„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE

LA EST DE BUG în cercetarea echipelor

organizate de Institutul Central de
Statistică 1941-1944 (Ep.2)
MIHAI NICOLAE, 6 APRILIE 2020

FRAGMENTE DIN VOLUMUL IN PREGATIRE „CALATORII IDENTITARE”

În continuarea articolului

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor

organizate de Institutul Central de Statistică (Ep.1)

(…) Echipa I.R.E.B. (Institutul Central de Statistică 1941-1944) a plecat din

Bucureşti, cu acceleratul de Tighina, pe data de 19 decembrie 1941, ajungând la
destinaţie a doua zi, la ora 14:00. În total 14 specialişti, de formaţii diferite, cu orientări
politice diferite (inclusiv comunistă), care împărtăşeau entuziasmul pentru cunoaşterea
românilor răsăriteni. (Ulterior, numărul cercetătorilor din echipa iniţială a crescut,
adăugându-se nume noi, iar alţii s-au retras din motive obiective). Începe
inventarierea populaţiei româneşti de dincolo de Bug, expediţia coordonată
de Anton Golopenția (foto) constituind, până în prezent, un model impecabil de
obiectivitate şi probitate ştiinţifică. (5)

Page 1 of 11
Iniţial, I.R.E.B s-a concentrate asupra satelor dintre Nistru şi Bug, în aşteptarea
autorizaţiei organelor militare germane de a trece Bugul de Sud. (Transnistria se găsea
sub administrare militară românească, în timp ce Germania controla restul Ucrainei.
Singurele noastre forţe militare la est de Bug erau cele trei divizii ale Corpului de
armată “Decebal”, condus de generalul Corneliu Dragalina). Ataşatul militar german de
la Bucureşti a comunicat Marelui Stat Major abia pe 3 martie 1942 încuviinţarea
administraţiei germane că cercetarea să înceapă între Bug şi Nipru.

Anton GOLOPENȚIA undeva la Est de Bug, lângă epava unui avion sovietic doborât

Grupul de Armate Sud aproba, câteva zile mai târziu, că itinerariul de studiu să
cuprindă şi românii din Crimeea şi litoralul Mării Azov. În cele aproape trei luni de
aşteptare, au fost studiate localităţile apropiate de Bug (Bulgarka, Rakova,
Novogrigorievski) şi satele transnistrene Kantacuzinka şi Valea Hoţului. Pe data de
4.6.1942 conducătorul statului autorizează I.C.S. să –si trimită echipele peste Bug.
Până la sfârşitul lui 1943 I.R.E.B a acoperit o arie geografică vastă, în împrejurările
excepţionale ale războiului, depunând un efort copleşitor. Membrii echipelor, lucrând
uneori singuri au izbutit să depăşească obstacolele create de terenul dificil, vitregia
climatului, şi, mai ales, temperaturile aduse de “generalul ger”. Uneori, iarna erau
blocaţi cu lunile într-o localitate.La început, întregul proiect părea caracterizat de
expresia “a căuta acul în carul de fân”. Imensitatea spaţiului, lipsa iniţială a
informaţiilor, ca şi complexitatea subiectelor abordate nu au afectat excepţionalitatea

Page 2 of 11
întregului demers. Într-o scrisoare din 1942 adresată soţiei sale Ştefănia, Golopentia
afirma cu entuziasm nedisimulat:

“Munca de aici merge. Explorăm românii, cu şi fără conştiinţă

moldoveniei lor, judeţ de judeţ, plasă cu plasă şi până în cătunele pierdute. Cum
alţii caută zăcăminte de preţ…”.
Temele de cercetare, cuprinse într-un “Proiect de sumar” redactat de
Anton Golopenția arată ample preocupări: cultura tradiţională, biserica şi
credinţa, meseriile şi industria, colectivizarea satelor şi regimul colhozurilor,
situaţia lingvistică, convieţuirea romano-ucrainieana (inclusiv căsătoriile
mixte), cu toate aspectele adiacente. Golopentia îşi îndemnă permanent
colaboratorii să respingă tentaţia propagandistică, atent la corectitudinea
datelor colectate:

“Cea mai mare inventive a secolului o constituie propaganda… Nu

pentru asta am venit aici… Voi trebuie să căutaţi adevărul, aşa cum a fost el. Şi
dacă aflaţi adevărul veţi afla de multe ori că el poate fi neconvenabil… Trebuie să
câştigaţi încrederea oamenilor cu care veţi sta de vorbă. Prin încredere veţi ajunge
şi la adevăr “.
În privinţa rosturilor mai adânci ale cercetării ne lămureşte o scrisoare
trimisă lui Golopentia (5.11.1943) de către dr. Sabin Manuila, superiorul său
direct şi finanţatorul programului I.R.E.B, corespondenţa care stabileşte în
termeni cât se poate de categorici obiectivul fundament:

“Fă tot ce omeneşte poţi face pentru a ajuta. Este unul din principalele
rosturi ale oamenilor superiori. Să rezolvăm probleme? Este o şansă rară pentru
care trebuie mult noroc. Cred că evenimentele ne împiedică de a realize idealul
nostru. Dar asta nu înseamnă că nu puteţi salva nenumărate suflete… Naţiunea
trăieşte şi mâine, nu numai astăzi…”.
Drumurile echipelor I.R.E.B. au acoperit spaţiul geografic dintre Bug şi Nipru, începând
de pe malul stâng al Bugului de Sud (Nemirov, Olviopol, Alexandrova, Voznessensk,
Şerban, Noua Odesa, Nicolaev), continuând spre răsărit spre Bazinul Donbass (Donet şi
Lugansk), Cotul Niprului- cu grupul de sate româneşti Voloskoe pe Nipru, Kamenskoe,
regiunea Dnepropetrovsk) trecând prin Mirgorod, Arkanghelsk, Krivoi Rog, pe râul
Ingulet. Traseele au străbătut efectiv judeţele (“oblast”) Vosnessensk, Pervomaisk,
Nicolaev, Anamenka şi regiunile limitrofe; sute de sate şi cătune (“hutore”), localităţi
urbane. Au fost cercetate Melitopol, “Poarta Crimeiei” (70 km de Marea Azov, 150 km
de Crimeea), Mariupol la Marea Azov şi satele din “Donet oblast”. (Lista aşezărilor
studiate e lungă, întocmindu-se în mod riguros listele care urmau să fie ataşate
rapoartelor şi scrisorilor expediate în ţară. (De exemplu: lista localităţilor cu populaţie
românească din Tauria de Nord – situaţia pe mai, iunie, iulie 1943 – cuprinde peste 35
de centre, inclusiv o ‘Moldova Noua” şi un sat “Volcanesti”). Trebuie subliniat că nu am
avut la dispoziţie hărţi contemporane pentru a verifica toponomia folosită în rapoarte şi
am folosit o harta întocmită de Nichita Smochină, destul de sumară. Am apelat pentru
numele actuale la informaţii pe internet întâlnind mai multe dificultăţi: toponimia din
perioada 1941-1944 a fost schimbată, ca şi organizarea administrativ-teritoriala din

Page 3 of 11
Ucraina sau Federaţia Rusă. De exemplu: Ekaterinoslav poartă, din 2016 numele
Dnipro; Kirovograd a fost redenumit Kropivnitki, tot în 2016. În alte cazuri, nu sunt
disponibile date despre zonele regionale restrânse. Astfel, râul Sută, afluent al Niprului
nu este menţionat; pe harta lui N. Smochină, în această aria geografică sunt trecute
satele româneşti Hotin, Dimitrievka, Român, Mala Divizia şi Varvara. Tot la Smochină
apare localitatea Bucureşti pe cursul mijlociu al Niprului, în faţa localităţii Cremenciuc,
acum dificil de reperat. Ca urmare, localizarea unor localităţi, ca şi denumirea lor
contemporană nu au putut fi actualizate cu exactitate.

La începutul anului 1943 I.C.S. a organizat în sala bibliotecii o primă informare de

etapă, prezentând rezultatele cercetării de dincolo de Bug. Cu această ocazie au fost
prezentată o expoziţie de ţesături populare ale românilor din Bazinul Donetului, cusături
care prin “izvoadele” lor constituiau un indiciu pentru stabilirea regiunii de origine a
locuitorilor. Motivele cusăturilor expuse dovedeau o certă identitate cu arta popular
românească. Exponatele erau destinate Muzeului de arta naţională din Bucureşti şi
muzeelor din Sibiu şi Timişoara. Pe simezele expoziţiei au fost expuse şi fotografiile
realizate de Nicolae Economu, înfăţişând locuitorii cu diverse prilejuri: petreceri, nunţi,
munca câmpului.Au vorbit Dr. Sabin Manuila, Anton Golopentia şi profesorul Constantin
Brăiloiu. Interesul real pe care l-a stârnit manifestarea s-a vădit prin audienţa prezentă:
Maria (Mareşal) Antonescu, Veturia (Octavian) Goga (ambele doamne se aflau în
conducerea Consiliului de Patronaj), profesorii Ion Nistor, Alexandru Tzigara Sarmurcas,
Vasile Stoica (din partea Ministerul Afacerilor Străine), etnograful şi scriitorul Emanuil
Bucuţa.

Pentru a descoperi cât mai mult din spaţiul cu populaţie românească, pe teren s-a
apelat şi la intervierea unor informatori – plecaţi din satele lor – care puteau oferi date
despre cătunele unde nu ar fi putut ajunge specialiştii I.R.E.B.. Aşa este cazul
informatorilor Straton, Nichita şi Grosu, întâlniţi la Tiraspol care au furnizat date despre
satele româneşti din Caucaz.

În marea lor majoritate, românii dintre Bug şi Nipru se identificau drept moldoveni,
numindu-şi limba “moldovenească”. Populaţia de aici, muncitori ai pământului, cu un
nivel de instrucţie redus sau chiar absent nu puteau să distingă – şi nici nu li se putea
cere – între un grai al limbii române şi limba romană pe care o vorbeau ei înşişi. În
plus, unii dintre strămoşii lor veniseră chiar din Principatul Moldovei, colonizaţi de
Ecaterina a II-a (1729-1796).

“Împărătiţa” planificase crearea unei “Moldove Noi” şi translarea graniţelor

‘Vechii Moldove”. Ajunşi în spaţial răsăritean înainte de unirea din 1859 nu
ştiau nici de “români”, nici de “România”, memorând doar ceea ce l-ar fi
povestit străbunii despre ţara moldovenească. Ca atare “amintirea patriei”
româneşti nu exista; se considerau “moldovieni”, aşa cum făcuseră şi înaintaşii
lor. Nu aveau o conştiinţă naţională – nu aveau cum – dar, folclorul lor se
referă la originea lor etnică.

Page 4 of 11
 Motive populare românesti dincolo de Bug

(De altfel, până la 1792 când intră în componenţa Imperiului Ţarist, Transnistria era
o “margine”, o “kraina”, unde se stabileau locuitori din Bucovina, Podolia, Moldova,
laolaltă cu fugari slavi, ucrainieni, polonezi, cazaci, întemeindu-şi gospodării, departe de
o autoritate care să controleze arealul geografic. Cu toate acestea, marea surpriză a
echipelor I.R.E.B. a fost descoperirea faptului că locuitorii dintre Bug şi Nipru
provenea, de fapt, din toate provinciile locuite de români înainte de crearea în
1918 a statului naţional unitar român. Pe lângă emigrarea naturală, spontană către
un teritoriu subpopulat sau nepopulat a existat şi o politică activă de colonizare,
promovată de autorităţile ţariste pentru a asigura populaţia/forta de muncă necesară
imenselor teritorii dobândite în urma războaielor victorioase. Începând din sec. al XVII-
lea şi al XVIII-lea, emigranţii din principate îşi părăseau locurile de baştină din cauza
catastrofelor de tot felul (ciumă, foamete, războaie) şi a regimului fiscal; încă se mai
păstrează expresia: “a da bir cu fugiţii”. Imigranţii din Transilvania suportau, mai ales
după urbariile Mariei Tereza şi presiunea catolicizării şi a maghiarizării. Vremurile tulburi
îi determină pe românii din Crisana şi din Banat să plece în bejenie spre Rusia
“ortodoxă”. În Banat, demilitarizarea satelor grănicereşti româneşti şi sârbeşti a
îngroşat rândurile românilor din Rusia. În regiunea Kirovogradului, trei sate –
Martanosa, Pancevo, Kani – purtau numele satelor de la vărsarea Tisei în Dunăre de
unde plecaseră coloniştii. Fenomenul a existat şi invers – deplasări mai reduse către
vest – în sensul că muntenii treceau Oltul în Transilvania. Un cântec popular, cu

Page 5 of 11
circulaţie până la sfârşitul sec. al XIX-lea suna astfel: “Hai mindro să trecem Oltul/Să
schimbăm vorba şi portul/C-aici nu ne prieşte locul”. Aceeaşi stare de spirit trebuie să fi
existat şi printre alţi imigranţi.

Începând din 1750 prinde contur regiunea Noua Rusie (numită iniţial Noua Şerbie),
concept politico-adminstrativ care vehiculat din nou, după anexarea Crimeei în 2014.
Conduşi de un anume colonel Lupu (Zverev), cetele de pribegi români primesc pământ
în regiunea Ecaterinoslavului. După Pacea de la Bucureşti (1812) boieri şi funcţionari
din Moldova au fost împroprietăriţi în gubernia Kerson: un Catargiu primeşte 24.000
desetine (1 desetina rus. =1,09 ha. Rom.), Scarlat Sturdza (primul guvernator al
Basarabiei) 12.000 desetine, un Cantacuzino 10.750 desetine, consilierul Cucu 6.050
destine, s.a. Un studiu cuprinzător publicat de Nicolae Dragomir urmăreşte
transhumanţa ciobanilor din Mărginimea Sibiului. Drumurile i-au purtat în
Turkmenistan, Daghestan, regiunea Terek, Bataisk de lângă Don şi Caucazul de Nord.
Unii dintre aceşti păstori iernau cu turmele lor în bălţile Niprului. Destui au rămas pe
loc, suferind de pe urma politicilor de “rasculacire” (deschiaburire) de după revoluţia
bolşevică. (6) Anterior acestui volum, unele surse au menţionat caravanele aromânilor
(“carvanarii”) din Zagorul Pindului care ajungeau la Chişinău şi Odesa, înaintând până la
Nijni Novgorod, la confluenţa fluviului Volga cu afluentul sau Oka.

Până la adoptarea teoriei “moldovenismului”, autorii sovietici

recunoşteau caracterul românesc al populaţiei stabilite la est de Nistru.

Astfel, geograful Lev Semionovici Berg (născut la Tighina), în lucrarea “Populaţia

Basarabiei” (Ed. Academia de ştiinţe a Rusiei, Petrograd, 1923) preciză: “Moldovenii
sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţile vecine Basarabiei, a
guberniilor Podolia şi Kerson; într-un număr mai mic, ei locuiesc, de asemenea, în
gubernia Ecaterinoslav “.

Folclorul românilor stabiliţi dincolo de Bug documentează, indirect, locurile de unde au

plecat bunii şi străbunii lor. Surprinzător este faptul că ţărani stabiliţi la mii de km.
depărtare de ţară – unii dintre ei fără să-şi fi părăsit vreodată cătunele izolate –
pomenesc în cântecele lor de locuri şi localităţi care nu aveau practic de-a face cu
orizontul stepei unde îşi duceau traiul.

Gheorghe Retegan, participant la cercetările I.R.E.B. povesteşte: “Mi-a cântat o babă

din Bazinul Donetului “Jiule puştiule/Secati-ar izvoarele/Să trec cu chicioarele “. Nu
zicea “picerele” cum zic oltenii, ci “chicioarele”. Deci se moldovenizase, chiar dacă ea
fusese olteancă… Nu ea, străbunica ei.” (7)

Anton Raţiu consemnează câteva cântece auzite la ciobanii

din Crimeea:
– “Du-te drace de te suie/Pe masă la Orăştie/

Şi ie drumul care scrie/Muscalii la cătănie”

– “Câte târguri am umblat/Piste-ai tăi ochi n-am dat/

Page 6 of 11
 Numa-n tirgu’ Chişinău/Creste-0 floare-n chipul tău “

– “Cât îi Tara Ungurească/Nu-i ca fata rumâneasca/

Asa-nanta şi frumoasă…”

– “Murguleţ cu coamă val/Hai de-o vale şi-nca-un deal/

S-ajungem noi în Ardeal/Să-mi văd pe surori şi fraţi/

Cei de tara-nstrainati “

– “Murguleţ, inim-aprinsa/Hai mă scoate pân-la Tisa/

C-acolo-i tabara-ntinsa”

Într-un cântec baladesc, haiducul sta de vorbă cu murgul sau pe drumul până
la Cernăuţi, unde îşi întâlneşte tovarăşii:

– “C-acolo toţi fraţii vin/Din Soroca şi Hotin/

De la Bălţi şi din Orhei “

Geografia subiectivă care apare în poezia populară e mai puţin amintirea unor
experienţe personale, cât memoria reziduală a celor auzite cândva în familie.
Astfel apar cele trei cursuri de apă (Bugul, Nistru şi Prutul) de care fusese
legată existenţa comunităţilor:

– “Buhule malosule/Saca-ti-ar izvoarele/Să-mi petrec chicioarele/

Să-mi văd surauarele/Se mai fac sarneanele”

– “Nestri, Nestri, malu tău/Diparti-s di neamu’meu”

– “Trecu- i Nistru-n ceia parte/În neagră străinătate”

– “Prutu ista ne desparte/Prutu ista n-are moarte/

De ne-om pune noi cândva/Şi cu gura l-om saca “

– “Frunza verde saminoc/Am să trec/Prutu înot/

Ş-am să-l trec în cela mal/Să mă răcoresc de-amar”

Page 7 of 11
Folclorul cules de echipele I.R.E.B. transmite repetat sentimentul apăsător de
înstrăinare trăit de primii colonişti ai estului. Cântecul “Frunza verde păpuşoi”
a avut o circulaţie quasi-generala în satele dintre Bug şi Nipru:

“Frunza verde păpuşoi/Ne-a avut maică pe doi/

Unu marţi, da unu joi/Şi-o umplu ţările cu noi

Frunza verde de secară/Şi-o purces maica prin ţară

Să ne strângă grămăjoară/Să ne strângă, să ne plângă

Da’ de strâns nu ne-o mai strâns/S-o pus jos şi tot ne-o plâns (8)

Fără să amintească locul de baştină, cei plecaţi departe tânjeau după “fraţi”
(în sensul de “conaţionali”, de “neam”) şi o “ţară” unde să regăsească
sentimentul de unitate, dorindu-şi – aşa cum mărturiseşte versul popular – să
vadă “fraţii grămăjoară/adunaţi toţi într-o ţară”; fără să conştientizeze îşi
doreau o patrie sanctuar. Câteva cântece din Transbugia amintesc amarul
experienţei imigranţilor:

“Creşte plopu dintr-un sânge/Strainia mă mănânce/

Creşte plopu dintr-un glod/Pui străin am să mă-ngrop “.

Un studiu semnat de Ion Apostol, participant la I.R.E.B. (9) înregistrează onomastica

frecvenţa în 15 sate aşezate pe malul stâng al Bugului şi alte 10 sate din regiunea
Kirovograd. Onomastica era românească: Anghel, Albu, Balaban, Barbalata,
Barladeanu, Căprior, Codreanu, Ciorba, Dinu, Dănilă, Florea, Focsa, Gaina, Galusca,
Harbuz, Huţul, Iacob, Irimia, Lapusneanu, Lupaşcu, Manea, Moldovan, Munteanu,
Oancea, Oprea, Pana, Picirita, Plăcintă, rasol, Rata, Roman, Sandu, Scarlat, Smochină,
Sprânceană, Talpă, Tălmăci, Ţigănaş, Ursache, Ursu, Vasilache, Veveriţă, Zir, Zmeul.
Potrivit autorului: “Tabloul acesta onomastic constituie una dintre dovezile puternice ale
romanităţii moldovenilor de la est de Bug. El poate oferi interesant sugestii asupra
ţinuturilor româneşti de unde au plecat băjenarii de odinioară “.

Etnomuzicologul Constantin Brăiloiu, invitat de Golopentia să studieze folclorul musical

în satele Lisa Horă, Martinosa, Horosco (Elisavetgrad) şi Alexandrovca (Vosnessensk) a
intregistrat mai multe discuri pentru Arhivă de Folclor. Profesorul Brăiloiu a constatat
mai multe asemănări cu muzica ţărănească din Muntenia şi Oltenia, decât cu melosul
din Moldova, Basarabia sau Bucovina, ţinuturi apropiate de regiunile estice cercetate.
După autoexilarea sa în Elveţia, Constantin Brăiloiu a inclus cinci dintre piesele muzicale
înregistrate în Transbugia în colecţia pe care o editează la Geneva. În România, vechile
înregistrări par de negăsit. (10)

Comunităţile ţărăneşti cercetate indicau o îndârjită menţinere a culturii tradiţionale

comune, în linii generale, tuturor ţinuturilor locuite de români. Marile evenimente din
ciclurile existenţiale (naştere, căsătorie, moarte) respectau modelele culturale

Page 8 of 11
cunoscute în etnografia noastră. Organizarea casei şi a gospodăriei (cultura materială)
şi obiceiurile tradiţionale de sărbători (spiritualitate) au împrumutat mai puţin sau de
loc de la ucrainienii şi ruşii cu care convieţuiau. Colindele Crăciunului sau Pluguşorul
cântat la trecerea dintre ani, de exemplu, nu sunt decât variante locale ale aceluiaşi
tezaur folcloric. Păstrarea limbii materne (lb. Română în grai moldovenesc) – chiar
dacă, inevitabil, ucrainizată sau rusificată – a dovedit cercetătorilor o rezistenţă etnică
neobişnuită. În contact cu românii (militari din teatrul de război sau antropologi din
echipele I.R.E.B) spuneau, cu vădită mirare: “Ori dumneavoastră sunteţi moldoveni, ori
noi suntem români, că tari ghine ni-ntalegim…” (11). Anton Raţiu a vorbit despre
o identitate de structură spirituală, explicând: “Toţi cei de acolo te primesc cu acelaşi
căldură şi ospitalitate caracteristică neamului nostru, cu acelaşi suflet cald ca şi românii
din preajmă Carpaţilor. Iar dacă asişti la manifestările lor de sărbători, greu poţi crede
că te afli atât de departe de pământul patriei şi foarte greu poţi crede că ei au trăit
atâtea generaţii rupţi complet de trupul patriei. Când vezi toate acestea este cu
neputinţă să nu te întrebi ce forţă i-a putut menţine atât de statornici în păstrarea
identităţii lor, în ciuda tuturor tendinţelor de slavizare la care au fost supuşi, nu de
puţine ori cu brutalitate”. (12)

grup de romance de la Est de Bug

Fireşte, complexitatea studiului sociologic realizat sub conducerea lui Anton Golopentria
nu poate fi prezentat aprofundat în spaţiul restrâns al unui articol. Ne limităm să
enumerăm, strict ilustrativ, temele majore de cercetare – unele finalizate în studii şi
referate, altele nu – pe care le-au urmărit echipele I.R.E.B. Menţionăm astfel: observaţii
lingvistice (Eugen Seidel), studii folclorice (Anton Gopolentia, Ion Apostol Anton Raţiu,
Ion Chelcea, Diomid Strungaru), Crăciunul şi Anul Nou la românii de la est de Bug (Ion
Apostol), graiul românimii orientale în cadrul unităţii şi latinităţii limbii române (Diomid

Page 9 of 11
Strungaru), românii şi ucrainienii (Popescu Gheorghe), organizarea administrativă
sovietică (Ion Oancea), ideea de justiţie (Gheorghe Bucurescu), mecanismul şi
principiile sistemului educativ (Nicolae Marin Dunăre), asistenţa socială (Traian
Georgescu), funcţionarea colhozurilor (Bucur Schiopu), organizarea comerţului şi
creditului (P. Mihăilescu), administraţia românească în Transnistria (Ion Oancea).

În ceea ce priveşte răspândirea românilor în Rusia şi Ucraina (fosta R.S.S.

Ucrainiana) două referate întocmite de Alexandru Smochină oferă perspectiva
generală:

 Primul grup de localităţi cu populaţie românească se găsea între Nistru şi Bug

(Trasnistria propriu-zisă). Aşezările începeau la nord de Moghilau, deasupra
oraşului Baltă şi se întindeau în est pe ambele maluri ale Bugului de Sud. La
vest, localităţile urmau cursul Nistrului, fără întrerupere până în sud, spre
Limanul Nistrului, în apropiere de localităţile Maiaki şi Ovidiopol
 Al doilea grup ocupa malurile Bugului, începând la sud de oraşul Olviopol
(aproximativ vis a vis de Golta pe malul sting), iar la est până dincolo de satele
Moldovanka, Moldovka şi Odaia. Satele românilor continuau spre sud, pe malul
drept, până la Novaia Odesa.
 Câteva aşezări exitau în regiunea Nicolaev, Teaghinka şi Kerson.. În oraşul port
Odesa, unul din cele trei cartiere locuite de români se numeşte şi acum
“Moldovanka”.

Alexandru Smochină a elaborat studiul (probabil în 1941), fiind destinat informării

cercetătorilor din teren. Autorul – fiul lui Nichita Smochină – era la acea dată funcţionar
în cadrul I.C.S. Atât textul citat aici, intitulat “Aşezarea şi răspândirea românilor în
Ucraina şi Rusia”, cât şi un al doilea referat, datat 25.5.1941 (cu titlul “Aşezările
românilor de peste Nistru”) au fost descoperite, prin eforturile doamnei profesor Sanda
Golopentia, după mai multe decenii (abia în iunie 2002) în “Fondul G”, arhivat obscur,
fără alte menţiuni, în depozitele Institutului Naţional de Statistică.

În afara celor două grupe principale de populaţie românească au existat (mai exista
oare?) insule compacte de sate în jur de Elisavetgrad, în regiunea Dnepropetrovsk pe
Nipru, câteva aşezări în ţinutul Kievului, la est de Kiev. În regiunea Jitomir (cu
localităţile Berdicev, Singura, Traian, Rauta s.a.) prezenţa românilor se datorează,
probabil, colonizărilor dintre sec. XIV-XVI. În reg. Harcov, unde se refugiase Dimitrie
Cantemir, autorul apreciază – fără să dezvolte susţinerea – că românii/moldovenii se
aflau acolo, dinainte de sosirea domnitorului. În Caucazul de Nord, pe râul Terek care
se vărsa în Marea Caspică se aflau satele din apropierea oraşului Mosdok. Dincolo de M.
Caspică au fost menţionate colonii în jurul oraşului Vernoe sau în regiunea Akmulinsk.În
urma războiului Crimeei, pe malul răsăritean al Marii Negre au fost aşezaţi primii
colonişti români, între oraşele Krinsnodar, Novorossiisk şi Gagry. În Peninsulă Crimeea,
prezenţa românilor e semnalată în jurul localităţii Perecop, satele Subsan, Soloniesti,
Tamaba. Studiile lui Al. Smochină oferă informaţii interesante despre românii din
Siberia care au fost impropietariti acolo sau au fost exilaţi în perioada ţaristă sau după
1929 când a început colectivizarea. Între 1914-1918 sunt duşi în Siberia românii căzuţi
în prizonierat, majoritatea lor fiind transilvănenii care au luptat în armata austro-
ungară.

Page 10 of 11
 Note

5) Prof.dr. Sanda Golopentia, editor, “Anton Golopentia. Romanii de la est de Bug “, cu

introducere, note si comentarii, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2006. Lucrarea, publicata
in doua volume ( vol. I- 615 pagini, vol. II – 926 pagini ) reprezinta o referinta
esentiala, indispensabila pentru cunoasterea tuturor aspectelor asociate cu proiectul
care a urmarit identificarea romanilor de la Bug.
6) Nicolae Dragomir, “ Oierii margineni din Basarabia, Crimeea, Caucaz si America de
nord”, Cluj, 1939 ; de asemenea: Nicolae M. Popp, “Transnistria. Incercare de
monografie regionala”, Bucuresti, 1943 si Stefan Metes, “ Emigrari romanesti din
Transilvania in sec. XIII-XX . Cercetari de demografie istorica”, Ed. Stiintifica, Bucuresti,
1971
7) Interviu inregistrat in 1985 de Zoltan Rostas, publicat in Sanda Golopentia, op. cit.,
vol.II, p. 465
8) Pentru folclorul romanesc de dincolo de Bug a se vedea studiile semnate de Anton
Golopentia, Ion Apostol, Anton Ratiu, Ion Chelcea, Diomid Strungaru in Sanda
Golopentia, op. cit. , vol. II
9) Publicat in revista “Sociologie romaneasca”, anul V, nr. 1-6, 1943
12) Anton Ratiu, in Sanda Gopolentia, op. cit., vol.II, p.494
10) Constantin Brailoiu, “ La collection universelle de musique populaire enregistree”,
40 de discuri ,aparute intre 1951-1958, Geneva
11) Diomid Strungaru , “Numarul romanilor transnistreni”, in Sanda Golopentia, op.cit. ,
vol. II,p. 626
12) Anton Ratiu, in Sanda Golopentia,op. cit. , vol. II, p. 494

https://romaniabreakingnews.ro/fara-amintirea-patriei-romanii-de-la-est-de-bug-in-
cercetarea-echipelor-organizate-de-institutul-central-de-statistica-1941-1944-ep-2/

Page 11 of 11