Sunteți pe pagina 1din 4

TERAPIA DE INTEGRAREA SENZORIALA

Cineva m-a întrebat odată cum reuşesc să fac un copil să se simtă atît de
bine, încât să zâmbească de fiecare dată când mă vede sau să se oprească din
plâns? Da, probabil că şi asta este mai nou considerată o artă, dar raspunsul e
foarte simplu:

OFER COPILULUI POSIBILITATEA DE A COMUNICA PRIN


SIMŢURI!

Noi, adulţii, aşa cum ne văd copiii, suntem mereu preocupaţi de câte ceva şi
întotdeauna îi lăsăm să înţeleagă că ceea ce facem noi este de o importanţă
majoră.
Fetiţa mea mi-a spus într-o zi, în timp ce eram foarte preocupată cu sortarea
unor facturi:

„ Stii mama, că eu simt când nu mă iubeşti?”

M-am oprit din munca mea importantă uitându-mă la ea întrebător... ea


foarte serioasă mi-a prezentat o imagine a mea ce nu ar fi putut fi surprinsă
nici de cel mai profesionist fotograf:

„ vorbeşti fără să te uiţi la mine, nu auzi, ai mâinile ocupate în loc să mă


atingi, bucătăria nu miroase a prăjitură şi eu nu am voie să sar în pat.”

Ca şi terapeut, mi-am îndreptat atenţia asupra acestor simţuri, prin care şi


fetiţa mea a fost în stare să îmi descrie o imagine atât de exactă asupra stării
mele în acel moment, observand zi de zi copilul şi comportamentul lui.
Am întâlnit copii care protestau la activităţi simple, cum ar fi spălatul pe
mâini, îmbrăcatul/dezbrăcatul, pieptănatul, schimbarea scutecului, mersul pe
jos sau chiar activităţi considerate plăcute copiilor, cum ar fi mersul în parc,
mersul pe bicicletă, jocul cu mingea, jocul în grup sau desenatul.
Observaţiile făcute de-a lungul muncii mele ca şi ergoterapeut mi-au arătat
existenţa lumii senzoriale, careia, copiii îi sunt cei mai buni reprezentanţi. În
toată evoluţia noastră, încă de când încercăm primele mişcări, acolo în
întuneric, protejaţi de mediul încă necunoscut din jurul nostru, încercăm să
comunicăm, reacţionând la stimulii din exterior. Mai târziu când venirea
noastră se face anunţată, va începe de fapt un întreg proces de interacţiune şi
adaptare a noastră cu mediul ce ne înconjoară.
„ Va fi fotbalist!”, zice taticul, „Nu, va fi medic!”, zice mămica, în timp ce
bunica prezice că va fi un cântareţ vestit, după intensitatea plânsului şi a
ţipetelor. Până acolo însă, sunt atâtea de simţit, de încercat, de învăţat,
începând cu mişcări simple necontrolate, reacţii mai bune sau mai rele,
experinţe plăcute sau neplăcute, toate construind fiinţa complexă care este
OMUL.

Teoria integrarii senzoriale a fost conceputa de catre Dr. A. Jean Ayres,


terapeut ocupational din California, de-a lungul carierei sale, continuand a fi
studiata, cercetata si dezvoltata de catre un numar mare de cercetatori si
clinicieni. Teoria descrie functionalitatea creierului in raport cu
fundamentarea abilitatilor functionale.
Dezvoltarea teoriei a pornit de la ideea ca problemele de invatare la copii
sunt cauzate de o integrare senzoriala deficitara.
Ayres s-a bazat pe cei 15 ani de experienta clinica, influentata si de
activitatea lui Newall Kephart si Marianne Frostig pe tema perceptiei
motrice, dar si pe studierea neurologiei. Aceste studii au determinat
concluzionarea afirmatiei ca majoritatea problemelor de invatare si
comportament detineau o baza biologica.
Teoria lui Ayres faciliteaza o perspectiva unica, constituind una dintre
operele teoretice majore a terapiei ocupationale.
Ca si terapeut ocupational, Ayres a avut posibilitatea de a combina
cunostintele sale din neurologie, psihologie si principiile terapiei
ocupationale, deschizand astfel un orizont nou de cunoastere a proceselor
neuro-psihologice in relationare cu abilitatile functionale si comportamentul
omului, a legaturii dintre stimularea senzoriala si dezvoltarea creierului,
avand ca scop eficientizarea si dezvoltarea capacitatii neuro-motorii.

Dar, ce este integrarea senzoriala?

Integrarea senzoriala este un proces ce la majoritatea oamenilor se


desfasoara automat, de aceea nu ne preocupam prea mult de intelegerea
acesteia. Dar, daca ne gandim ca in fiecare moment, creierul nostru
inregistreaza numeroase informatii, nu numai vizuale si auditive, ci si de la
alte parti ale corpului pentru a raspunde adecvat stimulilor, gasesc procesul
integrarii senzoriale de o importanta majora in dezvoltarea noastra motrica,
invatare si comportament.
O unda sonora de la un radio, o atingere pe suprafata pielii, mirosul unei
cesti de cafea, aroma unui fruct, activitatea musculara si forta gravitationala
ne transmit informatii senzoriale, care sunt receptionate si integrate, astfel
incat reactia la acesti stimuli sa fie corespunzatoare.
Creierul receptioneaza, controleaza, analizeaza, sorteaza si plaseaza impresia
senzoriala necesara miscarii, comportamentului si procesului de invatare.
Daca multimea de informatii receptionate nu sunt bine organizate, apar
probleme in integrarea acestora, rezultand astfel reactii necorespunzatoare.

Mediul nostru inconjurator, ne da posibilitatea de a percepe informatiile


vizuale, auditive, mirosul, gustul, forta gravitationala si atingerile. Corpul
nostru se ocupa de perceptia miscarii-prin miscare- si perceptia tactila,
influentand deplasarea noastra in spatiul inconjurator.
Terapia de integrare senzoriala este o terapie naturala. O interactiune
naturala cu un mediu inconjurator adecvat duce la o stimulare senzoriala
necesara dezvoltarii normale a copilului.
Natura a creat creierul in asa fel incat acesta sa fie capabil sa se dezvolte
singur prin activitate fizica. Unii copii, desi sunt afectati de tulburari de
integrare senzoriala, sunt capabili de a se stimula singuri de-a lungul
perioadei lor de dezvoltare, nefiind nevoie de interventie terapeutica. Dar
daca un copil sufera de tulburari in integrarea senzoriala, atat de masive
incat acestea afecteaza dezvoltarea lui si activitatile sale zilnice, dar si
comportamentul, acesta va avea nevoie de terapie speciala.
Terapia de integrare senzoriala este de multe ori mai eficienta decat
medicamentatia, psihoanaliza, sistemul recompenselor, cand avem de a face
cu tratarea tulburarilor de integrare senzoriala.
Daca interactiunea cu mediul inconjurator este folositoare pentru dezvoltarea
creierului si creierul se poate organiza singur, atunci de ce mai este nevoie
de terapie? De ce nu putem numi terapie, jocul in parc?
Copilul normal, din punct de vedere al integrarii senzoriale, nu are nevoie de
terapie, pentru ca jocul il aprovizioneaza cu aceea stimulare senzoriala de
care creierul sau are nevoie, dandu-i astfel posibilitatea de a reactiona
adecvat la stimulii senzoriali. Copiii cu tulburari de integrare senzoriala nu
pot sa prelucreze informatiile din jocurile lor, deci nu pot sa dezvolte
raspunsuri adaptative necesare organizarii creierului. Cu alte cuvinte, chiar
daca copilul se joaca, el nu integreaza stimulii adecvat special nevoilor lui.

Scopul terapiei este de a promova abilitatea de procesare si integrare a


informatiei senzoriale si de a sustine participarea copilului in activitatile
zilnice, scolare si in joc.
Mediul terapeutic este creat in asa fel incat sa satisfaca nevoia interna a
copilului de a se juca. Terapeutul foloseste metode de observare, acesta
reusind a interpreta comportamentul copilului si interesele acestuia, urmand
a creea un mediu terapeutic, in care copilul poate participa activ la provocari
adecvate.
De exemplu, in terapia ocupationala cu stimulare senzoriala, la un copil cu
dispraxie de dezvoltare si deficienta in perceparea schemei corporale, se
promoveaza facilitarea catararii pe o platforma joasa spre o zona larga plina
cu mingi colorate, urmand o ruta de obstacole, catarandu-se mai apoi pe o
franghie si sarind pe o perna. Copilul este ghidat printr-o serie de activitati,
care stimuleaza si faciliteaza integrarea abilitatilor senzoriale, motrice,
cognitive si perceptuale.
De-a lungul interventiei, terapeutul observa reactiile copilului, fiind
interpretate ca raspunsuri la informatiile senzoriale receptionate de acesta
prin joc.
Pe langa interventia directa, terapeutul interactioneaza si colaboreaza cu
parintii, cadrele didactice si alte persoane involvate in crestera si educarea
copilului, cu scopul de:

 a ajuta in intelegerea comportamentului dintr-o perspectiva senzoriala


 a adapta mediul din jurul copilului dupa nevoile acestuia
 a creea activitati senzoriale si motrice necesare copilului
 a explica importanta terapiei in procesul de dezvoltare a abilitatilor,
necesare copilului in activitatile sale zilnice.

Terapeutul trebuie sa sustina copilul in participarea activitatilor zilnice


folositoare si satisfacatoare lui intr-un context natural.
Tipul interventiei este definit individual, avand ca scop remedierea
deficientelor sau facilitarea participarii copilului la activitatile zilnice, printr-
un proces de acomodare si adaptare.

Prin acest articol, speram sa trezim interesul cadrelor didactice, cadrelor


medicale, parintilor si tuturor specialistilor interesati de aceasta tema, astfel
incat sa putem forma, nu numai un forum de discutii despre integrarea
senzoriala dar si modelul de TEAM, care va putea intervenii in profilaxia,
depistarea si tratarea tulburarilor de integrare senzoriala.

Ergoterapeut Dana Tair