președintele completului Irina GUTNIC

Membru Angela NANI

Membru Alexandru CIUȘ


8

S-ar putea să vă placă și