Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea Ecologică Bucureşti

Facultatea de Inginerie Managerială

Referat
Fiabilitate şi Mentenanţă
-Indicatorii şi caracteristicile de fiabilitate-

Coordonator: Student:

Prof.univ.dr.ing. Foană Marian

Corneliu Neagu Anul IV


Indicatorii şi caracteristicile de fiabilitate

Pentru a stabili media de viaţă a unui produs sau echipament, ca să


stabileşti fiabilitatea lui şi nevoia de mentenanţă, ca şi costurile acestuia,
sau stabilit nişte modele matematice. Prin acestea, producătorii pot şti
ce calitate are produsul scos de ei pe piaţă, care va fi durata de viţă a
acestuia, ce costuri va trebui să suporte pe perioada garanţiei şi al ce
nivel poate să ridice preţurile, pentru un profit cât mai bun, în funcţie de
calitatea produsului lor.

Probabilitatea de bună funcţionare sau fiabilitatea este un model


matematic care măsoară şansa ca produsul să funcţioneze fără
defecţiune un timp mai îndelungat decât durata stabilită de funcţionare.
Acest model matematic [R(t)=Prob{t≥T}] se numeşte funcţie de
fiabilitate şi este o funcţie descrescătoare, şi ca orice probabilitate
rezultatul ei variază în intervalul [0,1]. Fiind o funcţie descrescătoare,
aceasta arată, că în timp, fiabilitatea scade. Relaţia empirică a funcţiei
de fiabilitate este raportul dintre numărul produselor care au trecut testul
încercării, un anumit timp, fără să se defecteze şi numărul total de
produse încercate de acelaşi fel.

Constatăm că momentul apariţiei unei defecţiuni nu poate fi stabilit cu


certitudine, dar se poate stabili probabilitatea apariţie acesteia la un
moment dat sau la un anumit număr de produse dintr-un lot. defecţiunile
pot apărea, în timp, pe parcursul funcţionării, ceea ce artă că timpul este
un factor cheie în stabilirea fiabilitaţii. Timpul poate fi tradus în cicluri de
funcţionare, număr de manevre de execuţie, număr de ore de
funcţionare, număr de kilometri parcurşi.

Aşa cum există o probabilitate de bună funcţionare, există şi o


probabilitate de defectare sau nonfiabilitate. Această probabilitate se
defineşte prin funcţia F(t)=Prob(t<T)=0....1 şi ca orice probabilitate ia
valori pozitive.

Cele două funcţii despre care am vorbit până acum R(t) şi F(t) sunt
complementare, iar relaţia dintre ele la momentul "t" este R(t)+F(t)=1.
Deci probabilitatea de defectare se exprimă astfel F(t)=1-R(t).
Pentru a afla calitatea produsului pe o perioadă de timp, se
contabilizează numărul defecţiunilor în acest interval, aceasta numindu-
se funcţie de frecvenţă sau densitatea distribuţiei.

Frecvenţele relative ale defectărilor reprezintă raportul produselor


defectate într-un interval de timp Δt şi numărul total de siteme ţn
exploatare. Astfel, putem afla, după frecvenţa defectărilor, viteza de
ieşire din funcţiune a produsului

Deasemenea există ţi rata sau intensitatea defectărilor [Z(t)] care


exprimă probabilitatea ca un produs care nu s-a defectat până la un
moment dat, să nu se defecteze în unitatea de timp imediat următoare,
această diferenţă dintre cele două momente trebuie să fie foarte mică.

Cumulând şi combinând matematic toate aceste date se obţine t

modelul matematic al teoriei fiabilităţii de forma unei ecuaţii R(t)= e−∫ λ(τ) dτ
0

în care se ţine cont că R(0)=1. Cu această ecuaţie se calculează


probabilităţile de funcţionare fără defectări pe un anumit interval de timp.
Astfel, probabilitatea ca un produs să funcţioneze într-un intewrval de
t

timp va fi R(t 1 , t 2)= e−∫ λ(τ) dτ ; dacă λ(t)=const. se obţine R(t)=e− λt.
0

Forma grafică a curbei intensităţii este de "cadă de baie", aceasta


fiind un concept şi nu un concept matematic. Pe această formă grafică
distingem trei zone:
1. Perioada iniţială de rodaj, ea este caracterizată prin defecţiuni
rapide, precoce la un număr de produse, datorate defctelor de fabricaţie
ascunde. Unele firme, pentru a evita apariţia acestor probleme după
vânzarea produsului, fac rodajul acestuia înainte de punerea lui pe piaţă.
2. Perioada de bază, maturitatea, unde intensitatea defectărilor edte
constantă. Aceasta este perioada de exploatare şi este cea mai lungă cu
o frecvenţă redusă a defectărilor. Aceasta este perioada în care, de
regulă, se efectuează studiile de fiabilitate pentru un produs.
Longevitatea acestei perioade depinde de felul în care se face
întreţinerea preventivă.
3. Perioada finală, bătrâneţea, este caracterizată printr-o intensitate de
defectare crescătoare, datorită degradării. Dar de cele mai multe ori
produsele sunt scoase din uz datorită uzurii morale, care face ca
produsul să nu mai fie competitiv şi să nu poată îndeplini noile funcţii pe
care nevoia le cere.
Aşadar, din cei patru indicatori de fiabilitate: probabilitatea de
funcţionare, densitatea distribuţiei, probabilitatea de defectare şi
intensitatea defectărilor, prin determinarea unuia singur se pot afla toţi
ceilalţi datorită intercondiţionării reciproce.

Probabilitatea de defectare cumulată se poate defini prin expresia


t

generală H(t)=∫ Z ( τ ) dτ .
0