Page 1 of 6

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE

LA EST DE BUG în cercetarea echipelor
organizate de Institutul Central de
Statistică (Ep.1)
https://romaniabreakingnews.ro/fara-amintirea-patriei-romanii-de-la-est-de-bug-in-cercetarea-echipelor-
organizate-de-institutul-central-de-statistica-ep-1/
MIHAI NICOLAE, 24 FEBRUARIE 2020

FRAGMENTE DIN VOLUMUL IN PREGATIRE „CALATORII IDENTITARE”

„FĂRĂ AMINTIREA PATRIEI”

ROMÂNII DE LA EST DE BUG ÎN CERCETAREA ECHIPELOR ORGANIZATE DE

INSTITUTUL CENTRAL DE STATISTICĂ SUB CONDUCEREA SOCIOLOGULUI
ANTON GOLOPENTIA (1941-1944)

Episodul 1

În ziua de 23 august 1939, Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al

Germaniei naziste a semnat la Moscova, alături de Viaceslav Molotov, ministrul de
externe sovietic cel de-al 2-lea Tratat de Neagresiune dintre Germania şi Uniunea
Sovietică. I.V. Stalin a fost prezent la eveniment. Actul a devenit cunoscut drept “Pactul
Ribbentrop- Molotov”. Documentul reprezenta de fapt acordul la care ajunseseră cele
două dictaturi ale Europei în ceea ce privea delimitarea sferelor de influenţă şi direcţiile
de expansiune în Europa răsăriteană. La sfârşitul anului 2019, Vladimir Putin,
 Page 2 of 6

preşedintele Federaţiei Ruse a criticat poziţia Uniunii Europene, referitoare la

înţelegerea diplomatică din anul 1939, apreciind că “nu se bazează pe nimic real” şi a
calificat-o drept “o minciună neruşinată”. Istoriografia rusă contemporană consideră
documentul “un rău necesar”, aproape un act defensiv, pentru a preîntâmpina ofensiva
nazistă asupra Uniunii Sovietice. Indiferent de aceste aprecieri, protocolul secret – parte
integrantă a înţelegerii – conţinea prevederi explicite privitoare la împărţirea Finlandei,
Lituaniei, Estoniei şi Letoniei, o clauză referitoare la Polonia care aborda şi posibilitatea
dispariţiei sale ca stat independent, dar şi o alta clauză referitoare la Basarabia. Partea
germană şi-a declarat dezinteresul total faţă de teritoriul provinciei dintre Prut şi Nistru,
achiesând la intenţiile sovietice de a modifica frontierele estice ale Regatului Român.

Consecinţele tratatului semnat la Moscova sunt, de acum, bine cunoscute.

Pe data de 26 iunie 1940, ora 22:00 comisarul sovietic pentru afaceri străine îi
transmite lui Gheorghe Davidescu, ministrul român la Moscova o primă notă ultimativă
prin care România a fost somată – să înapoieze Basarabia, cu orice preţ, Uniunii
Sovietice – să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, conform
graniţelor indicate într-o hartă alăturată notei. Cea de-a doua solicitare nu fusese
agreată, în prealabil, cu partea germană, care s-a arătat surprinsă de pretenţiile
Kremlinului. A doua zi, 27 iunie 1940, urmează al 2-lea ultimatum care solicita
evacuarea administraţiei şi armatei. Guvernul român a consultat atât Germania, cât şi
Italia, dar acestea nu au încurajat o ripostă militară – nici măcar “glonţul de argint”
pentru salvarea onoarei militare. Unele ziare din Germania şi Italia chiar au salutat “cu
satisfacţie “rezolvarea “pe cale paşnică” a “diferendului dintre România şi puterea
sovietică”.În aceste condiţii, guvernul Tătărescu a acceptat să îndeplinească cerinţele
ultimative.

Pătrunderea în teritoriul românesc a prilejuit armatei roşii şi ocuparea Ţinutului Herţa,

plasă cu acelaşi nume al judeţului Dorohoi care nu aparţinuse niciodată judeţelor nord
bucovinene. Oficialii sovietici au insistat că ocuparea Herţei s-a făcut “din gresala”, dar
faptul împlinit mani militari a rămas neschimbat până în present. Herţa a fost inclusă în
R.S.S. Ucrainiana, împreună cu Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei. Basarabia a fost
reorganizată ca Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. La est de Nistru, fosta
Republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, înfiinţată în 1924 a fost
împărţită între Ucraina şi noua Moldova “socialistă”. (actuala republică nistreană, cu
“capitala” la Tiraspol). În perioada 1940-1941 ocupaţia sovietică în Basarabia, Bucovina
de nord şi Herţa a avut un bilanţ devastator pentru români: 57.000 de morţi şi peste
100.000 de locuitori deportaţi în Siberia. Alte surse avansează cifra de 300.000 de
români persecutaţi: condamnări, deportări, presiuni administrative. Încep colnizarile cu
locuitori slavi, urmărindu-se programatic schimbarea demografiei în regiunile
respective.

La sfârşitul lunii iulie 1940, Hitler i-a adresat regelui Carol al II-lea o scrisoare,
redactată în termeni fermi, ameninţând cu “grave consecinţe la care s-ar expune
Regatul Român, dacă nu ar da curs cererilor “. Mai precis, îi indica suveranului să
înceapă tratative bilaterale cu Ungaria şi Bulgaria pentru revizuirea frontierelor din vest
şi din sud. Sub “patronajul” şi presiunea directă a miniştrilor de externe german şi
italian, România semnează în noaptea de 30 spre 31 august 1940 “Dictatul de la Viena”
sau, cum este cunoscut, “Al doilea arbitraj de la Viena”. Ungaria a primit în urma
acestui act aproape jumătate din Transilvania, în total 43.492 kmp. Din cei 69.000 kmp
 Page 3 of 6

pretinşi. Începând din 15 septembrie 1940, armata ungară trece la ocuparea regiunilor
cedate de statul român.

Aproximativ 1.200.000 de români (cca. 50% din populaţia părţii de nord a

Transilvaniei) au rămas înstrăinaţi. Trupele horthyste au început masacrele: Moisei,
Traznea, Sarmasu, Mureşenii de Câmpie, Luduş, Câmpia Turzii, Prundu Bârgăului,
Huedin, Cucerdea, Lascud şi alte localităţi cu populaţie românească. Programul de
maghiarizare propus de baronul Aczel Ede a fost adoptat de guvern, urmând a fi
realizat oficial, dar şi cu sprijinul organizaţiilor paramilitare.

Cedarea Cadrilaterului s-a făcut fără implicarea “aliaţilor”, aşa cum s-a întâmplat la
Viena. Totuşi, Hitler şi-a exprimat la 31 iulie 1940 “recomandarea” că România să
cedeze Dobrogea către Bulgaria, sugerându-se că părţile să ajungă la restabilirea
frontierei din anul 1912. Prinsă în menghină intereselor sovietice, ungare şi bulgăre,
guvernul ţării acceptă, “de (ne) bunăvoie şi (ne) silit de nimeni”, să restituie doar
Dobrogea de Sud/Cadrilaterul. Guvernul ar fi dorit să păstreze Balcicul şi Silistra,
propunere cu care “fuhrer” -ul nu a fost de acord. Tratatul de la Craiova s-a semnat pe
data de 7 septembrie 1940. România renunţa astfel, la un teritoriu de aprox. 7.000
kmp, situaţie care a afectat rosturile populaţiei romaneasti (25% din totalul regiunii) ce
cuprindea români, aromâni şi megleno români. Tratatul prevedea un schimb reciproc de
populaţie. Iniţial România a propus transferul intregiilor comunităţi naţionale, propunere
pe care bulgarii au respins-o. Shimbul de populaţie a însemnat evacuarea a cca.
110.000 de români şi cca. 65.000 de bulgari din Dobrogea, care au fost obligaţi să se
mute în Cadrilater.

Urmările evenimentelor din anul 1940 au fost dramatice. Potrivit analizei lui Anton
Golopentia (1) recensământul din 1930 indică o populaţie de 18.057.028 de locuitori pe
un teritoriu de 295.049 kmp.. Pierderile teritoriale au redus suprafaţa ţării cu 1000.293
kmp. (31,4%), rămânând sub suveranitate naţională 194.756kmp., ceea ce a
reprezentat 68,6% din teritoriul românesc de după Marea Unire din 1918. Uniunea
Sovietică ocupase 50.762 kmp. Ungaria câştigase prin Dictatul de la Viena o suprafaţă
de 42.610 kmp., iar prin renunţarea la Cadrilater, România a pierdut 6,9 % din
teritoriu. Pierderile de populaţie au reprezentat: 55,3 % din populaţia înregistrată la
recensământul din 1930 în Basarabia, Bucovina de Nord, şi Herţa, 37% din populaţia
anterioară Dictatului de la Viena în Crisana de Nord, Maramureş şi Transilvania de nord-
est, plus un procent de 5,9 % ca urmare a Tratatului de la Craiova.

În aceste condiţii, ciopârtirea teritorială, împreună cu tragedia refugiaţilor au creat o

stare de spirit generală favorabilă populaţiei rămase departe de vatra naţională.
Factorul uman devenea esenţial în preocupările oamenilor, dar şi a conducătorilor
politici. Diplomatul Vasile Stoica vedea situaţia românilor din străinătate ca un
argument fundamental pentru aducerea în interiorul graniţelor naţionale (repatriere) a
tuturor fragmentelor etnice româneşti din afara ţării. (2) Transferul de populaţie,
practicat în cazul Cadrilaterului a creat impresia că tocmai această măsură ar putea fi
soluţia înţeleaptă pentru a asigura protecţia conaţionalilor, dar şi eliminarea unor
posibile viitoare conflicte. Autorităţile cunoşteau soarta conaţionalilor rămaşi la discreţia
noilor ocupanţi, urmărind persecuţiile începute de aceştia. Guvernul era, în linii
generale, informat despre măsurile radicale dispuse împotriva foştilor cetăţeni români.
Refugiaţii din teritoriile “desprinse” (termen uzitat în epocă) în 1940 erau, de
asemenea, preocupaţi de soarta celor apropiaţi. Informaţiile pe care aceştia le primeau,
 Page 4 of 6

prin “vama cucului”, de la familiile rămase pe loc alimentau sentimentul dezolant de

pierdere personală. Aşteptările populare vizau, în primul rând, adoptarea unor măsuri
protective şi, în final, de recuperare a românilor pierduţi.

În cazul grupului românesc răsăritean cunoştinţele erau, în cel mai bun caz, lacunare.
Desigur existau studii elaborate anterior care ofereau unele informaţii, în principal
istorice, despre existenţa romanităţii răsăritene. Încă din 1893 folcloristul Teodor
Burada făcuse călătorii în guberniile Kerson şi Kamenitz-Podolsk constatând, la faţa
locului: “identitatea aproape absolută a tuturor elementelor de căpetenie care alcătuiesc
pe un popor: limba, credinţa, obiceiuriel, năravuri, cintele şi altele”. (3). După 1940,
dar mai ales după începerea campaniei din est, numărul studiilor dedicate românilor din
est au crescut exponenţial.

În contextul politic descris şi cu premisele amintite se organizează pe data de 6 aprilie

1941 noul Recensământul care s-a efectuat în teritoriul rămas României după pierderile
din 1940.. După începerea campaniei din est (22 iunie 1941) şi eliberarea Basarabiei,
Bucovinei de Nord şi Ţinutul Herţa recenzarea a fost extinsă şi în aceste regiuni
(începând din iulie 1941), dar şi Transnistria (noiembrie-decembrie 1941). Astfel
Recensământul 1941 cuprindea Basarabia, împreună cu judeţul Hotin (azi reg. Cernăuţi,
Ucraina), Tighina (azi, provincie separatistă), Ismail, Chilia şi Cetatea Alba, adică Sudul
Basarabiei (azi regiunea Odesa, Ucraina). Peste Nistru au fost recenzate judeţele
Movilau (Moghilau), Jugastru, Tulcin, Rabnita, Baltă, Dubăsari, Ananiev, Golta, Tiraspol,
Ovidiopol, Odesa, Berezovca şi Oceacov.

Institutul Central de Statistică (I.C.S.) a mobilizat 150 de funcţionari, conduşi de dr.

Sabin Manuila (director general) şi D.G.Georgescu (secretar general). Recensământul
din Transnistria a fost dublat de cercetări sociologice. Echipa care urma să
“inventarieze” regiunea dintre Prut şi Nistru numara 50 de funcţionari din Serviciul
Extern al I.C.S., fiind condusă de antropologul şi etnograful Henri H. Stahl. În aceeaşi
perioadă, Institutul Social Român, condus de sociologul Dimitrie Guşti a iniţial, de
asemena acţiuni de cercetare. (În 1931, I.S.R. finalizase, în cadrul monografiilor
dedicate localităţilor româneşti, studiul dedicat satului Cornova din Basarabia).
Coordonatorul echipei I.S.R. (13 specialişti), sociologul Traian Herseni va conduce în
perioada războiului Departamentul Culturii din cadrul Guvernământului Civil al
Transnistriei.

La cererea Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, I.C.S extinde cercetările şi dincolo de

Bug. Pentru prima dată, românii uitaţi din Transbugia urmau să fie studiaţi de
specialiştii români, într-un efort complex, mulţi şi interdisciplinar: sociologic,
demografic, istoric, lingvistic, economic şi etnografic. Specialiştii I.C.S. urmau să
păşească, în premieră, în teritoriul cu populaţie românească pe care, anterior, numai
Teodor Burada se încumetase să-l străbată la sfârşitul sec. al XIX-lea. Expediţia purta
numele: “Echipa pentru identificarea şi studierea sumară a aşezărilor româneşti de la
est de Bug “; pe scurt: Identificarea românilor de la est de Bug (I.R.E.B.).

Conducerea colectivelor de cercetare a revenit sociologului şi geopoliticianului Anton

Golopentia (1909-1951). Familiar cu metoda “şcolii monografice”, colaborator al
profesorului Guşti (lucrase şi în campania amintită la Cornova), teoretician şi autor de
excepţie, Golopentia ocupă funcţia de director al Oficiului de Studii din cadrul I.C.S.
Activitatea propriu-zisă se vă desfăşoară între decembrie 1941 – februarie 1944.
 Page 5 of 6

Desigur, evoluţia războiului a determinat încetarea prezentei în teritoriu a echipelor de

cercetare. Ulterior, după 23 august 1944, intrarea Armatei Roşii în Bucureşti şi
schimbarea regimului politic în România a împiedicat publicarea studiilor de sinteză,
cercetarea imensului material documentar colectat fiind abandonată. Ca atare, nu s-a
produs valorificarea cercetărilor I.R.E.B. Mai mult, până în decembrie 1989, o lege
aspră a tăcerii a fost aplicată subiectului, în integralitatea sa. (Până de curând, multe
din documentele legate de activitatea I.R.E.B au fost arhivate în depozitele SRI). Anton
Raţiu a fost primul care “a rupt tăcerea” publicându-şi, în 1994, însemnările şi amintirile
din campanile la care participase, în calitate de membru al echipelor din teren. (4)

*Fotografii de Nicolae Economu si M.Petrescu („Sezatoare”). IMAGINI PRELUATE DIN

CATALOGUL EXPOZITIEI ” IN URMA ACULUI. ROMANII DE PESTE BUG ” , MUZEUL
TARANULUI ROMAN, 2014

Note de subsol:

1. Anton Golopentia, “Populatia teritoriilor romanesti desprinse in 1940”, in revista “

Geopolitica si Geoistorie”, caietul I, 1941, p. 35
2. Robert Stanciugel, “ Lumea balcanica in viziunea si activitatea diplomatului Vasile
Stoica, Ed. Colias, Bucuresti, 2008
3. Teodor Burada, “O calatorie in satele moldovenesti din gubernia Cherson
(Rusia)”, Iasi, 1893 ; Dimitrie Onciul, “ Originile principatelor romane”,
Bucuresti, 1899 ; Teodor Burada, “ O calatorie la romanii din gubernia Kamenitz-
Podolsk (Rusia), Iasi, 1906 ; Justin Fratiman, “Administrarea bisericeasca la
romanii transnistreni”, Chisinau, 1920 ; Stefan Ciobanu, “ Romanii de peste
Nistru”, Chisinau, 1922 ; Vasile Harea , “ Romanii de peste Nistru”, Cernauti,
 Page 6 of 6

1923 ; Ion Nistor, “ Romanii transnistreni “, Cernauti, 1925 ; Nichita Smochina,

“ Les Moldaves de Russie Sovietique” , in “ Moldova noastra”, nr. 1, 1935 . Am
mentionat numai citeva titluri dintr-o bibliografie relativ ampla.
4. Anton Ratiu, “ Romanii de la est de Bug”, Ed. Fundatiei Culturale Romane,
Bucuresti, 1994