PERICARDITE

Pericardita este o inflamație a celor două foițe ale pericardului

seros
Cele mai multe pericardite sunt de origine infectioasa. Unele pot
totusi sa evidentieze o conectivita (boala a tesutului conjunctiv al
diverselor organe) sau uneori un cancer. Se disting trei forme de
pericardita: pericardita acută pericardita uscata si pericardita
cronica constrictiva.

PERICARDITĂ ACUTĂ
Pericardita acută este o inflamație acută a pericardului cu apriția
la început a unui exudat fibrinos (pericardita uscată ) și apoi
serofibrinos (pericardită cu lichid). Apare rar izolată fiind de
obicei asociată unei leziuni endocardice sau miocardice . Există
deci o pericardită uscată și una exudativă , după naturaq lichidului
ultima poate fi serofibrinoasă hemoragică , purulentă și chiloasă .
Etiopatogenie: reumatismul articular acut, tuberculoza și
pericardita acută benignă sunt cele mai frecvente cauze , mai rar
se întâ lnesc forma purulentă cu pneumococ sau stafilococ,
pericardita din uremie ,din infarctul miocardic ,din mixedem ,
neoplasme hemoragice .
Anatomie patologică forma uscată prezintă depozite de fibrină și
uneori false membrane pe foițele pericardului, în forma cu lichid
apare un revă rsat care depașește rar 1-2 l , lichidul poate fi
serofibrinos hemoragic sau purulent. În funcție de boala de fond și
de cantittea de lichid , apar semne toxiinfectioase, febră cu
frisoane,transpirație astenie, tahicardie și semne de compresiune
a organelor din jur(disfanie ,tuse , cianoză ).
Examenul fizic aduce importante elemente diagnostice, la percutie
mă rire a matietă ții cardiace de la o zi la alta , iar la ascultație
asurzirea zgomotelor inimii și , uneori persistența frecă turii . De la
o cantitate de cecel puțin 300 ml lichid , semnele fizice devin nete.
Examenul radiologic este un prețios mijloc de precizare a
diagnosticului, volumul inimii crește ,dispar arcurile și pulsațiilev
inima ia o formă triunghiulară sau de carafă . Puncția pericardică
confirmă existența lichidului și permite stabilirea naturii sale
serofibros , hemoragic , purulent. Câ nd lichidul pericardic devine
brusc abundent , atriul drept și marile vene sunt
comprimate,presiunea diastolică ventriculară în timp ce volumul
sistolic scade și apare tamponada cardiacă , cu tablou de
insuficiență cardiacă hipodiastolică . Durerea și dispneea se
accentuează , apar disfagie grețuri durere abdominală anxietate
mare , transpirații ,polipnee și stă ri confuzionale. Crește staza
retrogradă și apar turgescența exagerată a venelor jugulare,
pulsații exagerate ale venelor gâ tului, cianoză periferică ,
tahicardie hipo-tensiune , diminuarea zgomotelor inimii , mă rirea
rapidă inimii(clinic și radiologic) hepatomegalie și creșterea
presiunii venoase . Tamponada cardiacă impune de urgență
puncția evacuatoare a pericardului.
Forme clinice :
Pericardita reumatismală apare ă n cursul unui reumatism
articular acut mai ales la tineri și este asociată deobicei cu o
miocardită și o endocardită . Lichidul lipsește sau este redus , fiind
de obicei serofibrinos , rareori hemoragic .
Pericardita tuberculoasă este secundară de obicei unei
tuberculoze pulmonare. Lichidul este abundent serofibrinos și
uneori hemoragic . Endocardita și miocardita sunt absente ,
uneori se însoțește de o pleurezie sau peritonită , realizâ nd tabloul
clinic numit poliserozită . Evolutia spre pericardită constructivă
este posibilă .
Pericardita acută beningnă se caracterizează prin debut brutal ,
dureros, de obicei la un tâ nă r regresează spontan.
Evoluția și prognosticul depind de forma clinică și afecțiunea de
fond. Prognosticul este sever în tamponada cardiacă , formele cu
lichid abundent, cu pancardită sau insuficiență cardiacă .
Tratamentul este în primul râ nd etiologic.
În pericardita tuberculoasă se administrează tuberculostatice.
În pericardita reumatismală tratamentul administrat R.A.A
În pericardita acută beningnă , vindecarea spontană ;corticotrapia
și salicilatul de sodiu dau rezultate bune
În pericardita purulentă : antibiotice în doze mari, după natura
germenului, în acest sens se indică tratamentul parenteralsau
local (intrapericardic)cu Pencilină pentru pneumococ sau
stafilococ , cu Meticilină 1g sau Oxacilină 0,5g câ nd germenul este
stafilococul. Cu Gentamycin 5-15 mg in cazul bacililor
gramnegativi, hidrocortizonul intracardiac împiedică organizarea
fibroasă a exsudatelor, la nevoie drenaj chirurgical .
În caz de lichid abundent se procedează la punctie evacuatorie, în
rest tratament simptomatic , sedarea durerii cu analgetice sau
pungă cu gheață recordial. Repaosul și dieta completează
tratamentul.
 PERICARDITA CRONICĂ CONSTRICTIVĂ

Este o afecțiune cronică , caracterizată prin simfizare,

transformarea fibroasă ,și uneori calcifierea pericardului.
Eteopatogenia este adeseori necunoscută . Tuberculoza pare sa fie
cauza principală mult mai rar pericardita purulentă și cea acută
beningnă , apare de obicei la bă rbații tineri.
Anatomie ptologică :sacul pericardic prezintă o îngroșare fibroasă
sau fibrocalcară cu simfizarea celor doua foite , astfel este strâ nsă
într-o carapace rigidă și inextensibilă .
Tabloul clinic este de tamponadă cardiacă , stâ ngă sau dreaptă cu
manifestă ri mai reproduse . În tamponada stâ ngă , predomină
semnele stazei pulmonare (dispnee de efort, ortopnee, raluri de
stază , edem pulmonar acut) , în cea dreaptă turgeșcența venelor
jugulare , hepatomegalia ascita. Semnele cardiace sunt șterse ,
adeseori putâ nd fi trecute cu vederea . Dispneea este rară iar
cianoza apare în formele avansate .Inima este de dimensiuni
normale sau mai mică , ascultația evidențează uneori asurzirea
zgomotelor cardiace , apariția unui suflu sistolic la vâ rf, prezența
fibrilației arteriale sau a unor zgomote supra adă ugate datorită
mobiliză rii plă cilor calcare, ritmul este tahicardic.
Semnele periferice sunt caracteristice , pulsul este rapid și mic ,
T.A adesea coborâ tă presiunea venoasă constantă și precoce
crescută .Datorită stazei și hipertesiunii venoase din interiorul
venei cave inferioare se instalează hepatomegalia , turgeșcența
jugularelor ascită abundentă , care se reface repede după
evacuare , și edeme discrete ale membrelor pelvine .
Aspectul este asemă nă tor insuficienței cardiace drepte sau cirozei
hepatice .
Examenul radiologic precizează diagnosticul , evidențează
calcifierile pericardice . Electrocardiograma și cateterismul dau
indicații suplimentare . Laboratorul semnalează uneori
hipoproteinemie și alterarea probelor hepatice.
Evoltția în absența intervenției chirurgicale , maladia evoluează
spre insuficiență cardiacă , cu prognostic fatal .
Tratamentul constă în regim hiposodat , diuretice , paracenteze,
eventual tonicardice , corectarea hipoproteinemiei . Singurul
tratament precoce este cel chirurgical ( decorticarea inimii).
Intervenția are loc dpă stingerea procesului evolutiv , dar înainte
de a fi apă rut leziuni hepatice și miocardice ireversibile