Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN

AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

REFERAT

SPECIALIZAREA:
INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIE
PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT CU
FRECVENȚĂ REDUSĂ

DISCIPLINA:
BOTANICA, FIZIOLOGIE SI MICROBIOLOGIE ALIMENTARA
TEMA 9

ANUL: I
STUDENT: VESELU(STROE) ALEXANDRA DENISA
TEMA 9

TRANSPIRATIA UN RAU NECESAR

Principalele procese prin care se realizeaza eliminarea apei din plante, sunt transpiratia
si gutatia.

Procesul de transpiratie costa in eliminarea apei din plante, sub forma de vapori, prin
toate organele plantelor, cu exceptia radacinii.

Cantitatea de apa eliminata de plante este imensa (porumbul absoarbe in timpul


sezonului de vegetatie cca 250 litri de apa, din care se elimina prin transpiratie cca 98%).
Eliminarea apei din plante este absolut necesara deoarece asigura:

        ascensiunea sevei brute prin vasele lemnoase;

        evitarea suprasaturarii celulelor cu apa;

        evitarea supraincalzirea plantelor (vaporizarea a 1g apa este insotita de absortia a


2,2 Kj energie).

Din aceste motive transpiratia este considerata un rau necesar plantelor.

Transpiratia se realizeaza prin celule specializate: stomate si lenticele, dar si prin


invelisurile externe: cuticula, suber etc.

Stomatele au o distributie variata pe suprafata frunzelor, in functie de specie. Din


acest punct de vedere se deosebesc frunze cu stomate pe fata superioara, numite epistomatice,
pe fata inferioara – hipostomatice si pe ambele fete – amfistomatice.

Numarul de stomate pe unitate de suprafata foliara variaza cu specia intre 14-33


stomate/mm2 la grau si 376-720/mm2 la varza.

Stomatele reprezinta principala cale de eliminare a apei din plante. Celulele stomatice
de tip amarilidaceu au forma reniforma iar cele de tip gramineu, au forma unor haltere.

Stomatele sunt alcatuite din doua celule stomatice care delimiteaza un orificiu numit
ostiola si din celule anexe.

Mecanismul de functionare a stomatelor, se bazeaza pe ingrosarea neuniforma a


peretilor celulari si modificarea turgescentei, prin functionarea pompelor de ioni. Prin
cresterea turgescentei, se determina bombarea peretilor subtiri si elastici ai celulelor
stomatice. La stomatele de tip amarilidaceu acestia atrag si peretele intern, ingrosat,
determinand deschiderea ostiolei. In cazul stomatelor de tip gramineu, are loc dilatare celor
doua extremitati, ceea ce determina indepartarea peretilor mijlocii ingrosati si deschiderea
ostiolei.
Modificarea turgescentei celulelor stomatice este determinata in principal de
transportul activ al potasiului din celulele anexe, in cele stomatice. Aceasta se realizeaza cu
participarea pompei de K + - H+ - antiport, fapt dovedit de scaderea pH-ului apoplasmic, in
timpul deschiderii stomatelor, fie este o consecinta a hiperpolarizarii membranei (peste –100
mV), proces ce induce deschiderea canalului actionat voltaic prin care potasiul patrunde
conform gradientului electrochimic. Acumularea potasiului in celulele stomatice conduce la
cresterea presiunii osmotice, absortia apei din celulele anexe, cresterea presiunii de
turgescenta si deschiderea ostiolelor.

Inchiderea stomatelor este determinata de depolarizarea membranei (sub 40 mV), care


poate fi produsa de pigmentul flavoproteic care receptioneaza radiatiile albastre din timpul
serii, precum si acidul abscisic care se sintetizeaza in conditii de stress.

Umiditatea marita a solului, conduce la cresterea turgescentei celulelor, inclusiv a


celor anexa, care exercita o presiune asupra celulelor stomatice, determinand inchiderea
pasiva a acestora, iar diminuarea continutului in apa a celulelor stomatice, cauzata de
intensificarea transpiratiei in zilele toride de vara, conduce la scaderea turgescentei acestora si
ca urmare la inchiderea pasiva a stomatelor.

Fotosinteza determina inchiderea si deschiderea stomatelor in mod indirect, prin


cantitatea de dioxid de carbon din tesuturi. Acumularea dioxidului de carbon in timpul serii,
cand nu mai este utilizat in procesul de fotosinteza, determina inchiderea stomatelor, iar
scaderea concentratiei acestuia dimineata, cand este utilizat in fotosinteza, induce deschiderea
stomatelor.

La plantele de tip fotosintetic CAM, stomatele se deschid in timpul noptii. Dioxidul de


carbon este fixat de acidul fosfoenolpiruvic, ceea ce determina scaderea concentratiei interne
a acestui component gazos, si deschiderea stomatelor pe timpul noptii. Ziua, acidul malic este
descompus in acid piruvic si dioxid de carbon, care prin acumulare, determina cresterea
concentratiei interne si inchiderea stomatelor.

Eliminarea apei prin stomate este corelata cu ritmul de aprovizionare cu apa a


acestora si cu gradul lor de deschidere.

Apa provenita din vasele lemnoase, este transportata pe cale apoplasmica, iar procesul
de vaporizare se desfasoara la nivelul camerei substomatice. Transportul apei sub forma de
vapori, prin spatiile lacunare, are o pondere mai redusa.

Se admite in general, ca aerul din camera substomatica este saturat in vapori de apa, in
timp ce aerul din mediul ambiant are umiditate relativ mai redusa (4060%). Ca urmare,
vaporii de apa difuzeaza din camera substomatica, in mediul ambiant.

Transpiratia cuticulara are o pondere redusadin cauza permeabilitatii scazute a


componentelor de natura lipidica, a cuticulei. Acest tip de transpiratie reprezinta in cazul
plantelor mezofile intre 10-25% din transpiratia totala. In cazul plantelor cu cuticula foarte
groasa, asa cum este iedera, transpiratia cuticulara nu mai are loc.

Dupa Larcher (1971) transpiratia cuticulara variaza in functie de specie intre 3-300 mg
H2O/dm2/h, in timp ce transpiratia stomatica variaza intre 400-4000 mg H2Odm2/h.
Transpiratia lenticelara se evidentiaza la tulpini, fructe si tuberculi care prezinta din
loc in loc, lenticele, rupturi ale epidermei sau peridermei. Eliminarea apei pe aceasta cale este
foarte redusa.

Procesul de transpiratie prezinta variatii diurne si sezoniere.

Variatiile diurne se manifesta printr-o transpiratie redusa in timpul noptii, cand


stomatele sunt inchise si umiditatea relativa a aerului este mai mare. In aceasta perioada se
desfasoara numai transpiratia cuticulara si lenticelara. Intensitatea transpiratiei creste odata cu
ivirea zorilor, cand are loc deschiderea stomatelor si prezinta o valoare maxima si in timpul
amiezii cand temperatura este mai ridicata, iar umiditatea relativa a aerului este mai scazuta.

Dupa acest maximum, se produce diminuarea intensitatii procesului de transpiratie


care inregistreaza valoarea minima odata cu caderea noptii. In verile secetoase, foarte
calduroase si cu umiditate relativa a aerului mai scazuta, se produce inchiderea hidroactiva a
stomatelor, in orele de amiaza.

Variatia sezoniera se manifesta printr-o transpiratie redusa in timpul iernii, atat la


plantele cu frunze cazatoare, cat si la cele sempervirescente. In timpul primaverii, cand
suprafata foliara este inca redusa, procesul de transpiratie prezinta valori mici. Vara, cand
temperatura aerului este mai ridicata iar umidiattea relativa scazuta, procesul de transpiratie
prezinta un maximum.

Toamna, se constata o noua diminuare a intensitatii procesului de transpiratie datorita


temperaturii mai scazute si umiditatii relative a aerului ridicata. Intensitatea procesului de
transpiratie poate fi analizata cu ajutorul unor indicatori fiziologici. Acestia sunt: transpiratia
absoluta, transpiratia relativa, coeficientul economic al transpiratiei si productivitatea
transpiratiei.

Transpiratia absoluta reprezinta cantitatea de apa eliminata in procesul de


transpiratie de intregul organ sau organism, exprimata in grame.

Transpiratia relativa reprezinta raportul dintre cantitatea de apa eliminata prin


transpiratie si aceea evaporata de pe suprafata egala de apa, in acelasi timp si variaza intre 0,1
si 0,5, iar la plantele cu consum mare de apa pote sa ajunga la 1.

Coeficientul de transpiratie reprezinta cantitatea de apa eliminata in procesul de


transpiratie, in perioada in care se biosintetizeaza un gram de substanta uscata.

Acest indicator este util pentru zonarea culturilor si pentru stabilirea normei de
irigare. In functie de specie, pentru biosinteza unui gram de substanta uscata, se elimina prin
transpiratie 150-900 g apa.

Productivitatea transpiratiei reprezinta valoarea inversa a coeficientului economic al


transpiratiei si anume, cantitatea de substanta uscata sintetizata,exprimata in grame,
corespunzatoare la 1.000 g apa eliminata prin transpiratie.

Bilantul de apa al plantelor reprezinta raportul dintre cantitatea de apa absorbita de


catre plante si cantitatea de apa eliminate de acestea. In functie de conditiile de mediu, se pot
distinge 3 situatii:
        cantitatea de apa absorbita este egala cu cea eliminata, situatie ce se intalneste in conditii
normale de temperatura si umiditate;

        absortia apei este mai intensa decat transpiratia, in conditii de exces de umiditate.
Acumularea apei in tesuturi, in aceste conditii poate sa fie daunatoare schimbului de gaze
dintre plante si mediu. Aceste efecte daunatoare pot fi evitate de unele specii de plante
(cerealele) prin eliminarea apei sub forma de picaturi (gutatie).

        absortia este mai redusa decat transpiratia in conditii de seceta. In acest caz, in prima
etapa, plantele manifesta ofilirea temporala, care consta in vestejirea reversibila a
frunzelor. Acest tip de ofilire se manifesta in zilele excesiv de calduroase, desi in sol
exista apa suficienta, cand transpiratia depaseste cantitativ absortia. Turgescenta se reface
insa, seara si in cursul noptii.

In solurile reci, sau in cazul irigarii cu apa rece, in zilele calduroase de vara, se manifesta
secata fiziologica. In aceste conditii, absortia apei de catre radacina este inhibata, in timp ce
eliminarea apei prin transpiratie decurge in mod normal. Ca urmare, apare un deficit de
saturatie in apa a celulelor care se manifesta prin ofilirea temporala a plantelor.

Factorii care influenteaza intensitatea procesului de transpiratie.

1. Factori interni:

        Numarul de stomate pe unitatea de suprafata foliara este corelat cu intensitatea


procesului de transpiratie. Cu cat numarul de stomate este mai mare, pana la o anumita
limita, cu atat eliminare apei prin transpiratie este mai intensa.

        Grosimea cuticulei are importanta in transpiratia cuticulara.

        Gradul de deschidere a stomatelor influenteaza direct intensitatea procesului de


transpiratie.

        Pozitia stomatelor fata de epiderma influenteaza procesul de transpiratie in doua


moduri:

        plantele care au stomatele deasupra epidermei – au intensitatea procesului


de transpiratie mai mare;

        plantele care au stomatele situate sub nivelul epidermei – au o valoare mai
mica a intensitatii procesului de transpiratie.

2. Factori externi:

        Lumina influenteaza direct intensitatea procesului de transpiratie prin efectul sau caloric.

        Temperatura aerului actioneaza, in corelatie cu umiditatea relativa.


        Umiditatea solului este un factor important ce influenteaza procesul de transpiratie a
plantelor, si are o actiune indirecta.

        Umiditatea aerului este un factor important, cu actiune directa, asupra procesului de
transpiratie.

        Concentratia solutiei solului influenteaza presiunea osmotica din celule si procesul de
transpiratie.

        Presiunea atmosferica scazuta, stimuleaza procesul de transpiratie, in timp ce presiunea


ridicata reduce acest proces.

        Curentii de aer respectiv vantul, indeparteaza din apropierea stomatelor, vaporii de apa
eliminati prin transpiratie, intensificand procesul de transpiratie.