COMUNICAREA EDUCAȚIONALĂ ÎN RELAȚIA MENTOR - ELEV

Prof. înv. primar - Ardelean Lucreţia

Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu”
Halmăşd - Judeţul Sălaj

În noul context socio-politico-economic al României, aspectele privind comunicarea

încep să depăşească mult graniţele domeniului psihologiei şi să îşi găsească un loc din ce în ce
mai important ca disciplină în diversele domenii ale vieţii economice şi sociale. Abordarea
comunicării o întâlnim deopotrivă în economie, în pedagogie, dar şi în abordarea medicală
modernă.
Paradigmele moderne ale comunicării ne dezvăluie noi zone de studiu şi analiză care
pot participa eficient la optimizarea comunicării în societatea modernă predominant
informaţională, în ascensiune continuă şi accelerată. Societatea modernă este abordată din
punct de vedere sociologic diferit, asistând astăzi la nevoia acută de înţelegere a
mecanismelor sociale şi psihologice a mediilor multietnice şi multiculturale. Astfel
comunicarea şi distorsiunile de comunicare în mediul multietnic şi multicultural sunt mai de
actualitate ca oricând.
Ar fi imposibil să ne imaginăm societatea în lipsa comunicării. Mai mult putem relativ
uşor să constatăm că în orice grup social - fie el şi în regnul animal - există forme complexe
de comunicare. Organizarea socială ar fi imposibil de realizat în lipsa comunicării. Abordând
comunicarea din perspectiva gândirii şi limbajului putem spune că ambele aspecte converg
spre acelaşi rezultat: eficienţa comunicării: -Emitator –Cod –Receptor-transmisie-codare si
decodare.
Atunci când vorbim despre comunicarea educaţională, şi în special despre
comunicarea educaţională formală, trebuie să ne raportăm la noţiunea de comunicare umană
în general şi comunicarea pedagogică în special. Omul comunică în orice moment al
activităţii de zi cu zi şi, cu atât mai mult, atunci când doreşte să înveţe ceva.

Etimologic, cuvântul „comunicare” provine din latinescul „communius” (comun), care

a dat naştere verbului „communico”, ceea ce înseamnă „a face în comun, a pune în comun, a
împărtăşi, a participa la întreţinerea a ceea ce este comun, a fi în comun”. Ori, plecând tocmai
de la sensul lingvistic al cuvântului „a comunica”, educaţia – ca relaţie de comunicare -
presupune interacţiune între două sau mai multe persoane, interacţine care se bazează pe
schimburi de mesaje.

Într-o accepţiune mai largă, comunicarea constă în „transmiterea şi schimbul de

informaţii între persoane, în circulaţia de impresii şi de comenzi, în împărtăşirea de stări
afective, de decizii şi judecăţi de valoare, care au ca scop final obţinerea de efecte la nivel
particular, interior al fiecărui individ... comunicarea înseamnă a spune celor din jur cine eşti,
ce vrei, pentru ce doreşti un anume lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-
ţi atinge scopurile” (Anghel P., 2003, p11).

Definirea conceptului „comunicare” nu este atât de simplă precum ar părea. Fiecare

cercetător preocupat de acest domeniu se referă în definiţia proprie la un anumit aspect al
comunicării. De exemplu, Mihai Dinu, în lucrarea sa „Comunicarea” (1997) rezervă un întreg
capitol problematicii dificultăţii definirii conceptului de comunicare. Denis McQuail (1999)
exemplifică felul în care se înţelege în mod curent comunicarea: „verbul a comunica se referă
de obicei la acţiunea de a transmite un mesaj despre ceva, cuiva care este receptorul”, acţiune
care implică însă şi alte elemente şi precondiţii ca „intenţia de a transmite informaţii şi idei,
motivaţia receptorului şi existenţa unor persoane, obiecte, evenimente şi idei care constituie
subiectul mesajului” (p.14-15).

Din punctul nostru de vedere însă, importantă este definiţia dată de J.J. van Cuilenburg
conform căreia „pentru ca transferul de informaţie să devină un proces de comunicare,
emitentul trebuie să aibă intenţia de a provoca receptorului un efect oarecare ... comunicarea
devine un proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul
unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte” (1998, p.27).

Această definiţie pune în evidenţă faptul că, pentru a comunica, oamenii trebuie să aibă
anumite scopuri şi obiective. Astfel, Petru Anghel enumeră scopurile comuncării umane
(2003, p.15):

- a informa;

- a convinge;

- a impresiona

- a provoca o reacţie, a provoca o acţiune

- a amuza

- a ne face înţeleşi

- a ne exprima puncte de vedere

- a obţine o schimbare de comportament sau de atitudine

- a fi acceptaţi

- a ne defula

- a nu tăcea

Pe de altă parte Nicki Stanton, reduce aceste scopuri la doar patru (1995, p.1):

- să fim receptaţi (auziţi sau citiţi)

- să fim înţeleşi;

- să fim acceptaţi;

- să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau de atitudine)

şi continuă cu precizarea că „atunci când nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste
obiective, înseamnă că am dat greş în procesul de comunicare”.

Revenind la problematica relaţiei dintre comunicare şi educaţie este necesar să fie

amintit aici idealul educaţional al şcolii româneşti care urmăreşte „dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative”
(Legea învăţământului nr. 84/24.07.1995, art. 4). Ori, această dezvoltare a individului,
integrală şi armonioasă, formarea personalităţii lui autonome şi creative, se realizează prin
informare, convingere, provocarea unor reacţii sau acţiuni, exprimarea unor puncte de vedere,
acceptare, schimbare de comportamente sau atitudini, adică tocmai scopurile pe care şi le
propune comunicarea umană. Toate aceste scopuri ale comunicării, apar chiar din definiţia
educaţiei care, în sens pedagogic, înseamnă activitatea conştientă a subiectului educaţiei
(educator) de stimulare, îndrumare şi formare a obiectului educaţiei (educat). În contextul
relaţional al educaţiei, subiectul (educatorul, emiţătorul) comunică şi transmite informaţii şi
atitudini, stimulează potenţialul biopsihic, îndrumă şi influenţează formarea obiectului
(educatul, receptorul). La rândul său, educatul răspunde influenţelor, receptează, selectează,
prelucrează şi asimilează informaţiile, acestea organizându-le în structuri proprii.

Se poate spune că fenomenul educaţional în ansamblul său este mijlocit de comunicarea

umană, în general şi de comunicarea educaţională în particular.

Comunicarea educaţională apare „ca o formă particulară, obligatorie în schimbarea

unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică, asistată ... ea
constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al
şcolii şi între parteneri cu status-roluri determinate: profesor-elev”. (Iacob, L., 1997, p.181).
Comunicarea didactică este „un transfer complex, multifazial şi prin mai multe canale ale
informaţiilor între două entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi asumă simultan sau succesiv roluri
de emiţători şi receptori, semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului instructiv-
educativ” (Cucoş, C., 2002). Această definiţie, pentru a fi înţeleasă trebuie completată cu
precizările făcute de Liliana Ionescu- Ruxăndoiu:

- comunicarea este un proces în care sunt angajaţi reciproc emiţători şi receptori;

- comunicarea înseamnă un proces interactiv, în care cadrul didactic este deopotrivă

emiţător şi receptor, iar elevii sunt deopotrivă receptor şi emiţător de mesaje;

- spre deosebire de comunicare, informarea presupune circulaţia mesajului doar de la

emiţător spre receptor;

- cadrul didactic care informează adoptă o formă a comunicării ierarhică, prin care
autoritatea (ca posesor de informaţii) exercită o presiune privilegiată şi inhibitorie asupra
elevilor;

- cadrul didactic care comunică cu elevii îşi asumă poziţia de egalitate cu aceştia,
schimbând mesaje reciproce: „în timp ce cadrul didactic emite, locutorul-elev îşi construieşte,
pe baza elementelor informaţionale remise, mesajul său, care, în parte, va fi returnat”.

Comunicarea didactică este atât instrumentală (cu intenţia unui efect la interlocutor)
cât şi consumatorie (fără intenţia unui asemenea efect) deoarece „actul transmisiei şcolare nu
se face în mod mecanicist, ci pe fondul unui climat interuman care conţine şi reproduce toate
datele relaţionării interpersonale” (Ezechil, L., 2002, p.10).

Analizând toate aceste definiţii şi considerente referitoare la comunicarea umană şi la

comunicarea didactică pot fi desprinse câteva aspecte importante:

1. comunicarea umană este o relaţie intersubiectivă;

2. elementele actului de comunicare (emiţător, receptor) participă la interacţiune cu

întreaga personalitate;

3. comunicării didactice îi este caracteristică inegalitatea partenerilor (ca vârstă,

experienţă, nivel de pregătire şi cunoştinţe, ca putere etc.), fiind centrată ca sarcină pe elev, iar
ca putere pe cadrul didactic;

4. în timpul comunicării didactice se vehiculează atât mesaje şcolare (cunoştinţe) cât şi

mesaje neşcolare (emoţii, stări, atitudini), fiind necesar însă întotdeauna Feed-back-ul.
 5. educatorul este cel care trebuie să demonstreze competenţă comunicativă şi să
inducă elevilor săi abilitatea de a comunica.

O caracteristică a comunicării educaţionale am amintit-o deja anterior, aceasta fiind

existenţa unui scop atunci când comunicăm. Scopurile comunicării sunt multiple, însă atunci
când vorbim de comunicare educaţională principalul scop este acela de a ne face înţeleşi, de a
provoca o schimbare de comportament sau de atitudine la interlocutorul nostru – elevul.
Pentru ca procesul de predare – învăţare să fie eficient, trebuie în primul rând să ne asigurăm
că mesajul transmis a fost înţeles. În acest sens, trebuie să avem în vedere caracteristicile
receptorilor – elevi, pentru a putea selecţiona, organiza şi personaliza, în funcţie de aceşti
receptori, conţinuturile mesajului transmis. Profesorul trebuie să acţioneze ca un „filtru”
asupra conţinuturilor, adaptându-le unei logici pedagogice adecvate şi urmărind nu simpla
enunţare a unui adevăr, ci facilitarea înţelegerii lui.

Comunicarea educaţională este o comunicare de tip interpersonal, având la bază un

permanent schimb de mesaje între doi sau mai mulţi parteneri. Această reciprocitate este
esenţială în comunicarea educaţională deoarece profesorul trebuie să se asigure că mesajul
transmis a fost receptat şi înţeles de către elevi, punând foarte mult accentul pe schimbul de
informaţii şi semnificaţii. Din acest punct de vedere, profesorul trebuie să pună un permanent
accent pe dimensiunea relaţională a comunicării, încurajând schimbul de mesaje atât pe
verticală (profesor-elev, elev-profesor) cât şi pe orizontală (elev-elev).
A şti să comunici presupune abilităţi reale. Aceste abilităţi pot fi şi trebuie dezvoltate,
perfecţionate şi completate treptat în mod permanent. Ele reprezintă miezul abilităţilor
interpersonale şi cu cât suntem mai conştienţi de cum funcţionează aceste mecanisme cu atât
mai eficientă va fi comunicarea noastră. Comunicarea este individuală – Nu suntem toţi la fel.
Fiecare comunică în felul său personal şi vede lumea cu propriii ochi. Cea mai importantă
calitate pe care o putem avea în comunicare, pentru a ne putea îmbunătăţi imediat şi
semnificativ abilităţile de comunicare este capacitatea de a înţelege punctul de vedere al
celuilalt şi modul acestuia de a vedea lumea. Astfel ne vom putea adapta propriul
comportament în mod corespunzător. Schimbă-te pe tine însuţi pentru a-i putea schimba pe
alţii. Alături de calitatea de mai sus trebuie să existe convingerea că singura persoană pe care
putem spera să o schimbăm în procesul de comunicare este propria persoană.
BIBLIOGRAFIE:

1. Anghel, P., (2003), Comunicarea transculturală, Editura Cartea Românească, Bucureşti

2. Cucuş, C., (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
3. Dinu, M., (1997), Comunicatea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, Cluj- Napoca
4. Ezechil, L., (2002), Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
5. Iacob, L., Bălan, B. & Boncu, Ș., (1997), Comunicarea în câmpul social, Editura
Universității ,,Al. I. Cuza”, Iași
6. Stanton, N., (1995), Comunicarea, Editura Rao, București
7. Legea învățământului Nr. 84/24.07.1995
8. https://blogspot.com/2013/07/v-behaviorurldefaultvmlo_13.html, accesat la 16.05.2017
9. www.qreferat.com/referate/pedagogie/COMUNICAREA-DIDACTICA423.ph, accesat
la 16.05.2017
10. https://biblioteca.regielive.ro › Referate › Comunicare, accesat la 16.05.2017