Prezentator: Olga Morozan

1. 1. Noţiunea de
comportament
deviant şi
criteriile de
definire a ei
 Termenul „devianţă” a avut
iniţial menirea de a desemna
abaterile de la normele etice,
regulile şi valorile stabilite in
societate.

individul care săvarşeşte un

delict incalcă, in acelaşi timp, şi
normele morale, noţiunea de
devianţă a fost treptat extinsă
asupra tuturor abaterilor de la
orice norme sociale
(juridice, etice, culturale),
!!!Primul cercetător care a folosit noţiunea
„devianţă” a fost Emile Durkheim (1974):-
sociologic definită ca ansamblul
comportamentelor care ameninţă echilibrul
sistemului său prin violarea normelor
sociale.

Devianţa – o diversitate eterogenă de

conduite, acte sau acţiuni, care reprezintă:
- violări sau transgresiuni ale
normelor scrise sau nescrise,
-stări care nu sunt conforme
aşteptărilor, valorilor şi regulilor
colectivităţii,
-forme de nonconformism,
marginalitate,asocialitate, criminalitate
-Definiţiile psihologice a devianţei remarcă
faptul că ea este o abatere de la norme,
lista acestora din urmă insă este diferită =>
impiedică delimitarea
fenomenului dat de cele apropiate ca formă, dar
diferite in esenţă.

!!!! Criterii:
1. Criteriul statistic: devianţa reprezintă o
abatere semnificativă de la norma statistică, de
la media comportamentelor celorlalţi.

Punctele cele mai vulnerabile ale acestui criteriu

de definire a devianţei rezidă:
a) egalarea conformităţii cu normalitatea şi a
nonconformităţii cu anormalitatea;

b) evidenţierea doar a extremelor – a normei şi

2. Criteriul normativ :
devianţa nu este o insuşire intrinsecă a
comportamentului uman, ci este o proprietate
atribuită acestuia in dependenţă de normele
sociale :
(standarde de conformare a comportamentului
la cerinţele pe care le impune o anumită
societate sau un anumit grup social).

Neajunsuri:
1.in societăţile pluraliste, există un repertoriu
vast de norme şi oameni care nu se pot
raporta absolut la toate normele existente

2. Normele sociale, indeosebi cele morale,

culturale, nu specifică condiţiile şi
imprejurările in cadrul cărora o conduită
trebuie sau nu evaluată ca fiind deviantă.
3. Criteriul periculozitatii comportamentului:
conduită pe care indivizii o consideră
periculoasă, stanjenitoare sau iritantă
=> elaborează sancţiuni speciale impotriva
persoanelor care o manifestă,
mergand pană la excluderea acestora din cadrul
grupului.
Neajuns:
solicită criterii suplimentare de apreciere a
insuşi gradului de periculozitate a devierii.

4. Criteriul incapacităţii persoanei de a respecta

normele :
individul care nu are capacitatea de a se
conforma la normele sociale semnificative, la
aşteptările societăţii sau ale grupului din care
face parte
( din perspectiva medical-psihiatrică).
5. Criteriul reacţiei sociale :
nici un act, prin el insuşi, nu este deviant,
ci este interpretat astfel numai prin
raportare la normele sociale şi in funcţie de
felul in care reacţionează publicul la
incălcarea acestora
(rezultat al etichetarii).

Neajunsurile:
a) interpretarea subiectivă a fenomenului
de devianţă;

b) ignorarea existenţei obiective a

devianţei şi a cauzelor comportamentului
deviant;
Norma - - Patologie/Infractiune?
Notiuni care se plaseaza intre ele:
-“factori de risc”, „stări critice”, „stări
premorbide”, „reacţii situaţionale”, „accentuări
de caracter”, “comportament deviant”.

??? Devianţa = devianţă comportamentală,

comportament aberant, conduită
deviantă,dispersie comportamentală,
comportament
inadaptat,asocial,antisocial,delincvent,
infracţional, reacţii medico-legale/patologii
medico-legale ale comportamentului.

Diferenta?
-abateri de la norme sociale: comportament
deviant;
-aspecte medico-legale si psihopatologice:
??? Comportament= conduita???

 Conduita este  Reactiile

superioara comportamental
comportamentului e reprezinta insa
prin faptul ca ea actiuni primare ,
reprezinta o reflexe mai
actiune constienta simple si mai
mai complicata , elementare care
insotita de o definesc relatiile
anumita participare dintre subiect si
afectiva lumea
(conduita bucuriei, inconjuratoare.
a triumfului, a
???Devieri de comportament = devieri
de caracter???

Toţi elevii apreciaţi ca devianţi au un

număr sporit de accentuări
caracterologice şi trăsături de
personalitate pronunţate.

Dar, trăsăturile de personalitate

pronunţate şi accentuările
caracterologice la unii elevi pot cauza
devianţa, iar la alţii nu.

Deci, accentuările de caracter şi

trăsăturile de personalitate pronunţate
 ???Devieri comportamentale (D.C.)=
tulburari nevrotice (T.N.) ???
 T.N. presupun in  D.C. au caracterizate
mod obligatoriu printr-un deficit de
tulburarea unei relatie si actiune in
functii nervoase conformitate cu
(stari patologice) normele morale,
afectind
 T.N. au frecventa mai personlaitatea etico-
mare in prima sociala a individului.
copilarie, fiind (nu este o boala in
justificata de unel sens medical).
unele dificultati  D. C. sunt foarte rar
fiziologice legate de intilnite inainte de 7
aparitia dintilor,
limbajului, mersului: ani, marcind o
neliniste, motrica, prezenta deosebita
ticuri, enurezul, etc. catre virsta
prepubertatii si
 Tratament inainte de culminind in
!!! Multe dintre devierile de conduita pot fi
confundate cu tulburarile neurotice pentru
ca in debutul lor au aparut ca tulburari
nevrotice.

Tot asa unele dintre reactiile nevrotice

se pot transforma in devieri de conduita
pastrind sau nu elemente nevrotice
(pefect posibila la virsta copilariei).
??? Comportament deviant = psihopatie???
Psihopatie:
-o dezarmonie generala a structurii
morale caracterizata prin instabilitate marcata
si tulburari afective
cu abateri grave de la regulile de comportare
unanim acceptate pina la comiterea de
delicte.
-o anomalie de dezvoltare aparuta sub
influienta unor factori externi,
dar pe fondul unor particularitati innascute de
o stare “insotite de reactii inadecvate la mediul
inconjurator”.

!!!Numai 1/3 din totalul C.D. se

transforma in patologie.
In primii 15-16 ani de viata nu se pune
diagnosticul de psihopatie, ci doar de tulburare
 Cauzal itatea

com por tamentul ui

dev iant
Personalitatea (Leontiev)
este omul care se prezinta ca purtator
autonom si subiect al formelor concrete de
atitudini umane fata de lume. = › reglarea din
interior a comportamentului sau: - controlul,
-supunerea,- dirijarea lui..
Personalitatea – sistem autoreglator
.=›Continuturi ale Personalitatii:

1.de motivare: trebuintele obiectualizate

+ atitudini psihologice stabile;

2.orientare:
-informatia notinal-intuitiva
(cunostintele);
- “schemele” actiunilor mintale formate in
3. componentele constitutiei psihologice:
- raportare la lumea exterioara:mecanisme
reglatorii ale comportamentului care vine
din partea societatii.
- raportate la individ: mecanismele
personale ce dirijeaza personalitatea.
Asigura 3 feluri de orientari:
a. intelegerea generala a realitatii,
b. orientarea spre scop,
c.orientarea care asigura reactionarea rapida.
Functia de reglator a personalitatii:
a. Conceptia despre lume: cunostinte + atitudini.
b. Directionarea: scopuri (comportament de
initiativa)
c. Caracterul: atitudini afective consolidate fata de
situatiil tipice + stereotipurile “schemeleor”
4. Aptitudinile: cunostintele +
abilitatile=›asimilarea cu succes a laturii tehnice a
diverselor feluri de activitate.
5. “Eu-l” Personal: (conceptia de sine, programe
de autoperfectionare, reactii la manifestarea unor
calitati proprii, autoobservarea, autoanaliza,
autoreglarea).
!!! Prin el are loc orientarea in sine.
Neoformatiunile de Personalitate la virste:
1. sf. an 1 de viata: “reprezentarile
motivationale”=›Ob-›Sb activ
2. 3 ani: “Sistemul Eu” + trebuinta de a
actiona autonom
3. 7 ani: “pozitie interna”-trairea de
sine in calitate de individ social.
4. preadolescenta: orientarea spre scopuri
Geneza / Formarea Subiectivitatii:
Prima linie: conceperea de catre copil a corpului
sau ca obiect ce se supune vointei lui, ca obiect al
dirijarii.
=› mecanizm functional al autoreglarii
psihice.
a Doua linie: (se dezvolta paralel cu 1):se
realizeza in sfera relatiilor sociale din
familie si apoi si alte comunitati.
=› autoconstientizarea ca fiinta
fizica si sociala/ si ca membru al
diverselor contacte sociale (autoreglarea
comportamentului in corespundere cu
imprejurari sociale concrete).

a Treia linie: reflexia orientata spre

 =› 6 tipuri de activitate dominanta:
De asimilare a Activitati obiectuale
normelor de (practice si
relationare umana: cognitive):
 comunicarea  De manipulare
nemijlocit- (virsta frageda)
emotionala (prunc)
 De invatare (elev
 Jocul (prescolarul) mic)

 Activitatea social-  Instructiv-

utila (preadolescent) profesionala
(adolescent)
Comunicarea nemijlocit-emotionala:

 formarea constitutiei psihologice a

personalitatii copilului in virsta prunciei.

 Determina dezvoltarea precoce a sferei

motivational-afectivea copilului.

 Scopul principal si rezultatul: stabilirea

contactelor sociale “copil-adult” (se va
simte copil respins sau acceptat).
 !!! Anamneza psihologica a
comportamentului deviant trebuie sa
inceapa din aceasta perioada.
 Jocul
 Cunoaste specificul realitatilor dintre adulti,
asimilind normele lor de comportare prin
imitare.
Rezultat:
- Orientarea la oamenii din jur,
- Abilitate de a evalua actiunile si faptele sale
din punct de vedere a cerintelor acestora (din
punct de vedere social),
- Se dezvolta mecanisme personalizate ale
comportamentului ca: controlul si
autocontrolul, aprecierea si autoaprecierea.,
- Se formeaza un sistem de motive
interconectare si subordonare: motivele sociale
 Activitatea social-utila
 Nevoile pubertului: de a se concepe pe sine ca
o personalitate deosebita de alti oameni.
 Tendinta de a se autoconfirma, autorealiza,
autodetermina.
 Modalitati: aderari la diferite grupuri sociale.
 Rezultat:
-responsabilitati sociale (indice a subiectivitatii),
-maturizarea sociala a personalitatii si a functiei
social-reglatorii a autoconstiintei lui.
!!!! Pe parcursul copilariei anumite cauze
(situatia sociala a

dezvoltarii nefavorabila, greselile si

neajunsurile in

organizarea activitatii dominante s.s.) conduc

la afectarea

aptitudinii de autoreglare , care sporeste

aparitia

Comportamentului Deviant.
Teoriile psihanalitice :

S. Freud - existenţa in structura psihică a

persoanei a celor trei categorii de forţe:
iraţional, (id sau sinele), raţionale (ego sau
eu-l) si morale (superego sau supraeul) duce
la o
permanentă dispută privind asigurarea
conduitei.

In concordanţă cu acest model explicativ,

comportamentul criminal, spre exemplu, este
caracterizat de un supraeu slab, care nu
poate
controla tendinţele inconştiente produse de
 Teorii psihosociale
cauze ale devianţei :
achiziţiile individului rezultate in procesul
interacţiunii şi
invăţării psihosociale şi sociale.
Ideea de bază constă in aceea că tendinţa
indivizilor de a devia in plan comportamental
este relativ generală şi constantă.Ei se vor
comporta frecvent in mod asocial dacă nu vor fi
formaţi şi susţinuţi in a evita această tendinţă.
De aceea este necesar să se formeze structuri
interne inhibitive apte de a preveni tendinţele
deviante.

Teoria lui Hirschi: In cazul in care corelaţia cu

societatea este puternică, individul se va
conforma normelor sociale.
Pe măsură ce slăbesc legăturile, probabilitatea
Teoria infrinării (W. Reckless)
Factorii cauzali ai devianţei sunt:

1.presiunea socială (condiţiile economice

precare, statutul social scăzut, lipsa
oportunităţilor, conflictele familiale);

2.factorii de atragere care abat indivizii de la

normele sociale (companionii răi, subcultura
deviantă, grupurile deviante);

3.existenţa unei infranări externe eficiente sau

nu
(din partea familiei şi a grupurilor suportive);

4.infranarea internă ca produs al unei bune

Teoriile invăţării :

la baza comportamentului deviant se află

socializarea individului intr-un sistem de valori ce
conduce la violarea normelor sociale.

Invatarea „definiţiilor ” favorabile

comportamentului deviant - creşte probabilitatea
apariţiei tendinţei spre comiterea actelor
deviante.

Definiţiile invăţate necesită susţinere din

partea grupului; devianţa nu va persista in
absenţa unei „subculturi a violenţei”.
E. Sutherland -teoria asocierii diferenţiale:

comportamentul deviant este invăţat prin

interacţiunea cu alţii intr-un grup familiar.

!!! Invăţarea include:

- tehnicile comiterii actelor deviante,
- motivele,
- trebuinţele,
-raţionalizările
- şi atitudinile favorabile comiterii actelor
deviante
Teoriile interacţioniste:
( Wilson şi Hernstein) devianţa are 3 factori:

a) mediul social şi economic;

b) relaţiile familiale
(lipsa grijei faţă de copii din partea părinţilor,
absenţa la aceştia din urmă a deprinderilor bune
in utilizarea recompenselor şi pedepselor);
c) calităţile biologice (sexul, impulsivitatea şi
tipul corporal, inteligenţa scăzută).

Concepţia lui Yablonski, factorul cauzal al

devianţei este legat de autoconceptualizarea
individului.
 Clasificarea
formelor
de
comportament
deviant
In plan evolutiv devierile comportamentale la copii
trec prin trei stadii:

1) Tulburări de comportament uşoare (de gradul I):

actele de indisciplină ocazionale, in şcoală sau in
familie.

Manifestările nu sunt permanentizate in

conduită. Fiind
depistaţi la timp şi, intervenind prin acţiuni
educative pentru a nu se fixa la nivelul
comportamentului, pot fi integral recuperaţi
.
Sunt ca pseudotulburări de comportament,
dar pot deveni comportamentale dacă nu se iau la
2) Tulburări de comportament mijlocii (de
gradul al II-lea).

Manifestările deviante ale copilului se

integrează in comportament, de aceea ele se
corectează mult mai greu, necesitand
colaborarea mai multor persoane.

3) Tulburări comportamentale grave (de gradul

al III-lea): elevii delincvenţi, vicioşi,
caracteropaţi, turbulenţi, deviaţi moral.

Relaţiile interpersonale sunt puternic

conflictuale, astfel incat aceştia nu pot să
trăiască şi să activeze intr-un colectiv şcolar
Imbinand criteriul etiologic cu cel
psihopedagogic şi referindu-se in special la
copii, D. Ozunu clasifică şi caracterizează
devierile comportamentale astfel:
1. devieri de comportament care ţin de
constituţia psihopatoidă.

2. devieri de comportament ce ţin de

modificările structurii neuropsihice dobandite
prin traume encefalice pre sau postnatale.

3. devieri de comportament ce decurg din

schimbările negative survenite in condiţiile de
mediu fizic şi social.

4. devieri de comportament ce ţin de

• Devieri de comportament care ţin de
constituţia psihopatoidă.
-copiii care, din punct de vedere clinic,
aparţin tipurilor clasice de perverşi, schizoizi,
cicloizi, epileptoizi şi diferitelor combinaţii ale
acestora.
-Manifestările sunt de origine organică şi
dificil se supun tratării.
-Copiii pot fi recunoscuţi după aşa semne ca:
1. inafectivitate sau hiperafectivitate,
2.autism,
3.amoralitate sau labilitate morală
accentuată,
4. impulsuri de a schingiui animalele, de a
chinui pe fraţii mai mici sau pe alţi copii,
5. linguşire,
2.Devieri de comportament ce ţin de modificările
structurii neuropsihice dobandite prin traume
encefalice pre sau postnatale.
(C.D. ca simptom al neurozelor)
Manifestările date sunt parţial educabile.

La baza manifestarilor de asa tip sunt:

a. Infectiile cerebrale (meningite, encefalite)

=> influienteaza sfera functiilor intelectuale si, mai
frecvent, a caracterului.

b. . Encefalopatiile infantile: sifilisul congenital,

febre eruptive, infectii diverse, intoxicatii, icter
nuclear, etc.=> devieri caracteriale

c. Tumorile cerebrale si Traumatismele

craniene urmate de pierderea cunostinjtei sau de o
 d. Epilepsia infantila: D.C. manifestate paralel cu
boala, fara a avea vreo legatura cauzala cu ea ( se
datoreaza aceleiasi leziuni) sau ca consecinta a
acceselor
.=> frica si groaza de accese, nelinistea si anxietatea
din cauza nesigurantei fizice in timpul crizelor,
nemultumirean copilullui de situatia creata de boala,
egoismul exagerat, gelozia fata de frati, capricii si
incapatinari, agresivitate, manifestari antisociale,
conflicte cu familia etc.
e. Maladii somatice: reactii afectiv-frustrationale
legate de boala: infantilismul, sentimentul devalorizarii,
depresii, agresivitate –tiranism in
!!!In plan general sunt aşa manifestări precum:
a.nelinişte motorie,
b.dispersie şi labilitate psihică,
c.hiperexcitabilitate,
d.negativism,
3.Devieri de comportament ce decurg din
schimbările negative survenite in condiţiile de
mediu fizic şi social.

Manifestările acestui comportament

deviant se structurează in:
1.precaracteriale: cind sunt usoare, pasagere

2. caracteriale: cind sunt bine conturate in

atitudini sociogenice,

3. caracteropatii: se exprima in forme severe,

implicind tulburari de substrat (rar intilnite).

Factorii cauzali ii regăsim:

- in carenţele mediului familial,
-in influenţa negativă a prietenilor,
- in dezacordul dintre educaţia şcolară şi cea
 Mediul familial:
1. -sub aspectul structurii: disocierea familiei :
-cauze voluntare: separare, divort,
abandon
- cauze involuntare: moarte, privare de
libertate
2.-situatia economico-sociala:
a. spatiul restrins din mediul urban=>
copilul se afla mai mult in strada, scapind definitv de
controlul adultilor => grupuri –bande cu activitati
antisociale.
b. bugetul limitat
In familii numeroase si cu virste diferite:
-> inegalitati de atitudini educative- => C.D.
-> posibilitatea existentei unui bolnav => copilul se
simte deprimat, ingrijorat, o atmosfera de neliniste si
nesiguranta.
Atitudinea parentala fata de copii:

Autonomie

dezordonati, duritate,
neglijenta
necompetitivi, impulsivitate,

neadaptati delicventa

Acceptanta
Rejectie

conformism agresiv, sentimente de

ordonati, prietenosi,
culpabilitate,
Mediul scolar:

C.D. –copii dificili, dezordonati, neatenti, lenesi,

neascultatori, distrag pe colegii sai, fura, seamana
discordii, incapatinati, aroganti, vindicative,
batausi, trisori, mincinosi, distrugatori de materiale
scolare, etc.

a. supraincarcarea elevilor (suprapopularea

claselor, insuficienta adaptare a programelor,
caracterul prea abstract al manualelor,
supraefortul la invatatura, atribuirea de sarcini
suplimentare)-> orientarea scolara a elevului in
dezacord cu:
- aspiratiile sau aptitudinile sale->
dezadaptare scolara-> fenomene nevrotice.
b. colectivul de elevi/grupul – ofera un ideal de sine, o
imagine linistitoare a propriului "eu", un antidot
pentru nelinistile sale anterioare.
- Slab - adolescentul cauta puterea grupului, cauta sa
se identifice cu acesta.
- Neinsemnat - adolescentul cauta prilejuri de
afirmare, de valorificare.
- Nerecunoscut - adolescentul doreste sa devina
necesar, sa se "situeze" intre ceilalti,sa ocupe un loc
al sau care sa fie cunoscut si recunoscut de grup.
- Izolat - el incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, sa-si
imbogateasca cunostintele despre altii, sa patrunda in
sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti
coechipieri.
In masura in care grupul si- l aproprie si il
adopta, el cauta sa
dovedeasca adultolor ca este matur, cu stapanirea
de sine adulta, individualitate forte si independenta
c. cadrelor didactice: favoritismul si
neprincipialitatea, atitudinile ironice,
descurajarile, comparatiile nefavorabile->
tensiuni cu efecte nevrotice si caracteriale sau
la tulburari afective de tipul complexelor de
inferioritate.

4. Devieri de comportament ce ţin de

schimbările patologice produse in
ambii termeni (individ-mediu),
fapt ce provoacă manifestări greu
recuperabile.

In acest caz factorii endogeni şi cei

După criteriul sferei psihicului predominant afectată :
tipologia simptomatologică :
1.in sfera relaţională – copiii cu indisponibilitate de
comunicare (egoişti,
capricioşi, lipsiţi de tact, evitaţi şi respinşi de
colectivitatea de semeni).
Manifestările date sunt caracteristice copiilor
unici sau celor neglijaţi afectiv in familie;

2.in sfera afectivităţii – copiii cu reacţii afective

extreme, susceptibili, irascibili, pasivi, inerţi.
Reactii explozive datorate unui temperament
dificil, dominat de impulsul afirmarii exagerat caruia
se opune reactia familie, scolii, etc. => copilul se
opune prin adoptarea unui comportament antisocial,
pornind de la reactii ostile de izolare, de neintelegere,
care se acumuleaza/stratifica pina la conduite
indezirabile.
 -insuficienta inhibitiei si excitatiei a
melancolicului => inactivi, sensibili, nerezistenti la
influiente negative externe=> contractind mai usor
conduite difice pentru a se opune anturajului
Cercetarea cauzelor indică mai intotdeauna
puternice traume psihice trăite anterior;

3.in sfera dezvoltării intelectuale – slabe posibilitati

intelectuale (sub medie sau la limita inferioara a
posibilitatilor), cu ostilitate faţă de invăţătură, cu
interes scăzut pentru cunoaştere şi fără dorinţe de a
invăţa.
Manifestări precum: conflicte frecvente cu
părinţii, cu profesorii şi cu colegii de clasă, chiulul,
absenteismul,minciuna, vagabondajul, furtul,
consumul de alcool şi de droguri;
4.in sfera voliţională – copiii care sunt excesiv tutelaţi
Manifestările tipice C.D. prin reacţii specifice,
individualizate ale copiilor/elevilor la frustrările pe care le
suportă in confruntarea cu solicitările mediului.
Aceste reacţii au semnificaţia unui deficit de
adaptare, a instalării unei stări conflictuale – latente sau
manifeste – intre copil/elev şi mediul său
In cazul adolescentilor cu structura delicventiala
fenomenul de frustratie este amplificat de structura lor
interna.
Experienta traita de ei in grupul primar a consolidat
egocentrismul infantil prin:
-atitudinea de demisie a parintilor,
- modelul parental de satisfactie a instinctelor si
dorintelor fara autocontrol,
-libertinajul in cadrul relatiilor intrafamiliale,
-o adaptare si coparticipare la fuga de efortul organizat
al copilului
(lipsa de scolarizare, neparticipare la un program de
viata organizat, la activitati continue si sustinute etc.).
Forme de D.C. la virsta prescolara:

-Anorexia (dezgustul de mincare):

-este considerat ca deviere de conduita
caracteriala cind e un capriciu alimentar, mincarea
reprezentind:
- un teren de consfruntare intre educator-copil ,sau

- ca protest psihofiziologic fata de neintelegerile

conjugale care au loc in timpul mesei (discutii,
certuri).

Daca persista la virsta pre-/adolescenta-> o

insuficienta maturizare afectiva + o dificila
adaptare la realitate.
- Frica: pe baza grijilor exagerate a unor precautii
naturale , bazata pe o inducere negativa sau a
unor greseli de educatie din mediu familial. Pot
disparea cind intra in colectivitate de copii sau sa
se agraveze in anxietati.
-Onicofagia(roaderea unghiilor), ticurile-exprima
uneori o atitudine de protest cu semnificatie
sociala.

Aceste forme apar in mediul familial, si pot lua

expresia:
1. unei ostilitati la adresa unora dintre membrii
familiei:
-> prin gesturi de neascultare,
-> deteriorare de obiecte,
-> nepolitete,
Forme particulare de C.D. in perioada
scolaritatii:
-acte de indisciplină cronică din timpul
lecţiilor şi al activităţilor educative care se
datorează mai mult nivelului slab al
autocontrolului şi al dorinţei de a brava in faţa
colegilor;
-manifestări datorate instabilităţii de tip
caracterial. La ele se referă excesul de mişcare
sau de vorbire, mişcările parazite, reactivitatea
vie, atenţia labilă, capacitatea slabă de
concentrare, nestatornicia in interese şi dorinţe
etc.;
-manifestări determinate de dezinteresul
şi de indiferenţa faţă de şcoală;
-neglijarea sistematică a obligaţiilor
 - minciuna, falsificarea de note caracteristică
elevilor cu o structură labilă de personalitate, celor
timizi, fricoşi, evazivi, nesiguri pe ei inşişi.
Poate fi :
-minciuna intentionata (un delict: copilul minte
pentru a se razbuna sau a devaloriza pe cineva),
-expresia tendintelor de autoaparare;
-dorinta de a trage atentia,
-imitarea atitudinii similare cu cele ale adultilor.
!!! Minciuna trebuie izolata de tendinta de
transformare mitomanica: insufiecienta descriminare
intre realitate si fantezie (nu putem spune ca copilul
minte pina la 7 ani: nu este similat inca conceptul de
minciuna).

- reacţii bazate pe negativisme.

Ele se manifestă ca reacţii de tip nevrotic la solicitări
externe sau interne.
-Agresiunea: (de ex. distrugerea de bunuri ale şcolii
sau din spaţii publice )
-tendinta spre comportamente incarcate de reactii
brutale, distructive, de atacare. :
A. agresiunea care vine dintr-un sentiment de ura si
este asociata cu acesta.
Cauza: o anumita stare de conflictualitate care
genereaza tensiunea psihica.
B. agresiunea care izvoraste din tendinta pulsionala a
individului (copil cu o structura dizarmonica, inclinat
spre rau, care simte bucuria atunci cind face rau.
(poate fi cauzata si de unele idei delirante sau de
anxietate. (nevroticii agreseaza totul, pentru a nu fi ei
agresati).

-Izolarea de colegi cauzată de:

a. impingerea elevului de către aceştia la periferia
 - Refuzul de a intra in clasă, manifestare ce
are drept temei frica de colegii de clasă bătăuşi sau
ironici;
-Fuga de la şcoală sau de acasă:
a.Fuga de la scoala la elevii mai mici se
datorează mai mult „fobiei scolare”. La elevii mai
mari apare ca o formă de rezistenta fata de
scoală, de protest împotriva unor situatii
considerate de ei ca fiind nedrepte, frustrante.
Cauze legate de insusi copilul:
- nu face fata cerintelor(IQ de limita),
- are un defect somatic si este blamat de
catre colegi
-nivelul pretentilor lui fata de rezulattele
scoalre depaseste cu mult nivelul
intelegentii sale (traieste un sentiment
acut de insucces si cauta alt mediu de
Fuga de la scoala: Cauzel legate de scoala:
-caracterul psihopat al pedagogului,
–lipsa unei atitudini pedagigice diferentiate fata de
copiii suferinzi psihic sau sensorial,
-atitudinea agresiva a colegilor ( certuri, batai, etc.).
Cauze legate de familie:
- devalorizarea constienta a scolii de catre parinti,
-grija excesiva a parintilor pentru copii => copiii nu
se pot adapta cerintelor scolare, prea dependenti de
parinti sunt!!!),
- transfromarea scolii intr-o sursa de anxietate (ex.
Copilul aspru pedepsit pentru cele ami mic insucces).

B.Fuga de acasă este de o mai mare gravitate si

antrenează după sine absenteismul si chiar
abandonul scolar: o formă de exprimare în urma
unor conflicte majore cu familia, si scoala.
 Fuga cu caracter impulsiv: un comportament
repetitiv si vine pe neasteptate- apare un impuls de a
se duce undeva => ingustarea starii de constiinta in
momentul in care incepe fuga- cu o durata si o
intensitate variabila. Copilul se trezeste dupa citeva ore
sau chiar zile cu amnezie.(la epileptici, idiot, imbecili,
psihopati impulsivi) .
-Vagabondajul: ambele forme de fuga pot
continua cu vagabondajul- o atitudine deliberata fata
de mediul familial si fata de munca. Copilul are
constiinta intregii sale conduite.
Se caracterizeaza prin:
- lipsa necesitatii de a avea un domiciliu,
- neacceptarea privatiunilor,
-savirsirea de acte antisociale.
La scolarul mic poate aparea ca :
-o reactie de razbunare fata de atitudinea sau
pedeapsa nejusta,
- Absenteismul scolar = fuga de la scoală cronica,
permanenta,
reflectând atitudinea dezinteresată a elevului fată de
educatia
scolară.
Absenteismul - o formă de agresiune pasivă
împotriva scolii, indicând faptul că elevii fug de la
scoală chiar cu riscul de a fi pedepsiti.
Reactiile negative ale autoritătilor scolare /
parintilori ntretin mecanismele de apărare ale
elevului, chiar le amplifică .

Cauzele: -o insuficientă adecvare a

continuturilor învătării la aspiratiile si interesele
elevilor, - utilizarea incorectă a recompenselor si
pedepselor (întăririlor pozitive si negative) în
motivarea elevilor, -evaluarea de tip aversiv, - un stil
educational neadecvat , - incurajarea de catre parinti
-Abandonul scolar = conduita de evaziune definitivă
caracterizată prin părăsirea scolii decătre elev
înaintea încheierii ciclului de studii început.
=> reprezintă principalul indicator predictiv al
orientării indivizilor către o carieră delicventă.

Cauzele:
- sunt cauzele absenteismul scolar însă la un nivel de
gravitate mult mai înalt,
- repetentia,
-etichetarea permanentă a lor ca „ratat” de către
colegi sau profesori,
- asocierea lor cu diferiti indivizi, membrii ai unor
grupări infractionale
-situatia economică a familiei rea,
- socio-culturale sau religioase. care, în măsura în care
sunt cunoscute, pot contribui la prevenirea si
diminuarea sa.
-Furtul. -se sructureaza foarte repede in deprinderi la
copii.
!!! Copii sub 5-6 ani nu au notiunea valorii morale a
ctului comis. => copilul care fura intentinat
deosebeste lucrurile care ii apartin lui de ale altora si
are fixare norme etice elementare.
Cauzele:
-un comportament invatat (familii d ehoti),
-dorinta de a se impune celor din jur, de a-si asigura
prestigiul,
-din dorinta de posesiune,
-cauze de natura patologic:
a. ca simptom in tulburarile isterice (furtul cu
un caracter impulsiv) ,
b. cauzate de insuficienta psihica (copilul nu a
achizitionat valorile morale).
Cleptomania – tendinta patologica de afura fara ca
subiectul sa urmareasca vre-un profit: aparitia brusca
!!!!Generalizind: Factorii ce stau la baza C.D.: 1.
interni/individuali:
a.disfunctiile cerebrale(in cazul delicventei),
b. deficientei intelectuale => impiedicindu-I sa
anticipeze consecintele faptelor comise;
c. tulburari ale afectivitatii( insuficienta maturiarii
afective => lipsa obiectivitatii in evaluarea de sine).
d. tulburari caracteriale (imaturizare caracterialogica):
-. autocontrol insuficient;
-. impulsivitate şi agresivitate;
-. subestimarea greşelilor şi a actelor antisociale
comise; d. indolenţă, indiferenţă şi dispreţ faţă de
muncă;
-. opoziţie şi respingere a normelor social‑juridice
şi morale; f. tendinţe egocentrice;
-. exacerbarea unor motive personale egoiste, a
unor trebuinţe şi tendinţe înguste, de nivel redus;
-. absenţa sau insuficienta dezvoltare a unor
!!!!Generalizind: Factorii ce stau la baza C.D.:

2. Factorii sociali/externi:
a. Climatul educational familial
(familii dezorganizate, atmosfera familiala
conflictuala, climat hiperautoritar sau climat
hiperpermisiv).
b. esecurile privind integrarea scolara
( nivel scazut al randamentului scolar, , nivel
scazut al satisfactiei resimtite de elev in legatura cu
activitatea scolara).
c.grupul din care face parte

3.Factori de natură socială şi economică: : crizele

politice, economice, sociale şi morale marcate de
competitivitatea slabă a economiei; prăbuşirea
sistemului de protecţie socială; scăderea nivelului de
trai; creşterea ratei şomajului; confuzia sau absenţa
!!!Generalizind:
Caracteristicile definitorii ale deviantului :

- tolerantă scăzută la frustrare;

- autocontrol deficitar;
- egocentrism;
- impulsivitate si agresivitate fată de ceilalti;
- subestimarea consecintelor actelor comise;
- o slabă motivare socială;
- indiferentă si dispret fată de activitătile sociale
utile
(fată de învătătură în cazul deviantei scolare);
- opozitia fată de normele sociale;
- devalorizarea de sine si încercarea de valorizare
prin aderarea la statutul de delicvent;
- imaginea falsă despre lume etc.
Diagnosticare:
Sarcini:
1.Cercetarea particularităţilor de personalitate şi
manifestări caracterologice;
2. Investigarea sistemului de atitudini al
subiecţilor incluşi in cercetare;
3. Determinarea profilurilor axiologice ale
subiecţilor cercetaţi;
4. Studierea insuşirilor sistemului autoreglator la
subiecţii

Probe:
1. Ancheta Biografica:
scopul: furnizarea datelor privind familia copilului,
activitatile si operele literare preferate.prietenii si
persoanele apropiate; momentele fericite si
2.Testul de personalitate, de ex. elaborat de către G.
Bontilă conţine 76 de intrebări cu două variante de
răspuns: „da” şi „nu” .
-> diagnozei celor 8 trăsături de personalitate: 1)
emotivitate simplă; 2) psihastenie, obsesii; 3)tendinţe
schizoide; 4) tendinţe paranoide; 5) tendinţe depresive şi
ipohondrice; 6)tendinţe impulsive şi epileptoide; 7) tendinţe
instabile (labilitate psihică); 8) tendinţe antisociale
(egocentrice).
3. Chestionarul caracterologic propus de H. Leonhard şi H.
Schmieschek - manifestărilor caracterologice dominante,
permite evidenţierea unor „accentuări” ale caracterului.
El conţine 88 de intrebări clasate in 10 grupe (I-X).
Grupa I (12 intrebări) - demonstrativitate;
gr. a II-a (12 intrebări) - hiperexactitate;
gr. a III-a (12 intrebări) - hiperperseverenţă;
gr. a IV-a (8 intrebări) –nestăpanire
gr. a V-a (8 intrebări) -hipertimie;
gr. a VI-a (8 intrebări) -distimie;
gr. VII-a (8 intrebări) -ciclotimie;
Proba „Fraze neterminate”
-identificării unui şir de reacţii şi atitudini ale
subiecţilor cu lumea inconjurătoare.
32 de propozitii nefinisate care denotă:
atitudinea faţă de tată, mamă, familie in ansamblu,
prieteni, faţă de sine, trecut, viitor şi sentimentul de
vină .
La analiza datelor, frazele se distribuie in
grupuri, pentru fiecare grup de propoziţii se deduce
caracteristica care determină sistemul dat de atitudini
ca fiind pozitiv, negativ sau indiferent.
Răspunsurile se apreciază cu puncte (de la +2
pană la -2).

`Chestionarul valorilor (M. Rokeach). Procedura

experimentală constă in aranjarea a două liste de
valori (terminale şi instrumentale) prezentate
Chestionarul „Autoreglarea” ,alcătuit de către А. К.
Осницкий :
-particularităţilor autoreglării şi programării
propriilor eforturi
după 21 de parametri :
1) Lansarea de scopuri;
2) Modelarea condiţiilor;
3) Programarea acţiunilor;
4) Aprecierea rezultatelor;
5) Corectarea rezultatelor şi a modului de
indeplinire a acţiunilor;
6) Asigurarea reglării in ansamblu;
7) Oranduirea (reglementarea) activităţii;
8) Detalierea reglării acţiunilor;
9) Prudenţa in acţiuni;
10) Caracterul increzut al acţiunilor;
11) Iniţiativa in acţiuni;
13) Caracterul conştient al acţiunilor;
14) Caracterul critic al acţiunilor şi faptelor;
15) Responsabilitatea in activităţi şi fapte;
16) Autonomia sau dependenţa in acţiuni;
17) Plasticitatea in acţiuni;
18) Includerea obişnuinţelor pozitive in reglarea
acţiunilor;
19) Practicismul, stabilitatea in reglarea acţiunilor;
20) Caracterul optim (adecvat) al reglării acţiunilor;
21) Gradul de supunere intervenţiilor educative.

Chestionarul se propune in două variante:

1) pentru profesori (evaluarea autoreglării elevilor);
2) pentru adolescenţi (autoestimarea autoreglării).
La toate intrebările chestionarului
respondenţii aleg unul din răspunsurile:
„da”, „probabil da”, „probabil nu”, „nu”.
 Aprecierea şi autoaprecierea particularităţilor
lui se realizează prin răspunsuri la 6 afirmaţii
referitoare la una şi aceeaşi insuşire a autoreglării.
In trei enunţuri se afirmă prezenţa insuşirii,
iar in celelalte 3 prezenţa particularităţii se neagă
sau se afirmă lipsa ei.
In dependenţă de conţinutul afirmaţiei şi
răspunsuri, acestea se apreciază cu -2, -1, +1, +2
puncte.
(total: +12 puncte, iar minimal-12 puncte ).

Rezultatele evaluării şi ale autoevaluării se

compară, se determină insuşirile autoreglării care
au fost apreciate negativ şi de către experţi, şi de
către adolescenţi.
De asemenea, se fixează divergenţele in
estimări şi autoestimări.
Pofilaxia -intervenţiile asupra cauzelor, condiţiilor şi
circumstanţelor care pot genera devianţa
comportamentală.
3 etape:
-prevenirea primară: adresată prevenirii
cauzelor C.D.:
cunoaşterea elevilor, depistarea timpurie a copiilor
orfani, aflaţi in stradă, a celor care provin din familii
nefavorabile, a copiilor cu dificultăţi şcolare şi a celor
cu afecţiuni neuropsihice.

-prevenirea secundară:identificarea timpurie a

situaţiilor de inadaptare şi remedierea lor inainte ca
acestea să se structureze in devieri comportamentale.

-prevenirea terţiară:măsurile luate pentru ca

manifestările de
inadaptare, odată produse să nu recidiveze - educaţia
-Măsurile de ordin socio-psihologic şi
psihopedagogic vizează inserţia sociofamilială
pozitivă :

Este vorba, prin urmare, despre:

       socioterapia şi psihoterapia familiei, acolo
unde este cazul;
       suplinirea familiei, în absenţa fizică a acesteia,
când aceasta este incompetentă din punct de
vedere educativ;
       testarea şi depistarea copiilor care prezintă
probleme de adaptare şi integrare şcolară;
       orientarea şcolară şi profesională, prin
aplicarea unor metode şi procedee diagnostice şi
formative, pentru dezvoltarea capacităţilor de
învăţare şi aptitudinilor elevilor;
       formarea noţiunilor şi judecăţilor morale, a
sentimentelor şi obişnuinţelor morale, a trăsăturilor
• Măsurile socio-profesionale au drept scop
prevenirea riscurilor de eşec
adaptativ generate de alegerea unei profesii in
dezacord cu aptitudinile sau cu interesele elevilor.
!!! prin:
      consilierea în vederea alegerii unei profesiuni în
acord cu aptitudinile subiectului;
      sprijinirea plasării tânărului într‑o profesiune
potrivită cu interesele, aspiraţiile şi capacităţile sale;
      realizarea unei reale maturizări sociale şi a unei
eficiente integrări sociale şi profesionale;
      prevenirea oricăror acte de indisciplină în cadrul
sau în afara locului de muncă;
      împiedicarea abandonării activităţii utile prestate
de tineri, prin măsuri luate la locul angajării.
Măsurile psihoprofilactice sau medico-psihologice
prevăd depistarea, inlăturarea sau atenuarea acţiunii
unor factori de natură organică, neuropsihologică, cu
conţinut patologic, care predispun la conduite
deviante (tulburări caracteriale, instabilitate emotivă,
tendinţe agresive, psihopatii):
      depistarea precoce a minorilor cu diferite
categorii de tulburări (caracteriale, comportamentale,
emoţionale, tendinţe agresive, tendinţe spre
psihopatie sau alte boli psihice), incriminate în
delincvenţa juvenilă;
      măsuri psihopedagogice şi diferite forme de
tratament medico‑psihiatric / psihoterapeutic în
vederea prevenirii unor evoluţii dizarmonice,
antisociale ale personalităţii minorilor;
      măsuri de educaţie sanitară şi psihopedagogice
prin care familia este consiliată asupra modului de
reacţie în raport cu anumite tulburări de conduită ale
Măsuri juridico‑sociale:

permit creşterea gradului de influenţare socială prin:

- popularizarea legilor;
- prin propaganda juridică, în general.

Prevenirea generală se realizează prin stabilirea în

lege a faptelor care constituie infracţiuni, membrii
societăţii fiind informaţi asupra consecinţelor
săvârşirii unor astfel de fapte, precum şi a limitelor
legale de sancţionare a acestora.

Prevenirea specială se realizează prin corecta

încadrare juridică şi prin sancţionarea infracţiunii
concrete săvârşite de o persoană.
 Contribuţii metodologice la prevenirea şi
la terapia devierilor de comportament
CUNOAŞTER
E
Prospect
are Elevi fără risc
P Elevi cu Diagnoză de P
R risc de Predicţie deviere R
E deviere MICROMEDIU
Terapie de E
V Familie,clasă, V
grup Şcoală,
E E
Evaluare Comunitate,
N N
Ţ Terapie alţi factori Ţ
I indiv-la educativi I
E Evaluare Irecuperabi
E
li
Recuperare, Adaptare
readaptare şcolară şcolară
SOCIALIZARE POZITIVĂ
Corectia psihoterapeutica a C.D:
(psihoterapia cognitiva, orientata pe personalitate,
sugestia, autosugestie , psihodrama, terapie de familie,
desenul proiectiv, psihogimnastica, pantomima, terapia
muzicala )
=> :orientata spre:
- componenta cognitivă ;
-cea atitudinală a conştiinţei,
-sfera aptitudinală a subiecţilor.
In aspect cognitiv: (in cadrul sedintelor de
grup: dialog si exersari)
-formarea cunoştinţelor despre importanţa
reglementarii relatiilor sociale,
-despre rolul si statutul social al individului,
-despre cerintele, normele, regulile si asteptarile sociale
dictate de rol si statut,
-despre exigentele scolare si ale „Codului conduitei
civilizate”;
Pe plan atitudinal:

(in convorbirile individuale confidenţiale) :

-autoanaliza şi analiza traseului de viaţă al fiecărui

adolescent cu devianţă comportamentală,
-a justificărilor comportamentului său,
- a raţionamentelor sale,
- a concepţiei in legătură cu sine, cu viaţa din trecut,
prezent şi viitor,
-a atitudinilor sale faţă de părinţi, şcoală, colegi,
profesori,
- a valorilor supraindividuale,
-a regulilor morale, culturale, juridice.
-!!!! formarea a autoaprecierii adecvate a
comportamentului său in diverse situaţii.
In sfera aptitudinilor:

modificarea formelor cunoaşterea propriului

potenţial,
neproductive de reacţionare utilizarea lui eficienta

1) formarea reacţiilor adecvate situaţiilor, rolurilor

atribuite;
2)deprinderilor de stăpanire a stărilor afective;
3) abilităţilor de autoreglare
(deconectarea,comutarea, transferul, autocomanda,
raţionalizarea, autoanaliza, autosugestia,
autocalmarea,actualizarea reprezentărilor pozitive);
4) stabilităţii emoţionale in condiţii
tensionate,conflictuale;
5) experienţei de autoreglare şi a toleranţei.
!!!-Tehnicile de internalizare a controlului extern,
verbal, asupra stărilor afective şi a acţiunilor (de ex:
Autosugestia:

-voluntara: concetrarea gindurilor pe o anumita

imagine
-involuntara: poarta o enorma incarcare emotionala.

=> Metoda Kua (Куэ) :

in dependenta de D.C. a copilului se elaboreaza

formula individuala de autosugestie: din 3-4 fraze
sugestibile repetate in glas /gind de catre copil timp de
20-25 ori.

Durata sedintei:
1-2 luni a cite 3-4 sedinte / zi (fiecare de 2-3 min)
intr-un mediu comfortabil, ochi inchisi, muschi relaxati.
 Antrenamentul Autogen:
6 exercitii preparatoare
(la baza sta principiul autosugestiei
senzatiei de liniste, greutate si caldura in
corp, reglarea tempoului respiratiei si a
lucrului inimii):
a. schimbarea caracterului somatic
(treapta initiala a antrenamentului)
b.exercitii cu scopul de a provoca “stari
spirituale speciale”.

!!!Utilizarea indelungata => ajungem la starea

cind putem simula o situatie provocatoare de
C.D.=> se sugereaza acte de evitare a acestui
comportament, prin abordarea unei alte
alternative.
In urmatoarele sedinte se intareste scena
!!! Consolidarea mecanismelor interne
autoreglatorii:
-elaborarea stilului individual de autoreglare a
comportamentului său,
- alcătuirea propriului „Cod comportamental”,
-formularea şi lansarea scopurilor,
-dezvoltarea acţiunilor voluntare;
-modelarea situaţiilor,
-conştientizarea circumstanţelor,
-prognozarea şi planificarea acţiunilor,
-analiza şi aprecierea rezultatelor obţinute.

1.descrierea comportamentului său in trei aspecte

(cum este, cum trebuie să fie, cum doresc să fie);
2.alcatuirea „Planului de acţiuni” pentru o zi,
pentru o săptămană,
3.raportarea actiunilor realizate, apreciindu-le
!!!Accent pe:
- activarea,
- stimularea,
- susţinerea procesului autoeducativ.

De alcătuit lista calităţilor prezente la ei,

evidenţierea insuşirilor pozitive, negative şi a celor
spre formarea cărora tind.

!!!In ansamblu, acţiunile incluse in program

trebuie de orientat spre:
-reducerea tensiunii:
intrapsihice şi interpersonale, a reactivităţii, a
atitudinii negative faţă de activitatea de invăţare;
-cunoaşterea de sine şi restructurarea imaginii de
sine,
-a evaluării interpersonale şi a autoevaluării;
- reactualizarea eu-lui;
Modele psihologice de menţinere a echilibrului
comportamental
I. Trei convorbiri individuale cu fiece copil in
parte (de 30-40 minute fiecare)
1-a convorbire:
Scopul:
-stabilirea contactului, formarea atitudinii pozitive şi de
incredere faţă de formator.
-analiza şi aprecierea de către adolescent a:
a. traseului său de viaţă, a diferitor situaţii, a
reacţiilor comportamentale ale subiecţilor incluşi in
ele,
b.a factorilor externi şi interni care au determinat,
in opinia adolescentului, aceste reacţii
=>diverse ipoteze cu privire la cauzele reacţiilor
comportamentale, a dificultăţilor şi a neinţelegerilor,
pomenind printre aceste cauze şi accentuările
caracterologice depistate la adolescent
 A 2-a convorbire:
o prezentare a profilului psihologic alcătuit in baza
cercetărilor constatative, adolescentului propunandu-i-se
să-l corecteze, completeze şi modeleze aşa cum ar dori el
să fie.
In cadrul acestei convorbiri se făcea o autoanaliză
şi o
autoapreciere a particularităţilor sistemului autoreglator
care au fost cel mai negativ apreciate .
A 3-a convorbire:
elemente din testul verbal de frustrare (elaborat de către
Л. С. Собчик (2001)) in scopul determinării :
-intensităţii reactiei de frustrare,
-orientării ei,
-tipului ,
-maturităţii emoţionale a individului,
- nivelul de dezvoltare la el a autoreglării.
Răspunsurile privind expresiile verbale, reacţiile
manifestate şi sentimentele trăite sunt supuse
II. Discuţii in grup mare:
8-12 copii egali dupa virsta , dezvoltare
intelectuala, cu probleme de viata similare si
forme similare de C.D. 5 şedinţe in grup mare,
de 30 min fiecare.
=> A. organizate dezbateri (“pro” si “ contra’
+ expunere de pareri ) la temele:
1) Omul şi societatea;
2) Libertatea omului in societate;
3) Nivelurile psihicului şi comportamentul
uman;
4) Omul şi rolul lui social;
5) Codul comportamentului uman.,
6) “Eu si familia mea”,
7) “Timpul liber”,
8) Cum inteleg eu fericirea?
Scopul: formarea reprezentărilor, atitudinilor,
adică dezvoltarea componentelor cognitive şi
=> B. Discutarea “anonima” in grupul mare (Libih)
(cea mai eficienta!!!)
-> psiihoterapeutul aduce in calitate de
exemple “istoria vietii “ a unui copil deviant
necunoscut grupului
=> grupa isi expune parerile sale , analizind
C.D.
=> membrii grupului trebuie sa-si compare
viata sa cu a celui anonim
=> impreuna cu psihoterapeutul sa
construiasca modelul de comportament personal in
situatii corespunzatoare.

Scopul: stimularea si orientarea indirecta a

grupului si a membrilor ei aparte spre forme de
comportament adecvat.
 III . Exersari in grup mic (2 micro-grupuri)
a cate 6 şedinţe (in total 12 şedinţe) cu
durata de 25-30 minute.
Scopul:
formarea,dezvoltarea şi consolidarea deprinderilor şi
abilităţilor de reacţionare adecvată, de
selfmanagement.

Procedura:

-Modeland diverse situaţii, li se atribuie

anumite roluri
(ex. „Monumentul din grădina publică”, „Robotul
ascultător”, „Prietenul infuriat”etc.).
- ei işi chibzuies comportamentul, işi planifica
acţiunile, le realizeaza,
-după care urma autoanaliza, autoaprecierea,
analiza şi aprecierea colegilor de grup.
Dezvoltarea reflexiei şi a empatiei -> exerciţii de tipul:
A. un adolescent exprimă o frază pe diferite
tonuri, iar ceilalţi comunică ce simt, ce gandesc şi ce
reacţii le provoacă tonul cu care a fost rostită fraza.
B.„Ce ne spune oglinda?”.
In calitate de „oglindă” erau numite diferite persoane
(mama, tata, sora, fratele, profesoara, colegul, colega)-
> se presupun acele caracterizări care, după părerea
lor, ar putea fi făcute la adresa lor de către aceste
persoane.

De asemenea, li se propune:
- să-şi numească acele particularităţi ale
sistemului autoreglator care au fost scăzut
autoapreciate şi apreciate,
-să aducă exemple de situaţii in care
particularităţile date se manifestau,
-apoi să spună cum este raţional să-şi structureze
 Şedinţele, de obicei, se incheie cu:
- evidenţierea calităţilor formate in cadrul lor,
-cu propunerea insărcinărilor pentru următoarele
activităţi.

!!!Includeriea in lucrul de psihoterapie a

părinţilor, a profesorilor, a diriginţilor de clasă.

Terapia de Familie: !!!

Etapele de baza:
1. cercetarea/diagnosticarea familiei
copilului,
2. lichidarea relatiilor conflictuale
incordate din familie,
3. etapa reconsructiva
4. etapa de mentinere(intarire).
Prima etapa:
=> anamneza detaliata a tuturor membrilor familiei:

- caracterul relatiei,
-tipul incorect de educatiei,
- stabilirea relatiei cauzale intre climatul psihic
al familiei si devieri de comportament.

A doua etapa:
=> intilniri individuale ale psihoterapeutului cu copilul
si parintii=> lichidarea relatiilor conflictuale din
familie :

-informarea parintilor despre particularitatile de

caracter ale copilului,
- ajutarea copilului sa inteleaga motivele si
particularitatile personale ale comportamentului
parintilor.
Etapa a treia:

=> discutarea in grup a problemelor familiale.

Orientarea de baza:
-incercarea de a forma la copiii a deprinderilor
de comportament,
-instruirea tuturor membrilor familiei in
domeniul constituirii relatiilor armonioase.

Etapa Finala:

=> Discutii consultative si psihoterapeutice in scopul

intaririi acelor forme noi de relatii de familie, capatate
in cadrul activitatii de corectie.
Alt tip de metode:
neverbale =>

-Desenul prioectiv:
odata cu abilitatea miinei se dezvolta simtul
proportiilor, disciplinindu-l pe copil);

-Psihogimnastica:
(miscari ritmice): frineaza impulsurile si asigura
cresterea vointei ;

-Terapia muzicala:
repauzarea sistemului nervos.
The
End