137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare - Tipărit de: Olteanu Alexandra Diana la: 30.10.2016
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
DECIZIA
Nr. 1.325
din 4 decembrie 2008
prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariaţi decât reclamanţii, instituindu-se, astfel, pe cale judiciară,
sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative.
Curtea de Apel Braşov – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-
raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.
1 alin. (2), ale art. 2/3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost identificat prin încheierea instanţei de
judecată, precum şi prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, în condiţiile în care dispoziţiile legale atacate sunt indisolubil legate de toate celelalte dispoziţii cuprise
în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea va examina constituţionalitatea ordonanţei în întregul ei.
În cauza de faţă sunt invocate a fi încălcate şi art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 126 alin. (6) şi art. 146 din Constituţie.
Analizând criticile de neconstituţionalitate în raport cu aceste dispoziţii din Legea fundamentală, Curtea constată că
dispoziţiile ordonanţei lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia instanţele
judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le
înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative
inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa
norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în
alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin.
(4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate
legiuitoare a ţării.
În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din
Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele
judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art.
126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire
la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să constate că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 sunt
neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască
cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la
adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în dosarele nr. 4.137/62/2008, nr. 2.815/62/2008, nr. 2.324/62/2008, nr. 2.599/62/2008 şi nr. 3.547/62/2008 ale
Curţii de Apel Braşov – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care
din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor
acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Definitivă şi general obligatorie.
Acest document a fost tipărit din Legalis® - www.legalis.ro - Copyright © 2015 Editura C.H. Beck
DECIZIANr. 1.325din 4 decembrie 2008referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare - Tipărit de: Olteanu Alexandra Diana la: 30.10.2016
Acest document a fost tipărit din Legalis® - www.legalis.ro - Copyright © 2015 Editura C.H. Beck