Sunteți pe pagina 1din 6

METODE ȘI PROCEDEE

SPECIFICE ÎN PREDAREA,
ÎNVĂȚAREA GEOGRAFIEI

INTRODUCERE
Metoda reprezintă "modalitatea de lucru", cu caracter polifuncţional, care este selecţionată
de profesor şi pusă în aplicare împreună cu elevii, în lecţii şi în activitatea extradidactică,
în beneficiul elevilor.
Presupune în toate cazurile conlucrarea dintre profesori şi elevi, în interesul identificării
adevărului.
Se utilizează diferenţiat, în funcţie de interesele, trebuinţele, nivelul elevilor şi în scopul
prioritar al formării acestora din urmă. Îl atestă pe profesor ca purtător al conţinuturilor de
învăţămînt, ca animator şi evaluator  al procesului respectiv, certificând totodată obligaţiile ce decurg
pentru el din aceasta.
„ Metoda este drumul, calea care conduce la găsirea adevărului.” ( I. Cerghit, 1976). În
procesul de învăţământ , învăţătorul şi elevii acţionează prin intermediul unor metode de predare şi
respectiv de învăţare.
În viziunea principiului didactic al participării conştiente şi active a elevilor la propria lor
instruire, metodele de învăţământ constituie elemente de lucru cu ajutorul cărora elevii dobândesc
cunoştinţe, priceperi, deprinderi, fie sub îndrumarea directă a învăţătorului, fie în mod independent,
dezvoltându-ţi potenţialul creator.
Atfel spus, metoda desemnează o cale pe care învăţătorul o urmează pentru a ajuta elevii să
găsească ei înşişi o cale proprie de parcurs în vederea aflării ( descoperirii) unor noi adevăruri,
consemnate în noi cunoştinţe, în forme comportamentale.
După cum acţiunea de predare sau cea de învăţare cuprinde mai multe operaţii ordonate într-o
anumită logică, tot astfel, metoda include în componenţa ei o suită de procedee care pot însoţi fiecare
operaţie.
De aceea « metoda mai poate fi definită şi ca un ansamblu organizat de procedee » ( I.
Cerghit, - metode de învăţământ 1976).
Relaţia între metodă şi procedeu este dinamică şi anume : metoda poate deveni procedeu în
contextul altei metode sau, un procedeu poate fi ridicat la rang de metoda
O altă precizare de mare interes se referă la funcţiile multiple ale metodei, la detalierea
caracterului ei polifuncţional(cf. I. Cerghit, 1980) adică:
o funcţie cognitivă , prin aceea că asigură elevului cunoaşterea fie a adevărurilor gataconstituite, fie a
acţiunii de descoperire a acestora;
o funcţie normativă, adică de ghidare (normare) a acţiunii de predare şi învăţare;
o funcţie instrumentală (ea joacă rol de instrument de vehiculare, de sistematizare, de aplicare
aconţinuturilor şcolare);
o funcţie formativă şi educativă, în sensul că în acelaşi timp ea formează capacităţi şidetermină
atitudini.
Metodologia didactică se subordonează mai întîi noţiunii de mod de organizare a învăţării
(G. Văideanu, 1986), iar la un nivel mai cuprinzător, noţiunii de tehnologie didactică. Modul de
organizare a învăţării sintetizează "un grupaj de metode sau procedee care operează într-o anumită
situaţie de învăţare (ore duble sau succesive, mai multe clase reuniteîn aceeaşi sală etc.) şi în asociere
cu o anumită modalitate de realizare a învăţării: învăţare asistată de ordinator,învăţare bazată pe
caiete şi manuale programate ş.a." (Văideanu, lucr. cit.; vezi de asemenea C. Cucoş, 1995).
Subordonarea continuă prin înscriere a metodei într-o categorie mai cuprinzătoare, respectiv
în tehnologia didactică. Aceasta din urmă desemnează "ansamblul metodelor, mijloacelor şi al
modurilor de organizare a învăţării", toate îndependenţă de "obiectivele pedagogice, de natura
conţinuturilor şi a situaţiilor de învăţare" (Văideanu, lucr. cit.)

1. Principiile geografice în activitatea didactică


Modernizarea învăţământului impune apropierea activităţii didactice de cea ştiinţifică, iar
acest mod de organizare presupune respectarea principiilor metodologice ale geografiei aplicate şi în
cercetarea şi interpretarea fenomenelor şi proceselor geografice.

a) Principiul repartiţiei geografice (numit de Emm. de Martonne ‘principiul extensiunii’), răspunde


la întrebarea unde? Conform acestui principiu orice obiect, fenomen sau process geografic cu o
poziţie şi o extensiune spaţială reflectă raporturile de coexistenţă dintre obiecte şi fenomene sau
dintre elementele lor, respectiv: întinderea, distanţa, poziţia, etc.
Analiza teritoriului statelor (la Geografia continentelor) implică caracterizarea configuraţiei
teritoriului statelor: state alungite pe direcţia N-S sau E-V, state cu suprafaţa sub forme geometrice,
etc.

b) Principiul repartiţiei temporale - numit şi principiul istorismului sau principiul actualismului în


geologie; răspunde la întrebarea când?. Conform acestui principiu procesele geografice sunt
analizate în privinţa evoluţiei în timp până la starea lor actuală (pe baza acestor informaţii se pot face
prognoze spaţio-temporale). În geologie acest principiu, introdus de Ch. Lyell porneşte de la ideea că
marile transformări ale scoarţei terestre din trecut sunt în esenţă acealeaşi ca şi astăzi, dar la o altă
scară.

c) Principiul cauzalităţii introdus de Al. Von Humboldt răspunde la întrebarea de ce ? El exprimă


corelaţia dintre cauză şi efect, succesiunea genetică a fenomenelor în funcţie de ansamblul condiţiilor
care le determină sensul şi desfăşurarea. Orice fenomen este supus logic unei determinări cauzale, iar
efectul său poate deveni cauza unui alt fenomen.
EX: un fenomen produs într-o regiune poate determina efecte în alte regiuni. Astfel, deplasarea
ciclonilor poate genera schimbări pe arii vaste.

d) Principiul structuralismului răspunde la întrebarea ce? Structuralismul consideră


obiectele ca sisteme sau ansambluri organizate de elemnete care pot fi recompuse şi transformate
prin anumite procedee (ex: CO2 + H2O = H2CO3 – acid carbonic). Structura reprezintă modul de
organizare şi alcătuire internă, de asociere a elementelor unui sistem.
Analiza elementelor structurii implică o operaţie de clasificare a elementelor, de sistematizare a
ansamblului prin gruparea obiectelor/elementelor pe baza caracteristicilor lor comune, în clase de
obiecte/elemente, care ocupă un loc precis în cadrul unei structuri.

e) Principiul integrării funcţionale răspunde la întrebarea cum? Conform acestui principiu orice
obiect sau proces geografic trebuie să fie raportat la întregul din care face parte şi să se stabilească
rolul lui în sistem. Integralitatea este calitatea unui sistem de a avea proprietăţi specifice conferite de
interdependenţa şiu interacţiunea elementelor sale componente. Pentru a respecta acest principiu în
activitatea didactică, când studiem un obiect, proces sau fenomen geografic este necesar să
răspundem la câteva întrebări: cum există?, cum este influenţat de alte obiecte, procese sau
fenomene?, cum influenţează procesul sau fenomenul alte procese sau fenomene? Aplicarea
principiului integrării funcţionale presupune stabilirea rolului obiectului sau procesului în sistemul
funcţional din care face parte.

f) Principiul diversităţii. Diversitatea este un concept care desemnează caracterul individual,


singular sau particular specific obiectelor, proceselor sau fenomenelor implicând existent unor
diferenţe de ordin calitativ între acestea. Există o diversitate structurală, compoziţională, relaţională,
o diversitate a formelor mişcării şi formelor de organizare a materiei.

2. Metode de învățare și funcții


Metodele de invatamant indeplinesc mai multe functii si anume :
1) Functia cognitiva = metoda devine pentru elevi o cale de a afla, de a descoperi, de a cerceta
2) Functia formativ-educativa = metoda formeaza la elevi deprinderi intelectuale si structuri
cognitive, dezvoltand atitudini, capacitati si comportamente
3) Functia normativa = metoda arata cum trebuie sa se procedeze, sa se predea, cum sa se invete
4) Functia motivationala = decurge din sentimentul de satisfactie intelectuala, pe care il induce o
metoda corect aplicata si conduce la increderea elevilor in capacitatea de a invata
5) Functia instrumentala (operationala) = mijloceste indeplinirea obiectivelor instructiv-educative
Metodele sunt caile pe care profesorul le urmeaza pentru a-i determina pe elevi sa stie, sa gandeasca,
sa actioneze, in conformitate cu obiectivele activitatii didactice

3. Clasificarea metodelor de învăţămant

O prima clasificare are în vedere un criteriu istoric,de raportare a metodelor la cerinţele de


ieşiri şi de astăzi ale învăţămantului departajandu-le în două mari grupe:
a)metode vechi,denumite “tradiţionale”sau “clasice-dogmatice” ori “didaticiste”,în esenţă care fac
apel la comunicarea directă,în curs de transformare şi ele,şi :
b)metode noi sau “moderne”,expresie a celor mai recente inovaţii pedagogice,cu accent pe
dezvoltarea personalităţii elevului.
Literatura de specialitate cunoaşte o diversitate a modurilor de clasificare a metodelor de
învăţămant între care:
1.Metode explozive :
a) povestirea;
b) descrierea geografică;
c) explicaţia.
2.Metode conversative sau dialogate:
a) conversaţia ;
b) discuţia colectivă;
c) comparaţia ;
d) problematizarea
3.Metode bazate pe utilizarea textului scris:
a) folosirea manualului şi dicţionarului ;
b) utilizarea lecturilor geografice ;
c) folosirea tablei ;
d) metoda de lucru cu harta şi globul geografic ;realizarea unor machete,planuri,hărţi,grafice.
4. Metode de explorare şi descoperire :
a) metode de explorare nemijlocită cum sunt:observarea sistematică şi independentă a
obiectelor şi fenomenelor geografice;lucrările experimentale cu caracter practic;
b) metoda descoperirii pe hartă şi în natură.
5. Metode de explorare a realităţii geografice prin intermediul substitutelor acesteia:
a)folosirea,demonstrarea şi realizarea materialului intuitiv:tablouri,fotografii,albume tematice
şi metodica utilizării lor(tehnica de colectionare,clasare,depozitare);
b) utilizarea proiecţiilor luminoase , a casetelor video, televiziunii şi filmului didactic;
c) metoda modelării.
6.Metode bazate pe acţiune:
a) exerciţiul;
b) metoda algoritmizării;
c) jocul didactic.
„Metodele noi ,spune J.Piaget,sunt cele care ţin seama de natura proprie copilului şi fac apel
la legile constituţiei psihologice a individului , la legile dezvoltării lui”.
Permanent,în activitatea pe care o desfaşoară învăţătorul trebuie să fie preocupat de
rezolvarea urmatoarelor probleme prin studiul geografiei patriei:
a) ce predau elevilor şi ce expun în faţa acestora?
b) ce obiective urmaresc să realizez prin predarea subiectului respectiv?
c) ce metode şi procedee voi folosi în vederea însuşirii cu uşurinţă a noului material?
d) ce material didactic ajutător pot să prezint în vederea însuşirii cunoştinţelor de geografie şi
a formării priceperilor şi deprinderilor la elevi?
Alegerea metodelor de predare nu se face la întamplare,ci în funcţie de o serie de factori
obiectivi cum sunt: logica internă a ştiinţei geografice,legile pedagogiei ale fenomenului învăţării
etc.,cat şi de factorii subiectivi;
personalitatea învăţătorului,psihologia elevului sau psihologia clasei privită ca grup de lucru.
In viziunea modernă metodele de predare trebuie concepute în aşa fel încat să-l introducă pe
elev cat mai mult în climatul activităţii de învăţare pe bază de descoperire ştiinţifică.Prin urmare a
instrui şi a educa pe copil în şcoală nu presupune să-i dăm adevărul nostrum,ci,să-i dezvoltăm
propria gandire dezvoltandu-i imaginaţia pană la gandirea noastră.Aceasta înseamnă că locul central
în predarea noului material trebuie să-l ocupe metodele euristice, mijloacele moderne de
învăţămant(audio-vizuale,televiziunea,filmul etc.).Numai îmbinand în predare,cuvantul viu
(povestirea,explicatia, demonstratia),cu cel scris (lectura geografica,materialul didactic etc.) şi
introducand imaginea vizuală sub diferitele ei forme (zone geografice-munţi,dealuri,podişuri si
campii cu ajutorul diafilmului,sau diapozitive,televiziune etc.) atunci învăţătorul poate realiza un
învăţămant modern care să răspundă cerintelor tot mai mari pe care societatea noastră cu o economie
de piaţă le ridică în faţa şcolii romaneşti.
In predarea geografiei la clasele primare se folosesc metode şi procedee îmbinate armonios
una cu alta, ca spre exemplu:expunerea orală a materialului nou este însoţită de demonstraţia şi
observaţia independentă a elevilor;cu conversaţia sau dialogul,cu folosirea tablei, a graficelor,a
schiţelor etc.In afară de aceste metode generale,în predarea geografiei se folosesc şi metode
specifice ca,spre exemplu,metoda lucrului cu harta şi cu globul.Astfel,se folosesc în primul rand
metode axate pe intuirea directă a obiectelor şi fenomenelor geografice pe baza observaţiilor direct în
cadrul excursiei,pe explicarea fenomenelor private pe desen,fotografii,tablouri,mulajelor geografice
etc.O largă folosire o are la această clasă munca cu manualul(formarea deprinderilor de a citi şi
extrage ideile principale din lecţia de geografie).

4. Aplicarea metodelor în predarea-învăţarea geografiei în ciclul primar

1.Metode de transmitere şi însuşire a noilor cunoştinţe.


a)metode expositive euristice
Metodele expozitive euristice oferă informaţii,determină urmărirea conţinutului logic şi
sugerează căile pentru a ajunge la adevăr.Această metodă se desfaşoară sub diferite modalităţi:
-expunerea orală cursivă sau însoţită de explicaţii verbale;
-convorbiri sau dialog învăţător-elev
-elev-învăţător;
-prelegere şcolară şi povestire descriptivă
Aceste metode asigură conducerea de către învăţător a lecţiei.In şcoală, în clasele primare (a
III-a şi a IV-a) elevii au puţine cunoştinţe despre diverse obiecte şi fenomene,cuvantul învăţătorului
constituind principalul izvor de cunostinţe pentru elevi.
In funcţie de materialul ce se predă,metoda expunerii orale capătă diferite forme:explicarea
noului material de către noul învăţător,povestirea,descrierea,prelegerea şcolară.
b) expunerea sistematică constituie o metodă de bază în predarea geografiei pentru că ea
asigură ordonarea logică a conţinutului ştiinţific al lecţiei.
c) explicaţia este metoda prin care se urmăreşte lămurirea şi clarificarea unor
noţiuni,principii.
Ex: La tema „Munţii Calimani”se explică modul de formare a munţilor prin încreţire şi prin
izbucnirea vulcanilor.
d)povestirea,este o altă formă expunerii cu caracter de naraţiune sau descriere prin care sunt
prezentate fapte,evenimente şi întamplări îndepărtate în spaţiu,feomene ale naturii,peisaje
geografice,fenomene economice,călătorii geografice etc.,pe care elevii nu le pot cunoaşte altfel.In
timpul povestirii se pot folosi lecturile geografice în diferite secvenţe ale lecţiei,care au rolul să
trezească imagini vii,intuitive şi să starnească interesul pentru lecţie.
2. Metode conversative sau dialogate.
a) conversaţia este una dintre metodele active cel mai frecvent folosită în învăţămantul
primar,inclusiv în predarea geografiei la toate tipurile de lecţii.Eficienţa ei depinde de modul cum
este concepută şi utilizată pe parcursul desfăşurării fiecărei lecţii.
Conversaţia reprezintă o convorbire sau un dialog între învăţător şi elev prin care se dirijează
învăţarea,se stimulează activitatea de cunoaştere făcand parte din categoria metodelor fundamentale
ale învăţămantului,fiind utilizataîincă din antichitate (metoda Socratică)
b) comparaţia-în predarea geografiei are o deosebită însemnătate deoarece cu ajutorul ei se
stabilesc asemănări si deosebiri care există între obiectele şi fenomenele geografice evidenţiindu-se
trăsăturile specifice ale acestora.Astfel,ea contribuie la formarea reprezentărilor şi noţiunilor
geografice constituind operaţia de gandire.
c) problematizarea-constă în aplicarea unor procedee prin care se urmăreşte creearea
situaţiilor-problemă care antrenează şi dirijează gandirea elevilor în activitatea de rezolvare a
acestora.
3) Metode de explorare şi descoperire
a)observarea geografică.
Constituie metoda esenţială în procesul de formare a reprezentărilor şi noţiunilor
geografice,însoţind celelalte metode de învăţămant.
Pe baza percepţiei directe,cu ajutorul observaţie elevii participă activ la procesul
cunoaşterii.Copiii privesc lumea înconjurătoare,văd obiectele şi fenomenele dar,nu ştiu să observe,
să sesizeze ceea ce au comun şi ceea ce le deosebeşte.De aceea, invăţătorul este acela care formează
la elevi perceperea şi deprinderea de a observa.
4) Metoda demonstraţiei.
Demonstraţia, ca metoda de învăţămant constă în utilizarea unor obiecte,procese sau
reproduceri,mai mult sau mai puţin schematice ale acestora,în vederea acumulării de informaţii
despre ele şi a familiarizării cu executarea corectă a soluţiilor respective
5) Metode bazate pe acţiune.
a) exerciţiul constituie o metoda didactică fundamentală care se bazează pe acţiuni motrice
sau intelectuale ce se repetă relativ identic cu scopul automatizării şi interiorizării unor modalităti
sau tehnici de lucru de natură motrică sau mintală.
A efectua un exerciţiu înseamnă “a executa o acţiune în mod repetat şi conştient,a face un
lucru de mai multe ori în vederea dobandirii unei îndemanări,a unei deprinderi”
In funcţie de conţinutul lor se pot delimita două categorii principale de exerciţii: motrice şi
operaţionale.

După funcţiile îndeplinite există exerciţii:


-de iniţiere, de bază (de fixare şi consolidare), corective, aplicative, recapitulative, de
evaluare şi verificare, operatorii, de observare şi analiză, de asociaţie,de exprimare concretă(desen,de
orientare ), de exprimare abstractă,-de creaţie(descrieri şi compuneri geografice).
b) metoda algoritmizării constă în elaborarea şi aplicarea unor scheme constituită dintr-o
succesiune de secvenţe sau operaţii,în vederea rezolvării unor probleme tipice şi a asimilării pe
această bază a cunoştinţelor concomitent cu formarea capacităţilor operaţionale corespunzătoare.