Preadolescenţa:

Este perioada când are loc dezvoltarea conştiinţei de sine şi a cunoaşterii de sine,
prin intermediul SCHIMBĂRILOR CORPORALE, CAPACITĂŢILOR NOI DE
GÂNDIRE, SCHIMBAREA ATITUDINII şi a CERINŢELOR CELOR DIN JUR
EU-l fizic - se uită frecvent în oglindă, constată calităţile şi defectele; devine mai
îngrijit şi mai atent cu ţinuta sa; dacă transformările îl dezamăgesc este pe cale de a-şi
forma complexe de inferioritate.
EU-l social - pot fi foarte neliniştiţi dacă simt că grupul îi neglijează, îi resping; sunt
în stare să facă orice, să se sacrifice pentru a intra în graţiile grupului.
Valorizează puternic relaţiile cu colegii, sporind remarcabil atracţia faţă de grupul
informal de prieteni, cu care simte nevoia de a se întâlni zilnic. Grupul devine cadrul de
autoafirmare şi manifestare a independenţei, în cadrul căruia au loc identificări,
dialoguri şi împărtăşirea experienţelor.

Observarea indirectă, de la distanţă a comportamentelor elevilor;

Conceperea împreună a drepturilor şi a responsabilităţilor elevilor în cadrul

familiei; recomandat a se constitui CONSILIUL FAMILIEI.

Învăţarea unui stil de educaţie democratic, practicarea acestuia în viaţa zilnică;

Comunicarea devine esenţială în relaţionarea cu elevii preadolescenţi;

Eficienţa meseriei de părinte poate fi evaluată pozitiv atunci când părinţii:

a) Asigură copiilor în familie condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase din punct de
vedere fizic şi psihic, asigură condiţii pentru o evolutie optimă a personalităţii
( climatul afectiv, condiţii materiale optime, regim adecvat de muncă şi învăţătură);
b) Reuşesc să-şi cunoască copilul în toate aspectele, ceea ce le permite să-l înţeleagă şi să
aibă o conduită echilibrată faşă de copil, cu cât mai puţine greşeli şi excese atitudinale;
c) Formulează cerinţe unitare faţă de copil, în sensul că ambii părinţi vor fi de acord în
privinţa măsurilor, metodelor educative;
d) Determină copilul să-şi asume responsabilităţi/sarcini în cadrul familiei, pe măsura
puterii lor, contribuind la buna funcţionare a familiei.
Justificări frecvente manifestate de păriţi în educarea copiilor; recomandări

- lipsa de timp în a supraveghea, controla copilul şi a-l îndruma;

- aplicarea tratamentului dur, părinăţii reprimând cu severitate orice comportament greşit,
ameninţă, jignesc, folosesc cuvinte vulgare, afişează o falsă compasiune ironizând copilul;
folosesc procedee grave de constrângere, doar când face copilul ceva ce nu-i place, fiind
convinşi că este metoda cea mai bună de a-şi demonstra autoritatea. !! copii acestor părinţi
adună în suflet ură, tristeţe, supărare, revoltă !!!;
- discursurile moralizatoare, impunerea, uneori prin forţă a propriului fel de a fi, propriile
idei, folosirea metodelor de corupere a copiilor, cu ajutorul stimulentelor materiale;
- manifestarea unei stări de nervozitate crescută, parinţii fiind agitaţi, iritaţi, ţipând la copii,
mai ales când acestia iau note proaste sau au abateri comportamentale, aceste stări alternând
cu neglijarea şi indiferenţa faţă de copil;
- exagerarea oricărei greşeli a copilului, văitându-se şi făcându-i morală la nesfârşit, dându-i
exemplu din propria-i copilarie.
!!!! A nu-ţi controla nervii- această neplacută situatie va genera în sufletul copilului
nemulţumire, îl va face să se simtă nedreptăţit, copilul va deveni dezorientat şi nu-l va
înţelege pe adultul autoritar!!!
- aplicarea prin imitaţie a unor metode/scheme de educaţie folosite de alte familii sau
compararea copilului cu alţi colegi, sau chiar fraţii între ei;
!!! Fiecare copil este o individualitate aparte şi ceea ce dă rezultate în cazul unui copil,
poate să nu dea roade în lucrul cu alţi copii; dacă copilul nu poate ajunge la baremul
impus de părinte, copilul se va descuraja, va fi caracterizat de: abandon, invidie, ură,
complexe de tot felul, posibil va dezvolta diferite dependenţe!!!
- nu se ţine cond de particularităţile individuale şi de vârstă ale copilului, tratându-l fie ca pe
un copil, fie ca pe un matur, folosind metode educative neadecvate
!!! Devine necesar ca toţi părinţii să conştientizeze complexitatea şi noile nevoi
educationale !!!

- Atitudinea de tutelare, de dirijare continuă a copiilor, de dirijare permanentă a acestora,

diminuându-le posibilitatea de a-şi manifesta iniţiativele manifestă o atitudine de
supraveghere excesivă, control sever, cicăleala răutăcioasă şi alarmistă de genul « Fii
atent, de câte ori să-ţi mai repet !!! Vei lua iar notă mică, vei vedea ! »
- Comunicarea deficitară între părinte-copil, părinte-părinte în faţa copilului poate naşte
adevărate inconstanţe în comportamentul copilului, el neştiind ce anume se aşteaptă de la
 el. Exista cazuri, in care parintii, de teama influentelor negative din partea celorlalti,
izoleaza copilul, inducandu-i prin explicatiile oferite un mediu propice de instalare a fricii
de altii, de social ; copilul va fi permanent incurajat de catre parinti sa stabileasca cat mai
multe activitati impreuna cu prietenii.

Legile comunicarii optime cu copilul :

 In loc de acuzatii, descrie problema ;
 In loc de sarcasm, descrie problema ;
 In loc de acuzatii, ofera informatii, pe care copilul le poate intelege ;
 In loc de a da un ordin, de a-i impune ceva, ofera o varianta ;
 In loc sa invinuiesti, ofera informatii.

Parintii sunt primii educatori ai copilului dar si cei ce vor consolida si indruma in
permanenta buna educatie a acestuia, fiind important ca responsabilitatile parintesti sa fie bine
cunoscute, iar practicile educative sa fie corect insusite.
Renumiti psihologi, analizand relatiile parinte-copil, aseaza la baza acestor relatii doua
atitudini esentiale si extreme in acelasi timp :

 Neacceptarea, inteleasa ca supraprotectie a copilului, respingerea si cenzurarea lui,

neacceptarea jocului ca facand parte din viata copilului ; practicata constant de catre
parinti, aceasta atitudine va provoca dezvoltarea unei personalitati dizarmonice,
copilul adaptandu-se cumult efort in fata oricaror noi solicitari din partea mediului
exterior ;

Copilul neacceptat de catre familia sa prezinta urmatoarele caracteristici :

• Este inchis, putin comunicativ sau necomunicativ, este introvert ;
• Se joaca mai mult singur, refuza activitatile de echipa, nu este considerat de
ceilalti a fi un bun partener de joaca, suparandu-se cand pierde ;
 • Se exprima slab in compuneri, dovedind unele probleme in dezvoltarea
intelectuala ;
• Este brutal, pus mereu pe cearta, fiind frecvent respins de colegii sai.
Analizand copii neacceptati de familie s-a constatat ca acesti copii cauta simpatia celor din
jur, face pe bufonul spre a castiga simpatie, admiratie ; este sovaitor in actiunile sale,
considera mediul familial ca neprimitor, rece, autoritatea parinteasca i se pare prea dura si
ostila ; nu are incredere in sine si pare sovaitor inainte de a incepe o activitate.
Consecintele unei educatii precare, pe care cu siguranta nici un parinte nu si le doreste,
genereaza efecte negative in toate planurile dezvoltarii personalitatii copilului.
1. In plan afectiv si psihomotor : sensibilitate accentuata, iritabilitate, stari de
interiorizare, sentimente de nesiguranta, agresivitate, tendinte de dominare,
timiditate, stari de excitatie sau inhibitie, ticuri, suspiciune, frustrari.
2. In plan cognitiv : dificultati de intelegere, rezultate scazute la invatatura, performante
mediocre la teste si examene.
3. In planul vointei si al atitudinilor caracteriale : nehotarare, vointa slaba in finalizarea
unor activitati, orgoliu, manifestari capricioase, incapatanare, individualism, egoism,
nesupunere sau dimpotriva docilitate, supunere, lipsa de initiativa, deznadejde,
apatie, demoralizare.
4. In plan psiho-social : complexe de inferioritate sau superioritate, dificultati in
relationarea cu ceilalti, conflicte cu familia,intrucat copilul este incapabil sa respecte
regulile/normele de convietuire sociala ; absenteism, mitomanie, absenta opiniilor
proprii,evadarea in medii de gasca in care sa se simta valorizat, evidentiat,
brutalitate,revolta, forme diverse de nonconformism.

 Acceptarea – conditia dezvoltarii unor copii liberi, cu o personalitate armonioasa.

Copilul acceptat este deschis,comunicativ, dispune de initiative, originalitate si
spontaneitate ce i-au fost stimulate de familie ; are autonomie si capacitati de a se
descurca singur, are tendinta de a se impune celorlalti, de a se situa in postura de
conducator, are un nivel de aspiratii inalt si dorinta de a infrunta dificultatile, dispune
de perseverenta in urmarirea scopurilor ; are o buna putere de concentrare, dispune de
o individualitate puternica si cauta sa se evidentieze de timpuriu.
Bibliografie : 1.Druta Maria Elena – Cunoasterea Elevului, Ed. Aramis, 2006
2.Miftode Valerica – Ghid practic educativ pentru parinti,
Ed. Robert ‘s, 2005
3. Moisin Anton – Arta educarii copiilor si adolescentilor in
familie si in scoala, Ed. Didactica si
Pedagogica, R.A, 2007