Sunteți pe pagina 1din 1

-Hans! Unde îmi sunt iar bocancii?

am încercat în zadar să-l strig, văzându-l cu coada ochiului


cum iese în fugă afară pe ușa din bucătărie.

-Off, năzdrăvanul ăsta mic!

Fratelui meu mai mic îi plăcea mereu să îmi împrumute bocancii, umblând țanțoș prin casă și
salutând ca un soldat. Cred că i-ar plăcea să slujească țara în costumul de militar, sau probabil că doar
îi aduceau aminte de tata...

Tatăl meu e cel mai respectat ofițer din districtul nostru și e recunoscut pentru sângele său
rece, de care dă mai mereu dovadă atunci când cineva îi încălca ordinele. În ciuda acestui fapt, era un
tată și soț iubitor, aducând-i mereu flori mamei în timpul rarelor vizite pe care ni le făcea. Nouă
întotdeauna ne povestește despre antrenamentele zilnice de tras cu arma pe care le au soldații sau
despre biscuiții groaznici care trebuie să le țină de foame, în același timp în care se laudă din nou cu
echipamentul din dotare. Mereu când era acasă umplea casa de lumină și căldura prin prezența sa.
Îmi venea greu de crezut cum un om ca el poate fi atât de temut. Înainte să plece din nou la unitate o
săruta mereu pe mama:

-Berta, draga mea, trebuie să plec din nou, căci vizitiul mă așteaptă – în timp ce eu și Hans îi
săream la gât să-l îmbrățișăm.

-Patrick, să ai grijă de Hans și de mama ta până mă întorc! Voi avea o surpriză pentru tine
data viitoare când voi veni acasă, striga tata din trăsură, depărtându-se încet.

Cu toate astea, toți trei avem grijă unul de celălalt în lipsa tatei. Mama se ocupa de treburile
gospodărești, iar eu aveam grijă de grădină, animale, iar uneori de Hans, care asculta mai mult de
mine decât de ea.