INFERENŢE MEDIATE CU PROPOZIŢII CATEGORICE (continuare1)

Legi speciale de validitate ale figurilor silogistice

Termenii silogismului (subiect, predicat și termen mediu) pot ocupa poziții diverse în
premise. Combinarea acestor posibilități generează cele patru figuri silogistice:

Figura I: Figura II: Figura III: Figura IV:

MP PM MP PM
SM SM MS MS
SP SP SP SP

Calitatea și cantitatea propozițiilor silogismelor din figurile silogistice (premise și

concluzii) conturează modurile silogistice.

Care sunt, pentru fiecare figură silogistică, modurile valide?

Respectarea legilor generale de validitate ale silogismului impune restricții de
validitate specifice fiecărei figuri silogistice. Restricțiile reprezintă legile speciale ale
figurilor silogistice. Sunt valide modurile silogistice care respectă aceste legi
speciale.

Legi speciale și moduri valide în figura I

MP
SM
SP

1. Minora silogismului valid de figura I trebuie să fie afirmativă

2. Majora silogismului valid de figura I trebuie să fie universală.

De ce stau lucrurile așa?

O minoră negativă cere concluzie negativă, concluzia negativă are predicat distribuit
și cere predicat distribuit și în majoră, adică o majoră negativă, caz în care ambele
premise ar fi negative. Un silogism cu două premise negative nu e valid. Pentru a fi
valid un silogism de figura I trebuie, așadar, să nu aibă minoră negativă.
Dacă minora e afirmativă, termenul mediu, ca predicat al minorei, nu e distribuit în
aceasta și trebuie să fie distribuit în cealaltă premisă. În majoră termenul mediu are
funcție de subiect, așadar pentru a fi distribuit, majora trebuie să fie universală.

Dintre combinațiile de premise posibile, patru respectă aceste legi specifice figurii I:

AA AE AI AO
EA EE EI EO
IA IE II IO
OA OE OI OO
Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura I, anume:

MaP MeP MaP MeP

SaM SaM SiM SiM
SaP (SiP) SeP (SoP) SiP SoP

BARBARA CELARENT DARII FERIO

(BARBARI) (CELARONT)

adică AAA-1 (premise universal afirmative și concluzie universal afirmativă), EAE-1,

AII-1, EIO-1, ca moduri principale, și AAI-1, respectiv EAO-1, ca moduri subalterne
(relațiile de subalternare din pătratul lui Boethius: dacă universala e adevărată, atunci
și subalterna ei, adică particulara de aceeași calitate, e adevărată).

Logicienii din Evul Mediu au elaborat un algoritm de denumire a modurilor valide, în

vederea ușurării memorării lor. Denumirile mnemotehnice construite în acest scop
dau semnificație primelor patru vocale (a, e, i, o) și primelor patru consoane (b, c, d,
f) din alfabetul latin (de asemenea, altor câtorva consoane la care vom reveni).
Vocalele indică tipul propozițiilor silogismului. Consoanele inițiale indică, în ordine,
silogismele valide din figura I cu concluzie A, E, I, O (modurile principale, nu
subalternele). Această primă figură, considerată perfectă de către Aristotel, este
singura în care se obțin concluzii de toate cele patru tipuri de propoziții. Pentru
celelalte figuri silogistice, consoanele inițiale ale denumirilor mnemotehnice nu mai
indică tipul de concluzie, ci modul silogistic de figura I la care silogismul denumit
poate fi redus.

Legi speciale și moduri valide în figura II

PM
SM
SP

1. O premisă a silogismului valid de figura II trebuie să fie negativă.

2. Majora silogismului valid de figura II trebuie să fie universală.

De ce?
Dacă ambele premise ale silogismului sunt afirmative, termenul mediu e nedistribuit
în silogism. Un silogism fără termen mediu distribuit nu e valid, așadar una dintre
premise trebuie să fie negativă.
O premisă negativă cere concluzie negativă, adică predicat distribuit în concluzie.
Dacă predicatul e distribuit în concluzie, trebuie să fie distribuit și în majoră, unde are
rol de subiect. Subiectul este distribuit în propozițiile universale, majora trebuie
așadar să fie universală.

Dintre combinațiile de premise posibile, patru respectă aceste legi specifice figurii II:

AA AE AI AO
EA EE EI EO
IA IE II IO
OA OE OI OO
Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura II, anume:

PeM PaM PeM PaM

SaM SeM SiM SoM
SeP (SoP) SeP (SoP) SoP SoP

CESARE CAMESTRES FESTINO BAROCO

(CESARO) (CAMESTROP)
EAE-2 AEE-2 EIO-2 AOO-2

Legi speciale și moduri valide în figura III

MP
MS
SP

1. Minora unui silogism valid de figura III trebuie să fie afirmativă.

2. Concluzia unui silogism valid de figura III trebuie să fie particulară.

De ce?
O minoră negativă ar cere concluzie negativă, adică predicat distribuit în concluzie.
Pentru a fi distribuit în concluzie, într-un silogism valid, predicatul trebuie să fie
distribuit și în majoră. Aceasta ar trebui să fie tot negativă, caz în care silogismul ar
avea două premise negative. Astfel, minora nu poate fi negativă.
Dacă minora e afirmativă, subiectul silogismului e nedistribuit în minoră și nu poate fi
distribuit în concluzie, așadar concluzia trebuie să fie particulară.

AA AE AI AO
EA EE EI EO
IA IE II IO
OA OE OI OO

Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura III, anume:

MaP MeP MiP MoP MaP MeP

MaS MaS MaS MaS MiS MiS
SiP SoP SiP SoP SiP SoP

DARAPTI FELAPTON DISAMIS BOCARDO DATISI FERISON

AAI-3 EAO-3 IAI-3 OAO-3 AII-3 EIO-3

Legi speciale și moduri valide în figura IV

PM
MS
SP

În această figură silogistică și subiectul și predicatul silogismului îndeplinesc în

premise altă funcție decât în concluzie. Respectarea condițiilor de distribuire a
termenilor impune în acest caz ca legi speciale câteva restricții condiționale:

1. Dacă majora unui silogism valid de figura IV este afirmativă, atunci minora
este universală.

2. Dacă o premisă a unui silogism valid de figura IV este negativă, atunci majora
este universală.

3. Dacă minora unui silogism valid de figura IV este afirmativă, atunci concluzia
este particulară.

De ce?
Dacă majora e afirmativă și minora ar fi particulară, termenul mediu ( ca predicat al
afirmativei și subiect al particularei) ar fi nedistribuit.
Dacă o premisă este negativă, atunci concluzia trebuie să fie negativă și predicatul
trebuie să fie distribuit în premisa din care provine. Predicatul silogismului are funcție
de subiect în majoră, așadar aceasta trebuie să fie universală pentru ca silogismul să
fie valid.
Dacă minora este afirmativă, subiectul silogismului nu este distribuit în premisă și nu
poate fi distribuit în concluzie. Așadar, concluzia trebuie să fie particulară pentru ca
silogismul să fie valid.

AA AE AI AO
EA EE EI EO
IA IE II IO
OA OE OI OO

Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura IV, anume:

PaM PeM PiM PaM PeM

MaS MaS MaS MeS MiS
SiP SoP SiP SeP (SoP) SoP

BRAMANTIP FESAPO DIMARIS CAMENES FRESISON

AAI-4 EAO-4 IAI-4 (CAMENOP) EIO-4
AEE-4 (AEO-4)