Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL V
1
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
însă acesta este un caz relativ rar, în această grupă fiind încadrat
doar lacul Fählen, iar după părerea unor specialişti (Collet), şi lacul
Joux din Munţii Jura. Lacurile tectonice situate în bazinele
intramontane sunt ceva mai răspândite (Titicaca, Poso), de
asemenea şi lacurile tectonice formate în cuvete rezultate ca
urmare a scufundării sau ridicării scoarţei terestre. Lacuri tectonice
se mai întâlnesc şi în regiunile faliate, de-a lungul faliilor simple
(lacurile Albert şi Walker din America de Nord) şi în grabene.
Lacurile de graben au adâncimi şi suprafeţe mari (Baikal). O altă
grupă a lacurilor tectonice este cea care cuprinde lacurile formate
prin bararea naturală a văilor, ca urmare a prăbuşirilor cauzate de
cutremure sau alunecări de teren (Sarez în Pamir, Clear, Blue şi
Virginia în California, Lacul Roşu în România). Tot în această
categorie intră şi lacurile relicte, care au fost izolate de mări printr-o
serie de mişcări epirogenetice. Exemple tipice de astfel de lacuri
sunt lacul Aral şi Marea Caspică.
Lacuri de origine vulcanică - sunt lacuri care s-au format în
craterele vulcanilor stinşi (în craterele de scufundare sau în
craterele de explozie, în denivelările învelişului de lavă sau în
depresiunile formate prin baraj vulcanic) şi sunt răspândite pe toate
continentele. Lacurile din craterele de scufundare au diferite forme
şi pot fi mărginite sau nu de borduri înalte (Crater din Orego, Vico
din Italia). Lacurile din craterele de explozie ocupă, de regulă,
suprafeţe întinse şi sunt răspândite în Franţa (Serviere, Godivelle
d’en Haut), America (Marele Lac Sărat), Indonezia (Kelut) etc.
Lacurile formate în denivelările învelişului de lavă au apărut ca
urmare a acumulării apei din precipitaţii în neregularităţile crustei
formate după răcirea lavei (Bourdouze, Chambedaze din Franţa).
Lava vulcanică poate bara uneori cursuri de apă, iar în spatele
barajelor de lavă se formează lacuri, care de cele mai multe ori au
o formă alungită, cu aspect de văi înecate (Bunyioni şi Kaniasa din
Africa, Penkeko şi Pankeko din Japonia, Nicaragua în America
Centrală etc). În România, există un singur lac de origine
vulcanică, respectiv lacul Sf. Ana, care este situat în masivul
Ciomatu (județul Harghita), ocupă o suprafaţă de 20 ha şi are o
adâncime maximă de 7,1 m.
Lacuri de origine glaciară - sunt lacurile formate în depresiunile
formate prin eroziune în perioada retragerii gheţarilor şi sunt foarte
2
LACURI ȘI ZONE UMEDE
3
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
4
LACURI ȘI ZONE UMEDE
5
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
6
LACURI ȘI ZONE UMEDE
7
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
8
LACURI ȘI ZONE UMEDE
Lungimea lacului (L) este definită de linia care uneşte punctele cele mai
îndepărtate ale cuvetei. Linia care unește aceste puncte poate fi dreaptă sau
sinuoasă, în funcţie de forma lacului.
Lăţimea lacului (l) se determină ca lăţime medie, ca raport între
suprafaţa şi lungimea lacului sau ca lăţime maximă și reprezintă distanţa dintre
cele mai îndepărtate puncte ale lacului, măsurată perpendicular pe lungimea
acestuia.
Adâncimea lacului (H) se determină de obicei prin măsurători.
Adâncimea medie se calculează ca raport între volumul de apă din lac şi
suprafaţa lacului.
Gradul de sinuozitate a malurilor se determină în funcţie de perimetrul
şi suprafaţa lacului, cu o relaţie de tipul:
P
Cs (5.1)
2 S
F1 F2 F F3 F Fn F
V h1 2 h2 ... n 1 hn 1 n hn (5.2)
2 2 2 2
unde:
hi – adâncimea dintre izobate;
Fi – suprafeţele determinate de izobate.
9
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
P Qr Q s E S I (5.3)
unde: P – precipitaţiile;
Qr – alimentarea din râuri;
Qs – alimentarea din izvoare subterane;
E – evaporarea;
S – scurgerea apei în emisari;
I – infiltraţia.
Dacă pierderile de apă prin evaporare sunt mai mari decât aportul de
apă provenit din precipitaţii, atunci se produce o creştere a conţinutului de
substanţe minerale în apă şi, deci, o salinizare a lacului.
În funcție de zonele climatice în care sunt amplasate, de sursele de
alimentare și de scurgerea apei din lacuri, bilanțul hidrologic poate fi:
- excedentar, atunci când cantitatea de apă provenită din sursele de
alimentare este mai mare decât cea pierdută prin scurgere;
- constant, atunci când cantitatea de apă provenită din sursele de
alimentare este egală cu cea pierdută prin scurgere;
- deficitar de apă, atunci când cantitatea de apă provenită din sursele
de alimentare este mai mică decât cea pierdută prin scurgere;
Datorită inerţiei apei din lac, descărcarea acestuia se produce cu o
oarecare întârziere faţă de alimentare. Timpul hidrologic de retenţie este o
caracteristică a regimului hidrologic a lacurilor și se referă la timpul necesar
pentru a umple sau pentru a goli lacul prin fluxuri naturale. Se calculează
raportând volumul de apă la viteza fluxului natural de intrare sau ieşire al apei
din lac.
O serie de factori pot influenţa Timpul de retenţie este influențat de o
serie de factori, printre care se numără clima, temperatura, vântul,
precipitaţiile, nebulozitatea etc.
10
LACURI ȘI ZONE UMEDE
11
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
Fig. nr. 5.4 Variaţia temperaturii apei din lacuri în funcţie de densitate
12
LACURI ȘI ZONE UMEDE
13
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
14
LACURI ȘI ZONE UMEDE
15
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
Oglinda apei se înclină în jurul unui punct fix, numit nodul seișei, în care
oglinda apei nu-și modifică poziția. În funcție de caracteristicile lacului și de
intensitatea fenomenelor care generează producerea seișelor, acestea pot
avea unul sau mai multe noduri.
Seișele subacvatice sunt generate de acumularea maselor de apă,
produsă sub acțiunea vântului care bate din aceeași direcție o perioadă lungă
de timp și se produc, de regulă, în fazele de stratificare termică.
Straturile de apă din lac oscilează unul față de altul, fenomen nu este
vizibil la suprafața lacului, dar în adâncime se produce un schimb periodic între
apa cu proprietăți termice și biologice foarte diferite (figura nr. 5.8).
16
LACURI ȘI ZONE UMEDE
17
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
18
LACURI ȘI ZONE UMEDE
5.7 Lumina
Lumina joacă un rol extrem de important în ecologia lacurilor,
determinând rata potențială a fotosintezei și furnizând oxigen dizolvat și
nutrienți în apă. Radiația solară este principala sursă de lumină și căldură și
determină modelele eoliene și mișcarea apei în lac.
Intensitatea luminii în corpul de apă al lacurilor variază în funcție de
anotimpuri și de adâncime (figura nr. 5.10) /10/.
19
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
20
LACURI ȘI ZONE UMEDE
21
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
0 1 2 3
Lacuri vulcanice
Sf. Ana Harghita 22,0 0,6
Lacuri carstice
Zaton Mehedinţi 20,0 1,0
Iezerul Ighiu Alba 5,3 0,2
Vintileasca Vrancea 4,7 0,1
Lacuri de baraj natural
Lacul Roşu Harghita 12,6 0,7
Bălătău Buzău 6,0 0,1
Lacuri de depresiuni
Ianca Brăila 322,0 1,6
Movila Miresii Brăila 180,0 4,5
Lacul Sărat Brăila 39,0 0,2
Limane fluviatile
Oltina Constanţa 2509,0 60,0
Iezerul Moşiştei Ialomiţa 1860,0 160,0*
Balta Albă Buzău 1012,0 5,1
Jirlău Brăila 890,0 5,6
Amara Buzău 600,0 3,6
Snagov Ilfov 575,0 17,3
Căldăruşani Ilfov 224,0 4,5
Amara Ialomiţa 132,0 2,6
22
LACURI ȘI ZONE UMEDE
Limane fluvio-maritime
Taşaul Constanţa 2335,0 57,0
Techirghiol Constanţa 1161,0 41,8
Mangalia Constanţa 261,0 15,7
Tatlageac Constanţa 178,0 14,0
Lagune marine
Razim Tulcea 41500,0 909,0
Sinoie Tulcea 17150,0 210,7
Zmeica Tulcea 5460,0 45,6
Siutghiol Tulcea 1900,0 88,7
Lacuri de luncă
Bistreţ Dolj 1867,0 28,0
Suhaia Teleorman 1094,0 18,0
Lacul Rotund Tulcea 219,0 2,0
Hazarlac Constanţa 168,0 0,8
0 1 2 3
Lacuri din Delta Dunării
Dranov Tulcea 2170,0 21,7
Lacul Roşu Tulcea 1445,0 21,7
Gorgova Tulcea 1377,5 13,8
Lumina Tulcea 1367,5 20,5
Merhei Tulcea 1057,5 15,9
Furtuna Tulcea 977,5 9,8
Matiţa Tulcea 652,5 9,8
* Volum rezultat din lucrările de amenajare pentru irigaţii.
23
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
24
LACURI ȘI ZONE UMEDE
25
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
26
LACURI ȘI ZONE UMEDE
27
HIDROLOGIE ŞI HIDROGEOLOGIE MINIERĂ
28
LACURI ȘI ZONE UMEDE
29