cuvantul-ortodox.

ro

CUGETARI si SFATURI DUHOVNICESTI ale

PARINTELUI IACHINT: “Doamne, al Tau sunt,
sa nu ma parasesti!”

20-25 minutes

Vezi si:
Cugetări şi sfaturi ale Părintelui Iachint

“Aşa să te rogi: Doamne, nu-mi lua darul ce mi l-ai dat”.

[…]

Intrebare: “Când vine sfârşitul lumii?“

Răspuns: “De ce nu te interesează sfârşitul tău?“

Către un frate care dorea să-şi facă voia: “Nu-l învăţa pe

Domnul ce are de facut!“

Despre încrederea în Dumnezeu, a sfatuit, un fiu

duhovnicesc să se roage astfel: “Doamne, al Tău sunt, sa
nu mă părăseşti!” Şi a adăugat: “Eu ştiu pe cineva care se
ceartă cu Domnul“.

Pentru cei ce doreau cuvânt despre mântuire spunea: “Vrei

să te mântuieşti, cu întrebarea să călătoreşti, iar adevărata
înţelepciune stă în sfat mult“.

“Ce-l face pe călugăr?“. “Tăierea voii.”

La plecare în călătorie binecuvânta zicând: “Pacea

Domnului să fie cu voi!“

Către o ucenică: “Când vii de la biserică să spui rugăciunea

Cuvine-se cu adevărat… şi în continuare Harul Domnului din
sfânta Ta casă să fie şi în casa mea!“

Despre stăruinţă în lucrare spunea: “Când începi un lucru

du-l până la capăt şi să nu te uiţi ca Sara, inapoi!“

Către un părinte nemulţumit: “Să mulţumeşti lui Dumnezeu

pentru tot ce primeşti şi să nu judeci“.

Către un ucenic care a fost de multe ori miluit de sfinţia sa

a spus: “Aşa cum Domnul Iisus Hristos S-a milostivit şi ne-a
miluit pe noi toţi, aşa şi tu să nu uiţi porunca iubirii şi să o
implineşti“.

“Să nu cârteşti niciodată împotriva voii lui Dumnezeu să nu

spui niciodată [in privinta lucrarii mantuirii, n.n.]: «Nu mai
pot!»“

Despre stăruinţa în rugăciune: “Cere cu nădejdea că vei

primi, iar dacă întârzie răspunsul, ceartă-te cu Domnul, şi
Domnul nu Se va supăra, văzând stăruinta ta“.

Tot despre rugăciune, îndemna un părinte să spună:

“Iisuse, Doamne, noi cu bucurie Îţi mulţumim!“

La spovedanie îi spunea unui părinte slujitor: “Să slujeşti cu

pace, că slujeşti cu ingerii“.

In suferinţă chiar şi atunci când boala i se agravase, la

întrebarea “Cum vă simţiţi, părinte?” răspundea: “Mai bine!“

Un sfat, în scaunul de spovedanie, către un părinte încercat:

“Răbdare…, răbdare…!“

Despre lipsa de râvnă la rugăciune spunea: “Arde pământul

sub noi şi tu dormi!?“

Pentru cei
căldicei spunea: “Drumul spre impărăţia Cerurilor este pe
muchie de cuţit“.

Către un creştin necăjit: “Caută-ţi pacea prin rugăciune şi

încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu uita că
fericirea nu-i din lumea aceasta”.

Către un frate ce se îndreptăţea: “Vorba sună, fapta tună!“

Cugetând la Patimile Domnului, spunea: “Nimeni nu poate

să cuprindă cu mintea durerea pe care a suportat-o Domnul
pe cruce“.

Către o fiică duhovnicească cuprinsă de grijile lumii

spunea: “Soră, cel mai important lucru acum este
mântuirea. Indreaptă-ţi toate doririle tale către acest scop“.

Fiilor duhovniceşti le spunea: “Cel mai important lucru este

să-L simţi pe Dumnezeu în inima ta!“; şi mulţi ucenici, în
preajma sfinţiei sale, simţeau acest lucru. Era o realitate, o
certitudine.

Când era stareţ şi-l supărau cei din obşte, se mai mânia şi
spunea: “Să ne pedepsească Dumnezcu cu o oră mai
devreme de ceasul morţii, să ne dea timp de pocăinţă şi
ispăşire!“

Suferinţa din ultimii ani ai vieţii a făcut mai mult loc lui
Dumnezeu în inima sa, iar unui ucenic, când îi cerea
rugăciunile sale, îi spunea: “Rugăciunea mi-a rămas. Nu te
voi uita!“

Spunea odată: “Stareţul trebuie să aibă atâta răbdare încât

să-i biruie pe toţi din obşte prin ea“.

Un părinte din Putna ducea cu maşina mânăstirii nişte

femei care ajutaseră la nişte lucrări. Una dintre ele avea
gândul de a-l ispiti pe părinte spre păcatul desfrânării,
punându-l pe acesta să conducă noaptea târziu pe
drumuri îndepărtate de lume. Părintele ispitit s-a izbăvit
prin rugăciunea Părintelui Iachint, care în miez de noapte
l-a aştepta pe ucenic şi l-a întâmpinat spunându-i: “Am
ştiut că eşti în încercare. Ştii ce zi e azi. E Acoperământul
Maicii Domnului.“

Un frate care căuta o mânăstire în care să rămână a mers

la Părintele Iachint pentru cuvânt de folos. Acesta i-a zis:
“Eu te sfătuiesc să rămâi aici; la Sihăstria sunt fraţi mulţi şi
un stareţ aspru; aici o să găseşti mai multă înţelegere. Dar
să te hotărăşti repede, pentru că acum trăim vremuri
apocaliptice! Să-ţi ajute Dumnezeu să duci crucea vieţii
monahale, şi s-o duci frumos!“

“Cumpătarea este sigiliul inţelepciunii. Să avem întotdeauna

simţul măsurii. Să nu exagerăm nici în dreapta, nici în
stânga. Să căutăm cele mai bune mijloace pentru atingerea
celor mai nobile scopuri.”
“Din cauză că ne iubim pe noi greşim faţă, de aproapele
nostru, greşim faţă de Dumnezeu Care a spus: «Invăţaţi-vă
de la Mine, că sunt blând smerit cu inima…» (Matei 11, 29).
De ce vă certaţi între voi, de ce vreţi să luaţi dreptul altuia?
Omul este cu atât mai mult om cu cât trăieşte mai mult
pentru alţii.”

“Fericirea nu-i din lumea aceasta. Este aşa un fel de a spune

că ne simţim bine. Să schimbăm nişte idei, nişte credinţe,
nişte simţiri de-a înţelege lumea, de a o ajuta…“

“Dacă ne regăsim pe noi şi luăm legătura şi cu binele

suprem de-abia atunci ne-am trezit. Ajungem la realitatea
căutată. De fapt acest lucru e ca şi căutarea lungimii de
undă…“

“Ce ne poate feri de stresurile lumii acesteia?

Spiritualitatea creştină. Nu toată lumea înţelege această
realitate. In iureşul vieţii în care trăim noi acuma nu prea
văd eu că oamenii găsesc cele mai bune modalităţi de a se
salva şi de a salva societatea pe care o slujim. Mântuitorul
spune: «Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să
slujească El să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi»
(Matei 20, 28). Deci, iată exemplul: să facem cât mai mult
bine pentru alţii. Astfel, dreptatea divină rămâne
întotdeauna suverană. Undeva se spune: «Căci gândurile
Mele nu sunt ca gândurile voastre nici căile Mele ca ale
voastre, zice Domnul» (Isaia 55, 8).”

Spunea odată către un intelectual: “Nu sunt o personalitate

care să vă fiu de mult folos, dar mă străduiesc şi eu, la
nivelul meu, să încerc, să spun şi eu ceva. Unii oameni ştiu
ce spun. Spun ce ştiu. Alţii nici nu ştiu ce spun, dar spun ca
să se afle în treabă...“

Despre sfinţi spunea: “Este tare greu să medităm mai

adânc şi să trăim o viaţă aşa cum ne-o recomandă sfinţii
ce se odihnesc în jurul mânăstirii Putna. Există o
comunicare între ei. Lucrul acesta îl spun şi oamenii de
ştiinţă şi oamenii de credinţă. Există o legătură între cei ce
s-au topit în jurul mânăstirii, care au slujit, care au fost
nişte făclii fa timpul lor şi care comunică cu noi după
moarte… Aşa se explică faptul că ne închinăm în faţa
moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi ale
Sfântului Calinic de la Cernica, care au spus nişte lucruri
pentru vremea noastră — că «se va lua pacea de pe
pământ», că «vai de cei care vor conduce noroade în
această perioadă», că «stihiile naturii se vor răzbuna pe
oameni»… Am trăit aceste adevăruri. Sunt triste, dar le
observăm în continuare. Să ne ajute Dumnezeu să se
realizeze acea dorinţă dreaptă şi sfântă pe care românii de
pretutindeni o simt şi o trăiesc. Ce bine şi frumos spune o
cântare bisericească: «Cât este de bine şi cât este de
frumos să locuiască fraţii în unire!» În definitiv, ce vrem?
Nişte drepturi. Nu cerem nimic străin. E vorba de aceeaşi
limbă românească. Mântuitorul S-a numit Cuvânt. Cuvântul
lui Dumnezeu. Prin ce ne facem noi cunoscuţi unul altuia?
Prin cuvânt. Mintea este Tatăl, Cuvântul este Fiul, trăirea
este Duhul Sfânt. Este o treime în care noi ne unim şi este
foarte greu să înţelegem acest adevăr care mai mult se
trăieşte decât se vorbeşte. Să ne ajute bunul Dumnezeu.

Câteva cuvinte despre Ştefan cel Mare:

Parintele Iachint la mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant

“Nu sunt eu nimerit ca să scot în evidenţă meritele

strămoşilor noştri pe care îi cunoaştem mai mult sau mai
puţin. Se spune că pe oameni îi iubim doar atunci când îi
cunoaştem. Dar dacă este vorba despre Ştefan cel Mare,
cred că marele domnitor este pentru noi simbolul
demnităţii. Are ceva comun cu stejarul. I-a plăcut acest
copac falnic ce reprezintă trăinicia, permanenţa noastră pe
acest teritoriu. Stejarul nu se îndoaie în faţa furtunii, şi
Ştefan s-a gândit mereu că poporul nostru va avea de
suferit. Aşezat aici în poarta furtunilor, îşi dădea seama că
acesta va mai avea de plătit tribut de lacrimi şi sânge…

Oamenii mari nu sunt fericiţi niciodată; ei trăiesc mai mult

pentru alţii decât pentru ei. A riscat mult luptând împotriva
Imperiului otoman, dar a triumfat. Cu efort şi sacrificiu. A
murit din cauza rănilor acumulate de-a lungul războaielor.
Ştefan cel Mare se numără acum între fericiţi, pentru că a
creat o epocă pentru întreaga Europă. Istoria nu este decât
o carte a vremii care ne învaţă să urmărim virtutea…

Ştefan cel Mare a hotărât ca pe mormântul său să fie pus

simbolul stejarului, ca să arate că dorinţa lui dreaptă şi
sfântă este ca poporul nostru să reziste, să trăiască
veşnic pe acest pământ sfinţit cu jertfele strămoşilor.

Ştefan cel Mare a fost canonizat. De fapt, poporul de mult

timp l-a numit sfânt. Noi am confirmat acum că este cu
adevărat Mare şi Sfânt prin faptul că a creat valori, a
apărat valori pentru întreaga civilizaţie a Europei din acea
vreme. Ştefan, printre sfaturile ce le dădea urmaşilor,
 spunea: «Iată, am construit cetăţi… Hotin, Soroca, Orhei,
Tighina, Chilia, Cetatea Alba… Să nu lăsaţi în ele paşalâc
turcesc…» Dar să ştiţi că turcii sunt oameni de cuvânt. Ei
sunt mai cinstiţi decât unii creştini! Probabil Ştefan cel
Mare observa vecinii noştri nu prea respectă demnitatea şi
drepturile… Să ne ajute bunul Dumnezeu!”

***

Alte sfaturi şi cugetări ale Părintelui Iachint:

Referitor la căderea de dreapta: “Dracul, dacă vede că nu te

poate ţine înapoi, te trimite prea înainte. Pentru aceasta,
ţine dreapta socoteală“.

“Asigură-ti pustia inimii şi poţi fi sihastru în mijlocul

oraşului.“

“Să te indoieşti de tine, să nu te încrezi în fortele tale.”

“Ispitele la locurile sfinte sunt mai iuţi. De aceea, trebuie să

fii întărit ca să le vizitezi sau să rămâi acolo, altfel te
sminteşti.”

“Dacă ar fi să iau viaţa de la capăt, tot călugăr m-aş face.”

“Spovedania să fie scurtă, cât podul palmei, concisă.”

“După ce primeşti Sfânta Împărtăşanie, după ce te-ai

odihnit, să te rogi mai cu foc.“

“Un conducător este bun după felul în care îşi alege «statul
major».”

“Te trimit la un sfânt în viaţă pe care-l ţine Sfântul Ioan:

părintele Nicanor Săhleanu“.

La spovedanie diminua gravitatea păcatului, ca omul să nu

intre în deznădejde.
 In călătorie, la intersecţii de drumuri, făcea anumite
semne cu mâinile. L-am întrebat ce înseamnă acestea şi
nu mi-a răspuns nimic, iar eu n-am insistat. Unul din
semnele pe care le-am recunoscut a fost omega.

Cuvinte despre lucrarea Rugăciunii lui Iisus

Deşi avea rugăciunea inimii, din smerenie, când i se cerea

sfat despre Rugăciunea lui Iisus spunea: “Nu ştiu nimic
despre rugăciunea aceasta. Mergi la părinţi mai
imbunătăţiţi.”

Despre Rugăciunea lui Iisus: “E atât de tainică rugăciunea

aceasta… Şi mai intâi de toate, trebuie multă smerenie“.

Il intrebam:
“Părinte, de ce nu mă pot statornici în rostirea Rugăciunii lui
Iisus?!” Răspundea: “Pentru că nu o zici din inimă. Când
ţâşneşte din inimă, n-o mai uiţi, chiar dacă vrăjmaşul nu te
lasă!“

Forma Rugăciunii lui Iisus era completă sau chiar mai mult
decât atât. Cineva voia cu tot dinadinsul să se roage şi
pentru alţii. La această solicitare, Părintele Iachint a
răspuns astfel: “Roagă-te aşa: «Doamne Iisuse Hristoase,
 Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătoasa şi pe
binefăcătorii mei». Aceasta şi cu scopul de a nu te ingreuia
cu un pomelnic personal prea lung. Iniţial, la rostirea
acestei rugăciuni aveai impresia că te rogi numai pentru
oameni; dar discutând mai târziu cu Părintele Iachint,
realizai că adaosul “binefăcătorii mei” era, de fapt,
intreaga creaţie a lui Dumnezeu. Şi, ca una care n-a meritat
daruri “inalte”, după o vreme am spus: — N-am mai întâlnit o
asemenea formulare a Rugăciunii lui Iisus. – Pentru că te-ai
mândrit n-o mai spui aşa. Scurt şi fără cuvinte.

Părintele lucra întotdeauna cu acoperire. Dacă erai novice,

îţi sugera să rosteşti rugăciunea în forma completă; dar se
ocupa îndeaproape de cei care porneau serios la drumul
acesta. Nu conta că erai monah sau mirean; important era
că s-a răsucit în inimă chemarea lui Dumnezeu, la care
părintele se angaja cu toată forta şi priceperea.

După felul în care te spovedeai îţi stabilea pravila şi

canonul. Nimic nu era habotnic, ci, aşa cum spun Sfintii
Părinţi, totul era o artă:

– după starea sănătăţii;

– după măsura duhovnicească la care te aflai;
– după râvna celui pe care-l avea în faţă;
– după greutăţile sociale, condiţiile concrete de viaţă.

Dintru început nu accepta să lucrezi rugăciunea decât cu

mintea. A întrebat cineva despre rugăciunea cu gura şi a
răspuns cu o altă întrebare: “Ce te faci după aceea?“,
înţelegând că exerciţiul facial îndelungat determină tic. In
plus, trebuie să fii retras undeva în singurătate ca să o poţi
rosti cu gura; or, aflându-te în lume, acest lucru dezvăluie
taina.

Se ştie că rugăciunea cu mintea în inimă este un dar al lui

Dumnezeu la vremea cuvenită. Dar, cu ajutorul rugăciunii
duhovnicului, este posibil să primeşti darul mai repede.

Recomanda rostirea rugăciunii pe ritmul respiraţiei, cu

inspiraţie adâncă pe prima jumătate a rugăciunii iar cu
mintea urmărind calea aerului până în inimă, cu capul
aplecat şi bărbia adusă către piept şi două degete de la
mâna dreaptă pe inimă, deasupra sânului stâng; apoi faci
un ocol şi expiri pe alt drum decât cel pe care ai venit, adică
pe gură, ca un oftat uşor, sau tot pe nas. Spunea că rostirea
rugăciunii pe ritmul bătăilor inimii e mai periculoasă. Nu
se opunea la acest fel, dar totul era în funcţie de persoana
cu care lucra.

Nu recomanda scăunel, ci aproba numai dacă îi cereai.

Spunea: “Rugăciunea trebuie spusă cu timp şi fără timp,
adică pentru pravilă şi canon să ai un program al zilei, că te
aşteaptă Domnul şi Maica Domnului să-ţi faci datoria. In rest,
program de voie. Oriunde ai fi, în orice poziţie ai sta, mintea
să fie la Domnul. Aşa să găseşti pustia inimii. Chiar şi în
mijlocul mulţimii, în tren sau în orice imprejurare cu
persoane multe, încearcă să taci şi să fii singur cu
Dumnezeu.”

Punea accent pe rugăciunile începătoare, pe atenţia la

rugăciune, dar mai ales pe smerenie şi aducerea aminte de
Dumnezeu. Pentru aceasta recomanda şi mijloace
coercitive, spunând: “Ştiu pe cineva care vine să se
spovedească la mine că poartă la gât o cruce grea, de plumb,
ca să nu uite de Dumnezeu sau ca să-şi aducă aminte; ştiu
pe altcineva care poartă un lanţ sub piciorul stâng; poate fi şi
de argint.”

Am întrebat de multe ori ce este smerenia, întrebare la care

nu mi-a răspuns pe loc; dar mai târziu a venit cu un pumn
de alune şi, ca din întâmplare, i-a căzut una pe jos. Am
ridicat-o şi am mâncat-o. Părintele n-a zis nimic, dar în clipa
următoare mi-a ţâşnit gândul: “Nu merit să mănânc din
palmă“. Aşa mi-a dat exemplu de smerenie. Nu vorbea,
lucra.

Este greu să vorbeşti despre Părintele Iachint, pentru că

implicit trebuie să vorbeşti şi despre tine. Acest lucru tot
smerenie este, pentru că întotdeauna spunea că Dumnezeu
lucrează.

Se contopea cu tine în rugăciune şi prin harul Duhului

Sfânt învăţai practic răspunsurile la

întrebări.
Mergând, vedea o aţă sau “un nimic” pe care-l ridica şi-l
dădea la coş. Pentru un profan era un amuzament – cum a
putut să vadă şi să facă un efort pentru “un nimic”? Pentru
lucrător, era stare de smerită rugăciune şi aducere aminte
de Dumnezeu – acest “nimic” sunt eu.

Adesea vorbea despre sinergie. L-am intrebat ce înseamnă.

Răspunsul a fost: “Dai voinţă, iei putere.“

Ca stil de lucru, îţi prezenta prin rugăciune şi lucrare faza la

care trebuie să ajungi. Te purta pe drumul “pe muchie de
cuţit” cu cea mai mare luare aminte. După aceea, te lăsa o
perioadă mai lungă de timp să lucrezi singur, dar simţeai
supravegherea. Dacă deprindeai “meşteşugul”, te lăsa să
lucrezi singur şi trecea la altă etapă. Foarte importante
erau amănuntele, dar avea discernământ, nu se încurca în
ele.

Recomanda la rugăciune să te baţi cu pumnul în piept,

când eşti mai umilit.

Întrebare: “Ce este rugăciunea curată, Prea Cuvioase

Părinte?“. Răspunsul Părintelui te aducea pentru o vreme în
stare de rugăciune curată. Pentru toată viaţa de fiu
duhovnicesc, ştii (în comparaţie cu tine însuţi) unde trebuie
să ajungi.

“Când mănânci – spunea Părintele – fiecare molfăitură

trebuie să fie în ritmul rugăciunii lui Iisus şi să ţi se pară acea
mâncare Sfânta Împărtăşanie, iar în continuare să spui: «Nu
merit bunătăţile pe care mi le oferi, Doamne!»“

Când posteşti, cel mai greu te loveşte setea şi te trezeşti

cu gândul: “Mi-e sete!” Sfatul Părintelui era să mergi mai
departe şi să zici: “Mi-e sete de Tine, Doamne! Eu beau apă,
iar Ţie Ţi-au dat oţet şi fiere!“

În rugăciune, iubindu-L pe Domnul, ceartă-te cu El: “A Ta

sunt, Doamne; vrei, nu vrei să mă mântuieşti, a Ta sunt!“

Ca să-mi sensibilizeze “nesimţirea” faţă de Dumnezeu imi

spunea: “Cine poate şti ce durere a simţit Mântuitorul pe
Cruce? Este fantastic de dureros să-ţi străpungă cuiele
(piroanele) podul palmei (şi arăta în palma sa exact locul în
care au fost bătute) în care se susţine întreg trupul.”

Momentul acesta al durerii îl simţea cu adevărat în toată

fiinţa, contaminându-te cu compătimirea – dacă nu faţă
 de Domnul, măcar faţă de cel pe care-l aveai înaintea
ochilor, suferind.

Toate erau importante în rugăciunea lui Iisus, dar

smerenia mai presus de toate. […]

Vorbindu-i, nu-ţi dădeai seama cât tace; dar când

deschidea gura, nu era degeaba. Adeseori îţi mulţumea
spunându-ţi: “M-am folosit!“. Alteori răspundea cu sfaturi
şi cugetări legate de felul tău de a fi, de firea ta, pe care
trebuia s-o corectezi prin nevoinţă şi să schimbi (omori) în
tine pe omul cel vechi.

(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

Legaturi:

SMERENIA, SUPUNEREA, RABDAREA SI DRAGOSTEA:

Faptele sa vorbeasca, nu teoria searbada. Cuvinte de folos
ale parintelui TEOFILACT de la Putna (†2010)
CUVIOSUL PARINTE SOFIAN – inedit: CONFERINTA VIDEO
emotionanta despre RUGACIUNE si PRACTICA RUGACIUNII
LUI IISUS (1996)
PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE
PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer,
mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este
simpla”
SFATURI DUHOVNICESTI pentru surori si maici, dar nu
numai, din SCRISORILE PARINTELUI SOFIAN: “Pe noi ne
strica mandria. Rabda, ca n-o sa-ti cada galoanele!”
INSELARI SUBTILE, DAR MORTALE IN VIATA
DUHOVNICEASCA: Cum poate fi confundat harul cu stari
sufletesti in Rugaciunea lui Iisus? Poate ajunge chiar
impartasirea sa hraneasca ratacirile noastre, cand uitam
scopul Sfintelor Taine?
Parintele Petroniu Tanase despre rugaciunea inimii si
confuziile privind isihasmul: CUM SE POATE RUGA
NEINCETAT UN MIREAN, CE CONDITII SUNT OBLIGATORII?
RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie
despre rugaciunea mintii (rugaciunea lui Iisus) – conditii si
riscuri
PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU: “Sa facem ceea ce
putem! Sa ne osarduim, sa nu fim nepasatori, ca nepasarea e
cea mai mare primejdie”
SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I):
“Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata
de pocainta”
Gheron Iosif: “Nu avem haina de nunta, de aceea trebuie sa
ne curatim”. PLANSUL, CHEMAREA LUI DUMNEZEU,
RENUNTAREA LA PACAT, SPOVEDANIA…
DIN SCRISORILE PARINTELUI IOAN KRESTIANKIN –
“Povatuiri pe drumul crucii” vietii in lume, in familie: “Fara
Dumnezeu nu este si nu poate fi pace in inima”
Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL
VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE
DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA
Staretul Efrem Vatopedinul in Romania (2000) despre
RUGACIUNEA LUI IISUS si NADEJDEA IN IUBIREA LUI
DUMNEZEU SI IN GRIJA MAICII DOMNULUI
Parintele Efrem de la Vatopedi in Romania. Cuvant din
Sfantul Munte: INTOARCERE LA TRADITIE SI LA PARINTI,
LEGATURI STRANSE CU MANASTIRILE!
AVVA IULIAN LAZAR, duhovnicul schitului Prodromu:
“Multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi ingadui sa vorbesc cu
Tine!”
Parintele Zaharia de la Essex – Cuvant de invatatura catre
preoti, Durau, sept. 2011 (VIDEO): “Sa aducem multumire lui
Dumnezeu continuu si pentru toate!”
INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai
multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE
STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT
fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text)
PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA:
“Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si
omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
PARINTELE STARET MELCHISEDEC (Man. Putna) in
revista “Familia ortodoxa”: “Mai avem nevoie de
discernamant in ziua de astazi?”
Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si
MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS
HRISTOS. De ce si cum a suferit Fiul lui Dumnezeu si care
este semnificatia infricosatoarei Rastigniri a Mantuitorului?
DOUA INIMI ZDROBITE. “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”